,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Articolele mele

Cristosul văduv? sau De ce cred că porțile Locuinței morților nu au înfrânt Ekklesia locală a lui Cristos Matei 16.18.

Cristosul văduv?

sau

De ce cred că porțile Locuinței morților nu au înfrânt Ekklesia locală a lui Cristos

Matei 16.18.

Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.

(G.B.V. București 2001)

de Aurel Munteanu – 7 noi. 2016

    Mulți astăzi predică un Cristos rămas văduv datorită înțelegerii greșite a sensului cuvântului Ekklesia din greaca Noul Testament.

    Cei mai mulți astăzi cred că biserica Domnului Isus Cristos este compusă din toți cei mântuiți de pe întreg pământul și în această biserică intri prin nașterea din nou. Alții definesc Ekklesia ca fiind compusă din toți cei născuți din nou din ziua Cincizecimii până la răpire, biserică în care intri fiind botezat de Duhul. În concepția altora Ekklesia lui Cristos începe cu primul născut din nou ( Adam sau Abel ) și se încheie cu ultimul mântuit la finalul omenirii.

    Toate aceste sensuri ale cuvântului Ekklesia sunt denaturate deoarece nu se face diferența între Ekklesie, Familia lui Dumnezeu și Împărăția lui Dumnezeu.

   În Noul Legământ sensul cuvântului Ekklesia este acela de: adunare a unui grup de oameni chemaţi de la casele lor într-un loc public; întrunire a unui grup de oameni [pentru un anumit scop];

   Totdeauna sensul cuvântului Ekklesia arăta către o adunare de cetățeni, convocată, vizibilă și localizată într-un anume punct geografic. Cuvântul Ekklesia apare în versiunea Cornilescu de 116 ori. De 108 ori este tradus „Biserică” şi de 8 ori „adunare”. De 36 de ori în Cornilescu cuvântul este folosit la plural (biserici) , de 79 de ori la singular excluzând noțiunea de biserică universală vizibilă sau invizibilă.

    Cristos a folosit cuvântul Ekklesia, în N.T. de 22 de ori. De fiecare dată El se referă la o Adunare locală și vizibilă existentă.

    În Matei 16. 18, Domnul Isus Cristos, afirmă că El Însuși zidește Adunarea sa locală și vizibilă și că Locuința morților nu o va înfrânge definitiv. Aici în Mat 16. 18, Domnul se referă la Ekklesia Sa în sensul instituțional și nu la vre-o biserică universală vizibilă sau invizibilă.

Ce este sensul instituţional?


Accentul cade aici pe membrul părinte fondator şi pe legătura celorlalţi membri cu acesta.

Exemplu: Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să ne gândim că Gheorghe Lazăr a întemeiat o şcoală universală.

De asemenea, Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte.

Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din București îi datorează existenţa lui Gheorghe Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct.

El a întemeiat şcoala românească ca instituţie, întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe, întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din București.

Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur fondator: Gheorghe Lazăr. La fel este şi cu Ekklesia, cu adunarea locală și vizibilă a lui Cristos.

    Cu alte cuvinte credem că Adunarea locală și vizibilă zidită de Cristos Domnul în Galileea , va avea o continuitate în fiecare secol cu aceeași credință , origine și practică până în ziua răpirii . Chiar dacă apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui, apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunări care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial.

    Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre.

    Credem că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie.

    Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos.

    Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

    Datorită acestor lucruri eu cred cu tărie că ce a promis Cristos Isus în Matei 16.18, este adevărat și că porțile Locuinței morților nu vor birui niciodată Ekklesia Sa!

Motive pentru care cred lucrul acesta:

– Isus Cristos nu poate să mintă

– El Însuși promite că Ekklesia nu va fi înfrântă

– Adunarea este zidită de Cristos, pe Cristos Stânca veacurilor

– Tatăl ar rămâne fără slavă din neam în neam în vecii vecilor- Ef. 3.21.

– Ce începe El va duce la bun sfârșit

– Omnisciența Sa ar fi defăimată

– Omnipotența Sa ar fi înfrântă

– Omniprezența Sa cu Ekklesia în fiecare secol, exclude ipoteza unui Cristos rămas văduv

– Isus Cristos păzește Adunarea Sa cât timp este cu ea pe pământ-Ioan 17.12.

– După plecarea Sa la Tatăl în cer, Isus încredințează Adunarea în mâna Tatălui-Ioan 17.11,15.

– Tatăl păzește Adunarea pentru că tot ce este al lui Isus este și al Tatălui-Ioan 17.10

– Adunarea nu a fost înfrântă deoarece ea trebuie să fie martora lui Cristos până la marginile pământului – F.A. 1.8. (azi evanghelia nu a ajuns până acolo, dacă ar fi ajuns, ar fi venit răpirea)

– Isus Cristos vine după Adunarea Sa când se va împlini numărul celor aleși dintre neamuri, după care El se va întoarce la poporul evreu- Romani 11.25-26.

    Dacă Adunarea locală și vizibilă ar fi fost înfrântă de Locuința morților de-a lungul timpului ași dori să știu și eu:

– care este ziua, luna și anul morții Adunării lui Cristos?

– cine este autorul care a ucis Mireasa lui Cristos? Este vre-un imperator roman, papă persecutor, lup răpitor sau Satan însuși? Dacă vre-unii din aceștia ar reuși ar însemna că au fost mai puternici decât Domnul Oștirilor!

– modul în care au încetat existența Adunările locale până nu a mai rămas nici una scripturală.


Au fost sfinții Vechiului Testament născuți din nou?

Au fost sfinții Vechiului Testament născuți din nou?

 

 

 

 

de Aurel Munteanu 3 aprilie 2016

 

 

Lumea teologică este divizată și astăzi la fel ca în trecut cu privire la mântuirea oamenilor. Unii spun că încă de la cădere, omul a trecut prin multe transformări și totodată modul prin care îl mântuiește Dumnezeu, este unul diferit. Unii s-au apucat să împartă mântuirea omului pe epoci: mântuirea prin conștiință de la Adam la Moise; mântuirea prin faptele Legii de la Moise la Cristos și mântuirea prin har în Noul Legământ.

Conform Sfintei Scripturi mântuirea omului a fost de la început prin har prin credință, începând cu Abel până la ultimul om care va fi salvat. Nu există mai multe moduri de mântuire, cum nu există mai multe persoane în care să fim mântuiți. Există un singur mod de mântuire prin har, o singură Persoană prin care suntem salvați – Cristos Isus.

Atât sfinții Vechiului Testament cât și ai Noului Testament au cunoscut: harul,  credința, pocăința, voința și înfăptuirea ca venind de la Domnul, cunoașterea mai dinainte, chemarea, alegerea, predestinarea, neprihănirea (justificarea) și chiar ideea de glorificare viitoare.  Au cunoscut și experimentat nașterea din nou cât și prezența continuă a Duhului Sfânt în ei.  Au avut roada Duhului Sfânt cât și puterea de a face semne, minuni și felurite vindecări. Au avut plinătatea Duhului Sfânt (îmbrăcați cu Duhul), cât și nevoia de a fi reumpluți.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat harul (Ef. 2.8):

Proverbe 3.34: Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat credința în Cristos (Ef. 2.8):

Evrei 11. 26-27: Moise socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat pocăința (F.A.3.19):

Iov 42.6: De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat că voința și înfăptuirea vine de la Domnul (Fil. 2.13):

Ps.27.8: Inima îmi zice din partea Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut!

 

Sfinții din Vechiul Testament au știut despre cunoașterea mai dinainte, chemare, alegere și predestinare (Rom. 8.29-30):

Ieremia 1.5: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat justificarea prin credință (Rom.3.24):

Gen. 6.8-9: Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului…… Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

Gen. 15.6: Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

 

Sfinții din Vechiul Testament au cunoscut că în viitor, urma o glorificare a celor credincioși (Ef.2.6):

Ps.73.23-24: Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;

mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

(Moise și Ilie aveau trupuri de slavă pe munte când Domnul S-a schimbat la față.)

