Mosheim despre Albigensi
În 1030 Mosheim a remarcat despre ei: „Ei susţineau, în general, potrivit propriei lor Mărturisiri, că întreaga religie consta în studierea pietăţii practice şi într-un curs de acţiuni care se conformează legilor divine, şi tratau toate modurile exterioare de închinare cu cel mai mare dispreţ. Trăsăturile lor particulare se pot reduce la următoarele puncte (Observaţi că acestea sunt scrise la persoana a III-a):
1. Ei respingeau botezurile şi, în mod special, botezul pruncilor, ca ceremonie care ar fi esenţială mântuirii.
2. Pentru acelaşi motiv, ei respingeau sacramentul Cinei Domnului.
3. Ei respingeau că Bisericile (clădirile bisericeşti) ar fi fost înzestrate cu o măsură mai mare de sfinţenie decât casele particulare sau că ele ar fi fost mai adaptate la închinarea adusă lui Dumnezeu decât alte lăcaşuri.
4. Ei afirmau că altarele nu trebuiau să fie considerate altceva decât un morman de pietre şi, prin urmare, erau nevrednice de vreun semn de veneraţie sau consideraţie.
5. Ei dezaprobau folosinţa tămâiei şi a untdelemnului consacrat în slujbele de natură religioasă.
6. Ei considerau folosirea clopotelor în Biserică drept o superstiţie intolerabilă.
7. Ei tăgăduiau instituirea episcopilor, presbiterilor, diaconilor şi a altor demnităţi ecleziastice ca fiind de sorginte divină şi mergeau până acolo încât susţineau că numirea în Biserică a slujitorilor de stat era cu desăvârşire inutilă [pentru a păstra Bisericile ca trupuri legiuite ale lui Hristos].
8. Ei afirmau că instituirea riturilor funerare era un efect al avariţiei sacerdoţilor şi că era indiferent dacă morţii erau îngropaţi în curtea Bisericii sau pe câmp.
9. Ei priveau pedepsirile voluntare denumite penitenţe, care erau practicate în acel veac pe scară mare, ca fiind nefolositoare şi absurde.
10. Ei tăgăduiau că, pentru păcatele celor morţi, într-o măsură cât de mică, s-ar fi putut face ispăşire prin intermediul meselor, a pomenilor date săracilor sau a penitenţelor substitutive şi, în consecinţă, ei tratau doctrina purgatoriului ca o născocire ridicolă.
11. Ei considerau căsnicia ca o instituţie dăunătoare şi osândeau în mod absurd, fără distincţie, toate legăturile conjugale. [Acest articol este foarte puţin credibil, cel puţin în felul în care este exprimat aici. Aceste Biserici nu respingeau căsnicia, ci sacramentul căsniciei ca fiind necesar pentru mântuire şi se poate să fi susţinut că a rămâne necăsătorit este de mare preţ, conform I Corinteni, 7:32, 33.]
12. Ei priveau cu o anumită veneraţie şi închinare, după cuviinţă, pe apostolii şi martirii din rândurile cărora, totuşi, îi excludeau pe mărturisitori, clasă în care îi includeau şi pe sfinţi, care nu pătimiseră moartea pentru cauza lui Hristos şi ale căror trupuri, după părerea lor, nu avea nimic mai sfânt decât orice alt cadavru omenesc.
13. Ei declarau folosirea muzicii instrumentale în Biserică şi alte adunări religioase ca fiind superstiţioasă şi nelegiuită.
14. Ei tăgăduiau că crucea pe care a pătimit Hristos ar fi fost mai sfântă în vreun fel decât alte feluri de lemn şi, în consecinţă, refuzau să-i acorde fie şi cea mai măruntă măsură de închinare religioasă.
15. Ei nu numai că refuzau toate actele de adorare ale chipurilor lui Hristos şi ale sfinţilor, ci chiar le scoseseră din Biserici.
16. Ei erau şocaţi de subordonarea şi distincţiile care se făceau în rândurile clerului şi de diferitele grade de autoritate care erau conferite diferiţilor membri ai acelui corp sacru.”
Aceşti albigensi erau cunoscuţi şi sub numele de valdensi sau paulicieni şi erau în legătură cu bogomilii. Ei erau denumiţi mistici, fanatici şi odioşi. În Italia ei erau denumiţi paterini şi cathari. „Această sectă dăunătoare se ţinea cu încăpăţânare de principiile sale şi, de-aici, în cele din urmă erau osândiţi să fie arşi de vii. Un soi asemănător de oameni a ieşit în mare număr din Italia în veacurile următoare, s-a răspândit ca o inundaţie prin toate provicniile europene şi şi în Germania a devenit cunoscută ca Fraţii duhului liber, în timp ce în alte ţări au fost distinşi cu apelativul begarzi.” (Mosheim)
Citat preluat din :
Baptiştii non-protestanţi de William Bekgaard
Teoria Succesiunii de Adunari din timpul Domnului Isus pana astazi susţinută de istorici importanţi
-
- Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie, iar unii chiar o afirmă.
- Will Durant, istoric secular american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia, unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).
- Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”
- Zwingli, reformator elveţian: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, O istorie a baptiştilor, vol. 1, p. 86).
- Robert Barclay, istoric non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).
- Mosheim, istoric german lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)
- Doctorii Ypeij şi Dermout: istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali… Pe această bază, Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică, că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche.” (Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)
- Schaff, istoric prezbiterian american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia, vol. I, p. 370)
- Leonard Verduin, istoric prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front [aripa stângă, radicală a Reformei] a fost o resurgenţă a acelor tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36). „…sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat – dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un simplu produs al secolului şaisprezece. Dar această tăcere în privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou… Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat” (Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât constantinianismul” (op. cit., p. 190)
- Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie, iar unii chiar o afirmă.
- Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin aşa ceva sunt „de mâna a doua”
- Alexa Popovici, istoric baptist român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).
- Bertalan Kirner, istoric baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii baptiste [botezarea prin afundare] stârniseră multe controverse. Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti (acest citat dovedeşte faptul că Kirner nu credea că baptiştii au apărut prin John Smyth)
- John T. Christian, istoric baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în fiecare caz.
Eu am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)
Christian a avut două doctorate, membru în American Society of History, Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări originale şi strângere de documente.
- Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost susţinută de istorici baptişti anteriori.
- Thomas Crosby, primul istoric baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor.
Ei nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai unei secte sau religii noi…” (The History of the English Baptists, vol. 1, p. xxvi)
- Joseph Hooke, apologet baptist englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei” Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai veche decât războiul de la Munster… m-aş decide să o părăsesc şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această sectă reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…” „…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized Believers, Londra, 1701)
- John Spittlehouse şi John More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în 1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii Primitive a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din vremea Apostolilor până în prezent.
Citat preluat din :
Unde găsim Adunările lui Cristos în istorie de Raul Enyedi
Marturii ,care atesta Succesiunea Neintrerupta de Adunari in fiecare secol din zilele Domnului pana azi
Marturii ,care atesta Succesiunea Neintrerupta de Adunari in fiecare secol din zilele Domnului pana azi :
Citate din :Urma sangelui de J. M. Carroll
Inainte ca adunarea sa se mute in „Metropolitan Tabernacle,” cand inca se intalnea la „New Park Street,” in 1860, Spurgeon a predicat astfel:
„Nu imi e rusine de denominatia careia ii apartin, care vine direct de la Cristos, si care nu a trecut niciodata prin torentul noroios al Romei, si care are o origine separata de orice fel de protestantism sau de toti cei care au iesit din Biserica Anglicana, pentru ca noi am existat inaintea tuturor celorlalte denominatii . . .” C. H. Spurgeon, NEW PARK STREET PULPIT, Vol. 16, 1860 (Pasadena, Texas, Pilgrim Publications 1973 retiparire), p. 66.
In timpul anului urmator, 1861, dupa ce s-a mutat in noul Tabernacle, Spurgeon a declarat:
„Noi credem ca baptistii sunt crestinii originali. Noi nu ne-am inceput existenta la Reforma, noi am fost reformatori inainte ca Luther sau Calvin sa se fi nascut inca; noi nu ne tragem din Biserica Romei, pentru ca nu am facut niciodata parte din ea, ci avem o linie neintrerupta de la apostolii insisi. Am existat intotdeauna inca din zilele lui Cristos, iar principiile noastre, cateodata ascunse si uitate, ca un rau care poate sa curga si pe sub pamant pentru o scurta perioada, au avut intotdeauna aderenti sinceri si sfinti”C.H. Spurgeon, METROPOLITAN TABERNACLE PULPIT, Vol. 7, 1861 (Pasadena, Texas, Pilgrim Publications 1973 retiparire), p. 225.
Mai tarziu in acelasi an, Spurgeon a declarat cu curaj pentru ca toata lumea sa auda:
„Si acum . . . cand cineva ne spune ‘Voi ca denominatie, ce nume mari puteti sa mentionati? Despre ce parinti puteti sa vorbiti?’ Le putem spune, ‘Putem vorbi de mai multi parinti decat oricine altcineva sub cer, pentru ca noi suntem vechea biserica apostolica, ce nu s-a plecat niciodata in jugul printesei; noi, cunoscuti printre oameni, in toate erele, sub nume diferite cum ar fi, donatisti, novatieni, paulicieni, petrobrusieni, catari, arnoldisti, husiti, waldenzi, lolarzi si anabaptisti, intotdeauna am militat pentru curatia bisericii, distingerea si separarea ei de guvernarea omeneasca. Parintii nostri au fost barbati obisnuiti cu dificultatile si nu au stiut ce inseamna viata usoara. Fiii lor ne arata o linie continua care vine in mod legitim de la apostoli, nu prin mizeria Romei, nu prin manipularea prelatilor, ci prin viata Divina, prin ungerea Duhului Sfant, prin partasia Fiului in suferinta si a Tatalui in adevar” Spurgeon, (ibid., Vol. 7), p. 613.
In 1881, douazeci de ani mai tarziu, Spurgeon inca predica aceleasi lucruri cu privire la originea baptistilor. Este foarte semnificativ ca dupa douazeci de ani de studii, lucrare si legaturi mai profunde, atat cu baptisti cat si cu altii, fratele Spurgeon inca a crezut in originea apostolica si in continuitatea bisericilor baptiste. El a declarat:
„Istoria a fost scrisa pana acum de dusmanii nostri, care, daca ar fi putut, nu ar fi mentionat nimic despre noi in documentele lor si totusi iata ca s-a descoperit, pe ici pe colo, ca anumiti oameni saraci numiti anabaptisti, erau adusi pentru a fi condamnati. Din zilele lui Henry II, [1154-1189 d.Cr.] la cele ale lui Elizabeth [1558-1603] auzim de anumiti eretici nefericiti care erau urati de toata lumea din cauza adevarului care era in ei. Citim de oameni saraci, barbati si femei, cu hainele sfasiate, dusi pe campuri sa moara de frig, si imediat de altii care au fost arsi in Newington pentru vina de a fi anabaptisti. Mult inainte ca protestantii vostri sa fie cunoscuti, acesti anabaptisti oribili, asa cum erau in mod nedrept numiti, protestau pentru ‘un Domn, o credinta si un botez’” C.H. Spurgeon, (Metropolitan Tabernacle Pulpit, Vol. 27), p. 249, [parantezele drepte imi apartin: editorul].
Citate din : De ce Baptistii nu sunt Protestanti sau Originea si doctrinele Anabaptistilor din secolul Reformei de Raul Enyedi
Robert Barclay, care nu s-a identificat cu Anabaptiştii, a afirmat despre ei: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).
Mosheim, istoricul luteran, declară: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Ibid., p. 385)
Reformatorii au recunoscut originea distinctă şi antică a Anabaptiştilor. Christian îl citează pe Zwingli ca spunând: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, op. cit., p. 86).
Luther afirmă acuzator: „În vremurile noastre doctrina Evangheliei, restabilită şi curăţită, a atras la ea şi a câştigat pe mulţi care în vremuri mai vechi au fost suprimaţi de tirania Antihristului, a Papei; totuşi, au plecat de la noi Wiedertaufer, Sacramentschwarmer und andere Rotengeister [Anabaptişti, fanatici în privinţa sacramentelor şi alţi făuritori de partide]… căci nu erau dintre noi, deşi pentru o vreme au mers împreună cu noi”(Verduin, Ibid., p. 18).
Citat din cartea celui ce m-a botezat pe mine ,nepretuitul meu frate in Cristos : Pugh Curtis – Trei martori pentru Baptisti :
Mărturia Cardinalului Hosius
Cardinalul catolic Stanislaus Hosius (1504-1579) a fost una dintre figurile cele mai semnificative ale „Contra Reformei” romano-catolice. A fost reprezentantul oficial al papei şi ofiţer preşedinte al Consiliului din Trent. Despre anabaptişti a spus:
„Dacă adevărul religiei s-ar putea judeca după disponibilitatea şi bucuria pe care un om al oricărei secte o arată în suferinţă, opiniile şi convingerile nici unei alte secte nu ar fi mai adevărate şi mai sigure decît cele ale anabaptiştilor, asemeni cărora nu a mai fost nimeni în ultimii peste o mie două sute de ani care să fie pedepsiţi mai jalnic, sau care să fi îndurat mai ferm şi cu mai multă bucurie şi chiar să se fi oferit pe sine pedepselor celor mai crude ca aceşti oameni.” [11]
Din nou Cardinalul dă o dovadă nesolicitată şi clară cu privire la perpetuitatea bisericilor Domnului când vorbeşte despre strămoşii noştri baptişti:
„Dacă nu ar fi fost baptiştii chinuiţi într-un mod groaznic şi n-ar fi fost tăiaţi cu cuţitul în ultimii o mie două sute de ani ei s-ar fi adunat într-un număr mai mare decât toţi reformatorii.”
Recomandari :
• Reformatorii si copiii lor vitregi – de Leonard Verduin
• Urma sangelui – de J. M. Carroll
• De ce Baptistii nu sunt Protestanti sau Originea si doctrinele Anabaptistilor din secolul Reformei – de Raul Enyedi
Trei martori pentru baptisti :http://www.slideshare.net/gxg4christ/trei-martori-pentru-baptisti
HISTORY OF THE DONATISTS BY DAVID BENEDICT
http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/23/history-of-the-donatists-by-david-benedict/
BOGOMILS OF BULGARIA AND BOSNIA BY L. P. BROCKETT, M. D.,
THE WALDENSES WERE INDEPENDENT BAPTISTS
http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/the-waldenses-were-independent-baptists/
THREE WITNESSES FOR THE BAPTISTS
http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/three-witnesses-for-the-baptists/
THE TRAIL OF BLOOD
http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/the-trail-of-blood/
A HISTORY OF THE BAPTISTS VOL. 1
http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/a-history-of-the- baptists-vol-1/
A HISTORY OF THE BAPTISTS VOL. 2
http://ovocebaptistainoltenia.wordpress.com/2010/04/15/a-history-of-the-baptists-vol-2/
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente