,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “Voința liberă”

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

 

Voința liberă sau abilitatea umană

Cu toate că natura umană a fost serios afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o stare de totală neajutorare spirituală. Dumnezeu dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos să se pocăiască și să creadă, dar El nu se interferează cu libertatea omului. Fiecare păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său etern depinde de cum o folosește. Libertatea omului constă în abilitatea sa de a alege binele mai presus decât răul în cele spirituale; voința sa nu este înrobită de natura sa păcătoasă. Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul Domnului și să fie regenerat ori puterea să se împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară. Păcătosul pierdut are nevoie de asistența Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de Duhul înainte ca el să poată crede, credința fiind actul omului și precede nașterea din nou. Credința este darul păcătosului pentru Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.

Inabilitatea totală sau depravarea totală

Din cauza căderii, omul este incapabil prin el însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor. Păcătosul este mort, orb, și surd față de lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este înșelătoare și coruptă, nespus de rea. Voința sa nu este liberă, este înrobită naturii sale rele, deci el nu va dori –el nu poate – alege binele și nu răul în domeniul spiritual. În consecință e nevoie de mai mult decât asistența Duhului pentru a aduce un păcătos la Cristos – este nevoie de regenerare prin care Duhul îl înviază pe păcătos și îi dăruiește o natură nouă. Credința nu este ceva, cu care omul contribuie la mântuire ci ea însăși este o parte a darului lui Dumnezeu, mântuirea – este darul lui Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului către Dumnezeu.

Alegerea condiționată

 Alegerea lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe preștiința Sa, că ei vor răspunde chemării Sale. El i-a ales doar pe cei care El a știut că prin propria libertate vor crede Evanghelia. De aceea alegerea a fost determinată sau condiționată de ceea ce va face omul. Credința pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care El și-a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de Dumnezeu, ci a rezultat doar prin voința omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți cei despre care El știa că prin propria lor voință liberă, l-ar alege pe Cristos. Astfel alegerea lui Cristos de către păcătos și nu alegerea păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza finală a mântuirii.

Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii bazat numai pe voința Sa suverană. Alegerea Sa pentru anumiți păcătoși nu a fost bazată pe nici un fel de răspuns anticipat de ascultare din partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din contră, Dumnezeu dă credința și pocăința fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată sau condiționată de calități virtuase anticipate în om. Pe acei aleși de Dumnezeu în mod suveran El îi aduce prin puterea Duhului la voința acceptării lui Cristos. Astfel, alegerea păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea păcătosului pentru Cristos, este cauza hotărâtoare a mântuirii.

Răscumpărarea universală sau ispășirea generală

Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut posibilă mântuirea pentru oricine, dar practic nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate căci Cristos a murit pentru toți oamenii și pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt mântuiți. Moartea Sa îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcătoșii cu condiția ca ei să creadă, dar practic nu îndepărtează păcatul nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine eficace doar dacă omul alege să o accepte.

Răscumpărarea particulară sau ispășirea limitată

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și practic să asigure mântuirea pentru ei. Moartea Sa a fost substituirea în îndurarea pedepsei pentru păcat în locul anumitor păcătoși specifici. În plus față de ștergerea păcatului poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea lor, inclusiv credința care îi unește pe ei cu El. Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat de Duhul tuturor celor pentru care a murit Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.

Împotrivire eficace contra Duhul Sfânt

Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia care aud chemarea exterioară a invitației Evangheliei. El face tot ce poate să aducă fiecare păcătos la mântuire. Dar deoarece omul este liber, el se poate împotrivi cu succes chemării Duhului. Duhul nu poate să regenereze păcătosul până când el nu va crede; credința (care este contribuția omului) precede și face posibilă nașterea din nou. Astfel voința liberă a omului limitează Duhul în aplicarea lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt poate doar să-i atragă la Cristos pe toți acei ce îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei. Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.

Harul eficace sau harul irezistibil

În completare la chemarea generală exterioară la mântuire care este făcută tuturor celor ce aud Evanghelia, Duhul Sfânt oferă aleșilor o chemare interioară specială care în mod inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea interioară (care este făcută doar celor aleși) nu poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca și rezultat convertirea. Prin intermediul acestei chemări speciale, Duhul îl atrage în mod irezistibil pe păcătos El nu este limitat în lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința umană și succesul Său nu depinde de cooperarea oamenilor. Duhul, prin har îl determină pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună voie. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil; nu eșuiază niciodată în a avea ca rezultat mântuirea celor ce au parte de el.

Căderea din har

Acei ce au crezut și sunt mântuiți cu adevărat pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea credinței lor, etc. Nu toți umaniștii arminieni sunt de acord la acest punct; unii susțin că odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai poate niciodată să se piardă.

Perseverența sfinților

Toți acei ce sunt aleși de Dumnezeu, răscumpărați de Cristos, și cărora Duhul le dă credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt păstrați în credință de puterea Dumnezeului Atotputernic și astfel ei perseverează până la sfârsit.

24 octombrie 2019 | Categories: Har | Tags: , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trece Dumnezeu peste voința omului?

Trece Dumnezeu peste voința omului?

de Aurel Munteanu 17 aprilie 2017

Acest scurt articol nu va trata voința suverană a lui Yahweh vs. responsabilitatea umană. Va trata câteva aspecte ale voinței suverane ale Creatorului, prin care se revelează pur și simplu ca Stăpân în creația Sa.

Toate acestea le voi aborda nu pentru că Yahweh are nevoie de vre-un avocat uman ci, datorită faptului că se afirmă în mod universal că Dumnezeu nu trebuie să treacă peste voința umană. Se afirmă că El, nu trebuie să îl limiteze pe om în voința sa, reține, înfrâneze, restrânge, îndrume, împietri, ca nu cumva omul să își piardă responsabilitatea și să devină robot.

Spre surprinderea multora, o să afirm că Yahweh face toate aceste lucruri, fiind Stăpân Suveran. El face toate acestea fără să distrugă responsabilitatea umană, lucru demonstrat prin faptul că nici unul din cei cu pricina, nu s-a plâns de lucrul acesta până acum.

Mai întâi de toate doresc să încep cu câteva întrebări, ce le doresc să dezmorțească conștiințele împietrite și îmbâcsite de arminianismul umanist:

1. Cine are voință suverană: creatura sau Creatorul?

– voința omului mort spiritual este sclava naturii păcătoase și Satanei.

– voința celor născuți din nou este supusă în mare parte lui Dumnezeu (dar și naturii vechi care nu este eradicată).

– doar voința Creatorului este suverană conform:

1Cronici 29.11: A Ta este, Doamne, mărirea, puterea şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un stăpân mai presus de orice!

Daniel 4.35: Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?”

A declara că voința Lui este suverană, înseamnă a spune că El este Atotputernicul în cer și pe pământ, încât nimeni și nimic nu Îi poate înfrânge sfaturile, zădărnici scopul și nici nu se poate împotrivi voii Sale!

2. Dumnezeu trebuie să se supună voinței omului sau omul voinței suverane a lui Dumnezeu?

– din fire (prin propria natură) omul se naște răzvrătit ca mânzul unui măgar sălbatic: Iov 11.12.

– el nu vrea și nici nu se poate supune voinței suverane a Creatorului deoarece natura sa îl împiedică – 1Cor. 2.14: Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.

– dacă Dumnezeu s-ar supune voinței omului, am avea un Dumnezeu, om și un om, Dumnezeu (întocmai cum i-a sugerat Diavolul în Eden).

3. Ce se întâmplă când voința omului păcătos intră în conflict cu voința unui Dumnezeu Suveran? Renunță Dumnezeu la planul Său etern în favoarea voinței creaturii păcătoase?

– Dumnezeu nu va renunța niciodată la planul Său veșnic. Dacă ar face lucrul acesta am avea un Dumnezeu schimbător. În El nu există schimbare și nici umbră de mutare așa cum spune în Iacov 1.17. Dacă el devine schimbător, El nu mai este Dumnezeu. Am avea un Dumnezeu pe care nu L-ai putea crede pe Cuvânt. Unul care ar spune una și ar face alta; Unul, mincinos.

Scriptura oferă multe exemple când voința umană păcătoasă a intrat în conflict cu voința suverană a Creatorului. Totdeauna Dumnezeu a trecut peste voința oamenilor și voința Sa a fost cea care s-a înfăptuit:

– oprirea construiri turnului Babel

– scoaterea evreilor din Egipt în ciuda opoziției lui Faraon

– salvarea prietenilor lui Daniel când a vrut Nebucadnețar să îi ardă, etc.

De ce a trecut Dumnezeu peste voința acestor oameni și nu i-a lăsat să își ducă voia la îndeplinire? Pentru că El avea alte planuri cu ei așa cum declară în versetele din Isaia 46.10; și 55.11:

,,Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”

,,tot aşa şi cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.”

4. Ce se întâmplă când voința omului mântuit intră în conflict cu voința Creatorului?

– când mântuitul descoperă lucrul acesta, trebuie imediat să renunțe la planurile sale deoarece planul lui Dumnezeu este mai înțelept:

,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul.

Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Isaia 55.8-9.

Credinciosul trebuie să caute imediat să împlinească dorința Creatorului. Dar dacă nu vrea să facă lucrul acesta, (cum adesea ni se întâmplă și nouă) oare credeți că eșuează Dumnezeu? Nici pomeneală! Domnul va face de așa natură încât omul Îi va îndeplini voia.

Exemple ne stau:

– Moise care invocă defectul de vorbire când este trimis să scoată poporul din Egipt

– Ieremia care invocă că e prea tânăr și nu are experiență ca să predice poporului

– Iona care ura pe asirieni și le dorea pieirea, etc… .

Acum după toate aceste întrebări vreau să vă spun conform Scripturii că:

A.) Dumnezeu îi împiedică pe oameni când voiește El, să facă lucruri pe care le doresc cu ardoare și îi influențează să facă lucruri pe care nu ar fi dorit niciodată să le facă!

– Geneza 20, citește episodul cu Abimelec împăratul Gerarului care își ia de soție pe Sara nevasta lui Avraam

– Numeri 22-24 episodul când Balaam binecuvântează în loc să blesteme pe evrei după cum era chemat de Balac

– citește atent viața și convertirea apostolului Pavel din cartea F.A.

B.) Dumnezeu reține și limitează voințele oamenilor când dorește El în suveranitatea Sa, permițând DOAR ce a INTENȚIONAT în planul etern!

– limitează voința lui Adam și îl reține de a mai intra în Eden, prin heruvimi

– reține pe Saul de multe ori și îi limitează pornirile în a-l ucide pe David

– îl reține și îi limitează călătoria lui Pavel de a trece în Asia (F.A.16.6.), deoarece în planul Său era să meargă în Macedonia.

C.) Dumnezeu când vrea înfrânează și restrânge voința oamenilor porniți în voia minții lor blestemate:

– exemplul cetăților cananite peste care este revărsată groaza lui Dumnezeu ca să nu ucidă tribul lui Iacov, după episodul uciderii lui Sihem și a întregii cetăți – Geneza 35.5.

– înfrânarea împărățiilor ce înconjurau pe Iuda să nu facă război cu Iosafat – 2 Cronici 17.10.

– episodul cu cei din sinagoga Nazaretului când vor să-L arunce pe Isus de pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea – Luca 4.29.

D.) Dumnezeu înduplecă și îndrumă când vrea, voințele răzvrătite ale oamenilor:

– să nu ucidă pe Iosif ci să îl vândă madianiților

– pe Esau care vine cu gând să nimicească tabăra lui Iacov

– pe Laban când vine după Iacov cu intenția să-i ia turmele, copiii și soțiile, la muntele Galaad

E.) Dumnezeu când vrea trece peste voința păcătoșilor, le împietrește inima și le orbește mintea, ei rămânând responsabili de faptele lor:

– exemplul lui Faraon

– Sihon împăratul Hesbonului – Deuteronom 2.30.

– exemplul sodomiților loviți cu orbire de la ușa lui Lot

F.) Uneori trece peste voința oamenilor păcătoși omorându-i fizic:

– uciderea păcătoșilor din Sodoma, Gomora, Adma și Țeboim

– uciderea celor 185.000 de asirieni când Sanherib vine împotriva lui Ezechia – 2 Împ. 19.35.

– uciderea Neamurilor de pe Gog și Magog care înconjoară tabăra sfinților – Apocalipsa 20.8-9.

G.) Dumnezeu trece peste voința oamenilor, le dejoacă planurile și chiar râde de eforturile lor răzvrătite – Psalmul 2. 1-5:

,,Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte?

Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând:

„Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!”

Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei.

Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa,…..”

Concluzie:

Trece Dumnezeu în suveranitatea Sa peste voința creaturilor Sale? Eu cred că trece.

Rămâne afectată responsabilitatea umană pe care atât de mulți o deplâng în asemenea cazuri? Nu rămâne. Nici unul din cei în cauză nu s-a plâns de lucrul acesta, nici chiar Faraonul Egiptului în toată mânia sa.

Tu ce crezi, poate trece Dumnezeul suveran, peste voința ta ca să te împiedice să faci ce dorești și să te influențeze să faci ceea ce dorește El? Dar să îți limiteze voința, să ți-o rețină, înfrâneze, restrânge, îndupleca sau îndruma?

Cum privești tu lucrul acesta? Ca unul care se socotește ca serv umil gata să împlinească cererea Stăpânului său sau ca unul care se vede ,,ca Dumnezeu”?

Nu uita dacă ai o voință răzvrătită că și cei mai rebeli oameni când sunt pe genunchi în fața Creatorului, și constrânși de circumstanțe, cerșesc mila Creatorului și într-un final apelează să se înfăptuiască voia Sa și nu voia lor! Adu-ți aminte de Iona în pântecul chitului.

Ba mai mult eu te bănuiesc chiar pe tine, că au fost momente în viața ta când ai cerut cu ardoare un anumit lucru și ai ajuns până acolo încât să Îl implori pe Stăpân să le schimbe gândurile altora! Nu numai gândurile ba chiar și planurile, să le influențeze inimile, să îi înfrâneze, să îi îndrume, să le schimbe voințele, până acolo încât să îi facă să își schimbe intențiile după cum voiai tu!

Nu ai făcut niciodată lucrul acesta? Eu l-am făcut de multe ori pentru că eu cred că El chiar o face! Problema este cu tine că dacă ești sincer, o să observi lucrul acesta: în teorie afirmi una și în practică pui altceva. Este corect lucrul acesta? Să ceri să se facă pentru altul ceea ce ție nu îți place să ți se facă?

Indiferent pe ce poziție rămâi până la final să știi că El face toate aceste lucruri potrivit cu hotărârea înțelepciunii Lui infinite și pentru realizarea scopului Său veșnic.

17 aprilie 2017 | Categories: Voința liberă | Tags: , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu