Înţelepciunea lui Dumnezeu Romani 16:27 de Raul Enyedi
Înţelepciunea lui Dumnezeu
Romani 16:27
Ce este înţelepciunea? Capacitatea de a acţiona pentru a ajunge la un ţel drept sau bun. Înţelepciunea perfectă necesită cunoaştere perfectă a tuturor circumstanţelor, aşa încât să nu se greşească niciodată. Cunoştinţa este baza înţelepciunii, dar nu este unul şi acelaşi lucru. Există oameni care au cunoştinţă, dar nu au înţelepciune, adică nu folosesc cunoştinţa lor la maximum, pentru scopuri bune, folosind o judecată dreaptă.
Unde se vede înţelepciunea lui Dumnezeu?
1. În creaţie. Prin înţelepciune a întemeiat pământul (Proverbe 3:19; cap. 8). Frumuseţea, diversitatea şi funcţionarea întregii creaţii arată înţelepciunea Creatorului. Omul, ca şi creaţie, arată cel mai bine înţelepciunea lui Dumnezeu.
2. În stăpânirea asupra creaţiei Sale. Dumnezeu îl conduce pe om ca fiinţă raţională. I-a dat Legea Sa, dreaptă, bună şi sfântă (Romani 7:12). Dumnezeu îl conduce pe om ca fiinţă căzută. Dumnezeu limitează păcatul şi lucrează un mai mare bine de pe urma lui. Dumnezeu îl conduce pe om ca fiinţă răscumpărată. El ia gunoiul şi nimicul acestei lumi şi îl transformă într-un vas ales.
3. În răscumpărare. În acest punct se vede cel mai bine înţelepciunea lui Dumnezeu. Coloseni 2:3. Aceasta este înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu (1 Cor. 2:7), căci omul carnal nu o vede. Nici chiar îngerii nu au anticipat-o (Ef. 3:10)
a. Dumnezeu a împăcat dreptatea şi mila, dându-L pe Fiul Său să moară pentru noi
b. Dumnezeu a unit două naturi diferite în Fiul Său, cea de Dumnezeu şi cea de om. Coloseni 2:9
c. Dumnezeu l-a învins pe Satan folosind tocmai instrumentul introdus de acesta.
d. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a hotărât modul în care să facă cunoscut adevărul mântuirii: treptat, începând cu Geneza 3:15
Ce învăţăm din înţelepciunea lui Dumnezeu?
1. Dumnezeu este singurul potrivit să conducă creaţia.
2. Isus este cu adevărat Dumnezeu, fiind înţelepciunea personificată şi întrupată.
3. Înţelegem răbdarea lui Dumnezeu. Impacientarea şi acţiunea pripită (graba), este o slăbiciune a omului.
4. Dumnezeu merită încrederea noastră. La El nu pot apărea situaţii neprevăzute. El nu poate promite mai mult decât poate face, aşa cum fac unii oameni bine intenţionaţi.
5. Dacă oamenii înţelepţi ne câştigă admiraţia, cu atât mai mult ar trebui să Îl admirăm şi să ne închinăm lui Dumnezeu.
Cercetare:
Păcatul este o insultă la adresa lui Dumnezeu, căci degradează creaţia Sa, fiind întotdeauna distructiv, şi pune la îndoială legitimitatea poruncilor lui Dumnezeu.
Feluri în care înţelepciunea este batjocorită: schimbând felul de închinare cerut de Dumnezeu; neglijând mijloacele hotărâte de Dumnezeu pentru un anumit lucru; criticând acţiunile lui Dumnezeu; spunându-i lui Dumnezeu ce ar trebui să facă; murmurând împotriva Lui şi impacientându-ne; prin necredinţă (respingerea Cuvântului Său înseamnă o renegare a înţelepciunii Lui)
Mângâiere:
Toate relaţiile lui Dumnezeu cu omul sunt înţelepte. El ne trimite necazuri, El le îndepărtează. El ne dă, ca medic înţelept, soluţia perfectă pentru problema noastră, chiar dacă aceasta ne provoacă neplăceri
Îndemn:
Să nu ne încredem în propria înţelepciune; să cerem înţelepciune de la Dumnezeu. Să ne supunem înţelepciunii Lui în toate circumstanţele. Să nu murmurăm împotriva lui Dumnezeu, să nu ne plângem. O persoană care se plânge tot timpul nu crede că Dumnezeu îşi îndeplineşte lucrarea în viaţa sa. Dumnezeu ştie ce face.
Îngerii, mesagerii lui Dumnezeu de Raul Enyedi
Îngerii, mesagerii lui Dumnezeu
Biblia descoperă în mod clar un ordin de fiinţe superioare omului numite îngeri (din limba greacă, aggelos, „mesager, sol”). Îngerii există în ierarhii şi ranguri diferite.
I. Natura îngerilor
1. Ei sunt fiinţe create: Col. 1:16.
2. Ei sunt spirite pure, însemnând că natura lor este neamestecată cu materie (Evrei 1:14). Îngerii nu posedă corpuri ca parte a fiinţei lor; chiar dacă îşi însuşesc trupuri pentru îndeplinirea anumitor scopuri ale lui Dumnezeu (Exemplu: Gen. 19).
3. Ei alcătuiesc un ordin de fiinţe superioare omului: Evr. 2:7. Ei au o putere mai mare decât omul (2 Petru 2:11). Cu toate acestea, ei sunt spirite slujitoare pentru credincioşi (Evrei 1:14), şi vor fi judecaţi de către aceştia (1 Cor. 6:3). Când omul este glorificat cu Hristos el va primi o poziţie mult superioară îngerilor (Efes. 1:20-21).
4. Ei sunt fiinţe asexuate: Mat. 22:30. Ei nu se reproduc, nu formează o rasă, ca oamenii. Acesta este unul din motivele pentru care nu există mântuire pentru îngeri, căci în cazul lor, preţul răscumpărării trebuia plătit pentru fiecare în parte.
5. Ei sunt nemuritori: Luca 20:36.
II. Categorii de îngeri
Există doar două clase de îngeri, aleşi şi ne-aleşi: 1 Tim. 5:21; 1 Petru 2:3; Iuda 6.
Îngerii aleşi sunt aceia pe care Dumnezeu a ales să-i păstreze în sfinţenie. Altora El le-a permis să cadă, şi pentru ei nu a fost prevăzută nici o răscumpărare sau posibilitate de salvare.
III. Stăpâniri, ordine şi ranguri
1. Există milioane de îngeri (Apoc. 5:11), organizaţi în diferite ierarhii şi ranguri (Coloseni 1:16; Efeseni 1:21 şi 3:10 menţionează domni, stăpâni, autorităţi şi dregători în locurile cereşti.)
2. Iuda 9 descoperă că Mihael este Arhanghelul, ceea ce înseamnă că el este căpetenia îngerilor. Gabriel de asemenea pare că ocupă o funcţie relativ superioară printre îngeri. Vezi Daniel 8:16; 9:16; Luca 1:19.
IV. Îngerii nu trebuie veneraţi
Coloseni 2:18; Apocalipsa 22:8-9.
V. Slujba îngerilor
1. Îngerii sfinţi:
(1) Ei îl laudă pe Domnul şi împlinesc poruncile Lui: Ps. 103:20.
(2) Ei se bucură în mântuirea omului: Luca 15:7, 10.
(3) Ei fac slujbe pentru cei ce moştenesc mântuirea: Ps. 34:7; 91:11-12; Fapte 12:8-11; Evrei 1:14.
(4) Ei sunt mesagerii lui Dumnezeu către om: Gen. 19:1-13; 2 Cron. 32:21.
(5) Ei îndeplinesc scopurile lui Dumnezeu: 2 Sam. 24:16; 2 Cron. 32:21; Apoc. 7:1, 2; 9:15; 15:1.
(6) Ei au dat Legea: Fapte 7:53; Gal. 3:19; Evrei 2:2.
(7) Ei L-au slujit pe Hristos: Mat. 4:11; Luca 22:43.
(8) Au fost prezenţi în cele mai importante clipe ale vieţii pământeşti a lui Isus: la naştere, la ispitire, în Ghetsimani, la înviere.
(9) Ei Îl vor însoţi pe Hristos la a doua venire: Mat. 25:31-32; 2 Tes. 1:7-8.
(10) Ei sunt prezenţi în serviciile adunării, de aceea femeile sunt îndemnate să poarte o acoperitoare simbolică: 1 Cor. 11:10.
(10) Ei manifestă un mare interes în adevărul Divin şi învaţă prin intermediul adunării: 1 Petru 1:12; Efes. 3:10.
A fi în Cristos Isus 1 Corinteni 1:30-31 de Raul Enyedi
A fi în Cristos Isus
1 Corinteni 1:30-31
„Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus”.
„Voi”, cei chemaţi, cei aleşi.
„Prin El”, adică prin Dumnezeu, prin acţiunea Lui.
„Sunteţi în Cristos Isus”. Ce înseamnă aceasta? Expresia se referă la a face parte din poporul lui Cristos, la cei daţi de Tatăl Fiului. Se referă la a face parte din poporul legământului al cărui cap este Cristos. Dumnezeu priveşte omenirea ca fiind „în”, adică reprezentată de 2 persoane, Adam şi Cristos. A fi în Cristos înseamnă a fi al lui Cristos, a aparţine Lui.
