Romani 11
Romani 11
de Aurel Munteanu 23 oct. 2017
La începutul capitolului 9, Pavel introduce alegerea națională a poporului evreu, dar nu se ocupă de ea decât în capitolele 10 și 11.
În cap. 10, versetul 1, Pavel își arată dorința ca poporul său evreu să fie salvat.
Versetele 2-3, afirmă că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cu dreptatea revelată de Dumnezeu (Cristos), ci cu îndreptățirea proprie pe care și-o atribuiau prin ținerea Legii lui Moise.
Capitolul 11 cu v. 1, apostolul Pavel se întreabă: ,,A lepădat Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum!”
Despre care popor întreabă Pavel aici? Despre Adunarea nou testamentară? Nu! Adunarea nu a înlocuit Israelul ca națiune. Aici Pavel vorbește despre poporul Său evreu, și alegerea lor veșnică datorită Legământului cu Avraam, Isaac și Iacov. În cele ce urmează Pavel, arată că Dumnezeu nu a lepădat poporul Său în totalitate, ci și-a păstrat o rămășiță evreiască care împreună cu aleșii dintre neamuri, formează poporul actual al lui Dumnezeu. Acest lucru întâmplându-se ca să se împlinească promisiunea din Legământul avraamic prin care se spunea că în sămânța lui vor fi binecuvântați atât evreii cât și neamurile.
V. 2, Pavel întărește afirmația din v. 1, dându-se exemplu de ales chiar pe sine, drept dovadă că Dumnezeu nu a lepădat pe poporul Său. El își arată descendența din Avraam prin Beniamin, fiul lui Iacov și al Rahelei.
De la v.2-6, Pavel explică că la fel cum a fost din vechime de pe timpul lui Ilie, o rămășiță aleasă din popor, la fel există o rămășiță și în timpul de față. Atunci Ilie se credea singurul mântuit în regatul idolatru al celor 10 seminții desprinse de Iuda, dar Dumnezeu l-a corectat spunându-i că nu este singur. În ciuda acelei apostazii prin har suveran, Dumnezeu Își păstrase pentru Sine 7. 000 de bărbați.
V. 5, accentuează concluzia prezentată prin exemplul dat de pe timpul lui Ilie și anume că există o rămășiță aleasă prin nemerit de Dumnezeu.
V.6, scoate în evidență principiul pe care a fost aleasă rămășița – harul nu faptele făcute de ei în neprihănirea lor.
V.7, prezintă separarea făcută de această alegere personală pentru mântuire a rămășiței, în sânul poporului ales ca națiune.
– Israelul privit ca popor ales, nu capătă tot salvarea fiecărui individ în parte, fiind împietrit
– pe când indivizii ce compun rămășița aleasă capătă mântuire
V.8, Pavel argumentează biblic împietrirea aceasta în ciuda alegerii lor naționale, cu două citate. Primul din Isaia 29.10. și cel de al doilea din Psalmul 69.22-23.
V.11, arată că în ciuda acestei împietriri a marii majorități a poporului evreu, alegerea lor națională nu este anulată. Ea rămâne în picioare deoarece este promisă prin Legământ. După perioada Legământului de acum în care ne aflăm, ,,după ce se va lua harul de la neamuri”, Dumnezeu se va ocupa din nou de poporul evreu ca națiune, făcându-i cap între popoare după cum le-a fost promis.
Versetul 11, arată că:
– alunecarea lor națională a făcut posibilă intrarea noastră prin Legământul avraamic
– lucru care ar trebui să le stârnească gelozia
V.12, arată că dacă alunecarea lor a adus bogăție neamurilor, readucerea lor înapoi va fi o bogăție de glorie și mai mare pentru neamuri. Cu alte cuvinte dacă ceva negativ a adus beneficiu pentru noi, ce va fi când li se va întâmpla ceva pozitiv. Atunci noi neamurile vom avea o mai mare plinătate de bucurie și har. Lucrul acesta cred că va fi împlinit în Împărăția de 1. 000 de ani, când toate națiunile pământului vor fi binecuvântate prin Cristos care va domni pe tronul lui David în Sion.
V. 15, compară reîntoarcerea lor la Dumnezeu ca națiune aleasă, cu o înviere din morți.
De la 16 – 24, apostolul compară alunecarea lor ca națiune cu un măslin bun căruia i se taie ramurile naturale (datorită faptului că nu au dat rod datorită împietririi).
Pe noi națiunile ne compară cu un măslin sălbatic care a fost altoit împotriva firii lui, ca să de-a rod bun.
Măslinul bun, care ne ține atât rămășița evreiască cât și aleșii dintre neamuri în perioada de acum, este Avraam în care suntem ,,altoiți” datorită Legământului făcut de Dumnezeu cu el:
Gen.7.4,7: „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri.
Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine.
Romani 4. 16.b-17.a.: nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.”
Galateni 3.28-29: Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
A fi părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului cred că înseamnă să beneficiezi de promisiunile binecuvântate ale Legământului avraamic – v. 17.
v. 18, ne arată faptul că nu avem nici un merit că am fost altoiți noi neamurile. Nu trebuie să ne mândrim față de ei deoarece beneficiem prin legământul făcut cu părintele lor fizic, ei fiind ramurile firești ale acestui măslin.
– nu trebuie să ne fălim față de ramurile orbite acum (evreii nemântuiți)
– ni se amintește că nu noi ramurile altoite ținem rădăcina, ci rădăcina ne ține pe noi
v.19-20, confirmă motivul tăieri lor (alunecarea) și altoirea noastră
– o parte din evreii naturali au fost tăiați datorită necredinței
– noi rămânem altoiți datorită credinței
Motiv pentru care nu trebuie să ne îngâmfăm ci să avem o teamă sfântă.
v.21-22, neamurile altoite primesc avertismentul ca să stăruie în credință altfel vor fi tăiate și va fi realtoit din nou poporul ales.
v. 23. arată că este ceva normal ca ei să fie din nou altoiți în propriul măslin. Această altoire se va face când tot poporul va fi credincios în viitor după Necazul lui Iacov când Domnul îi va întoarce din nou la El.
v. 24, îi pune pe ei ramurile firești în contrast cu noi care eram dintr-un măslin sălbatic, altoit împotriva naturii noaste, spunând: ,,cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor”
v. 25-28, apostolul Pavel ne spune o taina nouă neamurilor, ca să nu ne credem deștepți și mândrii:
25. O parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.
26. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov.
27. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.”
28. În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.
Versetul 27, mă face să cred că după ce va intra numărul deplin al aleșilor din timpul de acum ,,al neamurilor”, Domnul va reînoi cu ei Legământul Său. Așa că după Legământul din timpul actual, va mai exista un Legământ cu ei. Ce se predică azi că Israelul nu va mai avea ,,nici o șansă” este orbire spirituală.
v. 29, arată că lui Dumnezeu nu îi pare rău de darurile și de chemarea făcută neamurilor.
v.30-32, arată că frații din Roma și noi odinioară până în altoire nu ascultam de Dumnezeu, dar prin lepădarea lor datorită îndreptățirii proprii (ca națiune prin Moise, lepădând pe Cristos), am căpătat noi îndurare.
Și tot aşa şi acum evreii n-au crezut acum în îndurarea dată nouă, ca să primească şi ei îndurare când vor fi realtoiți.Pentru că Dumnezeu i-a închis împreună pe toţi în necredinţă, iudei și neamuri ca să arate îndurare tuturor!
Ioan 3.16.
Ioan 3.16.
de Aurel Munteanu 27 sept. 2017
Contextul în care este scris versetul Ioan 3.16:
– într-o discuție particulară cu unul din fruntașii Iudeilor Nicodim (Nicodemos – gr. Învingătorul poporului)
– pe fondul discuției despre nașterea din nou pe care acesta nu o înțelegea – v. 3-10.
– Domnul îl anunță pe Nicodim că mărturia Sa și a ucenicilor nu va fi primită de popor – v.11.
– în v. 12, Isus le spune chiar dacă le-ar exemplifica învățătura Lui prin exemple de pe pământ, ei tot nu vor pricepe. Cu atât mai mult nu vor pricepe dacă folosește explicații ale lucrurilor de sus.
– v.13, arată că El este singurul în măsură să-i învețe lucruri cerești deoarece de acolo a coborât
– în v.14, le dă un exemplu pământesc prin care dorește să exemplifice scopul coborâri Lui din ceruri: exemplu înălțări șarpelui de aramă din pustiu, exemplu ce avea să prefigureze jertfa Sa.
Contextul înălțării șarpelui de aramă – Nehuștan:
– poporul cârtise împotriva lui Moise că îi scosese din Egipt
– cârtiseră împotriva lui Dumnezeu batjocorind mana (o numeau mizerabilă)
– poporul răzvrătit fusese condamnat de Dumnezeu și începuseră să moară
– Moise mijlocește pentru ei și Domnul le oferă soluția salvării de la moarte: trebuiau să înalțe pe o prăjină în tabără un șarpe strălucitor
– șarpele trebuia privit ca singura soluție a lor trimisă de Dumnezeu pentru salvarea lor (nu prăjina, cine citește să priceapă)
– toți mușcații trebuiau să privească nu oricum ci cu credință, pentru a trăi. Trăiau în ciuda mușcăturii.
– șarpele a fost înălțat ca soluție în vederea salvării și nu a condamnării a celor ce priveau cu credință la el
Cu alte cuvinte, Domnul Isus îi spune lui Nicodim, în v.14, că El este soluția pentru păcatele credincioșilor, singura soluție hotărâtă de Dumnezeu.
Coborând din cer, a venit să fie înălțat pe lemn, ca oricine privește la El cu credință, să trăiască chiar dacă a fost mușcat de Satana, șarpele cel vechi (prin păcatul adamic).
– v. 15, este o aplicație a v. 14: la fel cum cei ce priveau cu credință la șarpe trăiau și erau priviți ca trăind din morți, la fel se întâmplă cu cei ce cred în Cristos – trăiesc veșnic.
– v.16, arată 3 lucruri:
1. motivul pentru care Isus a fost dat ca ,,dar” al lui Dumnezeu: dragostea Sa.
2. pentru cine a dat Dumnezeu pe Fiul Său: fiecare care crede
3. scopul pentru care a fost dat Isus ca dar al Lui Dumnezeu: să nu piară ci să trăiască etern.
Cuvântul lume (kosmon) de aici include pe fiecare care crede atât dintre evrei cât și neamuri. Cuvântul lume se referă la lumea celor credincioși (aleșii lui Dumnezeu).
Cred că aceeași idee este transmisă și de Ioan Botezătorul, când spune:
,,A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” – Ioan 1.29.
Sun incluși și credincioșii dintre neamuri deoarece vedem că de rezultatul ispășirii au avut parte și samariteni, siro-fenicieni, greci, romani, etc..
Atât Ioan Botezătorul cât și Domnul Isus nu se abat cu nimic de la exemplu dat cu șarpele din pustiu deoarece, în tabără nu erau doar evrei ci și oameni din alte națiuni – Exod 12.38:
,,O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.”
Accentul în versetul 16, nu cade pe ,,toată lumea” ca marea masă a omenirii, ci pe ,,lumea formată din fiecare credincios, evreu, grec, roman, barbar, etc…”.
Această explicație are sens privită și în lumina întregii Scripturi deoarece, în Apocalipsa 5.9-10, scrie:
Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.
Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru, și ei vor împărăți pe pământ!”
Cuvântul lume ( Kosmos în greacă) are multe sensuri:
1 universul ca întreg – F.A. 17.24.
2 pământ – Ioan 13.1.
3 sistemul lumesc – Ioan 12.31.
4 întreaga rasă umană – Romani 3.19.
5 umanitatea cu excepția credincioșilor – Ioan 15.18; Romani 3.6.
6 de a desemna neamurile în contrast cu evreii – Romani 11.12.
7 lumea celor credincioși – Ioan 1.29; 3.16-17; 6.33; 12.47; 1Cor.4.9; 2Cor. 5.19, etc..
Fiecare sens trebuie interpretat în textul respectiv, apoi analizat în context după care în lumina întregii Scripturi. Numai așa cred că prindem înțelesul corect al cuvântului.
Deuteronom 30.19.
Deuteronom 30.19.
de Aurel Munteanu 25 sept 2017
Contextul în care este scris versetul:
-generația care a fost scoasă din Egipt și care a primit Legea pe Sinai pierise prin pustiu în cei 40 de ani. Acum Domnul prin Moise înnoia Legământul Său cu generația ce urma să ia în stăpânire țara promisă, Canaanul.
– acestei generații i se reamintește Legământul de pe Sinai , Legământ condiționat de ascultarea lor. Legământ ce promitea:
– viață fizică îndelungată și binecuvântare
sau
– moarte și blesteme în caz de neascultare
În contextul acesta este scris Deuteronom 30.15 și invocate:
-viața și binele
– moartea și răul
v. 16, detaliază în ce constă viața și binele:
– în iubirea Domnului
– umblarea în căile Lui
-păzirea poruncilor Lui
Astea aduceau viață și perpetuarea lor ca popor ales în vederea moștenirii țării promise.
v.17-18, detaliază în ce constă moartea și răul:
– neascultare de Domnul care încheiase Legământ cu ei
– închinare la alți dumnezei
Aceste lucruri duceau la:
– pieirea lor
– zile puține în țara promisă
v.19, Moise invocă cerul și pământul de martor împotriva acestei generații pe baza Legământului care exista între ei.
Lor le spune: ,,ți-am pus înainte”:
– viața și moartea
– binecuvântarea și blestemul
Îndemnul Domnului pentru ei era:
,,alege viața ca să trăiești , tu și sămânța ta”
v.20, reia v. 16, reamintindu-le iar în ce constă viața lor lungă și fericită în țara Canaan, țară pronisă cu jurământ de Yahweh lui Avraam, Isaac și Iacov părinți lor.
Întrebare: ,, Putem folosi v.19, pentru a sugera că omul are o voință liberă prin care poate să aleagă sau să respingă pe Isus Cristos ca mântuitor?”
Eu personal, nu cred că textul cât și contextul permite o asemenea interpretare din mai multe motive:
– versetul nu spune nimic cu privire la Domnul Isus
– versetul nu spune nimic cu privire la acceptarea sau respingerea Lui ca mântuitor
– versetul nu spune nimic cu privire la jertfa de ispașire de la Calvar
– versetul nu spune nimic cu privire la nașterea din nou a cuiva ( chiar arminienii neagă că ea ar exista în Vechiul Testament)
– versetul nu spune nimic cu privire la vre-o mântuire spirituală ci vorbește de binecuvântare materială, viață lungă, bătrânețe fericită și locuire a țării de-a lungul generațiilor
– versetul nu scoate în evidență vre-o ,,vointă liberă” ci reamintește mai degrabă datoria lor și respectarea promisiunilor asumate în Legământul mozaic.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente