Chemările: externă şi internă
de Raul Enyedi
Chemarea externă
În Scripturi sunt descoperite două feluri de chemări. Prima este chemarea exterioară sau vizibilă uneori referindu-se ca la chemarea generală. Referinţe: Isaia, 45:22; 55:6; Evanghelia după Matei, 9:13; 11:28; 22:14; Evanghelia după Marcu, 2:17; Evanghelia după Luca, 5:32; Apocalipsa lui Ioan, 22:17.
1. ACEASTĂ CHEMARE ESTE PRIN PREDICAREA EVANGHELIEI. Fiecare expunere a evangheliei este o chemare adresată omului să lase păcatul şi să se încreadă în Isus Hristos. Predicarea evangheliei arată omului nevoiea lui şi îl confruntă cu propria responsabilitate de a se pocăi şi de a crede (Faptele Apostolilor, 17:30). Predicarea evangheliei ar trebui făcută serios şi cu pasiune.
2. ACEASTĂ CHEMARE ESTE O CHEMARE INDIRECTĂ A DUHULUI.
3. ACEASTĂ CHEMARE, PRIN URMARE, ESTE GENERALĂ. Prin aceasta înţelegem că ea nu este limitată la aleşi. Chemarea generală este pentru toţi oamenii chiar dacă ei o aud şi răspund, sau nu.
4. ACEASTĂ CHEMARE, ÎN SINE, ÎNTOTDEAUNA ESTE INEFICACE. Chemarea externă întotdeauna este respinsă de omul natural, din cauza depravării moştenite de la Adam şi a inabilităţii privind lucrurile spirituale (Întâia epistolă către corinteni, 2:14). Doar predicarea evangheliei nu este suficientă pentru a aduce omul natural la pocăinţă şi credinţă. Omul trebuie capacitat de Dumnezeu în direcţia întoarcerii de la păcat şi a încrederii în Hristos (Ieremia 13:23; Evanghelia după Ioan, 6:44; 65).
5. ACEASTĂ CHEMARE ESTE SINCERĂ. Arminienii spun că o credinţă în doctrinele harului face chemarea generală nesinceră. Ei fac aceasta pe baza a trei argumente:
- Învăţătura că omul prin natură este incapabil să se întoarcă de la păcat la Hristos. Totuşi, inabilitatea morală a omului nu susţine că, chemarea generală este artificială, ceea ce ar însemna, că porunca lui Dumnezeu pentru toţi oamenii de a se supune Legii în mod desăvârşit este artificială! Aceasta este într-adevăr blasfemie, să fi atât de îndrăzneţ ca să-L acuzi pe Dumnezeu de lipsă de sinceritate!
- Învăţătura conform căreia scopul de a alege al lui Dumnezeu este de a mântui doar o parte din rasa adamică. Arminienii afirmă că dacă Dumnezeu şi-a propus să salveze doar o parte din rasa adamică, atunci, El sincer nu poate să invite toţi oamenii să vină la Hristos pentru mântuire. Totuşi, în obişnuinţa arminianului de a lua o astfel de poziţie, el trebuie să nege preştiinţa şi omniscienţa lui Dumnezeu. Cu siguranţă că Dumnezeu cunoaşte că toţi oamenii nu se vor pocăi şi nu vor primi evanghelia.
- Doctrina ispăşirii limitate. Dacă cineva se va duce în faţa unei mari mulţimi de oameni şi va oferi fiecăruia o bancnotă de zece lei, iar acesta are preştiinţa că doar o sută dintre aceştia vor primi oferta sa, are el nevoie să facă o ofertă sinceră pentru a oferi cei o sută de lei? Cu siguranţă nu. Cunoscând că el are un număr suficient pentru a se îngriji de toţi care vor accepta oferta, el poate spune deschis şi sincer: „Cine doreşte o bancnotă de zece lei să vină la mine şi îi voi da o bancnotă.” Motivul pentru care unii nu primesc este din cauza refuzului lor, nu din lipsă de resurse. Acelaşi lucru este valabil şi cu chemarea generală.
Mărturisirea de credinţă de la New Hampshire spune: „Nimic nu împiedică mântuirea celor mai mari păcătoşi de pe pământ cu excepţia propriei lor depravări inerente şi a refuzului voluntar de a se supune Domnului Isus Hristos.”
Chemarea internă
Referinţe biblice: Faptele Apostolilor, 2:39; Epistola către romani, 1:6; 8:28, 30; 9:11, 24; Întâia epistolă către corinteni, 1:1, 26; Epistola către galateni, 1:15; 5:8; Epistola către efeseni, 4:4; Epistola către coloseni, 3:15; Întâia epistolă către tesaloniceni, 5:24; A doua epistolă către tesaloniceni, 2:14; A doua epistolă către Timotei, 1:9; Epistola către evrei, 9:15; I Petru, 1:15; 2:9; 3:9; 5:10; II Petru, 1:3, 10; Iuda, 1.
1. ACEASTĂ CHEMARE ESTE O CHEMARE DIRECTĂ PRIN DUHUL. Chemarea interioară este o lucrare a Duhului Sfânt care deschide inima păcătosului şi îl capacitează la pocăinţă şi credinţă. Fără această lucrare divină nici un om nu poate răspunde evangheliei. Cuvântul trebuie să vină în puterea Duhului Sfânt pentru ca omul să creadă (Întâia epistolă către tesaloniceni, 1:4-5).
2. ACEASTĂ CHEMARE ESTE INDIVIDUALĂ. Prin această chemare interioară aleşii ies în evidenţă şi sunt mântuiţi. Aceasta explică de ce unii cred iar alţii nu. Credinţa este rezultatul aplicării harului prin Duhul Sfânt la cei aleşi, capacitându-i să răspundă evangheliei.
3. ACEASTĂ CHEMARE ESTE ÎNTOTDEAUNA EFICACE. Chemarea eficace nu poate întâmpina rezistenţă, deoarece este o chemare a puterii Divine (Daniel, 4:35).
Expresii nebiblicefolosite în evanghelizările de obște
Expresii nebiblice
folosite în evanghelizările de obște
Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că multe lucruri greșite le primit fără să le cercetăm și le dăm mai departe ca fiind bune, iar pe altele pur și simplu le primim deoarece natura noastră păcătoasă care încă mai este în noi, nu acceptă că Dumnezeu este un suveran absolut. Ea dorește ca omul să fie suveran și Dumnezeu sclavul ei sau dacă asta pare prea exagerat, să fie cel puțin egală în suveranitate cu Dumnezeu (de fapt asta fiind vechea sugestie adresată de balaurul cel vechi Evei, în grădina Edenului).
Azi o să abordez o expresie nescripturală pe care o întâlniți foarte des în lumea evanghelică la chemările cu care se încheie unele evanghelizări. Nu este o invenție nouă ci este una destul de veche pe care ați auzit-o chiar la începutul vieții voastre spirituale, când învățătorii voștrii, v-au învățat abc-ul Scripturii. Expresia este: ,,Fă-i un pas către Dumnezeu, iar El va face 2, 10 sau 100 către tine”. Important este să faci tu primul pas, Dumnezeu îți vede intenția și imediat îți sare în ajutor, trebuie numai ca tu să vrei!
Această expresie des folosită, nu este scripturală din mai multe motive:
– nu se crede că omul este complet mort spiritual, stare în care nu poate căuta pe Dumnezeu. Oamenii în general cred că omul este bolnav din cauza păcatului sau cel mult în comă dar nu mort! Din acest motiv ei implică voința omului mort spiritual care este sclavă păcatului și naturii păcătoase, în căutarea după viața din Dumnezeu. Făcând aceasta ei uită un principiu primordial întâlnit imediat după cădere, și anume că omul a fugit de Dumnezeu și s-a ascuns după păcatul adamic (Gen. 3.8). De atunci a rămas în om fuga de Lumină ca să nu i se vădească faptele și iubirea întunericului (Ioan 3.19-20). Tot de atunci se spune despre om că:
,,Nu este niciun om neprihănit (drept), niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3. 10-12).
– se crede că omul mort spiritual se naște înzestrat cu capacitatea să Îl caute pe Dumnezeu într-un mod salvator (mântuitor). Ideea aceasta este des predicată azi dar nu era așa și în primul secol. Domnul Isus într-o împrejurare afirmă clar iudeilor morți în greșelile și păcatele lor: ,,Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5.40). De ce nu voiau, nu își exersau îndeajuns voința? Nu! Ei nu veneau deoarece nu fuseseră născuți din nou, Cuvântul Său nu pătrunsese în ei (Ioan 8.37), ca ei să aibe viața și să vină. Abia după ce sunt înviați spiritual oamenii vor să vină la Cristos deoarece Domnul le schimbă natura și le dă ,,voință și înfăptuire” (Filipeni 2.13).
– Dumnezeu este inițiatorul salvării omului și nu omul inițiatorul propiei salvări de la pierzare eternă. Dumnezeu are primul inițiativa în salvarea omului și nu omul mort spiritual. ,,La început Elohim…”(Geneza 1.1), acest principiu rămâne pentru eternitate. ,,La început El și nu e-ul meu”! Totdeauna revelația, cunoașterea progresivă a lui Dumnezeu cât și salvarea de după cădere, a început de la El către noi. Calea lumii religioase, începe de la om către Dumnezeu. De aceea există atâtea păreri cu privire la Dumnezeu și atâtea rețete pentru mântuire, acordate binevoitor de religiile umaniste.
Dumnezeu a avut primul inițiativa, nu de când a fost omul născut din nou, s-a pocăit și a crezut, ci cu mult înainte, înainte de a crea lumea:
,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1.4-5).
Încă din eternitate, din hotărârea luată în planul etern în legământul harului între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, încă de atunci Domnul a fost inițiatorul salvării noastre. El, Dumnezeul Triunic este inițiator deoarece este suveran și face ce dorește în conformitate cu buna Sa plăcere! A fost vreunul acolo la sfatul tainic ca să-L influențeze pe Dumnezeu să îl aleagă? A îndatorat el pe Dumnezeu cu ceva ca mai apoi Dumnezeu șă-i răsplătească, alegându-l ca să fie salvat? A avut el vre-o atitudine sau a făcut el vre-o faptă sau vreun gest ce să determine pe Domnul să îl aleagă? Nu, nu cred deoarece nimeni din umanitate nu fusese creat. ,,El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1.9).
– Dumnezeu face primul pasul și nu omul mort spiritual. Cristos Domnul a spus:
,,Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi; ….. Şi a adăugat: Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44, 65).
Aceste două versete, lasă de înțeles că nimeni oricât și-ar ,,încorda voința liberă”, nu face primul pasul și nici nu poate să vină la Cristos. Vin doar aceia cărora le este dat de sus înainte de veci și trași la timpul hotărât. Cuvântul trage (helkysē în greacă), mai este folosit acolo când Pavel și Sila sunt târâți în piață înaintea fruntașilor după episodul cu ghicitoarea din Filipi (F.A. 16.19); când peștii sunt trași cu mreja la mal (Ioan 21.6) și când Petru trage sabia din teacă și taie urechea lui Malhu (Ioan 18.10). Tragerea de aici implică smulgere cu forță, implică putere ca acolo unde spune că noi am fost strămutați de sub puterea întunericului în Împărăția Fiului dragostei Lui (Coloseni 1.13). Fără această tragere nimeni nu s-ar smulge de unul singur și din proprie inițiativă din moartea spirituală și capcana diavolului în care a fost prins prin păcatul adamic ca să-i facă voia (2 Timotei 2.26). Dacă Dumnezeu nu ar face primul pasul, omul nu ar putea niciodată!
Concluzie:
Mântuirea are loc la inițiativa unui Dumnezeu suveran, omnipotent care face toate după sfatul voii Sale în conformitate cu scopurile Sale veșnice. În mântuirea noastră, El face primul pasul, ne înviază spiritual după care ne dă voință și înfăptuire ca să călcăm pe urmele Domnului Cristos. Noi nu putemface primii pasul deoarece suntem morți din punct de vedere spiritual.
În ideea aceasta Spurgeon a spus odată o pildă cu un cruciat căruia i se tăiase capul de către mahomedani pe când lupta să elibereze țara sfântă. Spurgeon spunea despre acesta că el credea că se putea întoarce înapoi în patria sa așa mort cum era, doar dacă se ridica singur de jos, își lua capul sub braț și făcea primul pas! Primul pas era important și îndeajuns, dacă putea să facă pe primul, nimic nu l-ar fi putut împiedica să ajungă înapoi la Roma. La fel stau lucrurile și pe parte spirituală: un mort este de ajuns să facă primul pas ca să fie mântuit, pe primul. Dar oare poate să-l facă dacă este mort? Păi răspunsul este nu, pentru că în el nu este viață! La fel ca și cruciatul cu capul tăiat, este cazul fiecărui mort spiritual care crede sau este îndemnat să facă primul pas. Nu există nici o diferență!
Tu despre venirea ta la Cristos, ce poți spune? Tu ai făcut primul pas către El sau El a făcut pasul către tine? Dacă încă mai predici sau crezi că tu ai făcut primul pas, aduți aminte doar de două versete:
,,Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu ” și ,, Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl”, (Romani 3.11 și Ioan 6.44).
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente