,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Eclesiologie

Semnele apostaziei unei biserici de Raul Enyedi


Care este Adunarea adevarata – 11 caracteristici ale adunării nou testamentare


Acceptarea de sprijin financiar din partea Statului de Raul Enyedi

Acceptarea de sprijin financiar din partea Statului este un semn clar al apostaziei şi al încetării unei adunări de a mai aparţine lui Cristos, căci înseamnă că Mireasa lui Cristos a comis adulter spiritual cu Statul, cerându-i acestuia sprijin, ajutor sau protecţie.

La fel cum Israelul vechi testamentar a fost lepădat de Iehova ca soţie pentru că a apelat la ajutorul altor împăraţi, în loc de a depinde de El, fiind acuzată de adulter pentru aceasta, orice adunare a lui Cristos care acceptă sprijinul financiar al Statului se face vinovată de adulter spiritual.

Marea prostituată din Apocalipsa 17 şi 18, care reprezintă creştinismul apostat, este descrisă ca având relaţii adultere cu „împăraţii pământului”.

Cheltuielile unei adunări nu sunt cheltuieli publice! Este de neconceput pentru orice creştin adevărat să accepte ca adunarea din care face parte să primească sprijin financiar de la autorităţi sau ca slujitorii adunării să fie salariaţi ai Statului!

Mai mult, „bugetul de stat reprezintă contribuţia bănească atât a credincioşilor cât şi a necredincioşilor [a ateilor, agnosticilor, cât şi a celor de alte religii].

Nu este etic faţă de societate să acceptăm bani care vin de la persoane ce nu doresc susţinerea financiară a adunării noastre sau care ni se împotrivesc.” (Semnele apostaziei, de Raul Enyedi)


Clerul in bisericile pocaitilor – de RAUL ENYEDI

Deşi unele denominaţiuni afirmă că nu au cler, se poate ca ele să aibă un cler neoficial, ceea ce este mai rău decât a recunoaşte în mod deschis existenţa acestuia. Cum identificăm clerul?

Avem un cler dacă persoanele ordinate formează o clasă aparte, diferită de membrii adunării, dacă au o autoritate superioară lor în luarea deciziilor, sau dacă iau decizii în numele adunării fără ca aceasta să ştie.

Avem un cler dacă pastorii nu pot fi traşi la răspundere şi excluşi, dacă este cazul, de adunare, ci de foruri alcătuite tot din pastori.

Avem un cler dacă pastorii nu sunt plătiţi în mod direct de adunarea în care lucrează, ci de alte instituţii.

Avem un cler pur şi simplu dacă putem identifica o clasă care se îmbracă diferit şi foloseşte un limbaj diferit decât membrii obişnuiţi.


Ducerea ,,cinei ” acasa sau la bolnavi de Raul Enyedi

Credem că este greşit ca atunci când o adunare nu are niciun bărbat ordinat în sânul ei, să apeleze la o altă adunare pentru a-i trimite pe cineva ordinat (păstor sau diacon) ca să le administreze Cina.
Această practică se bazează pe ideea greşită că Cina nu poate fi administrată decât de un cler (personal hirotonit).

Adunarea poate alege un bărbat din mijlocul ei pentru a le administra rânduiala. (La fel stau lucrurile şi în cazul botezului. Dacă cineva din afara adunării îndeplineşte actul botezului când adunarea nu are niciun bărbat ordinat, aceasta dovedeşte existenţa credinţei într-un cler.)

La fel de greşită este ducerea Cinei acasă la persoane care nu au putut participa la rânduiala celebrată de adunare.
Această practică îşi are originea în credinţa eronată că Cina este un sacrament, nu doar o simplă comemorare a morţii lui Cristos, că a mânca şi a bea din elementele fizice aduc beneficii spirituale speciale, sau chiar mântuitoare.

Această practică este o copie nereuşită a tainei împărtă-şaniei şi nu îşi are originea în Scriptură. Cina este o rânduială colectivă, nu individuală, care arată comuniunea Adunării cu Capul ei.


Cele 7 taine de Raul Enyedi

Biserica Ortodoxă, alături de cea Catolică, susţine existenţa a şapte taine (mistere) sau sacramente: 1. Botezul. 2. Mirungerea. 3. Împărtăşania. 4. Pocăinţa. 5. Hirotonia. 6. Nunta. 7. Maslul.

Ei definesc taina astfel: „Taina este o lucrare sfântă, instituită de Dumnezeu întrupat, prin care, într-o formă văzută, se împărtăşeşte primitorului harul divin nevăzut” (Teologia Dogmatică şi Simbolică, Bucureşti, 1958, vol. II, p. 827).

Aşadar, aceste două mari Biserici susţin că Isus Cristos (Dumnezeu Întrupat) a instituit în Adunarea Sa cele 7 ceremonii, şi le-a conferit putere mântuitoare, adică cel ce se botează este mântuit prin ritualul botezului, cel care se împărtăşeşte primeşte har mântuitor prin participarea la acea taină, etc.

Această pretenţie, pe care îşi bazează Biserica Ortodoxă şi cea Catolică însăşi existenţa, este falsă. Oricine citeşte Scriptura va putea uşor observa că Cristos nu a instituit 7 ceremonii, ci doar 2, iar ele nu sunt deloc taine, adică nu asigură mântuirea participantului, ci sunt doar rânduieli comemorative.


Teocratie sau democratie sub Cristos Capul – de Raul Enyedi

Contestatarii conceptului de democraţie sub Cristos susţin că Adunarea este o teocraţie. Aceasta este adevărat doar în sensul că Isus Cristos este Capul Adunării, că este singurul Legiuitor.
Dar în ce priveşte modul de operare al Adunării, aceasta nu este o teocraţie, ci o democraţie.

Într-o teocraţie, Dumnezeu Îşi numeşte reprezen-tanţii, iar membrii de rând trebuie să li se supună. Aceştia sunt vocea lui Dumnezeu pentru popor.

În cazul teocraţiei, autoritatea o deţin doar aceia care sunt sau pretind a fi reprezentanţii lui Cristos pe pământ. Ei formează o clasă superioară, diferită de membrii obişnuiţi.

Într-o democraţie, în schimb, fiecare membru este un reprezentant al lui Dumnezeu, un preot al Său. Fiecare poate avea acces la descoperirea voii lui Dumnezeu, şi nimeni nu se ridică deasupra altora, ci toţi sunt egali.

Adunarea, atunci, ca întreg, prin contribuţia membrilor ei, află voia lui Cristos pentru o situaţie dată. Cristos se manifestă şi se descoperă pe Sine prin Adunare, nu printr-o clasă specială. De aceea spunem că Adunarea este o democraţie sub Cristos, Capul, şi nu o teocraţie.


Adunare sau biserica ?

Instituţia şi totodată organismul întemeiat de Cristos îl numim „adunare”, căci aceasta este traducerea corectă a termenului grecesc ecclesia. Cuvântul „biserică”, deşi deseori utilizat, este o traducere greşită a termenului ecclesia, de aceea, acolo unde apare în traducerile Bibliei, ar trebui substituit cu „adunare”. Cuvântul „biserică” îl folosim pentru instituţii şi grupuri de oameni care nu au caracteristicile adunării din Noul Testament. Însăşi cuvântul „biserică” ilustrează devierea oamenilor de la principiile Scripturii.

Acesta provine din latinescul basilica, ce însemna o clădire oficială a imperiului, în care se desfăşurau treburi publice. Astăzi, când oa-menii spun „biserică” se referă de obicei la o clădire, iar când spun „biserică universală” se referă la Împărăţia lui Cristos (basileia, în greacă).

Noul Testament face mereu distincţia între ecclesia şi basileia, între adunare şi împărăţie. Deoarece cuvântul „biserică” creează doar confuzie şi este o deviere de la Scriptură, credem că folosirea lui pentru a desemna instituţii religioase omeneşti, care nu aparţin lui Cristos, este justă, cu atât mai mult cu cât ele însele îşi spun „biserici”.

Citat preluat din : Care este adunarea adevărată? 11 caracteristici ale adunării nou testamentare de Pugh Curtis


Randuielile Adunarii – BOTEZUL CREDINCIOSILOR URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)

Randuielile Adunarii – BOTEZUL CREDINCIOSILOR URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)

 

CRISTOS A DAT a dat bisericii Sale randuieli.  Nu i-a dat sacramente.  Sacramentele sunt ritualuri cu capacitati mantuitoare.  Randuielile sunt memoriale.  Ele determina copiii lui Dumnezeu sa isi aminteasca si sa contemple in mod serios lucrarea desavarsita a lui Cristos si ele arata lumii Evanghelia Lui (1 Cor. 11:26).  Ele ilustreaza lucrarea incheiata a lui Cristos.  Randuielile reprezinta Evanghelia ilustrata.

Cristos a dat bisericii Sale doua si numai doua randuieli.  El nu a dat altele.  Casatoria in biserica nu este o randuiala.  Ultima impartasanie nu este o randuiala.  Ingroparea in pamant sfant nu este o randuiala.  Botezarea pruncilor nu este o randuiala.  Binecuvantarea copiilor nu este o randuiala.  Ritualul spalarii picioarelor nu este o randuiala.  Purtarea robelor sau a altor articole de imbracaminte speciale nu este o randuiala. Spalarea ceremoniala a vaselor sau inaugurarea si sfintirea cladirilor nu sunt randuieli.  Si nici alte ritualuri, traditii si ceremonii populare in lumea religioasa nu sunt randuieli.  Cele doua randuieli ale bisericii sunt botezul si cina Domnului.

Aceste doua randuieli sunt apartin bisericii.  Nu sunt randuieli ale pastorului sau ale diaconului.  Prin aceasta noi intelegem ca nici pastorul, nici diaconii nu au control sau autoritate asupra acestor randuieli.  Biserica trebuie sa decida (sa voteze) cine intruneste conditiile pentru a fi botezat si admis ca membru.  Nici pastorul, nici diaconii, nici alt grup din cadrul bisericii nu are aceasta autoritate.  Biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau alt frate sa administreze botezul.  In mod similar, biserica trebuie sa autorizeze pastorul sau un alt frate pentru a administra cina.  Aceste doua randuieli sunt randuieli ale bisericii prin faptul ca botezul este necesar pentru a fi membru in biserica si usa spre aceasta. Botezul si membralitatea in biserica sunt asociate cu o biserica „locala”.  O persoana nu poate fi membra scriptural in mai mult de o biserica la un moment dat.  Cina Domnului trebuie sa fie luata de o biserica „locala” doar pentru a pastra disciplina       (1 Cor. 5:11; 11:20).  Cei care nu sunt membri unei biserici nu pot participa scriptural la cina.

Botezul scriptural include (1) un candidat scriptural, (2) un motiv scriptural, (3) un mod scriptural si (4) un administrator scriptural.  Daca lipseste vreuna din aceste patru cerinte, actul nu este valid.  Doar credinciosii sunt candidati scripturali, adica doar ei au dreptul sa fie botezati (Fapte 8:37).  Deci, cei „botezati” in copilarie nu sunt botezati scriptural.  Nu exista nici porunca biblica, nici exemplu de botez al copiilor.  Cei care boteaza copiii, o fac fiindca atribuie botezului o capacitate mantuitoare, de aceea motivul lor pentru botez este nescriptural.  Toti sunt de acord ca afundarea in apa (nu in must sau in alt lichid) este modul initial si deci scriptural.  Astfel, stropirea sau turnarea de apa nu sunt moduri scripturale. Cei „botezati” de Curva sau de fiicele ei (Apoc. 17:5) nu sunt botezati scriptural fiindca ele nu sunt mireasa Lui si de aceea nu au autoritatea Sa.  O biserica ce primeste „botezurile” nescripturale ale „bisericilor” omenesti apostate nu poate fi privita ca o mireasa fecioara a lui Cristos, acesta insa trebuind sa fie scopul fiecarei biserici si al fiecarui pastor pentru biserica pe care o slujeste (2 Cor. 11:2).  O asemenea „biserica” s-a poluat ea insasi cu Curva si fiicele ei (Apoc. 18:4).  O asemenea biserica poluata nu este biserica adevarata si nu poate fi considerata ca administrator scriptural al botezului.  Si nici unei persoane nu ii poate fi permisa luarea cinei Domnului pana cand nu este scriptural botezata.  Acesta este modelul intregului Nou Testament.  Astfel, cei cu „botezuri” poluate nu sunt eligibili pentru a lua Cina Domnului.

Am auzit deseori despre parinti care au pastrat lucrurile unui copil care a plecat de acasa exact asa cum acesta le-a lasat.  Ei doreau ca lucrurile copilului sa fie exact asa cum el le dorea pentru cand se va intoarce.  Putem intelege acest fapt.  Ne putem identifica cu acesti parinti. Putem intelege prietenii lui Cristos dorind sa pastreze randuielile Lui asa cum le-a lasat El bisericilor Sale (Ioan 15:14).  Ceea ce nu putem intelege este cum un prieten al lui Cristos vrea sa schimbe lucrurile pe care El ni le-a lasat.  Dar unii spun ca nu conteaza candidatul, modul, motivul sau administratorul botezului.  Ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Detaliile botezului nu mai conteaza.  Altii omit una sau mai multe din cerintele botezului afirmate mai sus.  In mod similar, sunt unii care afirma ca nu conteaza ce fel de paine sau bautura se foloseste la cina.  Unii predicatori din America sunt asa de liberali si le pasa asa de putin de lucrurile lui Cristos incat spun ca Cina Domnului poate fi luata cu un hamburger McDonald’s si o cola!  Si ei afirma ca sinceritatea este de ajuns.  Afirma ca nu conteza ce elemente sunt folosite la cina.  Nu stim, dar nu credem ca acestia sunt prieteni adevarati ai lui Cristos (Ioan 15:4).

Noi credem caci cina, la fel ca botezul, trebuie sa intruneasca patru cerinte pentru a fi o pastrare scripturala si valida a randuielii pe care a lasat-o Cristos.  Trebuie sa fie (1) participanti scripturali, (2) un motiv scriptural pentru a manca si a bea, (3) elemente scripturale si (4) un administrator scriptural.  Afirmate pe scurt (datorita lipsei spatiului) noi credem ca Biblia ne invata ca participantii scripturali sunt membrii statornici intr-o biserica nou testamentala.  Motivul scriptural pentru a lua parte la cina este proclamarea mortii Domnului. Este partasia bisericii cu Capul ei.  NU este partasia credinciosilor unul cu altul.  Asa ceva nu este invatat in Noul Testament. Elementele scripturale sunt painea nedospita si vinul. Administratorul scriptural este o biserica nou testamentala.  In mod obisnuit, cina este administrata de pastor, dar in absenta acestuia, biserica poate autoriza un frate pentru a administra cina fiindca randuielile sunt randuielile bisericii si nu sunt legate de vreo slujba specifica din cadrul acesteia.

Cina instituita de Domnul a fost compusa din vin si paine nedospita.  Stim ca painea a fost nedospita fiindca Cristos a instituit cina aproape de timpul Sarbatorii Azimilor.  In acel timp era interzis sa existe aluat in vreo casa din Israel (Ex. 12:15).  Nici o paine dospita nu era disponibila!  Mai stim ca jertfele de sange pentru Domnul in Vechiul Testament nu puteau include aluat (Ex. 34:25).  Daca aceasta era valabil pentru jertfele firesti, cu cat mai mult este valabil pentru singura jertfa adevarata a propriului sange si trup al lui Cristos!  Stim ca evreii au folosit constant vinul inca de la inceput ca singura bautura pentru sezonul Pastelor, aceasta fiind bautura obisnuita a iudeilor pe tot parcursul anului.  Stim ca se folosea vin si nu must deoarece culesul strugurilor se facea in August sau Septembrie.  Domnul a instituit cina Sa primavara.  Mustul nu era disponibil atunci! Neavand refrigerare, iudeii au lasat ca mustul sa fermenteze si astfel sa se conserve.  Cand fermentarea este completa, drojdia este moarta. Vinul este separat de sedimente si ramane curat si fara drojdie.  La aceasta procedura care reprezinta o parte a producerii vinului se face aluzie in Ieremia 48:11.  Drojdia ilustreaza pacatul, in special pacatul ipocriziei (Luc.12:1).  A ilustra trupul si sangele lui Cristos folosind elemente care contin aluat inseamna a ilustra trupul si sangele lui Cristos ca pline de pacat. Un Cristos pacatos nu putea mantui pe nimeni. Datorita semnificatiei acestor lucruri, elementele sunt importante fiindca ele „predica” intr-un mod vizibil Evanghelia lui Cristos.

Pretentia ca Pavel a schimbat painea nedospita in paine dospita in biserica din Corint este nefondata.  Aceasta eroare sustine ca utilizarea cuvantului „artos” in 1 Corinteni dovedeste ca Pavel si bisericile dintre neamuri au folosit paine dospita.  Dar acest argument este fals.  „Artos” este un cuvant general si cuprinzator pentru toate felurile de paine de grau.  Putea fi folosit pentru paine dospita ca in Mat. 16:12 sau pentru paine nedospita ca in Mat. 26:26; Marcu 14:22 si Luc. 22:19.  Utilizarea acestui cuvant grecesc nu dovedeste nimic.  In plus, stim ca biserica din Corint avea membri iudei cand Pavel a organizat-o (Fapte 18:1-11; si anume Aquila, Priscila, Iustus, Crispus, casa lui evreiasca si fara indoiala altii).  Deci este amagitor sa vorbesti despre biserica din Corint ca fiind intr-un „context al neamurilor” cand cunoastem o prezenta mare evreiasca in aceasta biserica.  Dovada acestui fapt este in 1 Corinteni 10:1-11 unde Pavel vorbeste despre „parintii nostri toti” indicand stramosi evrei comuni – atat ai lui cat si ai lor, desi unii, probabil majoritatea erau dintre Neamuri (12:2).  Pavel scrie despre unii circumcisi (Iudei) in 7:18-19 si presupune ca ei cunosc Legea Vechiului Testament  (9:8-9; 14:34) si alte practici vechi testamentale (9:13; 10:18).  Toate acestea sunt dovezi solide ca biserica din Corint nu a fost in exclusivitate o biserica dintre Neamuri.  Pentru unii suna bine sa vorbeasca despre un „context al neamurilor,” dar acestea sunt cuvinte goale, fara inteles in lumina Scripturii.

Mai mult, noi suntem asigurati ca biserica din Corint a folosit paine nedospita fiindca Pavel se refera indirect la aceasta practica atunci cand scrie in 1 Corinteni 5:8 despre tinerea Pastelui spiritual (Cristos) cu „azimile curatiei”.   „Painea” nu se afla in textul original fiindca amandoua (painea si vinul) trebuiau sa fie fara drojdie.

Noi nu ii intelegem pe cei ce doresc sa schimbe randuielile lui Cristos datorita leneviei, placerii si confortului.  Unii ce se autodenumesc „crestini” au schimbat modul botezului.  Au spus ca afundarea nu este demna, ca este neplacuta, ca nu este convenabila, etc. si astfel si-au justificat lor insisi schimbarea in stropire sau turnare de apa.  Altii au schimbat elementele cinei si au adus scuze variate pentru ceea ce au facut. In loc de a folosi vin, unii au preferat mustul, dar acesta nu simbolizeaza nimic in afara de pacatul ipocriziei, fiindca este plin de drojdie.  Unii au adus scuza folosintei gresite a alcoolului.  Dar cine poate indrazni sa spuna ca putina cantitate de vin consumata de un individ la cina este abuz de alcool?  Oamenii folosesc, fara sa se gandeasca, o cantitate mult mai considerabila de alcool in sirop pentru tuse, dar refuza sa asculte Biblia in ce priveste folosirea vinului.  Ei fac pentru trupurile lor fizice ceea ce nu ar face pentru sufletele lor.  Una din scuzele cele mai ridicole auzite vreodata pentru incetarea folosirii vinului a fost ca vinul avea gust rau!  A devenit poporul Domnului asa de iubitor de placeri si asa de indragostit de confort si lene incat nu mai poate suporta gustul vinului?  Paharul pe care l-a baut Cristos pentru poporul Sau nu a fost unul amar?  Chiar si Israelului, din timpurile stravechi i-a fost cerut sa manance ierburi amare impreuna cu mielul de Paste (Ex. 12:8; Num. 9:11).  Si, in afara de toate acestea, de unde ne-a venit ideea ca Cina Domnului – amintirea suferintei si mortii Sale groaznice – trebuie sa convina gusturilor „crestinilor” moderni si catifelati?  Despre cei care pretind ca sunt prieteni ai lui Cristos si care totusi nu Il asculta, noi credem ca ei nu Ii sunt prieteni adevarati (Ioan 15:14).

Dar stim cu siguranta ca a schimba randuielile in sacramente mantuitoare a sufletului sau a pretinde ca prin participarea la ritualuri, se acorda har participantului inseamna a perverti Evanghelia harului lui Dumnezeu.  O biserica nu poate fi o biserica adevarata a lui Dumnezeu daca predica o evanghelie falsa a faptelor in cuvinte sau in randuielile care ilustreaza Evanghelia.


Membrii Adunarii – doar oameni mantuiti (Ef. 2:21; 1 Pet. 2:5)

Membrii Adunarii  – doar oameni mantuiti (Ef. 2:21; 1 Pet. 2:5)

 

COPIII MICI nu pot fi botezati pentru a fi membri intr-o biserica nou testamentala fiindca nu sunt credinciosi, iar credinta este o cerinta pentru botez (Fapte 8:37).  Deci, o biserica ce are copii membri nu este tipul nou testamental de biserica.  Nici o biserica de stat nu poate fi tipul nou testamental de biserica, fiindca in astfel de „biserici” toti cetatenii sunt automat membri.  Doar aceia regenerati de Duhul Sfant sunt acceptati drept candidati pentru botez.  Doar aceia care dau dovada de pocainta si credinta adevarata sunt eligibili pentru a fi membri intr-una din bisericile lui Cristos.  Pentru aceasta avem marturia intregului Nou Testament incepand cu Ioan Botezatorul (Mat. 3:8).

A avea parinti credinciosi nu califica o persoana pentru botez si membralitate in biserica.  A creste intr-o casa crestina sau intr-o biserica nu califica o persoana pentru botez si membralitate in biserica.  Participarea la orele de caticheza nu califica o persoana pentru botez si membralitate in biserica.  A da vreun fel de raspuns fizic la un apel facut la incheierea unui serviciu religios nu califica o persoana pentru botez sau membralitate in biserica.  A trai un fel de experienta religioasa extatica sau neobisnuita nu califica o persoana pentru botez sau membralitate in biserica. Convertirea (adevarata pocainta, credinta, botezul, o viata schimbata) – acestea sunt dovezile exterioare ale nasterii din nou.  Fara aceasta nastere din nou – lucrarea regeneratoare a Duhului Sfant – nici o persoana nu este calificata pentru membralitate in biserica.

Doar cuvintele de marturisire de la un candidat ce doreste a fi membru nu sunt suficiente.  In Noul Testament se cereau dovezi inainte ca un candidat incert sa fie primit ca membru (Fapte 9:26).  Dovada biblica a regenerarii trebuie sa fie vazuta in viata persoanei respective.  O biserica ce primeste fara sa-i pese oameni nemantuiti pentru a fi membri a incetat sa fie o biserica adevarata in care oile spirituale sunt hranite din Cuvantul lui Dumnezeu.  A devenit o sinagoga a Satanei (Apoc. 2:9; 3:9).  Se va putea observa ca o asemenea „sinagoga” curand va avea ca slujba principala distrarea caprelor spirituale.  Se va vorbi mult despre Cuvantul lui Dumnezeu, despre inchinarea la Dumnezeu, evanghelizare, etc. dar este doar o diversiune.  Este calea firii de a substitui activitatea religioasa carnala in locul spiritualitatii adevarate care omoara firea.  Aceste sinagogi ale lui Satan isi vor umple timpul si se vor ocupa de muzica, recitaluri, teatru, sporturi, petreceri, ospete, celebrarea sarbatorilor, eforturi politice, organizari denominationale si alte activitati ce fac placere celor firesti.  Aceste lucruri le fac pentru ca aceste capre spirituale sa fie fericite si sa participe, cel putin partial, la „biserica”.

Orice biserica ce accepta ca membri oameni ce nu aduc dovada adevarata a unei schimbari interioare a inimii nu poate fi o biserica nou testamentala (Mat. 3:7-9).  O biserica nou testamentala este compusa din credinciosi adevarati a caror viata aduce dovada unei reale regenerari spirituale – o nastere din nou a omului interior.  Orice altceva este un tip diferit de biserica.

 


Forma de conducere a Adunarii

Forma sa de conducere – CONGREGATIONALA – toti membrii sunt egali (Mat. 20:24-28; Mat. 23:5-12)

 

FIECARE BISERICA nou testamentala este o democratie sub Cristos, Capul (Fapte 1:26; 6:5; 15:22).  Aceasta inseamna ca orice membru, tanar sau batran, barbat sau femeie, bogat sau sarac, educat sau needucat, liber sau rob, nu conteaza, fiecare membru are o voce egala in a determina ceea ce biserica face sau nu.  Este gresit ca o persoana sa caute sa conduca biserica (3 Ioan vs. 9-11).  O biserica nou testamentala nu are ca si cap un dictator.  Puterea dictatoriala poate fi detinuta de un singur om, de vreun comitet sau de vreu alt fel de conducere.  Uneori un om bogat poate incerca sa fie capul bisericii.  Bisericile lui Cristos nu au asemenea dictatori drept cap.  Nici chiar apostolii nu au fost dictatori sau conducatori absoluti2 si nici slujitorii bisericilor nou testamentale nu sunt astfel.

Isus si-a invatat biserica de faptul ca toti sunt egali. Aceasta este valabil in bisericile lui Cristos si astazi.  Fiecare poate avea diferite daruri si, prin urmare, diferite responsabilitati, dar cu totii sunt egali.  Toti membrii sunt „frati”. Titluri ca „doctor”, „reverend”, „parinte”, „mitropolit”, „patriarh” si altele de acelasi fel sunt rele fiindca distrug egalitatea (Mat.23:8).  Astfel de termeni nu ar trebui folositi nici chiar in gluma.  Toti membrii aflati in partasie cu o biserica nou testamentala au un vot egal.  Acel vot trebuie folosit in adunari generale, in chemarea unui pastor sau in destituirea unui pastor pentru o cauza dreapta, in alegerea diaconilor, in determinarea acelora care vor fi primiti ca membri in biserica, in excluderea sau restaurarea membrilor care a fost neascultatori, etc. (Fapte 1:15-26; 6:1-6).  Pastorii, diaconii sau alte grupuri dintr-o „biserica” ce rapesc drepturile democratice ale membrilor sunt niste hoti si daca nu se pocaiesc public si cu adevarat ar trebui exclusi din biserica.  Lucratorii din biserica trebuie sa fie slujitori (Mat. 20:25-27; 2 Cor. 4:5; Ef. 6:6; 1 Cor. 9:19).  Ei nu trebuie sa fie stapani, si nici nu trebuie sa fie tratati astfel (1 Pet. 5:3).  Nici chiar apostolii nu au fost priviti ca fiind domni peste frati (2 Cor. 1:24, Idem).

Tipul nou testamental de biserica nu este o „republica”.  O „republica” este o forma de guvernamant unde membrii aleg un grup restrans din mijlocul lor, iar acestia iau deciziile.  Tipul nou testamental de biserica nu este nici „oligarhie”.  O „oligarhie” este o conducere in care puterea se afla in mana catorva, probabil intr-un comitet care isi alege succesorii pentru a-si perpetua propria-i existenta.  Nici unul din aceste feluri de conducere nu se gaseste in Noul Testament.  Simplu, democratia tuturor membrilor este felul de conducere al tipului nou testamental de biserica. Astfel, puterea nu este in mana catorva.  Este adevarat ca „puterea corupe, iar puterea absoluta corupe in mod absolut”.  Democratia pura este cea mai buna paza impotriva coruptiei!

Pavel a scris in Romani 12:17 ca noi trebuie sa „…urmarim ce este bine inaintea tuturor oamenilor”.  In lumina acestui verset, intrunirile secrete ale congregatiei sau ale unei parti a ei sunt vazute ca fiind contrare cu invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si nu ar trebui permise.  Noul Testament indica faptul ca necredinciosii erau admisi la intrunirile bisericilor in zilele apostolilor (vezi 1 Cor. 14:23, 24 de exemplu).  Pavel a marturisit ca lucrarea lui Cristos si prima Sa biserica au fost publice pentru ca toti sa le poata vedea (Fapte 26:26).  De ce sa credem ca este necesar sa operam diferit de felul in care a operat Domnul nostru si prima Sa biserica?

Cu siguranta, orice biserica ce nu practica cu adevarat conducerea congregationala in treburile ei nu este tipul de biserica al Noului Testament.  Bisericile lui Cristos au o conducere democratica, congregationala a bisericii.  Orice este in plus sau in minus este fara baza scripturala.


Capul si fondatorul bisericilor nou testamentale este CRISTOS. El este singurul datator de lege. Biserica este doar executanta

 

Capul si fondatorul bisericilor nou testamentale este CRISTOS. El este singurul datator de lege. Biserica este doar executanta

(Mat. 16:18; Col. 1:18)

NU ESTE de ajuns doar a spune caci Cristos este Capul unei biserici!  El trebuie sa fie  cu adevarat Capul!  El trebuie sa directioneze activitatile si lucrarea bisericii.  Daca Cristos nu este Capul bisericii, atunci El este Cap doar teoretic.  Daca Cristos nu e Capul bisericii, El nu face parte de fapt din acea biserica.  Pentru a fi Cap, trebuie ascultat Cuvantul Lui, Biblia.  Daca Il urmam pe Cristos, nu putem omite nici o parte din instructiunile Domnului pentru noi, si nici nu putem adauga nimic la ele.

Sunt doua erori in care oamenii cad in ce-L priveste pe Cristos ca si Cap al fiecarei biserici.  Unii Il substituie cu un papa.  Poate nu il numesc sau o numesc papa. Il pot sau o pot numi pastor, invatator (invatatoare) sau prooroc (proorocita).  Nu conteaza cum este numit sau numita, daca ideile lui sau ale ei sunt urmate in loc de instructiunile lui Cristos, el sau ea este papa. Multe „biserici” astazi urmeaza invataturile vreunui „papa” mort demult si sunt mai loiali interpretarilor lui fata de Biblie sau „descoperirilor” sale aditionale decat cuvintelor simple ale Scripturii.  A doua eroare este traditia, si aceasta este mai subtila.  Traditiile – cele baptiste sau cele ale Curvei si ale fiicelor ei protestante, nu conteza sursa – toate au ca rezultat o inchinare falsa.  Acestea sunt poruncile oamenilor si nu sunt conforme cu adevarul (Mat.15:9).  Adevarata inchinare nu trebuie sa fie doar o problema spirituala, trebuie sa fie, in mod necesar TREBUIE sa fie, in adevar (Ioan 4:23-24).   Biblia nu are nimic bun de spus despre traditiile religioase!  In intreaga Sa lucrare, Isus nu a avut nimic bun de spus despre ele!  Isus si ucenicii Sai nu s-au conformat traditiilor religioase ale zilelor lor (vezi Marcu 7:1-7; Mat.12:1-7).  Daca vrem sa fim biserici ale lui Cristos, nu trebuie sa avem nimic bun de spus despre traditiile religioase.  Din moment ce nu este nimic bun in ele, nu trebuie sa le urmam!  Asa cum Isus si prima Sa biserica au respins traditiile religioase ale zilelor lor, tot asa si noi trebuie sa respingem traditile religioase ale zilelor noastre.  Acest lucru face parte din iesirea afara din tabara si purtarea ocarii Lui (Ev.13:13).

Originea traditiilor religioase poate fi universal trasata pana la paganism si idolatrie.  Daca Biblia este clara asupra vreunui lucru, acesta este: Biserica lui Cristos, Mireasa Sa, trebuie sa fie neintinata de idolatrie    (1 Cor. 10:14, 21; 1 Ioan 5:21).  Bisericile Domnului nu trebuie sa fie implicate nici in sarbatorile si zilele sfinte evreiesti (Gal.4:9-11; Tit 1:14).  Cu siguranta ca bisericile lui Cristos nu trebuie sa participe la sarbatorile pagane populare in lume si in bisericile false ale lumii.

Un lucru este foarte clar.  O biserica ce este condusa de altcineva sau altceva in afara de Cristos si Cuvantul Sau nu este felul de biserica nou testamentala.  Este altceva.  Indiferent daca este papa sau traditie, oricine sau orice este urmat, in afara de Cristos, devine capul acelei biserici.  O asemenea inlocuire inseamna ca biserica a devenit de alt tip. Nu este a lui Cristos fiindca El nu este Capul ei.  El nu a zidit o asemenea biserica. El nu este prezent la intrunirile ei fiindca ea nu are autoritatea Lui.

Cristos a dat bisericilor Sale anumite drepturi sau autoritati.  Nu le-a dat autoritate nelimitata, ci autoritate exacta.  Aceasta autoritate priveste slujba pe care le-a dat-o bisericilor sa o faca in timp ce El este plecat.  Primul tip de autoritate pe care Cristos l-a dat bisericilor este autoritatea judecatoreasca: prin aceasta noi intelegem autoritatea de a judeca.  Bisericile au doar putere judecatoreasca limitata (1 Cor. 5:12-13).  Urmand procesul democratic (votarea), membrii fiecarei biserici au dreptul sa determine cine intruneste cerintele pentru membralitate.  In acelasi fel (prin vot), membrii fiecarei biserici au dreptul sa determine cine trebuie sa fie exclus de la partasia bisericii (1 Cor. 5:9-13, observati in special versetul 12).  Asemenea actiune trebuie sa fie bazata, desigur, pe invataturile lui Cristos in ce priveste aceasta situatie (Mat.18:15-17).  Ei trebuie sa actioneze conform Cuvantului lui Dumnezeu daca doresc sa fie felul de biserica a lui Cristos.  Ei sunt la fel de responsabili sa trateze pe cei exclusi conform Noului Testament (Mat.18:17; 2 Tes. 3:15).  Biblia nu invata evitarea deliberata a membrilor exclusi.  Ei trebuie sa caute in mod activ restaurarea acestora la partasia deplina a bisericii (Mat.18:17; 2 Cor. 2:7).  Bazate pe Biblie si numai pe Biblie, bisericile au autoritatea de a judeca predica vreunui om daca este sau nu adevarata (1 Cor. 14:29; 1 Ioan 4:1).  Vedeti, deci, ca o biserica are doar putere judecatoreasca limitata.

Al doilea fel de autoritate pe care Cristos l-a dat bisericilor Sale este puterea executiva.  Aceasta putere executiva este asa de larga incat putem spune ca adevaratele biserici sunt executive in natura lor.  Prin aceasta noi intelegem ca sunt responsabile sa duca la indeplinire instructiunile lui Cristos, Cel ce trebuie sa fie Capul fiecarei biserici (Luc. 6:46).  Nu exista limite in aceasta situatie.  Nu exista nici o scuza acceptabila pentru o biserica ce nu duce la indeplinire instructiunile lui Cristos.  Bisericile trebuie sa asculte instructiunile lui Cristos pentru ele. Trebuie sa duca la indeplinire poruncile Sale si sa urmeze exemplul Sau (Mat. 28:18; 1 Ioan 2:6).  Acesta este motivul pentru care Cristos Si-a lasat tipul Sau de biserici pe pamant, ca acestea sa faca exact ceea ce El vrea.

Exista si un al treilea fel de putere si aceea este puterea legislativa.  Bisericile nu au putere legislativa! Cristos nu le-a dat o astfel de putere. Prin aceasta intelegem ca ele nu au autoritatea de a da legi si a face reguli.  Cristos este datatorul de lege!  Ele nu pot schimba regulile, instructiunile si poruncile date de Cristos.  Ele nu au nici un drept sa schimbe randuielile sau vreo alta invatatura a Bibliei.  Nu au dreptul sa schimbe practicile scripturale ale bisericilor, sau sa aduca inovatii la inchinarea inaintea lui Dumnezeu.  In evanghelizare, ele trebuie sa foloseasca doar metodele Noului Testament, adica metodele folosite de Cristos si de apostolii Sai.  Nu au dreptul sa aduca inovatii sau sa urmeze inventiile oamenilor.

Cristos a intemeiat o biserica asa cum a promis ca o va face (Mat.16:18).  Daca nu a facut asa, El este in cel mai rau caz mincinos, iar in cel mai bun caz a esuat.  (Nu exista nici un verset care sa invete ca biserica sau orice altceva a fost intemeiata la „Cincizecime”).  Cristos Si-a zidit biserica Sa din materialul pregatit de Ioan Botezatorul.  Din prima biserica pe care Cristos a intemeiat-o in timpul lucrarii Sale pamantesti au descins toate bisericile adevarate.  Modelul Noului Testament pentru succesiunea bisericii este acesta: barbati botezati si ordinati care actionau in legatura cu o biserica deja existenta calatoreau, evanghelizau, botezau convertitii si ii organizau in biserici.  Acest fapt este clar din cartea Faptelor.  Astfel, tipul de biserici ale lui Cristos are existenta continua.  O asemenea continuitate a bisericilor nou testamentale nu este succesiune apostolica, ministeriala sau baptismala.  Biserici nou testamentale infiinteaza alte biserici nou testamentale prin barbati pe care ele ii trimit sa faca aceasta slujba.  Acesta este modelul Noului Testament.

O biserica infiintata in legatura cu oricine altcineva in afara de Isus Cristos nu este a Lui.  O biserica ce nu asculta Noul Testament cu siguranta nu Il are pe Cristos ca si Cap.  O biserica fara Cristos ca si Cap nu este tipul nou testamental de biserica.  Cristos este atat Capul cat si Fondatorul tipului Sau nou testamental de biserici.


Disciplina din perspectiva : catolica , reformata si anabaptista

Doctrina disciplinei în Biserică

Disciplina bisericească reprezenta un alt punct important în care Anabaptiştii difereau de oponenţii lor. În timpul acela, disciplina era o particularitate Anabaptistă, ei fiind singurii care o practicau după modelul nou testamentar.

Biserica Catolică nu practica decât excomunicarea, prin care înţelegea pierderea mântuirii. Nu exista o purificare morală în rândurile ei, ci doar una doctrinară. Ereticii erau confruntaţi cu dogma, iar dacă nu se conformau, erau condamnaţi la moarte, pedeapsă care a fost de cele mai multe ori executată. Nimeni nu a fost ars însă pentru că a fost depravat şi imoral.

Problema disciplinei între Protestanţi se asemăna cu cea din tabăra Catolică, deşi Reformatorii doreau o îmbunătăţire a moralităţii. Dar, păstrând viziunea sacrală a societăţii, nu puteau exclude pe cineva din biserică decât dacă îl excludeau şi din societate. Au preferat să încerce să corecteze acest neajuns din interior, dar eşecul lor este arhi-cunoscut.

Adunarea credincioşilor era, în viziunea Anabaptistă, reprezentanta lui Cristos în lume, şi de aceea trebuia păstrată curată. Pentru păstrarea purităţii, ei au recurs la modelul nou testamentar din Matei 18. Oricine trăia în păcat sau devia de la credinţa biblică era întâi învăţat, iar dacă nu se schimba, era exclus, „lăsat în pace”, cum spunea Grebel. Excluderea era necesară pentru perseverenţa spre sfinţenie la nivel de membru şi pentru o conducere spirituală şi scripturală la nivel de biserică.

Mărturisirea de la Schleitheim afirmă:

„II. Noi suntem de acord în privinţa excluderii după cum urmează: Se va recurge la excludere faţă de toţi cei care s-au dat pe ei înşişi Domnului, să umble în poruncile Lui, şi faţă de toţi cei care au fost botezaţi în trupul lui Cristos şi care sunt numiţi fraţi şi surori, şi care totuşi au alunecat uneori în eroare şi păcat, fiind din neglijenţă biruiţi. Acela [care a fost biruit] va fi mustrat de două ori în secret iar a treia oară disciplinat sau exclus public conform poruncii lui Cristos (Mat. 18). Dar aceasta se va face conform rânduielii Duhului (Mat. 5) înainte de frângerea pâinii, aşa încât să putem frânge şi mânca o singură pâine, într-un singur gând şi o singură dragoste, şi să bem dintr-o singură cupă” (Mark Noll, Ibid., p. 52).

Doctrina excluderii aruncă o lumină suplimentară asupra concepţiei Anabaptiste despre biserică. În primul rând, o astfel de practică arată că Anabaptiştii nu considerau biserica doar ca o părtăşie a credincioşilor, în care să existe vaste diferenţe doctrinare şi practice. Pentru ei, biserica era un trup, a cărui unitate şi puritate era păzită de o disciplină strictă. Acesta a fost scopul principal al doctrinei disciplinei.

Scopul secundar al disciplinei era acela al îndreptării celui exclus. Nu se urmărea răzbunarea comunităţii pe cel căzut în păcat, ci restaurarea lui, ajutându-l să se întoarcă la părtăşia bisericii, pe care a pierdut-o prin excludere.

Mai târziu, între Menoniţii olandezi, excluderea a ajuns să afecteze nu doar relaţia celui exclus cu biserica, ci şi cu familia şi cunoscuţii. Se spunea că celui exclus nu trebuia să i se spună nici o vorbă îngăduitoare, să nu i se arunce nici o privire compătimitoare până nu se căieşte şi se întoarce. Aceasta, însă, nu a fost practica generală a Anabaptiştilor.

Disciplinarea se făcea public, de întreaga biserică, ce acţiona democratic. Hubmaier spunea „Primind botezul, candidatul mărturiseşte public că… s-a supus fraţilor şi surorilor sale … adică, Bisericii” (Estep, op. cit., p. 60).

„În perfecţiunea lui Cristos [în biserică], totuşi, doar excluderea este folosită pentru avertizare şi pentru excomunicarea celui care a păcătuit, fără ca trupul să fie omorât – doar avertizarea şi porunca de a nu mai păcătui” (Mărturisirea de la Schleitheim, Noll, op. cit., p. 54).

Disciplina bisericească a fost una din particularităţile Anabaptiste care i-a păzit de păcate grele, şi i-a ajutat să trăiască o viaţă virtuoasă.

Pasaj preluat din :Originea şi doctrinele Anabaptiştilor din secolul Reformei

http://www.abaptistvoice.com/Romana/carti/DeCeBaptistiiNuSuntProtestant.html


Nevoia de o biserică mamă

Nevoia

de o biserică mamă

de Pastor Ronnie Wolfe

Biserică Baptistă Nr. 1

Harrison, Ohio

Vom aborda acest subiect în patru secţiuni, având următoarele titluri: O biserică închisă, O biserică fragmentată, O biserică înstrăinată, O biserică extinsă.

O BISERICĂ ÎNCHISĂ

„Eşti o grădină închisă, soro, mireaso” (Cântarea Cântărilor 4:12)

Biserica Domnului este o organizaţie distinctă şi separată de orice altă organizaţie de pe pământ. Biserica locală nu este doar o fracţiune sau o parte a unei organizaţii similare mai mari. Ea este iubită de Dumnezeu, de Cristos şi de Duhul Sfânt. Dumnezeu a cumpărat biserica (concept local) cu propriul Lui sânge (Fapte 20:28). Isus Cristos şi-a delegat autoritatea Bisericii Lui (Mat. 28:18-20). Duhul Sfânt a confirmat biserica (concept local) în ziua Cincizecimii (Fapte 1:5; 2:1-3).

Gândindu-ne că biserica este o organizaţie distinctă, diferită de oricare altă organizaţie din lume, să luăm în considerare pe scurt autoritatea ei, folosind exemple.

Exemplul #1: În Faptele Apostolilor capitolul 6 citim despre o problemă care s-a ridicat în biserică, cu privire la „împărţirea ajutoarelor de toate zilele.” Problema a fost rezolvată printr-un acord general [astăzi ne gândim la un astfel de acord ca fiind un vot al bisericii] prin care au ales şapte oameni să aibă grijă de „împărţirea ajutoarelor de toate zilele.” Biserica şi-a exercitat autoritatea distinctă în îndeplinirea acţiunii. Membrii acestei biserici au votat, căzând de acord să îi aleagă pe aceşti şapte bărbaţi.

Propoziţia #1: Ce ar fi fost dacă zece dintre membri acestei biserici s-ar fi întâlnit altundeva decât în locul în care se întâlnea biserica şi ar fi votat să facă ei ceva cu privire la această problemă a „împărţirii ajutoarelor de toate zilele”? Înţelegerea lor sau votul lor ar fi determinat ce s-ar fi făcut sau ce nu s-ar fi făcut cu privire la această problemă a „împărţirii ajutoarelor de toate zilele” în biserică? Răspunsul este nu.

Exemplul #2: În Faptele Apostolilor capitolul 15 citim despre neînţelegerea care a apărut în bisericile de atunci cu privire la tăierea împrejur şi la Legea mozaică. Când a avut loc adunarea, s-a ajuns la un acord care a fost relatat în versetul 20. În versetul 22 găsim că acordul a mulţumit pe apostoli, pe bătrâni şi întreaga biserică.

Propoziţia #2: Dacă ar fi existat în biserică unii care s-ar fi întâlnit pe cont propriu şi ar fi ajuns la nişte concluzii cu privire la tăierea împrejur, ar fi avut vreo validitate în biserica „închisă”? Răspunsul este nu. De fapt, secta Fariseilor (versetul 5) a făcut exact acest lucru; dar când întreaga biserică a dezbătut problema, decizia lor a fost refuzată. Notaţi de asemenea că convingerea „sectei” nici măcar nu a fost luată în seamă de biserica locală până când influenţa lor a produs confuzie în rândurile bisericii locale.

Deci, când spune că biserica este „închisă”, acest autor susţine că fiecare biserică a Domnului Isus Cristos este complet independentă de toate celelalte organizaţii şi că nici o decizie cu privire la lucrarea lui Dumnezeu prin biserici nu poate fi luată în afara unei astfel de organizaţii locale.

Amintiţi-vă acest fapt în timp ce vom lua în considerare următorul punct, care urmează în mod natural.

O BISERICĂ FRAGMENTATĂ

„pentru ca să nu fie nici o dezbinare” (I Corinteni 12:25)

Chiar secta menţionată în prima parte (secta Fariseilor, Fapte 15:5) îşi arată adevărata faţă în acest capitol. În primul rând trebuie observat că ei erau credincioşi. Ei nu erau păcătoşi nemântuiţi care încercau să pătrundă în biserică, dimpotrivă, această „sectă” s-a format chiar în interiorul bisericii.

Şi-au format propria clică şi propria sub-teologie. Ei nu învăţau necesitatea faptelor pentru mântuire; puneau doar povara Legii peste credincioşii Creştini.

Totuşi, cel mai important aspect al exemplului este că această sub-clasă de credincioşi s-au separat de biserică şi şi-au asumat autoritatea de a îndeplini ei înşişi lucrarea bisericii Domnului. Fapte 15:24 ne spune că ei au fost „plecaţi dintre noi”. Acesta este exemplul perfect al unui mic grup de credincioşi dintr-o biserică locală ce decid arbitrar să se adune într-un alt loc, să se numească pe ei înşişi un trup şi să ia asupra lor autoritatea de a alege un pastor, diaconi şi de a îndeplini rânduielile; anume, botezul şi Cina Domnului.

Aceasta se întâmplă în mod obişnuit şi repetat în bisericile Baptiste din întreaga ţară [S.U.A – n. ed.]. Ce este greşit însă? Haideţi să analizăm problema luând un exemplu.

Exemplu: Fratele şi Sora X-ulescu sunt mântuiţi prin lucrarea Bisericii Baptiste „Harul”. Amândoi se supun botezului sub autoritatea acestei biserici. După botez, ei sunt membri sănătoşi având privilegiul de a participa la diferite aspecte ale slujirilor şi activităţilor bisericii. Au dreptul de a vota în problemele aduse în faţa lor de biserică. Au dreptul să participe la Cina Domnului în această biserică şi vor putea să continue aceasta atât timp cât rămân membri sănătoşi. Cu toate acestea, ei NU au dreptul să ia decizii personale şi private în numele bisericii. Orice fel de decizie se ia, se prezintă bisericii pentru dezbatere şi deliberare şi se votează de întreaga adunare înainte să se întreprindă vreo acţiune.

Haideţi să presupunem acum că fratele X-ulescu se mută în alt oraş şi nu găseşte o biserică cu învăţătură biblică pe care să o frecventeze; aşa că decide (de unul singur) că va strânge câţiva credincioşi împreună şi vor începe să se întâlnească pentru rugăciune şi părtăşie. După ceva timp şi ceva deliberare, fratele şi sora X-ulescu decid că ar putea la fel de bine să aibă o biserică în acea comunitate; aşa că întreprind următoarea acţiune: cheamă un predicator să vină să le predice în mod regulat. Predicatorul predică o vreme şi cineva este mântuit. Ei hotărăsc că noul credincios trebuie botezat, aşa că decid că predicatorul trebuie să îl boteze. Noul convertit este cufundat în apă, exact în modul practicat şi la biserica din care ei au plecat. Acum el este membru al acestei „biserici”.

În acest stagiu al dramei, cei mai mulţi oameni ar numi grupul biserică, automat şi fără nici un fel de întrebări. Dar dacă urmărim exemplul în mod logic, vom vedea că se ridică unele probleme. Urmează unele declaraţii şi întrebări care, sper, vor scoate în evidenţă problemele.

1. Cărei biserici a aparţinut acest cuplu când au fost mântuiţi şi botezaţi? Bisericii Baptiste „Harul”.

2. Cu ce autoritate şi-au exercitat drepturile şi privilegiile în biserica locală? Cu autoritatea bisericii locale.

3. Când s-au mutat din localitatea unde se găsea Biserica Baptistă Nr.1, unde era membralitatea lor? A rămas la Biserica Baptistă „Harul”.

4. A fost ceva rău în faptul că s-au întâlnit cu alţi credincioşi pentru rugăciune şi părtăşie? Cu siguranţă nu.

5. A fost greşit faptul că au chemat un predicator să vină şi să le predice? Chemarea în sine nu a fost greşită. Dar deja se formează în acest stadiu o atitudine mentală, o atitudine de închinare şi funcţionare ca biserică.

6. Care este acum statutul membralităţii familiei X-ulescu în Biserica Baptistă „Harul”? Continuând să rămână membri, ei păstrează obligaţii faţă de acea biserică şi se găsesc sub autoritatea ei. Distanţa nu schimbă acest lucru. Numele nu sunt şterse doar pentru că oamenii se mută în alt loc, exceptând nefrecventarea datorată necredincioşiei faţă de biserică. Acesta nu este un mod de a-ţi şterge numele din registrul membral al unei biserici.

7. Au greşit ei că au botezat pe noul convertit? Da. Fiind încă membri în Biserica Baptistă „Harul”, ei au uzurpat autoritatea Bisericii Baptiste „Harul” când au cerut pe cont propriu botezarea noului convertit.

Dacă ar fi locuit chiar după colţ faţă de locul de întrunire al Bisericii Baptiste „Harul”, ar mai fi luat ei această autoritate asupra lor? Atunci de ce este dintr-o dată bine să facă lucrul acesta dacă sunt la distanţă? Distanţa nu schimbă autoritatea.

Vedeţi ce se întâmplă? Acelaşi lucru care s-a întâmplat în Fapte capitolul 15. O nouă „sectă” este organizată şi iese „dintre noi”.

8. Prin botezarea acelui nou convertit, autoritatea botezului a trecut de la o biserică la un individ sau la un fragment al bisericii. Luarea acestei decizii de a boteza, de o persoană sau de mai multe, înseamnă uzurparea autorităţii bisericii; deoarece devine o decizie arbitrară. Deci, autoritatea de a boteza o are predicatorul? Unii ar spune că da; dar dacă vă uitaţi mai atenţi la exemplul de mai sus, autoritatea este de fapt exercitată de domnul şi doamna X-ulescu. [Autorul nu tratează aici problema autorităţii predicatorului, limitându-se la exemplul dat. Dacă se ia în considerare acest subiect, atunci trebuie afirmat că predicatorul sau păstorul unei biserici nu are autoritate de a decide în numele bisericii mai mult decât ar avea familia X-ulescu sau cei zece membri adunaţi separat de biserică din exemplele autorului. După Scripturi, păstorul nu se află la un nivel superior faţă de restul membrilor, nu are dreptul de a lua decizii în numele bisericii sau de a le impune bisericii. El trebuie să se supună bisericii, iar dacă refuză, biserica are dreptul chiar de a-l exclude, la fel ca pe orice membru răzvrătit – n.ed. ]

Domnul şi doamna X-ulescu au decis acum să voteze fără consimţământul bisericii căreia îi aparţin. Reţineţi, distanţa nu afectează autoritatea. Domnul şi doamna X-ulescu au fragmentat acum Biserica Baptistă „Harul” prin separarea pe cont propriu şi arogarea unei autorităţi pe care nu o au. Ceea ce au făcut ei nu este cu nimic diferit de întrunirea a zece din bărbaţii unei biserici, în parcarea acesteia, şi luarea de decizii în locul bisericii. Nu este treaba acestor zece oameni să decidă cine va fi şi cine nu va fi botezat, pentru că dacă discuţia lor îi va duce la concluzia ca domnul N. să fie botezat, ei trebuie să aducă acest lucru în faţa bisericii înainte ca domnul N. să poată fi botezat. Aceasta se înţelege prin autoritatea bisericii.

Dacă cei zece bărbaţi ar decide să ducă la îndeplinire pe cont propriu lucrări ce ţin de biserică fără să mai participe la întrunirile Bisericii Baptiste „Harul”, ei greşesc în următoarele privinţe:

1. Greşesc prin faptul că nu frecventează biserica lor (Evrei 10:25).

2. Greşesc prin faptul că nu dau bisericii (1 Cor. 16:1).

3. Greşesc pentru că nu lucrează în numele bisericii lor (2 Cor. 5:20).

Poate te întrebi de ce nu pot ei pur şi simplu să ceară să li se şteargă numele din registrul membral al Bisericii Baptiste „Harul”. Se poate face, dar există şi un aspect negativ. Înseamnă a spune că nu mai sunt de acord cu teologia sau cu programul bisericii şi că nu mai doresc să se identifice cu ea sau să fie parte a ei.

Mai mult, dacă numele tău este şters din registrul membral la cerere, încă te afli sub autoritatea bisericii şi eşti considerat membru pus sub disciplină.

De asemenea, dacă numele tău ar fi fost şters din registrul Bisericii Baptiste „Harul” la cerere, cărei biserici îi vei aparţine? Dacă spui că niciuneia, atunci cum vei deveni membru al unei alte biserici?

În exemplul nostru, persoana se plasează pur şi simplu în noua biserică, şi alţii sunt adăugaţi cu acordul lui; prin urmare, prima persoană care începe lucrarea devine autoritatea în toate acţiunile bisericii. Autoritatea o are în întregime acea singură persoană.

Nu devii membru al unei biserici locale doar declarând că eşti membru al ei. Avem mulţi oameni în zona Harrison care susţin că sunt membri ai Bisericii Baptiste Nr. 1, dar nu sunt.

Vedem, deci, cât de inocent poate fi fragmentată biserica. Cristos este împotriva schismelor în biserică şi în această direcţie curg lucrurile în exemplul dat.

O BISERICĂ „ÎNSTRĂINATĂ”

„unii, plecaţi dintre noi” (Fapte 15:24)

Când exemplul anterior se va fi dezvoltat până la capăt vom găsi o clădire arătoasă la colţul unei intersecţii dintr-un oraş, cu oameni care o frecventează cu regularitate, cu botezuri efectuate cu regularitate şi care funcţionează în aceeaşi manieră în care funcţionează Biserica Baptistă „Harul”, menţionată înainte.

Dar amintiţi-vă că autoritatea pentru toate activităţile bisericii vine de la o singură persoană, persoana care a început totul. Îţi vor spune probabil că predicatorul are autoritatea să boteze, dar spuneţi-mi cine l-a chemat pe predicator să vină şi să boteze şi eu vă voi spune că domnul şi/sau doamna X-ulescu. Deci autoritatea pentru botez, pentru activităţile bisericii, pentru Cina Domnului, pentru disciplinarea bisericească, etc. a venit de la familia X-ulescu.

Această biserică, în loc să fie o altă Biserică Baptistă, la un alt colţ de stradă, într-un alt oraş este o biserică înstrăinată, nefiind în nici un caz o biserică adevărată. Când a votat Biserica Baptistă „Harul” să dea familiei X-ulescu (ca membri ai bisericii) permisiunea să se întrunească şi să îndeplinească activităţi ca biserică distinctă? Niciodată. Ei şi-au asumat această autoritate. Şi-au arogat-o. Da, au uzurpat autoritatea propriei biserici, au trădat acea biserică şi s-au înstrăinat de ea la fel cum a făcut şi „secta” din Fapte capitolul 15.

O BISERICĂ EXTINSĂ

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19).

Biblia oferă un mod adecvat pentru a extinde biserica Domnului nostru Isus Cristos şi aceasta prin răspândirea ei în întreaga lume prin influenţa şi Evanghelia ei. În zilele noastre aceasta se numeşte metoda „bisericii mamă.” Nu veţi găsi această exprimare în Scriptură, dar principiul este cu siguranţă prezentat prin exemple, în special în cartea Faptelor.

Autoritatea Instituţională – Un principiu biblic

Vă rog uitaţi-vă în Deutoronom capitolul 12. Acest capitol arată un principiu străvechi care a fost practicat de Israel în urma poruncii lui Dumnezeu. Observaţi în special aceste versete:

Versetul 5: Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.

Versetul 8: Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place.

Versetul 13: Vezi să n-aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea.

Aceeaşi autoritate este găsită în Noul Testament, începând cu predicarea lui Ioan Botezătorul şi continuând pe tot parcursul timpului numit în general epoca bisericii. Ioan a fost un om „trimis de Dumnezeu” (Ioan 1:6). Ioan nu a început o lucrare pe cont propriu, ci a avut autoritate directă din partea lui Dumnezeu.

Această autoritate are continuitate până în zilele noastre. Autoritatea lui Ioan a fost dată bisericii de către Cristos în Matei 28:18-20:

18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea [autoritatea] Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

Isus şi apostolii au primit botezul lui Ioan

Nici Isus şi niciunul dintre apostoli nu au făcut nimic cu privire la biserică până când nu au fost botezaţi de Ioan, deci botezul lui Ioan era efectuat sub o autoritate foarte puternică. Chiar Fariseii au cerut să ştie cu ce autoritate făcea Cristos lucrurile care le făcea (vezi Matei 21:23). Isus le-a răspuns Fariseilor cu o întrebare: „Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau de la oameni? Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: ‚Dacă vom răspunde: ‚Din cer’, ne va spune: ‚Atunci de ce nu l-aţi crezut?’” Fariseii nu au putut să-i spună lui Isus de unde a venit autoritatea lui Ioan. Şi aceasta pentru că au refuzat să recunoască autoritatea cerului (vezi Luca 7:29-30).

De la o biserică la alta: Modelul biblic

Biserica din Ierusalim a fost prima biserică ce a existat vreodată. Când s-a aflat că există credincioşi în Samaria prin predicarea lui Filip, biserica din Ierusalim i-a trimis pe Petru şi pe Ioan; aceştia şi-au pus mâinile peste Samariteni, care au primit demonstraţia Duhului Sfânt [autoritatea] tot aşa cum au primit-o şi credincioşii din Ierusalim. Această primire a Duhului Sfânt a fost confirmarea instituţională a lui Dumnezeu. Aceasta era necesară pentru că Samaritenii credeau că autoritatea lui Dumnezeu era deja peste ei (vezi Ioan 4:20).

Când Saul din Tars a fost mântuit, el a fost dus în Damasc [vezi Fapte 9:1-19]. Un bărbat pe nume Anania, care evident era în legătură cu biserica din Ierusalim (vezi versetul 13)[1] a fost trimis (versetul 17) la Saul să se roage pentru el, pentru a-i reda vederea şi a fi umplut de Duhul Sfânt. Deci chiar şi lucrarea lui Pavel a fost confirmată de biserica din Ierusalim. El nu a avut autoritate prin sine însuşi.

Când Pavel şi Barnaba trebuiau să-şi înceapă prima călătorie misionară, ei au fost trimişi de biserica din Antiohia; şi când s-au întors din această călătorie au dat seamă tot bisericii din Antiohia. Au făcut astfel pentru că nu făceau o lucrare misionară pe cont propriu, ci lucrarea lor se desfăşura printr-o biserică locală. Pavel ne învaţă în Efeseni 3:21 că Dumnezeu îşi primeşte gloria doar prin biserică.

Aşadar, de-a lungul veacurilor şi până în zilele noastre a existat o linie continuă de botezuri autorizate [efectuate de biserici scripturale – n. ed.].

Deci, dacă o persoană [un membru al unei biserici – n.ed.] începe o lucrare fără autoritatea expresă a unei biserici existente a Domnului Isus Cristos, atunci acea persoană face o lucrare pe cont propriu, a împărţit biserica Domnului şi a cauzat o schismă, lucru pe care Domnul îl urăşte. El a devenit o „denominaţie” a lui însuşi, şi lucrarea lui nu este aprobată de Dumnezeu. El şi-a asumat autoritate pe cont propriu în ciuda modelului pe care Dumnezeu l-a lăsat scris în Scriptură în repetate rânduri.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze, pe măsură ce răspândim Evanghelia prin intermediul bisericilor Domnului Isus Cristos. El a promis că atât timp cât va fi lumea, porţile iadului nu vor învinge biserica Domnului. Deci autoritatea lui Dumnezeu continuă în toată istoria ce începe din vremea lui Cristos. Fiecare lucrător spiritual ar trebui să fie foarte atent să se asigure că această autoritate este asumată cu responsabilitate pentru a nu uzurpa autoritatea bisericilor lui Cristos (Efeseni 3:21).

–––––––––––––––––––––––––––

[1] Nu contează cu adevărat dacă Anania a fost un membru al bisericii din Ierusalim sau al bisericii din Damasc. Ceea ce contează este că a fost membru al unei biserici nou testamentare şi a acţionat sub autoritate bisericească. Este probabil ca Anania să fi fost înainte membru al bisericii din Ierusalim şi deci să fi auzit despre prigoanele conduse de Saul împotriva bisericii Domnului. Este iarăşi foarte probabil ca la vremea convertirii lui Pavel, Anania să fi fost membru al bisericii din Damasc. Că el locuia în acel moment în Damasc este clar. Se pare că el l-a dus pe Saul pentru a întâlni pe „ucenicii care erau în Damasc”, pentru că îl vedem pe Saul adunându-se împreună cu ei (Fapte 9:19). Evident Anania a avut autoritate din moment ce nu numai că şi-a pus mâinile peste Saul şi acesta a primit Duhul Sfânt, ci l-a şi botezat. Unii cred că Anania a fost unul din cei şaptezeci de ucenici. Scriitori extra-biblici spun că a fost chiar pastor al bisericii din Damasc. Aceasta este foarte probabil dar nu este ştiut sigur.


Imparatia, Familia si Biserica lui Dumnezeu

Imparatia, Familia si Biserica lui Dumnezeu

Imparatia nu este ceva inlauntrul unui individ. Aceasta idee este bazata pe o intelegere gresita a versetului Luca 17:21 – „Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru” – nu inauntrul tau ca individ, ci Isus a spus ca Imparatia era inauntrul lor ca grup, adica, printre iudei, fiindca Imparatul era prezent acolo. Un studiu si putina meditatie asupra contextului va dovedi ca acesta este intelesul Sau, fiindca el vorbea cu Fariseii ipocriti si neevlaviosi. A intelege ca Isus a spus ca Imparatia este inauntrul individului, ar insemna ca El a vrut sa spuna ca Imparatia era inauntrul fariseilor ipocriti si neevlaviosi – un asemenea gand este inimaginabil! Acestia erau chiar oamenii care au respins Imparatia!

Ca Imparatia nu este „inauntru” se vede de asemenea cand ne amintim ca in Imparatie se intra – nicaieri nu se spune ca Imparatia intra in noi. Intrarea in Imparatie necesita ceva efort din partea individului (Mat. 11:12) si cineva poate fi impiedecat sa intre in ea (Mat. [23:13]). In Familia lui Dumnezeu se intra prin nasterea din nou, ori regenerarea este un act suveran al lui Dumnezeu, nici permitand, nici necesitand vreo actiune cauzativa de partea celui ce este nascut, si omul nu poate opri pe Duhul lui Dumnezeu sa nasca pe cineva in Familia Lui. Deci se vede clar ca Imparatia si Familia sunt doua entitati diferite, in care se intra in doua moduri diferite.

Conceptia scripturala de Biserica se vede prin intelegerea distinctiei dintre Biserica lui Dumnezeu si Imparatia lui Dumnezeu.

a. Cei care cred teoria unei Biserici universale invizibile in general confunda Biserica cu Imparatia si Familia lui Dumnezeu. Dar Biblia nu foloseste niciodata acesti trei termeni alternativ, si nici nu ii confunda.

b. Observati urmatoarele contraste dintre Biserica si Imparatie:

1. Biserica este o adunare – Imparatia este domeniul Imparatului

2. Ca adunare, Biserica este in mod necesar locala – Imparatia consta din agregatul Bisericilor adevarate ale lui Cristos si se poate spune ca este mondiala, si in acest sens, universala

3. Despre Biserica se spune ca este ceva ce urma sa fie si era zidita – la imparatie nu se refera niciodata in acesti termeni

4. Cristos a spus: „spune-l Bisericii” (Mat. 18:17), dar nici o asemenea porunca nu ii este data imparatiei.

5. Biserica este numita un trup (Ef. 1:22, 23; Col. 1:18; 1 Cor. 12:27) – dar Imparatia nu este niciodata numita sau asemanata cu un trup.

6. Biserica este o democratie sub Cristos Capul – Imparatia este o monarhie.

7. Biserica este o institutie specific nou testamentala – Imparatia a avut o existenta vechi testamentala nationala, in prezent are o existenta spirituala, si va avea o existenta viitoare, separata de Biserica, atunci cand Israelul va fi restaurat.

8. Biserica este organizata ca vizibila, avand lucratori alesi – Imparatia nu este nici vizibila, nici nu are lucratori alesi.

9. Imparatia se predica si odata, s-a anuntat ca fiind „aproape” – dar un asemena limbaj nu se foloseste despre Biserica

10. Biserica trebuie sa exercite disciplina, si uneori sa excluda membrii, datorita pacatelor de care nu se pocaiesc, dar nu se face asa ceva in Imparatie – de fapt, opusul este afirmat in Mat. 13:24-30.

11. Biserica este ilustrata ca Mireasa lui Cristos si va fi „totdeauna cu Domnul” (1 Tes. 4:17) – dar odata, Cristos va da Imparatia restaurata Tatalui (1 Cor. 15:24).

12. Deseori citim despre Evanghelia Imparatiei, dar niciodata despre Evanghelia Bisericii

Conceptia scripturala despre Biserica se vede prin intelegerea distinctiei dintre Biserica lui Dumnezeu si Familia lui Dumnezeu.

a. Asa cum s-a subliniat mai sus, confuzia dintre Biserica, Familie si imparatie provine din ideea unei Biserici universale invizibile.

b. Observati urmatoarele contraste dintre Biserica si Familia lui Dumnezeu.

1. Biserica este o adunare – Familia lui Dumnezeu consta din toti cei mantuiti, si niciodata nu s-a adunat, si nu se poate aduna inainte de invierea celor mantuiti. Vezi Ef. 3:15, unde Familia este in ceruri si pe pamant.

2. Ca adunare, Biserica este locala, dar Familia lui Dumnezeu nu este doar universala, ci se intinde in toate timpurile.

3. Despre Biserica se vorbeste ca despre ceva ce era si va fi zidit – dar nu se vorbeste niciodata despre Familie ca fiind zidita.

4. Cristos a spus: „spune-l Bisericii” (Mat. 18:17), dar nu se da nicicand o asemenea porunca Familiei lui Dumnezeu.

5. Biserica este numita un trup (ca mai sus), dar Familia nu este niciodata numita asa.

6. Biserica este o democratie sub Cristos, Capul, dar Familia este sub ingrijirea unui Tata iubitor.

7. Biserica este o institutie specific nou testamentala – dar Familia lui Dumnezeu a inceput cu primul copil al lui Dumnezeu si va fi definitivata cu ultima persoana mantuita.

8. Biserica este organizata cu lucratori alesi, dar Familia lui Dumnezeu nu este organizata si nu are lucratori alesi

9. Biserica trebuie sa exercite disciplina, si uneori sa excluda membrii datorita pacatelor de care nu s-au pocait, dar este ridicol sa te gandesti la a exclude un membru din Familia lui Dumnezeu.

10. In vreme ce Biserica are o relatie speciala cu Cristos, Capul ei, Familia lui Dumnezeu este compusa din „multi fii” (Evr. 2:10) si are o relatie speciala cu Tatal.

11. In Familia lui Dumnezeu se intra imediat prin nasterea din nou, care este un act suveran al lui Dumnezeu direct asupra individului, dar Biserica are conditii pentru membralitate si este posibil ca un copil al lui Dumnezeu sa fie retinut de la membralitatea unei Biserici pe drept sau pe nedrept.

Nicaieri in Biblie nu se afirma sau se face aluzie ca s-ar fi nascut, format, fondat sau zidit ceva in ziua Cincizecimii.

Biserica ce exista la sfarsitul Zilei Cincizecimii a existat inainte de aceasta. Aceasta se poate vedea in 21 de lucruri ce erau valabile pentru Biserica inainte de Cincizecime:

1. Credinciosii dinaintea Cincizecimii aveau Evanghelia – Mat. 4:23; 9:35; 11:5; etc.

2. Credinciosii dinaintea Cincizecimii au fost convertiti cu adevarat – Luca 1:15-17; 19:1-10; etc.

3. Au fost botezati dupa convertire – Mat. 3:6-8; Fapte 1:22

4. Il aveau pe Cristos ca si Cap – Mat. 23:8

5. Au fost instruiti in treburile Bisericii – Mat. 18:15-20

6. Intre ei erau oameni ordinati – Ioan 15:16; Luc. 10:1

7. Au avut trimiteri – prima: Mat. 10:1-5; ultima: Mat. 28:16-20

8. Au fost destul de organizati pentru nevoile lor (au avut casier) – Ioan 13:29

9. Aveau un program de misiune – Mat. 10:7 & 11:1

10. Aveau esentialurile vietii Bisericii – evanghelizare, prezenta lui Cristos, serviciu si inchinare – Mat. 4:19; 18:20

11. Au avut pastori calificati – Ioan 21:15-17

12. Au avut Cina Domnului – Mat. 26:26-30

13. Au avut Duhul Sfant – Ioan 20:22

14. Au avut putere divina sa faca lucrarea lui Cristos – Luca 9:1-2

15. Ei au cantat „in mijlocul adunarii” (ecclesia) – Evr. 2:12 & Mat. 26:30

16. Au avut adunari de rugaciune – Fapte 1:14

17. Au avut adunari generale – Fapte 1:15-26

18. Aveau registru membral – Mat. 10:2-4; Fapte 1:13-15

19. Au fost uniti in asa fel incat la ei se putea „adauga” – Fapte 2:1 & 41

20. Cristos a fost temelia lor, piatra din capul unghiului – Mat. 16:18, 1 Cor. 3:11, Ef. 2:20

21. Cristos a fost (pentru un timp) pastorul lor (Gr. „Poimen”) – Ef. 4:11; Ioan 10:14


Ecclesia – Biserica De B.H. Carroll

Ecclesia – Biserica

De B.H. Carroll

Introducere

O teorie care se regaseste la majoritatea crestinatatii de astazi este aceea ca Biserica Noului Testament este una „universala si invizibila”, biserica ce nu trebuie confundata cu biserica „locala”. Aceasta teorie este crezuta de intregul protestantism, si acum, si de o parte considerabila de baptisti care, de asemenea, au acceptat-o.

Dr. B. H. Carroll a predat aceste prelegeri si a furnizat informatiile din Apendix studentilor sai de la Seminar cu scopul de a dovedi falsitatea conceptului, si pentru a demonstra ca Biserica Noului Testament trebuie considerata a fi o Biserica locala si vizibila, iar nu universala si invizibila. De aceea, cartea constituie o foarte puternica pledoarie pentru Biserica Noului Testament.

Totusi, cartea cuprinde un punct nevralgic. Dr. Carroll explica unele referinte biblice ca facand aluzie la „Biserica glorificata”, despre care el afirma ca nu exista in prezent, ci ea ramane inca de domeniul viitorului. Dr. Carroll a stabilit ca „dupa tot ce cunoastem, adunarea universala cuprinde pe toti cei mantuiti”.

Roy Mason, in cartea sa, The Myth of the Universal Invisible Church Theory Exploded, a remarcat cat de inconsecvent este intr-adevar un asemenea punct de vedere. El a scris:

„A fi de acord cu ideea ca biserica este locala si vizibila, ca ea este o succesiune a acelei institutii care a fost inceputa de Cristos si careia i s-a promis continuitate, apoi a te descotorosi de adevarata biserica si pe urma a invata ca biserica ce se va aduna la sfarsit dincolo, in ceruri, va fi compusa din toti cei rascumparati, indiferent ca acestia au apartinut vreodata vreunei biserici sau nu, este o contradictie inadmisibila. Daca aceasta insa ar fi adevarata, atunci alte cateva lucruri ar trebui sa fie adevarate:

1. Asa cum s-a argumentat deja, Mireasa ar fi una diferita decat cea logodita cu Cristos.

2. Promisiunea lui Cristos ca nimic nu va triumfa impotriva bisericii Sale, ar trebui dovedita ca falsa, pentru ca institutia inceputa de El s-a prabusit, iar in ceea ce priveste biserica glorificata, s-ar dovedi ca este in intregime un cu totul alt lucru.

3. In asemenea caz, nu va fi nici o rasplata pentru acele biserici care au suferit persecutii interminabile pentru Cristos si care au dat cincizeci de milioane de martiri, in apararea adevarului Sau.

4. De ce sa se vorbeasca atat de mult despre biserica pe care a infiintat-o Isus? De ce sa fie adevarul aparat cu atata ardoare? De ce sa fie membrii acestei biserici, gata sa moara pentru convingerile lor, daca in final, victoria va fi data acelora (unora dintre ei) care au persecutat, ignorat, ori dispretuit adevarata biserica? Daca biserica slavita – Mireasa – este constituita din toti credinciosii, in superlativul sau, biserica se „converteste” in ceva diferit de biserica lui Cristos de aici de pe pamant” ( pagina 74 ).

In ciuda unui astfel de neajuns, credem ca aceasta carte este foarte utila si de ajutor in demascarea doctrinei heterodoxe a bisericii universale si invizibile, care a facut atat rau Bisericii Noului Testament.

– The Challenge Press

Prefata la editia romaneasca

Aceasta publicatie a prezbiterului baptist B.H. Carroll este realizarea unei mult asteptate dorinte din partea editorilor. Credem ca este cea mai erudita, completa, si in acelasi timp concisa si usor de citit tratare a subiectului, existenta in prezent.

Fratele Carroll a fost, intr-adevar, un savant competent, desi termenii pe care ii foloseste sunt pe intelesul tuturor. Tratarea pe care o face cuvantului grec „ecclesia” este fara indoiala una vasta. Aceasta cercetare erudita si exhaustiva este prezentata in doua prelegeri concise si un apendix, asa cum au fost oferite, cu multi ani in urma, studentilor sai de seminar.

Concluzia sa in ce priveste uzanta greaca a „ecclesiei” nu a fost respinsa cu succes in toti anii care au urmat prezentarii acestor prelegeri. Acestea sunt binecunoscute baptistilor nou testamentali din America, circuland in forma scrisa in mii de exemplare.

Rugaciunea si dorinta noastra este ca aceasta carte sa fie de ajutor multor vorbitori de limba romana, iar cauza lui Dumnezeu si a adevarului sa fie intr-un fel promovata de publicarea ei.

„Caci n-avem nici o putere impotriva adevarului, ci pentru adevar” (2 Corinteni 13:8).

Editorii,

Bocsa, Caras-Severin

6 iulie 2005

PRELEGEREA I – ETIMOLOGIE

Originea si evolutia termenului „ecclesia”

„Si Eu iti spun: tu esti Petru1, si pe aceasta piatra2 voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. Iti voi da cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat in ceruri” – Matei 16:18, 19.

Aceasta referinta din Matei 16:18, 19 a fost pentru multe sute de ani un camp de batalie al disputelor teologice. Desi milioane de opozanti au trecut in vesnicie, problemele discutabile care i-au asezat unul impotriva altuia inca mai dainuie, ca iarasi sa-i grupeze pe urmasii lor in formatii de lupta inamice.

Cele mai importante dintre aceste chestiuni creatoare de polemici sunt:

 Ce este biserica?

 Cine a fondat-o si cand?

 Care este temelia ei?

 Ce sunt „portile Locuintei mortilor?”

 Care sunt „cheile?”

 Ce reprezinta „a lega si dezlega?”

In aceasta prelegere vom raspunde doar la prima dintre intrebari:

CE ESTE BISERICA?

Din lista data a textelor biblice din Englishman’s Greek Concordance, care se poate verifica cu Scriptura, se remarca cuvantul ecclesia, tradus de obicei cu „biserica” si care apare de 117 ori in greaca Noului Testament (cu exceptia Fapte 2:47 care nu se gaseste in cele mai bune texte)3.

Nici Domnul nostru Isus Cristos nici scriitorii Noului Testament nu au inventat acest cuvant si nici nu l-au intrebuintat intr-un sens neconventional. Inaintea epocii lor, termenul se afla in uzanta generala, avand o semnificatie binecunoscuta, insa forma cuvantului, la fel ca a oricarui alt cuvant, a fost supus la intrebuintari variate in acord cu legile impamantenite ale limbii. Astfel, poate fi folosit in sens abstract, generic, special, ori prospectiv, fara a-si pierde intelesul primar.

Pentru a simplifica si diminua lucrarea de cercetare pe care o avem inainte, nu este necesar sa parasim terenul Noului Testament pentru a gasi modele precedente in literatura clasica antica, sau Septuaginta. Exemple cuprinzatoare, de ambele feluri, vor fi date in indexul de referinte al Noului Testament4.

Care este atunci, etimologic, sensul acestui cuvant?

Sensul prim este acela de: adunare organizata, ai carei membri au fost chemati, intr-un anume mod, de la casele sau treburile lor, la o intrunire pentru actiuni civice. Definitia implica, in mod necesar, conditiile de membralitate stabilite dinainte.

In fond, acest sens se aplica atat la ecclesia unui stat grec democratic (Fapte 19:39), la ecclesia Vechiului Testament sau Adunarea Nationala a Israelului (Fapte 7:38), cat si la ecclesia Noului Testament.

Cand in prelegere ne referim la cuvintele Domnului „pe aceasta piatra voi zidi Ecclesia MEA”, in vreme ce pronumele posesiv „Mea”, distinge ecclesia lui Cristos de ecclesia statului grec si de ecclesia Vechiului Testament, termenul in sine pastreaza, in mod firesc, sensul sau obisnuit. Chiar si atunci cand este aplicat prin adaptare la o intrunire dezorganizata (Fapte 19:32, 41), ideea de baza ramane aceea de adunare.

In toate cele 117 situatii in care este folosit in Noul Testament, este fara indoiala ca in toate, cu exceptia a cinci dintre ele (Faptele Apostolilor 7:38; 19:32, 39, 42; Evrei 2:12), referinta este in mod clar la ecclesia lui Cristos. Din moment ce Evrei 2:12 este un citat din Vechiul Testament, fiind o profetie care isi gaseste implinirea in perioada Noului Testament, citatul nu trebuie considerat o exceptie. Cele 113 cazuri de folosire a termenului, inclusiv Evrei 2:12, se refera fie la adunari individuale a lui Isus Cristos de pe pamant, fie la adunarea generala din glorie.

De obicei, acesta este sensul in aproximativ toate cazurile si inseamna: adunarea individuala a ucenicilor botezati ai lui Cristos, de pe pamant; spre exemplu, la fel ca „Biserica lui Dumnezeu care este in Corint”.

Acestei categorii i se atribuie, in mod obligatoriu, toate utilizarile abstracte sau generice ale cuvantului, pentru ca in momentul in care notiunile abstracte sau generice intalnesc expresii concrete, ori iau forma activa, intotdeauna se refera la o adunare individuala. Aceasta se afla in acord cu legile lingvistice care guverneaza utilizarea cuvintelor.

Daca, de exemplu, un om de stat englez, in legatura cu dreptul fiecarui cetatean de a fi judecat de egalii sai, ar spune: „Pe aceasta stanca, Anglia isi va constitui juriul, si toata puterea tiranilor nu o va birui”, el foloseste termenul „juriu” intr-un sens abstract, in sensul de institutie. Dar cand aceasta institutie dobandeste un aspect concret, sau devine functionala, atunci este vorba intotdeauna de un juriu individual, format din 12 barbati si niciodata nu se refera la o adunare a tuturor juriilor, intr-un singur si maret Juriu.

Sau daca un legislator spune: „In procese, pe baza marturiei orale, curtea va judeca potrivit legii, iar juriul va judeca potrivit dovezilor”, si daca mai adauga: „In infatisarea probatoriului, martorul va spune juriului cea ce cunoaste, si nu curtii”, este destul de clar ca el foloseste termenii „curte”, „juriu” si „martor” intr-un sens generic. Dar in momentul in care intra in vigoare, sensul generic intotdeauna devine particular – „un anume judecator, un anume juriu, sau un anume martor si niciodata o adunare a tuturor judecatorilor intr-un singur si mare Judecator, sau a tuturor juriilor intr-un singur si mare Juriu, ori a tuturor martorilor intr-un singur si Mare Martor. Pornind de aici, spunem ca legile limbii impun ca toate utilizarile abstracte sau generice ale cuvantului ecclesia sa fie clasificate alaturi de adunarea individuala si nu de cea universala.

Ca exemple de folosire abstracta a termenului ecclesia, in sensul unei institutii, vom cita Matei 16:18; Efeseni 3:10, 21.

Matei 18:17 este un exemplu de intrebuintare a sensului generic. Si anume, acesta indica tipul de tribunal la care plangerile trebuie sa fie deferite, fara o restrictie de aplicare la o anumita biserica. Asta inseamna ca daca sensul generic este aplicat doar la o singura biserica, el nu este limitat doar la o singura biserica, de pilda biserica din Ierusalim, ci este aplicat, in egala masura, la oricare alta biserica individuala.

Cand Pavel a zis ca „barbatul este capul nevestei”, termenii „barbat” si „nevasta” nu sunt limitati in aplicarea lor la un sot anumit si la sotia sa, ci se aplica in egala masura la fiecare sot sau sotie existenta.

Dar, daca aproape toate cele 113 situatii de folosire a termenului ecclesia se gasesc aplicate la o anumita categorie individuala, se afla totusi unele instante cum ar fi Evrei 12:23 si Efeseni 5:25-27 care fac aluzie la ceva ce pare a fi o biserica universala a lui Cristos. In ambele referinte, ecclesia este de domeniul viitorului, iar nu una prezenta. Cu alte cuvinte, acum nu exista o adunare universala a poporului lui Cristos, ci ea va exista in viitor. Acea adunare universala va fi alcatuita din rascumparatii tuturor epocilor.

Insa exista trei adevaruri indiscutabile, foarte importante, in legatura cu adunarea universala a lui Cristos:

Multi din membrii ei care au fost chemati in mod corespunzator sunt acum in cer.

Multi altii, de asemenea chemati, sunt aici pe pamant.

Iar un numar nedefinit ce urmeaza a fi chemati nu sunt nici pe pamant, nici in cer pentru ca inca nu s-au nascut si, deci, sunt inexistenti.

Prin urmare, daca o parte dintre membrii sunt acum in cer, alta parte pe pamant si o alta parte care inca nu sau nascut, adunarea aceasta este inexistenta, exceptand perspectiva de viitor.

Si daca o parte sunt ca si inexistenti, cum poate cineva sa spuna ca adunarea universala exista in prezent?

Se poate vorbi de adunarea universala, in sensul strict al cuvantului; desi ne gandim ca o factiune din ea nici nu exista si ca nici macar celelalte doua parti nu au fost inca reunite, cu toate acestea, ne putem imagina acea adunare ca un fapt implinit.

In scopurile si planurile lui Dumnezeu, adunarea universala exista chiar acum, la fel ca in conceptiile sau anticiparile noastre, dar cu siguranta nu ca un fapt. Partile componente ale planului Divin sunt acum aduse la indeplinire si acest proces va continua pana cand toti alesii vor fi chemati, justificati, glorificati si adunati impreuna.

Referitor la cele de mai sus, amintim comentariul lui Broadus, care afirma:

„Israelul spiritual, conform Noului Testament, pana acum nu s-a adunat niciodata; acesta este uneori definit ca o congregatie ideala, lucru care reiese chiar din cuvantul ecclesia.” Cert este ca Broadus nu pune aici in antiteza „Israelul spiritual” cu o biserica individuala a lui Cristos, ci antiteza este fata de Israel ca natiune, sau Israelul trupesc.

Scopul Evangheliei incredintat bisericii individuale, pentru timp, este de a chema afara sau de a aduna pe cei ce in vesnicie vor forma adunarea universala.

Cand chemarea se va sfarsi si toti cei chemati vor fi glorificati, de abia atunci notiunea prezenta de adunare universala va deveni realitate. Atunci si numai atunci toti cei rascumparati vor fi o ecclesie. Mai mult decat atat, aceasta ecclesie glorificata va fi adevaratul trup, templu si turma a Domnului nostru.

Dar singura reprezentare existenta sau tip al ecclesiei glorificate o constituie adunarea individuala de pe pamant.

Si pentru ca fiecare in parte dintre adunarile individuale este o reprezentare, sau tip al adunarii universale, la fiecare dintre ele se aplica toate aceste cuprinzatoare figuri de stil care apartin adunarii universale. Adica, figuri de stil cum ar fi: „casa lui Dumnezeu”, „templul Domnului”, „trupul” sau „turma”. Noul Testament aplica aceste figuri atat adunarii individuale cat si celei universale, la fel de liber si frecvent. Asa ca, acestea se aplica oricarei adunari individuale, dar niciodata tuturor adunarilor individuale luate in mod colectiv.

In aceasta situatie nu poate fi vorba nici de unitate, nici de organizare, nici de asociere impreuna si prin urmare nu poate fi vorba nici de ecclesia sau adunarea impreuna a unor biserici individuale. De aceea, termenul ecclesia, in mod rational, nu poate fi aplicat tuturor denominatiilor in sens colectiv, nici tuturor practicantilor de religie contemporani, nici la toti credinciosii care mai sunt in viata, luati in mod colectiv. In nici un sens, nu sunt o ecclesia asemenea grupuri neadunate. Nici una dintre acestea nu constituie turma, templul, trupul sau casa lui Dumnezeu, nici macar ca tip pentru timp, nici ca realitate a vesniciei. Acesti termeni se aplica exclusiv atat adunarii individuale de acum, cat si adunarii universale de dincolo.

Odata cineva mi-a zis: „Cum indraznesti sa aplici termeni asa de bogati in continut, cum ar fi ‚casa lui Dumnezeu’, ‚trupul lui Cristos’, ‚templul Domnului’, la particica ta de denominatie?” Raspunsul meu a fost: „Eu nu aplic terminologia la orice denominatie, nici la orice asociere de biserici individuale ale vreunei denominatii sau a tuturor denominatiilor, ci Scripturile aplica termenii, fiecare dintre ei, unei adunari nou testamentale, individuale de ucenici a lui Cristos.”

Ascultati Cuvantul lui Dumnezeu:

In epistola catre Efeseni Pavel spune: „In El, toata cladirea, bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul. Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu prin Duhul” (Efeseni 2:21, 22).

Iata ca aici se afla doua afirmatii diferite:

Prima – Fiecare cladire distincta sau adunare individuala, creste spre a fi un templu sfant al Domnului. Adica, prin ea insasi este un templu al Domnului.

A doua – Ceea ce este valid pentru fiecare in parte, este adevarat si pentru biserica din Efes, „in care sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu prin Duhul”.

Doar cu putin inaintea acestei afirmatii, Pavel a scris bisericii ca unei institutii, adica in sens abstract, biserica in care evreii si ne-evreii sunt facuti „un singur om”. Dar sensul abstract devine unul concret in fiecare dintre cladiri, separat.

Apostolul le spune prezbiterilor aceleiasi biserici individuale din Efes: „Luati seama dar la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi5, ca sa pastoriti Biserica Domnului pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau” – Fapte 20:28.

Aceasta turma, aceasta biserica a Domnului, castigata cu propriul Sau sange, este o adunare individuala.

Din nou, bisericii individuale din Corint, Pavel ii scrie: „voi sunteti Templul lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi – Voi sunteti trupul lui Cristos, si fiecare, in parte, madularele lui” (I Corinteni 3:7, 16; 12:27).

Cand se refera la trupul lui Cristos, apostolul Pavel spune: „Si daca sufere un madular, toate madularele sufar impreuna cu el” (I Corinteni 12:26); mai mult ca sigur ca el nu vorbeste de Ecclesia Glorificata, ale carei membre au scapat de suferinte atunci cand au fost constituite in aceasta ecclesie.

Din nou, cand se refera la biserica individuala din Efes, el ii scrie lui Timotei, pe care l-a lasat in acel oras: „Iti scriu aceste lucruri cu nadejdea ca voi veni in curand la tine. Dar daca voi zabovi, sa stii cum sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului” (I Timotei 3:14-15). Bineinteles ca el nu-i scrie lui Timotei cum sa se comporte in adunarea universala aflata in slava. Dimpotriva, el a scris aceste lucruri cu privire la comportamentul lor, la modul lor de a fi: cand si cum pot barbatii sa se roage, cum ar trebui sa se imbrace femeile si cu ce ar trebui sa se indeletniceasca si care ar trebui sa fie insusirile episcopilor si diaconilor. Chiar si acest pasaj remarcabil, asa de des si categoric citat ca referindu-se la vreo presupusa „biserica spirituala, invizibila, universala”, Efeseni 1:22,23, „El I-a pus totul sub picioare, si L-a dat capetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinatatea Celui ce plineste totul in toti” – chiar acest trup – plin „de toata plinatatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:19) – este aplicat in rugaciunea lui Pavel, la timpul prezent, unei adunari concrete – la cea din orasul Efes.

Se pune intrebarea: „De ce sa ne mai rugam ca fiecare adunare individuala sa fie umpluta de toata plinatatea lui Dumnezeu, daca este deja umpluta?” Raspunsul este clar. Fiecare adunare individuala este o locuinta a lui Dumnezeu prin Duhul. Duhul ocupa fiecare cladire. In fiecare, El intra nu cu putere partiala, ci cu toata plinatatea Omnipotentei Lui.

Desi plinatatea este acolo, biserica este asa de mioapa, asa de slaba in credinta si de plapanda in har, incat nu realizeaza si nu isi insuseste aceasta plinatate a lui Dumnezeu. De aici rugaciunea ca ochii intelegerii lor sa fie deschisi, pentru a vedea plinatatea, credinta lor sa creasca in a si-o insusi; harul lor sa creasca pana la puterea corespunzatoare de a sta si a lucra in acea plinatate. Astfel, umpluti, ei realizeaza din experienta faptul ca Duhul Sfant, in toata plinatatea lui Dumnezeu, deja a intrat in acest trup individual al lui Cristos si asteapta doar sa fie recunoscut…

Noi vedem rugaciunea lui Pavel implinita intr-o mare trezire spirituala in trupul individual al lui Cristos. Treptat, biserica se pregateste sa inteleaga plinatatea lui Dumnezeu care locuieste in ei, prin Duhul. Vederea lor spirituala va deveni o vedere de vultur. Puterea credintei lor va deveni puterea unui urias. Acum ei pot spune „pot totul”. Nici un obstacol nu este de netrecut. Si din ce in ce mai mult, ei inteleg inaltimea si adancimea, latimea si lungimea dragostei lui Dumnezeu si stralucesc ca un focar spiritual. Este dovedit astfel ca toti acei termeni cuprinzatori care apartin viitoarei adunari universale sunt in mod similar aplicati adunarii individuale prezente, fiindca aceasta este singura exemplificare existenta a acelei congregatii generale viitoare.

Cele de mai sus ne conduc la concluzia urmatoare: Toate invataturile care sustin existenta contemporana a unei biserici universale si invizibile care nu are randuielile, in care se intra doar prin credinta, tind spre discreditarea adunarii individuale, care exista acum cu adevarat si care este stalpul si temelia adevarului.

De mai multe ori cand am intrebat pe cineva: „Faci parte dintr-o biserica?” raspunsul a fost : „Eu sunt un membru al bisericii spirituale, universale si invizibile.”

Este mai mult decat indoielnic a face din credinta singura conditie de primire in biserica universala si, firesc, da nastere acestui gen de raspunsuri.

Dupa tot ce cunoastem, adunarea universala cuprinde pe toti cei mantuiti. Dar copiii mici care au murit la varsta frageda, sunt parte a celor mantuiti. Cu toate ca ei niciodata nu au fost expusi Evangheliei, sunt mantuiti fara sa fie nevoie de credinta. Dar se poate spune ca o asa folosire a termenului „credinta” este doar un mod de a spune „o inima innoita”, iar copilasii morti nu sunt mantuiti fara regenerare. La toate acestea, replica noastra este ca, numai nasterea din nou nu este indeajuns sa califice pe cineva pentru membralitate in adunarea universala. Toti cei regenerati pe care noi ii cunoastem au imperfectiuni, ori adunarea universala nu are pete sau zbarcituri sau vreun lucru de felul acesta.

Si nici sanctificarea absoluta a sufletului nu este indeajuns pentru membralitate; de asemenea, mai este nevoie si de o glorificare a trupului. Enoh, Ilie si probabil aceia care s-au ridicat dintre cei morti, dupa invierea lui Cristos, sunt singurii calificati acum pentru membralitate in adunarea universala. Astfel, ei trebuie sa mai astepte pana cand toti aceia pe care Dumnezeu i-a chemat si ii va chema vor fi implinit aceleasi conditii inainte de a exista o adunare universala, de facto.

Dupa cum s-a sugerat deja, toate intrunirile organizate au termeni, sau conditii de membralitate dinainte stabilite. In Ecclesia statului grec, membralitatea era limitata la un segment de populatie bine definit. Nu toti locuitorii zonei puteau participa la o ecclesia de treburi civice. La fel si cu ecclesia Vechiului Testament, sau adunarea nationala a Israelului dupa trup. Daca cineva dorea sa participe la ea, trebuia in mod obligatoriu sa aiba o descendenta directa si sa fie circumcis, sau sa devina prozelit si sa fie circumcis. In mod similar, conditiile de membralitate in biserica de pe pamant sunt regenerarea si botezul.

Dar conditiile de membralitate pentru biserica glorificata sunt: justificarea, regenerarea, sanctificarea sufletului si glorificarea trupului.

Prin urmare, subscriem celei de-a doua concluzii:

Unii termeni sau descrieri uzuale, aplicate bisericii de scriitori si predicatori, sunt nu numai in afara Bibliei si curat omenesti, apartinand perioadei post-apostolice, dar sunt folositi in asa fel incat devin confuzi si absolut nescripturali. De exemplu, termenul vizibil care se refera numai la adunarea individuala este pus in antiteza cu spiritual care se refera numai la biserica glorificata, ca si cum acesti termeni ar fi antonimi sau incompatibili unul cu celalalt.

Adunarea sau biserica individuala existenta acum este atat vizibila cat si spirituala.

A-L marturisi pe Cristos inaintea oamenilor, a lasa ca lumina ta sa straluceasca inaintea lor, a fi botezat, a vesti moartea Domnului prin participare la Cina de Amintire, toate acestea sunt acte vizibile si spirituale ale ascultarii. Iar cand congregatia generala va deveni un fapt real, in loc de o simpla perspectiva, si aceasta va deveni atat vizibila cat si spirituala.

Vorbind de congregatia generala, apostolul Ioan spune: „…am vazut coborandu-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfanta, noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei” (Apoc. 21:2).

Cand Regele a venit aici pe pamant in smerenie, El a fost vizibil. Si atunci cand El se va arata in glorie, orice ochi Il va vedea.

O cetate asezata pe un munte nu poate ramane ascunsa. De asemenea, Noul Ierusalim, de pe Muntele Sionului, cetatea viului Dumnezeu, va fi cel mai stralucitor si mai plin de lumina obiect pe care l-a vazut universul.

Confuzia generata de infloriturile omenesti este demonstrata in dezvoltarea asa numitului „crez apostolic”. In formele sale istorice, timpurii, acesta spunea: „Cred in biserica sfanta.”

Formele mai tarzii spun: „Cred in sfanta biserica catolica [universala].” Mult mai tarziu „in sfanta biserica catolica si apostolica.” Prin redactarea altor crezuri, acesta se va dezvolta in forma: „Biserica Romano-catolica, sfanta si apostolica.” Apoi vine „vizibila” vs. „invizibila”, sau „vizibila, temporala, universala vs. invizibila, spirituala, universala” si asa la nesfarsit. Insa, cu toate acestea, Biblia, in simplitatea ei, nu cunoaste deloc aceste elegante subtilitati scolastice. In Sfanta Scriptura, biserica existenta este o adunare individuala a ucenicilor botezati ai lui Cristos, iar biserica universala este adunarea cereasca ce va fi in viitor.

Asa ca retine:

Acestea nu sunt co-existente.

CINEVA NU POATE FI MEMBRU IN AMBELE, IN ACELASI TIMP. CAND VA VENI BISERICA GLORIFICATA, BISERICA INDIVIDUALA NU VA MAI FI.

Pentru a intari mai mult scripturalitatea acestor reflectii, sa privim subiectul din alt punct de vedere: O casa este construita pentru un locatar. In afara de cazul in care persoana este obligata, el nu se va muta in ea pana cand cladirea este terminata. Dumnezeu niciodata nu este obligat de ceva anume.

O perioada lunga de timp poate trece pana cand sunt achizitionate si pregatite materialele pentru o casa. Si totusi nu este o casa propriu zisa, cu exceptia scopului, planului sau perspectivei, pana cand ea nu este terminata si gata pentru a fi locuita.

In lumina aceasta, sa privim la unele case ale Bibliei:

Casa construita de Moise

Aceasta a fost Tabernacolul din pustie, sau Cortul lui Dumnezeu. In capitolul 40 din Exodul, ni se relateaza terminarea acestei case. Cand acesta a fost ispravit si toate lucrurile gata, pentru ca locatarul sa intre in casa, atunci norul, simbolul slavei Divine, s-a mutat si a umplut Tabernacolul.

Casa construita de Solomon

Capitolele 6, 7 si 8 din I Imparati ne vorbesc despre aceasta casa. Cand a fost terminata, mobilata si dedicata, fiind acum o casa, in adevaratul sens al cuvantului, atunci norul, simbolul prezentei si slavei divine, s-a mutat din Tabernacolul parasit si nefolositor, in noua casa, umpland-o.

Casa construita de Isus

Relatarile Evangheliei ne spun despre ea. Ioan Botezatorul a pregatit mult material pentru aceasta. Luand in primire acest material de la Ioan si adaugand mai mult din cel pregatit de El, Isus a construit o casa. Adica, El a intemeiat ecclesia Lui, pe pamant. La moartea Lui, perdeaua casei restaurate a lui Solomon a fost rupta in doua de sus pana jos. De aici inainte, aceasta a fost nelocuita, a devenit nefolositoare si curand dupa aceea a fost distrusa. Desi noua casa a fost construita, a ramas nelocuita pana ce Domnul nostru nu s-a inaltat la cer, implinindu-si promisiunea de a trimite Duhul Sfant, pentru a locui in noul domiciliu. Fapte 2 ne indica cum aceasta casa a devenit locuita. Templul nefolositor al lui Solomon trece acum, dupa cum Tabernacolul nefolositor al lui Moise a trecut pentru a face loc succesorului sau. Singura casa a lui Dumnezeu care se afla acum pe pamant este ecclesia individuala a Domnului nostru. Dar si aceasta se va schimba, avand un succesor in adunarea universala.

Casa pe care Isus o va construi

Tabernacolul, templul si biserica de pe pamant sunt toate exemplificari ale viitoarei biserici glorificate. Lucrarea de strangere si pregatire a materialului pentru adunarea universala s-a desfasurat timp de sase mii de ani. Dar materialul, in mare parte, este inca in cariera sau in padure si mare parte din cel care este gata pregatit, inca nu alcatuieste o casa. Dumnezeu nu este fortat sa se grabeasca. Rabdarea lui este fara margini. Milioane si milioane au fost deja chemati pentru a fi membri in biserica din viitor. Dumnezeu inca mai cheama si va mai continua sa cheme de-a lungul intregii dispensatii evanghelice. Modul Sau de gandire este fixat intr-adevar pe adunarea universala – una glorioasa. „O mare multime pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie din orice norod si de orice limba, care statea in picioare inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini”(Apocalipsa 7:9).

Timpul construirii unei asemenea adunari este a doua venire a lui Cristos si dupa invierea din morti si glorificarea trupurilor crestinilor ramasi in viata. Procesul de constituire este stabilit de aici inainte si aratat in mod clar in: I Corinteni 15:51-54; I Tesaloniceni 4:13-17; Efeseni 5:27; Apocalipsa 21:2-9.

Acum a devenit intr-adevar o biserica – glorioasa sau in glorie – pentru a fi infatisata lui Cristos. Atunci cand El va veni, El va fi glorificat in sfintii Sai si adorat de toti care au crezut.

Acea ecclesie, ca si cea de pe pamant, va fi atat vizibila, cat si spirituala.

Folosind simbolul casei, Apocalipsa capitolul 21 si 22 o infatiseaza la sfarsit ca fiind terminata si locuita. Terminata fiind, insusi Dumnezeu va locui in ea, pentru ca asa spune Scriptura: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut” (Apocalipsa 21:3, 4). Retineti fratilor, lucrurile dintai au trecut! Cele dintai si ultimele lucruri nu sunt co-existente. Tabernacolul din pustie a trecut, pentru a lasa loc mai gloriosului templu construit de Solomon. La randul lui, si templul a trebuit sa treaca, lasand loc mult mai glorioasei biserici de pe pamant. In acelasi fel, biserica de pe pamant trebuie sa treaca, pentru a lasa loc bisericii ceresti, cea nespus de glorioasa. Daca exista un Ierusalim pamantesc, este si unul ceresc. El este liber si este mama tuturor celor mantuiti. Dar fratilor, congregatia generala inca nu exista. Biserica de pe pamant, casa pe care Isus deja a construit-o, casa Viului Dumnezeu, care este stalpul si temelia adevarului – acum, aceasta casa are prioritate. Aceasta este singura adunare existenta acum. Cinstiti aceasta casa!

Mai mult ca sigur, daca tabernacolul si templul ar fi fost co-existente, un contemporan ar fi preferat templul si ar fi ignorat cortul.

In acelasi fel, daca adunarea individuala si adunarea universala sunt acum co-existente, una langa alta, pe pamant, cum poti invinui pe cineva care este multumit cu membralitatea in adunarea mai mareata si mai onorabila?

Dar Scriptura ilustreaza cele doua adunari, una ca existand acum pe pamant, cealalta ca fiind doar anticipata, in cer. Asa ca, daca cineva care traieste pe pamant si in timp, nu este calificat prin sanctificarea duhului sau glorificarea trupului pentru adunarea universala, va respinge membralitatea intr-o biserica individuala, tocmai pentru ca afirma membralitatea in biserica universala. Nu este aceasta afirmatie o absurditate si un pretext? Nu se foloseste el de aceasta pentru a se sustrage de la cinstirea institutiei existente a lui Dumnezeu, de la asumarea si indeplinirea responsabilitatilor prezente? Din nou, daca cineva crede ca exista in acelasi timp doua biserici, una vizibila si organizata, alta reala, invizibila si spirituala, nu este pericolul ca o asemenea credinta sa tinda spre convingerea ca: organizarea, administrarea, practica si randuielile bisericii inferioare conteaza destul de putin la ora actuala? Nu a condus aceasta credinta deseori in istorie exact la acest lucru? Si nu este o realitate istorica faptul ca pedobaptistii protestanti6, nascocind ideea unei biserici universale si spirituale care exista in prezent, pentru a compensa la fel de gresita idee romano-catolica a unei bisericii universale, vizibile si prezente, au facut ca onoarea si respectul care se cuveneau bisericii individuale, nou testamentale a lui Dumnezeu, sa fie facute praf si pulbere ca intre doua mari pietre de moara? Astazi cand cineva cauta sa redea onoarea cuvenita adunarii individuale, randuielilor si indatoririlor sale, nu este el de multe ori contracarat in parte, sau, in unele cazuri, in intregime de obiectiile ridicate din partea uneia sau celeilalte, dintre aceste doua idei false?

Unii, incercand sa raspunda ambiguu erorilor evidente continute in ambele idei, au inventat teoriile de compromis, din care rezulta ca biserica de pe pamant este compusa din toti crestinii practicanti aflati in viata la un moment dat, considerati in mod colectiv; sau din toti crestinii adevarati, aflati in viata la un moment dat; sau din toate denominatiile existente care sunt considerate a fi ramuri ale unui singur copac – Biserica. Oare nu au inmultit ei atat absurditatile cat si dificultatile prin asumarea compromisului liberal?

La final, sa raspundem la unele intrebari:

1. Cand Domnul nostru spune ca: „pe aceasta stanca voi zidi biserica Mea si portile locuintei mortilor nu o vor birui”, El se refera la biserica de pe pamant, sau la biserica glorificata? Raspunsul meu este ca Domnul se refera la biserica Sa individuala de pe pamant, considerata ca o institutie. Biserica glorificata nu va fi deloc, niciodata amenintata de portile iadului. Inainte de a fi glorificata, moartea si portile locuintei mortilor vor fi aruncate in lacul de foc (Apocalipsa 20:14; 21:4). Domnul se refera la biserica Sa de pe pamant, aflata in pericol, iar aceasta promisiune minunata este o garantie impotriva temerii.

2. Ideea dumneavoastra, cea a unei „adunari universale”, se bazeaza exclusiv pe acea fraza ambigua din Evrei 12:23, pe care cei mai de seama invatati, incluzandu-i si pe cei mai mari baptisti, o interpreteaza cu „miliardele de ingeri” in loc de „biserica intailor nascuti”? Cu siguranta ca nu. Ideea mea destul de solida se bazeaza pe versiunile noastre in limba engleza, in care ambii termeni din greaca panegyros (adunare universala) si ecclesia (biserica) care apar in acelasi pasaj, se refera la oameni si nu la ingeri. Ideea unei adunari universale este si mai clara in alte pasaje biblice ca: Efeseni 5:25-27; Apocalipsa 7:9; 21:2-4).

3. Daca, metafora „trup” se aplica fiecarei biserici individuale, nu invata aceasta ca Cristos are mai multe trupuri? Raspunsul meu este ca, in primul rand, aceasta obiectie, sau presupusa dilema, nu se afla in contradictie cu parerea mea, ci este contradictorie fata de invatatura directa a mai multor versete. Ceea ce invata Scripturile este adevarat, iar obiectiile si dilemele pot sa-si vada de drum. In al doilea rand, obiectia este numai aparenta si la fel este si dilema, daca fiecare adunare individuala este o reprezentare sau tip al adunarii universale, si de aceea, cuprinzatoarele figuri de stil ale antitipului pot fi aplicate la toate tipurile, fara a fi inacceptabile criticilor. Pot exista foarte bine mai multe reprezentari ale trupului lui Cristos.

4. Rupeti partasia cu fratii dumneavoastra baptisti care invata existenta in prezent a unei „biserici spirituale, universale si invizibile”? Cu siguranta nu, atata vreme cat vor da cinstea cuvenita bisericii individuale si randuielilor sale, dupa cum si fac multi dintre ei in ciuda tendintei naturale a teoriei lor de a o discredita. Multi dintre ei imi sunt personal cunoscuti si sunt loiali bisericii individuale, randuielilor, responsabilitatilor si indatoririlor ei. Este nevoie de o divergenta mai mare decat aceasta care sa ma faca sa rup partasia cu un frate baptist, dar cred sincer si ferm ca mentinerea unui asemenea punct in doctrina sa este gresit si tinde practic sa provoace o mare dauna. Da, subliniez ca mentinerea acestei doctrine este responsabila pentru o depreciere fara margini a bisericii lui Dumnezeu de pe pamant. Repet, acea teorie a co-existentei pe pamant, a doua biserici a lui Cristos, una alaturi de alta, una organizata si vizibila si cealalta reala, invizibila si spirituala, cu conditii diferite de membralitate, este extrem de pagubitoare si asa de confuza incat oricine o crede se va incurca in itele ei. Sa facem acum putina lumina in mintea voastra si sa vedem ca tabernacolul lui Moise a avut prioritate exclusiva in timpul alocat lui, templul lui Solomon a avut prioritate exclusiva in timpul care i-a fost destinat – asa ca si biserica lui Cristos de pe pamant, adunarea individuala, are acum prioritate exclusiva si nu rivalizeaza cu nimeni pe pamant sau in cer – si de aceea adunarea universala glorificata, cand ii va sosi timpul stabilit, va avea prioritate exclusiva. Daca as fi trait in zilele lui Moise, as fi acordat respect total, neimpartit, tabernacolului, in zilele lui Solomon, doar Templului – si atunci cand va veni adunarea universala, ea va beneficia de admiratia mea. Dar pentru ca traiesc acum, eu trebuie sa onorez casa pe care Isus a construit-o. Ea este casa Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului. Acesteia ii sunt alocate profetiile si promisiunile lui Dumnezeu. Ei ii este data marea trimitere. Prin ea, ingerii cunosc gloria lui Dumnezeu, de-a lungul tuturor veacurilor. Daca m-as muta din aceasta casa, va trebui sa raman fara vreun acoperis deasupra capului, pana cand se va reintoarce Isus. Aceasta este singura biserica de pe pamant la care te poti alatura.

5. Care este deosebirea, daca exista, dintre imparatie si biserica? Raspunsul meu este ca termenii „imparatia” si „biserica” nu sunt sinonimi. Imparatia nu numai ca este o expresie diferita, dar are si o semnificatie mai larga decat a unei adunari individuale sau decat toate adunarile individuale, luate impreuna. Biserica individuala este acea institutie executiva sau corp administrativ din interiorul imparatiei, careia i s-a incredintat unele treburi oficiale si responsabilitati pentru largirea imparatiei. In eternitate si glorie, biserica si imparatia pot fi sinonime. La fel ca biserica, imparatia are ambele aspecte: este vizibila si spirituala.

Alte cateva lamuriri, mai mult decat suficiente:

Sa observam ca, in aceasta discutie, in mod deliberat am evitat folosirea anumitor adjective alaturi de substantivul „biserica”, nu pentru ca Noul Testament nu le aplica niciodata Ecclesiei, ci pentru ca sunt fara forta de distingere, atunci cand analizeaza in contrast adunarea individuala cu cea universala. De pilda: „local”, „vizibil”, „spiritual.” Localizarea este subinteleasa odata cu folosirea substantivului ecclesia. Nu poate exista o adunare in prezent sau dupa, fara un loc de intalnire. Cand acesta exista de fapt, ambele, adunarea individuala care exista in timp si adunarea universala din vesnicie, vor fi vizibile si spirituale. De ce incercam sa facem distinctie prin folosirea unor termeni, daca acestia nu disting?

Katolichos (catolic ori universal) – nu este un cuvant care sa apartina Noului Testament si niciodata nu este aplicat prin inspiratie la Ecclesia. Nu poate fi gasit nici macar in Septuaginta. In perioada post-apostolica cuvantul acesta s-a strecurat, fara nici o autoritate, in titlurile epistolelor Noului Testament cum ar fi: „Prima epistola catolica (katolichos, universala) a lui Petru.” Aceasta nu putea fi deloc „universala”, atata timp cat insusi Petru, de patru ori, limiteaza adresarea sa la:

· Intai la evrei (nu la natiuni).

· Apoi la „alesi” (nu la toti evreii).

· Apoi la alesii evrei din Diaspora (nu la evreii crestini din Palestina).

· Apoi la alesii evrei ai diasporei din „Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia”, adica la un district destul de mic din Asia Mica (nu restul Asiei, Europei si Africii). Nici in sensul oricarui loc, nici al oricarei persoane din univers, nu poate fi aplicat la Ecclesie cuvantul limbii engleze „universal”.

PRELEGEREA II – ECCLESIA

Uzanta si sens la Tucidide, Demostene si LXX

Initial, nu am avut scopul de a extinde dezbaterea de la „Ce este biserica?” la o prelegere suplimentara. S-a presupus capacitatea dumneavoastra de a fi capabili de clasificarea tuturor uzantelor din Noul Testament a termenului ecclesia, in principalele sale sensuri, abstract, generic, particular si prospectiv, care au fost discutate in prelegerea anterioara.

Dar natura si diversitatea noilor dumneavoastra intrebari m-au determinat sa extind discutia si sa o completez cu alte folosiri ale cuvantului care nu se marginesc doar la Noul Testament. Din marele numar de exemplificari din clasici, pe care vi le-a citit la cererea mea dl. Ragland, profesorul nostru de greaca, vi se atrage din nou atentia asupra catorva mai pertinente.

(1) Acelea care arata clar deosebirea dintre ecclesia ca un corp de afaceri organizat si toate celelalte adunari neoficiale: „Pericle vazandu-i maniosi de starea prezenta a lucrurilor – nu i-a chemat la o ecclesia sau la vreun alt fel de intrunire” – Tucidide.

Din nou, „Dupa ce ecclesia s-a sfarsit, ei s-au adunat si au planuit – pentru ca viitorul este nesigur – intruniri si discursuri de toate felurile care au avut loc in piata. Ei s-au temut ca ecclesia va fi convocata fara veste” – Demostene. Compara aceasta distinctie cu declaratia functionarului orasului din Fapte 19:39-40.

(2) Acelea referitoare la ecclesiile catorva mici state grecesti independente ca: Sparta, Atena si altele, clarificand caracterul de afaceri publice al acestor adunari, de consfatuiri democratice si libere, in care hotararile finale se luau prin vot, amintindu-ne atat de eficace de procedurile bisericilor baptiste independente din zilele noastre.

(3) Acelea care ne arata aspectul distinctiv al gandirii grecesti, in folosirea lui panegyros, ca diferit de ecclesia. Ecclesia a fost adunarea administrativa, particulara si independenta a oricarui stat grecesc, oricat de mic ar fi fost el. Panegyros era adunarea generala a cetatenilor din toate statele grecesti. Ea era o adunare festiva care cauta odihna, veselia, pacea si gloria si nu afacerile sau razboiul. Sa nu lasam ca lacedemonienii sa aduca arme.

Aceasta a fost o adunare fericita si plina de sine, fiindca toate fiintele ceresti erau prezente la aceste intruniri olimpiene. In ce mod fericit a adaptat scriitorul inspirat al Epistolei catre Evrei, pentru sine, aceste diferente, cand a pus in contrast ecclesia individuala de pe pamant cu adunarea generala sau biserica glorioasa a intailor nascuti – panegyros kai ecclesia? Acolo nu este Zeus, ci Dumnezeu Judecatorul. Nu este un pantheon sau zeitati inferioare, ori semizei, ci miliardele de ingeri si de spirite ale oamenilor desavarsiti. Acolo razboiul si truda nu vor mai fi, ci doar domnia pacii si a odihnei pentru totdeauna. Acolo nu sunt daruiti laurii pieritori, ci coroanele vesnice ale vietii, neprihanirii, bucuriei si gloriei (vezi I Corinteni 9:25; II Timotei 4:8; Iacov 1:12; I Petru 5:4; Apocalipsa 2:10; 9:7).

Adunarea universala nu este restransa de granitele vreunui stat grec, ci in mod infinit transcende adunarile olimpiene, printr-o multime nenumarata din orice natiune, trib, limba sau rasa. Evreu, grec, roman, scit, barbar, sclav si liber, impreuna intr-o singura fratietate (Apocalipsa 7:9).

LXX – SEPTUAGINTA

Unele din intrebarile dumneavoastra m-au indemnat sa va furnizez intreaga uzanta a termenului in Septuaginta. Pentru inceput, aveti in fata toate cazurile de folosire a ecclesiei, atat in cartile canonice cat si in cele apocrife. Apoi, la acestea au fost adaugate exemplificarile suplimentare din celelalte versiuni ale Vechiului Testament in limba greaca, cum ar fi: Aquila (130 d. Cr.), Theodotion (160 d. Cr.), Symachus (193 d. Cr.) et al., atat cat apar citate in concordanta lui Abraham Trommius din 1718, si noua concordanta colosala a lui Hatch & Redpath, Oxford (1893). Aceste situatii, in total de 114, sunt aproape egale ca numar cu cele din Noul Testament, iar adunate la un loc, ne dau un total de aproximativ 230 de cazuri de folosire a cuvantului, facand abstractie de clasici. Cu siguranta ca aceasta este o cale vasta pentru un studiu inductiv. Desigur, versiunile perioadei post-apostolice, a lui Aquila, Theodotion si Simachus nu au avut nici o influenta in determinarea uzajului timpuriu al Noului Testament, dar in mod similar cu scrierile evreilor din secolul al II-lea, confirma acea folosinta.

La uzanta clasica si a LXX s-a referit prima prelegere, afirmand ca scriitorii Noului Testament nici nu au inventat cuvantul si nici nu l-au folosit intr-un sens neobisnuit.

Ei au scris in greaca, unor cititori si vorbitori de limba greaca, folosind cuvintele in acceptiunea comuna, intr-un mod in care sa fie intelesi. Pastrand aceasta in minte, sa raspundem la noile dumneavoastra intrebari:

I. Dupa cum in LXX, ecclesia este traducerea cuvantului din limba ebraica qahal, nu inseamna acesta „intreg Israelul, adunat ori neadunat?”

Raspunsul meu este ca nu vad cum as fi putut ajunge la o asemenea intrebare in urma unui studiu inductiv al tuturor referintelor din Septuaginta, deoarece in fiecare din cele 114 exemplificari amintite, cuvantul inseamna pur si simplu o adunare impreuna – o intrunire.

Va rog sa observati personal contextul din bibliile de limba engleza. Uzajul Septuagintei este unul „tip bloc” asemeni unei falange macedonene. Din nefericire, in cuprinzatoarea noastra intelegere teologica, mintile noastre devin asa de preocupate cu generalizarea liberala a marilor invatati pedobaptisti, Harnack, Hatch, Hort, Cremer si altii, incat in mod inconstient neglijam sa mai studiem si sa mai gandim noi insine. Nu-i supraestimati pe acesti invatati renumiti, anulandu-va personalitatea. Nu acceptati nimic orbeste, bazati numai pe autoritatea omeneasca.

In determinarea raspunsului, nu avem nimic de a face cu sensul termenului qahal din alte contexte. Ceea ce ne ramane de facut este sa subscriem ferm la pasajele care il traduc cu ecclesia. Pentru ca, uneori un cuvant este folosit ca sinonim pentru altul, aceasta nu inseamna ca sensul sau va fi strecurat in toate celelalte cazuri, in care cuvantul este folosit.

Este in regula sa ilustrati prin sinonime, dar nu definiti prin ele. Cuvantul este exemplificat printr-un sinonim, dar nu este definit prin el. O definitie prin presupuse sinonime a fost blestemul controversei baptismale. Din cauza unei neintelegeri legate de curatare, dintre un iudeu si ucenicii lui Ioan Botezatorul, Edward Beecher a trebuit sa scrie o carte cu totul absurda pentru a demonstra ca termenul grecesc baptizo, insemna doar a purifica si desigur asta prin oricare metoda de botez7. Studiati-l pe Carson in problema botezului si veti invata mai multe despre regulile unei definitii corecte.

II. O alta intrebare care apare este urmatoarea: „Nu justifica unele dintre pasajele Septuagintei sensul de neadunat?” Cata vreme am acceptat ideile pedobaptistilor, am gandit la fel, dar niciodata de cand am aprofundat personal problema. Eu nu cunosc nici un asemenea pasaj. Nu am auzit niciodata ca o pretentie clara sa fie formulata asupra mai mult de 4 din cele 114 mentionari. Deschideti la cele patru referinte din bibliile engleze revizuite. Acestea sunt: I Regi 8:65; I Cronici 28:8; Ezra 10:8; Ezechiel 32:3.

Primele doua se rezolva printr-o simpla citire. In Ezra, „adunarea fiilor robiei” se poate presupune ca face referire, intr-un mod vag, la poporul captiv in Babilon. Dar, de fapt, contextul ne arata ca nu acesta este intelesul. Ci aceasta inseamna pur si simplu cei 42.360 de evrei care s-au intors din sclavie, ca o adunare definita a Ierusalimului, convocata in mod repetat. In limba engleza, in pasajul din Ezechiel 32:3 s-a tradus in mod necorespunzator termenul de ecclesia cu acela de multime. Dar mai mult decat atat, ideea este aceeasi. Semnificatia „multimi de popoare” din acea fraza nu este impotriva folosirii uzuale a cuvantului. Ele nu alcatuiesc o ecclesia, pana ce nu sunt adunate. Xerxes, Timur, Napoleon, Tarul Alb si multi altii si-au format o mare companie [armata] din contingente ale multor popoare. In aceasta privinta, aparatorii „bisericii universale, invizibile si spirituale, formata din multimi necompacte, existenta in prezent” au indrazneala sa isi aduca dovada finala din uzanta Septuagintei. Premisa argumentului lor a fost ca scriitorii Noului Testament au trebuit sa foloseasca cuvantul in sensul unui evreu obisnuit cu intelegerea Vechiului Testament in limba greaca. O premisa destul de buna, apropo. Dar pentru a salva teoria de la un faliment total, au trebuit sa fie inventate noi „linii de aparare”. Si aceasta se insinueaza in urmatoarea dumneavoastra intrebare:

III. „Daca Cristos a stabilit o noua institutie, in intregime diferita de ecclesia statului grec, sau de ecclesia Vechiului Testament, prin urmare termenul ecclesia din Noul Testament, nu a fost folosit intr-un sens sacru, deosebit? In Noul Testament, nu are cuvantul un sens obisnuit asemeni termenului kletoi, sau chemat, fara sa se specifice vreo organizare sau adunare?”

De multe ori sunt bucuros sa pot raspunde la aceasta intrebare. Raspunsul meu este structurat in cateva observatii precise:

1. Intrebarea demonstreaza un progres asteptat al disputei si anticipeaza o rezolvare rapida si decisiva. Ea nu numai ca implica in mod necesar o infrangere clara a vechii linii de aparare, dar, de asemenea, ingusteaza o controversa cuprinzatoare intr-o singura si noua intrebare, cu o posibila rezolvare simpla. Daca aceasta noua pozitie se dovedeste a fi imposibil de aparat, nu mai exista o alta in care sa se mute apararea. Acesta este ultimul transeu. Si faptul ca este nou, indica disperarea aparatorilor ei.

2. Asemeni ripostei anterioare, si aceasta este de asemenea imprumutata de la pedobaptisti. Ei au incercat din greu si destul de mult timp sa o faca folositoare controversei baptismale. Argumentul lor a fost ca baptizo in greaca clasica inseamna a scufunda, pe cand in Biblie, acelasi cuvant a fost folosit intr-un sens sacru si cu totul nou. Savantii lumii au respins o asemenea interpretare. Cuvintele sunt semne sau idei. Pentru a semnifica ceva, ele trebuie sa fie implicit in armonie cu acceptia comuna din mintile carora le sunt adresate. Eu unul nu cunosc nici o alta metoda hermeneutica mai periculoasa decat presupozitia ca un anumit cuvant trebuie sa semnifice ceva diferit fata de sensul sau propriu. Revelatia, in acest caz, inceteaza a mai fi revelatie. In acest caz noi suntem la fel ca atunci cand am fi pe mare, fara carma sau busola, ori fara stea calauzitoare.

3. Nu exista nici o diferenta intre ecclesia lui Cristos pe de o parte si folosirea ecclesiei in clasici si Septuaginta, pe de alta parte, pentru a indreptati vreun nou sens al cuvantului. Diferenta nu consta in intelesul cuvantului, ci in obiect, conditii de membralitate si alte asemenea lucruri.

4. Aceste noi sensuri propuse distrug cele doua idei de baza ale vechiului cuvant: organizarea si adunarea si prin aceasta il lasa pe Cristos fara o institutie sau corp administrativ in lume. Din zilele lui Abel, kletoi, sau cei chemati, au existat in lume. De aceea, daca ecclesia Noului Testament semnifica doar pe „cei chemati”, atunci ce a intemeiat Cristos in timpul Sau?

5. Daca prin ecclesia, se intelege doar cei chemati, in starea lor de imprastiati, atunci de ce sunt folositi ambii termeni, ecclesia si kletoi? Cum poate exista un trup de kletoi, daca ideea principala de ecclesia este eliminata? Daca nu exista o organizare, o adunare, cum poate fi atunci un trup? Unitati neunitare, divergente nu alcatuiesc un trup.

6. In sfarsit, nu exista nici cea mai mica dovada ca ecclesia ar avea un astfel de sens arbitrar. Dar acesta va apare mult mai clar, daca examinati folosirea referintei biblice verset cu verset.

IV. „Dar, atunci cand Pavel spune: ‚Am persecutat biserica’, cu siguranta ca aceasta nu inseamna altceva decat ca el i-a persecutat pe ucenici!”

Dar aceasta inseamna mult mai mult. Semnifica exact ceea ce spune. Doar indivizii nu contau pentru Pavel. Ci organizatia de care apartineau si credintele acestei organizatii. Ca dovada este ca Domnul nostru l-a oprit pe Pavel cu intrebarea: „De ce ma prigonesti? Eu sunt Isus pe care-l prigonesti.” Cu toate acestea, Isus nu a fost persecutat in persoana de catre Saul.

Tot asa, cand „Imparatul Irod a pus mainile pe unii din Biserica, pentru ca sa-i chinuiasca” (Fapte 12:1), el a tintit in organizatie, in pozitia pe care o avea, desi mania sa a cazut numai asupra lui Iacov si Petru.

V. „Dar, daca biserica inseamna adunare, nu i se cere prin aceasta sa fie tot timpul adunata?” Nici o ecclesia clasica, iudaica sau crestina, cunoscuta din istorie, nu a fost intrunita in permanenta. Toate eclesiile se incheiau si reincepeau, dupa caz. Organizatia, institutia nu era desfiintata de o intrerupere temporara.

VI. „Dar, daca ecclesia pamanteasca exista in prezent, desi multi din membrii ei parasesc adunarea si daca primeste constant noi membrii, de ce nu am putea spune ca adunarea universala exista acum, desi nu toti sunt de fapt adunati si nici toti membrii ei nu sunt inca nascuti?” Aceasta este cea mai plauzibila obiectie adusa pana acum si una care buimaceste mintile unora. De aceea, atentia dumneavoastra riguroasa este provocata asupra raspunsului. Este unanim acceptat ca adunarea individuala de pe pamant nu se afla convocata tot timpul pentru inchinare sau lucrare. Cuvantul ecclesia, niciodata nu a necesitat sensul de convocare continua. Si nici acum. In acest sens nu a existat nici o schimbare de conditie, din vremea lui Pericle si pana acum. Nici nu cere ca toti membrii, kletoi, sa fie prezenti la fiecare convocare. Si nici termenul insusi nu interzice primirea de noi membri.

Mai mult, o ecclesia individuala poate exista ca institutie istorica, atat de mult timp incat poate exista de mai multe ori un intreg schimb in membralitate in personalul ei. Exista acum biserici baptiste individuale in care aceste schimbari au avut loc cu adevarat. Rareori se face ca registrul membral ramane acelasi, chiar si un an. Unii mor, unii sunt exclusi, altii se muta in alte biserici, noi membri sunt primiti. Frecventa convocarilor pentru inchinare si lucrare variaza in mod permanent. Unii sunt bolnavi, unii calatoresc, unii renunta la credinta. Starea vremii, situatia politica sau razboiul pot afecta participarea. Mai mult, furtunile, epidemiile sau persecutia pot, pentru o perioada de timp, sa-i imprastie pe membrii unei biserici individuale, pe o suprafata intinsa, o anumita zona, sau teritoriu. Nici unul din lucrurile acestea, in nici un fel, nu influenteaza intelesul cuvantului ecclesia.

Ecclesia ramane in intregime o adunare organizata, ai carei membri sunt chemati intr-un mod corect, din casele lor si de la afacerile lor personale, la o intrunire de afaceri civice.

Diferenta intre ecclesia pamanteasca si ecclesia cereasca in privinta schimbarilor mentionate mai sus, nu se iveste din esenta cuvantului, ci din natura fiecarui caz. Prin insasi natura sa, ecclesia pamanteasca ramane imperfecta. Ea este o institutie temporara. Datorita conditiilor existentei sale pamantesti apar si fluctuatiile in participare si membralitate. Iar prin localizarea sa pamanteasca, intr-o lume a oamenilor pierduti si prin insarcinarea de a-i mantui, exista o adaugare continua de membri.

Natura schimbata a cazului si a conditiilor face ca aceste lucruri sa fie diferite in ceea ce priveste adunarea universala. Numarul membrilor ei nu poate creste, din cauza ca acolo nu exista oameni care sa fie mantuiti. Caracterul lor a fost cristalizat si testele au luat sfarsit. Atunci cei pierduti vor fi vesnic pierduti, caci Iadul nu permite evanghelizarea. Termenul nu ar face imposibil evanghelismul, dar natura cazului, da.

Nu numai cuvantul, dar natura situatiei face existenta adunarii universale imposibila. Intrarea materialului in casa pamanteasca se face in acord cu evaluarea, de catre om, a dovezilor credibile ale regenerarii. Nu exista nici o garantie absoluta impotriva autoinselarii sau ipocriziei. Mai mult decat atat, acest material, chiar daca marturia credintei este bine intemeiata, nu se afla niciodata intr-o stare perfecta; ci trebuie facut sa continue, printr-o sanctificare progresiva a sufletului. Ecclesia pamanteasca este un atelier in care materialul este pregatit pentru casa cereasca. Moartea este ultima lectie de disciplina pentru suflet. Invierea si glorificarea trupului este lectia care a mai ramas. Nici o piatra necioplita, neprelucrata nu va merge in casa cereasca – nici o barna necioplita, neslefuita, neornamentata. Nici un bloc de piatra spart, nici un pilastru rupt nu vor fi admise. Daca un suflet, chiar si unul dintre duhurile dreptilor, facute desavarsite, ar fi puse acum in acel zid, cladirea ar trebui sa fie rezidita si reajustata dupa componenta trupeasca de dupa inviere a aceleiasi pietre vii. Cand cladirea se va ridica, acolo nu va mai fi nici un zgomot de ciocan, secure sau dalta. Toata lucrarea pregatitoare a fiecarei pietre si a fiecarei barne din acea cladire va trebui sa fie gata inainte de ridicarea cladirii.

Aceasta a fost ecclesia cereasca ce si-a intins umbra, ca eveniment viitor, pana la David si Solomon, constituind planul exact de construire a templului-tip. Pentru ca planul reprezinta o umbra a unor lucruri mai bune care aveau sa vina, ei nu si-au permis sa-l schimbe, catusi de putin fata de modelul Arhitectului Divin.

Nu se afla nimic in termenul ecclesia care sa interzica aplicarea lui la „duhurile celor neprihaniti facuti desavarsiti” care sunt acum in cer si care continua sa primeasca noi veniti. Ei sunt de fapt o adunare. Si Thayer pare sa inteleaga Evrei 12:23 exact in acest fel. Eu nu sunt de acord cu el in afirmatia: „adunarea universala si biserica intailor nascuti sunt sinonime cu duhurile celor facuti desavarsiti.” Pentru mine, acestea reprezinta doua idei cu totul distincte. Dar cu siguranta ca a avut dreptate in presupunerea ca adunarea duhurilor celor neprihaniti care au murit poate fi numita o ecclesia. Dar atunci cand odata defineste adunarea universala ca totalitatea tuturor alesilor, si cand afirma existenta sa prezenta, el forteaza regulile lingvistice, sensul comun si revelatia. Ecclesia pamanteasca este acum o organizatie, o adunare, desi nu in convocare continua. Adunarea universala nu este acum o organizatie, nu este acum o adunare, si de aceea exista doar ca posibilitate viitoare.

VII. In continuare vom acorda o explicatie mai amanuntita unor pasaje biblice dificil de armonizat cu argumentul primei prelegeri. Ne vom indrepta atentia spre:

Fapte 9:31 – „Biserica se bucura de pace in toata Iudeea, Galileea si Samaria, se intarea sufleteste, si umbla in frica Domnului; si cu ajutorul Duhului Sfant se inmultea.” Potrivit intelegerii mele, aceasta este singura folosire a ecclesiei, in toate Scripturile si in toata literatura clasica, ce este greu de explicat. Dificultatea este marturisita fatis. Nici eu nu sunt sigur ca explicatia pe care o am de oferit va fi multumitoare pentru voi. In orice eventualitate, nimic nu este de castigat pentru adevar printr-o lipsa de onestitate. Judecand dupa folosirea omogena a cuvantului in alta parte, ne asteptam ca aici sa avem, in mod firesc, un substantiv la plural cu verbe la plural, asa cum avem in King James Version. Si aceasta asteptare este cat se poate de departe de dorinta de a sprijini o teorie. Iar dificultatea de aici nu ajuta teoria „bisericii invizibile si spirituale existente acum”.

Aceasta este destul de usor de explicat, in masura in care orice consolare ar fi putut sa sprijine acea teorie. Dificultatea se intinde cu desavarsire in alta directie si pare sa se opuna unei alte idei baptiste, in a carei sustinere potrivnicii mei baptisti din prezentul litigiu sunt tot atat de preocupati ca mine insumi. La suprafata pasajul pare sa justifice sensul provincial, de stat – ori national – al cuvantului Biserica de pe pamant, pe care toti baptistii o neaga. Asta este singura problema pe care eu o gasesc in pasaj. Toate contextele arata ca referirea este la biserica de pe pamant si nu la cea din cer. Limitele acestei prelegeri nu permit o discutie asupra problemei textului. Textele variaza. Unele manuscrise si versiuni au chiar substantivul la plural cu verbe la plural la care cineva s-ar astepta fireste dupa uzanta omogena a tuturor celorlalte pasaje. Traducerea King James foloseste asemenea manuscrise8. Cele mai vechi si mai bune manuscrise9, totusi, au un substantiv la singular cu verbele corespunzatoare. Versiunea Revizuita le foloseste pe acestea.

Si acum sa explicam:

(1) Citirea „biserici”, urmand versiunii comune, poate fi cea corecta, nemairamanand nimic de explicat. In toate celelalte cazuri, din Vechiul sau Noul Testament, unde sensul cere pluralul, acesta se afla in text. Neavandu-l aici, aceasta nu este decat o exceptie izolata. Vezi: Fapte 15:41; 16:5; Romani 16:4,6; I Corinteni 7:17; 11:26; 14:13, 34; 16:1,19; II Corinteni 8:1, 18, 23; 11:8,28; 12:23; Galateni 1:2, 22; I Tesaloniceni 2:14; II Tesaloniceni 1:4; Apocalipsa 1:4,11, 20; 2:7, 11, 17, 20, 23; 3:6, 13, 22; 22:16; Psalmul 26:12; 68:26; Eclesiasticul (Intelepciunea lui Isus Sirah ) 24:2. Este necesar sa amintim de traducerea Peshita Siriaca a lui Murdock mentioneaza pluralul intr-o nota marginala.

(2) Daca acceptam singularul, conform cu Versiunea Revizuita, atunci, asa cum spunea Broadus „cuvantul se refera probabil la biserica din Ierusalim, ai carei membri, datorita persecutiilor, au fost imprastiati in intreaga Iudee, Galilea si Samaria, stabilind intruniri oriunde se gaseau, dar care apartineau inca de organizatia originala. Cand Pavel a scris galatenilor, aproximativ douazeci de ani mai tarziu, aceste intruniri separate au fost organizate in biserici distincte; asa ca el vorbeste in Galateni 1:22, referindu-se la acea perioada, a bisericilor din Iudeea care erau in Cristos” – Com. On. Matt., p. 359. Aceasta a fost biserica pe care Saul a persecutat-o si in care a facut prapad. Referindu-se la consecinta persecutiei, documentul mentioneaza, „toti s-au imprastiat prin partile Iudeii si Samariei” – Fapte 8:1. „Cei ce se imprastiasera, din pricina prigonirii intamplate cu prilejul lui Stefan, au ajuns pana in Fenicia, in Cipru si in Antiohia, si propovaduiau Cuvantul numai Iudeilor” – Fapte 11:19. Deci, cand in paragraful anterior referintei citate se spune ca Saul, convertit fiind, lauda pe Dumnezeu si predica in biserica pe care el a persecutat-o, nu trebuie sa fim surprinsi de depozitia: „Biserica se bucura de pace in toata Iudeea, Galileea si Samaria.” Meyer spune ca: „De aici s-a dedus, de la intreaga intamplare din Fapte 8:3, 9:30-31, ca pacea de care se bucura biserica era un rezultat al convertirii fostului lider dusman si al transformarii lui intr-un apostol zelos.”

Dar poate veti spune: fiind astfel imprastiati, nu distruge aceasta ideea de adunare? Intrebarii i s-a dat raspuns in aceasta prelegere. S-a spus ca, daca o furtuna la fel ca aceea care a maturat Galveston-ul, sau o epidemie, ca febra galbena din Memphis, sau un razboi, ca in timpul caruia s-au dat lupte colosale intre state, sau persecutii ca in acest caz, pot imprastia peste tot, pentru o perioada de timp, membrii unei biserici individuale, dar acestea nu pot schimba semnificatia cuvantului biserica. Spre exemplu, cand Tarleton a atacat organul legislativ al Virginiei, membrii acesteia au zburat in toate directiile. Sau cand Howe si-a adus armata impotriva Philadelphiei, Congresul Continental s-a imprastiat, refugiindu-se in locuri sigure. In toate aceste cazuri insa, cine s-a gandit sa schimbe intelesul cuvintelor „Parlament” si „Congres”? Urmand sfatul lui Temistocle, intreaga ecclesie a Atenei a parasit orasul sacru si s-a refugiat pe corabii din fata invaziei persane. Cu toate acestea, cuvantul ecclesia a continuat sa-si pastreze semnificatia.

(3) Exista o a treia explicatie posibila. Poate sa va placa mai mult decat mie. Aceasta nu se armonizeaza insa cu o afirmatie din prima prelegere. Totusi, elimina sprijinul teoriei bisericii universale si invizibile.

Mayer intelege ecclesia in Fapte 9:31 intr-un sens colectiv, insa nu o colectivitate a crestinilor, ci una a bisericilor. Afirmatia lui este: „Observati, mai mult decat atat, citirea corecta ecclesia (numarul singular), infatiseaza unitatea, prin care Luca cuprindea intreaga sfera a crestinatatii, care includea bisericile care deja erau formate si pe cele in curs de formare.” Observati ca, atunci cand el se refera la cuvantul biserica, include bisericile, nu crestinii in general. Unii dintre baptisti urmeaza linia de interpretare a lui Mayer. Hovey in Hackett on Acts da impresia ca il citeaza pe Mayer pe un ton aprobator. Aceasta explicatie, necesarmente implica existenta, la acea vreme, a mai multor biserici organizate in Iudeea, Samaria si Galileea, despre care noi nu avem nici o mentionare istorica clara. Adevarat, Filip a evanghelizat orasul Samariei si a existat timp suficient, in cei trei ani dupa convertirea lui Saul, pentru formarea unor noi biserici, asta daca am putea merge cu relatarea atat de departe. Daca Mayer ar avea dreptate, fireste, eu atunci as gresi cu privire la afirmatia ca termenul ecclesia nu poate fi folosit intr-un sens colectiv, care sa cuprinda mai multe biserici individuale.

Explicatia mea am oferit-o la paragrafele (1) si (2). Acum, daca o teorie armonizeaza toate cele 231 de utilizari ale unui cuvant in afara de una, dand o explicatie posibila acesteia, teoria este demonstrata.

VIII. Urmatoarea categorie de referinte scripturale pe care ati avut dorinta sa le explic sunt reprezentate de Efeseni 1:22,23; Coloseni 1:18; 1 Petru 2:5; Evrei 3:6; Ioan 10:16. Prima mea observatie este ca epistolele Efeseni si Coloseni au fost scrisori circulare care trebuiau citite si altor biserici, cu aplicatii de acelasi fel. Din aceasta cauza, folosirea termenului este mult mai generala decat in cazul altor scrisori. Folosirea generala, totusi, nu exclude, ci chiar necesita o aplicare specifica la oricare biserica individuala, dupa cum arata Efeseni 2:21, 22, R.V.10 La fel, prima scrisoare a lui Petru a fost scrisa sfintilor din diaspora Asiei Mici si nu vreunei biserici individuale. La fel, atunci cand zice: „voi sunteti pietre vii, ziditi ca o casa duhovniceasca”, el nu intelege prin asta ca toti sfintii din Asia Mica alcatuiesc o singura biserica. Pentru a spune doar atat, in mod sigur ideea aceasta nu apartine baptistilor. Ea vine de asemenea in contradictie cu documentele din Faptele Apostolilor, care sustin plantarea mai multor biserici individuale printre evreii si nationalitatile Asiei Mici, ignorand si cele sapte biserici ale Apocalipsei, care existau in aceeasi zona. Dar Petru intelege folosind cuvantul „casa” in sens generic, ca oricand si oriunde se aduna destui pentru a forma o biserica individuala, aceea va fi o casa spirituala, in care se aduc jertfe duhovnicesti, acceptabile pentru Dumnezeu, prin Isus Cristos. La fel ca in Efeseni 2:21, 22, R.V., apostolul, in momentul scrierii, schimba sensul general sau abstract al ideii de biserica, in biserici individuale. Traducerea lui Murdock, a Peshitei Siriace, reda: „Si de asemenea, ca pietre vii, sunteti ziditi pentru a deveni temple spirituale” – 1 Petru 2:5.

Caracteristic scrisorilor circulare este folosirea termenilor in forma generala, care trebuie sa gaseasca expresii concrete, in forme individuale. Daca cineva ar scrie o scrisoare circulara tuturor baptistilor texani, sau tuturor bisericilor baptiste din Texas, ar observa ca este destul de dificil sa se abtina de la a folosi unele expresii generale, care trebuie lasate la latitudinea fiecarei biserici individuale pentru a face aplicatia specifica. Din moment ce scrisoarea circulara numita Epistola catre Efeseni foloseste mai multi termeni generali decat orice alta scrisoare, este un caz fericit ca am fost atat de feriti de interpretarea gresita a generalizarilor ei prin trei cazuri distincte de aplicatii specifice la aceasta biserica din Efes in: Fapte 20:28,29; Efeseni 2:21,22; I Timotei 3:14, 15.

Epistola catre Evrei este mult mai generala in adresare decat celelalte doua epistole amintite si nu avem decat sa aplicam acelasi principiu de interpretare de mai inainte pentru a intelege Evrei 3:6 – „casa Lui sintem noi.” Cu siguranta ca scriitorul nu a intentionat niciodata sa spuna ca toti crestinii evrei alcatuiesc o singura biserica. De asemenea, pentru a nu spune mai mult, si aceasta este o idee care nu apartine baptistilor. Stim ca este o idee nescripturala, pentru ca il contrazice pe Pavel in Galateni 1:22. Este absolut ilogic sa oferi ca exemple Evrei 3:6 sau 1 Petru 2:5 pentru a sustine ideea asa numitei „bisericii universale”. Daca adeptii acestei idei insista in negarea bisericii individuale din aceste cazuri, atunci eu pretind ca ei sa se tina de text si sa pretinda in ambele cazuri „evrei si numai evrei”11; deoarece, o scrisoare a fost adresata tuturor evreilor elenisti convertiti din Asia Mica, iar cealalta a fost trimisa la toti evreii convertiti din Palestina. Asta nu doar ca ii exclude din adunarea universala in care evreii si neamurile alcatuiesc un om nou, ci ii impinge spre absurditatea de a avea pe pamant o biserica evreiasca mare cat Asia Mica si numai atat de mare si o alta biserica mare cat Iudea si numai atat de mare, iar aceasta lasa pe dinafara tot restul de evrei convertiti ai diasporei si ii pune pe aparatorii acestei idei in conflict cu istoria prezentata in Scripturi, care mentioneaza multe biserici individuale in aceste zone. Pentru a va arata diferenta dintre folosirea generala a termenului „biserica” intr-o circulara cu adresare diversa si folosirea directa si individuala a termenului, comparati utilizarea cuvantului „biserica” in Apocalipsa, cu utilizarea termenului in Epistola catre Efeseni. In cele douazeci de cazuri de folosire a termenului din Apocalipsa avem o sesime din utilizarea nou testamentala.

Cateva cuvinte despre Ioan 10:16 – „Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.” Pasajul acesta este o puternica confirmare a primei mele prelegeri. Biserica este considerata in mod abstract, adica in sensul unei institutii in care Cristos si-a propus sa faca din doi, evrei si natiuni, un singur om. In fiecare biserica individuala unde evreii si natiunile au fost amestecati, scopul lui Cristos este implinit doar partial. Dar in adunarea universala glorificata, scopul este implinit in intregime.

Cand in unele paragrafe anterioare ale Scripturii Cristos este reprezentat ca si cap peste toate lucrurile bisericii – trupul Sau, in mod simplu veti gasi necesitatea unor afirmatii de felul:

El este Capul peste toate lucrurile bisericii Sale de pe pamant, ca institutie.

El este Capul peste toate lucrurile fiecarei biserici individuale de pe pamant.

El este Capul peste toate lucrurile adunarii Sale universale din glorie.

Mai raman sa fie luate in discutie alte doua referinte biblice, cea din Efeseni 5:25-27, Evrei 12:18-24 si atunci toate intrebarile voastre vor avea raspuns. Acestora le voi acorda o atentie deosebita pentru ca ele au fost citate in prima prelegere in legatura cu biserica universala. La Evrei 12:23, intrebarea dumneavoastra era: „Timpul verbului ‚v-ati apropiat’ nu dovedeste existenta prezenta a adunarii universale? Cum se putea spune mai clar decat atat, ‚v-ati apropiat’?”

La care raspunsul meu este:

In Galateni capitolul 4, Pavel spune ca Agar si Sara, in alegorie, reprezinta cele doua legaminte. Agar, sau Muntele Sinai, in Arabia, corespunde Ierusalimului de acum si semnifica legamantul Legii, care duce in robie. Sara, sau Muntele Sionului, corespunde Ierusalimului ceresc, el este legamantul harului si conduce la libertate.

Deci, cand Evrei 12 afirma: „nu v-ati apropiat de un munte care se putea atinge” (vezi Muntele Sinai), aceasta inseamna pur si simplu ca voi nu sunteti sub legamantul Legii, cu perspectivele sale amenintatoare. Si cand adauga, „v-ati apropiat de Muntele Sion” (timpul perfect) aceasta iarasi inseamna simplu, ca noi suntem sub legamantul harului cu promisiunile si perspectivele sale minunate. Cu alte cuvinte, ceea ce am primit si avem noi acum este un legamant, un mod, un standard de viata si suntem sub prescriptiile sale si motivati de perspectivele sale glorioase.

Dar o exegeza fundamentata pe timpul acelui verb, care afirma ca crestinii au obtinut deja toate acele lucruri minunate ale legamantului harului enumerate in acest pasaj, este sarita de pe fix.

Acel Ierusalim este ceresc si pentru ca el nu exista inca, se afla in antiteza cu Ierusalimul de acum. Acestea sunt orasul si tara aratate in Evrei 11, spre care au privit credinta si speranta patriarhilor. Aceasta a fost o posesiune a lor doar in sensul ca ei au fost facuti mostenitori ai unei mosteniri promise, pastrate in ceruri pentru ei. Avraam si alti mostenitori ai acestei promisiuni, au locuit cu rabdare in corturi „pentru ca asteptau cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu”. Si toti patriarhii „au murit in credinta” fara sa primeasca ce le fusese promis, doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe si „toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi” – Evrei 11. De asemenea, mai avem si Evrei 12:1, sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte, nu ca am si castigat premiul sau ca am ajuns desavarsiti – compara cu I Corinteni 9:25-27, Filipeni 3:7-14; II Timotei 4:6-8.

Domnul nostru Insusi a facut promisiunea: „Cei cu inima curata vor vedea pe Dumnezeu.” Dar noi inca nu am ajuns in fata lui „Dumnezeu Judecatorul”. Ioan, in revelatia Cetatii Ceresti, cu adunarea sa universala, ne spune vremea castigarii premiului „Si ei vor vedea fata Lui” – Apocalipsa 22:4.

Ilustratia din Evrei capitolul 12 este aceea a unei curse de la jocurile olimpice. Atingerea tintei marca sfarsitul cursei. Acolo statea un judecator care, atunci cand se sfarsea cursa, acorda premiul invingatorului. In alergarea crestina, scopul este invierea, si abia dupa aceea va veni premiul (vezi Filipeni 3:7-14 si II Timotei 4:6-8). Abia atunci venim in fata lui Dumnezeu ca Judecator, care va acorda premiul. Evrei 12:2 citeaza chiar exemplul Domnului nostru, bucuria care-i era pusa inainte era in perspectiva si s-a realizat cand a vazut rodul suferintelor Lui si a fost inviorat.

Ingerii-martori ne viziteaza, nevazuti, acum, in casa noastra pamanteasca, dar atunci vom merge noi in casa cereasca a miliardelor de ingeri.

Acum, pe pamant, sangele lui Cristos curateste constiintele noastre de faptele moarte ca acestea sa-L serveasca pe Dumnezeul cel viu. Dar acolo, noi intram in adevarata Sfanta a Sfintelor si privim locul unde Isus, mediatorul noului legamant, a stropit cu sangele Sau, care vorbeste pentru noi mai bine decat sangele lui Abel, tronul milei, pentru a face ispasire pentru pacat. Ca inainte alergator, Domnul Insusi a trecut dincolo de val. Siguranta acestei treceri este acum doar o nadejde slavita care se afla inaintea noastra, pe care o avem ca o ancora a sufletului, o speranta sigura si neclintita – Evrei 6:17-19.

Noi inca nu ne-am alaturat, in aceste trupuri, „duhurilor celor neprihaniti facuti desavarsiti” si nici nu am intrat in „adunarea in sarbatoare si in biserica intailor nascuti care sunt scrisi in ceruri”. Cand citim Apocalipsa capitolele 21 si 22, cantam cantarea de lauda: „O, cand voi intra in curtile tale, oras al Dumnezeului meu!”

Intrebarea dumneavoastra referitoare la Efeseni 5:25-27 este similara. „Versetul 29 declara ca Cristos isi ingrijeste si hraneste biserica, precum sotul isi ingrijeste sotia. Nu reclama aceasta existenta unei biserici universale?”

Iata raspunsul meu:

Hranirea si ingrijirea din versetul 29 se refera la situatia de dupa casatorie, dupa cum arata contextul, iar nunta lui Cristos cu Mireasa Sa este cu mult in viitor (vezi de asemenea Apocalipsa 19:7-9; 21:2, 9, 10). Fie el aplicat, gresit insa, si statutului de dinainte de casatorie, nu conteaza. Forta oricarui argument in aceasta problema sta in timpul verbelor „a hrani si a ingriji”. Sa dam argumentului frau liber si sa vedem ce dovedeste el de fapt. In intreg pasajul, Cristos si Biserica ne sunt infatisati sub simbolurile mirelui si miresei. Biserica este conceputa ca o unitate de persoane si toate verbele alocate si anume „a iubi, a se da pe sine, a curata, a ingriji, a hrani” urmeaza cerintele simbolurilor. Dar atunci cand revenim la fapte concrete, noi vedem ca:

1. Acea dragoste, a Mirelui pentru Mireasa, in eternitate, a precedat existenta oricarei parti a bisericii.

2. Daruirea de Sine a precedat existenta celei mai mari parti din biserica.

3. Curatirea (si ingrijirea si hranirea daca sunt aplicate gresit) se aplica procesului de pregatire al fiecarui madular care urca la randul sau pe scena vietii de-a lungul intregii dispensatii evanghelice12 de la Adam pana la a doua venire a lui Cristos.

4. Prezentarea bisericii perfecte si depline urmeaza celei de-a doua veniri a lui Cristos.

5. Ingrijirea si hranirea (aplicate corect) bisericii perfecte urmeaza dupa prezentarea sa in glorie.

Acum, daca timpul prezent al hranirii si ingrijirii, dovedeste existenta adunarii universale, nu dovedeste oare folosirea timpului trecut in cazul verbului „a iubi” existenta vreunei biserici universale inainte de crearea omului? Atunci de ce timpul unui singur verb are mai multa forta decat altul asemanator, in aceeasi constructie gramaticala? A-l accepta ar fi absurd si exagerat si astfel argumentul bazat pe timpul verbului, in acest caz, nu are nici o greutate.

APENDIX

Scopul acestui apendix este sa permita predicatorului care are o pregatire medie si putine carti, necunoscator de limba greaca, sa-si formeze propria concluzie asupra ecclesiei, pe baza unui studiu inductiv al utilizarii cuvantului. In afara citatelor mentionate in cea de-a doua prelegere, am si cateva citate din clasici, suficiente pentru scopul propus. Acestea va vor ajuta sa faceti distinctia intre ecclesia individuala, sau corpul administrativ chiar si al celui mai mic stat grec si panegyros (intrunirea festiva, generala) in care se adunau toti cetatenii statelor grecesti. Prin aceste unelte, chiar un predicator neinvatat poate intelege cat de potrivita este numirea marii adunari ceresti din glorie si biserica intailor nascuti (panegyros kai ecclesia), in antiteza cu adunarea individuala de pe pamant.

Este oferita intreaga folosire din Noul Testament, deoarece foarte putini predicatori din zona rurala au in posesia lor The Englishmen’s Greek Concordance.

Uzanta Septuagintei este oferita de asemenea in intregime, prin citarea tuturor exemplelor din The Tromminus Concordance (1718). Aceasta folosire este privita a fi extrem de valoroasa din trei motive:

Foarte putini predicatori au acces la o concordanta a Septuagintei.

Intregul mod de intelegere si ideile lor au fost derivate din falsele generalizari ale marilor invatati pedobaptisti, Harnack, Hatch, Hort si Cremer, etc., care, vazand ca ecclesia traduce uneori ebraicul qahal, au fortat sensul ecclesiei impunandu-i toate intelesurile din celelalte contexte. Observati ca nu avem nimic de a face cu termenul qahal, decat acolo unde este tradus cu ecclesia.

Printr-un studiu inductiv al tuturor pasajelor in care apare termenul ecclesia veti vedea voi insiva ca in Septuaginta niciodata nu semnifica „tot Israelul” fie el adunat sau neadunat, ci de fiecare data denota o strangere impreuna, o adunare.

Aceasta uzanta clasica si in special a Septuagintei are o importanta deosebita pentru dumneavoastra, deoarece dupa cum am afirmat in prima prelegere, scriitorii Noului Testament nici nu au inventat cuvantul si nici nu i-au atribuit un sens neobisnuit. Apostolii si crestinii timpurii au fost mult mai familiari cu Septuaginta decat cu versiunea ebraica. De obicei din aceasta au citat ei. Ei au scris in greaca, unei lumi vorbitoare de limba greaca, si au folosit cuvintele grecesti in asa fel incat vorbitorii de greaca sa-i inteleaga.

Folosirea termenului baptizo intr-un sens nou si sacru este o inventie a pedobaptistilor. La fel stau lucrurile si cu ecclesia, careia i s-a atribuit un sens nou, cu totul special. Scopul ecclesiei lui Cristos si conditiile de membralitate au fost intr-adevar diferite de cele ale ecclesiei clasice sau din Septuaginta. Insa cuvantul isi pastreaza semnificatia obisnuita. In determinarea semnificatiei, vom privi la uzanta literala, comuna. Daca uneori vom gasi ca este folosit intr-un sens general sau figurat, aceste cazuri putine, ar trebui armonizate cu sensul literal comun.

LITERATURA CLASICA GREACA

Ecclesia. Sensul de baza este: o adunare organizata a cetatenilor, convocata cu regularitate, in antiteza cu alte intruniri.

Tucidide 2:22 – „Pericle, vazandu-i furiosi de starea prezenta a lucrurilor… nu i-a chemat la adunare (ecclesia) sau la vreun alt fel de intrunire.”

Demostene 378:24 – „Cand dupa aceasta adunarea (ecclesia) s-a incheiat, ei s-au adunat impreuna si au planuit… Pentru ca viitorul ramanea inca nesigur, intruniri si discursuri de toate felurile au avut loc in piata. Ei s-au temut ca o adunare (ecclesia) ar fi convocata fara veste, etc.” Compara diferentierea de aici, dintre un corp administrativ adunat pe baza legala si o simpla adunare neoficiala de oameni, cu afirmatia functionarului orasenesc, mentionata in Fapte 19:35, 40.

Si acum cateva exemple de folosire a ecclesiei individuale a mai multor state grecesti:

Tucidide 1:87 – „Avand de spus asemenea lucruri, el insusi, intrucat era magistrat, a pus problema la vot in adunarea (ecclesia) spartanilor.”

Tucidide 1:139 – „Si atenienii, facand o casa (sau adunare, ecclesia) in libertate, si-au impartasit sentimentele.”

Aristofan actul 169 – „Dar va interzic sa chemati o adunare (ecclesia) pentru plata tracilor.”

Tucidide 6:8 – „Si atenienii, chemand o adunare (ecclesia)… au votat, etc.”

Tucidide 6:2 – „Si cei din Siracuza si-au ingropat mortii lor, convocand o adunare (ecclesia).”

Mentionarile istorice cu privire la intrunirile administrative ale acestor mici state independente care se guvernau singure, cu sedinte constituite pe baza legislativa, cu discutii libere, cu hotararile luate prin vot, fie ca este ecclesia spartanilor, a tracilor, a locuitorilor Siracuzei, ori a atenienilor, se aseamana destul de mult cu practica bisericilor baptiste individuale si independente de astazi.

Panegyros – reprezinta o adunare festiva, a tuturor cetatenilor, din toate orasele-state grecesti.

Decret. Ap. Demos: 526,16 – „Trimisii la adunarile festive (panegyros) din Grecia.”

Platon, Hip. 363 – „Urcand pe Olimp, adunarile festive (panegyros) ale grecilor.”

Pindar – „Adunarea universala (panegyros) in onoarea lui Zeus (Jupiter).”

Isocrate – 41 A: – „Adesea m-am minunat de toti aceia care au organizat festivalele universale (panegyros).”

Eschil Teb. 220 – „Fie ca binevoitoarea multime (panegyros) a zeilor, sa nu paraseasca cetatea cat voi trai.”

Tucidide 5:50 – „Si frica a luat nastere in adunarea generala (panegyros) pentru ca lacedemonienii13 ar putea veni inarmati.” Privind la aceasta folosire a termenilor, observati cat de sclipitoare si fina era deosebirea in gandirea greaca.

Adunarea generala, a tuturor cetatenilor, nu era pentru razboi, ci pentru pace. Sa nu vina spartanii inarmati la ea. Aceasta nu era pentru afaceri, ci pentru relaxare – era un timp de pace, bucurie si glorie.

In acea ingamfare fericita a grecilor, se presupunea ca toate fiintele ceresti erau prezente. Cat de fericit se adapteaza apostolul inspirat la folosirea greceasca a cuvantului, inaltandu-l prin aplicare la starea cereasca finala. Dumnezeu ca Judecator va fi acolo, iar nu Zeus. Miliardele de ingeri vor fi acolo, iar nu semi-zeii Greciei sau alte zeitati inferioare.

Acolo va fi o mareata adunare universala a multimii votantilor care transcende limitele unei mici natiuni grecesti14 – alcatuita din orice trib, din orice limba si din toate neamurile, evrei, romani, greci, barbari, sciti, sclavi si oameni liberi. Aici orice razboi a incetat, urmeaza pacea vesnica. Aici sunt conferite coroanele, nu laurii trecatori ai timpului, ci coroanele vietii, neprihanirii, bucuriei si gloriei.

SEPTUAGINTA

Citatele apartin concordantei lui Abraham Trommius (1718)15. Capitolele si versetele cartilor canonice sunt oferite conform cu Revised Version; iar pentru cartile apocrife, capitolele si versetele sunt in acord cu Haydock’s Douay Bible. Pentru a verifica textul grecesc, folositi Henry Barclay Sweet – Cambridge, 1891. Cuvantul marcat cu italice indica traducerea termenului Ecclesia.

Levitic 8:3 – „Si aduna toata obstea…” „Aduna toate adunarile.” Aici este folosit de fapt verbul ecclesiazo, pe care Trommius il citeaza ca substantiv.

Deuteronom 18:16 – „…In ziua adunarii…” (cu referire la convocarea de la Sinai).

Deuteronom 23:1, 2, 3, 8 – „Sa nu intre in obstea Domnului.” Folosit aici de patru ori, pentru a interzice in mod absolut admiterea in adunarea Domnului a anumitor categorii de oameni.

Deuteronom 31:30 – „Si a rostit Moise in auzul intregii obsti a Israelitilor cuvintele…”

Iosua 8:35 – „…nici un cuvant pe care Iosua sa nu-l fi citit in auzul obstii fiilor lui Israel…”

Judecatori 20:2 – „…s-au infatisat inaintea Domnului, la adunarea poporului lui Dumnezeu…”

Judecatori 21:5 – „Cine oare nu a venit la adunarea ce s-a tinut inaintea Domnului…”

Judecatori 21:8 – „…din Iabes-Galaad nu venise nimeni inaintea Domnului la adunarea din tabara…”

I Regi (I Samuel) 17:47 – „Si toata adunarea aceasta va cunoaste…”

I Regi 19:20 – „…dar cand au vazut acestia ceata proorocilor proorocind…”

III Regi (I Imparati) 8:14, 22, 55, 65 – „…A binecuvantat toata adunarea…” – „…in fata intregii adunari…” – „…a binecuvantat toata adunarea…” – „…strangandu-se adunare mare…”

I Paralipomena (I Cronici) 13:2, 4 – „si a zis David catre toata adunarea…”, „Atunci toata adunarea a zis…”

I Paralipomena 28:2 – „Si sculandu-se (in mijlocul adunarii) regele David a zis…” Cuvintele din paranteza nu exista in textul ebraic, si astfel, nici in versiunea engleza.

I Paralipomena 28:8 – „Si acum, inaintea ochilor a tot Israelul, a adunarii Domnului…”

I Paralipomena 29:1 – „…a zis regele David catre toata adunarea…”

I Paralipomena 29:10 – „Atunci a slavit regele David pe Domnul inaintea a toata adunarea…”

I Paralipomena 29:20 – „Apoi a zis David catre toata adunarea…”

II Paralipomena (II Cronici) 1:3, 5 – „Apoi s-a dus Solomon si toata adunarea…”, „…Pe acesta il cerceta Solomon cu adunarea.”

II Paralipomena 6:3, 12, 13 – „Apoi si-a intors regele fata sa si a binecuvantat toata adunarea lui Israel caci toata adunarea israelitilor sta inainte.” „…stand… inaintea adunarii israelitilor…” „…si-a plecat genunchii inaintea intregii adunari…”

II Paralipomena 7:8 – „…a facut Solomon sarbatoare de sapte zile, si impreuna cu el a praznuit tot Israelul, adunare foarte mare…”

II Paralipomena 20:5, 14 – „Iar Iosafat a stat in mijlocul adunarii lui Iuda…” „…s-a pogorat Duhul Domnului in mijlocul adunarii…”

II Paralipomena 23:3 – „Aici a facut toata adunarea legamant…”

II Paralipomena 28:14 – „Atunci ostasii au luat robi si prazile inaintea capeteniilor ostirii si a intregii adunari…”

II Paralipomena 29: 23, 32 – „Apoi au adus … inaintea regelui si a adunarii… Numarul vitelor pentru arderile de tot, aduse de cei ce se adunasera…”

II Paralipomena 30:2, 4, 13, 17, 23, 24, 25 – „…regele si capeteniile si toata adunarea din Ierusalim…” „Acest lucru a placut regelui si intregii adunari.” „…adunarea a fost foarte mare.” „Fiindca in adunare erau multi din cei care nu erau curati…” „Si a hotarat toata adunarea…” „…capeteniile dadusera de asemenea celor ce se adunasera…” „Si s-a veselit toata obstea lui Iuda…”

I Ezdra (Ezra) 2:64 – „Deci toata adunarea la un loc se alcatuia din patruzeci si doua de mii trei sute saizeci de oameni.”

I Ezdra 10:1 – „…s-a strans la el o mare multime…”

I Ezdra 10:8 – „Si cel ce nu va veni pana in trei zile… va fi indepartat din obstea celor ce fusesera in robie.”

I Ezdra 10:12 – „Si raspunzand toata adunarea, a zis…”

I Ezdra 10:14 – „Deci sa ramana capeteniile noastre pentru intreaga obste…” (Sinaitica)

Neemia 5:7 – „Si am facut impotriva lor o adunare mare.”

Neemia 5:13 – „,Amin’ – zise toata adunarea.”

Neemia 7:66 – „ Adunarea intreaga a fost de patruzeci si doua de mii trei sute saizeci de suflete.”

Neemia 8:2 – „Si carturarul Ezdra a adus Legea inaintea adunarii…”

Neemia 8:17 – „Toata obstea celor ce se intorsesera din robie…”

Neemia 13:1 – „…Amonitul si Moabitul nu pot fi primiti niciodata in adunarea lui Dumnezeu.”

Iov 39:28 – „Ma ridic in adunare si plang dupa ajutor.”

Psalmul 21:24 (22:22) – „…in mijlocul adunarii te voi lauda…”

Psalmul 21:29 (22:25) – „De la Tine este lauda mea in adunare mare…”

Psalmul 25:5 (26:5) – „Urat-am adunarea celor ce viclenesc…”

Psalmul 25:12 (26:12) – „…intru adunari Te voi binecuvanta, Doamne.”

Psalmul 34:17 (35:18) – „Lauda-Te-voi, Doamne, in adunare mare…”

Psalmul 39:12 (40:9) – „Bine am vestit dreptate in adunare mare…”

Psalmul 67:27 (68:26) – „In adunari binecuvantati pe Dumnezeu.”

Psalmul 88:6 (89:5) – „Lauda-vor cerurile … in adunarea sfintilor.”

Psalmul 106:32 (107:32) – „Inaltati-L pe El in adunarea poporului…”

Psalmul 149:1 – „Cantati lauda Lui … in adunarea celor cuviosi.”

Proverbe 5:14 – „In plina adunare si in mijlocul obstei”

Ieremia 31:8 – „O mare adunare” – in loc de mare multime – varianta de interpretare

Plangeri 1:10 – „Sa nu intre in obstea ta!”

Ezechiel 32:3 – Codexul A reda: „adunarea (ecclesia)” – inteles de fapt grup de oameni, multime.

Ioil 2:16 – „Adunati poporul, vestiti o adunare sfanta…”

Miheia (Mica) 2:5 – „… Sa arunce funia pentru sortii vostri in obstea Domnului…”

SCRIERILE APOCRIFE16

IUDITA

6:21 – „Si Ozias l-a luat din adunare acasa la el…”

7:29 – „Si s-a facut mare plangere in mijlocul adunarii…”

13:29 – „In adunarea poporului.”

14:6 – „…a vazut capul lui Olophernes in mana unui om din adunarea poporului…” (o varianta).

ECLESIASTICUL

15:5 – „…in mijlocul adunarii va deschide gura lui.”

21:19 – „Gura inteleptului se va cauta intru adunare.”

23:32 – „Aceasta la adunare se va duce…”

24:2 – „Intru adunarea Celui Preainalt…”

26:5 – „de para cetatii, de adunarea poporului…”

31:12– „…milosteniile lui le va povesti adunarea.”

33:22 – „…povatuitorii adunarii, bagati in urechi.”

38:43 – „Dar la adunare nu vor trece mai sus…”

39:14 – „…lauda lui o va vesti adunarea.”

44:15 – „…lauda lor o vesteste adunarea.”

50:15 – „…inainte a toata adunarea lui Israel.”

50:22 – „A ridicat mainile sale peste toata adunarea…”

I MACABEI

2:56 – „Caleb, pentru ca a marturisit in adunare…”

3:13 – „…Iuda a strans cu sine adunare…”

4:59 – „…Iuda si fratii lui si toata adunarea lui Israel…”

5:16 – „…s-a adunat multime mare…”

14:19 – „…s-a citit inaintea adunarii in Ierusalim…”

Scurta observatie asupra uzantei din Septuaginta

Marturia invocata aici este univoca. Este solida asemeni unei falange macedonene. Din cele nouazeci si doua de cazuri unii au incercat sa para ca patru dintre ele se refera la ecclesii „neadunate”. Cele patru exceptii sunt: I Regi 8:65; I Cronici 28:8; Ezra 10:8; Ezechiel 32:3. Studiati-le in context si judecati voi insiva. Primele doua sunt clare si nu necesita explicatii.

In Ezra, „adunarea fiilor robiei” semnifica pur si simplu cei 42.360 de evrei reintorsi din captivitatea babiloniana, adunati in mod repetat.

In Ezechiel 32:3 o traducere nedemna de incredere pune ecclesia in locul multimilor de popoare. Dar fie ca se traduce multime de popoare sau adunare ideea se pastreaza. Xerxes, Timor, Napoleon si multi altii si-au alcatuit o mare armata din multimi de popoare. Observati conditiile de membralitate din Deuteronom 23 si Neemia 13.

Noua si monumentala Concordanta a Septuagintei intocmita de Hatch si Redpath, in cinci volume, editata la Oxford in 1893, va ofera informatiile suplimentare (care nu sunt citate de Trommius) dintr-un text sau altul, ca de exemplu:

Cartile canonice

Deuteronom 4:10; 9:10; I Regi 12:3 (din Codexul A); II Cronici 10:3; 29:28, 31; 30:25; toate traduse cu adunare in Revised Version. Ezechiel 32:23 (din Codexul A), tradus cu multime.

Cartile apocrife

Iudita 6:19, 21 – adunare.

I Macabei 14:9 – adunari in loc de piete.

ALTE VERSIUNI ALE VECHIULUI TESTAMENT IN LIMBA GREACA

Levitic 4:14, 21; 16:17; Psalmul 40:9, 10; Proverbe 26:26; Ieremia 26:17; 44:14 – toate traduse cu adunare in Revised Version. Si Ezechiel 23:47; 26:7; 27:27; 32:22, traduse toate cu multime.

Uzanta Vechiului Testament se ridica la 114 cazuri de folosire, aproape egale cu uzanta Noului Testament. Niciunul din cele 114 cazuri nu semnifica o ecclesie neadunata.

NOUL TESTAMENT – VERSIUNEA COMUNA17

Matei 16:18 – „…voi zidi Biserica Mea…”

Matei 18:17 – „…Spune-l Bisericii; daca nu vrea sa asculte nici de Biserica…”

Fapte 2:47 – „Domnul adauga in fiecare zi la adunarea lor…”*

Fapte 5:11 – „O mare frica a cuprins toata adunarea.”

Fapte 7:38 – „El a fost acela care in adunarea…”

Fapte 8:1 – „Bisericii din Ierusalim…”

Fapte 8:3 – „…Facea prapad in Biserica.”

Fapte 9:31 – „Bisericile … aveau pace…”*

Fapte 11:22 – „Bisericii din Ierusalim…”

Fapte 11:26 – „Au luat parte la adunarile Bisericii.”

Fapte 12:1 – „Unii din Biserica…”

Fapte 12:5 – „Biserica nu inceta sa inalte rugaciuni…”

Fapte 13:1 – „Biserica din Antiohia…”

Fapte 14:23 – „…presbiteri in fiecare Biserica.”

Fapte 14:27 – „Au adunat Biserica…”

Fapte 15:3 – „Au fost petrecuti de Biserica…”

Fapte 15:4 – „Au fost primiti de Biserica…”

Fapte 15:22 – „Apostolii si presbiterii cu toata adunarea…”*

Fapte 15:41 – „…Intarind Bisericile.”

Fapte 16:5 – „Bisericile se intareau in credinta.”

Fapte 18:22 – „A urat de bine Bisericii…”

Fapte 19:32 – „Adunarea era in invalmaseala…”

Fapte 19:39 – „…O adunare legala.”*

Fapte 19:41 – „Dupa aceste cuvinte, a dat drumul adunarii…”

Fapte 20:17 – „A chemat pe presbiterii Bisericii…”

Fapte 20:28 – „…sa pastoriti Biserica Domnului…”

Romani 16:1 – „…Este diaconita a Bisericii din Chencrea.”

Romani 16:4 – „…Toate Bisericile neamurilor.”*

Romani 16:5 – „Salutati si Biserica…”*

Romani 16:16 – „Toate Bisericile lui Cristos…”

Romani 16:23 – „…Gazda mea si a intregii Biserici.”

I Corinteni 1:2 – „…Biserica lui Dumnezeu…”

I Corinteni 4:17 – „…invat eu pe oameni … in toate Bisericile.”

I Corinteni 6:4 – „…Pe care Biserica nu-i baga in seama.”

I Corinteni 7:17 – „Randuiala pe care am asezat-o in toate Bisericile…”

I Corinteni 10:32 – „…nici pentru Biserica lui Dumnezeu.”

I Corinteni 11:16 – „…Bisericile lui Dumnezeu.”

I Corinteni 11:18 – „Cand va adunati laolalta ca si Biserica…”*

I Corinteni 11:22 – „Biserica lui Dumnezeu…”

I Corinteni 12:28 – „Dumnezeu a randuit in Biserica…”

I Corinteni 14:4 – „…Zideste sufleteste Biserica.”

I Corinteni 14:5 – „…sa capete Biserica zidire sufleteasca.”

I Corinteni 14:12 – „…In vederea zidirii sufletesti a bisericii.”

I Corinteni 14:19 – „Dar in Biserica…”

I Corinteni 14:23 – „Daca s-ar aduna toata Biserica…”

I Corinteni 14:28 – „…Sa taca in Biserica.”

I Corinteni 14:33 – „…In toate Bisericile sfintilor.”

I Corinteni 14:34 – „…Sa taca in Biserici.”*

I Corinteni 14:35 – „…Pentru o femeie sa vorbeasca in Biserica.”

I Corinteni 15:9 – „…Am prigonit Biserica lui Dumnezeu.”

I Corinteni 16:1 – „…Bisericilor Galatiei.”

I Corinteni 16:19 – „Bisericile din Asia…”

II Corinteni 1:1 – „…Catre Biserica lui Dumnezeu.”

II Corinteni 8:1 – „Bisericile Macedoniei…”

II Corinteni 8:18 – „Prin toate Bisericile…”

II Corinteni 8:19 – „…A fost ales de Biserici.”

II Corinteni 8:23 – „Trimisii Bisericilor…”

II Corinteni 8:24 –„…Inaintea Bisericilor.”

II Corinteni 11:8 –„Am despoiat alte Biserici…”

II Corinteni 11:28 – „…Pentru toate Bisericile.”

II Corinteni 12:13 – „…decat celelalte Biserici.”

Galateni 1:2 – „…catre Bisericile Galatiei.”

Galateni 1:13 – „…prigoneam … Biserica lui Dumnezeu.”

Galateni 1:22 – „…Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudea”

Efeseni 1:22 – „…Capetenie peste toate lucrurile Bisericii.”

Efeseni 3:10 – „…Sa cunoasca azi prin Biserica.”

Efeseni 3:21 – „…A Lui sa fie slava in Biserica…”

Efeseni 5:23 – „Cristos este capul Bisericii…”

Efeseni 5:24 – „…Biserica este supusa lui Cristos.”

Efeseni 5:25 – „…a iubit si Cristos Biserica.”

Efeseni 5:27 – „…Biserica slavita…”

Efeseni 5:29 – „…Ca si Cristos Biserica.”

Efeseni 5:32 – „…Vorbesc despre Cristos si despre Biserica.”

Filipeni 3:6 – „…Prigonitor al Bisericii.”

Filipeni 4:15 –„Nici o Biserica nu a avut legatura cu mine.”

Coloseni 1:18 – „…Capul trupului, al Bisericii.”

Coloseni 1:24 – „…Trupul Lui care este Biserica.”

Coloseni 4:15 – „…Bisericii din casa lui.”

Coloseni 4:16 – „…Biserica laodiceenilor.”

I Tesaloniceni 1:1 – „Biserica tesalonicenilor.”

I Tesaloniceni 2:14 – „…Bisericilor lui Dumnezeu.”

II Tesaloniceni 1:1 – „…Biserica tesalonicenilor.”

II Tesaloniceni 1:4 – „…Bisericile lui Dumnezeu.”

I Timotei 3:5 – „…cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu.”

I Timotei 3:15 – „…Biserica Dumnezeului celui viu.”

I Timotei 5:16 – „…Sa nu fie impovarata cu ele Biserica.”

Filimon 2 – „…Biserica din casa ta.”

Evrei 2:12 – „…In mijlocul adunarii.”

Evrei 12:23 – „…Biserica celor intai nascuti.”

Iacov 5:14 – „…Sa cheme pe presbiterii Bisericii.”

III Ioan 6 – „…dragostea ta inaintea Bisericii.”

III Ioan 9 – „Am scris ceva Bisericii…”

III Ioan 10 – „…si-i da afara din Biserica.”

Apocalipsa 1:4 – „Ioan, catre cele sapte Biserici…”

Apocalipsa 1:11 – „…Celor sapte Biserici.”

Apocalipsa 1:20 – „…ingerii celor sapte Biserici” … „Sapte sfesnice sunt sapte Biserici”

Apocalipsa 2:1 – „Ingerului Bisericii din Efes…”

Apocalipsa 2:7 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:8 – „Ingerului Bisericii din Smirna…”

Apocalipsa 2:11 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:12 – „Ingerului Bisericii din Pergam…”

Apocalipsa 2:17 – „…Sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:18 – „Ingerului Bisericii din Tiatira…”

Apocalipsa 2:23 – „Si toate Bisericile vor cunoaste…”

Apocalipsa 2:29 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:1 – „Ingerului Bisericii din Sardes…”

Apocalipsa 3:6 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:7 – „Ingerului Bisericii din Filadelfia…”

Apocalipsa 3:13 –„…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:14 – „Ingerului Bisericii din Laodicea…”

Apocalipsa 22:16 – „…Sa va marturiseasca aceste lucruri in Biserici.”*

Observatii asupra uzantei din Noul Testament

Doar patru dintre aceste cazuri prezinta o oarecare dificultate, in clasificarea sau in interpretarea lor. Acestea sunt: Fapte 9:31 (R.V.); Efeseni 1:22; Coloseni 1:18,24; iar acestea, impreuna cu „turma” din Ioan 10:16 si „casa” din 1 Petru 2:5, au fost discutate in prelegerea a doua.

1 Greceşte: Petros.

2 Greceşte: petra.

3 Vezi nota 9.

4 Indexul poate fi găsit la sfârşitul acestei lucrări – n. ed.

5 Sau: supraveghetori – n.tr.

6 protestanţi care practică botezul copiilor – n. tr.

7 stropire, turnare sau imersie – n.tr.

8 Textus Receptus redă expresia men oun ekklesiai, tradusă în KJV prin „Then … the Churches…” – Atunci bisericile… – n.tr.

9 În perioada scrierii acestei cărţi, descoperirea manuscriselor Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus (texul folosit de Wescott & Hort) era recentă şi inexactitatea lor încă nu fusese dovedită – n.tr.

10 Revised Version – prima traducere în limba engleză care are la bază manuscrisele Wescott & Hort. – n.tr.

11 Raţionamentul autorului este construit în jurul argumentului potrivit căruia negarea aplicaţiei specifice implică o Biserică Universală, compusă numai din evrei, din care naţiunile sunt excluse – n.ed.

12 Autorul nu înţelege prin aceasta o împărţire arbitrară a planului de mântuire în diferite epoci, ci afirmă că de la Adam şi până la a doua venire a Domnului, nimeni nu a fost mântuit decât în Cristos şi prin har, privind spre jertfa Sa fie prospectiv, fie retrospectiv – n.ed.

13 Sau spartanii – n. tr.

14 Autorul compară membrii ecclesiilor cetăţilor-stat greceşti cu membrii bisericilor individuale – n. ed.

15 În română, citatele sunt preluate din „Biblia Ortodoxă” – Bucureşti, 1994 – n.ed.

16 Citatele scrierilor apocrife sunt preluate din „Biblia Ortodoxă”, Bucureşti, 1994 – n.tr.

17 În limba română, citatele sunt preluate din versiunea Cornilescu, cu excepţia celor marcate cu asterisc, care provin din traducerea Societăţii Trinitarian Bible Society, Londra, 2002 – n.ed.

17 În limba română, citatele sunt preluate din versiunea Cornilescu, cu excepţia celor marcate cu asterisc, care provin din traducerea Societăţii Trinitarian Bible Society, Londra, 2002 – n.ed.

In limba romana de V.S. Avram


Ce este o biserica nou testamentala?

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/ce%20este%20o%20biserica%20NT.bis.htm


Reasezarea unui vechi hotar

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/Reasezarea_unui_vechi_hotar[1].bis.htm


Biserica ta – Cine este întemeietorul ei?

Biserica ta – Cine este întemeietorul ei? D e ce există astăzi o aşa varietate de biserici? Oare toate sunt adevărate? Le-a înfiinţat Domnul Isus pe fiecare? Dacă nu, care este cea adevărată, cea înfiinţată de Mântuitorul? Cristos a întemeiat un singur fel de biserică şi ei i-a promis victorie asupra porţilor iadului şi prezenţa sa continuă în mijlocul lor. De aceea, considerăm importantă cunoaşterea originii bisericii din care faci parte, fiindcă o biserică adevărată, astăzi, trebuie să se identifice cu cea întemeiată de Isus în doctrină, practică şi origine. Dacă vreuna din aceste cerinţe nu este îndeplinită de biserica în care eşti membru, atunci pretenţia ei de a fi biserică a lui Cristos este nejustificată. Prezentăm în continuare, pe scurt, originea principalelor biserici: Bisericile baptiste: din materialul pregătit de Ioan Botezătorul, Isus a organizat şi întemeiat Biserica Sa în timpul lucrării sale personale aici pe pământ. Îl găsim pe Isus proclamat ca Întemeietor în Mat. 16:18, „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Contrar credinţei multora, biserica a fost fondată înaintea Cincizecimii. Apostolii au reprezentat prima biserică. Ei îndeplineau toate cerinţele unei biserici: Aveau Evanghelia Erau credincioşi botezaţi Se întruneau ca şi corp organizat şi aveau chiar şi casier Aveau acelaşi Cap ca şi biserica de astăzi, Isus Cristos Aveau rânduiala botezului şi lor le-a fost instituită Cina Domnului Se adunau împreună ca biserică pentru rugăciune înaintea Cincizecimii Au convocat o adunare generală pentru a-l înlocui pe unul care a căzut din funcţia sa. Bisericile baptiste au existat din timpul lui Cristos până în prezent. De-a lungul istoriei au fost cunoscuţi sub multe nume diferite: montanişti, tertulieni, novaţieni, donatişti, paterinieni, albigenzi, waldenzi, lolarzi, anabaptişti (însemnând rebotezători), iar în final s-a renunţat la ana şi au fost cunoscuţi doar ca baptişti. Aceste nume le-au fost date de duşmanii lor în semn de reproş. Nu intenţionăm să spunem că orice biserică ce îşi zice baptistă este neapărat o biserică adevărată, dar susţinem că bisericile adevărate se află printre cei care se numesc baptişti. Trebuie subliniat că baptiştii nu sunt „protestanţi.” Aceştia din urmă au ieşit din catolicism. Baptiştii nu au fost niciodată catolici. Dacă va privi cineva la mulţimea diferitelor denominaţii, va observa că atunci când Cristopher Columb a ajuns la ţărmurile Americii, în lume nu existau decât două organizaţii care îşi ziceau biserică: baptiştii şi catolicii (atât ramura apuseană cât şi cea răsăriteană). Biserica Catolică (în latină catolic înseamnă universal): În 313 d.Cr. Constantin (împăratul Romei), din motive politice a luat decizia de a deveni creştin. Constantin a chemat bisericile existente să participe la un conciliu care a avut loc în 325 d. Cr. Deşi nu toate bisericile au luat parte la conciliu, acesta a fost începutul clar a ceea ce mai târziu s-a dezvoltat în Biserica Catolică sau „universală.” Deşi aceasta pretinde că apostolul Simon Petru a fost primul „papă,” Grigorie cel Mare este acela care a îndeplinit această slujbă pentru prima dată. El a devenit primul papă în 590 d.Cr. Puţin înaintea ultimului Conciliu Răsăritean, ţinut la Constantinopol în anul 869 d. Cr., papii celor două ramuri ale catolicismului, Nicolae I la Roma şi Pontius Grecul la Constantinopol au ajuns să se excomunice reciproc. Aceasta este data începerii schismei în urma căreia grupul minoritar s-a dezvoltat în Răsărit în ceea ce cunoaştem astăzi sub numele de ortodoxism. Biserica Luterană: Fondată de Martin Luther în 1520 d.Cr. Aceasta a fost prima separare protestantă de Biserica Catolică. Biserica Episcopală: Fondată de Henry al VIII-lea în 1534 d.Cr.. Se mai numeşte şi Biserica Anglicană. A ieşit din Biserica Catolică. Biserica Prezbiteriană: Fondată în 1536 d.Cr. de John Calvin, care era catolic; John Knox a fost unul din promotorii ei timpurii care a reuşit să facă din Biserica Prezbiteriană religia de stat a Scoţiei. Biserica Metodistă: Fondată în 1735 d.Cr. de John şi Charles Wesley care au fost membrii ai Bisericii Anglicane. Ei au intenţionat să formeze din aceasta o societate şi nu o biserică. Amândoi au murit membrii ai Bisericii Anglicane. Biserica Creştină: Fondată în 1827 d.Cr. de Alexander Campbell care a fost un prezbiterian. Cunoscută ca Bisericile lui Cristos sau Ucenicii. Bisericile Sfinţeniei a apărut în 1830 ieşind din Biserica Metodistă şi păstrând învăţăturile lui John Wesley despre sfinţirea instantanee şi abolirea păcatului până la perfecţiune. Bisericile şi grupările din cadrul acestei mişcări poartă diferite nume ca Biserici ale lui Dumnezeu (există peste 200 de grupuri de acest fel), Biserica Nazarinenilor (fondată în 1895 de Phineas Bressee în California), etc. Bisericile Penticostale au apărut la începutul secolului XX în Topeka, Kansas (1901) şi Los Angeles (1906) la Azusa Street Mission, căminul infamei femei predicator Aimie Simple MacPherson. Penticostalismul îşi are rădăcinile în mişcarea Sfinţeniei şi este în mare măsură responsabil pentru apariţia mişcării carismatice şi a altor numeroase grupuri mai mici care urmează, de obicei, un autoproclamat profet ale cărui cuvinte sunt considerate inspirate. Deşi există unele biserici penticostale independente, majoritatea s-au organizat în denominaţii. Culte moderne: Sfinţii zilelor de pe urmă sau Biserica mormonă a fost fondată de Joseph Smith în 1830. Mormonismul nu se bazează pe Biblie, ci pe Cartea lui Mormon şi alte cărţi ridicate la rang de Scriptură. Biserica Adventistă de ziua a şaptea a apărut în 1863 d.Cr. Deşi mişcarea a început în 1844 cu William Miller, aceasta nu a devenit o denominaţie oficială decât în 1863 sub conducerea lui Joseph Bates, James White şi a soţiei sale, Ellen Harmon White, ale cărei scrieri sunt considerate autoritate în interpretarea Bibliei. Ei cred în ţinerea Legii morale şi a unei părţi din cea ceremonială. Nu se întrunesc duminica, în prima zi a săptămânii, ci sâmbăta, după modelul Sabatului evreiesc. Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi sub acest nume doar din 1931. Ei au fost numiţi milenişti sau studenţi internaţionali în Biblie. Înainte de aceasta, s-au numit russelliţi, de la fondatorul lor, Charles Taze Russell. Primul grup oficial a fost fondat de Russell în 1872. Bisericile Carismatice au apărut la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60 printre principalele denominaţii non-penticostale, punând accent pe experienţele penticostale ca vorbiri în limbi, vindecări şi variate fenomene fizice (căderi, leşinuri, râs necontrolat şi alte excese). Deşi carismaticii se găsesc printre toate denominaţiile protestante şi chiar printre romano-catolici, în prezent, multe biserici şi denominaţii ce erau penticostale au devenit carimatice în doctrină şi practică. Creştinii după Evanghelie, sau Fraţii, au apărut în Plymouth, Anglia în anul 1831 fiind înfiinţaţi de A.N. Groves şi J.N. Darby . Sunt împărţiţi în multe grupuri, unii cooperând cu alte denominaţii alţii refuzând orice fel de cooperare. Bisericile Menonite au rădăcini baptiste, fiind numiţi după Menno Simmons, un proeminent predicator anabaptist, dar astăzi sunt împărţiţi în multe grupuri. Nu mai sunt identificaţi cu baptiştii, iar unii dintre ei practică stropirea sau turnarea de apă în locul imersiei. Pun accent pe acţiuni sociale, şi militează pentru pace, majoritatea menoniţilor având patru rânduieli: botezul credinciosului, Cina Domnului, spălarea picioarelor şi sărutarea frăţească. Mişcarea ecumenică modernă îşi are originea în Edinburgh Missionary Conference ţinută în anul 1910. Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înfiinţat în Amsterdam în 1948 ca rezultat al Conferinţei din Edinburgh. Consiliul include aproape în unanimitate toate denominaţiile majore şi favorizează teologia liberală şi politica de stânga. Mişcarea ecumenică este în prezent foarte populară printre pastorii şi bisericile ce s-au îndepărtat de doctrina biblică în favoarea popularităţii şi audienţelor mari. Chiar şi printre baptişti se găsesc persoane care cooperează cu biserici penticostale, ortodoxe şi romano-catolice, alături de alte organizaţii şi biserici nescripturale. Fără îndoială că această mişcare va avea ca rezultat unirea bisericilor într-o singură biserică mondială, despre care vorbeşte Biblia ca existând în zilele de pe urmă. Informaţiile conţinute în acest articol au fost preluate din următoarele surse: Encyclopedia Britannica, Urma sângelui de J.M. Carroll, The Church that Jesus Built de Roy Mason, Baptist History and Succesion de Chas. B. Stovall, The Handbook of Denominations de Frank S. Mead, A Concise Dictionary of Christian Tradition de Douglas, Elwell, Toon.


Trilema Protestantă şi neo-protestantă

Trilema Protestantă şi neo-protestantă de Păstorul J. R. Graves P use în situaţia de a-şi explica originea şi istoria lor în relaţie cu Biserica Romano-Catolică, organizaţiile religioase protestante se confruntă cu o dilemă care are de fapt trei faţete (de unde termenul ‚trilemă’). În 1855 păstorul J. R. Graves a scris un eseu în care tratează acest subiect şi modul în care Adunarea Generală Presbiteriană a încercat să abordeze acest aspect. Observaţiile lui sunt valabile pentru protestanţii zilelor noastre în aceeaşi măsură în care au fost pentru cei din secolul trecut. Păstor Greg Wilson Archer, Florida Cele ce urmează reprezintă un extras din cartea Trilema scrisă de fr. Graves. * * * * * O mică istorioară cu privire la ultima întrunire a. . . Adunării Generale Presbiteriene, care a avut loc în Buffalo în mai 1854, nu trebuie lăsată să treacă fără a fi comentată. Acestui organism i s-a adresat următoarea întrebare: Sunt considerate valabile botezul şi ordinarea catolică? Un comitet de patriarhi juniori şi seniori au fost desemnaţi pentru a pronunţa un răspuns. Însă nu au reuşit să cadă de acord. Majoritatea au dat un răspuns negativ. Printre ei însă au fost câţiva doctori cu peri albi care au sesizat concluziile logice din spatele unei asemenea decizii şi de fapt a oricărei decizii luate de ei ca pedobaptişti, precum şi acele consecinţe care cu siguranţă vor veni asupra lor de la prietenii baptişti sau de la duşmanii catolici. Rapoartele care au fost citite în adunare au dat naştere la discuţii aprinse. Din păcate, foarte puţin din acea discuţie a fost făcută publică, poziţiile luate de cele două grupări fiind în mod esenţial următoarele: Majoritatea au considerat că toate rânduielile date de mâinile preoţilor catolici nu erau valabile deoarece Biserica Romano-Catolică nu a fost biserica lui Cristos şi nici parte ori ramură a bisericii Lui, ci dimpotrivă manifestarea Anticristului, „curva îmbrăcată cu purpură, şezând pe o fiară cu şapte capete şi zece coarne şi îmbătată de sângele sfinţilor.” Botezul şi ordinările unui organism aşa de apostat sunt nule şi neavenite. A le pronunţa ca valide înseamnă a numi Biserica Romană biserică a lui Cristos; şi mai mult decât atât, a implica prezbiterienii şi sectele protestante în vinovăţia schizmei, de vreme ce ei au fost aceia care au sfâşiat trupul lui Cristos atunci când au părăsit Roma! Însă gruparea care susţinea raportul minoritar, sau acei care erau împotriva unei decizii, au considerat printre altele următoarele: Dacă negăm faptul că Biserica Romei este adevărata biserică şi considerăm că botezul şi ordinările acesteia sunt nule şi neavenite, atunci prin toate intenţiile şi scopurile noastre, spunem că bisericile noastre nu sunt adevărate, cu excepţia cazului în care am putea boteza cenuşa lui Luther şi Calvin, cei de la care am primit noi botezul şi ordinarea! Dacă botezul şi ordinarea „Anticristului,” „omul păcatului” şi „fiului pierzării” nu sunt valabile, atunci Luther şi Calvin nu au fost botezaţi la fel ca şi cei care au format primele biserici ale Reformei! Prin urmare, ei au fost neordinaţi şi fără autoritatea de a-şi boteza urmaşii sau a ordina alţi lucrători care să-i urmeze; într-un cuvânt, toate organizaţiile protestante sunt corpuri nebotezate şi în consecinţă nu sunt biserici ale lui Cristos, de vreme ce un corp format din persoane nebotezate (oricât de pioase ar fi) nu poate fi considerat a fi o biserică. Toţi lucrătorii protestanţi sunt atât nebotezaţi cât şi neordinaţi şi prin urmare neautorizaţi să predice oficial şi să administreze rânduielile. Deci, acum putem vedea trilema rezultată în urma acestei controverse. 1. A decide că „Anticristul,” „omul nelegiuirii,” „Mama curvelor” este o biserică adevărată a lui Cristos, ar reprezenta o greşeală monstruoasă. Iar acest lucru ar face vinovate de păcat toate sectele protestante şi ar distruge instantaneu orice pretenţie pe care ar fi putut-o avea de fi biserici ale lui Cristos; fiindcă ei înşişi ar mărturisi că sunt schizmatici. 2. A decide că apostazia catolică nu este biserica adevărată a lui Cristos înseamnă a decide că toate rânduielile ei nu sunt valabile şi în consecinţă că toate organizaţiile protestante sunt corpuri de persoane nebotezate şi prin urmare nu sunt bisericile lui Cristos; toţi lucrătorii protestanţi sunt atât nebotezaţi cât şi neordinaţi şi în consecinţă neautorizaţi să predice sau să administreze rânduielile. 3. Afirmaţia că nu putem da un răspuns la o întrebare aşa de simplă, ar stârni atenţia oamenilor şi le-ar trezi imediat suspiciunile că există o greşeală şi un mare eşec la bisericile protestante. Văzând că nu se pot scăpa din acest labirint al consecinţelor fatale [prezbiterienii – n.tr.] s-au deplasat spre o amânare nedefinită a acestei probleme. Membrii pe care ei i-au determinat să se alăture organizaţiilor lor şi lumea pe care încearcă să o convingă să se alăture lor ar trebui să le ceară constant şi răspicat să se decidă dacă apostazia catolică este sau nu o biserică adevărată a lui Cristos. Lăsaţi organizaţiile protestante să decidă afirmativ sau negativ acest lucru, nu contează, în conformitate cu ceea ce au fost forţaţi să admită, ei, indiferent de decizia pe care o iau, îşi pierd toate pretenţiile lor de a fi considerate biserici creştine. * * * * * Aceasta este perpetua trilemă a tuturor protestanţilor, inclusiv a aşa numiţilor „baptişti” reformaţi ai zilelor noastre. Similitudinea dintre această „trilemă” protestantă şi cea întâmpinată de oponenţii Domnului cu privire la botezul lui Ioan, nu va fi trecută cu vederea de cel care studiază Biblia (Mat. 21: 23-27): „Isus s-a dus în templu şi pe când învăţa norodul au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi i-au zis: Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine ţi-a dat puterea aceasta? Drept răspuns Isus le-a zis: Vă voi pune şi eu o întrebare; şi dacă îmi veţi răspunde la ea vă voi spune şi eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni? Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: Dacă vom răspunde din cer ne va spune: atunci de ce nu l-aţi crezut? Şi dacă vom răspunde: de la oameni ne temem de norod pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc. Atunci au răspuns lui Isus: Nu ştim! Şi El la rândul Lui le-a zis: Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.” În limba română de Iosif Raul Enyedi


Ecclesiologie 101

Ecclesiologie 101        De Curtis Pugh Scriind înainte „Escatologie 101”, în care am abordat lucrurile fundamentale care priveau evenimentele timpului sfârşitului, ofer acum „Ecclesiologie 101”. Sper că va fi de ajutor oilor Domnului. Poate ar trebui, pentru cititorii din afara SUA, să explic ce înseamnă „101”. Stereotipic, cel puţin, cursurile de bază sau elementare din primul an de universitate se numără cu începere de la „101”. Aşadar, natura acestui articol este aceea de a furniza o abordare de început a ecclesiologiei, sau a doctrinei despre biserică. Îmi pare că există patru opinii printre baptiştii moderni în ce priveşte felul în care trebuie organizate bisericile. Aceste patru opinii i-au forţat pe baptişti să intre în patru tabere diferite. Aceste tabere sunt atât incompatibile (nu pot să coexiste armonios) cât şi ireconciliabile (nu pot fi aduse în armonie). Voi încerca să ofer o evaluare corectă, concisă şi uşor de înţeles a primelor trei opinii împreună cu câteva obiecţii îndreptate împotriva lor şi să o susţin pe a patra. Din moment ce nu pot găsi primele trei opinii susţinute de Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot furniza texte care să susţină vreuna din ele. Prima poziţie susţinută de unii care se numesc baptişti este ceea ce numesc, „opinia autorităţii directe”. Enunţată concis, această opinie afirmă că orice grup de oameni botezaţi pot să se adune şi să se organizeze într-o biserică. Unii care susţin această poziţie ar spune că persoane nebotezate se pot aduna şi iniţia botezul în grupul lor. Aceştia pretind nu doar autoritate directă de a se forma într-o biserică, ci şi de a boteza pe baza aceluiaşi fel de autoritate. Această opinie presupune că ei au autoritatea de a face aceste lucruri dată direct de Cristos, şi că El îi va recunoaşte ca biserică adevărată datorită acţiunilor lor. Uneori această poziţie se mai numeşte şi „opinia auto-constituirii”. Obiectăm la această opinie din mai multe motive, în primul rând fiindcă nu avem nici un exemplu nou testamentar de biserici adevărate care să fi început în acest fel. Pe de altă parte, avem exemplul unui grup dintre Neamuri care s-au întors la Domnul în Antiohia. În consecinţă, Biserica din Ierusalim a autorizat un membru al ei să meargă la Antiohia, evident pentru a verifica ce auziseră şi pentru a acţiona în consecinţă. Acţiunile sale includeau fără îndoială botezarea şi aşezarea lor în rânduială, din moment ce aceasta era practica apostolilor (Fapte 11:22; Tit 1:5). Este afirmat clar că sub lucrarea sa „destul de mult norod s-a adaos la Domnul” (Fapte 11:24). Aceşti oameni aveau nevoie de botez şi de învăţătură pentru a împlini tot ceea ce a poruncit Cristos. Este de asemenea interesant şi important de observat că doar după ce Barnaba a slujit grupului din Antiohia, ei au fost numiţi „biserică” de Duhul Sfânt (Fapte 11:26). De asemenea, nu avem nici un Cuvânt al lui Cristos sau al vreunui apostol prin care să se dea unor persoane botezate această „autoritate directă” imaginară. Matei 18:20, pasajul în care se vorbeşte despre cei „doi sau trei adunaţi în Numele Meu” NU învaţă o asemenea „opinie a auto-constituirii”. Acest pasaj are legătură cu o biserică deja înfiinţată ce tratează probleme de disciplină, după cum arată clar contextul. Organizarea bisericii nu se avea deloc în vedere când Domnul a rostit aceste cuvinte! Încercarea de deformare a pasajului pentru a-l face un text-suport pentru auto-constituirea unei biserici este o copilărie şi încalcă toate regulile logice de interpretare a Bibliei. Obiectăm de asemenea fiindcă o astfel de metodă este în neorânduială în aceea că persoane care au fost excluse din părtăşia unei biserici adevărate pot, fără pocăinţă şi îndreptare a vieţii – fără să îndrepte situaţia înaintea bisericii lor anterioare – să se formeze într-o nouă biserică în desconsiderare flagrantă faţă de biserica lor anterioară. Bisericile organizate în acest fel fac ca disciplina bisericească să cadă în derâdere, la fel cum face şi comuniunea deschisă [Comuniunea deschisă înseamnă acceptarea la Cina Domnului a oricui doreşte să participe, fără nici o restricţie – n.tr.]. Şi astfel, la fel cum bisericile care susţin comuniunea închisă nu au părtăşie la nivel de biserică cu cei care cred comuniunea deschisă, celor care cred în organizarea biblică a bisericii li se interzice să aibă părtăşie cu cei care susţin această opinie aflată în neorânduială sau eretică. Biblia spune: „În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate, care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi” (2 Tesaloniceni 3:6) şi „După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări [în Gr. – hairetikos, eretic – n.tr.]” (Tit 3:10). Aşadar, fie că această opinie este privită ca nefiind conformă orânduielii sau a fi eretică, baptistul credincios nu poate coopera sau avea părtăşie în mod drept cu ei sau cu bisericile lor. A face aşa ceva înseamnă a fi trădător al adevărului! Noi credem că opinia autorităţii directe este periculoasă deoarece conferă individului membru dreptul de a se retrage din părtăşia unei biserici – fie pentru a forma o biserică nouă, fie pentru a evita disciplinarea corectă, fie amândouă. Acolo unde se adoptă un astfel de plan, disciplina bisericească ajunge să fie golită de sens şi scop. Obiectăm faţă de această opinie de asemenea fiindcă este contrară Marii trimiteri. În acea trimitere Domnul nostru şi-a afirmat autoritatea şi a poruncit bisericilor Sale adevărate să facă în absenţa Sa acele lucruri pe care El le făcea când era pe pământ. Opinia auto-constituirii ar permite oricărui grup să se organizeze într-o biserică şi prin actul lor să se califice pentru lucrarea pe care Cristos a conceput-o a fi dusă mai departe de un trup specific – biserica Sa. Dacă ar exista ceva care să se numească „Arminianism ecleziastic”, atunci această poziţie s-ar numi cu siguranţă aşa! La fel cum Arminianul crede că este mântuit datorită a ceva ce a făcut el însuşi, la fel, aceşti „Arminieni ecleziastici” cred că sunt Biserici botezate legitime ale lui Cristos datorită a ceva ce au făcut ei: datorită a ceva ce au făcut fără nici o legătură cu o biserică ce avea trimiterea lui Cristos de a continua lucrarea pe care El o făcea. Şi ce a făcut Cristos cât timp a fost pe pământ? A făcut ucenici, i-a botezat şi i-a adunat într-o biserică (Ioan 4:1; 1 Cor. 12:28). Ce lucrare a lăsat El bisericii Sale? Aceeaşi pe care El o făcuse, bineînţeles. Cristos nu şi-a propus ca lucrarea Sa să fie îndeplinită de credincioşi luaţi la modul individual sau de un grup de credincioşi botezaţi care să acţioneze în afara trupului unei biserici. De aceea pare de neconceput a gândi căci continuarea lucrării de formare a bisericilor poate fi împlinită de oricine altcineva în afară de un trup bisericesc ce acţionează împreună pentru a determina care este voia lui Dumnezeu în aceste privinţe şi a o împlini. A doua poziţie susţinută de unii care se numesc Baptişti este ceea ce eu numesc opinia autorităţii derivate din ordinare. Această opinie afirmă că orice bărbat ordinat în lucrarea Evangheliei are toată autoritatea de care are nevoie. În virtutea acelei ordinări el poate administra ambele rânduieli, poate ordina lucrători şi poate organiza biserici noi independent atât de membralitatea cât şi de acţiunea unei biserici adevărate. Uneori aceasta se mai numeşte „opinia autorităţii predicatorului”. Noi respingem această opinie fiindcă nu a fost practicată în Noul Testament. Pur şi simplu nu se găseşte nici în învăţătura, nici în practica lui Cristos şi a apostolilor Săi. Nici un scriitor al Noului Testament nu o încuviinţează şi nici noi nu ar trebui să o facem. Există mai multe pericole reale în această idee. Cei care adoptă această opinie au creat o „clasă” de oameni speciali, care, indiferent de devierile lor doctrinare sau incompatibilitatea lor morală, sunt împuterniciţi să organizeze sau să refuze organizarea unor biserici noi. Aceşti oameni ar avea o putere similară cu cea a „episcopilor” sistemului Catolic. Această opinie promovează mercenarismul printre aşa-zişii baptişti [Aceasta este traducerea care se apropie cel mai mult de sensul complet al cuvântului englezesc „free-lance-ism”. Prin „mercenarism” se înţelege aici activitatea oricărei persoane care acţionează pe cont propriu, fără a fi autorizată de o biserică. Autorul nu doreşte să sugereze că toţi cei care susţin această opinie îşi vând serviciile. Există unii care sunt conduşi de motive bune, şi nu urmăresc interese financiare, deşi acţionează fără autoritatea bisericii – n.tr]. Acest fel de lucrare mercenară este similară în unele privinţe cu cea menţionată în Fapte 19:13 – adică aceea a unor iudei rătăcitori, „care umblau din loc în loc”, neavând nici o altă autoritate în afară de cea a lor înşişi. Această opinie, la fel ca prima, de asemenea face ca disciplina biblică să cadă în derâdere şi să fie distrusă. Un astfel de om, împuternicit la o ordinare îndepărtată cu o autoritate personală aşa de mare, nu s-ar supune nici unei biserici. Un astfel de om ar putea fi exclus corect dintr-o biserică iar lucrarea lui nu ar fi deloc afectată, căci el a fost „ordinat”, şi, pentru a cita pe cineva care afirmă această opinie, „Când am fost ordinat am primit toată autoritatea de care am nevoie.” Noi nu putem găsi nici o bază pentru opinia „autorităţii predicatorului”! A treia opinie, cea a autorităţii denominaţionale, afirmă că o uniune, o comunitate baptistă sau o adunare de lucrători acreditaţi de denominaţie are autoritate să organizeze biserici noi. Astfel, lucrătorii unei astfel de organizaţii se consideră pe ei înşişi, şi sunt într-adevăr, o ierarhie care stăpâneşte peste biserici – chiar şi problema naşterii unora noi. Această opinie este demascată uşor deoarece Noul Testament nu cunoaşte astfel de organizaţii omeneşti, precum uniunile, comunităţile sau întrunirile lucrătorilor acreditaţi de denominaţie şi de aceea nici Dumnezeu, nici creştinii nou testamentari nu sunt obligaţi să recunoască progeniturile lor omeneşti ca biserici adevărate. A patra opinie susţine căci Cristos, având toată autoritatea (Mat. 28:18), a dat porunci specifice bisericii Sale în privinţa lucrării pe care trebuia să o facă în absenţa Sa. Această poziţie o numesc opinia autorităţii bisericii. Aceste porunci specifice sunt numite Marea Trimitere şi sunt de fapt o delegare a autorităţii lui Cristos. Astfel, atât privilegiul cât şi obligaţia – dreptul şi datoria – întregii slujiri a lui Cristos a fost dat de El ucenicilor Săi organizaţi, Bisericii Sale. Unii au numit aceasta opinia „bisericii mamă” deoarece necesită ca o biserică existentă anterior să fie implicată în înfiinţarea fiecărei biserici noi. În practică, această opinie susţine că bisericile înfiinţate au 1) autoritatea delegată şi 2) înaltul privilegiu şi 3) obligaţia de a ordina (de a pune deoparte public) oameni despre care cred că sunt chemaţi de Dumnezeu la lucrare şi de a-i trimite în locuri apropiate sau depărtate în efortul bisericii de a îndeplini Marea Trimitere. Astfel, bisericile trebuie să fie şi sunt implicate direct în înfiinţarea de biserici noi. Din moment ce bisericile nou testamentare determină în mod obişnuit voinţa bisericii prin vot, este rezonabil să aşteptăm ca acţiunile bisericii să fie decise, dacă nu în unanimitate, cel puţin prin votul majorităţii membrilor. Astfel, nici un grup de indivizi botezaţi (sau nebotezaţi) nu pot acţiona în locul unei biserici. Această opinie continuă practica Domnului nostru care Însuşi a ordinat anumiţi oameni şi i-a trimis pentru înaintarea lucrării Sale (vezi Luca 9:1, 2; 10:1; Marcu 3:14; Ioan 15:16; 17:18, etc.). Noi credem că a vedea adevărata biserică [prin aceasta nu înţelegem aşa-zisa biserică universală invizibilă, ci biserica locală, trupul vizibil al lui Cristos – n. tr.] drept continuatoare a lucrării pe care Cristos a făcut-o pe pământ este cea mai importantă perspectivă şi una care ar trebui adoptată de fiecare copil al lui Dumnezeu. Aşadar, opinia autorităţii bisericeşti este consecventă cu Marea Trimitere care a fost dată mai mult ca sigur bisericii Domnului. Dacă trimiterea a fost dată celor unsprezece ca indivizi, atunci astăzi nu avem trimitere, căci ei sunt toţi morţi. Dacă trimiterea a fost dată celor unsprezece ca apostoli, astăzi nu mai avem trimitere, căci nu mai există apostoli. Doar dacă privim trimiterea ca fiind dată apostolilor şi celor ce erau împreună cu ei în calitate de biserică, cuvintele lui Cristos au un înţeles real şi posibilitate de împlinire. Opinia autorităţii bisericii este clar cea corectă deoarece urmează şablonul prezentat în Noul Testament. Acolo vedem că bărbaţii au fost ordinaţi (puşi deoparte public de biserică) şi apoi trimişi să facă lucrarea slujirii pentru care Duhul Sfânt i-a chemat şi echipat (vezi Fapte 1:21; 11:22; 13:1-4; 15:25; 1 Timotei 2:7, etc.). Această opinie este consecventă cu întreg Noul Testament deoarece toţi cei despre care ştim că au botezat cu autoritate scripturală în acel volum au fost: 1) bărbaţi; 2) bărbaţi botezaţi; 3) bărbaţi ordinaţi; şi 4) membri sănătoşi într-o biserică existentă anterior şi înaintea căreia dădeau socoteală. Această opinie este consecventă atât cu metoda scripturală de finanţare a lucrării Evangheliei cât şi cu principiul răspunderii predicatorilor implicaţi în lucrare înaintea bisericilor lor. (Suportul financiar şi răspunderea pentru acesta merg mână în mână). Predicatorii trimişi de bisericile nou testamentare sunt „îngrijiţi” de biserici (susţinuţi financiar) (Vezi Tit 3:13; 3 Ioan 1:6). Exemplul lui Pavel în privinţa răspunderii este următorul: întotdeauna după călătoriile sale misionare, chiar şi după vizitarea faimoasei biserici de la Ierusalim, s-a întors acasă la biserica ce l-a trimis, din Antiohia Siriei. Acolo el a dat un raport al lucrării sale în diferite locuri, arătând prin aceasta răspunderea sa faţă de biserica ce l-a trimis (vezi Fapte 14:26, 27; 18:22). Aceasta este şi astăzi practica misionarilor care susţin „opinia bisericii mamă”. Misionarii care susţin una din primele trei opinii menţionate mai sus pot practica unele din măsurile de răspundere din motive practice, adică pentru a menţine veniturile, dar cei care susţin opinia autorităţii bisericii o fac în primul rând fiindcă este un principiu biblic. Noi credem că opinia autorităţii bisericii este opinia conformă orânduielii fiindcă nu încurajează o „clasă” de oameni speciali înălţaţi la rang de stăpâni peste biserici. Noi credem că aceasta este opinia scripturală întrucât NU încurajează mercenarismul, adică existenţa unei clase de lucrători ai lui Cristos care nu răspund nimănui ci doar lor înşişi şi lui Dumnezeu. În concluzie, doresc să subliniez următoarele aspecte: Dacă oricare din primele trei metode de organizare a bisericilor este corectă, bisericile din Noul Testament au fost organizate greşit, căci ele au fost organizate conform celei de-a patra opinii. Dacă una din primele trei metode este corectă, acele biserici baptiste de-a lungul istoriei organizate după acest tipar au fost organizate greşit şi nu sunt/au fost biserici adevărate. Dacă a patra opinie despre organizarea unei biserici este corectă, atunci primele trei sunt nescripturale şi bisericile organizate în oricare din acele moduri nu sunt biserici adevărate ale lui Cristos. Prima opinie este o negare a autorităţii bisericii şi înlocuieşte autoritatea bisericii cu autoritatea individuală. Într-un anumit sens, este o stare de lipsă a legii. Prima poziţie afirmă că un grup de indivizi botezaţi pot să se retragă din biserica lor şi, independenţi faţă de oricine, să se organizeze într-o biserică baptistă adevărată. A doua poziţie promovează o clasă de lideri religioşi în poziţii de autoritate, dar şi anarhia. Aceasta afirmă că există un cler sau o clasă specială de bărbaţi ordinaţi care au autoritatea de a organiza biserici baptiste adevărate pe cont propriu, separat de orice acţiune a unei biserici cu excepţia celei de ordinare anterioară a lor pentru lucrare. A treia poziţie este total nescripturală deoarece depinde de organizaţii omeneşti pentru autoritate. Mai mult, această poziţie stabileşte o adevărată ierarhie (un corp conducător al unui cler organizat – definiţia mai completă a ierarhiei). A patra poziţie promovează democraţia biblică sub Domnul Isus Cristos Capul. Afirmă că fiecare biserică baptistă adevărată este capabilă şi responsabilă să fie implicată activ în îndeplinirea Marii Trimiteri atât acasă cât şi peste hotare. Această poziţie afirmă în continuare că puterea de luare a deciziilor de ordinare pentru lucrare, de trimitere a misionarilor şi de eliberare a membrilor cu scopul de organizare de biserici noi se regăseşte între membrii bisericii ca trup, şi nu într-un cler sau într-un grup de membri ce acţionează independent de biserică, luată ca întreg. Aceasta este metoda biblică şi conformă orânduielii. „Dar toate să se facă în chip cuviincios şi în rânduială” (1 Corinteni 14:40). În limba română de Iosif Raul Enyedi


ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ UNIVERSALĂ”

