,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

adunare

Zidind Templul lui Dumnezeu – 1 Cor 3:1-4:6 de Raul Enyedi

Textul se adresează adunării, în general (1 Cor. 1:1-2), „fraților” – v. 1-3 (a se vedea și concluzia, 4:6). Aceștia erau copii spirituali (nu puteau suferi hrana tare), carnali (făceau lucrurile în felul lumii, erau călăuziți de fire). Aceasta se vede din roada din mijlocul lor: invidii, certuri, dezbinări (v. 3), mândrie (4:6).

Aceste dezbinări (cauzate de invidie și mândrie, care aveau ca efecte certuri și ruperea unității) erau cauzate de o rivalitate a slujitorilor din Corint, care polarizau membrii în jurul lor. Aceasta este problema pe care o tratează Pavel în context. Unii se polarizau în jurul său și alții în jurul lui Apolo sau al lui Petru, ca și cum ei, ca slujitori, ar fi avut o rivalitate între ei (1:12).

În realitate, nu există rivalitate între acești slujitori (Pavel și Apolo sunt tot una – v. 8; sunt împreună lucrători cu Dumnezeu – v. 9, sunt toți ai adunării – 3:22, sunt slujitori ai lui Cristos și administratori ai tainelor lui Dumnezeu – 4:1, 2, nu sunt unul împotriva celuilalt, 4:6.). Între ei nu există rivalitate pentru că lucrările lor sunt complementare (Pavel sădește, Apolo udă – 3:6). Fiecare are un rol diferit în lucrarea de construire a adunării (imaginea ogorului și a casei/ templului), fiecare are un „lucru încredințat lui” (4:2).

Avertizarea lui Pavel se referă la slujitorii/lucrătorii creștini. Nu se referă la Apolo însuși, deoarece Pavel îl dă exemplu pozitiv în 4:6. Luca, scriind cartea Faptele Apostolilor după scrierea epistolei 1 Corinteni, consemnează faptul că Apolo a ajutat mult adunarea din Corint, nu că a distrus-o (Fapte, 18:27).

4:6 – Pavel folosește o „icoană de vorbire” (lit: „a schimba înfățișarea, a transfigura, a adapta”). Aceasta înseamnă că, în loc de a-i numi specific pe unii din slujitorii din Corint, s-a dat pe sine și pe Apolo ca exemplu. Adunarea și slujitorii vizați trebuiau să înțeleagă lecția: să nu se mândrească cu unul împotriva altuia. Slujitorii să fie credincioși fiecare în lucrul încredințat lor, să nu se mândrească și să nu genereze conflicte, certuri și diviziuni. Frații din adunare trebuia să învețe să nu se grupeze în jurul unor slujitori, înălțându-i pe unii și respingându-i și judecându-i pe alții. Judecarea lucrării fiecăruia o face Domnul, Stăpânul slujitorilor, nu noi (4:3-5).

După ce a folosit imaginea agricolă (unul seamănă, altul udă), prezentând adunarea ca un ogor al lui Dumnezeu (3:6-9a), Pavel folosește o a doua metaforă pentru a-și ilustra argumentul: Adunarea este clădirea lui Dumnezeu (casa – v. 9b, templul – v. 16). El dezvoltă această metaforă a adunării ca și clădire astfel:

v. 10: Pavel se prezintă pe sine ca „meșter-zidar înțelept”. Pavel este arhitectul (responsabilul cu privire la construcție). Pavel a pus temelia, adică a început construirea clădirii, care este adunarea locală din Corint. Prezentându-se ca un arhitect înțelept, Pavel sugerează că el a început bine clădirea, a așezat-o pe o temelie bună și a dat lucrătorilor un plan bun.

„un altul” (gr. „allos” – altul de același fel, spre deosebire de „heteros” – „altul de o esență diferită”) – un alt lucrător (slujitor al lui Dumnezeu/lucrător public) clădește deasupra. Apolo este un astfel de slujitor, menționat în metafora anterioară (v. 6), dar el este folosit de Pavel doar ca „icoană de vorbire” (transfigurare), pentru a nu da numele specifice ale celor cărora se adresează. „Altul” se referă la slujitorii din acel moment din adunarea din Corint care erau în conflict unul cu celălalt. Nu era doar unul, pentru că el se referă la mai mulți „fiecare să ia bine seama”.

„Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.” – avertisment solemn, arătând importanța de a analiza la fiecare pas rezultatele lucrării proprii. Un zidar înțelept se verifică după fiecare cărămidă așezată, analizând calitatea materialului și punându-l în cântar (standardul/Cuvântul/ „ce este scris” – 4:6), pentru a se asigura că ceea ce zidește este drept și rezistent.

v. 11: Temelia este identificată ca fiind Cristos. Fiecare adunare adevărată îl are pe Cristos ca și temelie. Versetul pregătește argumentul din v. 12

v. 12: Există două feluri de materiale pe care unii lucrători (zidari) le foloseau pentru a continua construcția adunării din Corint, începute bine de Pavel:

  1. „aur, argint, pietre scumpe” – materiale prețioase, care făceau clădirea să fie frumoasă (pietrele scumpe nu sunt de genul diamantelor, rubinelor, etc., ci marmură și alte pietre decorative folosite în construcții). Imaginea de aici este cea a construcției unui templu. Templul din Ierusalim era o clădire fizică, îmbrăcată în marmură albă, strălucitoare, și era poleit cu aur, argint și aramă. Era o clădire splendidă, strălucitoare, impunătoare. În sens spiritual, adunarea din Corint este o clădire, un templu aflat în construcție. Pavel l-a început bine. Dar cum arată construcția acum? Zidarii care au venit după el au folosit materiale prețioase, așa cum se cere construirii unui templu?
  2. „lemn, fân, trestie” – Pavel insinuează că situația curentă din adunare arăta altfel: în loc ca zidarii să construiască o clădire impunătoare, frumoasă, prețioasă, templul lui Dumnezeu (adunarea din care făceau parte) era mai degrabă o cocioabă construită din materiale ieftine și perisabile.

v. 13: „lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă” – ceea ce construiește fiecare zidar acum, poate nu este aparent, vizibil de toți, dar în viitor va fi descoperită valoarea lucrării fiecăruia.

„ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc”. Lit. „Ziua”, face referire la ziua revenirii lui Cristos. Nu se referă la o perioadă de încercări de pe pământ a adunării, ci la Judecata de la tronul lui Cristos (2 Cor. 5:10), în vederea răsplătirii fiecăruia. „Focul” de aici nu este focul încercării prin care trec toți credincioșii și toate adunările din toate timpurile pe pământ, ci la faptul că Dumnezeu, la judecată, știe totul, dă în vileag totul, chiar și motivațiile ascunse ale inimii.

Expresia din v. 13 își găsește paralela în 4:5: „De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” Pavel îi mustră aici, pentru că adunarea din Corint prețuiau pe unii care zideau „lemn, fân, trestie” și desconsiderau pe alții care zideau materiale prețioase (vezi 4:3-4).

v. 14: „Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.” Este evident că focul (judecata) este, pentru slujitorul bun, spre răsplătire. „Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” (4:5); „fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui” (3:8), cum a spus mai devreme, în cealaltă metaforă, agricolă.

Cât de bine s-a achitat lucrătorul de slujba lui? Dumnezeu știe aceasta, și abia în ziua judecății se va vedea acest lucru. Verdictul judecății oamenilor, dat în timpul acestei vieți, judecând după aparențe, este irelevant (4:3). Focul judecății lor nu poate pătrunde foarte adânc, până la lucrurile ascunse, la gândurile și motivațiile oamenilor (4:5). Oamenii pot judeca doar lucrurile exterioare.

Felul cum se comportă oamenii în împrejurări grele, critice, arată ce este în inima lor. Încercarea funcționează ca un cuptor, separând aurul de zgură. Dumnezeu scoate ce este mai bun din noi atunci când ne trece prin cuptorul încins. Dar încercările nu reprezintă focul ultim, al judecății, din 1 Cor. 3:13. În timpul persecuțiilor, mulți au trădat, s-au dezis de Cristos și de adunare. Dacă cineva este în stare să moară, și rabdă până la moarte pentru credința lui, aceasta nu înseamnă automat că acea credință este adevărată. Au fost atei care au murit pentru principiile lor, musulmani, evrei, catolici, ortodocși, protestanți care au murit pentru credința lor și au răbdat toate suferințele. Aceasta nu înseamnă automat că credința lor este cea corectă.

Faptul că suferim din partea societății nu înseamnă automat că suferim pentru Cristos. Apostolul Petru, vorbind despre astfel de încercări prin care toți credincioșii și toate adunările trec la un moment dat, avertizează că nu orice suferință îl onorează pe Dumnezeu, ci doar acelea care sunt făcute pentru El, pentru Numele Lui, pentru numele de „creștin”, adică pentru învățătura Lui și pentru adunarea Lui (1 Pet. 2:20, 4:15-16).

Adevăratul foc, adevărata judecată, o face Dumnezeu, la tronul Său. De aceea, nu trebuie să judecăm înainte de vreme, să dăm sentințe finale cu privire la alții, cât timp suntem pe pământ.

v. 15: „Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.” Judecata aceasta finală nu este spre mântuire, ci spre răsplătire a celor mântuiți. A fi mântuit „ca prin foc” prezintă imaginea celui care iese dintr-o clădire incendiată cu mâinile goale, în urma lui nerămânând nimic, decât cenușă. Aceasta este imaginea slujitorului nesăbuit, care a construit în adunare lucruri perisabile.

Care sunt aceste lucruri perisabile și care sunt cele valoroase?

Versetele 18-23 aduc lumină în ce privește identificarea lucrurilor numite „lemn, fân, trestie”: lucrarea bazată pe înțelepciunea „în felul veacului acestuia”, care este diferită de înțelepciunea lui Dumnezeu. Pavel deschide acest subiect în 1:17 și continuă să condamne predicarea bazată pe înțelepciunea vorbirii și afirmă că el însuși L-a predicat altfel pe Cristos între ei (2:1-2: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit).”

Predicarea firească a unora a generat de partea membrilor carnali (3:1-3) înălțarea unor predicatori și desconsiderarea altora (3:3-4) și a generat invidii, schisme și certuri.

Însă „lemnul, fânul, trestia” se referă mai mult decât la conținutul doctrinar al predicării: se referă la motivarea interioară a slujitorului pentru care face o slujire. Aceasta pentru că predicarea în sine poate fi (și trebuie) trasă la răspundere de adunare, care o poate evalua conform standardului Cuvântului. Însă motivațiile interioare ale slujitorului doar Dumnezeu le știe. Focul judecății va da în vileag („va scoate la lumină”) în „ziua” aceea (nu acum) „lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor” (4:5).

Dacă cineva a făcut o lucrare din slavă deșartă, pentru propria-i înălțare, pentru un câștig mârșav, chiar dacă ar fi predicat doctrina corectă și toți l-ar fi apreciat în timpul vieții, la judecată, Dumnezeu îl va da în vileag și nu îi va da nicio răsplată.

Așadar, materialele perisabile și ieftine, nedemne de a fi parte din Templul lui Dumnezeu, care îi strică frumusețea, reprezintă doctrinele false, predicarea bazată pe înțelepciunea omenească și motivațiile firești care produc certuri și dezbinări în adunare.

Materialele prețioase reprezintă opusul acestora: învățăturile lui Cristos, predicarea centrată pe Cristos, bazată pe dragoste jertfitoare și pe o slujire cu credincioșie a lui Cristos și a adunării, care fac din adunare o casă spirituală trainică, unită, bine închegată și frumoasă.

Cine sunt zidarii? Strict, conform contextului, ei sunt slujitorii adunării din Corint, care continuau în prezent lucrarea începută de Pavel și continuată de Apolo. Cuvintele lui Pavel reprezintă o mustrare și o atenționare a lor. Acesta este înțelesul, adică interpretarea textului.

1. O aplicație a textului este pentru toți slujitorii adunărilor adevărate, din toate timpurile și locurile. Fiecare trebuie să ia bine seama cum zidește adunarea în care slujește și ce materiale folosește.

Pavel scoate în evidență 3 feluri de slujitori:

  1. 1. pe cei înțelepți, care zidesc materiale potrivite pentru Templul lui Dumnezeu, și care vor fi răsplătiți pentru munca lor în ziua judecății. (v. 12-13).
  2. 2. pe cei nesăbuiți, care sunt mântuiți, dar lucrarea zidită de ei este o cocioabă, nevrednică de numele de Casă a Dumnezeului celui Viu. (v. 14)
  3. 3. Pe cei destructivi, care dărâmă ceea ce zidesc alții (v. 16-17). Cum dărâmă? Prin aducerea de lucruri nesfinte în Templu.

Fiecare slujitor trebuie să se cerceteze, să se evalueze pe sine, învățătura sa, motivațiile sale, efectele lucrării sale în adunare, pentru a-și da seama, înainte de a fi prea târziu, ce fel de lucrare face.

2. Dar, oare doar slujitorii publici ai adunărilor adevărate primesc această atenționare? Fiecare membru al unei adunări adevărate trebuie să ia pentru sine acest avertisment. Să nu uităm că Pavel începe această parte a epistolei adresându-se întregii adunări (3:1-3) și mustrându-i pe toți pentru carnalitatea lor. El încheie argumentația adresându-se întregii adunări (4:6). Având în vedere, pe de-o parte, că nu doar slujitorii publici, ci toți membrii adunării se făceau vinovați de dezbinări și certuri, și pe de altă parte că toți membrii contribuie la zidirea adunării, nu doar slujitorii publici, trebuie ca avertismentul lui Pavel să fie luat în seamă de fiecare membru. Fiecare avem o lucrare de făcut în adunarea în care ne-a așezat Dumnezeu. Fiecare avem daruri specifice cu care Dumnezeu ne-a înzestrat pentru slujirea fraților și zidirea adunării. Cum facem acea lucrare? Cu credincioșie sau delăsare? Cu sinceritate sau de ochii altora? Călăuziți de Duhul Sfânt sau de firea pământească? Fiecare membru trebuie să fie cu băgare de seamă, căci lucrarea fiecăruia va fi dată pe față când vom sta înaintea tronului lui Cristos.

Este un privilegiu să facem parte dintr-o adunare adevărată. Membralitatea într-o adunare adevărată este o binecuvântare atât pentru viața aceasta, cât și pentru cea veșnică. Sunt mulți mântuiți care rătăcesc și își chinuie sufletele în adunări false sau nu au frați și surori care să îi slujească și să îi poarte în rugăciune. Să nu uităm să prețuim apartenența la adunare. Dar, mai mult, din adunările adevărate de pe pământ Domnul își va aduna Mireasa. Ea este compusă din membrii adunărilor adevărate, care L-au slujit cu credincioșie pe Mirele lor cât au trăit pe pământ. Mireasa se pregătește pe pământ, pregătirea ei constând în „faptele neprihănite ale sfinților” (Apoc. 19:7-8). Aceste fapte includ lucrarea corectă de zidire a construcției adunării (aur, argint, pietre scumpe).

Cine nu se pregătește pe pământ, chiar dacă nominal face parte dintr-o adunare adevărată, nu se poate aștepta la o răsplată sau la a face parte din Mireasa glorificată. De aceea, fiecare să se cerceteze și să ia bine seama la felul cum își face partea lui specifică în construirea adunării.

3. O ultimă aplicație a avertismentului lui Pavel, cea mai lărgită, este pentru toți cei mântuiți. De ce? pentru că toți mântuiții se vor înfățișa, după răpire, înaintea tronului lui Cristos, în vederea evaluării slujirii proprii. Contextul în care scrie Pavel era unul în care toți mântuiții făceau parte din adunări adevărate. În Noul Testament nu avem mai multe feluri de adunări. De aceea spune el că nimeni din Corint nu poate pune altă temelie decât Cristos (3:11). Dar, Domnul Isus și apostolii ne avertizează că vor exista schisme și apostazii, și ne învață cum să îi tratăm pe cei ce le provoacă: să îi însemnăm, să nu avem nicio legătură cu ei, să nu existe nicio asociere între noi și ei, între adunările noastre și cele făcute de ei.

Astăzi, avem aproximativ 40,000 de feluri de adunări în lume. Nu toate au ca temelie pe Cristos. Multe au ca temelie anumiți oameni sau învățăturile lor. Dar există oameni mântuiți în multe din aceste confesiuni. Când Domnul Isus se va arăta, toți cei mântuiți vor fi răpiți, nu doar cei din adunările adevărate. Și toți se vor înfățișa la judecata pentru răsplătiri. Cei care nu au slujit în adunări adevărate nu vor fi răsplătiți pentru slujirea lor publică, pentru că ei au contribuit la zidirea unor temple ilegitime, în care nu locuia Dumnezeu, și au păgubit adunările adevărate de slujirea lor. Din această cauză, nu vor fi parte din Mireasă (cea mai mare răsplătire posibilă), ci dintre invitații la nuntă. Ei vor fi răsplătiți, însă, pentru toată slujirea privată.

Dar, atât timp cât suntem mântuiți, cât suntem pe pământ, suntem chemați să facem parte din adunări adevărate și să contribuim la zidirea lor cu tot aurul, argintul și pietrele scumpe de care suntem în stare. Dumnezeu, care și-a pus Numele în Templul Său spiritual, în adunare, merită cea mai bună slujire de care suntem în stare. Dacă ești mântuit, dar nu faci parte dintr-o adunare adevărată, aplică acest text pentru tine, și începe să zidești pe temelia care este Cristos. Începe să slujești cu credincioșie în adunarea Lui!

Niciun mântuit nu se poate mulțumi cu starea de a fi mântuit „ca prin foc”. Nimeni să nu se mulțumească cu o răsplată mică. Noi nu Îl slujim pe Dumnezeu pentru a primi o răsplată, ci din dragoste pentru El, ca răspuns la dragostea Lui nemăsurată față de noi. Slujirea noastră, credincioșia noastră, materialele pe care le folosim în construirea adunării arată dragostea noastră față de El. Zidarul înțelept și devotat zidește aur, argint, pietre scumpe pentru că Îl iubește pe proprietarul casei și vrea să facă o lucrare cât mai bună pentru El. Zidarul care face o lucrare de mântuială demonstrează că nu are o mare prețuire față de proprietar.

Dumnezeu să ne ajute să avem o adunare vrednică de Numele Dumnezeului nostru, în care fiecare să zidim aur, argint, pietre scumpe. Este un privilegiu să fim „împreună lucrători cu Dumnezeu”. Să zidim împreună un templu sfânt și frumos, nu o cocioabă ieftină!

5 noiembrie 2020 | Categories: adunare | Tags: , , , , , | Lasă un comentariu

Cum trebuie să răspundă credincioșii și adunarea provocării virusului COVID-19

Cum trebuie să răspundă credincioșii și adunarea provocării virusului COVID-19

 

Raul Enyedi

15.03.2020

 

 

 

Suntem în mijlocul unei pandemii despre care știm încă prea puține. Nu știm cât va dura și nici toate implicațiile ei. În astfel de vremuri tulburi, în care societatea este în derivă, credincioșii trebuie să iasă în evidență ca sare și lumină a ei. Atitudinea și acțiunile noastre trebuie să fie motivate de dragostea pentru Dumnezeu și pentru semeni. Este necesar ca fiecare dintre noi să ne disciplinăm și să luăm măsurile potrivite, pentru a putea fi parte din soluția la această pandemie, și nu parte din problemă.

 

I. Importanța unei atitudini mature și responsabile la nivel personal în fața acestei pandemii și a consecințelor ei.

A. Măsuri spirituale pe care trebuie să le luăm:

1. Noi credem și susținem suveranitatea absolută a lui Dumnezeu peste întreaga creație. Aceasta înseamnă că El se implică în cel mai mic detaliu al ei. El are un plan cu creația Sa, și tot ceea ce se întâmplă este parte din acest plan, și lucrează cel mai bine la împlinirea planului Său, inclusiv această pandemie cauzată de COVID-19. Dumnezeu a îngăduit-o pentru că și ea va lucra la ducerea la îndeplinire a scopurilor Sale. Situația nu este scăpată de sub controlul Său.

2. Oamenii care nu cunosc sau resping suveranitatea lui Dumnezeu peste întregul univers se pot panica în fața unei astfel de pandemii, dar nu și noi. Noi știm în cine am crezut. Știm că El are putere să ne păzească întregi duhurile, sufletele și trupurile noastre (1 Tes. 5:23). Ne bazăm pe suveranitatea lui Dumnezeu și acceptăm cu încredere totală că ceea ce El a pregătit pentru noi este cel mai bun lucru care ni se poate întâmpla. Pentru unii, aceasta înseamnă protecția față de acest virus. Pentru alții, înseamnă infectarea cu el. Pentru alții, înseamnă disciplina trecerii printr-o perioadă de restricții sau lipsuri. Nu știm ce a pregătit Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. El nu a promis copiilor Săi imunitate față de orice boală. A promis, însă, că ne va da harul și resursele de a trece peste orice obstacol.

3. Care trebuie să fie atitudinea noastră față de această pandemie?

a. Să nu ne panicăm. În acest fel putem face o diferență între noi și lume.

b. Să privim cu credință spre El.

c. Să ne păstrăm pacea și liniștea.

d. Să acționăm cu înțelepciune.

e. Să arătăm lumii echilibru și calm în fața furtunii.

f. Să ne încurajăm unii pe alții.

g. Să mijlocim prin post și rugăciune pentru noi și pentru societatea în care Dumnezeu ne-a așezat, să cerem îndurarea Sa peste toți, peste bolnavi, peste rudele lor, peste medici și peste autoritățile care se luptă cu pandemia. Mare putere are rugăciunea celui neprihănit. Adunarea noastră trebuie să fie pe prima linie în această bătălie, și putem face acest lucru în primul rând ducând lupta spirituală.

 

4. Când o societate merge bine și oamenii prosperă, ei uită de nevoia lor de Dumnezeu, uită că lui Dumnezeu Îi datorează viața, bunăstarea și fericirea lor. Când Dumnezeu cercetează o societate, scoțându-i din ritmul zilnic și din starea de nepăsare și auto-suficiență, acest lucru trebuie să îl vedem ca pe un har. Această pandemie este o ocazie potrivită ca să aducem oamenilor aminte de suveranitatea lui Dumnezeu și de nevoia lor de El și de mântuirea Lui! Trecem printr-o perioadă în care oamenii pot vedea ce fragil e echilibrul din viața lor și ce efemeră e fundația pe care își construiesc viața. Cu adevărat, cei fără Dumnezeu și-au construit casele vieții pe nisip.

a. Mărturia pe care o depunem trebuie să fie una înțeleaptă.

b. Din păcate, printre creștini circulă tot felul de mesaje aberante, interpretări greșite ale unor versete, așa-zise profeții și o mulțime de știri false. Răspândirea lor nu ajută, ci strică mărturia Evangheliei.

c. Atitudinea noastră nu trebuie să fie sfidătoare sau una de superioritate, ci trebuie să arătăm bunătate, înțelegere și compasiune. Trebuie să avem atitudinea Domnului Isus din Evanghelia după Marcu, 6:34: „Când a ieşit din corabie, Isus a văzut mult norod şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-aveau păstor, şi a început să-i înveţe multe lucruri.”

5. Aplicații practice:

a. Să nu ne panicăm. Un creștin care se panichează sau se bruschează și se ceartă cu alții pentru produse la magazine arată că are tot atâta lipsă de credință ca și ei.

b. Să transmitem o atitudine de calm și echilibru. Oamenii nu au încredere în autorități, că le spun adevărul sau că nu vor scăpa lucrurile de sub control, dar noi trebuie să transmitem tuturor încrederea pe care o avem în Tatăl nostru, care nu a scăpat lucrurile de sub control. Aceasta este credința practică pe care o transmitem și care se vede cel mai bine în situații în care ceilalți își pierd controlul.

c. Să folosim ocaziile acestea pentru a le împărtăși oamenilor Evanghelia.

d. Să ne rugăm pentru ceilalți, să mijlocim pentru autorități și pentru societate și să arătăm că ne pasă.

e. Să ajutăm, în domeniile în care putem, pe cei care se luptă în mod activ cu pandemia.

B. Măsuri naturale pe care trebuie să le luăm. Suveranitatea lui Dumnezeu nu înseamnă faptul că noi nu suntem responsabili să ne luptăm cu acest virus. Nu înseamnă că trebuie să îl ignorăm. Și în niciun caz nu înseamnă că trebuie să contribuim la răspândirea lui prin ignoranța sau neglijența noastră. Din contră, trebuie să facem tot ce putem, să folosim mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a preveni răspândirea lui.

1. Informare. Prima măsură este aceea de a ne informa corect. Pe Internet circulă tot felul de informații false. Ele trebuie filtrate. Nu transmiteți decât informații verificate. Cine redirecționează un mesaj este responsabil pentru propagarea conținutului său. Nu redirecționați mesaje dubioase, anonime sau neverificate. Ele nu fac decât să inflameze spiritele, să provoace confuzie, să împiedice eforturile de prevenire ale pandemiei și să strice mărturia credincioșilor.

a. Ce trebuie să știm despre acest virus? Informațiile le aflăm cel mai bine din surse oficiale, care își asumă răspunderea pentru declarații. Exemple de astfel de surse:

i. Site-ul oficial al Ministerului de Interne: www.mai.gov.ro

ii. Site de statistică și informare cu privire la evoluția pandemiei: www.worldometers.info/coronavirus/

iii. Site de știri verificate: https://www.biziday.ro

iv. În limba engleză, site-ul oficial american al Centrului pentru Control Epidemiologic: https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/index.html

b. Aplicație practică: să căutăm să fim la zi cu ultimele informații. Deciziile bune se iau pe baza unor informații bune.

i. Însă trebuie să evităm a deveni obsedați de statistici și știri. Dacă sunt comunicate speciale, este bine să le urmărim. Dar e mai bine să petrecem timp în rugăciune și studiu decât să urmărim non-stop situații în timp real.

2. Conștientizare a pericolului. Nu avem voie să sfidăm pericolul. Aceasta este o formă de ispitire a lui Dumnezeu. El ne poate proteja de infectare chiar dacă am luat contact cu cineva infectat, dar nu ne-a promis specific că va face acest lucru cu fiecare dintre noi.

a. Conștientizarea înseamnă să ne asumăm faptul că ne expunem pe noi și pe cei din jurul nostru la un pericol pe care îl cunoaștem. Să nu minimizăm sau să ignorăm pericolul.

b. De asemenea, conștientizarea înseamnă să nu considerăm pericolul mai mare decât este în realitate, căci aceasta va duce la o atitudine și la un comportament dăunător.

3. Prevenire. Să ținem cont de măsurile de prevenție, pentru a împiedica, atât cât ține de noi, răspândirea bolii. Dorim să facem parte din soluție, nu din problemă. În acest sens, trebuie să respectăm măsurile de precauție cerute de autorități.

a. Igiena personală

i. Trebuie să ne spălăm pe mâini după fiecare contact cu oameni, cu bani sau obiecte care ar putea fi contaminate. Când suntem în oraș, e bine să folosim un dezinfectant. Să nu punem mâna la gură sau la nas fără să ne fi splălat pe mâini anterior. Când ne întoarcem din oraș, ar trebui să ne schimbăm hainele purtate, care ar trebui lăsate la aer un timp.

b. Limitarea contactului direct cu oamenii.

i. Păstrarea distanței între noi

ii. Evitarea atingerii altora (strângerea mâinii, îmbrățișări, etc.)

iii. Evitarea spațiilor aglomerate. Atât cât este posibil, trebuie să evităm aglomerările de oameni. Când acest lucru nu este posibil, să căutăm să purtăm mască și mănuși, dacă avem, și să ne dezinfectăm mâinile după ce atingem persoane sau obiecte pe care le-au atins și alții.

iv. Reducerea călătoriilor la minimum.

c. Izolarea voluntară, atât cât este posibil, la domiciliu. Aceasta este valabil pentru persoanele care prezintă un risc ridicat de complicații, însă e bine să evităm expunerea câtor mai mulți membri ai familiilor noastre.

i. Pentru aceasta, trebuie să ne asigurăm că avem resursele necesare pentru a nu trebui să ieșim din casă în fiecare zi.

1. Nu transmitem un mesaj bun, ca și creștini, dacă cumpărăm la disperare cantități mari de produse, dar nu trebuie nici să nu cumpărăm deloc provizii. Trebuie să existe un echilibru. Atât timp cât cumpărăm echilibrat și responsabil, nu se va ajunge la epuizarea stocurilor anumitor produse.

2. Acolo unde este posibil, putem să facem cumpărături pentru mai multe persoane sau familii.

3. În cazul în care cineva este izolat la domiciliu și rămâne fără provizii sau are nevoie de ajutor, trebuie să anunțe situația sa.

4. Planificare. Trebuie să planificăm dinainte, să ne gândim la ceea ce s-ar putea întâmpla, la acțiunile pe care autoritățile le vor întreprinde, la resursele de hrană și medicamente de care vom avea nevoie. Trebuie să știm persoanele din jurul nostru pe care le putem ajuta și pe cele pe care le putem chema în ajutor.

5. Comunicare. Dacă avem întrebări, dacă ne simțim rău sau dacă avem nevoie de ajutor în orice fel, trebuie să comunicăm acest lucru. Să facem de cunoscut nevoile noastre. Trebuie să ne ajutăm unii pe alții în astfel de timpuri. Nu trebuie să ne distanțăm și să ne izolăm de oameni și la nivel spiritual. Trebuie ca această încercare să ne aducă mai aproape unii de alții.

C. Aplicații practice:

1. Să ne informăm din surse corecte. Să conștientizăm pericolul și că lumea aceasta are nevoie acum de fiecare din noi să se implice activ pentru a reduce efectele acestei pandemii. Trebuie să fim parte din soluție.

2. Să nu ne asumăm riscuri. Aceasta nu o facem doar pentru noi înșine, ci și pentru cei din jurul nostru. Să păstrăm o igienă corespunzătoare, să limităm contactele directe cu oamenii, să ne ferim de aglomerări.

3. În același timp, trebuie să avem o atitudine pozitivă. Să fim amabili cu ceilalți, îngăduitori cu autoritățile sau cu cei care implementează anumite restricții, să îi ajutăm pe cei pe care putem.

I. Importanța continuării întrunirilor adunării în următoarea perioadă și mesajul pe care trebuie să îl transmitem lumii.

A. Această pandemie va afecta întreaga planetă. Pe lângă riscurile medicale imediate și pe termen mai lung, se prevede recesiune economică. Dar această pandemie va afecta și felul cum vor fi percepute adunările (atât cele adevărate cât și cele din creștinismul nominal) în societate. De aceea, trebuie să transmitem tuturor un mesaj clar.

B. Se impun măsuri de precauție si restricții și în ce privește întrunirile adunării. Aceasta este necesar pentru a da dovadă de înțelepciune și responsabilitate, dar și pentru a avea o bună mărturie. Adunarea noastră și-a amânat conferința, la care urmau să participe persoane din mai multe regiuni. A fost o decizie înțeleaptă. Însă nu cred că e înțelept să anulăm, în situația prezentă, toate întrunirile adunării, pe termen nelimitat.

1. Trebuie să folosim mijloacele de comunicații pe care le avem la dispoziție pentru a face tele-conferințe, transmisii live, etc. În acest fel, reducem numărul interacțiunilor dintre noi care nu sunt absolut necesare.

2. Pe grupul de WhatsApp creat cu această ocazie putem să ne informăm unii pe alții, să știm unii de alții și să comunicăm nevoile pe care le avem. Trebuie să ne sprijinim în rugăciune, să ne încurajăm reciproc și să ne ajutăm unii pe alții. În acest fel, putem veghea unii asupra altora în timpuri dificile.

3. Încercăm să profităm la maximum de toate mijloacele de comunicare, însă suntem conștienți că ele nu înlocuiesc strângerea efectivă împreună a adunării.

4. Întrunirile adunării trebuie adaptate la această situație. Persoanele care prezintă un risc ridicat de complicații trebuie sfătuite să rămână acasă. La fel și cele care prezintă un risc ridicat de transmitere a bolii. Astfel de persoane pot participa la întrunirile adunării prin tele-conferință, de exemplu. Însă este bine ca persoanele sănătoase, care pot să se adune, să o facă, luându-și fiecare precauțiile necesare. În cazul adunărilor mai mari, ar fi înțelept să se întrunească în grupuri mai mici.

a. Participarea la întrunirile adunării reprezintă un risc de îmbolnăvire și de transmitere a bolii, la fel ca ieșirile pe stradă sau în zone aglomerate cum sunt magazinele sau farmaciile.

i. În această situație, evaluând riscurile, ar trebui să considerăm întrunirile adunării ca făcând parte din lucrurile esențiale din viața noastră, nefiind mai prejos de aprovizionarea cu alimente și medicamente.

b. Din cauza expunerii la un factor de risc, fiecare trebuie să decidă în dreptul propriei persoane dacă este dispus să și-l asume, de aceea, participarea la întruniri trebuie să fie determinată de convingerea personală a fiecăruia.

i. Din nou trebuie subliniat că riscul nu este doar de a ne infecta pe noi înșine, ci și de a-i infecta pe alții. Dacă suntem nesiguri cu privire la condiția noastră, dacă știm că am fost expuși unui risc ridicat de infectare, din dragoste și grijă pentru frații noștri trebuie să evităm să participăm la întruniri, chiar dacă în acel moment ne simțim sănătoși și dorim să mergem la adunare.

ii. Atunci când există riscuri mari, e mai bine ca întrunirea adunării să fie amânată. Trebuie avută în vedere situația pe termen lung, nu doar cea imediată. E mai bine să anulăm câteva întruniri consecutive, timp în care fiecare este atent și se protejează la maximum, decât să ne întâlnim oricum și să ajungem în situația de a fi nevoiți să suspendăm pe termen nedeterminat întrunirile, pentru că ajungem în izolare sau carantină.

iii. În cazul în care se ajunge într-o astfel de situație, în care toți membrii adunării sunt în izolare sau carantină, restricțiile trebuie respectate. În astfel de cazuri, în care membrii nu se pot aduna fizic, vom recurge la întrunirile din mediul virtual. Adunările fizice se vor rezuma la întruniri regulate ale celor aflați sub același acoperiș. Ca principiu general, fiecare membru al adunării trebuie să fie capabil să ducă mai departe credința și practica adunării, în situația în care adunarea va fi în incapacitate de a se mai întâlni.

(1) O adunare nu se auto-desființează dacă nu se poate întâlni o perioadă de timp, ci atunci când se află în imposibilitate permanentă de a se întâlni. Când adunarea din Ierusalim nu se mai putea întâlni public, în pridvorul lui Solomon, din cauza persecuției, ei se întâlneau în grupuri mici, în case. Adunarea se răsfirase în Ierusalim, în Iudeea, Galileea și Samaria (Fapte, 9:31). O adunare poate continua, în situații extreme, în acest fel, până la revenirea la normalitate.

(2) La timpul hotărât pentru întrunirea adunării, este bine ca fiecare să fim în același duh, întrunindu-ne fizic, câți suntem laolaltă (în familie, de exemplu), pentru a ne ruga, a ne închina și a studia Cuvântul și organizând transmisii în direct. Aceasta va fi o încurajare reciprocă și o dovadă că suntem unii alături de ceilalți, dar este și o rugăciune de cerere către Dumnezeu, ca să ne acorde harul de a ne putea întâlni din nou.

iv. Astfel de întruniri trebuie să fie rezervate doar pentru cazurile de risc maximum.

c. În astfel de situații ne amintim că Adunarea este Templul Noului Legământ. Ea este importantă pentru slujirea publică a lui Dumnezeu. Și trebuie să facă lucrul acesta în mod consecvent. Mijlocirea publică, închinarea publică și proclamarea publică a Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să continue și în vremuri de liniște, și în vremuri de criză. Aceasta este parte din datoria pe care Adunarea o are de a fi stâlp și temelie a adevărului în lume.

i. Noi transmitem acum societății un mesaj important: dacă anulăm întrunirile când riscul nu este extrem, spunem că adunarea nu este relevantă, nu are niciun rol într-o situație de criză, și că cel mai bun lucru pe care poate să îl facă în momentele dificile este să stea deoparte. Nu dorim ca lumea să înțeleagă că întrunirile religioase sunt asemenea evenimentelor culturale, sportive sau de divertisment care pot fi amânate sau de care ne putem lipsi, ci reprezintă parte din soluția pentru problemă.

ii. Acum este un moment bun în care să arătăm importanța noastră ca sare și lumină a lumii, prin mijlocirea spirituală, prin acordarea de sprijin și asistență spirituală celor aflați în nevoie, prin acțiuni organizate de într-ajutorare, când cineva se află în nevoie. Putem oferi societății un reper de stabilitate prin mesajele pe care le transmitem și prin exemplul nostru, pentru a preveni panica și a încuraja ordinea și echilibrul. Putem oferi autorităților un model de atitudine responsabilă a fiecăruia dintre noi în lupta contra pandemiei. De aceea, întrunirile adunării trebuie continuate, dar luându-se măsurile de precauție necesare.

(1) Societatea are acum nevoie absolută de medici pentru a se lupta cu pandemia. Însă pentru a-și desfășura activitatea, ei trebuie să își ia măsuri de protecție. Tot așa, societatea are acum nevoie de lucrarea adunărilor, dar și noi trebuie să ne luăm măsurile de protecție pentru a putea să continuăm să ne desfășurăm activitatea în condiții de siguranță.

(1) Însă cele mai importante măsuri încep la nivel personal. Fiecare membru trebuie să aplice pentru sine mijloacele de igienă și prevenție. Trebuie să conștientizeze pericolul la care se expune și la care expune și adunarea, dacă nu are grijă.

 

C. Răspunsul adunărilor la această pandemie va modela rolul lor în societate de acum înainte. Este important să dăm un răspuns biblic, coerent și responsabil.

D. Acest timp în care nu ne întâlnim cu frații noștri de câte ori dorim este un timp bun în care să ne cercetăm pe noi înșine și să găsim răspunsuri la întrebări importante, precum:

1. Ce reprezintă adunarea pentru mine?

2. Care este locul ei în lista mea de priorități?

3. Ce înseamnă că adunarea este Templul Noului Legământ?

4. Care este rolul ei față de membrii săi, de Împărăția spirituală a lui Cristos și de societate?

5. Cum Îl pot sluji mai bine pe Dumnezeu în Templul Său?

6. Care este rolul meu ca și credincios în Adunare și în societate?

Dumnezeu să ne călăuzească pe fiecare cu privire la acțiunile potrivite și să se îndure de societatea noastră!

17 martie 2020 | Categories: adunare | Tags: | Lasă un comentariu

Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov

The God of Abraham, the God of Isaac, and the God of Jacob

MARK FENISON·WEDNESDAY, DECEMBER 18, 2019

– Traducere de Paraschivescu David, Decembrie 24, 2019 –

 

Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov

 

Această triplă expresie a lui Dumnezeu este întâlnită de multe ori în Scripturi:

Exod 3:6  Şi a zis: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov“. Şi Moise şi-a ascuns faţa, pentru că se temea să se uite spre Dumnezeu.

Exod 3:15  Şi Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa vei zice fiilor lui Israel: «Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru totdeauna şi aceasta este amintirea Mea în toate generaţiile.

Exod 3:16  Du-te şi strânge pe bătrânii lui Israel şi spune-le: Domnul Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov mi S-a arătat, zicând: «V-am cercetat cu adevărat pe voi şi am văzut ce vi se face în Egipt.

Exod 4:5  ca să creadă că Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov ţi S-a arătat“.

Matei 22:32 «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii“.

Marcu 12:26  Iar despre cei morţi, că înviază, n-aţi citit în cartea lui Moise, la textul despre rug, cum i-a vorbit Dumnezeu, spunând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»?

Luca 12:37  Dar, că morţii înviază, chiar Moise a arătat în textul despre rug (Arbust spinos), când Îl numeşte pe Domnul: «Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov».

FA 3:13  Dumnezeul lui Avraam şi al lui Isaac şi al lui Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri L-a glorificat pe Slujitorul Său, Isus, pe care voi L-aţi predat şi L-aţi tăgăduit în faţa lui Pilat, când acesta hotărâse să-I dea drumul.

FA 7:32  «Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi (Unele ms. ad. „Dumnezeul“) al lui Isaac şi (Unele ms. ad. „Dumnezeul“) al lui Iacov». Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să privească.

 

De ce această desemnare triplă a lui Dumnezeu? De ce aceste trei persoane particulare și nu începe cu Abel, Seth, Noe sau Iosif?

Cred că această reprezentare triplă a lui Dumnezeu și a acestor trei persoane este intenționată, întrucât trebuie să reprezinte natura triunitară a lui Dumnezeu și legământul etern al răscumpărării cu ceea ce reprezintă în Vechiul Testament poporul Său ales al legământului ca și parte a acelui legământ.

Exemplu:

  1. Dumnezeul lui Avraam – Avraam este un tip al lui Dumnezeu Tatăl și el este numit „părintele tuturor celor care cred”.
  2. Dumnezeul lui Isaac – Isaac a fost fiul născut supranatural al lui Avraam care a fost oferit pe Muntele Moriah – deci un tip al lui Dumnezeu Fiul.
  3. Dumnezeul lui Iacob – Națiunea lui Israel a venit direct de la cei doisprezece fii ai lui Iacob, astfel el este purcezătorul (părintele, tatăl) națiunii – deci un tip al lui Dumnezeu Duhul.

 

Mai mult, Israelul natural este un tip al poporului ales al lui Dumnezeu:

Deut. 30:6  Şi Domnul Dumnezeul tău îţi va circumcide inima ta şi inima seminţei tale, ca să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău, ca să trăieşti.

Deut. 7:6  Pentru că tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău: Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să-I fii un popor deosebit („popor al Său“) dintre toate popoarele care sunt pe faţa pământului. 

 

Mai mult, legământul Avraamic sau legământul făcut de cele trei persoane ale Dumnezeirii cu Avraam, Isaac și Iacob nu reprezintă doar un tip, ci o expresie și o declarație a legământului etern al răscumpărării.

  1. Natura necondiționată a alegerilor și legământul harului

Deut. 7:7  Nu pentru că aţi fi mai mulţi decât toate popoarele S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, pentru că voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele;

Deut 7:8  ci pentru că Domnul v-a iubit şi pentru că El ţine jurământul pe care l-a jurat părinţilor voştri, de aceea v-a scos Domnul cu mână tare şi v-a răscumpărat din casa robilor, din mâna lui Faraon, împăratul Egiptului.

Deut 9:4  După ce Domnul Dumnezeul tău îi va alunga dinaintea ta, să nu zici în inima ta astfel: «Pentru dreptatea mea m-a adus Domnul să stăpânesc ţara aceasta». Căci pentru răutatea naţiunilor acestora le alungă Domnul dinaintea ta.

Deut 9:5  Nu pentru dreptatea ta sau pentru integritatea inimii tale intri tu ca să stăpâneşti ţara lor, ci pentru răutatea naţiunilor acestora le alungă Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta şi ca să întărească astfel cuvântul pe care l-a jurat Domnul părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.

Deut 9:6  Să ştii dar că nu pentru dreptatea ta îţi dă Domnul Dumnezeul tău această ţară bună ca s-o stăpâneşti; pentru că tu eşti un popor cu grumazul înţepenit.

Observați, dragostea Lui și alegerea lor nu s-au bazat pe nimic ce meritau, ci contrar a ceea ce meritau; ci se bazau (dragostea și alegerea) doar pe propriul Său legământ făcut cu părinții lor. Nu se poate declara și ilustra alegerea necondiționată într-un mod mai clar.

 

  1. Templul „casa lui Dumnezeu” a fost expresia vizibilă a acestui legământ și a poporului Său

Templul, jertfele sale, Marele Preot, rânduielile și slujbele au fost tipuri ale legământului etern de răscumpărare între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pentru a răscumpăra un popor sfânt care sunt preoți. Tabernacul/Templul Vechiului Testament a reprezentat o expresie vizibilă prin slujirea, tipurile și rânduielile națiunii lui Israel. Dacă îți doreai să vezi credința religioasă a Israelului exprimată vizibil, templul era cel ce exprima acest lucru cel mai clar.

De asemenea, același lucru este valabil și în cazul noii administrații a legământului. Dacă dorești să vezi o expresie vizibilă a noului legământ și a împărăției lui Dumnezeu, atunci nu există o expresie vizibilă mai clară decât în adunarea instituțională, rânduielile ei, slujirea și închinarea ei:

1  Petru 2:5,9  și voi înşivă, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă spirituală, (Unele ms. ad. „pentru“) o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos… Dar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, naţiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiţi virtuţile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

Adunarea reprezintă expresia vizibilă a poporului lui Dumnezeu, împărăția Sa spirituală pe pământ și de aceea „cheile împărăției” sunt date adunării, natură care este definită prin administrarea cheilor în disciplina adunării. (Matei 18:15-18). Natura cheilor definește natura adunării, deoarece adunarea trebuie să fie genul de adunare care poate administra cheile în acest mod – un corp local vizibil al lui Hristos.

Dumnezeul Triun, legământul etern necondiționat de alegere reprezentat și declarat în conformitate cu legământul Abrahamic este de asemenea reprezentat și declarat sub „legământul” vechi; dar în această epocă (în care trăim noi, n.tr), tipul și declarația cea mai clară a acestui legământ se află sub „noua” administrare a legământului, pentru că această administrare se bazează pe lucrarea finalizată a lui Hristos și ale cărei rânduieli anticipează a doua Sa venire și a cărei „casă a lui Dumnezeu” este cea mai bună expresie vizibilă a împărăției Sale, deoarece necesită mărturisirea credinței în Hristos și identificarea exterioară cu Evanghelia lui Cristos în botez, urmată de o formă vizibilă de închinare, unde adevărul legământului etern este exprimat mai clar decât în ​​orice alt moment din istorie și în orice alt loc de pe pământ.

 

25 decembrie 2019 | Categories: adunare | Tags: , | Lasă un comentariu