Orice om vine pe lume este automat „în Adam”, părintele tuturor oamenilor. Cum ajunge cineva să fie „în Cristos”, în schimb? Există vreo reţetă pe care trebuie să o urmăm? Vreo biserică la care să ne alăturăm, vreo altă faptă pe care să o facem? NU, sigur NU! Pavel spune, „prin El voi sunteţi în Cristos Isus”. Faptul că fac parte din poporul lui Cristos, că sunt salvat, este meritul şi acţiunea lui Dumnezeu, nu a mea. Nu bunătatea mea, nu credinţa mea, nu voinţa mea m-a făcut să fiu în Cristos, să fiu ales şi mântuit, ci Dumnezeu a făcut-o!
Cristos a fost făcut pentru noi înţelepciune. Lumea consideră Evanghelia o nebunie. Astăzi mai mult decât oricând. Cristos este cheia înţelegerii acţiunilor lui Dumnezeu în creaţie. Doar înţelegând viaţa şi lucrarea lui Cristos înţelegem cu adevărat natura lui Dumnezeu, suveranitatea, sfinţenia, dreptatea şi dragostea; înţelegem raporturile Sale cu oamenii, în providenţă şi în răscumpărare, înţelegem ceva din planul Său veşnic, care acoperă fiecare detaliu din creaţie.
Cristos a fost făcut pentru noi neprihănire sau dreptate. Nu ţinerea Legii mă face drept înaintea lui Dumnezeu, mă face să pot avea acces la El şi la favorul Său, ci Cristos. Dacă Dumnezeu se uită la Mine prin fereastra Legii, atunci sunt pierdut şi blestemat. Dar El mă priveşte prin fereastra „Cristos”, trecându-mi în dreptul meu ascultarea lui Cristos, şi atunci, fiind în Cristos, sunt la fel de drept ca El.
Cristos a fost făcut pentru noi sfinţire. El este cauza separării noastre de păcat, de imoralitate, de rău, şi a perseverenţei noastre spre a semăna tot mai mult cu Cristos. El este standardul spre care tindem, linia de finish. El ne-a dat Duhul Său, care este motorul ce ne dă forţa de a merge mai departe pe calea aceasta până la capăt. Fără „sfinţirea Duhului”, dacă am fi fost pe cont propriu, fiecare am abandona cursa, considerând-o prea grea. Sfinţirea priveşte viaţa noastră zilnică. Fiecare eveniment trăit ne aduce mai aproape de linia de finish, sau este un obstacol care ne întârzie sau ne depărtează de ea. Dar acolo unde este Duhul lui Cristos, nu există abandon.
Cristos a fost făcut pentru noi răscumpărare. Aici se referă la răscumpărarea finală, care include învierea trupului nostru. Este glorificarea, terminarea lucrării începute de El în noi. Această „răscumpărare” arată credinţa, speranţa noastră pentru viitor. Noi nu trăim doar pentru viaţa aceasta, ci trăim prezentul privind la un viitor ce trece dincolo de mormânt.
Cristos nu poate fi împărţit. Unii ar vrea ca Cristos să fie pentru ei doar neprihănire şi răscumpărare, să fie doar Acela prin care sunt îndreptăţiţi şi prin care vor fi glorificaţi, fără să fie însă şi „sfinţire”. Ei vor să trăiască viaţa aceasta pentru ei, pentru plăcerea lor, Isus fiind doar o poliţă de asigurare pentru viitor. Dar la Dumnezeu nu merge aşa. Este totul sau nimic. După cum nu poţi fi doar parţial în Cristos, nu poţi să împlineşti doar o parte din cerinţele Sale.
A-L respinge pe Cristos înseamnă a refuza calea hotărâtă de Dumnezeu pentru scăparea oamenilor de pedeapsa meritată, înseamnă a-L căuta pe Dumnezeu pe baza înţelepciunii umane, care va fi distrusă de Dumnezeu (vs. 19), înseamnă a te apropia de Dumnezeu pe baza propriei dreptăţi, a propriilor merite câştigate prin eforturile proprii de a fi plăcut lui Dumnezeu.
Dar aceasta înseamnă tocmai să vii înaintea Lui lăudându-te cu ce ai făcut tu, prezentându-te cu cartea ta de vizită şi cu acreditările tale. Dar calea lui Dumnezeu este aşa încât „nimeni să nu se laude înaintea Lui”. Dar dacă recunoaştem că tot ce suntem, suntem prin El, atunci oricine se laudă, oricine povesteşte altuia ce s-a întâmplat cu el, se va lăuda cu Domnul, va spune „Dumnezeu m-a făcut astfel”. Şi a făcut-o prin har, fără ca eu să merit ce mi-a dat El.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente