,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Anticrist

Este cipul semnul fiarei?

Este cipul semnul fiarei?

de Aurel Munteanu 23 noi. 2018


De câţiva ani există o întreagă isterie în mediul religios pe seama apariţiei buletinului biometric, cardului de sănătate cu cip sau a paşaportului biometric. Multe site-uri ortodoxe trag semnale de alarmă cum că cipul sau codul de bare de pe etichete ce includ nr. 666, este semnul fiarei din Apocalipsa.

Trist este că mulţi din cei ce citesc sau studiază Sfânta Scriptură, cad și ei în această capcană lăsându-se seduşi de tot felul de scenarii apocaliptice. Unii afirmă că decretul duminical este semnul fiarei, alții susțin că botezul în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh este semnul fiarei. Pe tot acest fond, cei mai vocali care au priză la public și își impun punctul de vedere, sunt cei majoritari (ortodocșii), care se pare că influnțează chiar cea mai mare parte din mediul neoprotestant cu opinia lor. De această opinie o să ne ocupăm astăzi deoarece ea este cea mai popularizată. Opinia adventistă și branhamistă le vom lăsa pe altădată.

Personal cred că trebuie să rămânem cu mintea limpede, şi să nu ne lăsăm orbiţi de învățături nefondate şi să apelăm la Scriptură pentru a afla răspunsuri corecte. Nu vreau să credeţi despre mine că promovez implementarea cipului sau a oricărui mijloc de control uman. Doresc numai să vă provoc să ne întoarcem la Biblie şi să vedem câteva lucruri pentru care cred că cipul actual, nu este semnul fiarei din Apocalipsa 13. 17-18.

1. Scriptura declară că numărul 666 este un nume de om:

,,…. fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.” (Ap.13. 17-18).

Numele lui va fi compus din litere a căror valoare numerică adunată va da suma 666. Dacă este un nume de om ce poate fi socotit (calculat), nu este o piesă confecționată în laborator.

2. Cuvântul anticrist aste format din două cuvinte: anti = în loc de; christ= unsul. Numele grecesc Christou, este echivalentul ebraicului Mashiach = Unsul. În primul secol când a fost scris Noul Testament, doar evreii ca națiune a Legământului erau cei care credeau că trebuie să vină un Uns, care să-i elibereze spiritual (mântuindu-i de păcate) cât și fizic de stăpânirea romană. Doar ei și prozeliții Îl așteptau și foloseau noțiunea de Mesia. Personal cred că, anticristul va fi tot iudeu din seminția lui Iuda, care se va da ,,în loc de Cristos” (anticrist). Dacă nu va fi din Iuda, nu va avea nici o credibilitate ca să fie acceptat de evrei. Ei îl vor respinge când acesta va copia întrutotul pe Isus din Nazaret, se va numi dumnezeu și va întra în cel de al 3-lea Templu și va cere închinare. Atunci ei îl vor respinge, îl vor declara ca amăgitor și drept consecință acesta va rupe legământul de 7 ani făcut cu ei (Daniel 9.27).

Astăzi nu există un iudeu ce se crede mesia la nivel mondial, care să conducă lumea și să fi făcut tratatul de pace pe 7 ani cu poporul evreu. În afară de acesta ei încă nu au nici Ierusalimul capitală unanim recunoscută de națiuni, nu au nici al 3-lea Templu construit. Așa că personal consider imatur să vorbim despre semnul 666, ca fiind decretat și implementat în omenire de profetul mincinos.

3. Nu poţi avea semnul fiarei în lume, înainte de venirea anticristului şi a profetului mincinos. Profetul mincinos este cel care dă legea primirii semnului:

,,Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur. Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei. (Ap.13:11,16,17).

Tot profetul mincinos este acela care amăgește națiunile, coborând foc din cer înaintea oamenilor (Apoc.13.13-14) și amăgește popoarele să se închine anticristului.

Sunt aceştia doi astăzi pe scena lumii astăzi? Îi identifică careva cu nume şi prenume ca să putem calcula semnul? Se fac aceste semne și minuni amăgitoare cu foc din cer? Nu. Atunci nu putem vorbi astăzi de semn ca începând să fie implementat. El urmează să fie imlementat pentru că sunt unii în acea vreme care resping semnele profetului amăgitor și închinarea la anticrist (Ap. 13.15-17). Aceștia nu vor putea avea dreptul să cumpere sau vă vândă și pentru ei va fi instituită legea marțială (Apoc. 13.15; Apoc. 6.9,11; Apoc. 20.4).

4. Profetul mincinos va da un decret mondial prin care vor fi oamenii obligaţi să primească semnul. Cine nu vrea sa primeasca semnul trebuie să moară. Abia în momentul acesta putem vorbi de semn.

,,I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.” (Ap.13.15)

… Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. (Apoc. 20.4)

,,Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei. ” (Apoc. 6. 9-11).

Deocamdata nu avem pe scena lumii nici anticristul, nici profetul, nici decretul, nici guvernul mondial. Aţi auzit careva de acest decret ca intrând în vigoare? Eu nu am auzit. Că există persecuţie, ea este de la începutul mişcării creştine, dar decretul nu este dat astăzi în noiembrie 2018.

5. Cred că primirea semnului va include și nişte cerinţe de închinare, venerare şi ascultare de legile anticristului care este privit de oameni ca salvator al lor. El este omul cu soluţiile pe plan mondial. El este singurul ce promite să aducă pacea chiar în Israel pentru 7 ani. Lucrul acesta nu l-a reușit nimeni din conducătorii lumii din 1948 până astăzi.

Semnul pe mana si pe frunte trebuie tâlcuit tot cu Scriptura. În Exod 13.9,16. gasim aluzie la lucrul acesta:

,,Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie întotdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt. Să-ţi fie ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.”

Cred cu tarie că ce se va decreta de către profetul mincinos, va fi ceva tot de genul celor reieşite din versetele de mai sus, luate în contextul lor.

6. Oamenii morţi spiritual care nu au numele scris în Cartea Vieţii vor primi semnul pe mână sau pe frunte în Necazul cel Mare . Acest semn doar atunci va fi poruncit și aplicat, NU ÎNAINTE!

,,Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.” (Ap.13.8).

Cei care vorbesc de cip sau codul de bare vor fi priviți ca înșelători de joasă speță de toți aceia care vor trăi vremea aceea și vor fi persecutați. Adevărul este că în zilele noastre ,,se construiește scena lumii” pentru acele evenimente, dar timpul încă nu a sosit. Se lucrează la un control totalitar, sunt create evenimente artificiale pentru atingerea acestui scop, dar toate vor fi la vremea lor.

6. In perioada Legamantului de acum nu poate fi implementat 666 deoarece Adunarea nu trece prin Necazul cel Mare. Ea aşteaptă venirea Mirelui ei şi nu pe anticrist. Evreii ca popor îl vor primi pe anticrist în locul lui Mesia pe care L-au respins, dar îl vor respinge o parte din ei când intră în Templu şi se dă drept Dumnezeu. Atunci văd şi ei înşelătoria acestui mesia (uns) fals .

În altă ordine de idei, trebuie să mai fim conştienţi că nr. 666 are legatura cu 3 nume din Scriptură:

a)Solomon 666 talanţi de aur primit bir: ,,Greutatea aurului care venea lui Solomon, pe fiecare an, era de sase sute saizeci si sase de talanti de aur, (1Reg.10:14)”

b)fiii lui Adonicam care se întorc din robie: ,,fiii lui Adonicam, sase sute saizeci si sase; (Ezra.2:13)”

c) numele anticristului: ,,Aici e intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei. Caci este un numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase. (Apoc.13:18)”

Vă las pe voi să îi calculați numele. Sfatul meu este să nu vă grăbiți ca să nu dați greș așa cum au făcut-o mulți de-a lungul timpului până acum. Cred că doar aceia care vor trăi acele zile vor cunoaște pe deplin cum stau lucrurile. Dar chiar și atunci nu toți vor înțelege ci doar aceia cărora le va fi fost dat de sus, acelora care au numele scrise înainte de întemeierea lumii în Cartea Vieții Mielului înjunghiat. Cei care nu au numele scrise în Carte, nici atunci nu vor pricepe și nici acum. Cu atât mai puțin acum când nu avem toate elementele evenimentelor în desfășurare!

Ca și concluzie:

Semnul fiarei nu este un cip sau un cod de bare, ce conține numărul 666. Semnul este un nume de om ce poate fi socotit. Suma numerică a literelor ce compun acest nume va fi 666. Acest semn va fi decretat și implementat când va veni fiara pe scena lumii împreună cu profetul mincinos și aleșii acelor vremuri de Mare Necaz vor refuza închinarea la anticrist. Semnul va fi atunci și nu înainte de venirea lor. Astea se vor petrece după ce vine cel ce se prezintă pe sine în loc de Cristos. Tebuie să ai Ierusalimul capitală a statului evreu, să ai tratatul de pace semnat, Templul construit și Adunarea răpită la Domnul. Cât timp nu ai aceste lucruri împlinite nu poți vorbi efectiv de semn ca decretat și implementat la cei nealeși ale căror nume nu au fost scrise în Cartea Vieții Mielului de la întemeierea lumii (Apoc.12.8).