,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Articolele mele

Despre sfinţenie

Despre sfinţenie

Definiţie: Sfânt : pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.

-ebr. : qados

-gr. : hagios

1. Sfinţenia la fel ca mântuirea este descrisă în Scriptură la trecut prezent şi viitor:

trecut (fiind priviţi poziţional în Domnul Isus):

,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,…” (Ef. 1.4).

prezent (consacrare dobândită după naşterea din nou):

,,De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adica Isus,” (Evrei 3.1).

viitor (la glorificare):

,,Bărbaţilor, iubiti-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvant, ca să înfaţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfânta şi fără prihana.” (Ef. 5.25-27).

,,….prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca sa va faca sa va infatisati inaintea Lui sfinti, fara prihaă şi fără vină” (Coloseni 1.22)

2. Cine este sursa sfinţeniei noastre? Sursa consacrării noastre este Dumnezeu. El este Cel ce ne socoteşte şi ne cheamă să fim sfinţi:

,,catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, catre cei ce au fost sfintiti in Hristos Isus, chemati sa fie sfinti, si catre toti cei ce cheama in vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor si al nostru” (1Cor. 1.2).

3. De unde vine sfinţenia, din interiorul omului mort spiritual sau ne este acordată din afară? Sfinţenia sau dedicarea pentru Dumnezeu nu izvorăşte din natura noastră păcătoasă deoarece cărnii nu îi este caracteristică sfinţenia ci trăirea în întinare. Sfinţenia este caracterizată ca o lucrare a Duhului Sfânt:

,,Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (Galateni 5.17).

4. Cu ce scop a sfinţit Dumnezeu anumiţi oameni? Scopul pentru care Dumnezeu pune deoparte pentru Sine anumiţi oameni din rasa lui Adam căzută, este înfierea şi gloria harului Său:

,, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (Efeseni 1.5-6).

5. A privit în omniscienţa Sa dinainte în timp şi a văzut că unii o să creadă şi o să se păcăiască şi datorită acestui fapt a hotărât să îi dedice pentru El? Alegerea şi punerea deoparte pentru Sine este strâns legată de predestinare şi înfiere. A fost făcută după bunul său plac şi nu după atitudinile anticipate în oameni.

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, (2Tim 1.9).

6. I-a consacrat pentru Sine deoarece i-a văzut mai merituoşi decât pe ceilalţi? Nu.

,,Pentru că toţi au păcătuit în Adam şi erau lipsiţi de gloria lui Dumnezeu (Romani 3.23).

7. Când au fost declaraţi anumiţi oameni sfinţi? Înainte de veci toţi aleşii au fost declaraţi puşi deoparte pentru Domnul ca popor al Său:

,,Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata” (1Petru 2.9)

8. Consacrarea sau dedicarea pentru Sine este un act luat în urma consultării Dumnezeului Triunic cu omul, sau este un act ce ţine de suveranitatea Sa? Nu se spune niciunde că Dumnezeu a consultat pe vre-un om ca să-i ceară acordul dacă vrea să fie consacrat pentru El sau nu. De ce? Pentru că omul nu era de faţă când Domnul a făcut planul în Sine Însuşi. Consacrarea pentru sine este un act ce ţine strict de voinţa neinfluenţată (suverană) a Dumnezeului Triunic.

Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului. (Deut. 7.6).

9. Sunt toţi oamenii de pe pământ sfinţi? Nu. Majoritatea urăsc pe Dumnezeu şi au atitudinea vierilor descrisă în pilda din Matei 21.33-46:

,,Dar vierii, cand au vazut pe fiul, au zis intre ei: „Iata mostenitorul; veniti sa-l omoram si sa punem stapanire pe mostenirea lui.” (Mat. 21.38).

10. Dacă nu toţi sunt sfinţi de ce Domnul cere şi păcătoşilor să se comporte ca nişte sfinţi? Greşeşte El când face lucrul acesta?

,,Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe pământ. Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi; căci Eu sunt sfânt. (Levitic 11.44-45).

În 1 Petru 1.16, se cere acelaş lucru: Caci este scris: „Fiti sfinti, caci Eu sunt sfant

Nicidecum nu greşeşte când cere sfinţenie. El cere lucrul acesta atât celor credincioşi cât şi celor nemântuiţi. Dumnezeu se adresează fiecărui individ din rasa umană la fel ca lui Adam în prima zi când l-a creat. Nu Dumnezeu este responsabil de incapacitatea omului de a-L sluji, de a-I fi dedicat în totalitate şi asculta de toate poruncile Lui. Exemple de responsabilitate ne stau toate cerinţele Sale exprimate în toate poruncile Legămintelor condiţionate sau necondiţionate.

11. Dacă se spune că sunt sfinţi, sunt ei perfecţi şi nu mai păcătuiesc niciodată? Sfinţenie = perfecţiune cum predică cei ce cred în ,,sfinţenia instantanee”? Nu! Chiar dacă este sfinţit şi născut din nou omul tot mai păcătuieşte atâta timp cât este în trup pe pământul acesta. Păcătuim cu gândul, cu gura, cu privirea, avem păcate de omitere, altele din neştiinţă, suntem ispitiţi de pofte neîmplinite, de lume, de diavol. Nu suntem perfecţi. Cine spune că nu mai păcătuieşte deloc după ce a fost sfinţit, tocmai prin aceasta păcătuieşte:

Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. (1Ioan 1.10)

12. Cum ştiu că sunt eu sfinţit? Păi în primul rând dacă am fost născut din nou şi nu îmi mai găsesc plăcere trăind într-un păcat continuu . În al doile-a rând trebuie să urmăm indicaţiile prescrise de apostolul Pavel în 2 Timotei 2.19:

Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Ai înţeles tu ce înseamnă să fii sfânt? Te simţi tu dedicat sau consacrat în totalitate pentru Creatorul tău? Cum te marchează lucrul acesta în viaţa de zi cu zi? Sunt momente când uiţi lucrul acesta? Îţi pare rău când realizezi lucrul acesta sau crezi că Dumnezeu te tolerează aşa cum eşti? Îţi găseşti tu plăcere în sfinţenia Lui sau o priveşti ca pe un lucru dezgustător?

Te motivează sfinţenia şi bunătatea Sa să îţi doreşti un caracter ca al Domnului Isus?

Reclame

În Numele

În Numele

de Aurel Munteanu 16 martie 2018

Ce înseamnă expresia ,, în Numele”?

În Sfânta Scriptură am găsit că această expresie are două sensuri:

a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva);

b) invocând puterea, autoritatea (exousia) cuiva sau dreptul de a fi ascultat.

Aceste sensuri ale acestei expresii, le putem desluşi din multe pasaje pe care Scripura ni le pune la dispoziţie. O să încep cu un exemplu din Vechiul Testament:

,,Şi David a trimis zece tineri şi David a zis tinerilor: „Suiţi-vă la Carmel şi mergeţi la Nabal şi întrebaţi-l de sănătate în numele meu. (1Sam.25:5)

,,Şi tinerii lui David au venit şi i-au vorbit lui Nabal cu toate cuvintele acestea în numele lui David, apoi au tăcut. (1Sam.25:9)

În acest pasaj, expresia ,,în numele”, exprimă ambele sensuri: în locul cuiva cât şi în autoritatea cuiva.

Cele mai cunoscute pasaje din Noul Testament unde apare expresia ,,în Numele” sunt următoarele:

Şi cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, spunând: „Doamne, chiar demonii ni se supun în Numele Tău“. (Luc.10:17)

,,Şi, după ce i-au pus în mijloc, au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui aţi făcut voi aceasta?“ …. să ştiţi voi toţi şi tot poporul lui Israel că, în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L-aţi răstignit, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, prin El… (Fapt.4:7,10)

Pentru unii se complică lucrurile atunci când expresia ,,în Numele” apare alături de cuvântul botez. Ei înţeleg că ,,în Numele” este o formulă ce trebuie rostită la actul scufundării în apă. Dacă nu este rostită, botezul nu are nici o valabilitate.

Aceşti predicatori trăiesc această confuzie şi o promovează deoarece neagă sensul expresiei şi o folosesc ca pe o formulă magică. Ei nu înţeleg că, nu simpla rostire a unor cuvinte dă validitate actului, ci Însăşi Persoana care i-a trimis. Pe Persoana care însărcinează cade accentul şi nu pe simpla rostire a ,,te botez în Numele lui Isus”.

Avem în Scriptură multe cazuri de oameni care au invocat formula ,,în Numele” dar ei nu au fost trimişi autorizaţi de Dumnezeu. În Vechiul Testament avem câteva pasaje de genul acesta:

,,De aceea, aşa zice Domnul despre profeţii care profeţesc în Numele Meu şi pe care nu Eu i-am trimis şi care zic: «Nu va fi sabie şi foamete în ţara aceasta». (Ier.14.15)

Am auzit ce spun profeţii care profeţesc minciună în Numele Meu, zicând: «Am visat! Am visat!» (Ier. 23.25)

Deoarece nu Eu i-am trimis“, zice Domnul, „şi ei profeţesc minciună în Numele Meu, ca să vă alung şi să pieriţi, voi şi profeţii care vă profeţesc“. (Ier. 27.25)

În Noul Testament, avem cazul fiilor lui Sceva care au poruncit unui duh rău, folosind expresia ,,în Numele” ca pe o formulă magică, ei nefiind trimişi de Domnul Isus:

,,Şi unii dintre exorciştii iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei care aveau duhuri rele….. Şi omul în care era duhul rău, sărind asupra lor şi stăpânindu-i pe amândoi, a avut putere împotriva lor, încât au fugit din casa aceea dezbrăcaţi şi răniţi. (F.A. 19. 13,16).

Aşa că a vorbi în Numele Lui, înseamnă a fi trimis împuternicit ca să fii ascultat. Când vorbeai era ca și când le vorbea direct Dumnezeu.

A boteza în Numele lui Isus, este ca şi când ar boteza Isus Domnul în locul tău.

Exemplu: ,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.” (Ioan 4.1-2).

De aceea găsim scris:

„Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; (Fapt.2:38)

Petru a spus să fie botezaţi în Numele lui Isus, deoarece la fel ca Pavel putea invoca ascultare în marea trimitere ce includea predicare, botez şi ucenicie:

Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Hristos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Hristos: impacati-va cu Dumnezeu! (2Cor.5:20)

Astăzi problema este cu cei care invocă formula ,,în Numele” dar ei nu sunt trimişi de o Adunare a Domnului. Din rândurile lor fac parte catolicismul răsăritean şi apusean, protestantismul şi neoprotestantismul. Pentru mulţi această afirmaţie sună ca o blasfemie dar este un lucru cât se poate de real. Pentru a afla de ce nu au autoritate aceste biserici, consultaţi vă rog cele 4 concepte ce stau la baza fondării bisericilor de astăzi: https://aurelmunteanu.wordpress.com/

şi Trilema protestantă şi neo-protestantă de J. R. Graves:

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/trilema_protestanta%5b1%5d.bis.htm


1Timotei 2.4.

1Timotei 2.4.

Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi

oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

 

 

 

de Aurel Munteanu 20 martie 2018

 

 

 

Cap. 1.3-7, prezintă scopul misiunii lui Timotei în Efes:

– să poruncească predicatorilor Imeneu și Alexandru (v.20), să nu mai predice învățături străine

– să nu interpreteze Cuvântul prin prisma miturilor

– să nu-și piardă timpul cercetând spițele de neam evreiești

– să-i corecteze pe cei ce s-au abătut de la har dorind să fie învățători ai Legii mozaice

v. 18 Timotei este îndemnat să lupte lupta cea bună a credinței, păstrând o credință bună și o conștiință pe măsură, de la care unii au naufragiat lepădând-o

Cap.2

v. 1-2: mai înainte de a duce la îndeplinire scopul misiunii sale, apostolul Pavel îndeamnă pe toți membrii din Efes, să înceapă cu rugăciune:

– cererei

– mijlociri

– mulțumiri pentru toți oamenii

În categoria tuturor oamenilor, apostolul le sugerează să includă:

– regii

– dregătorii din teritoriu instalați cu autoritate de la Cezarul Romei

De ce să se roage și pentru aceștia? Pavel le spune motivul:

– pentru o viață socială calmă și liniștită

– ca ei să poată arăta toată reverența și tot devotamentul față de Regele lor Isus Căruia I se închină și pe care-L slujesc

v. 3: arată că rugăciunea fraților pentru toți oamenii, pentru regi și pentru toți care sunt în poziții înalte ale statului, era un lucru bun înaintea lui Dumnezeu.

De ce era un lucru bun? Pentru că timpul în care trăiau era un timp de strâmtorare și persecuție cruntă împotriva creștinilor. Având pe Domnul Isus ca Rege, erai o amenințare pentru conducătorii din imperiu și chiar pentru Cezarul de la Roma.

Domnul a fost urmărit chiar de la naștere de acești conducători ca să fie eliminat deoarece, venirea Sa pe lume prezenta un pericol. Ba chiar, în ziua condamnării Sale, în clipele când Pilat voia să-L scape de la crucificare, preoții l-au șantajat pe acesta spunând că dacă încearcă să-L elibereze, complotează împotriva Cezarului.

Totdeauna Dumnezeu a privit ca un lucru bun și bine primit înaintea Sa, rugăciunea pentru toți împotrivitorii Săi și ai copiilor Săi. În predica de pe munte din Matei 5.44,48, Domnul Isus ne îndeamnă să iubim pe astfel de oameni, să ne rugăm pentru cei ce ne asupresc și prigonesc, ca să arătăm caracterul dumnezeiaesc din noi:

,,Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, …. Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

Creștinii trebuiau să se roage pentru ei, deoarece aceștia nu cunoșteau pe Domnul Isus ca Rege suprem și nu I se supuneau. Trebuiau să se roage la Dumnezeu cu o conștiință curată fără mânie și îndoială – v.8.

v. 4: spune: Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.

De ce trebuie să ne rugăm pentru toți oamenii, pentru toți regii și toți dregătorii puși în funcții de autoritate? Ne rugăm pentru că Domnul Isus a murit și pentru oameni din aceste categorii. El nu a exclus de la mântuire oameni din aceste categorii. La El nu există categorii de oameni favorizate și categorii defavorizate. Nu a exclus nici o categorie socială sau etnică de la răscumpărare.

Domnul a mântuit oameni din orice categorie socială. Chiar dacă Domnul spune în Matei 19.24, că: ,,este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”, totuș Domnul a mântuit și bogați: Zacheu, Iosif din Arimateia, Lidia din Tiatira, etc.

Un alt exemplu care arată că nu există categorii defavorizate găsim în 1Cor.1.26:

,,De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.”

În aceste categorii chiar dacă au fost minoritari, totuș au fost mântuiți și oameni înțelepți ca Sergius Paulus (F.A.13.12); puternici ca temnicerul din Filipi, centurionul care răstignește pe Domnul Isus (Luc.23.47); de neam ales ca Manaen care crescuse cu tetrarhul Irod (F.A.13.1), famenul etiopian, Erast vistiernicul cetății (Rom.16.23), Dionisie areopagitul (F.A. 17.34).