,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “Umanism catolic vs. Doctrinele harului

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

 

Voința liberă sau abilitatea umană

Cu toate că natura umană a fost serios afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o stare de totală neajutorare spirituală. Dumnezeu dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos să se pocăiască și să creadă, dar El nu se interferează cu libertatea omului. Fiecare păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său etern depinde de cum o folosește. Libertatea omului constă în abilitatea sa de a alege binele mai presus decât răul în cele spirituale; voința sa nu este înrobită de natura sa păcătoasă. Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul Domnului și să fie regenerat ori puterea să se împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară. Păcătosul pierdut are nevoie de asistența Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de Duhul înainte ca el să poată crede, credința fiind actul omului și precede nașterea din nou. Credința este darul păcătosului pentru Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.

Inabilitatea totală sau depravarea totală

Din cauza căderii, omul este incapabil prin el însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor. Păcătosul este mort, orb, și surd față de lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este înșelătoare și coruptă, nespus de rea. Voința sa nu este liberă, este înrobită naturii sale rele, deci el nu va dori –el nu poate – alege binele și nu răul în domeniul spiritual. În consecință e nevoie de mai mult decât asistența Duhului pentru a aduce un păcătos la Cristos – este nevoie de regenerare prin care Duhul îl înviază pe păcătos și îi dăruiește o natură nouă. Credința nu este ceva, cu care omul contribuie la mântuire ci ea însăși este o parte a darului lui Dumnezeu, mântuirea – este darul lui Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului către Dumnezeu.

Alegerea condiționată

 Alegerea lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe preștiința Sa, că ei vor răspunde chemării Sale. El i-a ales doar pe cei care El a știut că prin propria libertate vor crede Evanghelia. De aceea alegerea a fost determinată sau condiționată de ceea ce va face omul. Credința pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care El și-a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de Dumnezeu, ci a rezultat doar prin voința omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți cei despre care El știa că prin propria lor voință liberă, l-ar alege pe Cristos. Astfel alegerea lui Cristos de către păcătos și nu alegerea păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza finală a mântuirii.

Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii bazat numai pe voința Sa suverană. Alegerea Sa pentru anumiți păcătoși nu a fost bazată pe nici un fel de răspuns anticipat de ascultare din partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din contră, Dumnezeu dă credința și pocăința fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată sau condiționată de calități virtuase anticipate în om. Pe acei aleși de Dumnezeu în mod suveran El îi aduce prin puterea Duhului la voința acceptării lui Cristos. Astfel, alegerea păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea păcătosului pentru Cristos, este cauza hotărâtoare a mântuirii.

Răscumpărarea universală sau ispășirea generală

Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut posibilă mântuirea pentru oricine, dar practic nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate căci Cristos a murit pentru toți oamenii și pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt mântuiți. Moartea Sa îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcătoșii cu condiția ca ei să creadă, dar practic nu îndepărtează păcatul nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine eficace doar dacă omul alege să o accepte.

Răscumpărarea particulară sau ispășirea limitată

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și practic să asigure mântuirea pentru ei. Moartea Sa a fost substituirea în îndurarea pedepsei pentru păcat în locul anumitor păcătoși specifici. În plus față de ștergerea păcatului poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea lor, inclusiv credința care îi unește pe ei cu El. Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat de Duhul tuturor celor pentru care a murit Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.

Împotrivire eficace contra Duhul Sfânt

Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia care aud chemarea exterioară a invitației Evangheliei. El face tot ce poate să aducă fiecare păcătos la mântuire. Dar deoarece omul este liber, el se poate împotrivi cu succes chemării Duhului. Duhul nu poate să regenereze păcătosul până când el nu va crede; credința (care este contribuția omului) precede și face posibilă nașterea din nou. Astfel voința liberă a omului limitează Duhul în aplicarea lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt poate doar să-i atragă la Cristos pe toți acei ce îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei. Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.

Harul eficace sau harul irezistibil

În completare la chemarea generală exterioară la mântuire care este făcută tuturor celor ce aud Evanghelia, Duhul Sfânt oferă aleșilor o chemare interioară specială care în mod inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea interioară (care este făcută doar celor aleși) nu poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca și rezultat convertirea. Prin intermediul acestei chemări speciale, Duhul îl atrage în mod irezistibil pe păcătos El nu este limitat în lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința umană și succesul Său nu depinde de cooperarea oamenilor. Duhul, prin har îl determină pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună voie. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil; nu eșuiază niciodată în a avea ca rezultat mântuirea celor ce au parte de el.

Căderea din har

Acei ce au crezut și sunt mântuiți cu adevărat pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea credinței lor, etc. Nu toți umaniștii arminieni sunt de acord la acest punct; unii susțin că odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai poate niciodată să se piardă.

Perseverența sfinților

Toți acei ce sunt aleși de Dumnezeu, răscumpărați de Cristos, și cărora Duhul le dă credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt păstrați în credință de puterea Dumnezeului Atotputernic și astfel ei perseverează până la sfârsit.