,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Har

Romani 11

Romani 11

de Aurel Munteanu 23 oct. 2017

La începutul capitolului 9, Pavel introduce alegerea națională a poporului evreu, dar nu se ocupă de ea decât în capitolele 10 și 11.

În cap. 10, versetul 1, Pavel își arată dorința ca poporul său evreu să fie salvat.

Versetele 2-3, afirmă că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cu dreptatea revelată de Dumnezeu (Cristos), ci cu îndreptățirea proprie pe care și-o atribuiau prin ținerea Legii lui Moise.

Capitolul 11 cu v. 1, apostolul Pavel se întreabă: ,,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum!”

Despre care popor întreabă Pavel aici? Despre Adunarea nou testamentară? Nu! Adunarea nu a înlocuit Israelul ca națiune. Aici Pavel vorbește despre poporul Său evreu, și alegerea lor veșnică datorită Legământului cu Avraam, Isaac și Iacov. În cele ce urmează Pavel, arată că Dumnezeu nu a lepădat poporul Său în totalitate, ci și-a păstrat o rămășiță evreiască care împreună cu aleșii dintre neamuri, formează poporul actual al lui Dumnezeu. Acest lucru întâmplându-se ca să se împlinească promisiunea din Legământul avraamic prin care se spunea că în sămânța lui vor fi binecuvântați atât evreii cât și neamurile.

V. 2, Pavel întărește afirmația din v. 1, dându-se exemplu de ales chiar pe sine, drept dovadă că Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său. El își arată descendența din Avraam prin Beniamin, fiul lui Iacov și al Rahelei.

De la v.2-6, Pavel explică că la fel cum a fost din vechime de pe timpul lui Ilie, o rămășiță aleasă din popor, la fel există o rămășiță și în timpul de față. Atunci Ilie se credea singurul mântuit în regatul idolatru al celor 10 seminții desprinse de Iuda, dar Dumnezeu l-a corectat spunându-i că nu este singur. În ciuda acelei apostazii prin har suveran, Dumnezeu Își păstrase pentru Sine 7. 000 de bărbați.

V. 5, accentuează concluzia prezentată prin exemplul dat de pe timpul lui Ilie și anume că există o rămășiță aleasă prin nemerit de Dumnezeu.

V.6, scoate în evidență principiul pe care a fost aleasă rămășița – harul nu faptele făcute de ei în neprihănirea lor.

V.7, prezintă separarea făcută de această alegere personală pentru mântuire a rămășiței, în sânul poporului ales ca națiune.

– Israelul privit ca popor ales, nu capătă tot salvarea fiecărui individ în parte, fiind împietrit

– pe când indivizii ce compun rămășița aleasă capătă mântuire

V.8, Pavel argumentează biblic împietrirea aceasta în ciuda alegerii lor naționale, cu două citate. Primul din Isaia 29.10. și cel de al doilea din Psalmul 69.22-23.

V.11, arată că în ciuda acestei împietriri a marii majorități a poporului evreu, alegerea lor națională nu este anulată. Ea rămâne în picioare deoarece este promisă prin Legământ. După perioada Legământului de acum în care ne aflăm, ,,după ce se va lua harul de la neamuri”, Dumnezeu se va ocupa din nou de poporul evreu ca națiune, făcându-i cap între popoare după cum le-a fost promis.

Versetul 11, arată că:

– alunecarea lor națională a făcut posibilă intrarea noastră prin Legământul avraamic

– lucru care ar trebui să le stârnească gelozia

V.12, arată că dacă alunecarea lor a adus bogăție neamurilor, readucerea lor înapoi va fi o bogăție de glorie și mai mare pentru neamuri. Cu alte cuvinte dacă ceva negativ a adus beneficiu pentru noi, ce va fi când li se va întâmpla ceva pozitiv. Atunci noi neamurile vom avea o mai mare plinătate de bucurie și har. Lucrul acesta cred că va fi împlinit în Împărăția de 1. 000 de ani, când toate națiunile pământului vor fi binecuvântate prin Cristos care va domni pe tronul lui David în Sion.

V. 15, compară reîntoarcerea lor la Dumnezeu ca națiune aleasă, cu o înviere din morți.

De la 16 – 24, apostolul compară alunecarea lor ca națiune cu un măslin bun căruia i se taie ramurile naturale (datorită faptului că nu au dat rod datorită împietririi).

Pe noi națiunile ne compară cu un măslin sălbatic care a fost altoit împotriva firii lui, ca să de-a rod bun.

Măslinul bun, care ne ține atât rămășița evreiască cât și aleșii dintre neamuri în perioada de acum, este Avraam în care suntem ,,altoiți” datorită Legământului făcut de Dumnezeu cu el:

Gen.7.4,7: „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.

Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.

Romani 4. 16.b-17.a.: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.”

Galateni 3.28-29: Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.

A fi părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului cred că înseamnă să beneficiezi de promisiunile binecuvântate ale Legământului avraamic – v. 17.

v. 18, ne arată faptul că nu avem nici un merit că am fost altoiți noi neamurile. Nu trebuie să ne mândrim față de ei deoarece beneficiem prin legământul făcut cu părintele lor fizic, ei fiind ramurile firești ale acestui măslin.

– nu trebuie să ne fălim față de ramurile orbite acum (evreii nemântuiți)

– ni se amintește că nu noi ramurile altoite ținem rădăcina, ci rădăcina ne ține pe noi

v.19-20, confirmă motivul tăieri lor (alunecarea) și altoirea noastră

– o parte din evreii naturali au fost tăiați datorită necredinței

– noi rămânem altoiți datorită credinței

Motiv pentru care nu trebuie să ne îngâmfăm ci să avem o teamă sfântă.

v.21-22, neamurile altoite primesc avertismentul ca să stăruie în credință altfel vor fi tăiate și va fi realtoit din nou poporul ales.

v. 23. arată că este ceva normal ca ei să fie din nou altoiți în propriul măslin. Această altoire se va face când tot poporul va fi credincios în viitor după Necazul lui Iacov când Domnul îi va întoarce din nou la El.

v. 24, îi pune pe ei ramurile firești în contrast cu noi care eram dintr-un măslin sălbatic, altoit împotriva naturii noaste, spunând: ,,cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor”

v. 25-28, apostolul Pavel ne spune o taina nouă neamurilor, ca să nu ne credem deștepți și mândrii:

25. O parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.

26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.

27. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”

28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.

Versetul 27, mă face să cred că după ce va intra numărul deplin al aleșilor din timpul de acum ,,al neamurilor”, Domnul va reînoi cu ei Legământul Său. Așa că după Legământul din timpul actual, va mai exista un Legământ cu ei. Ce se predică azi că Israelul nu va mai avea ,,nici o șansă” este orbire spirituală.

v. 29, arată că lui Dumnezeu nu îi pare rău de darurile și de chemarea făcută neamurilor.

v.30-32, arată că frații din Roma și noi odinioară până în altoire nu ascultam de Dumnezeu, dar prin lepădarea lor datorită îndreptățirii proprii (ca națiune prin Moise, lepădând pe Cristos), am căpătat noi îndurare.

Și tot aşa şi acum evreii n-au crezut acum în îndurarea dată nouă, ca să primească şi ei îndurare când vor fi realtoiți.Pentru că Dumnezeu i-a închis împreună pe toţi în necredinţă, iudei și neamuri ca să arate îndurare tuturor!

Anunțuri

Romani 5. 18-19.

Romani 5. 18-19.

de Aurel Munteanu 7 oct. 2017

Contextul în care este scris versetul:

– cap. 1,2,3 – iudeii, grecii și toate neamurile sunt afectate de păcatul adamic, încât nu mai este niciunul drept care să-L mai caute pe Dumnezeu

– cap. 3.19 – chiar și Legea lui Moise le închidea gura ca să înțeleagă cât sunt de păcătoși și le arăta că toată lumea este condamnată

– cap. 3.20 – prin Legea lui Moise nici o carne de pe pământ nu va fi îndreptățită spre salvarea sufletului deoarece prin Lege vine cunoștința păcatului

– cap. 3. 21 – în Lege era scris că Dumnezeu va aduce îndreptățire prin credința în Isus Cristos oricăuia care crede. Această îndreptățire era scrisă-n Lege și predicată de toți profeții.

Această îndreptățire prin credința în Domnul Isus, a fost baza salvarii tuturor sfinților de la Abel și va rămâne până la finalul omenirii.

– cap. 3.22 – îndreptățirea este pentru toți credincioșii care au păcătuit prin Adam, cădere care i-a lipsit de gloria lui Dumnezeu

– cap. 3.24 – acești credincioși căzuți în Adam, au fost îndreptățiți fără vre-un temei găsit în ei înșiși, prin harul Său: http://biblehub.com/interlinear/romans/3-24.htm

Îndreptățire:

Dikaioumenoi (δικαιούμενοι ) = îndreptățire, dreptitudine, justificare. Apare de 39 ori în N.T. și de 30 ori numai în Romani de la cap. 2.13-5.1.

Def.:

Este o hotărâre juridică, un act juridic care are mai mult de a face cu justiția lui Dumnezeu.

Înseamnă că El de la tronul Său te declară drept față de El și te tratează ca și când ai fi fost drept înaintea Lui.

Este un act prin care Dumnezeu transferă păcatul credinciosului asupra lui Cristos Isus când a murit ca jertfă de ispășire și tot El, transferă asupra credinciosului ascultarea perfectă a Lui Cristos de Legea lui Dumnezeu.

Cornilescu traduce dikaioumenoi prin neprihănire.

Neprihănire = fără păcat, vină, pur, curat, nepătat

Prihănit = vinovat, păcătos

Ispășire = împăcare

Păcat (hamartia) = păcat, greșirea țintei la aruncarea suliței, a greși drumul

Credinciosul este îndreptățit fără vre-un motiv pe care Dumnezeu să-l fi văzut în el. A fost îndreptățit contrar a ceea ce era!

Cuvântul pentru îndreptățit fără vre-un motiv este dorean. Cornilescu traduce fără plată.

Dorean (δωρεὰν) apare de 9 ori în N.T. și este tradus:

– fără temei, fără motiv, fără o cauză: Ioan 15.25.

– fără plată, gratuit, în dar, liber: de 2 ori în Matei 10.8; Romani 3.24; 2Cor. 11.7; Apoc. 21.6 și 22.17.

– pe degeaba, pentru nimic: Galateni 2.21; 2Tes. 3.8.

În acelaș mod Dumnezeu nu a avut nici un motiv pentru a te socoti îndraptățit sau justificat!

– cap. 4 Avraam este socotit îndreptățit prin credință. El este numit tatăl credincioșilor tăiați împrejur în carne cât și al credincioșilor necircumciși. Toți aceștia fiind numiți sămânța lui Avraam cap. 4. 16-17.

– cap. 5.1 – evreii și neamurile îndreptățite prin credință au pace cu Dumnezeu prin jertfa de înpăcare adusă de Isus Cristos

– cap. 5.6 – suntem numiți neevlavioși la momentul când Isus moare pentru noi deoarece eram încă sub păcatul adamic (cazul lui Pavel, care trăia în timpul acela și era neregenerat, iar unii dintre noi nici nu eram născuți pe pământ)

– cap. 5. 7-8 – ne spune că eram în contrast cu un om bun și cu unul drept pentru care s-ar fi putut găsi cineva să moară. Dar noi eram păcătoși și El din dragoste alege necondiționat să moară pentru noi, contrar a ceea ce meritam! Acesta este HARUL!

– cap. 5. 9 – fiind îndreptățiți prin sângele Lui, acum nu mai avem parte de mânia lui Dumnezeu (până la nașterea din nou suntem copiii ai mâniei la fel ca ceilalți – Ef. 2.3.)

– cap. 5. 10 – arată că îndreptățitul are garantată viață eternă datorită jertfei de împăcare, efectuată de Isus pe timpul când noi ( el Pave, destinatarii din Roma și noi), eram încă vrășmași

– cap. 5. 11 – Dumnezeu merită toată lauda prin faptul că ne-a îndreptățit în Cristos

De la versetul 1 la versetul 11, apostolul Pavel, se identifică împreună cu frații sfinți din Roma, ca având parte de aceeaș îndreptățire prin credință datorită Jertfei de împăcare. El folosește de 4 ori cuvântul ,,ne”, de 3 ori cuvântul ,,noi” și odată ,,noastre”.

– cap. 5. 12-14 – arată cum păcatul adamic a trecut asupra celor credincioși de la Adam până la Moise și până în prezent la Cristos

– cap. 5. 15-16 – pune în contrast darul fără plată primit nemeritat cu păcatul adamic:

– păcatul adamic ne-a adus condamnarea noastră a aleșilor (cei mulți au murit)

– darul în har ne-a adus din abundență îndreptățire (hotărârea de iertare)

– cap. 5. 17 – dacă prin păcatul adamic domnește moartea, cu atât va domni viață prin îndreptățirea prin Cristos

– v. 18-19 sunt o concluzie a capitolelor 3, 4 și 5 de până acum care arată că:

,,păcatul adamic ne-a adus condamnarea la toți aleșii lui Dumnezeu evrei și neamuri dar, printr-o singură îndreptățire împlinită prin jertfa de împăcare a lui Isus, ne-a adus VIAȚA!”

– în versetul 19, expresia ,,cei mulți” se referă doar la aleșii îndreptățiți nu la toți oamenii la modul universal. Ei fuseseră făcuți păcătoși prin păcatul lui Adam și tot ei sunt socotiți îndreptățiți prin ascultarea lui Cristos!

Cer har măreț! Ce har măreț, ne-a dat Domnul îndreptățindu-ne prin Fiul Său! Glorie Lui!


F.A. 17.27.

F.A. 17.27.

de Aurel Munteanu 20 oct. 2017

 22. Şi Pavel, stând în picioare în mijlocul Areopagului, a spus: „Bărbaţi atenieni, în toate vă văd foarte religioşi[+].

 23. Pentru că, trecând pe aici şi privind de aproape lucrurile la care vă închinaţi voi, am găsit şi un altar pe care este înscris: «Unui dumnezeu necunoscut!» Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onoraţi, pe El vi-L vestesc eu[+].

 24. Dumnezeul care a făcut lumea şi toate cele care sunt în ea, El fiind Domn al cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,

 25. nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca având nevoie de ceva, El Însuşi dând tuturor viaţă şi suflare şi toate;

 26. şi a făcut dintr-un singur sânge[+] orice naţiune de oameni, ca să locuiască pe toată faţa pământului, hotărând timpuri[+] rânduite şi hotarele locuirii lor,

 27. ca ei să-L caute pe Dumnezeu[+], dacă, în adevăr, ar putea cumva să-L atingă bâjbâind şi să-L găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi;

 28. pentru că în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, după cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Pentru că şi noi suntem neam[+] al Lui».

 29. Fiind deci neam[+] al lui Dumnezeu, nu trebuie să gândim că Dumnezeirea ar fi asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei, formă sculptată după arta şi imaginaţia omului.

 30. Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurilede neştiinţă, porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni[+], să se pocăiască,

 31. pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi“.

Contextul este predica lui Pavel în Areopagul din Atena.

Versetul 22, arată religiozitatea atenienilor dusă la limita superstiției (în toate vă văd foarte religioși)

Versetul 23, Pavel le-a studiat zeitățile de pe ,,colina lui Marte” și găsește la un moment, un altar închinat chiar unui zeu necunoscut. De la altarul acesta el pornește și le spune că există un Dumnezeu pe care ei nu-L cunosc și nici nu-L onorează, dar el le va predica acum despre El (motiv pentru care ei îi fac o programare la Areopag).

Expresia ,, Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onoraţi, nu cred că se referă la faptul că acești atenieni erau închinătorii lui Dumnezeu. Cred acest lucru din mai multe motive:

a) în primul rând, pentru că nu Îl cunoșteau. Cum poți să onorezi un necunoscut pe care nu l-ai întâlnit niciodată și nu ai auzit nimic despre el.

b) cum L-ar fi putut onora, aducând du-I jerfe după Legea lui Moise, sau închinându-se în Duh și Adevăr, așa cum a prescris Isus Domnul, samaritencei?

c) puteau ei să-L slujească, dacă nu știau felul în care o cerea El?

Onora = A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta.(http://voronet.dexonline.ro/definitie/onora)

Versetul 24-26, arată că:

– Dumnezeu este singurul Creator al oamenilor și mediului înconjurător

– El este Stăpân peste tot cerul și pământul

– nu are locuința în clădiri făcute de mână omenească

– nu are nevoie să fie slujit de mâini omenești ca idolii lor

– El este Cel care le-a dat viață chiar lor care au construit idolii

– nu numai lor dar și la tot ce mișcă pe pământ

– a făcut dintr-un singur sânge (al lui Adam), toate națiunile ce populează pământul

– hotărându-le timpuri în care ele să locuiască și chiar un anumit teritoriu prestabilit dinainte

Versetul 27: ca ei să-L caute pe Dumnezeu[+], dacă, în adevăr, ar putea cumva să-L atingă bâjbâind şi să-L găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi;

Expresia ,,ca ei să-L caute pe Dumnezeu”, este strâns legată de revelarea Sa generală în creație, în care chiar atenienii erau plasați de către El.

Nu cred că este vorba despre o căutare spirituală ci de una fizică pe care ei o vedeau cu ochii. Pavel cred că vrea să le abată vederea de la căutatrea lor greșită, de la un altar închinat unui dumnezeu necunoscut, la căutarea Lui și manifestarea Lui în creație. Pavel le spune că El a creat nu numai pământul dar și cerururile de sus, chiar și pe ei dintr-un singur sânge. Că, El le ține viața atât pe alor cât și a întregii creații și ei Îl mărginesc la un altar de piatră pe care este inscripționat ,,Unui dumnezeu necunoscut!”

Dacă în textul de aici am avea o căutare a lui Dumnezeu fizică, ar contrazice toată Scriptura insuflată. Această căutare ar nega:

– moartea spirituală căpătată în urma păcatlui adamic când omul a rămas ,,fugar de la fața lui Dumnezeu”

– principiul ,,Păstorul caută oaia pierdută”

Ba mai mult decât atât ar deschide ușa către alte căi de mântuire în afară de singura cunoscută în Scriptură: harul.

Versetul nu spune că:

– oamenii îl caută spiritual pe Dumnezeu deoarece: ,,nu mai este nici unul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu”- Rom.3.11. ; și ,,nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-L trage Tatăl și nu i-a fost dat” – Ioan 6.44,65.

Expresia ,, dacă, în adevăr, ar putea cumva să-L atingă bâjbâind şi să-L găsească, arată chiar imposibilitatea acestei căutări. În versetul 24, Pavel le spune că El nu locuiește pe pământ, nici la altarul lor, nici în vre-un templu idolesc făcut de mâini omenești. Noi la fel ca și Pavel știm că El este Duh, nu este materie și de asta nu poate fi atins sau pipăit și prins de mâneca hainei.

Expresia ,,deşi nu este departe de fiecare dintre noi, arată faptul că deși ei sunt orbi spiritual și nu-L văd, El totuși există și are multe mărturii și dovezi. Cea mai concludentă dovadă era demonstrată prin faptul că ei se mișcau și trăiau prin viața pe care El le-o dăruise. În sprijinul aceste afirmații biblice, apostolul aduce sprijin chiar un citat dintr-un poet cretan numit Epimenide – v.28.

Versetul 29, arată că dacă avem viața și ființa din Dumnezeu, înseamnă că nu Îl putem reduce la o bucată de aur, argint sau piatră scluptată sau gravată după imaginația omului. El fiind Artizanul nostru și nu noi artizanii Lui.

Versetul 30: ,,Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni[+], să se pocăiască,”

Expresia ,,Dumnezeu trecând cu vederea timpurile de ignoranță”, nu arată faptul că Dumnezeu le iarta păcatele idolatriei din acele vremuri, neținându-le în seamă. Cred că vrea să le spună: atunci nu știați de Dumnezeu, dar acum când știți și continuați să slujiți materiei din care sunt confecționați idolii voștrii, sunteți condamnați. Acum nu mai aveți nici o scuză, deoarece m-ați auzind pe mine, predicând despre Dumnezeul adevărat, și voi ați rămas la fel de superstițioși și idolatri ca mai înainte.

Expresia ,, poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” cred că are legătură cu toți închinătorii idolatrii de pretutindeni, care slujeau materiei la fel ca atenienii.

Toți aceștia trebuie să își schimbe gândirea deoarece idolatria lor este condamnată de Dumnezeu, prin faptul că El S-a revelat în natură și în conștiința lor. Ei trebuie să se răzgândească în privința idolatriei, pentru că Dumnezeu îi va judeca prin Isus pe care L-a rânduit ca Judecător al întregului pământ locuit. (De fapt în afara poporului Iudeu, toată lumea antică aducea închinare și jertfe idolilor de aur, argint, marmură, la fel ca și astăzi.- Apoc.9.20)

Judecata acesta fiind întărit de Dumnezeu, prin faptul că l-a înviat pe Isus Cristos din morți!- v.31.