,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Publicatii Gratuite

Despre inconsecvență și complacere în ecumenism


Misiune, misionari și Marea trimitere


Botezul și Cina – taine sau rânduieli?


Reasezarea unui vechi hotar de Tom Ross


Perseverenta in sfintenie de C.H.Spurgeon


Mantuirea, numai prin har de C.H.Spurgeon


Lanul in flacari de C.H.Spurgeon


Caut Pacatosi de Pugh Curtis


Mosheim despre Albigensi

În 1030 Mosheim a remarcat despre ei: „Ei susţineau, în general, potrivit propriei lor Mărturisiri, că întreaga religie consta în studierea pietăţii practice şi într-un curs de acţiuni care se conformează legilor divine, şi tratau toate modurile exterioare de închinare cu cel mai mare dispreţ. Trăsăturile lor particulare se pot reduce la următoarele puncte (Observaţi că acestea sunt scrise la persoana a III-a):

1. Ei respingeau botezurile şi, în mod special, botezul pruncilor, ca ceremonie care ar fi esenţială mântuirii.
2. Pentru acelaşi motiv, ei respingeau sacramentul Cinei Domnului.
3. Ei respingeau că Bisericile (clădirile bisericeşti) ar fi fost înzestrate cu o măsură mai mare de sfinţenie decât casele particulare sau că ele ar fi fost mai adaptate la închinarea adusă lui Dumnezeu decât alte lăcaşuri.
4. Ei afirmau că altarele nu trebuiau să fie considerate altceva decât un morman de pietre şi, prin urmare, erau nevrednice de vreun semn de veneraţie sau consideraţie.
5. Ei dezaprobau folosinţa tămâiei şi a untdelemnului consacrat în slujbele de natură religioasă.
6. Ei considerau folosirea clopotelor în Biserică drept o superstiţie intolerabilă.
7. Ei tăgăduiau instituirea episcopilor, presbiterilor, diaconilor şi a altor demnităţi ecleziastice ca fiind de sorginte divină şi mergeau până acolo încât susţineau că numirea în Biserică a slujitorilor de stat era cu desăvârşire inutilă [pentru a păstra Bisericile ca trupuri legiuite ale lui Hristos].
8. Ei afirmau că instituirea riturilor funerare era un efect al avariţiei sacerdoţilor şi că era indiferent dacă morţii erau îngropaţi în curtea Bisericii sau pe câmp.
9. Ei priveau pedepsirile voluntare denumite penitenţe, care erau practicate în acel veac pe scară mare, ca fiind nefolositoare şi absurde.
10. Ei tăgăduiau că, pentru păcatele celor morţi, într-o măsură cât de mică, s-ar fi putut face ispăşire prin intermediul meselor, a pomenilor date săracilor sau a penitenţelor substitutive şi, în consecinţă, ei tratau doctrina purgatoriului ca o născocire ridicolă.
11. Ei considerau căsnicia ca o instituţie dăunătoare şi osândeau în mod absurd, fără distincţie, toate legăturile conjugale. [Acest articol este foarte puţin credibil, cel puţin în felul în care este exprimat aici. Aceste Biserici nu respingeau căsnicia, ci sacramentul căsniciei ca fiind necesar pentru mântuire şi se poate să fi susţinut că a rămâne necăsătorit este de mare preţ, conform I Corinteni, 7:32, 33.]
12. Ei priveau cu o anumită veneraţie şi închinare, după cuviinţă, pe apostolii şi martirii din rândurile cărora, totuşi, îi excludeau pe mărturisitori, clasă în care îi includeau şi pe sfinţi, care nu pătimiseră moartea pentru cauza lui Hristos şi ale căror trupuri, după părerea lor, nu avea nimic mai sfânt decât orice alt cadavru omenesc.
13. Ei declarau folosirea muzicii instrumentale în Biserică şi alte adunări religioase ca fiind superstiţioasă şi nelegiuită.
14. Ei tăgăduiau că crucea pe care a pătimit Hristos ar fi fost mai sfântă în vreun fel decât alte feluri de lemn şi, în consecinţă, refuzau să-i acorde fie şi cea mai măruntă măsură de închinare religioasă.
15. Ei nu numai că refuzau toate actele de adorare ale chipurilor lui Hristos şi ale sfinţilor, ci chiar le scoseseră din Biserici.
16. Ei erau şocaţi de subordonarea şi distincţiile care se făceau în rândurile clerului şi de diferitele grade de autoritate care erau conferite diferiţilor membri ai acelui corp sacru.”

Aceşti albigensi erau cunoscuţi şi sub numele de valdensi sau paulicieni şi erau în legătură cu bogomilii. Ei erau denumiţi mistici, fanatici şi odioşi. În Italia ei erau denumiţi paterini şi cathari. „Această sectă dăunătoare se ţinea cu încăpăţânare de principiile sale şi, de-aici, în cele din urmă erau osândiţi să fie arşi de vii. Un soi asemănător de oameni a ieşit în mare număr din Italia în veacurile următoare, s-a răspândit ca o inundaţie prin toate provicniile europene şi şi în Germania a devenit cunoscută ca Fraţii duhului liber, în timp ce în alte ţări au fost distinşi cu apelativul begarzi.” (Mosheim)

Citat preluat din  :

Baptiştii non-protestanţi  de  William Bekgaard


Semnele apostaziei unei biserici de Raul Enyedi


Care este Adunarea adevarata – 11 caracteristici ale adunării nou testamentare


Acceptarea de sprijin financiar din partea Statului de Raul Enyedi

Acceptarea de sprijin financiar din partea Statului este un semn clar al apostaziei şi al încetării unei adunări de a mai aparţine lui Cristos, căci înseamnă că Mireasa lui Cristos a comis adulter spiritual cu Statul, cerându-i acestuia sprijin, ajutor sau protecţie.

La fel cum Israelul vechi testamentar a fost lepădat de Iehova ca soţie pentru că a apelat la ajutorul altor împăraţi, în loc de a depinde de El, fiind acuzată de adulter pentru aceasta, orice adunare a lui Cristos care acceptă sprijinul financiar al Statului se face vinovată de adulter spiritual.

Marea prostituată din Apocalipsa 17 şi 18, care reprezintă creştinismul apostat, este descrisă ca având relaţii adultere cu „împăraţii pământului”.

Cheltuielile unei adunări nu sunt cheltuieli publice! Este de neconceput pentru orice creştin adevărat să accepte ca adunarea din care face parte să primească sprijin financiar de la autorităţi sau ca slujitorii adunării să fie salariaţi ai Statului!

Mai mult, „bugetul de stat reprezintă contribuţia bănească atât a credincioşilor cât şi a necredincioşilor [a ateilor, agnosticilor, cât şi a celor de alte religii].

Nu este etic faţă de societate să acceptăm bani care vin de la persoane ce nu doresc susţinerea financiară a adunării noastre sau care ni se împotrivesc.” (Semnele apostaziei, de Raul Enyedi)


Clerul in bisericile pocaitilor – de RAUL ENYEDI

Deşi unele denominaţiuni afirmă că nu au cler, se poate ca ele să aibă un cler neoficial, ceea ce este mai rău decât a recunoaşte în mod deschis existenţa acestuia. Cum identificăm clerul?

Avem un cler dacă persoanele ordinate formează o clasă aparte, diferită de membrii adunării, dacă au o autoritate superioară lor în luarea deciziilor, sau dacă iau decizii în numele adunării fără ca aceasta să ştie.

Avem un cler dacă pastorii nu pot fi traşi la răspundere şi excluşi, dacă este cazul, de adunare, ci de foruri alcătuite tot din pastori.

Avem un cler dacă pastorii nu sunt plătiţi în mod direct de adunarea în care lucrează, ci de alte instituţii.

Avem un cler pur şi simplu dacă putem identifica o clasă care se îmbracă diferit şi foloseşte un limbaj diferit decât membrii obişnuiţi.


Ducerea ,,cinei ” acasa sau la bolnavi de Raul Enyedi

Credem că este greşit ca atunci când o adunare nu are niciun bărbat ordinat în sânul ei, să apeleze la o altă adunare pentru a-i trimite pe cineva ordinat (păstor sau diacon) ca să le administreze Cina.
Această practică se bazează pe ideea greşită că Cina nu poate fi administrată decât de un cler (personal hirotonit).

Adunarea poate alege un bărbat din mijlocul ei pentru a le administra rânduiala. (La fel stau lucrurile şi în cazul botezului. Dacă cineva din afara adunării îndeplineşte actul botezului când adunarea nu are niciun bărbat ordinat, aceasta dovedeşte existenţa credinţei într-un cler.)

La fel de greşită este ducerea Cinei acasă la persoane care nu au putut participa la rânduiala celebrată de adunare.
Această practică îşi are originea în credinţa eronată că Cina este un sacrament, nu doar o simplă comemorare a morţii lui Cristos, că a mânca şi a bea din elementele fizice aduc beneficii spirituale speciale, sau chiar mântuitoare.

Această practică este o copie nereuşită a tainei împărtă-şaniei şi nu îşi are originea în Scriptură. Cina este o rânduială colectivă, nu individuală, care arată comuniunea Adunării cu Capul ei.


Cele 7 taine de Raul Enyedi

Biserica Ortodoxă, alături de cea Catolică, susţine existenţa a şapte taine (mistere) sau sacramente: 1. Botezul. 2. Mirungerea. 3. Împărtăşania. 4. Pocăinţa. 5. Hirotonia. 6. Nunta. 7. Maslul.

Ei definesc taina astfel: „Taina este o lucrare sfântă, instituită de Dumnezeu întrupat, prin care, într-o formă văzută, se împărtăşeşte primitorului harul divin nevăzut” (Teologia Dogmatică şi Simbolică, Bucureşti, 1958, vol. II, p. 827).

Aşadar, aceste două mari Biserici susţin că Isus Cristos (Dumnezeu Întrupat) a instituit în Adunarea Sa cele 7 ceremonii, şi le-a conferit putere mântuitoare, adică cel ce se botează este mântuit prin ritualul botezului, cel care se împărtăşeşte primeşte har mântuitor prin participarea la acea taină, etc.

Această pretenţie, pe care îşi bazează Biserica Ortodoxă şi cea Catolică însăşi existenţa, este falsă. Oricine citeşte Scriptura va putea uşor observa că Cristos nu a instituit 7 ceremonii, ci doar 2, iar ele nu sunt deloc taine, adică nu asigură mântuirea participantului, ci sunt doar rânduieli comemorative.


Botezul copiilor si (I)responsabilitatea acestora – de Raul Enyedi

Tot mai multe adunări botează copii cu vârste din ce în ce mai mici, invocând faptul că acei copii susţin că s-au pocăit şi au crezut în Cristos. Deşi Dumnezeu poate să mântuiască pe cineva la o vârstă fragedă, credem că botezarea unui copil este greşită din următoarele motive:

1. Membralitatea în adunare implică şi dreptul de a vota şi responsabilitatea de a lua parte la luarea deciziilor, iar un copil nu este încă pregătit pentru aşa ceva (judecarea unui caz de excludere pentru adulter este un exemplu în acest sens);

2. Experimentarea pocăinţei şi a credinţei este deseori superficială în cazul copiilor. Mulţi din cei botezaţi de când erau copii recunosc că nu au fost mântuiţi atunci, ci, dacă au fost mântuiţi, aceasta s-a întâmplat mai târziu.

