Efeseni 1 de Aurel Munteanu

Efeseni 1

Studiu Grup

,,Mărețul Har”

Pro Efesious

(Către Efeseni)

Cap. 1

v. 1: παυλος αποστολος ιησου χριστου δια θεληματος θεου τοις αγιοις τοις ουσιν εν εφεσω και πιστοις εν χριστω ιησου

Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus

– expeditorul : Pavel . Epistolă scrisă aproximativ între anii 60-62, în timp ce era închis pentru prima dată în Roma- F.A.28.16-31. Versetele care arată că Pavel era în închisoare când scrie sunt: Ef. 3.1; 4.1; 6.20.

În acelaș timp se pare că sunt scrise alte 3 scrisori de către Pavel: Filimon, Coloseni și Filipeni.

În timpul acestei detenții, Pavel este vizitat de Epafras (Col.1.7-8), care-i aduce vești despre Adunarea din Colose. La Colose , Pavel tocmai vroia să îl trimită pe Onisim, sclavul fugar al lui Filimon (Filimon 12). În împrejurarea aceasta Pavel, scrie și colosenilor și scrisorile este posibil să fi plecat către destinatari prin Tihic care apare în Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.

,, Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.” – Col. 4.7-8.

Scrisoarea aceasta ,,Către Coloseni” se pare că a fost una circulară către toate Adunările locale și vizibile din zonă:

,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.” – Col.4.16.

Datorită faptului că frații din Colose sunt îndemnați să citească epistola venită din Laodiceea, mulți au speculat că această epistolă ,,Către Efeseni”, le-a fost adresată Laodiceenilor. Speculația aceasta nu stă în picioare deoarece salutul lui Pavel din primul verset este adresat sfinților din Efes.

– apostol al lui Isus Cristos. Apostol = mesager. De ce toate epistolele lui încep cu ,,Pavel, apostol al lui Isus Cristos”? Pentru că unii îi contestau apostolia deoarece, el nu îndeplinea criteriile apostoliei din F.A.1.21-22. Pavel a fost chemat de Domnul mai târziu, ca apostol al neamurilor și el nu îndeplinea condiițiile enumerate atunci când a fost ales Matia.

– prin voia lui Dumnezeu. Aici Pavel arată voia suverană a lui Dumnezeu, hotărârea Sa luată în planul etern, de a-l chema pe nume (alegere vocațională pentru o anumită slujbă).

Voie suverană pentru a-I fi apostol ,,ca să-I ducă Numele înaintea Neamurilor (ethnōn), regilor (basileōn) și înaintea fiilor lui Israel” – F.A. 9.15-16.

Suveran înseamnă că Dumnezeu când a hotărât lucrul acesta nu a fost influențat din exterior, hotărârea a fost luată după buna Sa plăcere.

Voia aceasta era cea a lui Dumnezeu, nu era nici a celor 12 apostoli, nici a Adunărilor persecutate de Pavel, nici a sa însăși. Pavel nu a știut despre această voie, până ce a fost mântuit și chemat de Domnul Isus Cristos. Pavel până în momentul chemării prin voia Sa suverană, era un vrășmași persecutor al fraților lui Isus. El a fost căutat de Dumnezeu și pus în slujbă și nu invers.

– destinatarii: către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus. Destinatarii sunt membrii Adunării din Efes, care sunt numiți de către Pavel ,,sfinții” (hagiois).

– sfinţii. Expresie ce arată în primul rând, poziția lor spirituală în Cristos. Desemnează în acelaș timp și pe toți membrii Adunării locale și vizibile Efesene. (O să folosesc termenul de Adunare locală și vizibilă pentru a nu se face confuzie cu conceptul augustinian de Biserică Universală Vizibilă sau Invizibilă.¹)

Sfânt = consacrat, pus deoparte sau dedicat pentru Dumnezeu.

– Adunarea din Efes se pare că a început să fie fondată după ce Pavel pleacă din Corint și în drum spre Antiohia Siriei, oprește la Efes (F.A.18.18 –19), împreună cu Acuila și Priscila. După ce Pavel predică iudeilor în sinagogă (v.19) și este rugat să rămână mai mult timp, el nu voiește și se întoarce în Antiohia sfârșind cea de a doua călătorie misionară.

În Efes lasă pe Acuila și pe soția sa care frecventau sinagoga (F.A. 18.26). Abia când Pavel pornește în cea de a treia călătorie misionară merge din nou la Efes. Pevel se întoarce și predică din nou în sinagoga evreiască, unde între timp predicase și Apolo. Odată cu reîntoarcerea lui Pavel la Efes (F.A.19.1) și rebotezarea celor 12 bărbați (F.A. 19.7), se pun bazele Adunării.

Pavel rămâne cam 2 ani (F.A. 19.10.) și predică în sinagogă la începutul lucrării, apoi în școala lui Tiran unde mută pe ucenici datorită împotrivirii evreilor netăiați împrejur cu inima (nemântuiți).

După cei 2 ani, se pare că Timotei rămâne să predice și să păstorească Adunarea din Efes – 1 Tim. 1.3. Ultima dată când mai citim despre Adunarea din Efes, citim din scrierea apostolului Ioan în Apocalipsa 2.1-7.

– ,, și credincioșii în Cristos Isus” dacă sfinți arată poziția în Cristos, expresia credincioși, arată fidelitatea față de Stăpânul lor care i-a răscumpărat. Expresie care face referire tot la membrii Adunării locale și vizibile Efes.

v.2: χαρις υμιν και ειρηνη απο θεου πατρος ημων και κυριου ιησου χριστου

Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.

– har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru. Acesta este salutul standard al lui Pavel întâlnit în toate epistolele lui. O singură dată când modifică salutul introducând expresia ,,îndurare” o face în 1Timotei 1.2.

Versetul arată sursa harului și păcii ca venind nu de la oameni ci de la Dumnezeu Tatăl și Isus Cristos.

Har : gr. – charis. Are 2 sensuri în greacă:

1. frumusețe feminină desăvârșită

2. grație, grațiere, nemerit , favor nemeritat. În textul nostru are cel de al doilea sens.

Natura harului pretinde că nu poate fi meritat, însemnând că nu se poate face nimic pentru a obține , menține sau rămâne în această stare.

Pacea (eirēnē), este acea pace interioară primită-n dar, pe care o primim în urma iertării și împăcării prin achitarea prețului plătit de Isus, Tatălui, la Golgota. Pacea rezultată este una care întrece orice pricepere umană, ne având origine umană – Filipeni 4.7.

Pace (Șhalom!) era un salut specific evreiesc. Efesul avea la baza fondării Adunării, o comunitate de evrei. Ei erau destul de familiarizați cu acest salut cât și cu învățătura despre harul revărsat și peste neamuri. Cele două cuvinte ale salutului arată îndurarea lui Dumnezeu față de evrei și neevrei, prin faptul că se numește Tatăl lor.

– şi de la Domnul Isus Hristos. Sursa harului și păcii fiind nu numai Tatăl ci și Cristos. Această parte a versetului arată atât dumnezeirea Tatălui cât și pe cea a Fiului, făcând distincție între cele 2 Persoane. (De divinitatea Domnului Isus, ocupându-se special în cap. 1 al Scrisorii către Coloseni.)

v. 3: ευλογητος ο θεος και πατηρ του κυριου ημων ιησου χριστου ο ευλογησας ημας εν παση ευλογια πνευματικη εν τοις επουρανιοις {VA 2: εν } χριστω

Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;

– Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.

Binecuvântat (eulogētos) = a vorbi pe cineva de bine.

Motivul pentru care Pavel vorbește de bine pe Dumnezeu:

,,ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos”.

– şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Această expresie scoate în evidență divinitatea Domnului Isus.

– care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală. Arată faptul că nu ducem lipsă de nici una din binecuvântările duhovnicești. Avem viață din abundență datorită bogăției gloriei Sale, glorie demnă de Regele regilor și Stăpânul tuturor stăpânilor. Binecuvântările acestea nu includ lucruri materiale ci spirituale. Lucruri care țin de duh nu de trup. Poți fi sărac material așa cum a fost și Domnul nostru după ce S-a dezbrăcat de gloria cerească, dar să fi bogat spiritual. Versetul acesta nu poate fi folosit pentru a predica evanghelia prosperității.

– în cele cereşti. Această expresie face referire la locația unde s-au luat aceste hotărâri de a fi binecuvântați spiritual toți aleșii asupra cărora sunt răsfrânte bogățiile spirituale.

Versetul 4 până la 12, va detalia o mică parte din hotărârile luate în acest loc ceresc înainte ca Elohim să creeze timpul.

– în Hristos. Arată că toată această abundență de binecuvântare spirituală se datorează exclusiv meritelor lui Cristos și nu datorită meritelor, faptelor sau atitudinilor noastre. Tot ce avem se datorează sacrificiului Său. A fi ,,în Cristos” înseamnă mântuire. A nu fi ,,în Cristos” înseamnă pierzare veșnică.

v.4: καθως εξελεξατο ημας εν αυτω προ καταβολης κοσμου ειναι ημας αγιους και αμωμους κατενωπιον αυτου εν αγαπη

după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;

– după cum ne-a ales în El. Versetul 4, este strâns legat de v. 3, și va detalia hotărârile luate în locul ceresc, în Cristos, înainte de veșnicii. Ne vorbește de hotărârile planului etern care s-au hotărât între Tată, Fiul și Duhul Sfânt, înainte de a fi orice început sau vre-o fărână din univers.

Aici Pavel face referire la Legământul etern, Legământ în care s-au stabilit toate lucrurile cu privire la răscumpărarea noastră, Legământ în care noi toți aleșii am fost dați Fiului. Acest Legământ fiind amintit de apostolul Pavel în 2 Timotei 1.9.

Aici apostolul, introduce învățătura biblică a legerii. În greacă: ales = ἐξελέξατο (exelexato)

În Scriptură se face referire la trei feluri de alegere:

1) Alegere Națională:

Deut. 7 .6 .Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui.

2Sam 7.23 . Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singurul neam de pe pământ pe care a venit Dumnezeu să îl răscumpere pentru Sine, ca să fie poporul cu care să-Şi facă un nume?

2) Alegere Vocațională:

Ef.4. 11 . El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,

F.A.9.15. Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor şi regilor lor, cât şi înaintea fiilor lui Israel!

3) Alegere Personală:

Ef.1 .4 . În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără patăînaintea Lui.

Ioan 15.16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea.

– mai înainte de întemeierea lumii. Aici Pavel precizează timpul alegerii personale pentru mântuire.

– o alegere la care nu a participat nici o creatură (om sau înger), ci doar Dumnezeul Triun

– omul ne influențând această alegere deoarece nu era creat

– o alegere suverană despre care omul a aflat mai târziu în decursul timpului

– ca să fim sfinţi. Sfinți = ἁγίους (hagious)

Alegerea include sfințenia. Nimeni poate spune că este ales dacă nu trăiește consacrat pentru Dumnezeu. Sfinții nu trăiesc cu gândul că dacă au fost aleși trebuie să păcătuiască ca să înmulțească harul. Cine trăiește așa nu a cunoscut pe Dumnezeu. Cine a fost ales trăiește o viață de sfințenie ca din dragoste să nu supere pe Cel ce l-a eliberat din păcat. Prin aceasta se deosebesc aleșii sfințiți de oamenii nesfințiți.

– fără pată înaintea Lui. Fără pată în greacă este ἀμώμους (amōmous) – ireproșabili.

,,Sfinți și ireproșabili înaintea Lui”, arată atât scopul cât și rezultatul alegerii suverane a lui Dumnezeu în privința noastră. De ce suntem priviți ireproșabil înaintea Tatălui? Pentru că jertfa Sa ne-a șters toată vina păcatului și dreptatea lui Cristos ne este imputată nouă celor aleși și binecuvântați cu toată abundența.

– în dragoste. Dragoste – ἀγάπη (agapē)

Dragostea necondiționată a Tatălui este cauza alegerii noastre. Nu ceva anticipat în noi, nu o atitudine a noastră sau vre-un merit personal. Nici credința, nici pocăința, voința liberă sau vre-o faptă de-a nostră, L-a determinat pe Tatăl să ne aleagă, ci dragostea Sa necondiționată (agape), plină de scop. În dragostea agape ne-a predestinat să fim înfiați.

v.5: προορισας ημας εις υιοθεσιαν δια ιησου χριστου εις αυτον κατα την ευδοκιαν του θεληματος αυτου

ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

– ,,ne-a”- cine sunt cei descriși în această expresie? Sunt cei binecuvântați din abundență în Cristos (v.3), și aleși în Cristos de Dumnezeu (v.4). Tot despre ei se spune în continuare că au fost rânduiți înainte de veci pentru înfiere.

El ,,ne-a” și nu noi ,,ne-am” rânduit mai dinainte! Inițiativa este exclusivă din partea Creatorului. Noi ,,aleșii” suntem obiectul alegerii și nu El este ,,Alesul” nostru.

Pavel spune cu alte cuvinte că, înainte de întemeierea lumii, aleșii au avut destinele hotărâte pentru a fi înfiați prin Cristos.

– rânduit mai dinainte. În greacă προορίσας (proorisas) = predestinat.

Când a avut loc predestinarea pentru înfiere a aleșilor?:

– atunci când am fost aleși în El

– înainte de întemeierea lumii

– atunci când am primit binecuvântările duhovnicești

– și am fost socotiți ireproșabili înaintea Lui

– să fim înfiaţi. Înfiați gr. = huiothesian. Acest cuvânt face referire la adopția divină. Apare doar de 5 ori în Noul Testament: Romani 8.15,23; 9.4; Gal. 4.5: Ef.1.5.

Care este motivul care a stat în spatele hotărârii de adopție a lui Dumnezeu? Lauda gloriei harului Său!(v.6)

În ,,Dicționar de civilizație greacă de Guy Rachet”, apărut la editura Univers Enciclopedic, București 1998, am găsit despre adopția în lumea greacă următoarele:

,,La greci, adopția decurgea din două necesități, una religioasă, alta juridică: mai întâi nici o familie, cu vatra și cultul său domestic, nu trebuia să se stingă; apoi, bunurile nu puteau fi transmise decât unui urmaș direct. Astfel încât, atunci când era adoptat un străin, acesta devenea copil legitim; el perpetua tradiția religioasă și continua să administreze bunurile familiale. El devenea reprezentantul familiei, considerată ca parte constituitivă a cetății, formată dintr-o uniune de familii. Pentru a adopta pe cineva, era nevoie ca adoptantul să fie bărbat, major (să aibă peste 18 ani) și să nu aibă copii. Dacă adoptantul avea copii, el era obligat să-i deposedeze de calitatea de urmași legitimi, prin ,,apokeryxis”, care însemna o adevărată renegare. Cu toate acestea, dacă după adopția unui străin se nășteau copii legitimi, moștenirea era împărțită între acești copii legitimi și cel adoptat. Adopția se raliza fără nici un fel de greutate, printr-un act între cetățeni în viață sau printr-un act testamentar. Adoptatul trebuia să fie cetățean prin naștere sau prin naturalizare; el își

pierdea drepturile ce i-ar fi revenit din partea tatălui legitim, însă le păstra pe acelea care îi reveneau din partea mamei sale. Adesea se întâmpla ca cei adoptați să fie deja adulți în momentul adopției. În acest caz, adoptații erau obligați să tuteleze copiii minori ai tatălui adoptiv, precum și pe fiicele legitime ale acestuia, pe care trebuiau să le înzestreze și să le căsătorească. Adoptatul putea contracta o căsătorie cu una dintre ele. Nu rareori se întâmpla ca uniunea cojugală cu fiica unică a adoptantului să fie stipulată chiar în contractul de adopție.”

– după buna plăcere a voii Sale. Arată suveranitatea Sa ca și Creator în stabilirea tuturor lucrurilor create sau hotărâte.

– El acționează ne fiind influențat de aleșii predestinați pentru înfiere.

– Tatăl nu a privit în viitor în planul Său ca să vadă cine vrea să fie ales și rânduit la înfiere. Nu a privit să vadă nici cine are credința aceasta ca apoi să-l aleagă.

– azi se mai predică din păcate că Tatăl, s-a uitat din veșnicie peste capul întregii creații căzute și a văzut cine o să creadă și o să se pocăiască și datorită acestui fapt i-a ales și rânduit maidinainte pentru a fi mântuiți și implicit înfiați!

Lucrul acesta nu poate fi adevărat din cel puțin 5 motive:

1) Dumnezeu Tatăl ar acționa influențat (caz în care n-ar mai fi suveran)

2) nu ar mai putea acționa după bunul plac al Său (așa cum declară Scriptura)

3) ar distruge conceptul de har (concept ce exclude orice atitudine, faptă sau merit uman)

4) lauda gloriei Sale ar fi umbrită de aportul uman (caz în care omul ar avea partea lui)

5) Dumnezeu nu putea să-i aleagă datorită faptului că vede credință și pocăință în ei dinainte, deoarece aceste două sunt daruri spirituale primite din abundența harului, după ce la inițiativa Sa suntem născuți din nou.

v.6: εις επαινον δοξης της χαριτος αυτου εν η εχαριτωσεν ημας εν τω ηγαπημενω

spre lauda slavei harului (Lui) celui care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit

– spre lauda slavei harului (Lui). Acesta este unul din rezultatele înfierii. Această laudă va avea o durată egală cu cea a înfierii: o veșnicie.

– prezența aleșilor în cer din Adamul căzut va fi cunoașterea harului nemărginit în fața creaturilor cerești.

– toate acestea vor îndrepta gloria spre Isus, Căruia I se datorează înfierea, răscumpărarea și prezența lor nemeritată în eternitatea binecuvântată.

– care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit. Har acordat liber ne constrâns, de bună voie, din bunătate, din generozitatea Sa. Cuvântul acesta apare doar de două ori în Scriptură aici ἐχαρίτωσεν (echaritōsen); și în Luca 1. 28: κεχαριτωμένη (kecharitōmenē). În Luca, este tradus ca ,,favorizată cu grație”

v.7: εν ω εχομεν την απολυτρωσιν δια του αιματος αυτου την αφεσιν των παραπτωματων κατα τον πλουτον της χαριτος αυτου

în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,

De la versetul 4 la versetul 6, este descrisă de apostol, lucrarea Tatălui pentru noi. De la versetul 7, arată ce a împlinit efectiv Domnul Isus Cristos pentru noi. În versetele 13 și 14, apostolul descrie lucrarea Duhului Sfânt în mântuirea noastră. Lucrarea Tatălui și Fiului fiind în trecut, a Duhului Sfânt, în prezent.

– în El avem răscumpărarea. În gr.= ἀπολύτρωσιν (apolytrōsin). Apare de 6 ori iar cu formele sale derivate apare de 10 ori în Noul Testament.

Răscumpărarea¹ este actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.

În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19.14; 107.2.

---

Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)

În greceşte, hilasmos (hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10

În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.

Definiţia ispășirii: ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.

Ispăşirea efectivă şi definitivă s-a realizat prin jertfa lui Cristos, nu prin jertfele animalelor.

Împăcare¹:

În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23.

Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.

Împăcarea subiectivă a omului cu Dumnezeu este realizată prin Duhul Sfânt şi produce o schimbare morală majoră.

---

Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).

Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.

– după bogățiile harului Său.

– arată cantitatea harului donat cât și sursa de proveniență

v.8: ης επερισσευσεν εις ημας εν παση σοφια και φρονησει

pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea,

– pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi. Arată destinatarii care primesc abundența harului.

– noi. Arată că de această abundență de har au parte doar aleșii răscumpărați, împăcați și înfiați. Nu au parte toți oamenii cum predică universaliștii.

– în toată înţelepciunea şi priceperea. Acestea sunt manifestările lui Dumnezeu pentru care va fi mereu lăudat. Efeseni 3.10: pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti.

v.9: γνωρισας ημιν το μυστηριον του θεληματος αυτου κατα την ευδοκιαν αυτου ην προεθετο εν αυτω

făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi,

–făcându-ne cunoscut. Inițiativa în descoperirea acestei taine ca noi să o înțelegem și să o pricepem a fost luată de Dumnezeu. A hotărât să ne-o descopere deoarece oamenii nu fuseseră prezenți la sfatul tainic al voiei Sale.

– taina – mystērion. Taina aceasta nu este mântuirea personală. Taina aceasta este: ,,naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup (adunarea locală și vizibilă) şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”,(Ef.3.6).

– voii Sale. Așa a hotărât Dumnezeul Triun, în voia Sa suverană, ca aleșii dintre evrei și neamuri să formeze un singur corp într-o Adunare locală și vizibilă.

– după buna Sa plăcere. Aici vedem clar suveranitatea Dumnezeirii în exersarea bunului plac. Nici evreii nu au fost consultați dacă le place hotărârea și nici neamurile. Știm din cartea Faptelor, că evreilor nu le plăcea ideea ca noi neamurile să fim părtașe împreună cu ei la aceleași promisiuni și binecuvântări eterne.

– pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi. Expresie care face referire tot la planul Legământului veșnic alcătuit în Sine: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Nu a propus, apoi a dat taina spre aprobare sau spre dezbatere. Nu au existat nici delegați de față care să își de-a cu părerea, să facă observații, critici sau propuneri. Nu a existat nici arbitrii care să hotărască dacă Dumnezeu este în măsură să acționeze într-un fel sau altul. Pur și simplu ce a decretat Dumnezeirea, rămâne ,,da și Amin!”

v.10: εις οικονομιαν του πληρωματος των καιρων ανακεφαλαιωσασθαι τα παντα εν τω χριστω τα τε εν τοις ουρανοις και τα επι της γης

pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ

– pentru administrarea împlinirii timpurilor. Dumnezeu este Cel care se îngrijește ca taina să fie împlinită întocmai în derularea timpului:

– împlinirea aceasta nu este condiționată de factorul uman

– El ce începe duce la bun sfârșit

– taina este împlinită pentru noi, la timpul stabilit de El

– timp împlinit nici ,,mai devreme” nici ,,mai târziu” ci atunci când ,,sosește ceasul hotărât în planul veșnic”

– lucru care arată faptul că Dumnezeu este implicat activ în îndeplinirea planului

– El nu este un spectator pasiv care a creat totul precum un ceasornicar care crează un ceas. Acesta îi întoarce cheița și îl lasă să fie guvernat de legile și mecanismele interne ce îl compun.

– ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ. La acest lucru se lucrează acum, când evreii și neamurile conlucrează în acelaș trup al adunării sub autoritatea lui Cristos. Dar acest aspect al unirii tuturor lucrurilor sub o singură autoritate a lui Cristos, se va îmlini într-un mod perfect, abia după finalul omenirii. Atunci, toate lucrurile din cer și de pe pământ, vor fi unite sub autoritatea unui singur Cap, deoarece nu va mai fi păcat în cei glorificați și va fi o ascultare totală din partea aleșilor glorificați. Acum din păcate nu există o ascultare și supunere totală deoarece încă mai există fire în cei răscumpărați. Dar la final atât cerul va fi curățat de demonii răzvrătiți cât și putreziciunea păcatului din noi va fi înlăturată pentru totdeauna. Atunci sfinții și îngerii vor sluji sub aceeași autoritate, într-o armonie perfectă Creatorului lor.

v.11: εν αυτω εν ω και εκληρωθημεν προορισθεντες κατα προθεσιν του τα παντα ενεργουντος κατα την βουλην του θεληματος αυτου

în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,

– în El, în care am şi primit o moştenire. Datorită hotărârii de înfiere a Tatălui, avem parte și de moștenirea bunurilor Sale. Această moștenire am căpătat-o odată cu înfierea și alegerea noastră.

– fiind rânduiţi dinainte. Aici versetul mai arată și timpul cât și destinația primirii moștenirii. Am fost predestinați pentru primirea moșteniri conform cu alegerea Tatălui.

– după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale.

– în primul rând arată că voința lui Dumnezeu este suverană în privința înfieri și primirii moșteniri.

– arată că moștenirea aleșilor este hotărâre luată în planul tainic conform voii Sale

– moșteirea aceasta nu este dată tururor oamenilor decât acelora care sunt aleși și înfiați în Cristos

– dacă este conform voii Sale înseamnă că El și-a ales moștenitorii și nu moștenitorii și-au ales înfierea și implicit moștenirea. El nu le datora nimic și ei singuri erau vrășmaș. Faptul că au fost părtași înfierii și moștenirii este un favor nemeritat, hotărât în conformitate cu bunătatea, mila și îndurarea Sa și nu cu dreptatea!

v.12: εις το ειναι ημας εις επαινον της δοξης αυτου τους προηλπικοτας εν τω χριστω

ca să fim spre lauda gloriei Sale, noi, care am sperat dinainte în Hristos;

– ca să fim spre lauda gloriei Sale. Motivul pentru care a lucrat Dumnezeirea toate lucrurile în planul etern. Acelaș gând a fost exprimat și în v. 6 și va fi reluat și în v.14.

– noi, care am sperat dinainte în Hristos. Noi de aici face referire credincioșii din poporul evreu care sperau de veacuri în Mesia promis pentru a fi mântuiți. El a venit mai întâi la ei, la oile pierdute ale casei lui Israel, apoi la oile dintre neamuri.

– întâietate având iudeii, apoi greci și barbarii

– neamurile erau străine de promisiunile făcute poporului iudeu atât timp cât a fost în picioare Legea de pe Sinai. Când s-a încheiat cu Legea aceasta, datorită Legământului Avraamic, au fost tăiați ei ca națiune ca să fim altoiți și noi.

v.13: εν ω και υμεις ακουσαντες τον λογον της αληθειας το ευαγγελιον της σωτηριας υμων εν ω και πιστευσαντες εσφραγισθητε τω πνευματι της επαγγελιας τω αγιω

în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,

– în care şi voi. Voi aleșii efeseni dintre neamuri. Voi care ați auzit vestea bună de la noi evreii.

– auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre. Nașterea din nou vine totdeauna după ce se aude cu urechea de carne vestea bună cu privire la Cristos. Nu pot exista persoane mature mântuite fără să fi auzit despre Cristos și lucrarea Sa răscumpărătoare. Nu discutăm aici de cazul pruncilor care mor fără discernământ.

– în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii. Trebuie să o auzi vestea bună, să fi înviat spiritual, să o crezi cu credința primită în dar. Numai în felul acesta ești mântuit din moartea spirituală.

Pecetluirea în lumea antică era folosită ca:

– Un simbol al autenticităţii şi al autorităţii. Ex. cu Faraon care îi dă lui Iosif, reprezentantul său, o pecete (Geneza 41:42)

– Depunerea unei mărturi cu privire la un document (autenticitate). Exemplul cu prietenii lui Ieremia au fost martori la contractul de cumpărare pe care l-a încheiat acesta (Ieremia 32:11-14)

– Să creeze siguranță prin aplicarea ei. Astfel, un document de lut care era aşezat într-un plic sau în alt gen de ambalaj, sau un sul legat cu o sfoară de care era ataşată o bucată de lut purtând o pecete imprimată, puteau fi citite numai după ce pecetea era ruptă de o persoană autorizată (cf. Apocalipsa 5:1). O prorocie pecetluită (Daniel 12:9) sau o carte (Isaia 29:11) era astfel un simbol a ceva ce nu a fost revelat încă.

– iar în sens metaforic, pecetea a fost folosită pentru ceea ce era păstrat în siguranţă.

Prin pecetluirea Duhului, aleșii înfiați primesc acum o arvună a ceea ce vor deveni în eternitate. Prin sigilarea făcută de Duhul arată că ei sunt posesiunea Lui fiind păstrați în siguranță. Arată că El are autoritate ca proprietar peste ei (ei sunt moștenirea Lui, moștenitorii Lui). Prin locuirea permanentă a Duhului sunt declarați în fața oamenilor și îngerilor ca fiind înfiați legal.

– de ce este numit Duhul promisiunii? Deoarece nu îl aveau înainte de Cincizecime și atunci trebuiau să-L primească? Nu, deoarece ucenicii aveau Duhul Sfânt înainte de Cincizecime!

Promisiunea de aici face referire la faptul că, Duhul este o arvună în vederea lucrurilor moștenite dobândite în urma înfierii în Cristos, a tuturor aleșilor.

Duh Sfânt care rămâne în noi și adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copiii ai lui Dumnezeu înfiați care strigă Tată – Romani 8. 15-17:

,,Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”

– Duhul Sfânt vine și locuiește în noi începând din momentul nașterii din nou, ca o arvună a faptului că am fost aleși, predestinați și înfiați spre gloria Lui. Sigilarea și locuirea sunt dovezile de necontestat acordate tuturor aleșilor de la primul mântuit până la ultimul care este înfiat.

– Duhul Sfânt nu vine că:

a) stărui tu după El și Îl cauți

b) Îl chemi tu

c) Îi permiți tu să vină și să locuiască în tine

El vine datorită faptului că, ai fost ales și predestinat pentru înfiere, ca să fii moștenitor spre gloria harului Său! De aceea stă scris:

,, Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.65).

v.14: ος εστιν αρραβων της κληρονομιας ημων εις απολυτρωσιν της περιποιησεως εις επαινον της δοξης αυτου

care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.

– care este arvună a moştenirii noastre.

ARVUNĂ¹. (în gr. arrabon, un cuvânt semitic împrumutat; ebr. ‘erabn; lat. arrha, arr (h)abo). Este traducerea unui termen comercial, introdus probabil în apus de comercianţii fenicieni. Înseamnă, în sens strict, prima rată dintr-un cadou sau dintr-o plată, ca o garanţie că va veni şi restul (vezi arvuna în tranzacţiile comerciale moderne). Plata arvunei face obligatorie plata restului sumei. În sensul acesta Pavel spune că darul Duhului este o arvună pentru moştenirea creştinului (Efeseni 1:14; 2 Corinteni 1:22; 5:5) – o garanţie, o anticipare sau o prima rată din gloria viitoare. În sens mai general, un arrabon este orice garanţie sau orice sumă depusă ca semn că o plată mai mare va fi făcută ulterior.

Cu alte cuvinte locuirea Duhului Sfânt este garanția moștenirii noastre.

– pentru răscumpărarea posesiunii dobândite. Posesiunea dobândită fiind noi aleșii înfiați în Cristos Domnul. Duhul Veșnic aplicându-ne răscumpărarea aducându-ne la viață datorită jertfei Fiului.

– spre lauda gloriei Sale. Duhul Sfânt lucrează împreună cu Fiul pt a îndeplin scopul înfieri: ,,Lauda gloriei Sale”. Lauda gloriei Sale este lucru accentuat de 3 ori de apostol în v. 6,12 și 14.

v.15: δια τουτο καγω ακουσας την καθ υμας πιστιν εν τω κυριω ιησου και την αγαπην την εις παντας τους αγιους

De aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii,

– de aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi. De la acest verset, Pavel mută atenția efesenilor de la planul etern, răscumpărarea în Cristos și primirea arvunei moștenirii lor prin lucrarea Duhului, pe credința pe care o primiseră. Credința care era în ei, era dovada clară că ei crezuseră evanghelia, erau mântuiți și împreună cu Pavel, intraseră în posesiunea bogățiilor harului acordat.

– şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii. Dragostea reflectată de frații din Efes, era dragostea agapēn care nu este o dragoste umană obișnuită. Ea era o dragoste supranaturală dăruită din bogățiile harului. În Noul Testament acest cuvînt este folosit de 116 de ori.

-agape este dragostea care iubește pe cineva care a găsit preț în ochii ei; iubește pe acea persoană chiar dacă o merită sau nu.
– ea își are originea în caracterul celui care o manifestă.
– este o dragoste veșnică necondiționată de purtarea celuilalt; ea continuă să iubească chiar cînd nu i se răspunde la fel sau chiar cînd celălalt nu se mai face vrednic de a fi iubit.

---

– este o dragoste plină de bunătate, milă și îndurare care se jertfește pe sine neținând cont de atitudinea asupra căruia se revarsă; aceasta nu înseamnă că este o dragoste oarbă, iresponsabilă care împlinește poftele celuilalt sau calcă legea pentru binele celuilalt.
– de această dragoste agapen, a dat dovadă Dumnezeul Triunic față de noi alegându-ne spre înfiere încă din planul etern. Noi cărora ni s-a făcut acest har trebuie să ne iubim frații în Cristos cu aceeaș dragoste.

v.16: ου παυομαι ευχαριστων υπερ υμων μνειαν υμων ποιουμενος επι των προσευχων μου

nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele,

Aceeaș credință și dragoste manifestată de frații efeseni, îmboldea și pe Pavel ca să înalțe lui Dumnezeu neîncetat rugăciuni și mulțumiri lui Dumnezeu pentru ei.

– nu încetez. Arată faptul că apostolul:

a) persevera în rugăciune pentru ei

b) demonstra faptic grija părintească ce le-o purta

c) îi simțea aproape de inima sa

d) îi păsa de starea lor spirituală

– să mulţumesc pentru voi. Ce motive avea Pavel să mulțumească neîncetat? Bucuria că și ei au avut parte de bogățiile harului și că sunt credincioși și găsiți iubind pe frați.

Dumnezeu nu este glorificat numai că a arătat har, dar și faptului că salvează efectiv pe păcătoșii cărora le-a acordat harul, văzându-i chiar glorificați! Ideea că El face harul doar disponibil și depinde de cine îl alege sau cine vrea, este una despre care nu vorbește Biblia niciodată. Harul nu poate fi ales, nu poate fi pretins, nu poate fi meritat, își are originea în caracterul, în bunătatea, mila și îndurarea lui Dumnezeu, nu în om!

Abundența harului LUCREAZĂ în strânsă legătură cu dragostea agapen, doar pentru aceia pe care El i-a binecuvântat în sfatul tainic, în Cristos în locurile cerești alegându-i spre înfiere. Motiv care îl determină pe Pavel să mulțumească neîncetat lui Dumnezeu pentru ei.

