,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Administrator

Schimbul de amvon

Schimbul de amvon

de Aurel Munteanu – 21 iulie 2017

Noi ca Adunare, nu primim pe slujitorii altor confesiuni religioase să ne predice la amvon, din mai multe motive:

1. Domnul Isus are un singur fel de Adunare, pe care El a numit-o ,,a Mea”.

El nu are mai multe feluri de Adunare, cum găsim azi în așa zisa lume creștină. Azi există câteva mii de biserici așa zis creștine care au:

– întemeietori sau fondatori diferiți ( Luther, Calvin, Zwingli, Henry al 8-lea, George Fox, John și Charles Wesley, John Smyth, George Muller, J.N. Darby, Ellen G. White, Taze Russell, Charles Parham, W.M. Branham, Iosif Trifa, Tudor Popescu, etc….)

– origini diferite ( nu Galileea, ci Europa și America)

– membralitate diferită ( bebeluși sau adulți neregenerați)

– învățături diferite ( unii promovează sacramente, alții arminianismul, alți continuaționismul, alții experimente extatice, etc….)

– rânduieli diferite (botez prin turnare sau stropire, cină luată cu pâine ce conține aluat, binecuvântarea sau confirmarea copiilor, spălarea picioarelor, sărbători evreiești, etc..)

– slujitori diferiți (papă, cardinal, vicar, arhiepiscop, patriarh, mitropolit, țârcovnic, călugăr, reverend, etc… )

– forme de conducere și organizare diferită ( conducere prin papă, patriarh,curia romană, nunțiul apostolic, conclav, comitet bisericesc, sfat de bătrâni, președinte de comunitate, de uniune, alianțe evanghelice și Consiliul Mondial al Bisericilor, etc….)

– închinare diferită ( prin sărbători, icoane, statui, cruci, crucifixe, moaște, prin intermediari: ,,Fecioara Maria”,sfinți morți, îngeri, papă, patriarh, popă, etc…)

Chiar dacă toate aceste biserici pretind a fi ale Lui, nu înseamnă că ele chiar sunt. Doar un singur fel poate fi Adunarea Lui, și toate celelalte care diferă sunt doar imitații ieftine. Felul care nu corespunde, cu modelul zidit de El în timpul lucrării Sale pământești, nu este al Lui și de aceea, El nu le-a încredințat nimic pe parte spirituală.

2. Numai Adunării Lui i-a fost dată autoritate în ,,Marea trimitere” din Matei 28. 19-20.

Marea trimitere nu a fost dată mai multor feluri de Adunari care pretind a fi a Lui, așa cum am arătat la punctul 1. Bisericile care nu sunt ale Lui, care sunt falsuri, nu au din punct de vedere biblic următoarele drepturi:

– să ființeze în primul rând și să se de-a drept ale Lui Cristos

– să pretindă că au fost trimise să îndeplinească ,,Marea trimitere” în toate aspectele ei

– să țină rânduielile: botezul și cina

– să-și perpetueze existența prin imitarea ,, Mari trimiteri”

Însăși slujitorii acestor biserici trebuie priviți ca:

– acei leviți din Israel care înfințaseră o închinare paralelă la Dumnezeu, ca o alternativă la religia adevărată (ex. nepotului lui Moise Jud. 18. 30-31.)

– persoane ne supuse ascultării de Cristos

– ne botezate

– ne ordinate

– fără autoritate de a fi ascultați

– lucrători fără Cristos

Ei sunt la fel ca acei leviți ai altarelor false de pe înălțimi, care după ce Iosia le distruge închinarea, ei rămân în popor și nu se suie la Templu să aducă jertfă. După acelaș tipar s-au comportat și ,,marii reformatori” (Luther, Calvin, Zwingli), după ce părăsesc biserica Romei.

3. Biblia interzice promovarea în Adunare a celor ce predică doctrine false.

Ei pot doar să fie invitați să asculte și să se pocăiască, nu să li se de-a cuvânt ca să infecteze Adunarea lui Cristos, cu aluatul lor. Ce ne îndeamnă Scriptura cu privire la ei:

– ne îndeamnă să îi privim ca servi ai lui Cristos, ce îi pasc turma?

– ne cere să îi primim în casele noastre și să le acordăm sprijin misionar?

– Biblia spune să ne separăm de ei, ,,măturând aluatul”

– să nu avem legături cu ei

– Adunarea nu este locul unde să stai cu ,,dinții strânsi” neștiind ce surprize îți poate aduce cel ce predică de la amvon

Scopul lor când vin este să răpească oi din turmă, nu să le consolideze spiritual. Pe de altă parte, azi sunt multe persoane mântuite care fac parte din biserici false și care au mare bucurie când vre-unul din predicatorii lor predică părți ale adevărului ne amestecat cu tradiția bisericii din care face parte.