A boteza pe cineva nemântuit nu poate produce decât pagube. Înseamnă ca acel tânăr să trăiască cu iluzia că a fost mântuit, şi toată viaţa să încerce să mimeze spiritualitatea autentică.

Dacă mai târziu renunţă la viaţa de credincios, va aduce o pată mărturiei adunării, şi va fi arătat ca exemplu negativ. De multe ori, astfel de persoane vor dezvolta o aversiune faţă de adunare şi de mesajul Scripturii.

Dacă, prin mila lui Dumnezeu, acel tânăr va fi mântuit mai târziu, atunci el trebuie botezat (botezul său din copilărie nu este valabil, căci prima condiţie pentru botez este mântuirea candidatului).

Privind spre Noul Testament, observăm că acesta nu se adresează niciodată copiilor în calitate de membrii în adunare. Dacă Dumnezeu mântuieşte cu adevărat un copil, şi viaţa sa o dovedeşte, el va fi mântuit şi peste câţiva ani, când va fi suficient de matur şi de responsabil pentru a face parte din adunare. Din moment ce botezul nu este spre mântuire, credem că este mai înţelept şi spre binele tuturor ca adunările să amâne primirea ca membri a celor ce au o vârstă fragedă.


Pruncii membrii in biserica nationala – de Raul Enyedi

Cu siguranţă că botezul pruncilor nu este scriptural. Dar botezul pruncilor este de asemenea un act lipsit de etică, deoarece privează persoana botezată în copilărie de libertatea alegerii, în mod voluntar şi conştient, a propriei credinţe.

Dacă la vârstă matură o astfel de persoană doreşte să părăsească Biserica ce l-a făcut membru fără voia sa, şi să aleagă o altă credinţă, aceasta este ameninţată cu pierderea mântuirii şi, în unele cazuri, cu afurisenia (blestemul). Cât de moral este acest lucru?

Sub masca asigurării mântuirii copilului, aceste biserici false îşi asigură un mare număr de membri, pe care nu i-ar avea dacă aceştia şi-ar alege în mod voluntar şi liber religia. Numărul mare de membri înseamnă de asemenea putere financiară şi influenţă politică.

Dar botezul pruncilor, odată împământenit, când legitimitatea nu îi mai este pusă la îndoială, garantează şi o perpetuare uşoară şi sigură a Bisericii, care nu mai trebuie să convingă persoane adulte să li se alăture.


Teocratie sau democratie sub Cristos Capul – de Raul Enyedi

Contestatarii conceptului de democraţie sub Cristos susţin că Adunarea este o teocraţie. Aceasta este adevărat doar în sensul că Isus Cristos este Capul Adunării, că este singurul Legiuitor.
Dar în ce priveşte modul de operare al Adunării, aceasta nu este o teocraţie, ci o democraţie.

Într-o teocraţie, Dumnezeu Îşi numeşte reprezen-tanţii, iar membrii de rând trebuie să li se supună. Aceştia sunt vocea lui Dumnezeu pentru popor.

În cazul teocraţiei, autoritatea o deţin doar aceia care sunt sau pretind a fi reprezentanţii lui Cristos pe pământ. Ei formează o clasă superioară, diferită de membrii obişnuiţi.

Într-o democraţie, în schimb, fiecare membru este un reprezentant al lui Dumnezeu, un preot al Său. Fiecare poate avea acces la descoperirea voii lui Dumnezeu, şi nimeni nu se ridică deasupra altora, ci toţi sunt egali.

Adunarea, atunci, ca întreg, prin contribuţia membrilor ei, află voia lui Cristos pentru o situaţie dată. Cristos se manifestă şi se descoperă pe Sine prin Adunare, nu printr-o clasă specială. De aceea spunem că Adunarea este o democraţie sub Cristos, Capul, şi nu o teocraţie.


Adunare sau biserica ?

Instituţia şi totodată organismul întemeiat de Cristos îl numim „adunare”, căci aceasta este traducerea corectă a termenului grecesc ecclesia. Cuvântul „biserică”, deşi deseori utilizat, este o traducere greşită a termenului ecclesia, de aceea, acolo unde apare în traducerile Bibliei, ar trebui substituit cu „adunare”. Cuvântul „biserică” îl folosim pentru instituţii şi grupuri de oameni care nu au caracteristicile adunării din Noul Testament. Însăşi cuvântul „biserică” ilustrează devierea oamenilor de la principiile Scripturii.

Acesta provine din latinescul basilica, ce însemna o clădire oficială a imperiului, în care se desfăşurau treburi publice. Astăzi, când oa-menii spun „biserică” se referă de obicei la o clădire, iar când spun „biserică universală” se referă la Împărăţia lui Cristos (basileia, în greacă).

Noul Testament face mereu distincţia între ecclesia şi basileia, între adunare şi împărăţie. Deoarece cuvântul „biserică” creează doar confuzie şi este o deviere de la Scriptură, credem că folosirea lui pentru a desemna instituţii religioase omeneşti, care nu aparţin lui Cristos, este justă, cu atât mai mult cu cât ele însele îşi spun „biserici”.

Citat preluat din : Care este adunarea adevărată? 11 caracteristici ale adunării nou testamentare de Pugh Curtis


Predici cu har de C.H. Spurgeon


Teoria Succesiunii de Adunari din timpul Domnului Isus pana astazi susţinută de istorici importanţi

    1.  Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie, iar unii chiar o afirmă.
      1. Will Durant, istoric secular american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia, unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).
      2. Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”
      3. Zwingli, reformator elveţian: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, O istorie a baptiştilor, vol. 1, p. 86).
      4. Robert Barclay, istoric non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).
      5. Mosheim, istoric german lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)
      6. Doctorii Ypeij şi Dermout: istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali… Pe această bază, Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică, că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche.” (Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)
      7. Schaff, istoric prezbiterian american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia, vol. I, p. 370)
      8. Leonard Verduin, istoric prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front [aripa stângă, radicală a Reformei] a fost o resurgenţă a acelor tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36). „…sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat – dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un simplu produs al secolului şaisprezece. Dar această tăcere în privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou… Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat” (Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât constantinianismul” (op. cit., p. 190)
  1. Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin aşa ceva sunt „de mâna a doua”
    1. Alexa Popovici, istoric baptist român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).
  1. Bertalan Kirner, istoric baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii baptiste [botezarea prin afundare] stârniseră multe controverse. Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti (acest citat dovedeşte faptul că Kirner nu credea că baptiştii au apărut prin John Smyth)
  2. John T. Christian, istoric baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în fiecare caz.

Eu am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)

Christian a avut două doctorate, membru în American Society of History, Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări originale şi strângere de documente.

  1. Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost susţinută de istorici baptişti anteriori.
    1. Thomas Crosby, primul istoric baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor.

Ei nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai unei secte sau religii noi…” (The History of the English Baptists, vol. 1, p. xxvi)

  1. Joseph Hooke, apologet baptist englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei” Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai veche decât războiul de la Munster… m-aş decide să o părăsesc şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această sectă reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…” „…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized Believers, Londra, 1701)
  2. John Spittlehouse şi John More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în 1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii Primitive a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din vremea Apostolilor până în prezent.

Citat preluat din :

Unde găsim Adunările lui Cristos în istorie  de Raul Enyedi


Marturii ,care atesta Succesiunea Neintrerupta de Adunari in fiecare secol din zilele Domnului pana azi

Marturii  ,care atesta  Succesiunea  Neintrerupta de Adunari in fiecare secol din zilele Domnului pana azi  :

Citate din :Urma sangelui de J. M. Carroll

Inainte ca adunarea sa se mute in „Metropolitan Tabernacle,” cand inca se intalnea la „New Park Street,” in 1860, Spurgeon a predicat astfel:

„Nu imi e rusine de denominatia careia ii apartin, care vine direct de la Cristos, si care nu a trecut niciodata prin torentul noroios al Romei, si care are o origine separata de orice fel de protestantism sau de toti cei care au iesit din Biserica Anglicana,  pentru ca noi am existat inaintea tuturor celorlalte denominatii . . .” C. H. Spurgeon, NEW PARK STREET PULPIT, Vol. 16, 1860 (Pasadena, Texas, Pilgrim Publications 1973 retiparire), p. 66.

In timpul anului urmator, 1861, dupa ce s-a mutat in noul Tabernacle, Spurgeon a declarat:

„Noi credem ca baptistii sunt crestinii originali.  Noi nu ne-am inceput existenta la Reforma, noi am fost reformatori inainte ca Luther sau Calvin sa se fi nascut inca; noi nu ne tragem din Biserica Romei, pentru ca nu am facut niciodata parte din ea, ci avem o linie neintrerupta de la apostolii insisi.  Am existat intotdeauna inca din zilele lui Cristos, iar principiile noastre, cateodata ascunse si uitate, ca un rau care poate sa curga si pe sub pamant pentru o scurta perioada, au avut intotdeauna aderenti sinceri si sfinti”C.H. Spurgeon, METROPOLITAN TABERNACLE PULPIT, Vol. 7, 1861 (Pasadena, Texas, Pilgrim Publications 1973 retiparire), p. 225.

Mai tarziu in acelasi an, Spurgeon a declarat cu curaj pentru ca toata lumea sa auda:

„Si acum . . . cand cineva ne spune ‘Voi ca denominatie, ce nume mari puteti sa mentionati?  Despre ce parinti puteti sa vorbiti?’  Le putem spune, ‘Putem vorbi de mai multi parinti decat oricine altcineva sub cer, pentru ca noi suntem vechea biserica apostolica, ce nu s-a plecat niciodata in jugul printesei; noi, cunoscuti printre oameni, in toate erele, sub nume diferite cum ar fi, donatisti, novatieni, paulicieni, petrobrusieni, catari, arnoldisti, husiti, waldenzi, lolarzi si anabaptisti, intotdeauna am militat pentru curatia bisericii, distingerea si separarea ei de guvernarea omeneasca.  Parintii nostri au fost barbati obisnuiti cu dificultatile si nu au stiut ce inseamna viata usoara.  Fiii lor ne arata o linie continua care vine in mod legitim de la apostoli, nu prin mizeria Romei, nu prin manipularea prelatilor, ci prin viata Divina, prin ungerea Duhului Sfant, prin partasia Fiului in suferinta si a Tatalui in adevar” Spurgeon, (ibid.,  Vol. 7), p. 613.

In 1881, douazeci de ani mai tarziu, Spurgeon inca predica aceleasi lucruri cu privire la originea baptistilor.  Este foarte semnificativ ca dupa douazeci de ani de studii, lucrare si legaturi mai profunde, atat cu baptisti cat si cu altii, fratele Spurgeon inca a crezut in originea apostolica si in continuitatea bisericilor baptiste.  El a declarat:

„Istoria a fost scrisa pana acum de dusmanii nostri, care, daca ar fi putut, nu ar fi mentionat nimic despre noi in documentele lor si totusi iata ca s-a descoperit, pe ici pe colo, ca anumiti oameni saraci numiti anabaptisti, erau adusi pentru a fi condamnati.  Din zilele lui Henry II, [1154-1189 d.Cr.] la cele ale lui Elizabeth [1558-1603] auzim de anumiti eretici nefericiti care erau urati de toata lumea din cauza adevarului care era in ei.  Citim de oameni saraci, barbati si femei, cu hainele sfasiate, dusi pe campuri sa moara de frig, si imediat de altii care au fost arsi in Newington pentru vina de a fi anabaptisti.  Mult inainte ca protestantii vostri sa fie cunoscuti, acesti anabaptisti oribili, asa cum erau in mod nedrept numiti, protestau pentru ‘un Domn, o credinta si un botez’” C.H. Spurgeon, (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 27), p. 249, [parantezele drepte imi apartin: editorul].

Citate din : De ce Baptistii nu sunt Protestanti sau Originea si doctrinele Anabaptistilor din secolul Reformei de Raul Enyedi

Robert Barclay, care nu s-a identificat cu Anabaptiştii, a afirmat despre ei: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).

Mosheim, istoricul luteran, declară: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Ibid., p. 385)

Reformatorii au recunoscut originea distinctă şi antică a Anabaptiştilor. Christian îl citează pe Zwingli ca spunând: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, op. cit., p. 86).

Luther afirmă acuzator: „În vremurile noastre doctrina Evangheliei, restabilită şi curăţită, a atras la ea şi a câştigat pe mulţi care în vremuri mai vechi au fost suprimaţi de tirania Antihristului, a Papei; totuşi, au plecat de la noi Wiedertaufer, Sacramentschwarmer und andere Rotengeister [Anabaptişti, fanatici în privinţa sacramentelor şi alţi făuritori de partide]… căci nu erau dintre noi, deşi pentru o vreme au mers împreună cu noi”(Verduin, Ibid., p. 18).

Citat din cartea celui ce m-a botezat pe mine ,nepretuitul meu frate in Cristos : Pugh Curtis – Trei martori pentru Baptisti :

Mărturia Cardinalului Hosius

Cardinalul catolic Stanislaus Hosius  (1504-1579) a fost una dintre figurile cele mai semnificative ale „Contra Reformei” romano-catolice. A fost reprezentantul oficial al papei şi ofiţer preşedinte al Consiliului din Trent. Despre anabaptişti a spus:

„Dacă adevărul religiei s-ar putea judeca după disponibilitatea şi bucuria pe care un om al oricărei secte o arată în suferinţă, opiniile şi convingerile nici unei alte secte nu ar fi mai adevărate şi mai sigure decît cele ale anabaptiştilor, asemeni cărora nu a mai fost nimeni în ultimii peste o mie două sute de ani care să fie pedepsiţi mai jalnic, sau care să fi îndurat mai ferm şi cu mai multă bucurie şi chiar să se fi oferit pe sine pedepselor celor mai crude ca aceşti oameni.”  [11]

Din nou Cardinalul dă o dovadă nesolicitată şi clară cu privire la perpetuitatea bisericilor Domnului când vorbeşte despre strămoşii noştri baptişti:

„Dacă nu ar fi fost baptiştii chinuiţi într-un mod groaznic şi n-ar fi fost tăiaţi cu cuţitul în ultimii o mie două sute de ani ei s-ar fi adunat într-un număr mai mare decât toţi reformatorii.”

Recomandari :

• Reformatorii si copiii lor vitregi – de Leonard Verduin

 • Urma sangelui – de J. M. Carroll

• De ce Baptistii nu sunt Protestanti sau Originea si doctrinele Anabaptistilor din secolul Reformei – de Raul Enyedi

Trei martori pentru baptisti :http://www.slideshare.net/gxg4christ/trei-martori-pentru-baptisti

HISTORY OF THE DONATISTS BY DAVID BENEDICT

http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/23/history-of-the-donatists-by-david-benedict/

BOGOMILS OF BULGARIA AND BOSNIA BY L. P. BROCKETT, M. D.,

http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/08/14/bogomils-of-bulgaria-and-bosnia-by-l-p-brockett-m-d/

 THE WALDENSES WERE INDEPENDENT BAPTISTS

http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/the-waldenses-were-independent-baptists/

 THREE WITNESSES FOR THE BAPTISTS

http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/three-witnesses-for-the-baptists/

 THE TRAIL OF BLOOD

http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/the-trail-of-blood/

  A HISTORY OF THE BAPTISTS VOL. 1

  http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/a-history-of-the- baptists-vol-1/

A HISTORY OF THE BAPTISTS VOL. 2

http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/a-history-of-the-baptists-vol-2/

 A WELSH SUCCESSION OF PRIMITIVE BAPTIST FAITH AND PRACTICE

  http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/a-welsh-succession-of-primitive-baptist-faith-and-practice/


Randuielile Adunarii – BOTEZUL CREDINCIOSILOR URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)

Randuielile Adunarii – BOTEZUL CREDINCIOSILOR URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)

 

CRISTOS A DAT a dat bisericii Sale randuieli.  Nu i-a dat sacramente.  Sacramentele sunt ritualuri cu capacitati mantuitoare.  Randuielile sunt memoriale.  Ele determina copiii lui Dumnezeu sa isi aminteasca si sa contemple in mod serios lucrarea desavarsita a lui Cristos si ele arata lumii Evanghelia Lui (1 Cor. 11:26).  Ele ilustreaza lucrarea incheiata a lui Cristos.  Randuielile reprezinta Evanghelia ilustrata.

Cristos a dat bisericii Sale doua si numai doua randuieli.  El nu a dat altele.  Casatoria in biserica nu este o randuiala.  Ultima impartasanie nu este o randuiala.  Ingroparea in pamant sfant nu este o randuiala.  Botezarea pruncilor nu este o randuiala.  Binecuvantarea copiilor nu este o randuiala.  Ritualul spalarii picioarelor nu este o randuiala.  Purtarea robelor sau a altor articole de imbracaminte speciale nu este o randuiala. Spalarea ceremoniala a vaselor sau inaugurarea si sfintirea cladirilor nu sunt randuieli.  Si nici alte ritualuri, traditii si ceremonii populare in lumea religioasa nu sunt randuieli.  Cele doua randuieli ale bisericii sunt botezul si cina Domnului.

Aceste doua randuieli sunt apartin bisericii.  Nu sunt randuieli ale pastorului sau ale diaconului.  Prin aceasta noi intelegem ca nici pastorul, nici diaconii nu au control sau autoritate asupra acestor randuieli.  Biserica trebuie sa decida (sa voteze) cine intruneste conditiile pentru a fi botezat si admis ca membru.  Nici pastorul, nici diaconii, nici alt grup din cadrul bisericii nu are aceasta autoritate.  Biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau alt frate sa administreze botezul.  In mod similar, biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau un alt frate pentru a administra cina.  Aceste doua randuieli sunt randuieli ale bisericii prin faptul ca botezul este necesar pentru a fi membru in biserica si usa spre aceasta. Botezul si membralitatea in biserica sunt asociate cu o biserica „locala”.  O persoana nu poate fi membra scriptural in mai mult de o biserica la un moment dat.  Cina Domnului trebuie sa fie luata de o biserica „locala” doar pentru a pastra disciplina       (1 Cor. 5:11; 11:20).  Cei care nu sunt membri unei biserici nu pot participa scriptural la cina.

Botezul scriptural include (1) un candidat scriptural, (2) un motiv scriptural, (3) un mod scriptural si (4) un administrator scriptural.  Daca lipseste vreuna din aceste patru cerinte, actul nu este valid.  Doar credinciosii sunt candidati scripturali, adica doar ei au dreptul sa fie botezati (Fapte 8:37).  Deci, cei „botezati” in copilarie nu sunt botezati scriptural.  Nu exista nici porunca biblica, nici exemplu de botez al copiilor.  Cei care boteaza copiii, o fac fiindca atribuie botezului o capacitate mantuitoare, de aceea motivul lor pentru botez este nescriptural.  Toti sunt de acord ca afundarea in apa (nu in must sau in alt lichid) este modul initial si deci scriptural.  Astfel, stropirea sau turnarea de apa nu sunt moduri scripturale. Cei „botezati” de Curva sau de fiicele ei (Apoc. 17:5) nu sunt botezati scriptural fiindca ele nu sunt mireasa Lui si de aceea nu au autoritatea Sa.  O biserica ce primeste „botezurile” nescripturale ale „bisericilor” omenesti apostate nu poate fi privita ca o mireasa fecioara a lui Cristos, acesta insa trebuind sa fie scopul fiecarei biserici si al fiecarui pastor pentru biserica pe care o slujeste (2 Cor. 11:2).  O asemenea „biserica” s-a poluat ea insasi cu Curva si fiicele ei (Apoc. 18:4).  O asemenea biserica poluata nu este biserica adevarata si nu poate fi considerata ca administrator scriptural al botezului.  Si nici unei persoane nu ii poate fi permisa luarea cinei Domnului pana cand nu este scriptural botezata.  Acesta este modelul intregului Nou Testament.  Astfel, cei cu „botezuri” poluate nu sunt eligibili pentru a lua Cina Domnului.

Am auzit deseori despre parinti care au pastrat lucrurile unui copil care a plecat de acasa exact asa cum acesta le-a lasat.  Ei doreau ca lucrurile copilului sa fie exact asa cum el le dorea pentru cand se va intoarce.  Putem intelege acest fapt.  Ne putem identifica cu acesti parinti. Putem intelege prietenii lui Cristos dorind sa pastreze randuielile Lui asa cum le-a lasat El bisericilor Sale (Ioan 15:14).  Ceea ce nu putem intelege este cum un prieten al lui Cristos vrea sa schimbe lucrurile pe care El ni le-a lasat.  Dar unii spun ca nu conteaza candidatul, modul, motivul sau administratorul botezului.  Ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Detaliile botezului nu mai conteaza.  Altii omit una sau mai multe din cerintele botezului afirmate mai sus.  In mod similar, sunt unii care afirma ca nu conteaza ce fel de paine sau bautura se foloseste la cina.  Unii predicatori din America sunt asa de liberali si le pasa asa de putin de lucrurile lui Cristos incat spun ca Cina Domnului poate fi luata cu un hamburger McDonald’s si o cola!  Si ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Afirma ca nu conteza ce elemente sunt folosite la cina.  Nu stim, dar nu credem ca acestia sunt prieteni adevarati ai lui Cristos (Ioan 15:4).

Noi credem caci cina, la fel ca botezul, trebuie sa intruneasca patru cerinte pentru a fi o pastrare scripturala si valida a randuielii pe care a lasat-o Cristos.  Trebuie sa fie (1) participanti scripturali, (2) un motiv scriptural pentru a manca si a bea, (3) elemente scripturale si (4) un administrator scriptural.  Afirmate pe scurt (datorita lipsei spatiului) noi credem ca Biblia ne invata ca participantii scripturali sunt membrii statornici intr-o biserica nou testamentala.  Motivul scriptural pentru a lua parte la cina este proclamarea mortii Domnului. Este partasia bisericii cu Capul ei.  NU este partasia credinciosilor unul cu altul.  Asa ceva nu este invatat in Noul Testament. Elementele scripturale sunt painea nedospita si vinul. Administratorul scriptural este o biserica nou testamentala.  In mod obisnuit, cina este administrata de pastor, dar in absenta acestuia, biserica poate autoriza un frate pentru a administra cina fiindca randuielile sunt randuielile bisericii si nu sunt legate de vreo slujba specifica din cadrul acesteia.

Cina instituita de Domnul a fost compusa din vin si paine nedospita.  Stim ca painea a fost nedospita fiindca Cristos a instituit cina aproape de timpul Sarbatorii Azimilor.  In acel timp era interzis sa existe aluat in vreo casa din Israel (Ex. 12:15).  Nici o paine dospita nu era disponibila!  Mai stim ca jertfele de sange pentru Domnul in Vechiul Testament nu puteau include aluat (Ex. 34:25).  Daca aceasta era valabil pentru jertfele firesti, cu cat mai mult este valabil pentru singura jertfa adevarata a propriului sange si trup al lui Cristos!  Stim ca evreii au folosit constant vinul inca de la inceput ca singura bautura pentru sezonul Pastelor, aceasta fiind bautura obisnuita a iudeilor pe tot parcursul anului.  Stim ca se folosea vin si nu must deoarece culesul strugurilor se facea in August sau Septembrie.  Domnul a instituit cina Sa primavara.  Mustul nu era disponibil atunci! Neavand refrigerare, iudeii au lasat ca mustul sa fermenteze si astfel sa se conserve.  Cand fermentarea este completa, drojdia este moarta. Vinul este separat de sedimente si ramane curat si fara drojdie.  La aceasta procedura care reprezinta o parte a producerii vinului se face aluzie in Ieremia 48:11.  Drojdia ilustreaza pacatul, in special pacatul ipocriziei (Luc.12:1).  A ilustra trupul si sangele lui Cristos folosind elemente care contin aluat inseamna a ilustra trupul si sangele lui Cristos ca pline de pacat. Un Cristos pacatos nu putea mantui pe nimeni. Datorita semnificatiei acestor lucruri, elementele sunt importante fiindca ele „predica” intr-un mod vizibil Evanghelia lui Cristos.

Pretentia ca Pavel a schimbat painea nedospita in paine dospita in biserica din Corint este nefondata.  Aceasta eroare sustine ca utilizarea cuvantului „artos” in 1 Corinteni dovedeste ca Pavel si bisericile dintre neamuri au folosit paine dospita.  Dar acest argument este fals.  „Artos” este un cuvant general si cuprinzator pentru toate felurile de paine de grau.  Putea fi folosit pentru paine dospita ca in Mat. 16:12 sau pentru paine nedospita ca in Mat. 26:26; Marcu 14:22 si Luc. 22:19.  Utilizarea acestui cuvant grecesc nu dovedeste nimic.  In plus, stim ca biserica din Corint avea membri iudei cand Pavel a organizat-o (Fapte 18:1-11; si anume Aquila, Priscila, Iustus, Crispus, casa lui evreiasca si fara indoiala altii).  Deci este amagitor sa vorbesti despre biserica din Corint ca fiind intr-un „context al neamurilor” cand cunoastem o prezenta mare evreiasca in aceasta biserica.  Dovada acestui fapt este in 1 Corinteni 10:1-11 unde Pavel vorbeste despre „parintii nostri toti” indicand stramosi evrei comuni – atat ai lui cat si ai lor, desi unii, probabil majoritatea erau dintre Neamuri (12:2).  Pavel scrie despre unii circumcisi (Iudei) in 7:18-19 si presupune ca ei cunosc Legea Vechiului Testament  (9:8-9; 14:34) si alte practici vechi testamentale (9:13; 10:18).  Toate acestea sunt dovezi solide ca biserica din Corint nu a fost in exclusivitate o biserica dintre Neamuri.  Pentru unii suna bine sa vorbeasca despre un „context al neamurilor,” dar acestea sunt cuvinte goale, fara inteles in lumina Scripturii.

Mai mult, noi suntem asigurati ca biserica din Corint a folosit paine nedospita fiindca Pavel se refera indirect la aceasta practica atunci cand scrie in 1 Corinteni 5:8 despre tinerea Pastelui spiritual (Cristos) cu „azimile curatiei”.   „Painea” nu se afla in textul original fiindca amandoua (painea si vinul) trebuiau sa fie fara drojdie.

Noi nu ii intelegem pe cei ce doresc sa schimbe randuielile lui Cristos datorita leneviei, placerii si confortului.  Unii ce se autodenumesc „crestini” au schimbat modul botezului.  Au spus ca afundarea nu este demna, ca este neplacuta, ca nu este convenabila, etc. si astfel si-au justificat lor insisi schimbarea in stropire sau turnare de apa.  Altii au schimbat elementele cinei si au adus scuze variate pentru ceea ce au facut. In loc de a folosi vin, unii au preferat mustul, dar acesta nu simbolizeaza nimic in afara de pacatul ipocriziei, fiindca este plin de drojdie.  Unii au adus scuza folosintei gresite a alcoolului.  Dar cine poate indrazni sa spuna ca putina cantitate de vin consumata de un individ la cina este abuz de alcool?  Oamenii folosesc, fara sa se gandeasca, o cantitate mult mai considerabila de alcool in sirop pentru tuse, dar refuza sa asculte Biblia in ce priveste folosirea vinului.  Ei fac pentru trupurile lor fizice ceea ce nu ar face pentru sufletele lor.  Una din scuzele cele mai ridicole auzite vreodata pentru incetarea folosirii vinului a fost ca vinul avea gust rau!  A devenit poporul Domnului asa de iubitor de placeri si asa de indragostit de confort si lene incat nu mai poate suporta gustul vinului?  Paharul pe care l-a baut Cristos pentru poporul Sau nu a fost unul amar?  Chiar si Israelului, din timpurile stravechi i-a fost cerut sa manance ierburi amare impreuna cu mielul de Paste (Ex. 12:8; Num. 9:11).  Si, in afara de toate acestea, de unde ne-a venit ideea ca Cina Domnului – amintirea suferintei si mortii Sale groaznice – trebuie sa convina gusturilor „crestinilor” moderni si catifelati?  Despre cei care pretind ca sunt prieteni ai lui Cristos si care totusi nu Il asculta, noi credem ca ei nu Ii sunt prieteni adevarati (Ioan 15:14).

Dar stim cu siguranta ca a schimba randuielile in sacramente mantuitoare a sufletului sau a pretinde ca prin participarea la ritualuri, se acorda har participantului inseamna a perverti Evanghelia harului lui Dumnezeu.  O biserica nu poate fi o biserica adevarata a lui Dumnezeu daca predica o evanghelie falsa a faptelor in cuvinte sau in randuielile care ilustreaza Evanghelia.


Membrii Adunarii – doar oameni mantuiti (Ef. 2:21; 1 Pet. 2:5)

Membrii Adunarii  – doar oameni mantuiti (Ef. 2:21; 1 Pet. 2:5)

 

COPIII MICI nu pot fi botezati pentru a fi membri intr-o biserica nou testamentala fiindca nu sunt credinciosi, iar credinta este o cerinta pentru botez (Fapte 8:37).  Deci, o biserica ce are copii membri nu este tipul nou testamental de biserica.  Nici o biserica de stat nu poate fi tipul nou testamental de biserica, fiindca in astfel de „biserici” toti cetatenii sunt automat membri.  Doar aceia regenerati de Duhul Sfant sunt acceptati drept candidati pentru botez.  Doar aceia care dau dovada de pocainta si credinta adevarata sunt eligibili pentru a fi membri intr-una din bisericile lui Cristos.  Pentru aceasta avem marturia intregului Nou Testament incepand cu Ioan Botezatorul (Mat. 3:8).

A avea parinti credinciosi nu califica o persoana pentru botez si membralitate in biserica.  A creste intr-o casa crestina sau intr-o biserica nu califica o persoana pentru botez si membralitate in biserica.  Participarea la orele de caticheza nu califica o persoana pentru botez si membralitate in biserica.  A da vreun fel de raspuns fizic la un apel facut la incheierea unui serviciu religios nu califica o persoana pentru botez sau membralitate in biserica.  A trai un fel de experienta religioasa extatica sau neobisnuita nu califica o persoana pentru botez sau membralitate in biserica. Convertirea (adevarata pocainta, credinta, botezul, o viata schimbata) – acestea sunt dovezile exterioare ale nasterii din nou.  Fara aceasta nastere din nou – lucrarea regeneratoare a Duhului Sfant – nici o persoana nu este calificata pentru membralitate in biserica.

Doar cuvintele de marturisire de la un candidat ce doreste a fi membru nu sunt suficiente.  In Noul Testament se cereau dovezi inainte ca un candidat incert sa fie primit ca membru (Fapte 9:26).  Dovada biblica a regenerarii trebuie sa fie vazuta in viata persoanei respective.  O biserica ce primeste fara sa-i pese oameni nemantuiti pentru a fi membri a incetat sa fie o biserica adevarata in care oile spirituale sunt hranite din Cuvantul lui Dumnezeu.  A devenit o sinagoga a Satanei (Apoc. 2:9; 3:9).  Se va putea observa ca o asemenea „sinagoga” curand va avea ca slujba principala distrarea caprelor spirituale.  Se va vorbi mult despre Cuvantul lui Dumnezeu, despre inchinarea la Dumnezeu, evanghelizare, etc. dar este doar o diversiune.  Este calea firii de a substitui activitatea religioasa carnala in locul spiritualitatii adevarate care omoara firea.  Aceste sinagogi ale lui Satan isi vor umple timpul si se vor ocupa de muzica, recitaluri, teatru, sporturi, petreceri, ospete, celebrarea sarbatorilor, eforturi politice, organizari denominationale si alte activitati ce fac placere celor firesti.  Aceste lucruri le fac pentru ca aceste capre spirituale sa fie fericite si sa participe, cel putin partial, la „biserica”.

Orice biserica ce accepta ca membri oameni ce nu aduc dovada adevarata a unei schimbari interioare a inimii nu poate fi o biserica nou testamentala (Mat. 3:7-9).  O biserica nou testamentala este compusa din credinciosi adevarati a caror viata aduce dovada unei reale regenerari spirituale – o nastere din nou a omului interior.  Orice altceva este un tip diferit de biserica.