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” De Thomas M. Strouse PROBLEMA E xpresia „biserică universală, invizibilă” are o utilizare foarte răspândită în lumea creştină contemporană. De exemplu, romano-catolicii recunosc aspectul invizibil al bisericii, dar cu toate acestea, ei insistă asupra faptului că biserica invizibilă nu o precedă pe cea vizibilă. În plus, protestanţii sunt ataşaţi de acest concept de „biserică universală, invizibilă,” deoarece acesta este afirmat într-un mod expresiv în Westminster Confession. Mai mult decât atât, acest concept a pătruns şi în teologia şi practica baptistă. De exemplu, John Broadus, marele predicator şi erudit baptist face referire la acest concept în studiul său despre Matei 16:18 şi versetele următoare. De asemenea, baptiştii au asimilat acest concept în practica lor prin angajarea în ecumenism. Mai mult chiar, unii dintre baptişti susţin idea nescripturală potrivit căreia Duhul Sfânt îi botează pe credincioşi în „trupul invizibil, universal al lui Cristos.” Acest concept de „biserică” subminează nu numai teologia şi practica bisericii nou-testamentale locale pe care o găsim în ecclesiologia baptistă, ci şi moştenirea baptistă la care ei ar trebui să adere. ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ VIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” D eoarece nu există nici o menţiune biblică pentru termenul de “biserică invizibilă, universală,” se ridică evident întrebarea, „de unde a apărut această terminologie?” Pentru a răspunde la întrebare trebuie să recunoaştem că această terminologie este rezultatul evoluţiei ecclesiologiei începând încă din secolul al doilea. La puţin timp după încheierea perioadei ultimilor apostoli, termenul şi conceptul de „biserică catolică (universală)” a pătruns şi în ecclesiologia părinţilor ante-niceeni. Îmbrăţişarea de către Irineu a doctrinei succesiunii apostolice, precum şi evoluţia ierarhică în ecclesiologie, determinată de prea marea atenţie care i se acorda şi de idea nescripturală a episcopatului au dus la apariţia acestui concept eronat. În ceea ce priveşte cea de-a doua cauză, Ciprian a subliniat că episcopii bisericilor locale erau „esse” (existenţa însăşi) a bisericii şi nu doar „bene esse” (bunăstarea) bisericii. Mai mult, el a afirmat că pentru a fi în biserică trebuie să sprijineşti episcopul şi să asculţi numai de el. Aceste idei false au dus astfel la conceptul de „catolic,” sau de „biserică vizibilă universală.” Acest concept a fost exprimat de Ignatius, primul care a folosit termenul de „catolic” alături de „biserică.” De fapt, în scrisoarea pe care a scris-o bisericii din Smirna, el afirma că „oriunde este Isus Cristos, acolo este biserica catolică.” În plus, termenul „catolic” era folosit şi într-o scrisoare din anul 155 a bisericii din Smirna, în care se descria martiriul lui Policarp. Aşadar, răspunsul la întrebarea de mai sus este evident. Unii dintre părinţii timpurii au aplicat la ecclesiologia lor înţelegerile greşite pe care le aveau din Scriptură, facilitând astfel răspândirea erorii. Deci, odată cu evoluţia ierarhiei ecclesiastice a apărut şi nevoia de a re-defini [cuvântul] „biserică.” Ekklesia nu mai însemna doar adunările locale, ci acest cuvânt includea şi conceptul de catolicism, care a continuat să progreseze cu ajutorul anumitor expresii, cum ar fi aceea a lui Ciprian „extra nulla salus ecclesiam” (nu există mântuire în afara bisericii). În gândirea părinţilor bisericii primare, acestea au susţinut stabilirea unei conexiuni între soteriologie şi ecclesiologie. La sfârşitul secolului IV, conceptul de „biserică catolică” era deja ancorat puternic în practica şi scrierile ecclesiastice. Astfel, soteriologic şi ecclesiologic vorbind, botezul cu apă îl integra pe individ în „trupul vizibil, universal al lui Cristos.” ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” Î ncepând cu Augustin, ecclesiologia a deviat şi mai mult de la Scriptură. Augustin [354-430 d. Cr.], „marele teolog al bisericii de apus,” influenţat într-o mare măsură de neo-platonism a avut o controversă cu donatiştii. Aceştia criticau „biserica vizibilă” din cauza lipsei de puritate a membrilor ei, întrebând dacă biserica a fost în realitate divizată în două biserici, şi anume biserica impură din prezent şi biserica pură a viitorului. Percepând critica legitimă a donatiştilor cu privire la „biserica vizibilă” impură, Augustin a fost determinat să cupleze conceptul său de predestinare a celor aleşi cu conceptul ciprianic de „biserică catolică.” Prin urmare, „biserica” era „communion sanctorum,” comparată de Augustin cu o grădină închisă, echivalentul „unui anumit număr predestinat de sfinţi.” Berkhof sumarizează poziţia lui Augustin afirmând că „unitatea reală a sfinţilor şi, prin urmare, a bisericii este o unitate invizibilă.” Ingenuitatea lui teologică avea însă un efect dublu. Nu numai că l-a ajutat pe Augustin să se dea limpede la o parte din faţa criticii donatiştilor, ci de asemenea, ea a fost sursa erorilor ecclesiologice de mai târziu. Deşi Augustin nu a folosit termenul de „invizibil” alături de „biserica catolică,” de la el porneşte originea conceptului de „biserică catolică, invizibilă” şi aceasta din necesitate teologică. Astfel, prin secolul cinci existau cel puţin două concepte diferite ale [cuvântului] „biserică.” Pentru un „catolic,” care susţine regenerarea baptismală şi deci calitatea de membru neregenerat în biserică, adevărata biserică era universală, dar şi invizibilă. Pe de altă parte, pentru donatişti, care cereau şi practicau botezul credinciosului, precum şi calitatea de membru neprihănit în biserică, adevărata biserică era [adunarea] locală care practica disciplina bisericii şi alte concepte ale Noului Testament. UTILIZAREA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” DE CĂTRE REFORMATORI Î n timpul erei creştine care a precedat Reforma, conceptul de „biserică” era cel puţin dublu. Anabaptiştii îşi susţineau conceptul lor de biserică locală, în timp ce catolicii îl susţineau pe al lor, şi anume, conceptul de „biserică universală (catolică).” Mai mult, rădăcinile acestui concept de „biserică catolică, invizibilă” îşi au originea în Augustin; cu toate acestea, nu a fost necesară popularizarea conceptului său până la Reformă. Când Luther s-a desprins de „Biserica Catolică,” el a păstrat totuşi câteva din doctrinele lor. În consecinţă, Luther a negat faptul că „biserica catolică” era externă în esenţă, subliniind însă că ea trebuia să se găsească în sfera universalului. Aşadar, pentru Luther, „biserica catolică invizibilă” era inclusă în biserica externă prin care Dumnezeu Îşi împarte harul Său. Reformatorii s-au mai abătut astfel cu un pas de la ecclesiologia Noului Testament, şi susţineau faptul că „biserica catolică, invizibilă” era dincolo de graniţele „bisericii catolice, vizibile.” „Ecclesia universalis” îi include astfel pe toţi cei care sunt salvaţi, indiferent dacă aparţin sau nu bisericii externe. CONCLUZII C onceptul de „biserică invizibilă, universală” îşi are originea în părinţii bisericii. În plus, de-a lungul secolelor, „biserica de stat” a contribuit la evoluţia acestui concept, abătându-se din ce în ce mai mult de la ecclesiologia Noului Testament. Se poate observa uşor că acest concept de „biserică catolică, vizibilă” a dus la cel de „biserică catolică invizibilă.” Romano-catolicii au avut ecclesiologia lor externă, vizibilă, protestanţii au avut ecclesiologia lor internă, invizibilă, iar anabaptiştii au avut ecclesiologia lor pură, vizibilă. Prin urmare, baptiştii ar trebui să evite integrarea în ecclesiologia bisericii lor locale a doctrinei protestante, care reprezenta o necesitate teologică împotriva dogmei romano-catolice şi care se baza pe filosofia platonică a lui Augustin, care în realitate şi-a folosit ecclesiologia lui pentru a submina învăţătura şi practica bisericii locale a înaintaşilor baptişti! Fie ca baptiştii să înveţe şi să practice ecclesiologia teologică şi istorică a Noului Testament ! NOTĂ Această lucrare a fost editată de Dr. Gary E. LaMore, PhD., D. D., preşedinte al Historic Baptist Bible College and Seminary. DESPRE AUTOR Dr. Thomas Strouse a scris această lucrare pe când era profesor la Maranatha Baptist Graduate School of Theology din Watertown, în statul Wisconsin. Dr. Strouse este licenţiat în inginerie la Universitatea Purdue (1967) şi-a luat masterul (M. Div.) la Maranatha Baptist Graduate School of Theology (1974) şi apoi doctoratul la Universitatea Bob Jones (1978); de asemenea, el şi-a finalizat şi perioada de specializare pentru gradul de Th. D. la Maranatha. Dr. Strouse s-a convertit în anul 1969, iar din 1970 el s-a dedicat lucrării Domnului Isus Cristos. În prezent Dr. Strouse este decan şi profesor de teologie la Tabernacle Baptist Theological Seminary din Virginia Beach, statul Virginia. De asemenea, el coordonează programul de doctorate la Tabernacle. El face parte din Comitetul Executiv al Societăţii Trinitarian Bible şi al Societăţii Dean Burgon. Pe lângă lucrarea de faţă, el a mai scris şi următoarele cărţi: The Lord God Hath Spoken: A Guide to Bibliology (1992), Sound Doctrine: The Theology of I and II Timothy (1993) şi I Will build My Church: The Doctrine and History of Baptists (1995).


Înţelesul şi utilizarea cuvântului Ekklesia în primul secol creştin

Înţelesul şi utilizarea cuvântului Ekklesia

în primul secol creştin

De S.E. Anderson

E

vanghelicii au o mare responsabilitate ce constă în învăţarea şi scrierea despre adevăratul înţeles al cuvântului ekklesia (biserică) în timpurile Noului Testament. Deşi Cristos a spus că Porţile locuinţelor morţii nu vor birui biserica Sa, adevărul este că Satan a pus o mare perdea de fum pentru a ascunde înţelesul original al cuvântului grecesc ekklesia. Ştim că nu este corect să impunem definiţiile denaturate ale secolului XX asupra unui cuvânt din primul secol.

I.   Scriitorii greci clasici definesc ekklesia drept o adunare sau o congregaţie.

Scriitorii greci pre-creştini sunt citaţi de dr. B.H. Carroll în cartea sa THE CHURCH.

Tucidide (460-400 î. Cr.) 1, 87 – „El . . .a pus întrebarea la vot în adunarea (ekklesia) spartanilor.” 6,8 – „Şi atenienii, convocând o adunare (ekklesia) . . .au votat . . .”

Aristofan (448-385 î. Cr.), Acte 169 – „Dar vă interzic să chemaţi o adunare (ekklesia) pentru plata tracilor.”

Demostene (384-322 î. Cr.), 378, 24 – „Când după aceasta adunarea (ekklesia) s-a amânat, ei s-au adunat şi au plănuit . . .Le era teamă că o adunare (ekklesia) va fi convocată pe neaşteptate . . .”

Lexicoanele noastre greceşti definesc ekklesia ca fiind adunare. Thayer’s – „o adunare de oameni convocaţi într-un loc public de sfat cu scopul de a delibera.” Liddell & Scott – „o adunare de cetăţeni convocaţi de crainic, adunarea legislativă.” Trench’s Synonyms – „adunarea legislativă formată din cei care aveau drepturile cetăţeniei   într-o cetate grecească liberă, adunată pentru conducerea treburilor publice.” Seyffert’s Dictionary – „Adunarea poporului care avea în cetăţile greceşti puterea deciziei finale în treburile publice.” Ewing – „de fiecare dată, cuvântul înseamnă un corp organizat.” Dana’s Eclessiology – „în utilizarea clasică, ekklesia a însemnat o adunare.”

II.   Septuaginta şi Apocrifa au folosit ekklesia ca şi congregaţie. Dr. B.H. Carroll (ibid, 47-51) a citat 114 cazuri din Vechiul Testament şi Apocrifa traducerea King James unde cuvintele adunare sau congregaţie sunt folosite pentru grecescul ekklesia în Septuaginta. Cuvântul grecesc ekklesia este folosit pentru cuvintele evreieşti qahal sau edhah, amândouă însemnând congregaţie. În nici un caz aceste cuvinte nu înseamnă un număr de oameni care nu s-au adunat niciodată.

Faptul că Domnul Isus şi scriitorii Noului Testament au cunoscut şi folosit Septuaginta este o certitudine. La fel, oricine cunoştea limba greacă în Noul Testament ştia că ekklesia însemna o adunare. Domnul Isus a folosit corect şi exact cuvântul ekklesia, dar istoria bisericii ne descoperă multe denaturări şi înţelesuri false ale acestui cuvânt.

III.   Domnul Isus a folosit ekklesia de 23 de ori în Noul Testament.

„Eu voi zidi ekklesia Mea,” a spus Domnul Isus în Matei 16:18. Cuvântul „Mea” este singurul adjectiv pentru biserică în Noul Testament, în această epocă. (Când vom ajunge cu toţii în ceruri, într-o singură mare adunare, atunci va fi o „Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta,” Ef. 5:27).

Când Domnul Isus a spus „Biserica Mea,” aceasta trebuia să fie diferită de orice altă adunare din Vechiul Testament. De aceea, ea nu era o continuare a vreunei ekklesia vechi testamentale; era o entitate nouă. „Adunarea din pustie” din Fapte 7:38 a fost o adunare, aşa cum spune nota de subsol a lui Scofield: „O traducere mai bună [pentru biserică] ar fi „congregaţia.” Înţelesul original al cuvântului ekklesia a fost o adunare de cetăţeni într-un loc public pentru deliberări (sublinierea îi aparţine) [autorul se referă la The Scofield Reference Bible –Ed.] . Septuaginta l-a folosit pentru a semnifica adunarea lui Israel. Aici este folosită în cel mai general sens al unei întruniri convocate.” Apoi Scofield se contrazice el însuşi sugerând o biserică „universală” – una care nu s-a întrunit niciodată până acum.

Fără lexicoane, se poate cunoaşte sensul unui cuvânt observându-se modul în care este folosit. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de două ori în Matei 18:17 unde acesta trebuie să însemne o adunare reală, locală. Domnul Isus a folosit cuvântul biserică de 20 de ori în Apocalipsa, de fiecare dată însemnând o congregaţie reală. Pluralul „biserici” se găseşte de 12 ori în Apocalipsa, contrar utilizării moderne şi neglijente care de prea multe ori foloseşte singularul pentru a desemna mai multe biserici dintr-o anumită zonă. Citim despre „bisericile din Asia” dar niciodată despre „biserica din Asia.”

Atât Domnul Isus cât şi Duhul Sfânt au subliniat importanţa definirii corecte a cuvântului „biserică.” De şapte ori citim: „ Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Dacă repetiţia este un criteriu, atunci acesta este cel mai important verset din Noul Testament. De ce? Fiindcă o biserică este trupul lui Hristos, reprezentanta Sa pe pământ, singura organizaţie pe care El a zidit-o şi a autorizat-o să ducă la îndeplinire TOATĂ lucrarea Sa, pe TOT pământul, în TOATE aceste secole. TOT poporul Său ar trebui să fie implicat într-o asemenea biserică.

În Apocalipsa 22:16 a considerat că fiecare credincios va fi într-o biserică reală. „Eu, Isus, am trimes pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru Biserici.”Astfel, orice credincios ce nu este membru într-o biserică reală (adevărată) va fi omis. Domnul Isus nu a glumit când a spus: „Eu voi zidi Biserica Mea.”

Prima utilizare a cuvântului „biserică” din Matei 16:18 este generică sau instituţională. Domnul Isus a înţeles prin aceasta că va avea mai mult de una, aşa cum Dumnezeu a plănuit mai mult decât un singur om când a spus în Geneza 1:26: „Să facem om.” Auzim spunându-se: „Câinele este cel mai bun prieten al omului,” ceea ce nu semnifică un câine şi un om universal, ci fiecare câine şi fiecare om. Deci, utilizarea generică a cuvântului „biserică” în Matei 16:18 şi oriunde altundeva înseamnă fiecare biserică reală.

Din moment ce Domnul Isus a folosit cuvântul „biserică” de 22 de ori drept o adunare reală, atunci utilizarea lui în Matei 16:18 trebuie să însemne acelaşi lucru. El nu a folosit cuvântul ekklesia la început pentru un fel de biserică, şi apoi întotdeauna după aceasta cu un înţeles total diferit. Mai mult, El nu a spus: „Eu voi zidi două feluri de biserici.” Aceasta ar fi foarte confuz, căci cine ar putea spune la ce fel se referă de fiecare dată?

Contrar lui Scofield, nici măcar un verset nu spune că Duhul Sfânt ar „forma” o biserică la Cincizecime, sau la orice altă dată. Cristos a spus că El Însuşi o va zidi şi aşa a făcut. El a spus în Ioan 17:4: „am sfârşit lucrarea, pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Cât despre timpul viitor al cuvântului oikodomeso, voi construi, Dr. A.T. Robertson în cartea sa SHORT GRAMMAR, 3rd edition, p. 141, spune „Viitorul, la fel, prezintă o acţiune incompletă care, în orice caz, poate fi prelungită, repetată, întreruptă sau începută.”

Matei 16:18 ar putea fi: „Eu voi edifica biserica Mea,” fiindcă alte versete spun că biserici, înfiinţate anterior, încă erau edificate (Fapte 9:31; 1 Cor. 14:5, 12, 26; Ef. 4:12, 16, 29; 1 Tim. 1:4 (pentru ultima referinţă vezi traducerea Trinitarian Bible Society -n.tr.)).

Mulţi experţi cred că Domnul Isus şi-a început biserica atunci când şi-a chemat primii ucenici, aşa cum ni se spune în Matei 4:18-22; Marcu 1:16-20; Luca 6:13-16 şi Ioan 1:35-45. În Matei 10:1 Domnul Isus „a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi,” unde cuvântul pentru „chemat” este proskalesamenos care are aceeaşi rădăcină ca ekklesia. Atunci Domnul Isus a „adunat” sau „ekklesiat” ucenicii Săi, fiindcă ei au fost un trup chemat. El le-a dat apoi putere să scoată demoni, să vindece bolnavi şi să învie morţii. „Aceştia sunt cei doisprezece, pe cari i-a trimes Domnul Isus” (Matei 10:5).

Toate acestea sunt în acord cu Ef. 2:20, 21 – „fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Domnul Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.”

Ştim căci Cristos a fost Păstorul cel bun, fiindcă cuvântul grecesc poimen are înţelesul de păstor. El aşa a spus în Ioan 10:11, 14. Atunci noua sa biserică a avut singurul păstor perfect din toată istoria. Iar această biserică pe care Cristos a zidit-o personal, în zilele în care trăia în trup, este modelul tuturor bisericilor care i-au urmat. Fiindcă acei 13 bărbaţi au făcut cea mai bună lucrare cunoscută a bisericii: învăţare, predicare, vindecare, evanghelizare, mângăiere, consiliere şi ajutorare pentru oricine era în nevoie. Ce biserică a făcut mai mult?

Cele patru Evanghelii nu ar fi necesare pentru dispensaţia legii mozaice care atunci se încheia. Cele patru Evanghelii SUNT necesare pentru dispensaţia Noului Testament despre care Cristos a spus că a început cu Ioan Botezătorul (Mat. 11:13; Luca 16:16; de asemenea Marcu 1:1-8; Ioan 1:6-17; Fapte 10:37 şi 13:24). Aceasta este epoca bisericii, iar Domnul Isus a venit pentru a o defini şi a o începe – în cele patru Evanghelii.

Viaţa şi organizarea bisericii au fost la fel atât înainte cât şi după Cincizecime. Fiindcă Noul Testament este un tot unitar: are o Evanghelie, un plan de mântuire, o împărăţie, un botez şi un fel de biserică. Înainte de Cincizecime, biserica lui Cristos a avut Evanghelia, botezul, Cina, lucrarea misionară, disciplina, organizarea, evanghelizarea şi o mare putere.

IV. Luca, în Fapte, foloseşte ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie. În Fapte 1:13-15 găsim pe apostoli rugându-se cu un cuget împreună cu alţi peste 100 de credincioşi, iar apoi ei au avut o adunare generală. Toate acestea implică membrii reali. Fapte 2:41 spune că aproximativ 3000 de suflete au fost adăugate lor la Cincizecime. Un salariat poate adăuga o sumă de bani la un cont bancar existent anterior, dar el nu adaugă la unul ce nu a fost încă înfiinţat. La fel este şi cu biserica.

Nu există nici un singur verset care să spună că Duhul Sfânt a „format” biserica la Cincizecime. Dar notele lui Scofield spun de 15 ori că El a făcut acest lucru, bazându-şi falsa afirmaţie pe traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 –„am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. . .” Observaţi: (1) Nici Pavel, nici corintenii nu erau la Ierusalim atunci; încă nu erau mântuiţi. A folosi traducerea neclară din 1 Corinteni 12:13 înseamnă a depinde de „un dinte stricat şi . . .un picior care şchiopătează” (Prov. 25:19). (2) Nici un alt verset nu susţine această traducere neclară a versetului 1 Corinteni 12:13. (3) Şapte versete clare spun căci Cristos a botezat credincioşii CU Duhul, Matei 3:11, Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33; Fapte 1:5; 2:33; 11:16. (4) Influenţa traducătorilor englezi a rămas până astăzi; ei au fost împotriva afundării în apă; ei au refuzat cu o sinceritate îndoielnică să traducă baptizo care întotdeauna a însemnat afundare. (5) Traducerea românească a prepoziţiei greceşti en este „în.” (6) Cuvântul „Duh” nu este cu majusculă în greceşte, iar contextul nu cere o majusculă. (7) În limba greacă citim: „într-un duh am fost afundaţi, într-un trup,” iar acel trup este clar identificat în versetele 24 şi 27 ca biserica-trup din Corint. (8) Pavel foloseşte fraza identică „într-un duh” în Filipeni 1:27, pentru acelaşi motiv, unitatea bisericii. (9) „Trupul” în 1 Corinteni 12:13 este sinonim cu „clădirea” ca metaforă a unei biserici; în fiecare caz, este necesară o unitate vizibilă şi un ansamblu de părţi. (10) O biserică trebuie să se adune pentru a fi un trup.

Un trup este întotdeauna local, vizibil şi real, la fel cum este şi o adunare. Sunt toţi împreună într-un singur loc în acelaşi timp.

Fiecare menţiune a unei biserici în Fapte necesită o adunare, la fel cum arată fiecare context. Nu există nici un argument conform căruia ekklesia şi-ar fi schimbat înţelesul său din Septuaginta, sau cel folosit de Domnul Isus. El Şi-a zidit biserica Sa, aceasta implicând o structură şi un schelet, la fel cum pretinde fiecare metaforă folosită pentru biserică. Ce se poate construi la o biserică universală? Nu are nici o organizare, slujitori sau rânduieli; nu are nici o adresă, responsabilitate şi nu trebuie răspundă înaintea nimănui; nu are  nici o identitate, asemănare sau integritate. Ce are ea – în afară de cuvinte confuze?

Pluralul cel dezbătut din Fapte 9:31, din Biblia engleză KJV –„Bisericile se bucurau de pace” este corect aşa cum este. Singularul este greşit fiindcă încalcă toate celelalte utilizări anterioare ale ekklesiei. Iar pluralul este susţinut de mai multe manuscrise greceşti.

Fapte 15:41 spune că Pavel „a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.” Dar Scofield degradează şi slăbeşte bisericile adevărate scoţând în evidenţă o biserică universală neclară pe care el o numeşte în mod greşit „adevărata” biserică!

Nu se vede nici o biserică universală în Fapte; nu poate raporta nici o acţiune şi nu are fapte care să o sprijine.

Traducerea engleză KJV a folosit „adunare” pentru ekklesia în mod corect în trei locuri – Fapte 19:32, 39, 41. Aceste versete se referă la o întrunire orăşenească a cetăţenilor Efesului care aveau dreptul de a vota şi acţiona ca trup. Ce ar fi fost dacă Bibliile noastre ar fi folosit cuvântul „biserică,” la fel ca şi în celelalte locuri? Confuzia ar fi fost similară cu cele 16 definiţii contradictorii ale bisericii date în prezent într-un dicţionar bun.

Pentru a fi fidel Bibliei, treci peste cele 115 utilizări ale cuvântului „biserică” şi înlocuieşte-l cu „congregaţie.” Bibliile engleze au folosit cuvântul „adunare” înainte de anul 1611, anul în care s-a tradus KJV. Dar avem aceste erori fiindcă Împăratului James nu-i plăceau nici puritanii, nici baptiştii.

V. Apostolul Pavel a folosit ekklesia cu înţelesul de adunare sau congregaţie.

Pavel a folosit cuvântul trup ca metaforă pentru congregaţie. O metaforă este doar o asemănare parţială cu antecedentul său. Astfel, „corpul studenţesc s-a întrunit în amfiteatru,” dar când acei studenţi se dispersează pentru ultima oară, ei nu mai sunt un corp. La fel, creştinii trebuie să fie supuşi unei adunări, sau să se întrunească regulat, pentru a putea fi numiţi un trup – sau o biserică. Creştinii din Roma nu erau o parte a trupului din Corint sau Efes. Bineînţeles, părtăşia dintre biserici era atunci bună, la fel cum ar trebui să fie şi acum.

Pavel nu a fost membru în trupul-biserică de la Roma când a scris Epistola către Romani. Dar el a folosit editorialul „noi” în multe locuri; în altele a folosit „noi” şi „voi” alternativ. Ar fi putut folosi „noi” pentru a se identifica cu creştinii de pretutindeni. Toate cele şase utilizări ale cuvântului „biserică” din Romani necesită adunări locale şi reale. Pluralul „biserici” este folosit cu acurateţe, în timp ce majoritatea scriitorilor moderni ar folosi incorect singularul.

Pavel a folosit termenul „biserică” de 31 de ori în epistolele sale către Corinteni şi de două ori în Galateni.

În Epistola către Efeseni, „biserică” se găseşte de nouă ori, de fiecare dată la singular. Sensul generic este întrebuinţat, ca în Efeseni 5:23 – „căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului.” Observaţi singularul la bărbat, nevastă, biserică şi trup. Şi totuşi, mulţi liberali vor universaliza şi evapora cuvântul „biserică” dar nu şi bărbatul şi nevasta. De ce sunt ei aşa nedrepţi? Sau soţia ta te prezintă: „acesta este soţul meu local?” Iar tu spui: „aceasta este soţia mea locală?” De ce atunci se vorbeşte pleonastic despre o „biserică locală?” Noul Testament nu face niciodată aşa. Orice biserică adevărată este locală – fără excepţie.

. . . Biserica de la Efes a fost ca o clădire „bine închegată,” aşa cum spune aşa de bine în 2:21. Nici o biserică ireală şi universală nu se poate potrivi cu acest verset bun. Efesenii ştiau foarte bine ce a fost o ekklesia. Ei aveau o adunare orăşenească cu mult înainte de apariţia lui Pavel –şi el de asemenea a ştiut ce a însemnat o ekklesia.

Biserica din Efes a fost de asemenea ca un trup „bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură” (4:16). Nu este nici un trup mistic aici; nici un trup fantomă, stafie sau iluzie, sau vreun nimic universal, imaginar sau efemer. A fost o biserică adevărată, la fel de reală ca trupul real al cuiva.

Ia-ţi trupul şi tratează-l aşa cum tratează unii trupul lui Cristos. Disecă-l, dezmembrează-l, dislocă-l, dezorganizează-l, împrăştie-l, disipă-l, dezasamblează-l, împarte-l şi dispersează-l în întrega lume. Atunci, ce trup mai este acesta?

Cât despre Cristos ca având multe trupuri – nici o problemă. Din moment ce Cristos este „Capul oricărui bărbat” (1 Cor. 11:3), El poate la fel de uşor să fie Capul fiecărei biserici. Fiindcă EL este universal, şi El ne-a promis să fie cu noi toţi până la sfârşitul acestui veac. La fel cum Conrad Hilton este capul sistemului său hotelier din întreaga lume, el este capul fiecărui hotel al său. Nu există nici o problemă aici.

Însă o problemă reală este aceasta – cum poate vreun trup, real sau metaforic, să fie întotdeauna separat şi dispersat, să nu se întrunească niciodată în această epocă, şi totuşi să fie numit trup? A vorbi despre toţi creştinii ca fiind „trupul lui Cristos” este o utilizare incorectă a cuvintelor – la fel cum fac liberalii – denaturând înţelesul raţional al Scripturilor.

Biserica şi trupul sunt folosite ca sinonime în Coloseni 1:18, 24, înţelegând prin aceasta Biserica de la Colose, şi prin implicaţie toate bisericile similare. Ideal, fiecare biserică este „bine închegată” după cum Coloseni 2:2, 19 spune aşa de frumos. Şi ce poate fi mai opus decât o biserică „universală” ce nu s-a adunat niciodată pe pământ?

Fiecare metaforă nou testamentală a bisericii necesită ceva local, strâns legat şi vizibil.

Cuvântul „coeziune” descrie fiecare biserică reală, atât în timpurile nou testamentale cât şi acum.

VI. Mulţi experţi păstrează înţelesul original al ekklesiei.

Probabil că toţi ar face la fel, dacă romano-catolicii nu ar fi vârât aşa de abil pe gâtul „creştinătăţii” ideea de catolic-universal.

J. B. Moody în cartea sa, MY CHURCH, scrie în prefaţă: „Majoritatea copleşitoare a lumii creştine, cu toţi vorbitorii şi scriitorii publici, folosesc în mod greşit şi abuză de utilizarea corectă a cuvântului „biserică” . . . Dacă eu spun neadevăruri despre biserica Lui, spun minciuni despre El.”

Roy Mason, scrie în THE MYTH OF THE UNIVERSAL, INVISIBLE CHURCH THEORY EXPLODED –„Nu există vreo menţiune a unei biserici universale în Biblie . . . Creştinii din primele secole nu au ştiut nimic despre aşa ceva . . .În scrierile lor, ei nu vorbesc despre o biserică invizibilă, universală, spirituală, atotcuprinzătoare . . . Ei cunoşteau prea bine limba greacă pentru a încerca să folosească termenul ekklesia într-un asemenea sens . . . Când reformatorii protestanţi s-au despărţit de lumea catolică, ei au respins Biserica Romano-Catolică ce pretindea a fi biserica universală vizibilă, dar ei nu s-au întors la tipul de biserică nou testamentală . . .Ei au promovat biserica universală invizibilă.”

Dr. Henry M. Morris în THE BIBLE HAS THE ANSWER (Baker, 1971) scrie –„Biserica adevărată este un grup local de credincioşi creştini, şi nu o entitate invizibilă şi universală, fără substanţă fizică, fără întruniri, fără slujitori ai bisericii, fără rânduieli, şi fără vreo lucrare organizată a evanghelizării, a închinării sau a instruirii.”

Dr. B. H. Carroll în ECCLESIA –THE CHURCH  afirmă – „localizarea este subînţeleasă în ekklesia. Nu poate exista nici o adunare acum sau în veacul de apoi fără un loc de întrunire.”

Dr. C. E. Tulga în THE NATURE OF THE CHURCH scrie – „Nu există în prezent nici o biserică universală funcţională, vizibilă sau invizibilă. Nicăieri în Noul Testament nu se învaţă o asemenea idee. Toţi răscumpăraţii tuturor veacurilor, bărbaţi şi femei, pe pământ sau în cer aparţin familiei lui Dumnezeu, Ef. 3:15. . . Fundamentalismul interdenominaţional trebuie să aibe ca bază de unitate o biserică invizibilă speculativă, o biserică ce nu se găseşte în Noul Testament ci a fost inventată şi folosită de Augustin, Luther şi Calvin ca un instrument folositor de menţinere împreună a unui amestec contradictoriu.

În acelaşi mod, alţi 45 de experţi pot fi citaţi.

Haideţi să înlăturăm aureola bisericii universale imaginare şi să o dăm bisericilor reale unde s-a potrivit atât de bine în primul secol creştin.

Nu este corect să folosim ideea medievală „catolică” pentru biserica zidită de Cristos. Dacă facem aşa, bisericile adevărate sunt acoperite de o ceaţă. Dacă Satan a încercat să ascundă şi să camufleze bisericile reale, ce ar fi putut face mai rău sau mai mult decât să inventeze ideea de biserică universală? Cu toate acestea, unii scriitori degradează bisericile reale scriindu-le cu „b,” dar scriind biserica imaginară cu „B!”

Multe versete preţioase despre biserici în Noul Testament sunt jefuite de valorile lor practice de aceia care spun că ele se referă la biserica universală, invizibilă. Aceasta este o înşelăciune la adresa lui Cristos şi a poporului Său. . .Versete care cheamă la unitatea bisericii sunt greşit aplicate sau slăbite; multe pasaje sunt făcute fără putere; influenţa bisericilor reale este disipată, şi slava care aparţine bisericilor reale este pierdută – toate datorită acestui universalism.

Ideea bisericii universale invită învăţătorii falşi şi ereticii să îi seducă pe aceia care minimalizează bisericile reale; de asemenea încurajează oamenii hoinari şi iresponsabili de a neglija datoriile faţă de o biserică reală.

Biserica universală este o „conglomeraţie interdenominaţională incomprehensibilă” de ecclesiologie ecumenică catolico-protestantă.

Ideea bisericii universale trece cu vederea milioanele de oameni care nu sunt membrii nicăieri şi care dau bani unor organizaţii nebisericeşti, jefuind astfel bisericile reale.

O biserică adevărată nou testamentală este o coeziune; biserica universală este exact opusul.

Biserica universală nu are nevoie de păstori, învăţători sau muzicieni, deci, de ce să avem şcoli scumpe pentru ei? Şi de ce să cerem bisericilor reale să susţină astfel de şcoli fără rost? Iar dacă toţi păstorii şi profesorii ar trebui să depindă doar de biserica universală pentru salariile lor, atunci şi-ar schimba imediat teologia.

Când nimeni nu are vreo responsabilitate, atunci nu se realizează nimic. Ideea de biserică universală nu motivează pe nimeni; evocă doar un răspuns neutru sau negativ. Când cineva aude de o asemenea biserică devine dezinteresat. Ei gândesc: este prea departe; eu nu o pot vedea; nu are nimic de-a face cu mine; este o fantomă. De ce profesorul sau pastorul meu îmi  distrage atenţia de la biserica mea reală pe care o iubesc şi o înţeleg?”

Întreg Noul Testament s-a concentrat numai asupra bisericilor reale. Fie ca orice creştin care crede Biblia să facă la fel acum, acordându-i lui Cristos şi bisericii Sale întreaga sa afecţiune, loialitate completă şi cooperare, la fel ca într-un trup.


12 obstacole de netrecut pentru susţinătorii Bisericii universale invizibile

http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/12_obstacole.html