 

Sfinții Vechiului Testament aveau nașterea din nou și prezența permanentă a Duhului Sfânt, lucruri care îi făceau să persevereze în Domnul (Ioan 3.3; Rom.8.26; Fil.2.12):

Ezechel 36. 25-27: Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.

1Petru 1.10-11: Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.

Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.

 

 

 

NAȘTEREA DIN NOU

 

 

 

Scriptura vorbește în general de două categorii de oameni:

  • despre oameni nemântuiți care sunt descriși cu ,,inima netăiată împrejur” , chiar dacă erau circumciși în carne (Rom.2.28)
  • oameni născuți din nou, descriși ca fiind ,,tăiați împrejur cu inima”(Rom.2.29)

Această simbolistică, a tăierii împrejur a inimii de către Dumnezeu, este echivalentul nașterii din nou despre care se face vorbire  în Noul Testamen.

 

Versete ce vorbesc despre oamenii nemântuiți:

Levitic 26.41: şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.

Ieremia 4.4: Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!

Ieremia 6. 10: Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.

Ieremia 9.25-26: Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi pedepsi pe toţi cei tăiaţi împrejur, care nu sunt tăiaţi împrejur cu inima,

pe egipteni, pe iudei, pe edomiţi, pe amoniţi, pe moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustiu; căci toate neamurile sunt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.

Ezechel 44.7,9: Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.

F.A. 7.51: Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

Rmani 2.29: Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

 

Yahweh le accentua necesitatea nașterii din nou evreilor Vechiului Legământ (Ioan 3.5):

Ezechel 18.31: Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

Deuteronom 10. 16: Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.

 

 Yahweh era Autorul nașterii din nou  (Ef.2. 4-6):

Ps. 51.10: Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

Deuteronom 30.6: Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.

Ezechel 11.19-20: Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,

ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

Coloseni 2.11: În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti.

 

Sfinții Vechiului Testament au avut roada Duhului Sfânt la fel cum o avem și noi astăzi: Gal. 5.22-23: Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.

-dragostea – Rut care nu părăsește pe Naomi

-bucuria – Ana care cânta Domnului după nașterea lui Samuel

-pacea – Daniel în groapa cu lei

-îndelunga răbdare – Iov în încercările sale

-bunătatea – David față de Mefiboșet

-facerea de bine – Iosif față de frații săi

-credincioșia – Avraam care aduce jertfă pe Isaac

-blândețea – Moise era cel mai blând om de pe fața pământului

-înfrânarea poftelor – Iosif în casa lui Potifar

 

 

Sfinții Vechiului Testament au crezut că mântuirea lor nu se pierde (Ioan 10. 28-29):

Ps. 23.6: Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 

 

 

NAȘTEREA DIN NOU ÎN EVANGHELII

 

 

După toate aceste argumente doresc să medităm puțin și asupra sfinților din Noul Testament din perioada cuprinsă între nașterea Domnului Isus și ziua Cincizecimii din F.A.2.  De ce acest lucru? Pentru că sunt mulți creștini, pastori și chiar teologi cu renume care susțin că toți sfinții credincioși din această perioadă nu au fost născuți din nou. Unii spun că ucenicii au primit Duh Sfânt când Cristos a suflat peste ei, alții spun că după învierea lui Cristos și majoritatea susțin că în ziua Cincizecimii când au fost botezați în Duhul Sfânt.

Susținătorii acestor poziții i-aș ruga să mediteze la următoarele concluzii:

-am putea afirma că Ioan Botezătorul care a fost plin de Duhul Sfânt din pântecele mamei lui, nu ar fi fost născut din nou?  Putem afirma că Duhul Sfânt nu ar fi rămas în el până în ziua martirajului?

-credeți că Duhul Sfânt ar fi zămislit pe Cristos într-o fecioară moartă în greșelile și păcatele ei?  În Romani 8.8, scrie că: ,, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu”. Dacă nu era ea născută din nou și nu avea Duhul Sfânt, se folosea Dumnezeu de ea în cel mai miraculos mod cu putință?

-puteau aduce oamenii dovadă de  fapte vrednice de pocăință așa cum le cerea Ioan dacă ei erau morți în greșelile și păcatele lor? Decât persoanele regenerate puteau face acest lucru și drept dovadă erau afundate de acesta în Iordan.

-persoanele care se pocăiau, credeau și se botezau la un moment dat vedem că L-au urmat pe Isus. Cu ei, El constituie ,,Adunarea Mea”(Mat.16.18) care nu va fi înfrântă de porțile Locuinței Morților. Dacă El nu a început zidirea cu niște pietre vii ( oameni născuți din nou), pornise cu stângul din start. Ce eșec! Această Adunare trebuia să fie mama și modelul tuturor Eklesiilor care au descins din ea!

-cum vă puteți imagina că primii apostoli au fost aleșii fără să aibă nașterea de sus și prezența permanentă a Duhului în ei? Cum puteau ei să evanghelizeze Palestina și să scoată demoni fără să aibă aceste lucruri esențiale? Vă imaginați pe Cristos Domnul făcând întâia, a doua și Marea trimitere cu oameni neregenerați spiritual? Oare este nesăbuință din parte Aceluia în care locuiește toate comorile înțelepciunii? Sau este lipsă de neștință din partea noastră?

-Domnul Isus vorbește despre nașterea din nou chiar la începutul lucrării Sale lui Nicodim în Ioan 3. Acesta nu prea a priceput-o atunci. Dar Cristos îi spune că fără ea nu poți vedea Împărăția și nici nu poți intra în ea. Dar erau unii care deja intraseră deoarece într-o discuție cu fariseii Cristos le-a spus că Împărăția Lui era în mijlocul hotarelor terestre ale Palestinei ( nu în inima fariseilor neregenerați). Deci dacă unii făceau parte din Împărăție înseamnă că deja experimentaseră nașterea din nou!

-închinarea ucenicilor până în ziua Cincizecimii era una plăcută lui Dumnezeu. Toți care erau regenerați se închinau Tatălui  în duh și adevăr așa cum Le-o cerea Cristos:

,, Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4.23-24).

Puteau ei aduce o închinare plăcută dacă încă erau în firea pământeacă? Eu cred că nu.

-să nu fi avut ucenicii viață spirituală după ce au mâncat din Pâinea vieții și au băut din Apa vieții? Păi Isus le spune că dacă mănâncă și beau chiar vor avea viață spirituală (Ioan 6.33,35):

,, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”

,, Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.”

Tot El îi asigură că în momentul când ,,mănâncă” au viață eternă:

,,Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.”(Ioan 6.47)

Cu alte cuvinte Isus predica că toți care credeau în El aveau viață spirituală. Nu poți crede fără să ai viața și nu poți avea viața fără să crezi.  La fel nu poți beneficia de o viață eternă fără ca ea să aibă un început. Acest început al veții spirituale pornește în momentul nașterii din nou când Duhul Sfânt vine și ,,aprinde sânteia de viață”. În fiecare perioadă de după cădere, după ce oamenii au primit promisiunea unui Răscumpărător, Duhul Sfânt a lucrat să întoarcă sufletul omului la Dumnezeu, să îl aducă la viață, să îl lumineze și să îl convingă de păcat, ca apoi să îi călăuzească până la final.

 

 

 

 

 

 

 

 


3 feluri de mântuire

3 feluri de mântuire

de Aurel Munteanu-8 martie 2016

 

 

În concepția multor creștini moderni, există astăzi ca și în trecut, mai multe feluri prin care omul își poate câștiga mântuirea. Azi doresc să abordez pe scurt doar 3 dintre ele.

Primul fel de mântuire și totodată cel mai vechi, este mântuirea prin Sămânțul femeii, promisiune căpătată încă din Eden – Gen.3.15. Acest Sămânț promis de aproape 6 000 de ani, s-a descoperit în trecerea vremurilor, odată cu revelația progresivă, ca fiind Isus Nazarineanul Regele iudeilor.

Despre El vorbesc toate Scripturile Vechiului Testament ca fiind Cel promis de generații, care va ridica într-o zi păcatul lumii. Ioan Botezătorul Îl identifică ca fiind Mielul lui Dumnezeu venit în lume cu acest scop-Ioan 1.29. El este Singurul prin care putem fi salvați de la pierzare eternă așa cum o declară Scriptura:

,, În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”-F.A.4.12.

Există o singură Cale, o singură Persoană, Isus Cristos prin care oamenii pot fi mântuiți de păcatul adamic:

,, Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”-Ioan 14.6.

Cu alte cuvinte nu există nici un om în afara Lui, nici o altă cale și nici un alt mod prin care omul poate fi mântuit. Numai Isus Cristos!

 

Cea de a doua cale prin care unii creștini cred că își pot procura salvarea este așa numita mântuire prin conștiință. Ce este conștiința? Este: intuiția pe care ființa umană o are despre propria existență.

Această mântuire prin conștiință se aplică în concepția lor, persoanelor mature care nu au avut posibilitatea să audă niciodată evanghelia, mântuirea lucrată de Cristos Isus la Golgota. Ca întăritură pentru această afirmație se apelează la textul din Epistola lui Pavel către Romani, 2.14-15, care declară:

,, Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;

şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.”

 

Folosind acest verset mulți încearcă să argumenteze că pe baza propriei conștințe pot cunoaște pe Dumnezeu, înțelege și crede. Problema lor este că textul din Romani, nu vorbește despre o alternativă la mântuirea prin Cristos Domnul, ci despre un mod prin care omul va fi condamnat și mai mult în fața Ziditorului său.

Tot contextul de început al cărții Romani, vorbește, de la capitolul 1 la 3, despre faptul că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Versetele contextului vorbesc lămurit despre faptul acesta:

,, Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;”-Rom.1.18-20

După care concluzionează rolul conștinței:

,, Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”- Romani 2.12.

 

Conștiința fiind cel mai bun martor al lui Dumnezeu, în condamnarea atât a iudeului, grecului și barbarului.

 

Cel de al treilea mod de mântuire este prin nașterea de copiii. Acest mod de mântuire este unul argumentat tot cu Scriptura având referința la 1 Timotei 2.15:

,, Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”

 

Acest mod de mântuire este aplicabil doar soțiilor care dau naștere la copiii, soții care trebuie să stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Dacă nașterea de copiii este o altă alternativă prin care poți fi mântuit, atunci ne-am confrunta cu următoarele neconcordanțe:

  • bărbații nu au nici un fel de șansă la această mântuire
  • credincioasele cu probleme genitale
  • surorile credincioase care nu se căsătoresc niciodată
  • mântuirea ar fi prin fapte (cazne) și nu prin har
  • nu ai mai avea o mântuire în clipa nașterii din nou, ci una repetabilă la fiecare naștere naturală sau cezariană
  • Duhul Sfânt nu este singurul Autor al mântuirii ci și mămica însărcinată
  • mântuirea prin naștere de copiii este o mântuire condiționată. Textul spune în continuare că mămica: ,,trebuie să stăruie”.

 

Știind că există doar o singură Persoană, un singur mod și o singură Cale de mântuire – Isus Cristos, care să fie sensul textului? Eu cred că mântuirea de aici nu este una spirituală ci una fizică. Este salvată să nu moară în durerile nașterii. Mulți cunoscători de limbă greacă, sunt de  părere că o traducere bună a textului de aici ar arăta spre sensul: ,,va fi păstrată în siguranță și nevătămată”; ,,va fi scăpată de un lucru”.

Însăși Scriptura  folosește cuvântul mântuire, cu aceste sensuri în multe pasaje. Nu totdeauna are sensul de salvare de la pierzare eternă.

 

Ca și concluzie: există mai multe feluri prin care îți obții mântuirea sufletului? Există alternative în afară de Cristos Domnul? Dacă da, câte sunt la număr? Le poți armoniza contextual apoi, în lumina întregii Scripturi?

Pentru mine există o singură Cale prin care poți afla Adevărul și  avea Viața! Prin Isus Cristos! De ce? Pentru că în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Amin?