4. Adunările noastre de-a lungul timpului nu au practicat schimbul de amvon cu ortodocșii, catolicii, protestanții sau neoprotestanții.

Adunările noastre au avut totdeauna comuniune doar cu adunările care aveau aceeași origine , doctrină și practică. Ele totdeauna au privit catolicismul (ramura răsăriteană și cea apuseană ), ca nefiind Adunare sau Mireasă a lui Cristos, și ca atare, pe slujitorii lor, oameni fără vre-o însemnătate spirituală și drept, de a fi ascultați și urmați. Faptul acesta le-a atras secole la rând persecuții și împotriviri aspre.

Tot fără autoritate au considerat și bisericile reformatorilor și neoprotestanților, deoarece aceștia si-au derivat autoritatea fie din catolicism fie s-au luat-o de la ei înșiși.

Dintre ai noștrii, care în timp au făcut schimb de amvoane cu neoprotestanții, cu protestanții sau cu vre-una din ramurile catolice, au ajuns ca ei. Nu poți să porți foc în sân fără să îți ia foc hainele.

5. Schimbul de amvon este promovat intens de mișcarea ecumenică.

Ecumenismul luptă pentru unirea tuturor religiilor creștine sub un singur steag: al Romei. De ce? Pentru că biserica de la Vatican se crede singura Mireasă a lui Cristos și șeful ei, se consideră: ,,Locțiitorul Fiului lui Dumnezeu pe pământ”.

Datorită ecumenismului este permis astăzi:

– săptămâni mondiale de rugăciune comune, pentru ca toți să fie din nou ,,UNA”

– transfer de membrii între religii creștine diferite care au doctrine diametral opuse

– primirea de membri fără să fie cercetați doctrinar, ucenicizați corect și apoi botezați

Ce implică schimbul de amvon cu astfel de slujitori?

Acceptul implică următoarele lucruri:

– recunoști că respectivul este un slujitor al Domnului Cristos

– invitându-l îi recunoști ordinarea și dreptul de a fi ascultat

– că biserica lui are aceeași credință și practică cu Adunarea lui Cristos

– că biserica lui este soră sau cel puțin egală cu a ta

– încuvințezi că slujirea și închinarea practicată în biserica lui, este la fel de acceptată ca și cea practicată de Adunarea ta, înaintea lui Dumnezeu

– arăți că Domnul are două sau mai multe feluri de Adunare biblică, în care El este onorat și în care Își găsește plăcerea

– sau arăți că adevărul este undeva la mijloc între Adunarea ta și biserica lui

– îi recunoști rânduielile, botezul și cina ca fiind biblice.

Este biblic refuzul de a-i primi să ne predice, pe cei care nu fac parte din Adunările Domnului?

Da, cred că da! Prin aceasta rămânem fideli Domnului nostru și păzim credința dată sfinților odată pentru totdeauna. Numai în felul acesta nu creăm confuzie între Adunările Domnului și în fața lumii.

Chiar dacă mulți din acești zeloși slujitori, sunt copiii ai Domnului, noi credem că dacă nu fac parte dintr-o Adunare biblică, pur și simplu nu au autoritate de la Domnul pentru a-I face lucrarea. Aici nu e vorba de mântuire a sufletului, ci de slujire. Nici unde în Scriptură nu găsim că ,,Marea trimitere” a fost dusă la îndeplinire de persoane nebotezate biblic în apă și fără să fie trimise cu autoritate de una din Adunările Noului Legământ și succesoarele acestora care păstrează o linie neîntreruptă.

Tu sau Adunarea ta, când îi inviți la amvon, ce speri prin acest act de curtoazie, să devină mai biblici? Eu cred că nu.

– invitând pe cineva în calitate de slujitor, la Adunarea ta, nu-i dai ocazia să-și vadă eroarea în care trăiește

– nu vede nevoia de pocăință și îndreptare după tiparul lăsat de Domnul Cristos

– nu îi faci nici o onoare când îl inviți ci, îl încurajezi că drumul pe care merge, este cel bun.

– nu arăți dragoste adevărată față de acel slujitor și nici de biserica ce o slujește; dragostea nu sacrifică adevărul ci se bucură de el.

Practică biserica ta, schimbul de amvon cu slujitori ce promovează credințe și practici diferite?


De ce distruge Dumnezeu planurile noastre

De ce distruge Dumnezeu planurile noastre

de Aurel Munteanu – 20 iunie 2017

 

 

1. Dumnezeu distruge de multe ori planurile noastre ca să:

– ne arate cât este de deșartă viața Ecl. 1.14. – deșert = lucru lipsit de valoare

– nu ne mai lase să rătăcim de la fața Sa – Is.53.6.

– nu ne mai bazăm pe noi înșine – Is. 55.8-9.

– înțelegem că El este Stăpânul – Ps.46.10; Dan. 4.35.

– vedem că El are un rol bine definit în viața noastră – ex. Convertirea lui Pavel

ne amintim că noi am fost creați pentru El și nu El pentru noi – Dumnezeu nu este chelnerul omului sau milogul care bate la ușile inimilor încuiate

– ne îndrume pe cărarea pe care ne-a predestinat-o înainte de veșnicie – Rom.8.28.

– numai așa Îi putem fi: plăcuți, utili, sluji de glorie

– numai așa Își atinge scopul pentru care ne-a creat

– numai în felul acesta noi ne putem găsi: pacea, fericirea, bucuria

și împlinirea

 

 

2. Ce se întâmplă când Dumnezeu nu intervine să ne distrugă planurile noastre:

– mergem spre o ruină sigură

– copiii din curvie nu sunt disciplinați

– avem aceeași destinație cu vasele de ocară

 

3. A intervenit Dumnezeu să îți distrugă planurile?

– observă motivul pentru care a făcut-o

– reevaluează-ți viața

– încearcă să înțelegi scopul pentru care te-a creat

– împlinește-ți chemarea cu toată puterea

– atunci vei avea pace cu: tine însuți, cu cei din jur și cu Dumnezeu

 

4. Îl iubești tu pentru că ți-a distrus planurile sau Îl urăști?

– ești din categoria celor ce zic: ,,vorbește căci sclavul tău ascultă”

– sau din a celor ce spun: ,,nu vrem ca Acesta să stăpânească peste noi!”

– care este poziția ta față de Dumnezeu care-ți distruge planurile?

 

 


Ce este desăvârșit 1Cor.13.10.

Ce este desăvârșit

1Cor.13.10.

 

 

 

 

de Aurel Munteanu 28 mai 2017

 

 

 

 

1Cor.13.9: Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;

  1. dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.

 

Cuvântul desăvârșit din versetul 10, în limba greacă este τέλειον – teleion.

 

Acest cuvânt mai apare de 6 ori în Noul Testament în afara versetului de mai sus:

 

Romani12.2:  Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

 

Efeseni 4.13:  până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

 

Coloseni 1.28: Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus.

 

Iacov 1.4: Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.

 

Iacov 1.17: orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

 

Iacov 1.25: Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.

 

Acest ,,teleion” (desăvârșit), este tradus prin: perfect, matur sau complet.

 

Perfect în: Romani 12.2; 1Corinteni 13.10; Iacov 1.4,17,25.

Matur în: Efeseni 4.13.

Complet în: Coloseni 1.28.

 

Eu cred că acest cuvânt nu face niciodată referire la Cristos din mai multe motive:

 

  • În contextul de la 8-13, dragostea nepieritoare este pusă în contrast cu lucruri pieritoare: proorocii, limbi și cunoștință.
  • Acestea 3 se sfârșesc pe când, dragostea rămâne veșnic.
  • Cunoștința și proorociile erau parțiale (în parte), până vine ce este desăvârșit, matur sau complet.
  • Când vine ,,ce este desăvârșit” se încheie și acest ,,în parte”
  • În versetele 11 și 12, Pavel ilustrează acest ,,în parte” cu copilăria vs. maturitatea și oglinda întunecată vs. imagine clară.
  • În perioada în care nu venise ,,ce este desăvârșit, matur sau complet”, exista ceva parțial – în parte; când venea completul, dispărea parțialul (în parte).
  • Deci erau 3 parțiale (în parte) – proorocii, limbi și cunoștință ce se sfârșeau și 3 care rămâneau – credinta, nădejdea și dragostea.
  • Acestea 6 daruri sunt puse în contrast fiind delimitate de venirea a ceea ce este desăvârșit.
  • Termenul ,,ce” este la neutru și nu este la masculin ca să poată face referire la o persoană cum ar fi a Domnului Isus.
  • Dacă ,,ce este desăvârșit” ar face referire la Cristos Isus, atunci ar însemna că nădejdea, credința și dragostea, ar rămâne și după venirea Domnului. Dragostea nu va pieri niciodată – v.8. Dar când va veni El nu vom mai avea nevoie de credință și nădejde, pentru că ele își vor găsi împlinirea când îl vom vedea față în față.
  • Deci expresia ,,ce este desăvârșit” nu poate face referire decât la Cuvântul scris complet și nu la persoana Domnului Isus Cristos.