– amintind de voi în rugăciunile mele. Expresia aceasta arată câtă nevoie și dependența de Dumnezeu avem în rugăciune. El nu tratează ușuratic rugăciunea de mijlocire el s-a rugat continuu pentru Adunările pe care le-a plantat și pentru împreună-lucrătorii săi. Datoria aceasta izvora dintr-o grijă și dragoste părintească pe care le-o purta mereu.

v.17: ινα ο θεος του κυριου ημων ιησου χριστου ο πατηρ της δοξης δωη υμιν πνευμα σοφιας και αποκαλυψεως εν επιγνωσει αυτου

ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui,

– ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos. În primul rând versetul arată către cine înalță Pavel rugăciunile sale.

Faptul că Dumnezeu este descris ca Dumnezeul Tată al lui Isus Hristos, în nici un caz nu lasă a se înţelege subordonarea sau inferioritatea Fiului . În mintea multora Dumnezeul Triunic este imaginat ca pe un podium de premiere cu Tatăl pe cea mai înaltă treapta , pe cea de a doua pe Isus Cristos și pe cea de a treia treapta pe Duhul sfant . Acest mod de înțelegere se datorează faptului ca se aduc argumente greșit înțelese gen : Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (1Cor. 15.28.) .

Mulți înțeleg greșit slujbele și privilegiile asumate în Legământul harului în care fiecare persoana a Dumnezeului Triunic își asuma de buna voie anumite responsabilități și se obliga sa le duca la indeplinire pentru răscumpărarea noastră. Intelegand distorsionat aceste slujbe și responsabilități diferite în mintea omului firesc se nasc repede ierarhii pe care strebuie pozitionat șeful și subalternii .

Versetul mai arată că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu ne identificăm cu Fratele nostru mai mare, numind pe Dumnezeu, Tată.

– Tatăl gloriei. Arată faptul că Lui i se cuvine toată gloria, pentru că a ales să ne înfieze, spre aș arăta bogăția harului Său. Asta nu înseamnă că Fiului nu trebuie să fie glorificat pentru că a ales să ne răscumpere plătind prețul și Duhul pentru că a ales să ne nască de sus asigurându-ne arvuna moștenirii noastre.

– să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui. Această ultimă parte a versetului arată concret dorința apostolului Pavel către frații săi din Efes. Mai arată și faptul că duhul de înțelepciune și de descoperire este dat de Dumnezeu. Nu sunt lucruri cu care omul se naște și doar trebuie să și le exerseze ca să ajungă la o cunoaștere profundă. Numai o minte înoită și sfințită de Duhul harului, poate ajunge la această cunoaștere. În greacă înțelepciune – sophias; apokalypseōs este descoperire și cunoaștere – epignōsei.

Duhul de înțelepciune și descoperire de aici reprezintă o mai mare măsură de iluminare interioară în cele spirituale, pentru a ajuta la maturizarea lor.

v.18: πεφωτισμενους τους οφθαλμους της διανοιας υμων εις το ειδεναι υμας τις εστιν η ελπις της κλησεως αυτου και τις ο πλουτος της δοξης της κληρονομιας αυτου εν τοις αγιοις

v.19: και τι το υπερβαλλον μεγεθος της δυναμεως αυτου εις ημας τους πιστευοντας κατα την ενεργειαν του κρατους της ισχυος αυτου

luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi

şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,

– luminând ochii inimii voastre. Iluminarea de aici, este o iluminare spirituală a omului dinlăuntru, care este înviat în urma nașterii de sus. În greacă ochi – ophthalmous , inimă – kardias. Prin acești ochi spirituali, care sunt diferiți de cei fizici, Pavel roagă pe Dumnezeu ca efesenii să poată percepe 3 lucruri:

– ce este speranţa chemării Lui. Această speranță este destinul nostru final pe care L-a avut în vedere când ne-a ales și predestinat pentru înfiere.

– ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi. Speranță ce are directă legătură cu gloria Sa arătată în noi ca moștenitori

– ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi. Cuvântul putere de aici este kratous și face referire totdeauna numai la puterea lui Dumnezeu. Apare de 12 ori în Biblie. Această putere nemărginită a fost arătată și a lucrat doar față de noi cărora ni s-a lucrat credința.

v.20: ην ενηργησεν εν τω χριστω εγειρας αυτον εκ νεκρων και εκαθισεν εν δεξια αυτου εν τοις επουρανιοις

care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti,

– aceeaș putere Dumnezeiească nemărginită care a lucrat la salvarea noastră, a lucrat și în Domnul nostru când L-a înviat dintre morți. Noi am fost salvați pentru El și El a fost înviat pentru noi.

– aceeaș putere L-a întronat la dreapta Sa, în cele cerești. Întronare ce scoate în relief autoritate supremă datorită lucrări Sale de răscumpărare și învingere a morții.

– în acea poziție la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește ca Mare Preot pentru aleșii Săi: Romani 8.34.

v. 21: υπερανω πασης αρχης και εξουσιας και δυναμεως και κυριοτητος και παντος ονοματος ονομαζομενου ου μονον εν τω αιωνι τουτω αλλα και εν τω μελλοντι

mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;

– mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie. În primul rând conform planului etern, Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste oamenii morţi şi vii – Romani 14.9.

În al doilea rând, prin învierea Sa, El trebuie să domnească până la sfârşitul omenirii, când va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţat orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Cel din urmă vrăjmaş desfiinţat va fi moartea – 1Corinteni 15.24-26. Această domnie va începe se pare la sfârșitul Necazului cel Mare și va dura un Mileniu.

Odată cu învierea Sa Isus, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu, I-au fost supuşi îngeri şi autorităţi şi puteri – 1 Petru 3.22. Aceste autorități și puteri sunt în conflic cu noi și avem de luptat cu ele ( Romani 8.38; Efeseni 3.10.).

Efeseni 6.12, vorbește clar despre aceste puteri, autorități și domnii vrășmașe care Îi sunt supuse: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.

– şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Toți genunchii vor fi plecați înaintea Domnului Cristos. Niciun nume nu mai are pretenția de a fi mai presus de cel al lui Isus. Nici Anticristul, nici Satan însuși nu vor mai ridica nici o pretenție, vor fi zdrobiți pentru totdeauna. Orice genunchi se va pleca în fața Sa și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu – Romani 14.11.

v.22: και παντα υπεταξεν υπο τους ποδας αυτου και αυτον εδωκεν κεφαλην υπερ παντα τη εκκλησια

v.23: ητις εστιν το σωμα αυτου το πληρωμα του παντα εν πασιν πληρουμενου

22 şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării,

23 care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;

– şi a pus toate sub picioarele Lui. Tot ce este rău și tot ce ține de moarte este înfrânt datorită învierii Sale. Chiar dacă acum suntem încă sub păcat și moarte și răutatea mai există în noi, în lume și în locurile cerești, va veni ziua când totul va fi curățat și va domni armonia. Isus Domnul va putea fi ascultat în totalitate de către noi cei înfiați și împreună cu îngerii sfinți Îl vom sluji pentru totdeauna spre gloria harului Său.

– şi L-a dat Cap peste toate, Adunării. În primul rând vedem că Isus a fost dat Cap. Cine L-a dat Cap? Dumnezeul Triun în sfatul etern hotărât în Sine Însuși. Isus nu a acționat singur în privința aceasta, ci de comun acord cu planul hotărât pentru cei înfiați pentru aș uni iarăș cele din ceruri și cele de pe pământ – v. 9-10.

Cap peste toate Adunării. Înseamnă că poruncile sau legile stabilite de El nu sunt negociabile. Ce a învățat El și poruncit noi trebuie să le ducem la îndeplinire cu cea mai mare fidelitate. În momentul în care noi intervenim și modificăm legile și învățăturile stabilite de El, nu mai putem avea pretenția că El ne este Cap. De aceea Adunarea Sa, nu poate fi una LEGISLATIVĂ ci doar EXECUTIVĂ! Toate bisericile care urmează învățătura unui bărbat sau a unei femei, în loc de învățătura lui Cristos, acele biserici au cap pe acel bărbat sau pe acea femeie. Pentru a fi Cap, trebuie ca Biblia să reprezinte autoritatea finală în tot ceea ce înseamnă credință și practică.

– care este Trupul Său. Adunarea este comparată metaforic cu un corp uman 1 Cor.12. 27. (Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte).

În relația Sa cu Adunarea, ea este numită Trupul lui Isus. Hristos este Capul peste întreg trupul la fel cum soţul este cap peste soţia sa:

,,pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului.” – Efes. 5:23.

Adunarea nu trebuie privită metaforic ca trup al lui Cristos cum este prezentată azi în lumea teologică ca în figura următoare:

FIGURA 1¹. Adunarea este unită cu Isus printr-o legătură vitală sau organică.

Isus Cristos  și Adunarea

Aici, Isus Hristos este Capul ca parte a trupului; de aceea, Adunarea, în sens metaforic, este doar trunchiul corpului.

Această prezentare distorsionată este preluată și de catolicism și promovează ideea cum că biserica nu ar putea să moară spiritual nicicând cât timp este unită cu Capul. În mod normal la orice corp uman, nu poți avea un cap viu și de la gât în jos tot trupul mort. Și cum Cristosul înviat nu mai poate muri, nici biserica lor catolică nu poate muri.

---

FIGURA 2. Adunarea este sub Hristos ca şi Cap al ei, la fel cum o soţie este sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei.

 

Aici termenul „Cap” este o desemnare a poziţiei şi a relaţiei cu un trup metaforic, care de asemenea este complet în sine. Acest trup este Adunarea. Acesta este trupul lui Hristos, la fel cum un soţ îşi vede soţia ca propriul trup.

Reprezentarea aceasta este cea scripturală deoarece, chiar apostolul Pavel, descrie pe unii membrii ai Adunării ca fiind: ureche, ochi, nas.

1 Corinteni 12:

16. Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

În felul acesta, chiar dacă o Adunare locală și vizibilă apostaziază, murind spiritual, (ceea ce s-a întâmplat cu multe Adunări de-a lungul secolelor – exemplu cele 7 din Apocalipsă), Capul care este Cristos, nu moare. El doar își retrage prezența din Adunarea respectivă, ,,îndepărtând sfeșnicul”. Lucru care în timp s-a petrecut chiar Adunării din Efes – Apocalipsa 2.5.

– plinătatea Celui care umple totul în toţi. În Isus Domnul locuiește toată plinătatea Dumnezeirii deoarece El este Dumnezeu – Coloseni 2.9. Din această plinătate care este un izvor nesecat, sunt adăpați toți membrii Adunărilor locale peste care El este Cap. El se îngrijește ca fiecare Adunare a Sa, să crească, umplând toate lipsurile și neajunsurile fiecărui component în parte. El umple fiercare mădular în parte ca să crească tot Trupul într-o armonie sfântă după voia Sa, spre gloria Numelui Său:

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste ( Efeseni 4.16).

Traduceri folosite:

G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/

Scriptura pentru viață: http://scriptura.pentruviata.ro/

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/

Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm

 

28 decembrie 2017 | Categories: Efeseni 1, Studiu Efeseni | Tags: adopție, alegere, Alegere Necondiționată, îndreptățire prin credință, depravare totală, Efeseni 1, har, har irezistibil, indreptatire, ispasire limitata, justificare, Mărețul Har”, Perseverență și păstrare, predestinare, verset cu verset - studiu de pe grupul | Lasă un comentariu