,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Articolele mele

Aspecte distincte la cea de a doua venire a Domnului Isus Cristos

Aspecte distincte la cea de a doua

venire a Domnului Isus Cristos

  Această a doua venire a Domnului Isus Cristos trebuie privită așa cum o redă Scriptura:

1. o venire ca Mire pentru cei care sunt în Cristos (toți mântuiții);

2. o venire ca Rege justițiar pentru a elibera Israelul de sub domnia neamurilor conduse de fiară.

Aceste două etape ale celei de a doua venire a Sa, nu trebuie confundate și nici suprapuse. Ele sunt confundate deoarece, unii cred că Domnul Isus deja a venit (adventiștii, martorii, etc), alții neagă existența domniei Milenare a lui Cristos în Ierusalim pe tronul lui David (mărturisind că acum suntem în Mileniu), iar alții nu cred că după Răpire, Domnul se va întoarce din nou la casa lui Israel, așa cum spune în Romani 11. Aceste două etape sunt plasate, prima la începutul Necazului lui Iacov iar cea de a doua la final.

Răpirea

Venirea pentru Israel

Texte biblice:

1Tesaloniceni 4. 13-18.

Apocalipsa 19.11 – 21.

Categoriile vizate:

Cei adormiți în El și credincioșii în viață din acel moment – v.13-14, 17.

Israeliții necredincioși și Neamurile peste care trebuie să domnească cu toiag de fier – v.15.

Atitudinea sufletească a Domnului:

Plin de bucuria revederii.

Plin de o mânie și urgie aprinsă – v.15.

Scopul pentru care vine Isus:

Să îi ia acasă pe ai Săi – v. 17.

Să judece evreii necredincioși, fiara, împărații pământului și să lovească neamurile cu dreptate – v.15, 18-20.

Punctul de întâlnire:

Pe nori în văzduh (nu spune că El coboară pe pământ) – v.17

Pe pământ – v.19.

Cine însoțește pe Domnul:

Vine El Însuși – v.16.

Oști cerești pe cai albi – v.14.

Statutul Domnului Isus:

De Mire – Răscumpărător – v.17.

De Rege războinic și Judecător – v. 16, 11-12.

În gura Sa:

Are strigăt de biruință – v.16.

Are o sabie să lovească vrășmașii- v. 15

Îmbrăcămintea Domnului Isus:

Haine adecvate unui asemenea eveniment.

Haină înmuiată în sânge – v. 13.

Felul cum vine:

Cu un strigăt , cu glasul unui arhanghel, cu trâmbița lui Dumnezeu – v.16.

Călare pe un cal alb – v.11.

Timpul venirii:

Este necunoscut

La finalul domniei fiarei și proorocului mincinos – v. 20.

Eveniment:

Așteptat de aproape 2000 ani cu emoție și mângâiere a inimii – v.18.

Nedorit de anticrist și toți ce au semnul fiarei pe mână sau frunte – v. 20-21.

Observarea venirii Sale:

Într-o clipeală din ochi vor fi strânși pe nori și luați să fie cu Domnul în cer – 1Cor.15.52; v. 17.

Va fi văzută de toți cei adunați pentru război – v. 19.

Efectul venirii Sale:

Aleșii vor fi totdeauna cu Domnul – v. 17

Vrășmașii vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor – v. 20.


A fost Adam născut din nou?

A fost Adam născut din nou?

de Aurel Munteanu 10 aprilie 2019

Foarte mulți predicatori de astăzi, vorbesc despre inocența și fericirea lui Adam în Edenul pierdut, despre căderea sa care a adus moartea spirituală și ruina întregii umanități și aproape niciunul nu vorbește și despre reabilitarea sa ca om creat în chipul, după asemănarea lui Dumnezeu (Gen.1.26). Mulți cred că după cădere Adam a rămas mort spiritual pentru totdeauna și Dumnezeu l-a lăsat așa pentru că își merita soarta și să servească drept pildă de neascultare întregii omeniri care avea să iasă din coapsele sale.

Personal cred că Dumnezeu a intervenit în reabilitarea sa și a Evei chiar în ziua căderii lor – la prima întâlnire cu ei. Dumnezeu nu i-a lăsat să treacă ani de zile până a-i aduce din nou în părtășie spirituală cu El, ci i-a căutat în aceeași zi, i-a întrebat ce au făcut, le-a confirmat sentințele fiecărui vinovat, dar le predică și evanghelia ca singură cale de izbăvire din situația în care intraseră (Geneza 3.15). Adam fiind de atunci tiparul reabilitării prin Sămânțul promis, pentru toți cei ce aveau să fie mântuiți de Dumnezeu din rasa sa căzută.

Aceeași metodă aplicată lui Adam în reabilitarea sa spirituală o vedem aplicată de fapt tuturor descendenților săi morți în păcat de-a lungul generațiilor. Tuturor trebuia să li se predice că sunt morți și în vrășmășie cu Dumnezeu, că nu pot face nimic ca să se mântuiască și că există o singură cale de salvare – prin credința în jertfa substitutivă a Răscumpărătorului promis în Legământul Adamic.

Adam era mort în păcat:

– fugar de la fața lui Dumnezeu;

– Dumnezeu este Cel care are inițiativa și face primul pasul în reconcilierea celor două părți;

– Dumnezeu îl caută prin grădină și nu omul Îl cauta cu tot dinadinsul;

– El îi arată starea de păcat;

– în dreptatea Sa, judecă păcatul dând sentințe;

– în dragostea Sa necondiționată și harul Său, le vestește pentru prima dată ,,Vestea bună” cu privire la Răscumpărătorul – Sămânțul femeii;

– îi aduce din nou la viață pe Adam și Eva, înviindu-le duhul mort;

– îi învață prin prima jertfă adusă că plata păcatului este moartea;

– că soluția salvării lor vine prin har de la Dumnezeu și nu este soluția inventată de ei;

– că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcat;

– că cineva nevinovat și fără păcat trebuie să plătească în locul lor ofensa adusă de neascultare;

– dacă cineva achita ofensa prin moarte, ei puteau să trăiască;

– toate aceste lucruri erau exemplificate prin jertfa adusă de Dumnezeu pentru ei;

– Dumnezeu îi îmbracă cu pielea animalului de jertfă;

– Adam este reabilitat din nou ca preot închinător și mijlocitor pentru a aduce din nou slujbe duhovnicești (expresia haine de piele – katanowt din Gen3.21, apare de 2 ori în Biblie aici și în Neemia 7.70, unde este tradusă cu veșminte preoțești https://biblehub.com/hebrew/katenot_3801.htm );

– de la Adam fiii săi au învățat să aducă jertfe și tot de la el, Abel știa și credea în Sămânțul femeii care avea să vină să moară literal pentru păcatele lor ca substitut (Evrei 11. 4). (De la prima jertfă până la moartea lui Abel trec aproximativ 129 ani, deoarece la vârsta de 130 de ani, Adam naște pe Set și spune că a primit un Substitut (Set) în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain – Geneza 4.25).

Ei cunoșteau despre Salvatorul promis (Mântuitorul lor), încă de la prima jertfă adusă (Geneza 3.21), mai multe decât credem noi că știau.

– știau că El o să fie fără păcat, ca să le poată ispăși păcatul;Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.

– ideea de Sămânțul femeii ( zar·‘āh ), arăta spre o concepere fără tată uman;

– că Sămânțul va avea de vrășmași pe oamenii morți în greșeli și păcate, ce au ca tată spiritual pe Satan (vedem atitudinea acesta la Cain);

– știau că Sămânțul va zdrobi pentru totdeauna pe Șarpe și moartea adusă de păcat;

– știau că Sămânțul va fi mușcat de moarte, va muri și apoi va învia trăind veșnic pentru a le asigura și lor viața;

– prin moartea Sa, va răscumpăra cu sângele vărsat pe toți cei care cred în El;

– știau despre îndreptățirea (justificarea ca act juridic al lui Dumnezeu – Geneza 6.9; 7,1) căpătată prin răscumpărarea Sămânțului;

– știau că oricine crede în El, trăiește veșnic chiar dacă o să guste moartea fizică (vedeți nădejdea neclintită a lui Iov exprimată în cap. 19.25-27. Iov avea și se încredea în acelaș Dumnezeu, avea acelaș tip de preoție, de jertfă și de închinare ca Adam, Abel și Noe);

Voi cititorilor care vă îndoiți de lucrurile acestea, credeți că Dumnezeu nu le-a explicat de ce trebuia să moară un animal nevinovat pentru păcatul lor? Credeți că Dumnezeu nu le-a explicat clar însemnătatea lucrurilor ce aveau să le practice Adam și urmașii lui, aproximativ 4.000 de ani până la ultima jertfă acceptată de Dumnezeu la Golgota? Credeți că după cădere era Adam învățat de Dumnezeu să aducă jertfe plăcute Lui dacă nu era iertat și nu își mărturisea păcatul? Îl primea El dacă era prins în lanțurile fărădelegii și plin de fiere amară? Dacă era așa Cain ar fi fost nedreptățit când Domnul a privit întâi la el apoi la jertfa sa.

Motive pentru care cred că Adam a fost născut din nou:

– Dumnezeu nu putea să primească în comuniune cu El un om mort spiritual – Rom.8.7-8.

– nu îi primea jertfa și nu îi asculta rugăciunea deoarece păcatul și moartea spirituală pun un zid de despărțire între om și Dumnezeu – Isaia 59.2.

– Dumnezeu nu putea avea un om mort ca preot – mijlocitor între El și umanitatea ce o reprezenta ca și cap federal.

– Dumnezeu nu inițiază niciodată Legământ cu omul mort spiritual – El este totdeauna Tatăl celor vii! De altfel toți capii de Legăminte sunt vii spiritual.

– nu îi îmbrăca cu veșminte preoțești pe Adam și Eva dacă mai întâi nu-i salva spiritual;

– după ce sunt îmbrăcați de Dumnezeu, nu mai vedem la Adam și la Eva atitudinea de răzvrătire ca atunci când sunt căutați în grădină și încearcau cu alte cuvinte să de-a vina pe Dumnezeu și pe șarpe pentru eșecul lor – Geneza 3.12-13;

– la nașterea primului copil ei implică numele lui Dumnezeu în căpătarea sa. Un om răzvrătit nu cred că ar fi avut o astfel de atitudine.

– Adam este un tip (o icoană preînchipuitoare – Romani 5.14), al lui Cristos Domnul. Domnul nu ar folosi pe cineva ca tip al Său, care ar merge la final în iazul de foc.

– Domnul Însuși este identificat ca Ultimul Adam – 1Corinteni 15.45

(Cornilescu traduce greșit Al doilea Adam. Gr. ἔσχατος Ἀδὰμ (eschatos Adam) https://biblehub.com/interlinear/1_corinthians/15-45.htm )

– însăși Scriptura nu afirmă în nici un loc că Adam ar merge-n pierzare veșnică. Romani 5, îl prezintă ca și cap de Legământ prin care intră moartea în omenire, nu ca și om pierdut pentru totdeauna.

– Adam ca preot și mijlocitor, ca și cap reprezentativ al rasei umane își instruiește copiii să aducă jertfe corecte înaintea lui Dumnezeu. Abel este un exemplu grăitor-Geneza 4.4.

– În genealogia din Luca 3.38, Adam este dat ca fiu al lui Dumnezeu.

Concluzie:

De ce nu se crede că Adam a fost născut din nou și mântuit prin Sămânțul femeii? Personal cred că se datorează următoarelor motive:

– oamenii asociază moartea spirituală intrată prin păcatul adamic (strămoșesc) pe bună dreptate cu vina sa și a Evei;

– în Romani capitolul 5, Adam este prezentat ca personaj negativ (cap de Legământ prin care intră moartea în umanitate), personaj pus în contrast cu Ultimul Cap de Legământ – Cristos prin care vine viața eternă;

– teologii moderni au împărțit în mod greșit mântuirea ca fiind prin conștiință (Adam-Moise), prin Legea mozaică (Moise-Cincizecimea din F.A.2), prin har (Cincizecime-Răpire), etc..

Mântuirea oamenilor de la primul până la ultimul din rasa umană căzută, va fi prin har, prin credința în Sămânțul femeii (Isus din Nazaret fiul Mariei) promis încă din Eden (Geneza 3.15). Nimeni nu va fi mântuit în alt mod, în altă Persoană, prin altă metodă. Soluția lui Dumnezeu rămâne aceei pentru toate veacurile cât va fi omul pe pământ:

,,Şi în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer nici un alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiţi” – F.A. 4.12. Amin?


Acel Lazăr din Luca 16

Acel Lazăr din Luca 16

de Aurel Munteanu – 7 martie 2019

În cultura ebraică numele pe care îl purtai trebuia să îți reflecte înfățișarea și caracterul. Trebuia de mic să fii crescut și educat de părinți în așa măsură încât numele trebuia să îți fie oglinda vieții. Când oamenii îți rosteau numele trebuiau să ți-l asocieze cu înfățișarea și faptele tale. Dacă acestea nu se potriveau uneori căpătai un nume nou. Vezi spre exemplu: Ghedeon – Ierubaal; Ioan și Iacov – Fiii tunetului, Iosif – Barnaba (fiul mângâierii), etc.
Numele Lazăr (eb. el-aw-zawr’ – Elazar) = Cel ajutat de Yahveh; Yahweh a ajutat; Yahweh este ajutorul (https://biblehub.com/hebrew/499.htm).

În cazul nostru ce nepotrivire de nume ar putea spune unii, privind la starea mizerabilă a lui Lazăr și la semnificația măreață a numelui său. Cum ai putea asocia numele cu imaginea reală a acestui om? Mai degrabă ai asocia mental numele său cu imaginea bogatului ce trăia în purpură și în subțire. Pe acest bogat l-ai putea numi ,,Cel ajutat de Yahweh” iar pe Lazăr – ,,Cel uitat de Dumnezeu”. Totuș dacă nu priveai la înfățisarea exterioară, numele său se potrivea de minune cu omul dinlăuntru al lui Lazăr. Această potrivire o deducem deoarece la final îl găsim mângâiat de Dumnezeu în ,,sânul lui Avraam”.

,,Ajutat de Dumnezeu” dar lipsit de purpură și in subțire!
– le vedea doar pe alții neavând parte de ele niciodată;
– nu era întristat din cauza aceasta. Preocuparea sa era ,,pâinea ce îmi trebuie astăzi”;
– era atât de smerit încât se mulțumea chiar cu frimituri.

,,Ajutat de Dumnezeu„ dar lipsit de bucuriile vieții!
– bogatul se veselea zilnic – dacă l-ai fi privit cu ochii lumii ai putea spune că el era cel binecuvântatul Domnului și nu Lazăr;
– Lazăr nu era frământat că era lipsit de bucuriile vieții. Pentru el toate amărăciunile erau dulci. El știa ce este scris în Ps.73.26-28:
,,Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.”.

,,Ajutat de Dumnezeu” dar lăsat să trăiască o viață în mizerie și gunoi!
– nu avea hrană sau posibilitatea de a și-o procura singur;
– era foarte bolnav și lipsit chiar de îmbrăcăminte (câinii veneau și îi lingeau bubele de pe corp);
– sărăcia este un lucru comun multor copiii ai Domnului. Domnul Însuși născându-Se într-un grajd de vite.

,,Ajutat de Dumnezeu” dar pus (lit. aruncat) la poarta bogatului!
– singur nu putea ajunge la poarta bogatului, era lepădat chiar de ai săi;
– când devii credincios în Cristos poți avea aceeaș soartă cu Lazăr. Poți fi repede lepădat de familie, de societate și de lume în general;
– ești numai bun de lepădat – 1Corinteni 4.13. Mulți copiii ai Domnului primesc tratamentul acesta benefic. Domnul Isus a fost lepădat de ai Săi și respins, dacă El a primit un asemenea tratament, noi să fim oare scutiți?
– aruncat de oameni dar primit în ,,sânul lui Avraam”.

,,Ajutat de Dumnezeu” dar lovit cu o bubă rea!
– termenul ,,bube” de aici mai este folosit în Apocalipsa 16.2;
– este privit ca semn de pedeapsă a unuia rău și lipsit de protecția lui Dumnezeu (aduceți-vă aminte de reproșurile prietenilor în cazul lui Iov);
– Lazăr era întradevăr lovit de Dumnezeu dar nu blestemat! O mare diferență! Pe toți copiii Săi pe care-i primește, Domnul îi și disciplinează – Evrei 12. 5-11.

,,Ajutat de Dumnezeu” prin har fără posibilitatea de a ține ritualurile Legii mozaice!
– harul l-a făcut diferit pe Lazăr în fața bogatului;
– nu era nimic care să-l recomande în fața nimănui;
– în starea în care se afla nu se putea prezenta nici la Templu. Legea îi interzicea chiar dacă era evreu;
– datorită stării sale nu se putea apropia de altar pentru a aduce jertfă pentru păcat, necurăție sau ardere de tot;
– și totuș spiritual era primit de Dumnezeul oricărei îndurări pentru că:
,, Dacă ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile de tot. Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.” (Ps. 1. 16-17).

,,Ajutat de Dumnezeu” în ciuda faptului că aici ,,și-a luat pe cele rele”- (v.25)!
– viața aceasta este o continuă școală în care trebuie să primim din mâna lui Dumnezeu ,,și binele și răul” așa cum a spus Iov în cap. 2.10;
– trebuie să învățăm că: ,, De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8.28).

Bogatul privind la ,,Cel ajutat de Dumnezeu” în felul acesta, trebuia să învețe că:
– bogăția și traiul bun, sunt daruri temporare de la Dumnezeu date spre administrare de care trebuie dat socoteală într-o zi;
– trebuie considerate ca un har și nu ca pe un merit cuvenit obținut prin efort propriu;
– din tot ce îți dă Domnul trebuie să dăruiești la rândul tău – Prov. 19.17.;
– vine o vreme când poți ajunge mai rău decât Lazăr;
– nu există o întâmplare când ,,un Lazăr” îți este aruncat în poartă;
– trebuie să nu risipești în păcate și plăceri deoarece vine timpul când o să le regreți veșnic;
– dacă cunoștea ,,omul dinlăuntru” al lui Lazăr, se putea îmbogăți spiritual (Lazăr era născut din nou fapt pentru care ajunge în rai – sânul lui Avraam).

Concluzie:
Dacă ești născut din nou și chiar dacă nu ai purpură și in subțire, ești lipsit de bucuriile vieții, trăiești o viață în mizerie și gunoi, ești aruncat la poarta bogatului trăind din mila sa, chiar dacă nu te ajută sănătatea și nu te poți ajuta de unul singur, nu dispera și nu îți pierde speranța! Nu ești singurul în situația aceasta, au fost și încă sunt mulți ca tine. Dumnezeu cel Atotputernic cum a ajutat pe Lazăr și pe ceilalți, te va ajuta și pe tine! Pune-ți nădejdea în El! El este singurul Tată care știe ce este cel mai bine pentru fiecare copil al Său în parte!

Să nu cumva să pleci urechea, să te lași amăgit și clătinat de cei ce predică evanghelia prosperității, a sănătății depline și a binecuvântărilor din abundență! Ei învață că doar trebuie să poruncești, să proclami, să îți revendici promisiunile făcute în Cuvânt, moștenirea promisă de Dumnezeu și pe loc le vei primii. Ține doar de tine și de crednța ta. Acești învățători mincinoși nu cunosc pe Domnul și niciodată nu ar putea să predice pasajul nostru din Luca 16, fără să distorsioneze textul și cuvintele lui Dumnezeu. Domnul Isus cât a trăit pe pământ a dus o viață de sărăcie lucie. La un moment dat spune ucenicilor că e mai sărac decât păsările cerului care își au cuiburile lor iar, El ca Dumnezeu întrupat ,,nu avea unde își odihni capul”. Părinții lui au fost săraci și mulți alții de-a lungul timpuluiși totuș comoara lor de preț a fost credința în Cristos care le-a alinattoate nevoile lor fizice, materiale și spirituale.


Despre sfinţenie

Despre sfinţenie

Definiţie: Sfânt : pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.

-ebr. : qados

-gr. : hagios

1. Sfinţenia la fel ca mântuirea este descrisă în Scriptură la trecut prezent şi viitor:

trecut (fiind priviţi poziţional în Domnul Isus):

,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,…” (Ef. 1.4).

prezent (consacrare dobândită după naşterea din nou):

,,De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adica Isus,” (Evrei 3.1).

viitor (la glorificare):

,,Bărbaţilor, iubiti-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvant, ca să înfaţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfânta şi fără prihana.” (Ef. 5.25-27).

,,….prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihaă şi fără vină” (Coloseni 1.22)

2. Cine este sursa sfinţeniei noastre? Sursa consacrării noastre este Dumnezeu. El este Cel ce ne socoteşte şi ne cheamă să fim sfinţi:

,,catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, catre cei ce au fost sfintiti in Hristos Isus, chemati sa fie sfinti, si catre toti cei ce cheama in vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor si al nostru” (1Cor. 1.2).

3. De unde vine sfinţenia, din interiorul omului mort spiritual sau ne este acordată din afară? Sfinţenia sau dedicarea pentru Dumnezeu nu izvorăşte din natura noastră păcătoasă deoarece cărnii nu îi este caracteristică sfinţenia ci trăirea în întinare. Sfinţenia este caracterizată ca o lucrare a Duhului Sfânt:

,,Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (Galateni 5.17).

4. Cu ce scop a sfinţit Dumnezeu anumiţi oameni? Scopul pentru care Dumnezeu pune deoparte pentru Sine anumiţi oameni din rasa lui Adam căzută, este înfierea şi gloria harului Său:

,, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (Efeseni 1.5-6).

5. A privit în omniscienţa Sa dinainte în timp şi a văzut că unii o să creadă şi o să se păcăiască şi datorită acestui fapt a hotărât să îi dedice pentru El? Alegerea şi punerea deoparte pentru Sine este strâns legată de predestinare şi înfiere. A fost făcută după bunul său plac şi nu după atitudinile anticipate în oameni.

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, (2Tim 1.9).

6. I-a consacrat pentru Sine deoarece i-a văzut mai merituoşi decât pe ceilalţi? Nu.

,,Pentru că toţi au păcătuit în Adam şi erau lipsiţi de gloria lui Dumnezeu (Romani 3.23).

7. Când au fost declaraţi anumiţi oameni sfinţi? Înainte de veci toţi aleşii au fost declaraţi puşi deoparte pentru Domnul ca popor al Său:

,,Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” (1Petru 2.9)

8. Consacrarea sau dedicarea pentru Sine este un act luat în urma consultării Dumnezeului Triunic cu omul, sau este un act ce ţine de suveranitatea Sa? Nu se spune niciunde că Dumnezeu a consultat pe vre-un om ca să-i ceară acordul dacă vrea să fie consacrat pentru El sau nu. De ce? Pentru că omul nu era de faţă când Domnul a făcut planul în Sine Însuşi. Consacrarea pentru sine este un act ce ţine strict de voinţa neinfluenţată (suverană) a Dumnezeului Triunic.

Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. (Deut. 7.6).

9. Sunt toţi oamenii de pe pământ sfinţi? Nu. Majoritatea urăsc pe Dumnezeu şi au atitudinea vierilor descrisă în pilda din Matei 21.33-46:

,,Dar vierii, cand au vazut pe fiul, au zis intre ei: „Iata mostenitorul; veniti sa-l omoram si sa punem stapanire pe mostenirea lui.” (Mat. 21.38).

10. Dacă nu toţi sunt sfinţi de ce Domnul cere şi păcătoşilor să se comporte ca nişte sfinţi? Greşeşte El când face lucrul acesta?

,,Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt. (Levitic 11.44-45).

În 1 Petru 1.16, se cere acelaş lucru: Caci este scris: „Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant

Nicidecum nu greşeşte când cere sfinţenie. El cere lucrul acesta atât celor credincioşi cât şi celor nemântuiţi. Dumnezeu se adresează fiecărui individ din rasa umană la fel ca lui Adam în prima zi când l-a creat. Nu Dumnezeu este responsabil de incapacitatea omului de a-L sluji, de a-I fi dedicat în totalitate şi asculta de toate poruncile Lui. Exemple de responsabilitate ne stau toate cerinţele Sale exprimate în toate poruncile Legămintelor condiţionate sau necondiţionate.

11. Dacă se spune că sunt sfinţi, sunt ei perfecţi şi nu mai păcătuiesc niciodată? Sfinţenie = perfecţiune cum predică cei ce cred în ,,sfinţenia instantanee”? Nu! Chiar dacă este sfinţit şi născut din nou omul tot mai păcătuieşte atâta timp cât este în trup pe pământul acesta. Păcătuim cu gândul, cu gura, cu privirea, avem păcate de omitere, altele din neştiinţă, suntem ispitiţi de pofte neîmplinite, de lume, de diavol. Nu suntem perfecţi. Cine spune că nu mai păcătuieşte deloc după ce a fost sfinţit, tocmai prin aceasta păcătuieşte:

Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1Ioan 1.10)

12. Cum ştiu că sunt eu sfinţit? Păi în primul rând dacă am fost născut din nou şi nu îmi mai găsesc plăcere trăind într-un păcat continuu . În al doile-a rând trebuie să urmăm indicaţiile prescrise de apostolul Pavel în 2 Timotei 2.19:

Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Ai înţeles tu ce înseamnă să fii sfânt? Te simţi tu dedicat sau consacrat în totalitate pentru Creatorul tău? Cum te marchează lucrul acesta în viaţa de zi cu zi? Sunt momente când uiţi lucrul acesta? Îţi pare rău când realizezi lucrul acesta sau crezi că Dumnezeu te tolerează aşa cum eşti? Îţi găseşti tu plăcere în sfinţenia Lui sau o priveşti ca pe un lucru dezgustător?

Te motivează sfinţenia şi bunătatea Sa să îţi doreşti un caracter ca al Domnului Isus?


În Numele

În Numele

de Aurel Munteanu 16 martie 2018

Ce înseamnă expresia ,, în Numele”?

În Sfânta Scriptură am găsit că această expresie are două sensuri:

a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva);

b) invocând puterea, autoritatea (exousia) cuiva sau dreptul de a fi ascultat.

Aceste sensuri ale acestei expresii, le putem desluşi din multe pasaje pe care Scripura ni le pune la dispoziţie. O să încep cu un exemplu din Vechiul Testament:

,,Şi David a trimis zece tineri şi David a zis tinerilor: „Suiţi-vă la Carmel şi mergeţi la Nabal şi întrebaţi-l de sănătate în numele meu. (1Sam.25:5)

,,Şi tinerii lui David au venit şi i-au vorbit lui Nabal cu toate cuvintele acestea în numele lui David, apoi au tăcut. (1Sam.25:9)

În acest pasaj, expresia ,,în numele”, exprimă ambele sensuri: în locul cuiva cât şi în autoritatea cuiva.

Cele mai cunoscute pasaje din Noul Testament unde apare expresia ,,în Numele” sunt următoarele:

Şi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, spunând: „Doamne, chiar demonii ni se supun în Numele Tău“. (Luc.10:17)

,,Şi, după ce i-au pus în mijloc, au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?“ …. să ştiţi voi toţi şi tot poporul lui Israel că, în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L-aţi răstignit, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, prin El… (Fapt.4:7,10)

Pentru unii se complică lucrurile atunci când expresia ,,în Numele” apare alături de cuvântul botez. Ei înţeleg că ,,în Numele” este o formulă ce trebuie rostită la actul scufundării în apă. Dacă nu este rostită, botezul nu are nici o valabilitate.

Aceşti predicatori trăiesc această confuzie şi o promovează deoarece neagă sensul expresiei şi o folosesc ca pe o formulă magică. Ei nu înţeleg că, nu simpla rostire a unor cuvinte dă validitate actului, ci Însăşi Persoana care i-a trimis. Pe Persoana care însărcinează cade accentul şi nu pe simpla rostire a ,,te botez în Numele lui Isus”.

Avem în Scriptură multe cazuri de oameni care au invocat formula ,,în Numele” dar ei nu au fost trimişi autorizaţi de Dumnezeu. În Vechiul Testament avem câteva pasaje de genul acesta:

,,De aceea, aşa zice Domnul despre profeţii care profeţesc în Numele Meu şi pe care nu Eu i-am trimis şi care zic: «Nu va fi sabie şi foamete în ţara aceasta». (Ier.14.15)

Am auzit ce spun profeţii care profeţesc minciună în Numele Meu, zicând: «Am visat! Am visat!» (Ier. 23.25)

Deoarece nu Eu i-am trimis“, zice Domnul, „şi ei profeţesc minciună în Numele Meu, ca să vă alung şi să pieriţi, voi şi profeţii care vă profeţesc“. (Ier. 27.25)

În Noul Testament, avem cazul fiilor lui Sceva care au poruncit unui duh rău, folosind expresia ,,în Numele” ca pe o formulă magică, ei nefiind trimişi de Domnul Isus:

,,Şi unii dintre exorciştii iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei care aveau duhuri rele….. Şi omul în care era duhul rău, sărind asupra lor şi stăpânindu-i pe amândoi, a avut putere împotriva lor, încât au fugit din casa aceea dezbrăcaţi şi răniţi. (F.A. 19. 13,16).

Aşa că a vorbi în Numele Lui, înseamnă a fi trimis împuternicit ca să fii ascultat. Când vorbeai era ca și când le vorbea direct Dumnezeu.

A boteza în Numele lui Isus, este ca şi când ar boteza Isus Domnul în locul tău.

Exemplu: ,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.” (Ioan 4.1-2).

De aceea găsim scris:

„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; (Fapt.2:38)

Petru a spus să fie botezaţi în Numele lui Isus, deoarece la fel ca Pavel putea invoca ascultare în marea trimitere ce includea predicare, botez şi ucenicie:

Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Hristos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Hristos: impacati-va cu Dumnezeu! (2Cor.5:20)

Astăzi problema este cu cei care invocă formula ,,în Numele” dar ei nu sunt trimişi de o Adunare a Domnului. Din rândurile lor fac parte catolicismul răsăritean şi apusean, protestantismul şi neoprotestantismul. Pentru mulţi această afirmaţie sună ca o blasfemie dar este un lucru cât se poate de real. Pentru a afla de ce nu au autoritate aceste biserici, consultaţi vă rog cele 4 concepte ce stau la baza fondării bisericilor de astăzi: https://aurelmunteanu.wordpress.com/

şi Trilema protestantă şi neo-protestantă de J. R. Graves:

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/trilema_protestanta%5b1%5d.bis.htm


1Timotei 2.4.

1Timotei 2.4.

Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi

oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

 

 

 

de Aurel Munteanu 20 martie 2018

 

 

 

Cap. 1.3-7, prezintă scopul misiunii lui Timotei în Efes:

– să poruncească predicatorilor Imeneu și Alexandru (v.20), să nu mai predice învățături străine

– să nu interpreteze Cuvântul prin prisma miturilor

– să nu-și piardă timpul cercetând spițele de neam evreiești

– să-i corecteze pe cei ce s-au abătut de la har dorind să fie învățători ai Legii mozaice

v. 18 Timotei este îndemnat să lupte lupta cea bună a credinței, păstrând o credință bună și o conștiință pe măsură, de la care unii au naufragiat lepădând-o

Cap.2

v. 1-2: mai înainte de a duce la îndeplinire scopul misiunii sale, apostolul Pavel îndeamnă pe toți membrii din Efes, să înceapă cu rugăciune:

– cererei

– mijlociri

– mulțumiri pentru toți oamenii

În categoria tuturor oamenilor, apostolul le sugerează să includă:

– regii

– dregătorii din teritoriu instalați cu autoritate de la Cezarul Romei

De ce să se roage și pentru aceștia? Pavel le spune motivul:

– pentru o viață socială calmă și liniștită

– ca ei să poată arăta toată reverența și tot devotamentul față de Regele lor Isus Căruia I se închină și pe care-L slujesc

v. 3: arată că rugăciunea fraților pentru toți oamenii, pentru regi și pentru toți care sunt în poziții înalte ale statului, era un lucru bun înaintea lui Dumnezeu.

De ce era un lucru bun? Pentru că timpul în care trăiau era un timp de strâmtorare și persecuție cruntă împotriva creștinilor. Având pe Domnul Isus ca Rege, erai o amenințare pentru conducătorii din imperiu și chiar pentru Cezarul de la Roma.

Domnul a fost urmărit chiar de la naștere de acești conducători ca să fie eliminat deoarece, venirea Sa pe lume prezenta un pericol. Ba chiar, în ziua condamnării Sale, în clipele când Pilat voia să-L scape de la crucificare, preoții l-au șantajat pe acesta spunând că dacă încearcă să-L elibereze, complotează împotriva Cezarului.

Totdeauna Dumnezeu a privit ca un lucru bun și bine primit înaintea Sa, rugăciunea pentru toți împotrivitorii Săi și ai copiilor Săi. În predica de pe munte din Matei 5.44,48, Domnul Isus ne îndeamnă să iubim pe astfel de oameni, să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc și prigonesc, ca să arătăm caracterul dumnezeiaesc din noi:

,,Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, …. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Creștinii trebuiau să se roage pentru ei, deoarece aceștia nu cunoșteau pe Domnul Isus ca Rege suprem și nu I se supuneau. Trebuiau să se roage la Dumnezeu cu o conștiință curată fără mânie și îndoială – v.8.

v. 4: spune: Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

De ce trebuie să ne rugăm pentru toți oamenii, pentru toți regii și toți dregătorii puși în funcții de autoritate? Ne rugăm pentru că Domnul Isus a murit și pentru oameni din aceste categorii. El nu a exclus de la mântuire oameni din aceste categorii. La El nu există categorii de oameni favorizate și categorii defavorizate. Nu a exclus nici o categorie socială sau etnică de la răscumpărare.

Domnul a mântuit oameni din orice categorie socială. Chiar dacă Domnul spune în Matei 19.24, că: ,,este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”, totuș Domnul a mântuit și bogați: Zacheu, Iosif din Arimateia, Lidia din Tiatira, etc.

Un alt exemplu care arată că nu există categorii defavorizate găsim în 1Cor.1.26:

,,De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.”

În aceste categorii chiar dacă au fost minoritari, totuș au fost mântuiți și oameni înțelepți ca Sergius Paulus (F.A.13.12); puternici ca temnicerul din Filipi, centurionul care răstignește pe Domnul Isus (Luc.23.47); de neam ales ca Manaen care crescuse cu tetrarhul Irod (F.A.13.1), famenul etiopian, Erast vistiernicul cetății (Rom.16.23), Dionisie areopagitul (F.A. 17.34).


Coloseni 1.20.

Coloseni 1.20.

de Aurel Munteanu 21 oct. 2017

15. El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut[+] din întreaga creaţie;

16. pentru că toate au fost create prin[+] El, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorităţi: toate au fost create prin El şi pentru El.

17. Şi El este mai înainte de toate şi toate se menţin prin El.

18. Şi El este Capul trupului, al Adunării; El este Începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morţi, ca El să aibă întâietate în toate;

19. pentru că întregii plinătăţi a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El

20. şi, prin El[+], să împace toate faţă de ea[+], fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.

21. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat

22. în trupul cărnii Lui, prin moarte, ca să vă prezinte sfinţi şi fără pată şi de neînvinuit înaintea Lui,

23. dacă, în adevăr, rămâneţi în credinţă, întemeiaţi şi tari şi fără să vă lăsaţi abătuţi de la speranţa Evangheliei pe care aţi auzit-o, care a fost predicată oricărei făpturi de sub cer, al cărei slujitor am devenit eu, Pavel. ((Trad.G.B.V. București 2001)

Versetul 20, este cuprins într-un text în care apostolul Pavel dezbate printre altele dumnezeirea lui Cristos Domnul și întâietatea Sa în învierea dintre cei morți (v.15).

Versetul 16, Îl prezintă pe Domnul Isus ca și Creator (toate au fost create prin El)

– cele care sunt sus în ceruri

– cele care sunt jos pe pământ

Cele de pe pământ sunt: lucrurile văzute.

Cele din cer sunt cele nevăzute.

Lucrurile din cer nevăzute sunt enumerate de apostol:

– tronuri

– domnii

– stăpâniri

– autorități

Partea de final a v.16, reamintește ca toate acestea cele de pe pământ cât și lucrurile nevăzute de sus, L-au avut pe Isus Creator. Au fost create prin mâna Sa, pentru El.

Partea a, versetul 17, arată eternitatea Domnului Isus: (El este înainte de toate).

Partea b, versetul 17, arată omnipotența (atotputernicia) Domnului Isus (toate se mențin prin El).

Versetul 18, afirmă că El este Capul trupului, al Adunării Sale. A fi ,,Cap” al Adunării Sale, scoate în evidență autoritatea Sa peste Adunare, nu numai peste tronurile, domniile, stăpânirile și autoritățile cerești pe care noi nu le vedem acum cu ochiul de carne.

Expresia, ,,El este începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morți”, nu face referire la creerea Lui ca prima făptură din creație (cum zic martorii lui Taze Russell), nici la nașterea sa din Maria ( căci Întâiul ei născut nu a fost Întâiul-născut din lumea umană). Face referire la faptul că Domnul Isus, este primul în ordine cronologică, care a înviat într-un trup asupra căruia moartea nu mai are putere niciodată.

Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: “Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.“ Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o cînd a zis: “Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe cari le-am făcut lui David.” F.A.13.32-34.

În acelaș sens El mai este dat ca:

El este Cel Intai Nascut dintre cei morti” (Coloseni 1:15; Apocalipsa 1:5);
El este Parga celor adormiti”, sau „Cel Dintai Rod” (1Corinteni 15:20;23);
El este Cel Dintai din invierea mortilor” (Faptele Apostolilor 26:23).

Partea de final a versetului spune motivul pentru care El este începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morți:

ca să aibe întâietate (prioritate, supremație) în toate lucrurile

Versetul 19, arată că Dumnezeirii I-a plăcut ca toată plinătatea cu toate puterile și atributele Sale să locuiască în Cristos. El era sută la sută om, cât și sută la sută Dumnezeu.

v. 20. şi, prin El[+], să împace toate faţă de ea[+], fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El.

Versetul 20, arată în prima parte intenția plinătății Dumnezeirii de a împăca prin Cristos toate cu ea. Cu alte cuvinte Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au avut intenția ca prin întruparea lui Cristos, și jertfa Sa să împace toate cu Sine.

Cuvântul împăcare de aici este ἀποκαταλλάξαι (apokatallaxai) și apare de 3 ori în Noul Testament. În Efeseni 2.16 și Coloseni 1.20,22.

Întrebare:

– Versetul sugerează că Isus a împăcat ființele cerești cu Dumnezeirea prin jertfa Sa? Nu, deoarece El nu a plătit pentru păcatele lor. Din câte știu, tronurile, domniile, stăpânirile și autoritățile cerești Îi sunt deja supuse și există armonie între ele și Dumnezeire.

– Versetul sugerează că Isus a împăcat ființele cerești demonice, cu Dumnezeirea prin jertfa Sa? Nu, deoarece ele sunt condamnate la pierzare având locul deja pregătit.

– Versetul sugerează că Isus a împăcat prin sângele Său, aleșii, cu Dumnezeirea? Da. Deoarece jertfa a fost numai pentru oameni nu și pentru îngeri căzuți sau necăzuți. Nu a împăcat numai pe aleși cu Dumnezeirea ci în viitor, când toate Îi vor fi supuse din nou, va împăca pe aleșii răscumpărați cu toată creația de sus, făcând armonie deplină în întreg universul creat.

Versetul 21, arată împăcarea fraților din Colose prin sângele Lui, cu Dumnezeirea.

– odinioară când erau nemântuiți erau străini și vrășmași prin atitudini și fapte

– în prezent, sunt deja împăcați prin jertfa Sa

– în viitor la glorificare, vor fi prezentați perfecți, sfinți și fără pată, de ne acuzat înaintea Lui.


Luca 16.9

Luca 16.9

de Aurel Munteanu 20 sept 2017

1. Şi le zicea şi ucenicilor Săi: „Era un om bogat, care avea un administrator; şi acesta a fost acuzat înaintea lui că-i risipea averea.

2. Şi, chemându-l, i-a spus: «Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă socoteală de administrarea ta, pentru că nu mai poţi fi administrator».

3. Şi administratorul şi-a zis: «Ce voi face, pentru că stăpânul meu îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.

4. Ştiu ce voi face, pentru ca, atunci când voi fi scos din administraţie, să mă primească în casele lor».

5. Şi, chemând la sine pe fiecare dintre datornicii stăpânului său, i-a spus celui dintâi:

6. «Cât îi datorezi stăpânului meu?» Şi el a spus: «O sută de baţi de untdelemn». Şi el i-a spus: «Ia-ţi înscrisul şi aşază-te şi scrie repede cincizeci».

7. Apoi i-a spus altuia: «Şi tu, cât îi datorezi?» Şi el a spus: «O sută de cori de grâu». Şi el i-a spus: «Ia-ţi înscrisul şi scrie optzeci».

8. Şi stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept, pentru că lucrase cu chibzuinţă. Pentru că fiii veacului acestuia sunt mai chibzuiţi faţă de generaţia lor decât fiii luminii.

9. Şi Eu vă spun: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii, pentru ca, atunci când se vor termina, să fiţi primiţi în corturile eterne.

10. Cine este credincios în foarte puţin este credincios şi în mult; şi cine în foarte puţin este nedrept, şi în mult este nedrept.

11. Deci, dacă în bogăţia nedreaptă n-aţi fost credincioşi, pe cea adevărată cine v-o va încredinţa?

12. Şi, dacă în ceea ce este al altuia n-aţi fost credincioşi, cine vă va da ceea ce este al vostru?

13. Nici un servitor nu poate sluji la doi stăpâni; pentru că, sau îl va urî pe unul şi-l va iubi pe celălalt, sau se va alipi de unul şi-l va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona“.

Contextul lărgit în care este dată această pildă:

1. Pilda cu oaia rătăcită cautată de păstor

2. Drahma cautată și găsită de slujnică

3. Fiul risipitor care era mort și înviat , era pierdut și a fost găsit

La toate trei pildele finalul se încheie cu : ,,bucurati -vă că au fost găsiți.”

4. În pilda fiului risipitor acesta își gestionează moștenirea cuvenită într -un mod greșit după care se întoarce și se pocăiește.

În pilda noastră cu ispravnicul necredincios, accentul cade tot pe lucrurile încredintate spre administrare și administrate defectuos prin care respectivul își câștigă prieteni.

5. Apoi mai jos Domnul mustră pe farisei care erau iubitori de bani și nu îi administrau spre slava lui Dumnezeu ci în folosul lor.

6. Dupa care le da pilda cu Lazar și cu un bogat care nu se imbogațise față de Dumnezeu prin faptul ca era zgârcit și nu administrase ce îi dăduse Domnul temporar – lucrurile de acum cele mici.

Definiția pildei sau parabolei:

Conform cu dicţionarul Biblic al Noul Testament şi Psalmii, tipărit în 1993 de Societatea: Christliche Literatur – Verbreitung, se explică:

pildă, punerea unui lucru lângă altul, o comparare a unui lucru cu altul, o asemănare, similitudine, un exemplu prin care este ilustrată o doctrină, un percept…o zicătoare concisă, plină de conţinut şi instructivă, implicând o asemănare sau comparaţie şi având forţă povăţuitoare.”

Deci o parabolă este compararea unui lucru cu altul, ce scoate în evidență o învățătură cu un anumit tâlc.

Acum cum trebuie interpretată o parabolă?

O parabolă este destinată să arate un adevăr central, dar nu trebuie întotdeauna să atribuim un înţeles specific fiecărui detaliu.

Pentru a interpreta corect o parabolă trebuie să afli din context:

-de ce a fost spusă?

-ce a determinat să fie spusă?

-să identifici învăţătura centrală a ilustrării,

-să identifici detaliile relevante cât şi cele irelevante.

În pilda noastră cred că:

– omul bogat este un stăpân oarecare

– administratorul și datornicii sunt fii de-ai veacului acestuia (oameni necredincioși)

– lucrurile administrate: bogății materiale, cereale, alimente, bani, averi, etc.

– bogățiile acestea sunt numite Mamona (bogățiile nedreptății)

Adevărul cu tâlc al pildei:

,,fiii veacului (necredincioșii) sunt mai chibzuiți față de oamenii din generația lor, decât sunt copiii Domnului

În ce consta această chibzuință a administratorului nedrept?

,,în ași face prieteni prin Mamona (Mamona este în greacă termenul pentru bogățiile nedrepte sau bogățiile nedreptății)”

Ce îndeamnă Isus pe ucenicii Lui după ce le spune pilda ispravnicului nedrep în lucrurile Mamonei?

– să fie hoți? Nu! El condamnă hoții și hoția!

– să-și fure patronii? Nu!

– să facă fals și uz de fals în acte, ca să își salveze slujba și reputația? Nu!

,,Isus Cristos îi îndeamnă pe ucenicii Lui să-și câștige prieteni fiind darnici cu bogățiile lor temporare date spre administrarede Dumnezeu. Bogăție numită Mamona (bogăție nedreaptă).”

La fel ca în pildă și noi:

– avem un stăpân bogat – Dumnezeu

– suntem ispravnici (administratori) peste bunurile Altuia

– avem frați (în Cristos) ,,datornici” care nu ne mai pot înapoia niciodată ce le oferim

– vrem, nu vrem tot bogății nedrepte (Mamona), administrăm deocamdată: bani, alimente, cereale, averi, etc…

– peste această administrație suntem puși temporar. Vine ziua când o să se termine această administrație și vom da socoteală de slujba încredințată, Stăpânului nostru.

– vom administra aceste bogății nedrepte până vom trece la Domnul în cortul veșnic

– în funcție de cât de chibzuit administrăm Mamona, câștigăm prieteni între fații cu care vom locui sus

– ei sunt cei ce ne vor primi la ei în corturile eterne pentru a lăuda pe Yahweh pentru că am fost niște administratori înțelepți când i-a ajutat în strâmtorările lor. Ajutându-i pe ei am lucrat pentru Stăpânul nostru – Mat. 25. 35-40.:

,,Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;

am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”

Atunci cei neprihăniţi Îi vor răspunde: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?

Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? Sau gol şi Te-am îmbrăcat?

Când Te-am văzut noi bolnav sau în temniţă şi am venit pe la Tine?”

Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”

– de aceea în v.9, Isus spune: ,,Și Eu vă zic: făceți-vă înșivă prieteni din Mamona cel nedrept pentru că atunci când el va înceta, să vă primească ei în locuințele veșnice” – trad. Nițulescu.

– cel care este administrator chibzuit și credincios în puține lucruri va fi și peste multe

– cine este necredincios în puține lucruri date spre administrare va fi tot la fel și în multe – volumul mai mare de administrare nu îl va face mai cinstit sau mai responsabil, ci și mai corupt și necredincios

– tocmai de aceea celui necredincios și corupt nu i se va încredința adevărata bogăție de sus

-nu ai fost găsit credincios în lucrurile Mamonei de jos de pe pământ, cine crezi că îți va da pe ale tale din ceruri? Domnul care e Atotînțelept? Nu cred!

Versetul 13, cred că face o delimitare clară și anume:

,,Nu ai fost credincios și înțelept jos să nu trăiești cu speranța că ai ceva de administrat sus la Domnul. Ai fost credincios și bun administrator aici, vei fi și acolo primind adevăratele bunuri care ți-au fost pregătite spre administrare, de la întemeierea lumii.”

Fii veacului, oamenii nemântuiți nu o să ajungă în ceruri spre a administra bunurile eterne. Pe pământ ei au risipit bunurile și binecuvântările primite de la Dumnezeu. Ei au risipit în pofte și plăceri păcătoase. Cine nesocotește pe Dumnezeu aici îl va nesocoti și dincolo. De asta spune că nu poți sluji la doi stăpâni în acelaș timp. Slujești diavolului aici pentru a te pune bine cu Dumnezeu dincolo? Asta nu se poate.

Pilda aceasta nu vorbește de mântuire a sufletului câștigată printr-o administrare înțeleaptă a bunurilor materiale caștigând suflete pentru ceruri!

Tu cum administrezi Mamona? Înțelept sau neînțelept? Cu credincioșie sau risipind?


Ioan 6.37: Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine

Ioan 6.37: Tot ce-Mi dă Tatăl

va ajunge la Mine

de Aurel Munteanu 5 sept 2017

Ioan 6.37: Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.

Acest verset scoate în evidență următoarele lucruri:

a) ,,tot” – acest cuvânt însumează suma tuturor aleșilor lui Dumnezeu din eternitate

b) Mi-i dă Tatăl – ei sunt ai Tatălui și dați spre a ajunge în posesia lui Cristos

c) tot va ajunge la Mine – nici unul nu se pierde pe drum cand sunt dați

În această primă parte Cristos îi prezintă ca întreg. În Ioan 17, Cristos îi pomenește adesea în rugăciunea Sa în expresia ,, aceia pe care Mi i-ai dat Tu”.

Dar în partea b, a versetului tratează în particular pe fiecare ales în parte.

Alesul care vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. De ce? În primul rând:

a) face parte din ,,tot” (toți care Mi i-a dat Tatăl Meu), e un motiv destul de temeinic să nu fie respins

b) despre ales se spune: ,, pe cel ce vine”.

Întrebarea este pusă frecvent așa: ,,cum poate să vină, dacă e mort spiritua?”

sau

,, vedeți, vine pentru că Domnul l-a înzestrat cu voință liberă”

Răspunsul este că omul vine deoarece a fost înviat mai întâi de Duhul, după ce l-a tras Tatăl la Cristos. În starea de om mort spiritual nimeni nu vine, nu vor și nici nu pot. Cristos Însuși le-a declarat acest lucru câteva versete mai jos, de acesta pe care-l dezbatem:

Ioan 6.44: Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Apoi adaugă iar reluând aceeaș idee:

Ioan 6,65: Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

În privința voinței libere ea este sclavă naturii păcătoase cu care ne naștem de bebeluș și ea nu dorește pe Dumnezeu și nici nu-L caută:

Rom. 3. 10-12:

„Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.

11. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

12. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici.

 

c) vine pentru că Tatăl i-a dat să vină apoi, este tras – Ioan 6.44, 65.

Cornilescu traduce atras. În greacă este helkyse = tras. Verbul este folosit atunci când Petru trage sabia din teacă: Ioan 18.10, când ucenicii trag mrejele cu pește: Ioan 21.6. În Ioan 21.11 traduce corect Cornilescu: ,,Simon Petru s-a suit în corăbioară şi a tras mreaja la ţărm, …”

Tragerea de aici implică forță, smulgere și nu atragere ca un magnet cum se interpretează de obicei (vede credință în tine și te atrage; nu pentru că această credință este un dar tot de la El, și ea este primită după ce te naște din nou).

El spune: ,,V-a strămutat din împărăția întunericului” asta implică forță, putere nu lăsare la latitudinea ta dacă te decizi sau nu.

d) nu-l voi izgoni – arată certitudinea că va fi primit și nu întors înapoi

Toți cei trași ajung și sunt primiți. De ce pentru că se acționează în conformitate cu planul etern. Nu este dezbinare de genul:

– Tatăl alege pe unii, Cristos moare pentru aleși (unii) cât și pentru ne aleși la grămadă, iar Duhul Sfânt naște din nou doar pe cei ce vor ei. Asta ar fi un haos și nu unitate.

Dacă după regula asta ar fi mântuirea, nu ar mai fi nici o armonie în Dumnezeul Triun.

Scriptura vorbește că se acționează după planul alcătuit în Sine Însuși. Din acest plan ni s-a revelat că:

– Tatăl i-a ales

– Cristos Isus moare pentru ei

– Duhul Sfânt îi naște din nou.

Din acest motiv Domnul spune: Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.


Schimbul de amvon

Schimbul de amvon

de Aurel Munteanu – 21 iulie 2017

Noi ca Adunare, nu primim pe slujitorii altor confesiuni religioase să ne predice la amvon, din mai multe motive:

1. Domnul Isus are un singur fel de Adunare, pe care El a numit-o ,,a Mea”.

El nu are mai multe feluri de Adunare, cum găsim azi în așa zisa lume creștină. Azi există câteva mii de biserici așa zis creștine care au:

– întemeietori sau fondatori diferiți ( Luther, Calvin, Zwingli, Henry al 8-lea, George Fox, John și Charles Wesley, John Smyth, George Muller, J.N. Darby, Ellen G. White, Taze Russell, Charles Parham, W.M. Branham, Iosif Trifa, Tudor Popescu, etc….)

– origini diferite ( nu Galileea, ci Europa și America)

– membralitate diferită ( bebeluși sau adulți neregenerați)

– învățături diferite ( unii promovează sacramente, alții arminianismul, alți continuaționismul, alții experimente extatice, etc….)

– rânduieli diferite (botez prin turnare sau stropire, cină luată cu pâine ce conține aluat, binecuvântarea sau confirmarea copiilor, spălarea picioarelor, sărbători evreiești, etc..)

– slujitori diferiți (papă, cardinal, vicar, arhiepiscop, patriarh, mitropolit, țârcovnic, călugăr, reverend, etc… )

– forme de conducere și organizare diferită ( conducere prin papă, patriarh,curia romană, nunțiul apostolic, conclav, comitet bisericesc, sfat de bătrâni, președinte de comunitate, de uniune, alianțe evanghelice și Consiliul Mondial al Bisericilor, etc….)

– închinare diferită ( prin sărbători, icoane, statui, cruci, crucifixe, moaște, prin intermediari: ,,Fecioara Maria”,sfinți morți, îngeri, papă, patriarh, popă, etc…)

Chiar dacă toate aceste biserici pretind a fi ale Lui, nu înseamnă că ele chiar sunt. Doar un singur fel poate fi Adunarea Lui, și toate celelalte care diferă sunt doar imitații ieftine. Felul care nu corespunde, cu modelul zidit de El în timpul lucrării Sale pământești, nu este al Lui și de aceea, El nu le-a încredințat nimic pe parte spirituală.

2. Numai Adunării Lui i-a fost dată autoritate în ,,Marea trimitere” din Matei 28. 19-20.

Marea trimitere nu a fost dată mai multor feluri de Adunari care pretind a fi a Lui, așa cum am arătat la punctul 1. Bisericile care nu sunt ale Lui, care sunt falsuri, nu au din punct de vedere biblic următoarele drepturi:

– să ființeze în primul rând și să se de-a drept ale Lui Cristos

– să pretindă că au fost trimise să îndeplinească ,,Marea trimitere” în toate aspectele ei

– să țină rânduielile: botezul și cina

– să-și perpetueze existența prin imitarea ,, Mari trimiteri”

Însăși slujitorii acestor biserici trebuie priviți ca:

– acei leviți din Israel care înfințaseră o închinare paralelă la Dumnezeu, ca o alternativă la religia adevărată (ex. nepotului lui Moise Jud. 18. 30-31.)

– persoane ne supuse ascultării de Cristos

– ne botezate

– ne ordinate

– fără autoritate de a fi ascultați

– lucrători fără Cristos

Ei sunt la fel ca acei leviți ai altarelor false de pe înălțimi, care după ce Iosia le distruge închinarea, ei rămân în popor și nu se suie la Templu să aducă jertfă. După acelaș tipar s-au comportat și ,,marii reformatori” (Luther, Calvin, Zwingli), după ce părăsesc biserica Romei.

3. Biblia interzice promovarea în Adunare a celor ce predică doctrine false.

Ei pot doar să fie invitați să asculte și să se pocăiască, nu să li se de-a cuvânt ca să infecteze Adunarea lui Cristos, cu aluatul lor. Ce ne îndeamnă Scriptura cu privire la ei:

– ne îndeamnă să îi privim ca servi ai lui Cristos, ce îi pasc turma?

– ne cere să îi primim în casele noastre și să le acordăm sprijin misionar?

– Biblia spune să ne separăm de ei, ,,măturând aluatul”

– să nu avem legături cu ei

– Adunarea nu este locul unde să stai cu ,,dinții strânsi” neștiind ce surprize îți poate aduce cel ce predică de la amvon

Scopul lor când vin este să răpească oi din turmă, nu să le consolideze spiritual. Pe de altă parte, azi sunt multe persoane mântuite care fac parte din biserici false și care au mare bucurie când vre-unul din predicatorii lor predică părți ale adevărului ne amestecat cu tradiția bisericii din care face parte.

4. Adunările noastre de-a lungul timpului nu au practicat schimbul de amvon cu ortodocșii, catolicii, protestanții sau neoprotestanții.

Adunările noastre au avut totdeauna comuniune doar cu adunările care aveau aceeași origine , doctrină și practică. Ele totdeauna au privit catolicismul (ramura răsăriteană și cea apuseană ), ca nefiind Adunare sau Mireasă a lui Cristos, și ca atare, pe slujitorii lor, oameni fără vre-o însemnătate spirituală și drept, de a fi ascultați și urmați. Faptul acesta le-a atras secole la rând persecuții și împotriviri aspre.

Tot fără autoritate au considerat și bisericile reformatorilor și neoprotestanților, deoarece aceștia si-au derivat autoritatea fie din catolicism fie s-au luat-o de la ei înșiși.

Dintre ai noștrii, care în timp au făcut schimb de amvoane cu neoprotestanții, cu protestanții sau cu vre-una din ramurile catolice, au ajuns ca ei. Nu poți să porți foc în sân fără să îți ia foc hainele.

5. Schimbul de amvon este promovat intens de mișcarea ecumenică.

Ecumenismul luptă pentru unirea tuturor religiilor creștine sub un singur steag: al Romei. De ce? Pentru că biserica de la Vatican se crede singura Mireasă a lui Cristos și șeful ei, se consideră: ,,Locțiitorul Fiului lui Dumnezeu pe pământ”.

Datorită ecumenismului este permis astăzi:

– săptămâni mondiale de rugăciune comune, pentru ca toți să fie din nou ,,UNA”

– transfer de membrii între religii creștine diferite care au doctrine diametral opuse

– primirea de membri fără să fie cercetați doctrinar, ucenicizați corect și apoi botezați

Ce implică schimbul de amvon cu astfel de slujitori?

Acceptul implică următoarele lucruri:

– recunoști că respectivul este un slujitor al Domnului Cristos

– invitându-l îi recunoști ordinarea și dreptul de a fi ascultat

– că biserica lui are aceeași credință și practică cu Adunarea lui Cristos

– că biserica lui este soră sau cel puțin egală cu a ta

– încuvințezi că slujirea și închinarea practicată în biserica lui, este la fel de acceptată ca și cea practicată de Adunarea ta, înaintea lui Dumnezeu

– arăți că Domnul are două sau mai multe feluri de Adunare biblică, în care El este onorat și în care Își găsește plăcerea

– sau arăți că adevărul este undeva la mijloc între Adunarea ta și biserica lui

– îi recunoști rânduielile, botezul și cina ca fiind biblice.

Este biblic refuzul de a-i primi să ne predice, pe cei care nu fac parte din Adunările Domnului?

Da, cred că da! Prin aceasta rămânem fideli Domnului nostru și păzim credința dată sfinților odată pentru totdeauna. Numai în felul acesta nu creăm confuzie între Adunările Domnului și în fața lumii.

Chiar dacă mulți din acești zeloși slujitori, sunt copiii ai Domnului, noi credem că dacă nu fac parte dintr-o Adunare biblică, pur și simplu nu au autoritate de la Domnul pentru a-I face lucrarea. Aici nu e vorba de mântuire a sufletului, ci de slujire. Nici unde în Scriptură nu găsim că ,,Marea trimitere” a fost dusă la îndeplinire de persoane nebotezate biblic în apă și fără să fie trimise cu autoritate de una din Adunările Noului Legământ și succesoarele acestora care păstrează o linie neîntreruptă.

Tu sau Adunarea ta, când îi inviți la amvon, ce speri prin acest act de curtoazie, să devină mai biblici? Eu cred că nu.

– invitând pe cineva în calitate de slujitor, la Adunarea ta, nu-i dai ocazia să-și vadă eroarea în care trăiește

– nu vede nevoia de pocăință și îndreptare după tiparul lăsat de Domnul Cristos

– nu îi faci nici o onoare când îl inviți ci, îl încurajezi că drumul pe care merge, este cel bun.

– nu arăți dragoste adevărată față de acel slujitor și nici de biserica ce o slujește; dragostea nu sacrifică adevărul ci se bucură de el.

Practică biserica ta, schimbul de amvon cu slujitori ce promovează credințe și practici diferite?


De ce distruge Dumnezeu planurile noastre

De ce distruge Dumnezeu planurile noastre

de Aurel Munteanu – 20 iunie 2017

 

 

1. Dumnezeu distruge de multe ori planurile noastre ca să:

– ne arate cât este de deșartă viața Ecl. 1.14. – deșert = lucru lipsit de valoare

– nu ne mai lase să rătăcim de la fața Sa – Is.53.6.

– nu ne mai bazăm pe noi înșine – Is. 55.8-9.

– înțelegem că El este Stăpânul – Ps.46.10; Dan. 4.35.

– vedem că El are un rol bine definit în viața noastră – ex. Convertirea lui Pavel

ne amintim că noi am fost creați pentru El și nu El pentru noi – Dumnezeu nu este chelnerul omului sau milogul care bate la ușile inimilor încuiate

– ne îndrume pe cărarea pe care ne-a predestinat-o înainte de veșnicie – Rom.8.28.

– numai așa Îi putem fi: plăcuți, utili, sluji de glorie

– numai așa Își atinge scopul pentru care ne-a creat

– numai în felul acesta noi ne putem găsi: pacea, fericirea, bucuria

și împlinirea

 

 

2. Ce se întâmplă când Dumnezeu nu intervine să ne distrugă planurile noastre:

– mergem spre o ruină sigură

– copiii din curvie nu sunt disciplinați

– avem aceeași destinație cu vasele de ocară

 

3. A intervenit Dumnezeu să îți distrugă planurile?

– observă motivul pentru care a făcut-o

– reevaluează-ți viața

– încearcă să înțelegi scopul pentru care te-a creat

– împlinește-ți chemarea cu toată puterea

– atunci vei avea pace cu: tine însuți, cu cei din jur și cu Dumnezeu

 

4. Îl iubești tu pentru că ți-a distrus planurile sau Îl urăști?

– ești din categoria celor ce zic: ,,vorbește căci sclavul tău ascultă”

– sau din a celor ce spun: ,,nu vrem ca Acesta să stăpânească peste noi!”

– care este poziția ta față de Dumnezeu care-ți distruge planurile?

 

 


Ce este desăvârșit 1Cor.13.10.

Ce este desăvârșit

1Cor.13.10.

 

 

 

 

de Aurel Munteanu 28 mai 2017

 

 

 

 

1Cor.13.9: Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;

  1. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.

 

Cuvântul desăvârșit din versetul 10, în limba greacă este τέλειον – teleion.

 

Acest cuvânt mai apare de 6 ori în Noul Testament în afara versetului de mai sus:

 

Romani12.2:  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

 

Efeseni 4.13:  până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

 

Coloseni 1.28: Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.

 

Iacov 1.4: Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.

 

Iacov 1.17: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

 

Iacov 1.25: Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

 

Acest ,,teleion” (desăvârșit), este tradus prin: perfect, matur sau complet.

 

Perfect în: Romani 12.2; 1Corinteni 13.10; Iacov 1.4,17,25.

Matur în: Efeseni 4.13.

Complet în: Coloseni 1.28.

 

Eu cred că acest cuvânt nu face niciodată referire la Cristos din mai multe motive:

 

  • În contextul de la 8-13, dragostea nepieritoare este pusă în contrast cu lucruri pieritoare: proorocii, limbi și cunoștință.
  • Acestea 3 se sfârșesc pe când, dragostea rămâne veșnic.
  • Cunoștința și proorociile erau parțiale (în parte), până vine ce este desăvârșit, matur sau complet.
  • Când vine ,,ce este desăvârșit” se încheie și acest ,,în parte”
  • În versetele 11 și 12, Pavel ilustrează acest ,,în parte” cu copilăria vs. maturitatea și oglinda întunecată vs. imagine clară.
  • În perioada în care nu venise ,,ce este desăvârșit, matur sau complet”, exista ceva parțial – în parte; când venea completul, dispărea parțialul (în parte).
  • Deci erau 3 parțiale (în parte) – proorocii, limbi și cunoștință ce se sfârșeau și 3 care rămâneau – credinta, nădejdea și dragostea.
  • Acestea 6 daruri sunt puse în contrast fiind delimitate de venirea a ceea ce este desăvârșit.
  • Termenul ,,ce” este la neutru și nu este la masculin ca să poată face referire la o persoană cum ar fi a Domnului Isus.
  • Dacă ,,ce este desăvârșit” ar face referire la Cristos Isus, atunci ar însemna că nădejdea, credința și dragostea, ar rămâne și după venirea Domnului. Dragostea nu va pieri niciodată – v.8. Dar când va veni El nu vom mai avea nevoie de credință și nădejde, pentru că ele își vor găsi împlinirea când îl vom vedea față în față.
  • Deci expresia ,,ce este desăvârșit” nu poate face referire decât la Cuvântul scris complet și nu la persoana Domnului Isus Cristos.

 


Erezii branhamiste promovate de pastorul Vladimir Pustan

Erezii branhamiste promovate de pastorul

Vladimir Pustan

de Aurel Munteanu 1 mai 2017

Citind aseară un articol de pe Moldova Creștină, despre ereziile branhamiste, mi-a sărit în ochi o frază care anunța că acestea sunt susținute și de pastorul penticostal Vladimir Pustan. Afirmația era însoțită de următorul link video: https://www.youtube.com/watch?v=XgLnhhjBgv8 . Predica este una veche și se intitulează: Vladimir Pustan | 8. Antihristul | Daniel | 24-aug-2014 | Ciresarii Tv.

Ca să mă conving, am început să ascult predica respectivă rămânând uimit cât de multe aberații se pot spune și consumatorii de religie le înghit pe bandă rulantă!

La minutul 34.30, domnul Pustan afirmă că Anticristul ar fi fiul natural al Satanei. Promovează teoria ,,Seminței șarpelui” promovată și de pastorul penticostal W. M. Branham.

Min. 37.38, afirmă: ,,linia lui Cain din care se trag evreii”

Min. 37.44, afirmă: ,,cum că Cain a trebuit să rămână pururea pe pământul acesta după ce este blestemat de Dumnezeu”

Min. 38.53, afirmă că acum înțelege cum se împacă predestinarea cu alegerea din Scriptură: ,,predestinați sunt ai lui Cain (seminția), deoarece ei nu se pot mântui niciodată și ceilalți ar putea să aleagă (mântuirea), cei din seminția lui Set”

Min. 39.20, afirmă: ,,Eva e responsabilă de toți cei vii de pe pământ nu și Adam, sugerând că ar mai fi responsabil și altcineva (Satan)”

Min. 40.27, afirmă: ,,Anticrist este fiul lui Satan și Iuda Iscarioteanul reîncarnat”

Min. 43.02, afirmă: ,,Iuda s-a dus la locul lui în Adânc și Anticristul este Iuda scos din Adânc și reîncarnat ( min. 44.16)”

Min. 44. 54, afirmă: ,, Iuda Iscarioteanul nu este în Iad acum este în Adânc așteptând să fie încarnat”

După cruci, icoane, evanghelia prosperițății și branhamismele astea, oare ce va mai urma?


Cristosul văduv? sau De ce cred că porțile Locuinței morților nu au înfrânt Ekklesia locală a lui Cristos Matei 16.18.

Cristosul văduv?

sau

De ce cred că porțile Locuinței morților nu au înfrânt Ekklesia locală a lui Cristos

Matei 16.18.

Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.

(G.B.V. București 2001)

de Aurel Munteanu – 7 noi. 2016

    Mulți astăzi predică un Cristos rămas văduv datorită înțelegerii greșite a sensului cuvântului Ekklesia din greaca Noul Testament.

    Cei mai mulți astăzi cred că biserica Domnului Isus Cristos este compusă din toți cei mântuiți de pe întreg pământul și în această biserică intri prin nașterea din nou. Alții definesc Ekklesia ca fiind compusă din toți cei născuți din nou din ziua Cincizecimii până la răpire, biserică în care intri fiind botezat de Duhul. În concepția altora Ekklesia lui Cristos începe cu primul născut din nou ( Adam sau Abel ) și se încheie cu ultimul mântuit la finalul omenirii.

    Toate aceste sensuri ale cuvântului Ekklesia sunt denaturate deoarece nu se face diferența între Ekklesie, Familia lui Dumnezeu și Împărăția lui Dumnezeu.

   În Noul Legământ sensul cuvântului Ekklesia este acela de: adunare a unui grup de oameni chemaţi de la casele lor într-un loc public; întrunire a unui grup de oameni [pentru un anumit scop];

   Totdeauna sensul cuvântului Ekklesia arăta către o adunare de cetățeni, convocată, vizibilă și localizată într-un anume punct geografic. Cuvântul Ekklesia apare în versiunea Cornilescu de 116 ori. De 108 ori este tradus „Biserică” şi de 8 ori „adunare”. De 36 de ori în Cornilescu cuvântul este folosit la plural (biserici) , de 79 de ori la singular excluzând noțiunea de biserică universală vizibilă sau invizibilă.

    Cristos a folosit cuvântul Ekklesia, în N.T. de 22 de ori. De fiecare dată El se referă la o Adunare locală și vizibilă existentă.

    În Matei 16. 18, Domnul Isus Cristos, afirmă că El Însuși zidește Adunarea sa locală și vizibilă și că Locuința morților nu o va înfrânge definitiv. Aici în Mat 16. 18, Domnul se referă la Ekklesia Sa în sensul instituțional și nu la vre-o biserică universală vizibilă sau invizibilă.

Ce este sensul instituţional?


Accentul cade aici pe membrul părinte fondator şi pe legătura celorlalţi membri cu acesta.

Exemplu: Şcoala românească este întemeiată de Gheorghe Lazăr. Este ridicol să ne gândim că Gheorghe Lazăr a întemeiat o şcoală universală.

De asemenea, Gheorghe Lazăr nu a întemeiat fiecare şcoală românească în parte.

Este adevărat că şcoala generală nr. 1 din București îi datorează existenţa lui Gheorghe Lazăr, dar el nu a întemeiat-o direct.

El a întemeiat şcoala românească ca instituţie, întemeind prima şcoală. Cei educaţi în acea şcoală i-au dus lucrarea mai departe, întemeind alte şcoli româneşti, şi tot aşa până s-a întemeiat şcoala generală nr. 1 din București.

Dar toate şcolile româneşti individuale, privite în sens instituţional au un singur fondator: Gheorghe Lazăr. La fel este şi cu Ekklesia, cu adunarea locală și vizibilă a lui Cristos.

    Cu alte cuvinte credem că Adunarea locală și vizibilă zidită de Cristos Domnul în Galileea , va avea o continuitate în fiecare secol cu aceeași credință , origine și practică până în ziua răpirii . Chiar dacă apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui, apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunări care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial.

    Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre.

    Credem că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie.

    Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos.

    Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

    Datorită acestor lucruri eu cred cu tărie că ce a promis Cristos Isus în Matei 16.18, este adevărat și că porțile Locuinței morților nu vor birui niciodată Ekklesia Sa!

Motive pentru care cred lucrul acesta:

– Isus Cristos nu poate să mintă

– El Însuși promite că Ekklesia nu va fi înfrântă

– Adunarea este zidită de Cristos, pe Cristos Stânca veacurilor

– Tatăl ar rămâne fără slavă din neam în neam în vecii vecilor- Ef. 3.21.

– Ce începe El va duce la bun sfârșit

– Omnisciența Sa ar fi defăimată

– Omnipotența Sa ar fi înfrântă

– Omniprezența Sa cu Ekklesia în fiecare secol, exclude ipoteza unui Cristos rămas văduv

– Isus Cristos păzește Adunarea Sa cât timp este cu ea pe pământ-Ioan 17.12.

– După plecarea Sa la Tatăl în cer, Isus încredințează Adunarea în mâna Tatălui-Ioan 17.11,15.

– Tatăl păzește Adunarea pentru că tot ce este al lui Isus este și al Tatălui-Ioan 17.10

– Adunarea nu a fost înfrântă deoarece ea trebuie să fie martora lui Cristos până la marginile pământului – F.A. 1.8. (azi evanghelia nu a ajuns până acolo, dacă ar fi ajuns, ar fi venit răpirea)

– Isus Cristos vine după Adunarea Sa când se va împlini numărul celor aleși dintre neamuri, după care El se va întoarce la poporul evreu- Romani 11.25-26.

    Dacă Adunarea locală și vizibilă ar fi fost înfrântă de Locuința morților de-a lungul timpului ași dori să știu și eu:

– care este ziua, luna și anul morții Adunării lui Cristos?

– cine este autorul care a ucis Mireasa lui Cristos? Este vre-un imperator roman, papă persecutor, lup răpitor sau Satan însuși? Dacă vre-unii din aceștia ar reuși ar însemna că au fost mai puternici decât Domnul Oștirilor!

– modul în care au încetat existența Adunările locale până nu a mai rămas nici una scripturală.


Au fost sfinții Vechiului Testament născuți din nou?

Au fost sfinții Vechiului Testament născuți din nou?

 

 

 

 

de Aurel Munteanu 3 aprilie 2016

 

 

Lumea teologică este divizată și astăzi la fel ca în trecut cu privire la mântuirea oamenilor. Unii spun că încă de la cădere, omul a trecut prin multe transformări și totodată modul prin care îl mântuiește Dumnezeu, este unul diferit. Unii s-au apucat să împartă mântuirea omului pe epoci: mântuirea prin conștiință de la Adam la Moise; mântuirea prin faptele Legii de la Moise la Cristos și mântuirea prin har în Noul Legământ.

Conform Sfintei Scripturi mântuirea omului a fost de la început prin har prin credință, începând cu Abel până la ultimul om care va fi salvat. Nu există mai multe moduri de mântuire, cum nu există mai multe persoane în care să fim mântuiți. Există un singur mod de mântuire prin har, o singură Persoană prin care suntem salvați – Cristos Isus.

Atât sfinții Vechiului Testament cât și ai Noului Testament au cunoscut: harul,  credința, pocăința, voința și înfăptuirea ca venind de la Domnul, cunoașterea mai dinainte, chemarea, alegerea, predestinarea, neprihănirea (justificarea) și chiar ideea de glorificare viitoare.  Au cunoscut și experimentat nașterea din nou cât și prezența continuă a Duhului Sfânt în ei.  Au avut roada Duhului Sfânt cât și puterea de a face semne, minuni și felurite vindecări. Au avut plinătatea Duhului Sfânt (îmbrăcați cu Duhul), cât și nevoia de a fi reumpluți.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat harul (Ef. 2.8):

Proverbe 3.34: Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat credința în Cristos (Ef. 2.8):

Evrei 11. 26-27: Moise socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat pocăința (F.A.3.19):

Iov 42.6: De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat că voința și înfăptuirea vine de la Domnul (Fil. 2.13):

Ps.27.8: Inima îmi zice din partea Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut!

 

Sfinții din Vechiul Testament au știut despre cunoașterea mai dinainte, chemare, alegere și predestinare (Rom. 8.29-30):

Ieremia 1.5: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat justificarea prin credință (Rom.3.24):

Gen. 6.8-9: Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului…… Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

Gen. 15.6: Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

 

Sfinții din Vechiul Testament au cunoscut că în viitor, urma o glorificare a celor credincioși (Ef.2.6):

Ps.73.23-24: Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;

mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

(Moise și Ilie aveau trupuri de slavă pe munte când Domnul S-a schimbat la față.)

 

Sfinții Vechiului Testament aveau nașterea din nou și prezența permanentă a Duhului Sfânt, lucruri care îi făceau să persevereze în Domnul (Ioan 3.3; Rom.8.26; Fil.2.12):

Ezechel 36. 25-27: Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.

1Petru 1.10-11: Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.

Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.

 

 

 

NAȘTEREA DIN NOU

 

 

 

Scriptura vorbește în general de două categorii de oameni:

  • despre oameni nemântuiți care sunt descriși cu ,,inima netăiată împrejur” , chiar dacă erau circumciși în carne (Rom.2.28)
  • oameni născuți din nou, descriși ca fiind ,,tăiați împrejur cu inima”(Rom.2.29)

Această simbolistică, a tăierii împrejur a inimii de către Dumnezeu, este echivalentul nașterii din nou despre care se face vorbire  în Noul Testamen.

 

Versete ce vorbesc despre oamenii nemântuiți:

Levitic 26.41: şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.

Ieremia 4.4: Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!

Ieremia 6. 10: Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.

Ieremia 9.25-26: Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi pedepsi pe toţi cei tăiaţi împrejur, care nu sunt tăiaţi împrejur cu inima,

pe egipteni, pe iudei, pe edomiţi, pe amoniţi, pe moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustiu; căci toate neamurile sunt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.

Ezechel 44.7,9: Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.

F.A. 7.51: Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

Rmani 2.29: Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

 

Yahweh le accentua necesitatea nașterii din nou evreilor Vechiului Legământ (Ioan 3.5):

Ezechel 18.31: Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

Deuteronom 10. 16: Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.

 

 Yahweh era Autorul nașterii din nou  (Ef.2. 4-6):

Ps. 51.10: Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

Deuteronom 30.6: Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.

Ezechel 11.19-20: Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,

ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

Coloseni 2.11: În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti.

 

Sfinții Vechiului Testament au avut roada Duhului Sfânt la fel cum o avem și noi astăzi: Gal. 5.22-23: Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.

-dragostea – Rut care nu părăsește pe Naomi

-bucuria – Ana care cânta Domnului după nașterea lui Samuel

-pacea – Daniel în groapa cu lei

-îndelunga răbdare – Iov în încercările sale

-bunătatea – David față de Mefiboșet

-facerea de bine – Iosif față de frații săi

-credincioșia – Avraam care aduce jertfă pe Isaac

-blândețea – Moise era cel mai blând om de pe fața pământului

-înfrânarea poftelor – Iosif în casa lui Potifar

 

 

Sfinții Vechiului Testament au crezut că mântuirea lor nu se pierde (Ioan 10. 28-29):

Ps. 23.6: Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 

 

 

NAȘTEREA DIN NOU ÎN EVANGHELII

 

 

După toate aceste argumente doresc să medităm puțin și asupra sfinților din Noul Testament din perioada cuprinsă între nașterea Domnului Isus și ziua Cincizecimii din F.A.2.  De ce acest lucru? Pentru că sunt mulți creștini, pastori și chiar teologi cu renume care susțin că toți sfinții credincioși din această perioadă nu au fost născuți din nou. Unii spun că ucenicii au primit Duh Sfânt când Cristos a suflat peste ei, alții spun că după învierea lui Cristos și majoritatea susțin că în ziua Cincizecimii când au fost botezați în Duhul Sfânt.

Susținătorii acestor poziții i-aș ruga să mediteze la următoarele concluzii:

-am putea afirma că Ioan Botezătorul care a fost plin de Duhul Sfânt din pântecele mamei lui, nu ar fi fost născut din nou?  Putem afirma că Duhul Sfânt nu ar fi rămas în el până în ziua martirajului?

-credeți că Duhul Sfânt ar fi zămislit pe Cristos într-o fecioară moartă în greșelile și păcatele ei?  În Romani 8.8, scrie că: ,, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu”. Dacă nu era ea născută din nou și nu avea Duhul Sfânt, se folosea Dumnezeu de ea în cel mai miraculos mod cu putință?

-puteau aduce oamenii dovadă de  fapte vrednice de pocăință așa cum le cerea Ioan dacă ei erau morți în greșelile și păcatele lor? Decât persoanele regenerate puteau face acest lucru și drept dovadă erau afundate de acesta în Iordan.

-persoanele care se pocăiau, credeau și se botezau la un moment dat vedem că L-au urmat pe Isus. Cu ei, El constituie ,,Adunarea Mea”(Mat.16.18) care nu va fi înfrântă de porțile Locuinței Morților. Dacă El nu a început zidirea cu niște pietre vii ( oameni născuți din nou), pornise cu stângul din start. Ce eșec! Această Adunare trebuia să fie mama și modelul tuturor Eklesiilor care au descins din ea!

-cum vă puteți imagina că primii apostoli au fost aleșii fără să aibă nașterea de sus și prezența permanentă a Duhului în ei? Cum puteau ei să evanghelizeze Palestina și să scoată demoni fără să aibă aceste lucruri esențiale? Vă imaginați pe Cristos Domnul făcând întâia, a doua și Marea trimitere cu oameni neregenerați spiritual? Oare este nesăbuință din parte Aceluia în care locuiește toate comorile înțelepciunii? Sau este lipsă de neștință din partea noastră?

-Domnul Isus vorbește despre nașterea din nou chiar la începutul lucrării Sale lui Nicodim în Ioan 3. Acesta nu prea a priceput-o atunci. Dar Cristos îi spune că fără ea nu poți vedea Împărăția și nici nu poți intra în ea. Dar erau unii care deja intraseră deoarece într-o discuție cu fariseii Cristos le-a spus că Împărăția Lui era în mijlocul hotarelor terestre ale Palestinei ( nu în inima fariseilor neregenerați). Deci dacă unii făceau parte din Împărăție înseamnă că deja experimentaseră nașterea din nou!

-închinarea ucenicilor până în ziua Cincizecimii era una plăcută lui Dumnezeu. Toți care erau regenerați se închinau Tatălui  în duh și adevăr așa cum Le-o cerea Cristos:

,, Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4.23-24).

Puteau ei aduce o închinare plăcută dacă încă erau în firea pământeacă? Eu cred că nu.

-să nu fi avut ucenicii viață spirituală după ce au mâncat din Pâinea vieții și au băut din Apa vieții? Păi Isus le spune că dacă mănâncă și beau chiar vor avea viață spirituală (Ioan 6.33,35):

,, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”

,, Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.”

Tot El îi asigură că în momentul când ,,mănâncă” au viață eternă:

,,Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.”(Ioan 6.47)

Cu alte cuvinte Isus predica că toți care credeau în El aveau viață spirituală. Nu poți crede fără să ai viața și nu poți avea viața fără să crezi.  La fel nu poți beneficia de o viață eternă fără ca ea să aibă un început. Acest început al veții spirituale pornește în momentul nașterii din nou când Duhul Sfânt vine și ,,aprinde sânteia de viață”. În fiecare perioadă de după cădere, după ce oamenii au primit promisiunea unui Răscumpărător, Duhul Sfânt a lucrat să întoarcă sufletul omului la Dumnezeu, să îl aducă la viață, să îl lumineze și să îl convingă de păcat, ca apoi să îi călăuzească până la final.

 

 

 

 

 

 

 

 


3 feluri de mântuire

3 feluri de mântuire

de Aurel Munteanu-8 martie 2016

 

 

În concepția multor creștini moderni, există astăzi ca și în trecut, mai multe feluri prin care omul își poate câștiga mântuirea. Azi doresc să abordez pe scurt doar 3 dintre ele.

Primul fel de mântuire și totodată cel mai vechi, este mântuirea prin Sămânțul femeii, promisiune căpătată încă din Eden – Gen.3.15. Acest Sămânț promis de aproape 6 000 de ani, s-a descoperit în trecerea vremurilor, odată cu revelația progresivă, ca fiind Isus Nazarineanul Regele iudeilor.

Despre El vorbesc toate Scripturile Vechiului Testament ca fiind Cel promis de generații, care va ridica într-o zi păcatul lumii. Ioan Botezătorul Îl identifică ca fiind Mielul lui Dumnezeu venit în lume cu acest scop-Ioan 1.29. El este Singurul prin care putem fi salvați de la pierzare eternă așa cum o declară Scriptura:

,, În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”-F.A.4.12.

Există o singură Cale, o singură Persoană, Isus Cristos prin care oamenii pot fi mântuiți de păcatul adamic:

,, Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”-Ioan 14.6.

Cu alte cuvinte nu există nici un om în afara Lui, nici o altă cale și nici un alt mod prin care omul poate fi mântuit. Numai Isus Cristos!

 

Cea de a doua cale prin care unii creștini cred că își pot procura salvarea este așa numita mântuire prin conștiință. Ce este conștiința? Este: intuiția pe care ființa umană o are despre propria existență.

Această mântuire prin conștiință se aplică în concepția lor, persoanelor mature care nu au avut posibilitatea să audă niciodată evanghelia, mântuirea lucrată de Cristos Isus la Golgota. Ca întăritură pentru această afirmație se apelează la textul din Epistola lui Pavel către Romani, 2.14-15, care declară:

,, Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;

şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.”

 

Folosind acest verset mulți încearcă să argumenteze că pe baza propriei conștințe pot cunoaște pe Dumnezeu, înțelege și crede. Problema lor este că textul din Romani, nu vorbește despre o alternativă la mântuirea prin Cristos Domnul, ci despre un mod prin care omul va fi condamnat și mai mult în fața Ziditorului său.

Tot contextul de început al cărții Romani, vorbește, de la capitolul 1 la 3, despre faptul că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Versetele contextului vorbesc lămurit despre faptul acesta:

,, Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;”-Rom.1.18-20

După care concluzionează rolul conștinței:

,, Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”- Romani 2.12.

 

Conștiința fiind cel mai bun martor al lui Dumnezeu, în condamnarea atât a iudeului, grecului și barbarului.

 

Cel de al treilea mod de mântuire este prin nașterea de copiii. Acest mod de mântuire este unul argumentat tot cu Scriptura având referința la 1 Timotei 2.15:

,, Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”

 

Acest mod de mântuire este aplicabil doar soțiilor care dau naștere la copiii, soții care trebuie să stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

Dacă nașterea de copiii este o altă alternativă prin care poți fi mântuit, atunci ne-am confrunta cu următoarele neconcordanțe:

  • bărbații nu au nici un fel de șansă la această mântuire
  • credincioasele cu probleme genitale
  • surorile credincioase care nu se căsătoresc niciodată
  • mântuirea ar fi prin fapte (cazne) și nu prin har
  • nu ai mai avea o mântuire în clipa nașterii din nou, ci una repetabilă la fiecare naștere naturală sau cezariană
  • Duhul Sfânt nu este singurul Autor al mântuirii ci și mămica însărcinată
  • mântuirea prin naștere de copiii este o mântuire condiționată. Textul spune în continuare că mămica: ,,trebuie să stăruie”.

 

Știind că există doar o singură Persoană, un singur mod și o singură Cale de mântuire – Isus Cristos, care să fie sensul textului? Eu cred că mântuirea de aici nu este una spirituală ci una fizică. Este salvată să nu moară în durerile nașterii. Mulți cunoscători de limbă greacă, sunt de  părere că o traducere bună a textului de aici ar arăta spre sensul: ,,va fi păstrată în siguranță și nevătămată”; ,,va fi scăpată de un lucru”.

Însăși Scriptura  folosește cuvântul mântuire, cu aceste sensuri în multe pasaje. Nu totdeauna are sensul de salvare de la pierzare eternă.

 

Ca și concluzie: există mai multe feluri prin care îți obții mântuirea sufletului? Există alternative în afară de Cristos Domnul? Dacă da, câte sunt la număr? Le poți armoniza contextual apoi, în lumina întregii Scripturi?

Pentru mine există o singură Cale prin care poți afla Adevărul și  avea Viața! Prin Isus Cristos! De ce? Pentru că în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Amin?

 

 

 


Ungerea cu untdelemn: Iacov 5.13-16.

Ungerea cu untdelemn

Iacov 5.13-16.

 

de Aurel Munteanu

18 feb. 2016

 

 

  1. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
  2. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
  3. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
  4. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

 

Acest text sfânt al Scripturii este unul destul de dezbătut în mediile evanghelice. Textul este unul care împarte cititorii în tabere. Unii susțin că textul este de actualitate și trebuie efectuată practica ungerii, iar alții sunt de părere că este un obicei iudaic al vremii și noi neamurile nu trebuie să îl practicăm. Cum părerile sunt împărțite, cred că trebuie să mergem la Scriptură deoarece doar aceasta poate dezlega încurcătura. Scriptura este standardul după care trebuie să judecăm orice lucru, standardul care dă soluția corectă. Așadar, să vedem ce are Scriptura de spus despre această practică.

 

Cuvântul tradus în limba română ,,untdelemn” este grecescul – ἐλαίῳ , ἔλαιον (elaiō elaion) care înseamnă ulei de măsline.  În Noul Testament cuvântul  apare de 11 ori : Matei 25:3; Matei 25:4; Matei 25:8; Marcu 6:13; Luca 7:46; Luca 10:34; Luca 16:6; Evrei 1:9; Iacov 5:14; Ap. 6:6; Ap. 18:13.

Cuvântul tradus în limba română  ,,uns” este grecescul – ἀλείφω (aleipho).  În Noul Testament cuvântul  apare de 9 ori: Matei 6:17; Marcu 6:13; Marcu 16:1; Luca 7:38; Luca 7:46; Luca 7:46; Ioan 11:2; Ioan 12:3; Iacov 5:14.

 

Atât uleiul cât și ungerea sunt folosite de foarte multe ori în toată Scriptura. În Vechiul Testament cât și în Noul Testament uleiul era folosit în mai multe moduri:

Era folosit la semnele de aducere aminte: Geneza 28.18; Geneza 35.14.

Era folosit la consacrarea preoților din neamul lui Levi: Ex.28.41; 30.30; 40.15.

Era folosit la ungerea regilor evrei: 1Sam. 9.16; 10.1; 15.1; 16.12, 1Imp.1.39,  etc.. .

Era folosit la jerfa de consacrare a preoților: Exod 29..2.

Era folosit la ungerea uneltelor de la cort și Templu: Lev.8.10-11; Num 7.1, etc. … .

Era folosit la jertfa necurmată de la cort și Templu: Exod 29.40.

Era folosit la jertfele de curățare a leprosului vindecat: Levitic 14.10; 15-21.

Era folosit în industria cosmetică: Ps. 104.15; Estera 2.12; Ez. 16.9; Luca 7.46;

Este folosit cu sens metaforic: Iov 29.6; Ps. 92.10; Pr.21.20;  F.A. 10.38; 1Ioan 2.20,27.

Este folosit ca simbol al bucuriei: Ps.45.7; Pr.27.9; Isaia 61.3; Evrei 1.9.

Este folosit în scop  curativ – terapeutic : Isaia 1.6; Marcu 6.13;  Luca 10.34; Iacov 5.14.

Era folosit în candele pentru iluminat: Matei 25. 3-4.

 

Deoarece cei ce se apropie de text de multe ori au idei preconcepute, doresc să vedem întâi ce nu spune textul nostru:

  • Nu spune că au fost chemați frații din Adunare care aveau darul vindecării. În perioada când scrie Iacov erau mulți frați ce aveau darul acesta în Adunări.
  • Nu se spune că bolnavul era pe patul de moarte și spovedania cu ungerea îi erau administrate ca și sacrament. Ungerea nu aducea har în nici un fel.
  • Nu spune că ungerea cu ulei rezolva singură problema. În text accentul cade pe rugăciunea făcută cu credință.
  • Nu dă detalii despre ulei. Nu spune dacă era ulei simplu sau amestecat cu alte plante curative. Nu spune că era făcut după rețeta celui de la templu (cu acela nici un om nu trebuia uns decât marele preot, urmașii lui, cortul și uneltele cortului și Templului – Ex.30.22-33.). Nu spune de unde să îl procuri, sau dacă trebuie unul la prima stoarcere. Nu spune dacă trebuie să rostești vreo rugăciune asupra lui sau să pui sare în el.
  • Nu spune că prezbiterii ar fi fost dintre neamuri. Nu mai găsim pe nimeni dintre neamuri practicând ungerea. Epistola lui Iacov, cea mai veche a Noului Testament, a fost adresată evreilor.
  • Nu spune că ungerea era aplicată de femei în contextul Adunării sau dacă era aplicată de prezbiteri și celor ce nu erau membri.
  • Nu spune că era aplicată la binecuvântarea copiilor.

 

In textul nostru se pare că undelemnul era folosit în scop curativ-terapeutic. Nu este folosit undelemnul nici în scop cosmetic, nici metaforic, nici în semn de bucurie, nici în vreo ungere specială, ci în scop terapeutic. Deducem aceasta din afirmațiile: ,,Este vreunul printre voi bolnav?… după ce-l vor unge cu untdelemn”.

Textul nostru identifică natura bolii ca fiind una trupească. Ea era de natură fizică deoarece bolnavul nu se putea deplasa. Prezbiterii erau nevoiți să viziteze acasă pe bolnav. Prezbiterii sunt chemați ca slujitori ai Adunării, ca unii care sunt dedicați postului, rugăciunii și predicării cuvântului. Mărturia lor, pocăința bolnavului,  rugăciunea cu credință, duceau într-un final la vindecarea celui vizitat.

Chemarea mai multor prezbiteri acasă la bolnav și nu chemarea unui vindecător mută accentul de pe dar pe slujbă, de pe miraculos pe rugăciunea de mijlocire.

Mai pune accentul în acelaș timp în v.16, că slujba de vindecare este prin ,,rugăciunea credinței” și că aceasta nu este o lucrare specială pe care o fac doar prezbiterii, ci poate fi făcută chiar și de membrii de rând. Accentul nu mai cade pe ungerea cu ulei ci pe puterea rugăciunii cu credință așa cum a practicat-o Ilie. Rugăciune care este la îndemâna fiecăruia care are credință prin Cristos Isus.

Pasajul nostru vorbeşte mai mult despre rugăciune decât despre ungerea cu untdelemn. După cum vedem, cuvântul rugăciune este repetat  de 5 ori în doar 4 versete. Pe când ungerea cu untdelemn este menţionată doar o singură dată.

Totuşi, Cel ce dă vindecarea nu este uleiul şi nici chiar rugăciunea cu credință. Textul spune clar că Domnul (v. 15) este Cel care dă vindecarea! Lucrul acesta este adeverit în multe locuri în Scriptură. Amintiți-vă de Trofim a fost pe moarte și nu la vindecat nici uleiul, nici rugăciunile lui Pavel ci îndurea lui Dumnezeu; lui Timotei i s-a prescris altă rețetă pentru stomac. Domnul este suveran în actul vindecării. El vindecă rugăciunile cu credință care sunt după voia Sa.

Priviți pe Pavel. Nu a avut el credință când a cerut să îi fie luat țepușul? Eu cred că a avut. Avea Pavel, păcate nemărturisite?  Nu, pentru că el ne-a îndemnat să călcăm pe urmele lui.  De 3 ori s-a rugat. De ce nu a căpătat? Păi nu a vrut Domnul. Dacă vindecarea are loc prin credință și aceasta după voia Domnului, atunci mai are vreo însemnătate folosirea uleiului de măsline?

Eu personal cred că nu. Ungerea era o practică evreiască curentă în Israel, la fel ca spălatul picioarelor, spălatul mâinilor, binecuvântarea copiilor, frântul pâinii între prieteni și salutul însoțit de sărutarea frățească. Ungerea cu untdelemn nu este o rânduială a Adunării Domnului deoarece nu trece testul pe care le trece botezul și frângerea pâinii. Orice practică care are pretenția de rânduială a adunării trebuie să:

  • Fie poruncită de Isus Cristos
  • El Însuși să o fi practicat
  • Să fi fost practicată de apostoli și prezbiteri, nu doar în context evreiesc, dar și între neamuri
  • Să avem detalii explicite cu privire acest act
  • Să arate spre Isus Cristos: spre trupul Său, spre moartea, îngroparea și învierea Sa.

 

Ungerea bolnavului cu undelemn nu ilustrează figurativ nici trupul Său, nici moartea, îngroparea și învierea Domnului Isus Hristos. Orice practică nou testamentară nu poate avea pretenția de randuială eclesiastică, dacă nu ilustrează în vreun fel, jertfa lui Hristos și răscumpărarea noastră. Aceasta cred că este regula de bază care ridică sau taie pretenția unei practici, de a avea calitatea de rânduială comemorativă.

 

 

 

 


1Timotei 3.16. ( Textus Receptus )


Ce sunt faptele bune ? Ef.2.8-10.

Ce sunt faptele bune ? Ef.2.8-10.

de Aurel Munteanu – 19 aprilie 2015

1. Def. : Fapte = acțiune săvârșită , act îndeplinit ( de cineva ) .

2. Care sunt cele mai bune fapte considerate de om ?

– nu faptele pe care le consideră Dumnezeu ca fiind bune . Omul pervertit de păcat are un standard diferit .

– dragostea altruistă este considerată etalonul suprem în toate culturile lumii .

3. Există fapte mai bune pe care trebuie să le facă omul , decât cele cerute în Legea lui Moise ?

etalonul suprem este reamintit de Isus Cristos și este citat din Legea lui

Moise . Legea și profeții se cuprind în : „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi.

Iar a doua este următoarea: „Sa iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” – Mc.12.30-31.

– nu include partea ceremonială de supunere exterioară .

4. Au fost sfinții Vechiului Testament mântuiți prin fapte bune ?

– nici unul ; toți au fost mântuiți prin har prin credință la fel ca tatăl lor Avraam – Evr. 11 . .

– dacă ar fi mântuiți prin fapte am avea 2 feluri de mântuire : Rom.11.5-6. .

– Scriptura enunță un singur mod de mântuire – prin har și o singură cale – prin Cristos .

5. Exemple de mântuire prin fapte :

– unii mărturisesc o mântuire prin conștiință de la Abel la Moise .

– alți mântuire prin faptele Legii : de la Moise la Cristos – Rom.3.20,27,28. .

– alții predică o mântuire prin botez sau cină .

– alți mărturisesc o mântuire prin cele 7 taine mântuitoare ale bisericii date de preot .

– pocăiții de azi predică o mântuire fapte + har : tu trebuie să îți faci partea ta și Dumnezeu pe a Lui ; tu trebuie să faci primul pas apoi Dumnezeu face trei sau zece spre tine ; se predică o regenerare decizională ( naștere din nou prin luarea unei decizii prin exersarea voinței libere ) .

6. Care este diferența între mântuirea prin fapte și mântuirea prin har ?

– fapte : omul este inițiatorul prin propriile cai și mijloace ; de multe ori urmează rețete de mântuire prescrise de întemeietorul unei anumite religii creștine

– har : Dumnezeu este inițiatorul mântuirii deoarece omul este incapabil ( este mort Ef .2. 1-3. ) .

– Ex. Cu condamnatul la moarte care este grațiat ( i s-a făcut har ) .

– 2 Tim.1.9. ; Tit 3.5. ; Rom. 9.11 . .

7. Dacă faptele bune nu ajută la mântuirea sufletului , de ce mai trebuiesc făcute ?

– ele glorifică pe Creator .

– sunt o obligație ,, am făcut ce eram dator să fac ! ” – Luc.17.10. .

– ridică mulțumiri și laude la adresa lui Dumnezeu din inimile celor ce li se face binele respectiv .

– faptele bune trebuiesc făcute doar în ascuns , nu ca fariseii – Luc.14.12-14. .

8. Suntem responsabili când nu facem fapte bune ?

– cine știe să facă un bine și nu îl face păcătuiește – Iacov 4.17. .

– trebuie să rugăm pe Domnul să ne de-a și voință și înfăptuire – Filipeni 2.13. .

9. Dacă facem fapte bune , ne putem lăuda cu ele ?

– Nu ! Ele au fost predestinate ca să umblăm prin ele – Ef.2.10. .

– atitudinea corectă este cea a bătrânilor din Ap.4.10. .

– nimeni din cei care ajung în ceruri nu vor avea motive să se laude cu faptele lor bune – lauda este numai a lui Cristos .

– în faptele bune există întotdeauna o urmă de mândrie

10. Faptele bune ale omului mort spiritual îl ajută să se îndreptățească înaintea lui Dumnezeu ?

– faptele bune ale păcătosului sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu – Isaia 64.6.

– celui păcătos i se va lua și ceea ce i se pare că are după principiul din Luc.19.26.

11. Poți fi salvat fără să dai dovadă de fapte bune ?

– eu unul mă îndoiesc – Iacov 2.14-18. ; 3.13. .

– faptele bune sunt o dovadă exterioară a transformării interioare produse de Duhul Sfânt ( a nașterii din nou ) .

12. Dai tu dovadă de fapte bune ? Iubești tu pe Domnul Dumnezeu cu toată puterea ta și cu toată conștiința ta și pe aproapele tău ca pe tine însuți ?


Cine este cel mai mare ? Luca 22.24-30.

                                                      Cine este cel mai mare ?

                                                             Luca 22.24-30.

de Aurel Munteanu 15 martie 2015

1 Definiția cuvântului slujire : a fi slugă a cuiva , a servi , a fi în serviciul cuiva permanent , a munci pentru altul , a fi la dispoziția unui stăpân .

2 Cine enunță acest nou principiu de conducere ?

– Isus Cristos datorită faptului ca unii din ucenicii Săi se certaseră pe drum pe această temă

3 Cui se adresează Isus Cristos , ucenicilor sau celor ce nu ascultau de El ?

– ucenicilor

– acest sistem de conducere nu poate fi aplicat în lume

4 Ce mesaj le transmite Isus Cristos ucenicilor Săi ?

– cine vrea să fie ,,șef” să fie sclavul celorlalți

– un mesaj șocant , un duș rece pentru firea păcătoasă

5 Este acest principiu o poruncă sau este ceva opțional ?

– acest mod de conducere este o poruncă

– nu lasă loc și altei variante

6 A mai introdus cineva acest principiu înainte de Isus Cristos ?

– nimeni

– de aceea harul este atât de glorios

– nu există iubire mai mare ca Cineva să îi iubească , să le slujească și să îi răscumpere

7 A respectat Isus Cristos această regulă de slujire ? Dar apostolii ?

– Ioan 13

– ne îndeamnă să o respectăm și noi

– Barnaba și Pavel aveau de slujitor pe Ioan – F.A. 13.5.

8 Unde poți exercita acest principiu într-un mod plăcut lui Isus Cristos ?

– într-o Adunare a lui Isus Cristos

9 Unde vedem în Scriptură aplicat modul de slujire și cum se iau deciziile într-o Adunare ?

– F.A. 6. 1-6. : apostolii propun , frații aleg , apostolii se roagă și pun mâinile peste ei

10 Poate fi pervertit modul de conducere al Adunării lui Isus Cristos

– Teocrație :- Teos = Dumnezeu , Cratos = putere ; demos = popor

– cler =Totalitatea preoților unei biserici, ai unei eparhii, ai unei țări etc.; preoțime

A. Adunarea este o teocrație sub Regele Isus , Adunarea nu are voie să schimbe forma de conducere și nici să de-a legi .

– Isus Cristos conduce teocratic Adunarea Sa , pentru că El este Capul Adunării și singurul Legiuitor . Însă modul de operare al Adunării este unul democratic . Toți sunt egali , decizia se ia prin vot și slujitorii duc decizia la îndeplinire în funcție de specificul ei . Diaconul pe parte administrativ materială și prezbiterul pe parte spirituală .

B. Adunarea nu are aceeași formă de conducere cu Israelul Vechiului Testament !

– Teocrația de atunci era o formă de guvernământ în care puterea religioasă și cea laică erau exercitate prin cler ; formă de guvernământ în care capii Statului comandă în numele divinității . În teocrație Dumnezeu își numește reprezentanții , iar membrii de rând trebuie să se supună . Reprezentanții aceștia sunt vocea lui Dumnezeu pentru popor.

C. Moduri de conducere în omenire și religie de-a lungul timpului :

a) În omenirea ruinată de păcat : tribal , patriarhal , matriarhal , feudalism , republică , comunism , capitalism , globalizare ( noua ordine mondială ) .

( feudalism : regim politic medieval caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului și parțial asupra țărănimii )

b) În religie : prin papă – cap la nivel mondial , ierarhie piramidală – catolicismul

– prin patriarh , la nivel de țară – ortodoxie

– prin prezbiter sau mai mulți prezbiteri ce își aleg singuri succesorii – urmașii reformatorului Jan Calvin

– prin prezbiter + comitet – baptiștii , penticostalii etc.

– prin sfat de bătrâni – creștinii după evanghelie

– prin borduri de misiune compuse din mai mulți reprezentanți ai mai multor denominațiuni religioase.

D. Exemple cum se iau deciziile la baptiștii unioniști , la penticostali , la baptiștii prezbiterieni și la creștinii după evanghelie .

11 Ce se întâmplă când o biserică își schimbă modul de conducere ?

– membrul de rând își cedează responsabilitatea și le pune în seama clerului . În loc să vegheze la bunul mers al bisericii renunță și lasă clerul să se ocupe devenind consumatori pasivi și nu activi .

– apar două clase : cler și laici , superiori și inferiori ; unii mai egali ca alții

– apar șefi , șefi peste șefi și nevoia de titluri : președinte , vicepreședinte , secretar , reverend , mitropolit , cardinal , profesor doctor în teologie , etc.

– încep să apară regulamente interne și directive de sus

– schimbarea formei de conducere duce la primirea de membrii cu botez și credințe străine

– acceptarea membrilor cu vârste cât mai fragede

– apare inevitabila luptă pe putere și partidele

12 Când va înceta modul de conducere implementat de Isus Cristos ?

– la răpire

13 Ce mod de conducere are biserica din care faci parte ?

– prin pastor + comitet ? ; prin pastor ( prezbiterian ) ? ; prin sfat de bătrâni ? ; este congregațional ?

– adu-ți aminte de ce te învață Domnul Cristos

– orice alt tip este răzvrătire și neascultare

– este model lumesc care trece dar Cuvântul Lui rămâne

– nimeni nu poate sluji la doi stăpâni .


Despre pocăință

                                                   Despre pocăință

de Aurel Munteanu – 12 aprilie 2015

1. Ce nu este pocăința ?

– nu este părere de rău pentru un păcat comis

– nu este remușcare pentru păcate urmată de o îndreptare a vieții

– nu este nici căință de păcatele trecute

– mulți confundă pocăința cu penitența , doctrina romano-catolică :

penitență = pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea sau iertarea păcatelor . Poate fi o viață aspră pe care și-o impune cineva sau privațiune de ordin fizic sau material ( lovituri de bici , mersul desculț pe pietre ascuțite , ocolirea în genunchi a bisericii , răstignire , etc. ) .

– pocăința nu este ,, hotărâre pentru Cristos ” , hotărâre momentană prin luarea unei decizii urmată de o ieșire în față și de ,, rugăciunea păcătosului ”

– pocăința nu este o taină din cele 7 ale bisericii ortodoxe ( mărturisirea păcatului la urechea preotului care te iartă de păcate )

2. Ce este pocăința ?

Definiție : Pocăința este o schimbare a minții în sensul concepțiilor și atitudinilor fundamentale .

gr. = metanoia , metanoeo .

Noeo = gândire , înțelegere sau a fi pătruns de o idee

meta = după și totdeauna indică o schimbare

metanoeo – 34 occurențe în limba greaca a N.T.

În limba ebraică cuvântul apare de 108 ori și de cele mai multe ori este radus prin întoarcere de la rău și pocăință : Ier. 18.8 , 10. ; 26.3. și Iov 42.6 . În alte versete are sensul de : îmi schimb mintea , mă conformez , îmi pare rău , regret și întoarcere de la calea rea .

În limba română cuvântul pocăință vine din slavonul pocăiania .

3. Are omul mort spiritual pocăință înainte ca să fie născut de sus ?

– dacă ar avea-o ar fi o persoană plăcută lui Dumnezeu – Rom. 8.5-9.

– ar avea și credința pentru că pocăința și credința sunt daruri gemene – M.1.15.

– ar fi chiar salvat deoarece toți care au pocăința sunt mântuiți – Luc.17.5.

– toți care au pocăința au viața eternă – F.A. 11.8.

– toți cei care au pocăința au păcatele șterse – F.A.3.19; 5.31.

4. Poate activa pocăința omul mort spiritual prin intermediul ,,voinței libere”așa cum se predică azi de la majoritatea amvoanelor ?

– nu poți activa ceva ce nu ai

– ex. : părerea arminiană a mântuirii prin preștiință în care omul este mântuit datorită faptului că se naște cu pocăință și credință acestea putând fi activate prin liber arbitru .

5. De unde vine pocăința ?

– de la Dumnezeu : F.A. 11.18. ; 5.31. ; 2Tim. 2.25.

– pocăința este un DAR , este ceva primit de la Dumnezeu ; ceva cu care omul nu se naște

6. Care este prima pocăința sau credința ?

– Mat.21.32. – fariseii nu s-au pocăit pentru a crede

– aranjază- mi în ordine scripturală patru lucruri : mântuire , credință , naștere din nou și pocăința . Dacă le aranjezi corect știu dacă crezi mântuirea prin har sau prin fapte + har .

– un om când are o minte schimbată , duhovnicească atunci poate înțelege și crede cuvântul lui Dumnezeu

– credința este atitudinea unei rațiuni transformate

– pocăința este schimbarea minții de la necredință la credință

7. Au avut credincioșii din V.T. și N.T. pocăința ?

– toate expresiile ,, întoarceți-vă la Dumnezeu ” sunt cereri de chemare la pocăință

– Iov 42.6. – mă pocăiesc în sac și cenușă – Iov era contemporan cu patriarhul Avraam

– Ioan Botezătorul , Isus Domnul , apostolii și ucenicii au predicat pocăința

8. Ce trebuie să crezi ca să fii numit pocăit ?

– evanghelia lui Isus Cristos

9. Avem nevoie de pocăință și astăzi ?

– mai mult ca oricând , societatea este depravată moral și merge în descompunere

– dacă nu avem pocăință nu ne deosebim de ceilalți oameni , suntem la fel ca ei

10. Pocăința este un eveniment unic în viața credinciosului sau se repetă în fiecare zi ?

-,, când te-ai pocăit ultima dată ” m-a întrebat cineva cu mult timp în urmă

– pocăința este necesară după fiecare păcat

– este semnul după care vezi perseverența credinciosului

11. Când va înceta pocăința ?

– la moartea credinciosului sau la glorificare pentru cei ce au parte de răpire

– nu credem în a doua șansă după moarte

– nu credem în purgatoriu sau rugăciuni pentru cei morți

12. Poți fi salvat de la pierzare veșnică fără să îți schimbi gândirea ?

– există doar două căi posibile : pocăință sau moarte ! – Luc.13.1-5.

– vremurile din urmă vor fi grele – 2Pet. 3.3-9 . , nu va veni sfârșitul până nu se va pocăi ultimul ales

– Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască- F.A. 17.30.

13. Pocăința este înainte mergătoare afundării în apă .

– fără pocăință botezul nu este valabil

– lipsa pocăinței este unul din motivele pentru care nu botezăm copiii mici – Ioan Afundătorul cerea ,, roade vrednice de pocăință ”

– acesta este motivul pentru care la început botezul era numit al pocăinței

– lipsa pocăinței atrage după sine excluderea membrului respectiv , respectiv oprirea dela frângerea pâinii

– dar și reabilitarea respectivului după ce își schimbă gândirea

– pocăința tuturor aleșilor din perioada de acum grăbește venirea Domnului – 2Pet.3.9.

Ai tu gândirea schimbată pentru a grăbi venirea Lui ?


Succesiunea neântreruptă de Adunări

                                          Succesiunea neântreruptă de Adunări

de Aurel Munteanu – 5 februarie 2015

1. Ce înseamnă succesiunea neîntreruptă de Adunări ?

Este conceptul , conform căruia, Adunarea zidită de Cristos Domnul în Galileea , va avea o continuitate în fiecare secol cu aceeași credință , origine și practică până în ziua Rapirii . Această teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui. Dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunări care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “

Acest concept este singurul care poate afirma cu tărie versetul : ,, Un singur Domn, o singură credință și un singur botez ( început de Ioan ) . ”

2. Are această învățătură suport biblic ?

Cei ce mărturisesc succesiunea neântreruptă , spun că acest concept este unul promis și susținut de Mântuitor în Mat . 16.18. cât și în alte locuri :

,, Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile

Locuinţei morţilor nu o vor birui. ’’

Matei 28.19-20 . , sugerează aceeași ideea a perpetuității Adunării în fiecare

secol :

,, Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.”

Același concept al continuități îl găsim reluat și în epistola către Efeseni în 3. 20-21. :

,, Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult

decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din

neam în neam, în vecii vecilor! Amin. “

Până astăzi nu știu pe nimeni să contrazică versetele acestea ca nefiind inspirate , dar știu destui care contrazic principiul enunțat în ele și anume continuitatea Adunării secol după secol .

3. Pe ce durata de timp se întinde succesiunea neântreruptă de Adunări ?

Succesiunea neântreruptă de Adunări se întinde din ziua când a fost fondată de Domnul Isus prima Adunare în Galileea până în glorioasa zi a Răpirii când toți cei în Cristos vor întâlni în nori pe Acela care L-au iubit .

4. Cine sunt cei care au susținut o asemenea succesiune neântreruptă de-a lungul secolelor ?

Aici doresc să citez din Urma sângelui (pag.5 ) pe marele predicator baptist , C.H.Spurgeon :

Şi acum… când cineva ne spune ‚Voi ca denominaţie, ce nume mari puteţi să menţionaţi? Despre ce părinţi puteţi să vorbiţi?’ Le putem spune, ‚Putem vorbi de mai mulţi părinţi decât oricine altcineva sub cer, pentru că noi suntem vechea biserică apostolică, ce nu s-a plecat niciodată în jugul prinţesei; noi, cunoscuţi printre oameni, în toate erele, sub nume diferite cum ar fi, donatişti, novaţieni, paulicieni, petrobrusieni, catari, arnoldişti, husiţi, waldenzi, lolarzi şi anabaptişti, întotdeauna am militat pentru curăţia bisericii, distingerea şi separarea ei de guvernarea omenească. Părinţii noştri au fost bărbaţi obişnuiţi cu dificultăţile şi nu au ştiut ce înseamnă viaţa uşoară. Fiii lor ne arată o linie continuă care vine în mod legitim de la apostoli, nu prin mizeria Romei, nu prin manipularea prelaţilor, ci prin viaţa Divină, prin ungerea Duhului Sfânt, prin părtăşia Fiului în suferinţă şi a Tatălui în adevăr.” (Spurgeon, ibid., Vol. 7, p. 613).

Sursa :http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/UrmaSangelui.pdf

5. Există dovezi istorice că în paralel cu biserica oficială apostată a existat o succesiune neântreruptă de Adunări care se împotriveau tot timpul creștinismului oficial ?

Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie a succesiunii , iar unii chiar o afirmă.

a. Will Durant, istoric secular american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia, unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).

b. Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”

c. Zwingli, reformator elveţian: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, O istorie a baptiştilor, vol. 1, p. 86).

d. Robert Barclay, istoric non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).

e. Mosheim, istoric german lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)

f. Doctorii Ypeij şi Dermout: istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali… Pe această bază, Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică, că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche.” (Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)

g. Schaff, istoric prezbiterian american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia, vol. I, p. 370)

h. Leonard Verduin, istoric prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front [aripa stângă, radicală a Reformei] a fost o resurgenţă a acelor tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36). „…sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat – dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un simplu produs al secolului şaisprezece. Dar această tăcere în privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou… Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat” (Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât constantinianismul” (op. cit., p. 190)

2. Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin aşa ceva sunt „de mâna a doua”

a. Bertalan Kirner, istoric baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii baptiste [botezarea prin afundare] stârniseră multe controverse. Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti (acest citat dovedeşte faptul că Kirner nu credea că baptiştii au apărut prin John Smyth)

b. John T. Christian, istoric baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în fiecare caz.

Eu am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)

Christian a avut două doctorate, membru în American Society of History, Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări originale şi strângere de documente.

3. Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost susţinută de istorici baptişti anteriori.

a. Thomas Crosby, primul istoric baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor.

Ei nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai unei secte sau religii noi…” (The History of the English Baptists, vol. 1, p. xxvi)

b. Joseph Hooke, apologet baptist englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei” Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai veche decât războiul de la Munster… m-aş decide să o părăsesc şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această sectă reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…” „…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized Believers, Londra, 1701)

c. John Spittlehouse şi John More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în 1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii Primitive a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din vremea Apostolilor până în prezent

d. Concluzie: teoria succesiunii (a existenţei în fiecare veac a adunărilor lui Cristos) este, din punct de vedere istoric, una validă, având suficient suport pentru a fi admisă chiar de istorici adverşi sau seculari. Din citatele alese, rezultă că această teorie nu este nouă printre baptişti, ci este susţinută de cei mai vechi istorici şi apologeţi baptişti; este apărată nu de istorici de mâna a doua, ci de cel mai înalt rang; este recunoscută de mari adversari şi admisă ca probabilă de unii din cei mai mari istorici seculari.

Citate preluate din : De ce Baptiștii nu sunt protestanți de Raul Enyedi :

http://www.abaptistvoice.com/Romana/carti/DeCeBaptistiiNuSuntProtestant.html

6. Poate fi probată succesiunea neîntreruptă de Adunări , verigă cu verigă de-a lungul secolelor înapoi până în primul secol ?

Nu . Nici o Adunare scripturală nu poate să facă acest lucru cu acte și registre membrale din mai multe motive . Unul dintre ele este cel al persecuției din partea celor care mărturisesc succesiunea apostolică adică al catolicilor ramura de răsărit ( ortodoxia ) cât și ramura de apus ( romano-catolicismul). Un alt motiv este decimarea .

Multe Adunări din anumite zone geografice au fost exterminate până la ultimul membru și după ,, curățenie ” nu au mai rămas decât cenușa . Incendiile și deportările sunt alte motive pentru care nu poți dovedi prin acte succesiunea Adunărilor secol după secol . Sunt Adunări care își pot arăta succesiunea pentru o bucată de timp mai lungă sau mai scurtă dar până în primul secol nu există dovezi certe .

Dovezile pe care noi punem accent sunt de natură scripturală și nu istorică . Noi punem accent pe promisiunile Domnului Cristos și pe doctrinele pe care ni Le-a încredințat să le păzim . Promisiunile și învățăturile Sale sunt baza noastră și nu neapărat dovada istorică .

Nici un om de astăzi nu poate să facă dovada că el se trage direct din Adam . El doar poate demonstra că are aceleași trăsături , caracteristici și înclinații cu Adam dar nu poate arăta o genealogie cu nume și prenume înapoi până la primul om creat . Tot la fel este și pe plan spiritual . Dacă Adunarea ta se identifică în doctrină și practică cu prima înființată de Cristos și cu altele de-a lungul secolelor care au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor , poți afirma că Adunarea ta este una veritabilă .

Dacă ea are trăsături pe care nu le-a creionat Cristos , dacă are mai multe capete , legături cu statul sau dacă are mâinile și hainele pătate de sângele martirilor , ea nu poate avea pretenția că este o fecioară curată logodită cu Cristos .

7. Ce principii susțineau aceia care făceau parte din succesiunea neântreruptă de Adunări ?

Particularităţile după care pot fi identificate Adunările noastre astăzi, dar şi în orice moment al istoriei creştine sunt următoarele:

1. Conform definiţiei biblice, Ekklesia este Adunarea credincioşilor botezaţi dintr-un anumit loc – o organizaţie axată pe activităţi spirituale, al cărei Fondator, Cap şi Dătător de lege este Mântuitorul Isus Cristos. Adunarea este totdeauna una locală și vizibilă.

2. Membri în Adunare pot fi doar persoanele care au crezut Evanghelia şi a căror viaţă a fost schimbată vizibil.

3. În Adunare se intră prin botez (efectuat prin scufundare), pe baza mărturiei personale a credinţei fiecărui candidat.

4. Adunarea nu are decât două rânduieli: botezul şi frângerea pâinii .

5. Legile şi rânduielile pe baza cărora Adunarea funcţionează se găsesc exclusiv în Noul Testament .

6. În cadrul Adunării nu există o ierarhie, un cler.

7. Adunarea funcţionează ca o democraţie pură.

8. Adunările locale – sunt independente și egale.

9. Credem în separarea absolută a Adunării faţă de stat.

10. Credem şi susţinem că fiecare om are dreptul la libertate religioasă.

Citat preluat din : O scurtă descriere a baptiștilor istorici de Raul Enyedi :

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/Oscurtadescriereabaptistiloristorici.html

  1. Alte caracteristici ale acestor Adunări le puteți găsi și în lucrarea intitulată :

  2. Care esteAdunarea adevarată 11caracteristici ale Adunării nou testamentare de Pugh Curtis :

http://www.slideshare.net/aurelomnou/care-este-adunarea-adevarata?qid=5017708d-15ee-48dc-8c9c-f50f55d5a829&v=default&b=&from_search=1

8. Există mântuire în afara Adunărilor care fac parte din succesiunea neântreruptă ?

De foarte multe ori după discuțiile pe seama succesiunii , persoanele care realizează că nu fac parte dintr-o Adunare scripturală au tendința involuntar să asocieze invaliditatea botezului lor cu mântuirea personală . Suntem acuzați de aceștia pe nedrept că am sugera că numai noi suntem mântuiți și ei nu.

Noi predicăm că există totdeauna o mare diferență între mântuirea prin grațiere și slujirea într-o Adunare și anume : ,, Mântuirea este în Cristos Isus și slujirea este într-o Adunare Scripturală. ” Întâi trebuie să fii născut din nou și mântuit prin har , apoi prin botez intri într-o Adunare unde trebuie să slujești.

Dezavantajele celor ce nu Îl slujesc pe Domnul in Adunarea Lui le găsiți la adresa de mai jos :

https://aurelmunteanu.wordpress.com/tag/dezavantajele-celor-ce-nu-il-slujesc-pe-domnul-in-adunarea-lui/

9. Este această doctrină un curent nou apărut în România ?

Aceasta doctrina a succesiunii neântrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până astăzi nu este una noua în țara noastră deoarece ea a fost crezută de înaintașii baptiști până în epoca comunistă . La începuturile baptismului modern teoria succesiunii neântrerupte era una necontestată de vreun baptist , apoi după anii 1950 odată cu apariția seminarelor s-a introdus ideea conform căreia baptiștii sunt urmașii anabaptiștilor apăruți în reforma elvețiana cu Conrad Grebel . După revoluție sub conducerea președintelui U.B.R. – Otniel Bunaciu , a fost adoptata poziția John Smyth care mărturisește că baptiștii au apărut în 1609 în Olanda .

Alexa Popovici este unul din istoricii baptiști care are o poziție de necontestat în favoarea succesiunii Adunărilor baptiste din zilele Domnului Isus :

Alexa Popovici, istoric baptist român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).

10. De ce au adoptat baptiștii români poziția John Smyth ?

Această poziție a fost adoptată de dragul aderării la ecumenism . Nu puteai să fii integrat acolo dacă veneai cu pretenții că ești mai vechi decât biserica Romei care e mama bisericilor inițiatoare a mișcării ecumenice . Protestanții care au fondat ecumenismul în 1846 , recunosc ca unică mireasă a lui Cristos și descendentă a apostolilor doar biserica catolică . Poziția John Smyth plasează baptismul în rândul protestanților târzii la vreo 100 de ani după prima reformă a lui Luther Martin . Poziție de altfel destul de acceptabilă mai ales că primul așa zis baptist a început mișcarea auto botezându-se .

Iată ce spune fratele Raul Enyedi cu privire la implicațiile poziției John Smyth :

,, Baptiștii nu au o existența mai veche de 400 de ani . Aproape 1600 de ani de istorie îi separa de Adunarea originala întemeiată de Isus Cristos .

Au fost întemeiați de un om , pot arăta spre o persoană care a fost primul baptist – John Smyth .

Primul botez baptist a fost o auto botezare . Întemeietorul lor i-a părăsit după scurt timp negându-și propriul botez și ceea ce a început să facă . Aceasta nu prea se spune , nu ?

Baptiștii de astăzi ar respinge pe oricine ar încerca să facă la fel . Dacă aș veni în oricare biserică baptistă de azi și aș spune : ,, Vreau sa fiu membru ” . ,,Ești botezat ?” ,, M-am autobotezat , m-am botezat singur , m-am dus la râu , m-am scufundat singur și iată – mă primiți-mă ! ” Aș fi primit ? Nu!

Dar ei spun că așa au început baptiștii și aceasta este cea mai importantă implicație : baptiștii nu pot pretinde că sunt Mireasa sau Adunarea lui Cristos ci doar o biserică a lui Cristos , adică mai sunt și altele . Una dintre…. ele . .”

Citat preluat din : Unde să căutăm Mireasa lui Cristos în istorie :

http://ovocebaptistainfiliasi.blogspot.ro/2015/02/unde-sa-cautam-mireasa-lui-cristos-in.html?utm_source=BP_recent

11. Au baptiștii români din conducerea U.B.R. intenția ca membrii lor să își cunoască propria origine ?

Din câte observ astăzi nu există nici o intenție . Atâta timp cât sunt implicați în mișcarea ecumenică și membri în Uniunea Baptistă Europeană ( al cărei președinte este Otniel Bunaciu – președintele U.B.R. ) nu cred că au nici un motiv . Dezgroparea trecutului ar aduce prejudecăți în mintea baptistului de rând și tulburare în marele proiect al unirii tuturor religiilor creștine sub umbrela Vaticanului . Adevărul ar putea produce dezbinări și acest lucru nu ar servi intereselor comune ale Alianței Evanghelice Mondiale și nici baptiștilor din forurile superioare de conducere . Oricum ignorarea cunoașterii identității și ecumenismul vor duce după câteva generații la ștergerea identității baptiste . Oricum primi pași au fost făcuți cu succes .

12. Cine respinge această doctrină a succesiunii neântrerupte de Adunări ?

Această doctrină a succesiunii neintrerupte de Adunări este respinsă de toți susținătorii biserici universale vizibile ( ortodocși și catolici ) cât și de cei ai bisericii universale invizibile ( protestanții și neoprotestanții ) . Este respinsă pentru că fac confuzie între Adunare , Împărăția lui Dumnezeu și Familia lui Dumnezeu .

Detalii despre aceste diferențe aici :

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/Imparatia__familia___biserica%5B1%5D.bis.htm

13. Care sunt motivele pentru care această doctrina este atât de insuportabilă ?

Principalul motiv pentru care lumea religioasă respinge conceptul de succesiune neîntreruptă de Adunări din timpul Domnului Isus până astăzi este următorul : dacă recunosc succesiunea ca fiind scripturală , bisericile lor nu ar putea avea pretenția că ar fi mireasă a lui Cristos și ar trebui dizolvate !

Catolici și ortodocșii sunt primii care detestă succesiunea neântreruptă de adunări deoarece ei mărturisesc o succesiune apostolică . Ei spun cam așa :

,, Cristos a întemeiat Biserica Sa, care în esenţa ei este una universală, ungându-i

în fruntea ei pe apostolii Săi. Prin această ungere, Cristos i-a împuternicit să Îi

conducă Biserica aşa cum cred ei de cuviinţă. Apostolii, deci, reprezentau

autoritatea supremă în materie de credinţă, practică şi conducere a bisericii.

Apostolii, la rândul lor, au transmis mai departe această autoritate, prin hirotonire, aşa că autoritatea apostolică s-a transmis mai departe prin această succesiune de hirotoniri “ .

După schimbarea produsă în timpul împăratului Constantin cel Mare, creştinismul a evoluat şi s-a dezvoltat prin schimbări succesive ajungând mai bun şi mai puternic decât creştinismul original. Aceasta este poziţia Catolică şi Ortodoxă.

Dintre problemele acestei teorii, o menţionăm pe cea mai importantă. Susţinătorii acestei poziţii trebuie să răspundă la întrebarea:

,, A dat Cristos bisericilor Sale dreptul de a modifica fundamental legile pe care El le-a lăsat? ”

Astăzi, bisericile lor sunt fundamental diferite de instituţia fondată de Cristos, iar din punct de vedere doctrinar, multe din dogmele lor sunt în direct conflict cu legile date de Cristos. Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe nu mai seamănă deloc cu Biserica întemeiată de Cristos.

Reformatorii și-au întemeiat bisericile pe falsul concept că : creștinismul s-a pângărit de-a lungul timpului , s-a murdărit și apoi a fost reformat de către cei pe care îi numim reformatori .Ce înseamnă aceasta? Dacă consideri biserica catolică ca fiind pângărită , ca fiind murdărita , nu poți ca să iei naștere din ea , să fie mama ta și tu să fii curat dacă ea este necurată .

Dacă ceva poluat dă naștere la ceva tot poluat , vechea zicala românească :

,, Ce iese din pisică , șoareci mănâncă ” , atunci din creștinismul apostat nu putea să iasă o biserică autentică sau să folosesc metaforele Scripturii , dintr-o prostituată , dintr-o femeie adulteră , nu se poate transforma într-o fecioară .

În al doilea rând protestantismul original a vrut să fie o curățire a bisericii romei și nu au dorit întemeierea de biserici proprii . Abia după excomunicarea reformatorilor au pornit la zidirea de noi biserici , când curățirea a eșuat , au zidit biserici noi dar după modelul celei vechi. Era biserica din care ieșiseră și pe care o cunoșteau și o recunoșteau . Nu s-au dus la Scriptură pentru a găsi acolo temelia .Reforma lor nu merge dincolo de Constantin , baza pe care sunt construite bisericile protestante este Crezul Niceo-constantinopolitan , unii acceptând și următoarele concilii .

Restauratorii și-au întemeiat bisericile pe următorul concept : creștinismul a apostaziat , a căzut în apostazie și-a pierdut calitatea de Mireasă a lui Cristos , reformatorii ducând reforma până la jumătate ; nu a fost suficient și apoi a venit cineva , un om , bărbat sau femeie , depinde de denominație care , a reașezat creștinismul pe temelia originală cea a apostolilor .

Această teorie a restaurării se întâlnește mai ales la cultele pe care noi în România le numim neoprotestante . Problemele acestui concept fiind și ele la fel de mari , la fel ca cele protestante :

Problema unu : ,, Vorbește Scriptura de o apostazie și o reașezare a bisericii și a învățăturilor ei ?”

Și în al doilea rând : ,, Poate o persoană sau un grup de persoane nebotezate scriptural să reinstaureze , botezul și Adunarea adevărată ? Poate cineva să de-a ceva ce nu are ? ”

Citate preluat din : Unde să căutăm Mireasa lui Cristos în istorie :

http://ovocebaptistainfiliasi.blogspot.ro/2015/02/unde-sa-cautam-mireasa-lui-cristos-in.html?utm_source=BP_recent

Acestea sunt motivele pentru care conceptul succesiunii neântrerupte este dezgustător și grețos pentru marea masă a creștinătăți de azi .

Îndemnul meu pentru toți care resping conceptul succesiunii neântrerupte este să studieze acest concept să vadă în primul rând dacă este scriptural , apoi să vadă dacă celelalte ( succesiunea apostolică , reforma și restaurarea ) sunt biblice . Apoi să meargă prin istorie și să vadă pe cei persecutați de aceste trei tabere și să verifice cu Scriptura fiecare grupare în parte . Să le studieze crezul , practicile și originea fiecărei grupări în parte apoi să se orienteze după adevăr așa cum îi călăuzește Duhul Sfânt .


Ecumenism 2015


Indreptatirea prin credinta – Romani 3.24.

Indreptatirea prin credinta – Romani 3.24.

Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.

de Aurel Munteanu – 29 dec. 2013

Termenul indreptatire este unul printre cei mai importanti termeni din Sfanta Scriptura . Cornilescu il traduce cu neprihanire . In greaca termenul este δικαιούμενοι ( dikaioumenoi ) .

Acesta poate fi tradus indreptatire , dreptitudine sau justificare . Apare de 39 de ori in Noul Testament .

Ce nu inseamna indreptatire sau justificare :

– nu inseamna ca esti drept ca si cand nu ai fi pacatuit niciodata

– nu inseamna ca vii inaintea lui Yahweh ca sa dai socoteala de pacatele tale ( sa ti le justifici )

– nu inseamna ca o persoana devine dreapta cand crede in Cristos in sensul ca nu va mai pacatui niciodata ( nu inseamna ca devii perfect )

Definitia indreptatirii sau justificarii :

Este o hotarare juridica , un act juridic care are mai mult de a face cu justitia lui Yahweh .

Inseamna ca El de la tronul Sau te declara drept fata de El si te trateaza ca si cand ai fi fost drept inaintea Lui .

Este un act prin care Dumnezeu transfera pacatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfa de ispasire si tot El transfera asupra credinciosului ascultarea perfecta a lui Cristos de Legea lui Yahweh .

Acesta este actul prin care credinciosul este socotit indreptatit ( neprihanit ) .

Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducandu-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit ca :

NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).

Cum poate fi un om indreptatit inaintea lui Yahweh ?

Religia ofera 2 solutii :

– indreptatire prin fapte ( propriile eforturi )

– indreptatire prin gratiere – har ( printr-un favor nemeritat acordat gratuit de Creator )

Indreptatire prin fapte ( indreptatire prin propriile eforturi si merite ) .

Pentru a intelege cat mai bine diferenta indreptatirii prin fapte sau har o sa luam un exemplu cu cinci categorii de oameni credinciosi .

Imaginati – va pe un ateu intreband un musulman : ,, Daca ar fi sa mori in clipa de fata unde ar merge sufletul tau ? ”

Musulmanul ar raspunde : ,, In Paradis ! ”

Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”

Musulmanul : ,, Am crezut in Allah , am crezut Coranul , mi-am efectuat perelinajele , am implinit tot ce imi cerea Allah si ca atare sunt indreptatit sa merg in Paradis ! ”

Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unui evreu :

Evreu ar raspunde : ,, In Paradis ! ”

Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”

Evreul : ,, In primul rand sunt evreu din semintia lui … , am fost taiat imprejur in ziua a opta , am tinut toate sabatele si sarbatorile sfinte , am fost ascultator intru – totul legii lui Adonai . Am pazit toata Tora si am crezut fiecare cuvant al Tanah – ului . Am implinit tot ce trebuia implinit si acesta este motivul pentru care sunt indreptatit sa merg in Paradis . Nu am nici o indoiala de aceasta . ”

Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unui ortodox :

Ortodoxul ar raspunde : ,, In Rai ! ”

Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”

Ortodoxul : ,, Am primit sfantul botez de prunc , am avut administrate toate cele 7 taine , cinstesc sfanta cruce , sunt nelipsit in fiecare duminica de la slujba deoarece stiu ca in afara bisericii mele nu este mantuire , imi marturisesc de fiecare data pacatele duhovnicului meu , cinstesc pe sfinti si pe Preacurata Fecioara Maria este mijlocitoarea mea la Dumnezeu , imi fac in fiecare an perelinajul la Sfanta Paraschieva , dau de pomana saracilor . Sunt sigur ca in momentul cand o sa mor , voi merge in sanul lui Avraam ! ”

Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unui evanghelic :

Evanghelicul ar raspunde : ,, In Rai cu siguranta ! ”

Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”

Evanghelicul : ,, Am auzit vestea cea buna ( Evanghelia ) , am crezut in inima mea si la ultima chemare am decis sa ies in fata , sa ma predau si sa Il aleg pe Cristos . Am luat decizia inteleapta la momentul potrivit si I-am deschis usa inimii mele si dupa aceea L-am intronat ca Domn si Mantuitor . Am spus rugaciunea pacatosului si pastorul m-a asigurat ca din acel moment am viata eterna . Imi citesc biblia zilnic , ma rog Lui , fac milostenii , particip la biserica si sunt implicat activ si in castigarea altora pentru Cristos . Nu am nici o indoiala ca daca ar fi sa mor chiar in clipa de fata , eu voi trece in prezenta Domnului ! ”

Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unuia care crede harul :

Acesta ar raspunde : ,, Merg in Cer ! ”

Ateul : ,, De ce care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”

Cel ce crede harul : ,, Pentru ca ,, Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea ” si ,, M-am ratacit de la iesirea din pantecele mamei mele …. . ” ,, Am calcat orice Lege a lui Dumnezeu si am pacatuit cat am putut de mult impotriva Lui . ”

,, Stai omule ar spune ateul la un moment dat , pe toti ii inteleg , ca merg in cer , pe musulman , pe evreu , pe ortodox , pe evanghelic . Ei sunt drepti fata de Dumnezeul lor , ei o merita , sunt buni deoarece au lucrat pentru aceasta , au facut tot ce le-a stat in putinta . Dumnezeul lor le-o datoreaza !

Tu insa din nefericire imi spui exact opusul . Spui ca mergi in Cer alaturi de Domnul tau dar eu unul nu vad nici un motiv pentru care ar trebui sa te aflii acolo ! Care este baza nadejdii tale ? ”

,, O sa merg in Cer in Raiul lui Dumnezeu nu pe baza meritelor mele ci , pe baza si in virtutea meritelor lui Cristos Isus !

Vedeti acum si intelegeti diferenta intre indreptatirea prin propriile fapte sau eforturi si indreptatirea printr-un favor nemeritat acordat gratuit de Creator ?

Toti au spus ,, Am facut ”si lasa de inteles ca Dumnezeul lor le-o datoreaza , atat musulmanul , evreul , ortodoxul , cat si evanghelicul .

Pe cand pentru cel ce crede harul si indreptatirea sau justificarea prin credinta spune :

,, El a facut totul pentru mine , salvarea mea nu tine de mine eu m-am nascut pacatos dar am fost declarat drept pentru ca pacatele mele au fost transferate asupra lui Cristos si dreptatea si ascultarea lui Cristos au fost puse tot de Dumnezeu in contul meu .

Faptele bune pe care le-am facut dupa indreptatirea mea sunt dovada faptului ca am fost nascut de sus si salvat pentru eternitate . Cand am privit mai atent in Scriptura am observat ca si acestea au fost randuite tot de Dumnezeu ca sa merg prin ele ca sa nu am cu ce ma lauda , deoarece lauda si gloria sa o aibe numai EL !

Credinta , pocainta , mantuirea , indreptatirea , indurarea , vointa si infaptuirea toate sunt daruri gratuite si nemeritate pe care le-am primit dupa ce El si-a facut mila cu mine si m-a nascut din nou . Ba inca ma priveste chiar si glorificat in indurarea Sa . Eu nu am nici cea mai mica lauda in indreptatirea si salvarea ( mantuirea ) mea !

Apostolul Pavel spune ca nadejdea noastra nu este in propria neprihanire ( indreptatire ) ci prin sangele si rascumpararea care este in Cristos Isus .

Rom . 3.24. : ,, Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.

Ucenicul ce crede harul este singurul care :

– nu se indreptateste prin faptele sale

– nu are motiv de lauda

– indreapta gloria rascumparatoare doar catre Dumnezeu

el merita iazul dar faptul ca nu merge acolo este un favor nemeritat acordat gratuit de Dumnezeu ( har )

El este indreptatit fara vre-un motiv pe care Dumnezeu sa-l fi vazut in el. El a fost indreptatit contrar a ceea ce era !

Cum vine aceasta ? Ganditi-va va rog la versetul care spunea despre Cristos Domnul ca a fost urat fara temei sau fara vre-un motiv anume – Ioan 15.25.

Expresia fara temei de aici este in greaca – δωρεάν ( dorean ) .

Acest cuvant apare de 9 ori in Noul Testament si este tradus in urmatoarele feluri :

– fara temei , fara motiv , fara o cauza – Ioan 15.25.

– fara plata , gratuit , in dar , liber – de 2 ori in Mat . 10.8. ; Rom . 3.24. ; 2Cor.11.7. ; Ap.21.6. ;Ap.22.17 .

– pe degeaba , pentru nimic – Gal.2.21. ; 2Tes.3.8.

In acelas mod Domnul nu a avut nici un motiv pentru a te socoti indreptatit sau justificat .

El a facut-o ,, fara plata ” asa cum traduce Cornilescu in Rom .3.2 4. :

,, Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.

Cand Dumnezeu se uita in jos la om , nu gaseste nici un motiv pentru al socoti indreptatit ( justificat sau neprihanit ) . Singurul lucru pe care il vede este pacatul si nelegiuirea .

Dar in mila si indurarea Sa suverana declara pe unii drepti transferand pacatul lor asupra lui Cristos si dreptatea si ascultarea Acestuia in contul credinciosului pocait .

Asa indreptateste sau socoteste neprihanit fara plata ( fara motiv , pe degeaba ) pe anumiti oameni din rasa cazuta a lui Adam . Nu prin fapte sau prin vre-un merit personal pe care chipurile l-a fi vazut Dumnezeu in ei datorita prestintei – ma refer aici la pocainta si credinta ( baza alegerii pentru salvarea si indreptatirea unora ) .

Indemn la schimbarea gandirii .