Mesaj din partea Adunării Baptiste ,,HARUL SUVERAN”:
Astăzi Domnul l-a chemat acasă pe fratele Curtis Pugh. Rămâne un gol în inima noastră, însă ne bucurăm pentru el. Plecarea unui slujitor credincios trebuie să fie sărbătorită, nu regretată. Suntem mângâiați în întristarea noastră de speranța învierii și de credința că el este acum în prezența Domnului pe care L-a iubit și l-a servit întreaga sa viață.
Adunarea baptistă Harul suveran a luat ființă ca urmare a eforturilor sale misionare. Ce privilegiu să facem parte dintr-o adunare a lui Cristos. Îi vom fi veșnic recunoscători Domnului că ni l-a trimis pe fr. Curtis.
Când s-a îmbolnăvit în 2004 de o boală auto-imună asemănătoare leucemiei, cei mai buni medici din estul Europei nu i-au dat nicio șansă de supraviețuire. Durata maximă de viață preconizată a fost de 2 ani (până în 2006). Când și-a sunat medicul personal din Budapesta după câteva luni în care nu a mai văzut-o, aceasta a plâns la telefon și i-a spus că a crezut că murise deja. Domnul i-a prelungit viața cu încă 12 ani. De ce? Pentru noi, care am rămas, nu pentru el, căci din cauza bolii, el ducea o luptă cu propriul corp pe care puțini oameni și-o pot imagina. Noi mai aveam nevoie de el. Acum, însă, Domnul a spus: „destul”. Stăpânul și-a chemat acasă robul bun și credincios, pentru a-i oferi pacea veșnică și bucuriile negrăite dinaintea Feței Lui.
Ne-a slujit cu mari eforturi. Îi era greu să meargă chiar și 30 metri până la birou, căci rămânea fără suflu. Chiar și așa, a continuat să slujească în căruciorul cu rotile. Cu pauze lungi după aproape fiecare pas urca la Filiași treptele până în camera de sus a casei fr. Nicu Fundeanu, unde ne strângeam pentru studiu biblic și închinare. Venea oridecâteori putea, chiar dacă asta însemna că în următoarele zile nici nu se putea ridica din pat din cauza epuizării. A iubit România și pe români până la capăt. A dat tot ce a avut pentru ei. Nimeni, nici chiar el însuși, nu știe numărul celor care au fost ajutați de el, direct sau indirect, în diferite feluri. Doar Domnul știe, și El îl va răsplăti.
Lucrarea de tipărire și distribuire de literatură gratuită în limba română a fost proiectul său de suflet. Ne spunea mereu, „Literatura ajunge mai departe decât putem noi ajunge și va dura mai mult decât vom trăi noi.” Aproape 1 milion de broșuri și cărți au fost tipărite și distribuite până acum în România și în întreaga lume. Fratele a plecat, dar lucrarea aceasta merge mai departe. Ne-au rămas predicile, cărțile și articolele scrise de el, care vor rămâne pentru multă vreme de acum încolo un instrument pentru învățarea și încurajarea multora.
Înainte de a se întoarce definitiv în Statele Unite, adunarea l-a încredințat că vom apăra credința și o vom transmite mai departe, că vom fi în stare să murim mai degrabă decât să trădăm. Nu a părăsit România decât după ce adunarea a fost organizată și suficient de matură pentru a duce mai departe lucrarea. Și-a considerat misiunea încheiată și acum nu voia să fie o povară pentru noi. Mutarea înapoi în State a fost, de fapt, un mare sacrificiu de sine, căci el voia să trăiască și să moară în România. Voia ca pe piatra sa de mormânt să fie scrise cuvintele „Numai harul”, titlul cântării sale românești preferate.
A continuat să ne ajute, să ne sprijine și de cealaltă parte a oceanului, până la capăt. Întreaga sa viață a fost una de slujire altruistă, dezinteresată. I se potrivesc cuvintele spuse de apostolul Pavel la sfârșitul vieții sale: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei, 4:7-8). Acum ești bine, frate Curtis, mai bine ca niciodată. Ne vom vedea în curând, căci venirea Domnului nostru s-a apropiat! Până atunci, vei rămâne mereu în inimile noastre, a membrilor Adunării baptiste Harul Suveran, care îți sunt atât de recunoscători pentru tot ce ai făcut! La revedere în veșnicii, frate Curtis!
Scrisoare de An nou – 2014
Iată că se mai încheie un an, şi din nou privim atât spre trecut, cât şi spre viitor. Cei mai mulţi oameni, privindu-şi viaţa în retrospectivă, o văd ca fiind un şir de întâmplări, fericite sau triste, fără nicio legătură unele cu altele.
Însă ceea ce oamenii socotesc ca fiind o simplă şi banală întâmplare, este de fapt un eveniment atât de complex încât depăşeşte cu mult puterea omului de gândire. Pentru a ne afla într-un anumit loc la un moment dat, la şcoală, la serviciu, la adunare sau oriunde altundeva, e nevoie ca miliarde de factori din afara controlului nostru să funcţioneze perfect. Dacă unul singur nu ar funcţiona, nu am mai ajunge la destinaţia noastră la timpul dorit.
Să ne gândim: Ce s-ar întâmpla dacă s-ar defecta unul din miile de componente ale mijlocului de transport? Probabil nu am mai ajunge deloc, sau cel puţin am întârzia. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar defecta vreunul din miile de componente ale unui alt accesoriu de care depindem, cum ar fi ceasul, telefonul sau computerul? Ce s-ar întâmpla dacă unul din miliardele de componente ale corpului nostru nu ar mai funcţiona normal şi ne-am îmbolnăvi?
Pentru ca un singur eveniment să aibă loc, e nevoie ca miliarde de factori pe care nu îi putem controla să funcţioneze perfect. Dar aceştia sunt doar cei strict legaţi de persoana noastră şi de obiectele pe care le întrebuinţăm personal. Dar traseul nostru se intersectează cu cel al multor altor persoane. Fiecare astfel de persoană înseamnă miliarde de alţi factori care au funcţionat perfect pentru a face întâlnirea sau intersectarea noastră posibilă.
La o privire superficială, oamenii numesc toate aceste lucruri întâmplări. Însă creştinii ştiu din Scriptură că nimic nu este la voia întâmplării, că la Dumnezeul care a creat totul şi care susţine totul nu există coincidenţă sau accident. Dumnezeu are un plan cu creaţia Sa, un plan imens, complex, în care este inclusă cea mai mică parte a atomului şi cel mai mare astru, în care suntem incluşi şi noi, oamenii.
Scriptura ne învaţă că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Epistola către romani, 8:28. Atunci când un copil al lui Dumnezeu priveşte la ceea ce i s-a întâmplat până în prezent, el poate încuviinţa că evenimentele prin care a trecut s-au întreţesut în aşa fel încât chiar şi suferinţele cele mai grele au lucrat spre binele său.
Să privim fiecare eveniment pe care îl întâmpinăm ca pe o desfăşurare a planului Său, făcut pentru binele nostru. Şi atunci vom putea spune alături de apostol: „căci sunt bine încredinţat că … nici lucrurile de acum, nici cele viitoare… nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.”Romani, 8:38, 39. Nu ştim ce ne rezervă viitorul, dar ştim că indiferent ce vom întâmpina, nimic nu ne va despărţi de Dumnezeul nostru. Ştim că toate lucrurile, frumoase sau triste, vor lucra spre binele nostru, căci Cel ce a făcut planul după care se întâmplă toate este de partea noastră. Şi dacă El este pentru noi, atunci ce contează cine ni s-ar împotrivi?
Cine poate spune ce bucurii, ce întristări sau suferinţe vom întâlni în anul ce ne stă înainte? Nu ştim, însă dacă privim spre trecut, spre experienţa noastră, şi vedem cum Dumnezeu a lucrat, vom fi încurajaţi să ştim că Cel ce a început o lucrare în noi, o va duce la bun sfârşit. Să privim, deci, trecutul cu mulţumire şi viitorul cu încredere, şi atunci vom trăi fericiţi prezentul, fiind plăcuţi lui Dumnezeu.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente