,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “calvinism

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

 

Voința liberă sau abilitatea umană

Cu toate că natura umană a fost serios afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o stare de totală neajutorare spirituală. Dumnezeu dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos să se pocăiască și să creadă, dar El nu se interferează cu libertatea omului. Fiecare păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său etern depinde de cum o folosește. Libertatea omului constă în abilitatea sa de a alege binele mai presus decât răul în cele spirituale; voința sa nu este înrobită de natura sa păcătoasă. Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul Domnului și să fie regenerat ori puterea să se împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară. Păcătosul pierdut are nevoie de asistența Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de Duhul înainte ca el să poată crede, credința fiind actul omului și precede nașterea din nou. Credința este darul păcătosului pentru Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.

Inabilitatea totală sau depravarea totală

Din cauza căderii, omul este incapabil prin el însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor. Păcătosul este mort, orb, și surd față de lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este înșelătoare și coruptă, nespus de rea. Voința sa nu este liberă, este înrobită naturii sale rele, deci el nu va dori –el nu poate – alege binele și nu răul în domeniul spiritual. În consecință e nevoie de mai mult decât asistența Duhului pentru a aduce un păcătos la Cristos – este nevoie de regenerare prin care Duhul îl înviază pe păcătos și îi dăruiește o natură nouă. Credința nu este ceva, cu care omul contribuie la mântuire ci ea însăși este o parte a darului lui Dumnezeu, mântuirea – este darul lui Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului către Dumnezeu.

Alegerea condiționată

 Alegerea lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe preștiința Sa, că ei vor răspunde chemării Sale. El i-a ales doar pe cei care El a știut că prin propria libertate vor crede Evanghelia. De aceea alegerea a fost determinată sau condiționată de ceea ce va face omul. Credința pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care El și-a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de Dumnezeu, ci a rezultat doar prin voința omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți cei despre care El știa că prin propria lor voință liberă, l-ar alege pe Cristos. Astfel alegerea lui Cristos de către păcătos și nu alegerea păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza finală a mântuirii.

Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii bazat numai pe voința Sa suverană. Alegerea Sa pentru anumiți păcătoși nu a fost bazată pe nici un fel de răspuns anticipat de ascultare din partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din contră, Dumnezeu dă credința și pocăința fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată sau condiționată de calități virtuase anticipate în om. Pe acei aleși de Dumnezeu în mod suveran El îi aduce prin puterea Duhului la voința acceptării lui Cristos. Astfel, alegerea păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea păcătosului pentru Cristos, este cauza hotărâtoare a mântuirii.

Răscumpărarea universală sau ispășirea generală

Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut posibilă mântuirea pentru oricine, dar practic nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate căci Cristos a murit pentru toți oamenii și pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt mântuiți. Moartea Sa îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcătoșii cu condiția ca ei să creadă, dar practic nu îndepărtează păcatul nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine eficace doar dacă omul alege să o accepte.

Răscumpărarea particulară sau ispășirea limitată

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și practic să asigure mântuirea pentru ei. Moartea Sa a fost substituirea în îndurarea pedepsei pentru păcat în locul anumitor păcătoși specifici. În plus față de ștergerea păcatului poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea lor, inclusiv credința care îi unește pe ei cu El. Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat de Duhul tuturor celor pentru care a murit Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.

Împotrivire eficace contra Duhul Sfânt

Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia care aud chemarea exterioară a invitației Evangheliei. El face tot ce poate să aducă fiecare păcătos la mântuire. Dar deoarece omul este liber, el se poate împotrivi cu succes chemării Duhului. Duhul nu poate să regenereze păcătosul până când el nu va crede; credința (care este contribuția omului) precede și face posibilă nașterea din nou. Astfel voința liberă a omului limitează Duhul în aplicarea lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt poate doar să-i atragă la Cristos pe toți acei ce îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei. Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.

Harul eficace sau harul irezistibil

În completare la chemarea generală exterioară la mântuire care este făcută tuturor celor ce aud Evanghelia, Duhul Sfânt oferă aleșilor o chemare interioară specială care în mod inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea interioară (care este făcută doar celor aleși) nu poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca și rezultat convertirea. Prin intermediul acestei chemări speciale, Duhul îl atrage în mod irezistibil pe păcătos El nu este limitat în lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința umană și succesul Său nu depinde de cooperarea oamenilor. Duhul, prin har îl determină pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună voie. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil; nu eșuiază niciodată în a avea ca rezultat mântuirea celor ce au parte de el.

Căderea din har

Acei ce au crezut și sunt mântuiți cu adevărat pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea credinței lor, etc. Nu toți umaniștii arminieni sunt de acord la acest punct; unii susțin că odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai poate niciodată să se piardă.

Perseverența sfinților

Toți acei ce sunt aleși de Dumnezeu, răscumpărați de Cristos, și cărora Duhul le dă credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt păstrați în credință de puterea Dumnezeului Atotputernic și astfel ei perseverează până la sfârsit.


Harul preventiv

Harul preventiv

Romani 5.8.

Preventiv = Care este menit să prevină, să preîntâmpine ceva rău.

Dumnezeul Triun arată acest har, această dragoste în viața aleșilor Săi, înainte ca aceștia să fie născuți din nou. Îl arată ca să-i protejeze deoarece ei din fire se nasc păcătoși, fiind copiii ai mâniei la fel ca și ceilalți. Datorită acestui har, ei sunt protejați și feriți în situațiile limită prin care trec pe pământul acesta. Sunt ocrotiți și păstrați până în clipa nașterii lor din nou, când Domnul începe să lucreze în ei lucrurile pentru care i-a rânduit (vezi spre exemplu Ier.1.5. sau F.A. 9.13-16.).

Exemple de har preventiv arătat de Dumnezeu în viața aleșilor înainte de a fi mântuiți, pe când ei erau morți în greșelile și păcatele lor:

IacovGen. 28.15. (înșeală pe Esau cu dreptul întâiului născut; îi fură binecuvântarea; fuge din țara promisă prin Legământ părinților săi; se târguiește cu Dumnezeu la Betel că îi va da zeciuială pentru protecție)

MoiseEx.2.1-10. (scăpat din Nil; trimis în casa Faraonului; alăptat de mama sa; scăpat de mânia Faraonului când îi ucide slujbașul)

David2Sam. 8.14b. (scăpat de leu și de urs; de Goliat, apoi de Saul)

temnicerul din FilipiF.A. 16.27. (a fost oprit să se sinucidă după episodul cu cutremurul)

tâlharul de la dreapta – Luca 23.39-43. (nu a fost ucis imediat după răscoală împreună cu Baraba, era predestinat să moară pe Golgota și să fie mântuit pe ,,ultima sută de metri a vieții sale”)

ție care ești mântuit ți-a purtat Yahweh de grijă fără să știi. Nu ți-a purtat numai ție ci și tuturor înaintașilor tăi (majoritatea nemântuiți), de-a lungul generațiilor până te-a adus pe tine pe lume ca să te mântuiască deoarece erai predestinat din planul etern pentru salvare. Mâna sa invizibilă ți-a purtat de grijă în situații pe care o să le aflii doar sus când vei fi cu El.

Aplicație practică: Cum mă afectează această învățătură pe mine?

– în primul rând realizez că ,,nu am fost singur pe lume” așa cum mi se părea mieIs.49.15.

– chiar și în momentele limită ale vieții mele, Domnul a fost implicat activ și m-a protejat

– realizez că nu puteam muri fizic până ce Domnul nu împlinea planul pe care-l alcătuise pentru mine

– realizez că Domnul m-a iubit cu o dragoste infinit de mare chiar și atunci când rătăceam de la fața Sa

– mă face să Îl iubesc așa cum m-a iubit El, indiferent de cost

mă face să mărturisesc și altora harul măreț prin care mi-a purtat de grijă când nu-L cunoșteam

– mă face să înțeleg că nu Îi mulțumesc zilnic îndeajuns pentru câte a făcut pentru mine

Tu ai exerimentat harul preventiv al lui Dumnezeu în viața ta? Ai văzut tu mâna Sa invizibilă cum te-a protejat și încă te mai protejază? Sau ești unul din aceia care crezi în soartă, noroc, întâmplare sau destin pe care ți-l faci singur exersându-ți ,,voința ta liberă”?

Indiferent în care parte te situezi să nu uiți că:

,,Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea …. da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui. ” Is. 46. 10b, 11b.


1 Ioan 2.2.

1 Ioan 2.2.

de Aurel Munteanu 3 oct. 2017

Contextul în care apare versetul:

– cap. 1. 2 – mărturisirii lui Ioan în ce privește viața care este în Cristos

– părtășiei credincioșilor între ei pe baza comuniunii fiecăruia cu Viața arătată care era în

Tatăl

– cap. 1.3 – a părtășiei pe care o are credinciosul cu Tatăl și Fiul

– cap. 1.4 – descrie motivul pentru care sunt scrise aceste lucruri: ,,bucuria să le fie deplină”

– cap. 1.6 – dacă cineva spune că are comuniune cu El și umblă într-un păcat continuu, minte și nu trăiește o viață reală

– viața de trăire continuă în păcat (în fire), este comparată cu trăirea în întuneric

– viața de părtășie cu El este comparată cu trăirea în lumină

– cap. 1.7 – cine rămâne în comuniune cu El, poate avea comuniune și cu fratele de credință

– lucru care-i unește: sângele care le-a iertat păcatele

– cap. 1.8 – arată faptul că nu există perfecțiune (lipsa păcatului din viața celui născut din nou)

– cap. 1.9 – oferă soluția curățirii de păcate pentru cei iertați la Golgota și care perseverează în lumină în urma nașterii din nou.

Soluția curățirii de păcate:

a) mărturisirea după fiecare păcat

După mărturisire, scrie că El este credincios și drept să le ierte. De ce? Pentru că El a rămas credincios lucrării de împăcare și dreptatea Lui Îl obligă să acționeze în conformitate cu lucrarea de plătire a prețului, vinei aleșilor către Tatăl.

– cap. 1.10 – scrie că dacă cineva spune că n-a păcătuit niciodată contrazice pe Dumnezeu făcându-L mincinos

– cine nu recunoaște că este păcătos este mort spiritual și Cristos nu este în el

Cap. 2

– v. 1 – ,,Copilașii mei aceste lucruri vi le scriu ca să nu păcătuiți; și dacă cineva păcătuiește, un Paraclet avem la Tatăl, Isus Cristos (Cel) drept.”

http://biblehub.com/interlinear/1_john/2-1.htm

– Ioan apostolul, ne amintește că avem un Avocat la Tatăl în caz că păcătuim

– Acest Apărător al nostru se numește Isus Cel drept

– El Însuși ne-a fost chiar și Jertfa pentru păcatele noastre nu numai Mijlocitor

– dacă El nu ne-ar fi murit pentru ele, nici nu ar mijloci pentru noi. Biblia afirmă clar că El se roagă și mijlocește doar pentru aleșii dați de Tatăl și nu pentru lumea nealeasă: Ioan 17.9.

– Duhul Însuși este numit Paraclet și face aceeași slujbă la fel ca Isus Domnul – Rom. 8.26-27.

Sunt oare Avocați, Isus și Duhul Sfânt, la tronul Tatălui, pentru toți oamenii? Nu. Ei sunt Avocați doar pentru cei regenerați care simt nevoia permanentă de curățire și cred în El pocăindu-se după fiecare păcat.

Duhul și Isus doar cu ei sunt într-o relație de Apărători și nu cu întreaga lume (mântuiți + nemântuiți). Pentru cei nemântuiți și necredincioși, Ei nu mijlocesc pentru că: ,,Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui” – Romani 8.9.b. Ei mijlocesc pentru cei cu păcatele deja ispășite!

De asta nu poate exista ideea următoare:

,, Tatăl alege pe unii, Isus moare pentru toți făcând o ispășire universală și Duhul naște doar pe aceia care vor.”

Dacă această teorie ar fi reală, am avea un Dumnezeu care nu mai lucrează în unitate (Triun) și spre împlinirea aceluiaș scop.

Linia trasată armonios cred că este următoarea:

,, Tatăl alege pe unii, Cristos moare pentru toate păcatele lor și Duhul îi naște doar pe aceștia din nou, dându-le viață eternă.”

– v. 2: ,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

păcatele noastre = păcatele credincioșilor din poporului evreu.

Noastre de aici include evreii credincioși, din mai multe motive:

– Ioan apostolul era în primul rând evreu și el se adresează evreilor. La fel ca Petru, Iacov și ceilalți apostoli ei au fost rânduiți pentru cele 12 seminții. Sunt numiți apostoli ai celor ,,tăiați împrejur”. În contrast cu ei, Pavel este numit apostol al celor ,,netăiați împrejur”.

– Autorul epistolei Către Evrei, Iacov, Petru, Ioan și Iuda se adresează evreilor.

Pavel se adresează neamurilor.

Iacov se adresează celor 12 seminții împrăștiate – Iacov 1.1.

La fel și Petru, aleșilor evrei din diaspora – 1Pet. 1.1.

Ioan scrie evreilor mântuiți cât și neevreilor mântuiți.

În 1Ioan, el se adresează evreilor mântuiți în repetate rânduri:

a) 1 Ioan 1.1: ,, … pe care (noi) L-am văzut …”

b) 1 Ioan 2.7: ,, …. Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care (voi) aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit.

(Poruncă auzită de evrei la începutul lucrării lui Isus; tot acești evrei credincioși avuseseră parte de porunca veche și nici decum credincioșii dintre neamuri)

c) 1 Ioan 2. 18-19: ,, ….Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

(Acești frați destinatari le scrie Ioan că ei înșiși auziseră de la Isus în Mat 24, că are să vină Anticrist. Mulți anticriști despre care Ioan scrie că ,,au ieșit dintre ai noștrii” erau tot evrei, pentru că în secolul 1, doar evreii erau singurul popor din care trebuia să iese Cristosul.)

întregii lumi = credincioșii dintre Neamuri

Termenul lume de aici este pus în contrast cu Israelul. În mentalitatea evreului era că Dumnezeu este numai al lor și că neamurile sunt câini blestemați. Domnul tocmai acest adevăr i-l transmite lui Nicodim, că El iubește și credincioșii dintre neamuri nu numai pe cei dintre evrei.

Acelaș contrast Evrei și Neamuri, este scos cel mai bine în evidență când comparăm 1 Ioan 2.2. și Ioan 11.51-52.

,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. ” – 1 Ioan 2.2.

,,Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” – Ioan 11.51-52.

1 Ioan 2.2. Ioan 11.51-52.

El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre (ale evreilor credincioși)

El a proorocit cî Isus are să moară pentru neam

,, …. și nu numai pentru ale noastre”

,, …. și nu numai pentru neamul acela”

,, … ci și pentru ale întregii lumi” – adică credincioși dintre Neamuri risipiți pe tot pământul

,, … ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți”