,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Teoria Succesiunii Neîntrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până astăzi-Teoria Succesiunii Apostolice -Teoria Reformei -Teoria Restaurării

Teoria Succesiunii Neîntrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până astăzi-Teoria Succesiunii Apostolice -Teoria Reformei -Teoria Restaurării

33e10-botez2baurel2bmiclea

de Aurel Munteanu 31 mai 2015

După o schiță de Raul Enyedi a cărtii : Unde să căutăm Mireasa lui Cristos în istorie ( http://ovocebaptistainfiliasi.blogspot.ro/2015/02/unde-sa-cautam-mireasa-lui-cristos-in.html )

Există 4 mari teorii pe baza cărora au luat naștere biserici în actuala eră creștină :

Teoria succesiunii apostolice

-Teoria Reformei

-Teoria Restaurării

-Teoria Succesiunii Neîntrerupte de Adunări din timpul Domnului Isus până astăzi

Teoria succesiunii apostolice:

Această teorie afirmă: ,, Cristos a întemeiat Biserica Sa, care în esenţa ei este una universală ( catolică sau sobornicească ) , ungându-i în fruntea ei pe apostolii Săi. Prin această ungere, Cristos i-a împuternicit să Îi conducă Biserica aşa cum cred ei de cuviinţă. Apostolii, deci, reprezentau autoritatea supremă în materie de credinţă, practică şi conducere a bisericii. Apostolii, la rândul lor, au transmis mai departe această autoritate, prin hirotonire, aşa că autoritatea apostolică s-a transmis mai departe prin această succesiune de hirotoniri “ .

-După schimbarea produsă în timpul împăratului Constantin cel Mare, creştinismul a evoluat şi s-a dezvoltat prin schimbări succesive ajungând mai bun şi mai puternic decât creştinismul original. Aceasta este poziţia Catolică şi Ortodoxă.

Dintre problemele acestei teorii, o menţionăm pe cea mai importantă. Susţinătorii acestei poziţii trebuie să răspundă la întrebarea: A dat Cristos Adunărilor Sale dreptul de a modifica fundamental legile pe care El le-a lăsat?

-Astăzi, bisericile lor sunt fundamental diferite de instituţia fondată de Cristos, iar din punct de vedere doctrinar, multe din dogmele lor sunt în direct conflict cu legile date de Cristos. Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe nu mai seamănă deloc cu Adunarea întemeiată de Cristos.

Biserica Catolică a luat ființa in anul 313 avand cap și fondator pe împaratul Romei – Constantin cel Mare.

Biserica Ortodoxă a aparut ca și o sciziune a Bisericii Catolice în urma schismei din anul 1054 dupa Cristos .

Acest concept alături de cel al Succesiunii Neiîntrerupte de Adunări a fost susținut , în primii 1500 de ani ai erei creștine.

Teoria reformei :

Această teorie susţinută de protestanţi afirmă : ,,Creştinismul original (Biserica Catolică) s-a pângărit şi murdărit prin compromisuri şi corupţii succesive şi apoi a fost curăţit în marea Reformă protestantă “ .

Această teorie are 2 probleme majore :

A – Dacă Biserica Romei era deja apostată, atunci botezul şi ordinarea ei erau nule şi neavenite. Dar în acest caz nici Luther sau Zwingli sau Calvin nu erau botezaţi şi ordinaţi, ceea ce înseamnă că nu aveau dreptul de a boteza şi ordina mai departe. Prin urmare, toate botezurile şi ordinările protestanţilor sunt, la rândul lor, nule şi neavenite. Bisericile lor nu sunt Adunări reale, ci doar imitaţii compuse din oameni nebotezaţi – căci oricât de evlavioşi ar fi membrii unui corp, dacă nu sunt botezaţi scriptural ei nu sunt Adunare adevărată!

B – Dacă Biserica Romei nu era apostată, deci era Adunare a lui Cristos, faptul că au părăsit-o şi au format alte biserici îi face vinovaţi de schismă, de „sfâşierea trupului lui Cristos”. Cineva exclus dintr-o Adunare adevărată nu are dreptul de a începe să boteze, să ordineze sau să înfiinţeze ADunări! În acest caz, bisericile lor sunt ilicite, nu au nici un drept scriptural de a exista !

Capi și fondatori ai acestor biserici protestante sunt următorii :

Martin Luter fondatorul Bisericilor Luterane în anul 1520-Germania .

Ulrich Zwingli fondatorul Bisericilor Swingliene în Elveția în jurul anului 1524 .

regele Henry al viii- lea fondatorul Bisericii Anglicane în 1534 –in Marea Britanie . Această biserică ia ființă în urma unui divorț neacordat de către papa Clement al Romei .

Jan Calvin fondatorul Biserici Prezbiteriene în anul 1536- Elvetia – Franța .

Un lucru foarte important de amintit despre reformatori : ei zidesc Biserici pe temelia Catolică considerată adevarata Mireasă a lui Cristos pe pământ ! Având aceeași temelie putredă rămân cu multe erezii ale bisericii mamă ceea ce îi pune repede în conflict cu Adunările subterane ale Succesiunii Neîntrerupte .

Concluzia trasă de Succesorii de Adunării prigoniți , în ceea ce privește Bisericile Protestante , îi ducea cu gândul la principiul din Iov :14.4. :

,, Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată una curată ? Nu poate să iasă niciunua ! ’’

Teoria restaurării:

Această teorie susţine : ,,Creştinismul s-a corupt în aşa măsură încât a apostat total, şi apoi a fost restaurat într-un timp ulterior reformei “.

Aceasta este poziţia cultelor ,, neo-protestante ” şi a numeroase secte. Timpul restaurării diferă de la grupare la grupare. Fiecare susţinător afirmă că grupul lor a fost cel care a restaurat credinţa originală demult pierduta.

Problema principală a teoriei constă în justificarea ei din Scriptură. Susţinătorii teoriei afirmă că gruparea lor şi întemeietorul lor au readus creştinismul înapoi la origini, că modelul lor de biserică este cel întemeiat de Cristos, că baza lor doctrinară este numai Scriptura.

-Dar tocmai Scriptura este cea care ridică cea mai mare problemă teoriei. Vorbeşte oare Scriptura de o apostazie generală şi apoi o reaşezare a Adunării şi a învăţăturilor ei? Învaţă Scriptura că adevărul, odată pierdut, va fi reaşezat printr-un om? Nu, în nici un loc din Noul Testament nu se vorbeşte despre vreo apostazie generală şi apoi o restaurare a creştinismului original.

Acest val de restauratori fondatori de biserici , iși are exponenți pe următorii :

-primii restauratori apar în sânul Bisericii Anglicane în jurul anilor 1560 și sunt cunoscuți sub denumirea de Puritani .

Ei erau împărțiți în două ramuri : unii doreau rămânerea în sânul bisericii de stat a Angliei și ceilalți militau pentru separarea de stat .

John Smyth este dat (de Uniunea Baptistă Europeană cât și cea Română ) ca fondator al Biserici Baptiste în Amsterdam –Olanda în anul 1609. El era membru al Bisericii Anglicane , se autobotează și apoi botează prin afundare , un grup de 36 de persoane , formând în felul acesta prima Biserică Baptistă de pe pământ. După ce Smith își dă seama de eroare , Tomas Helwis preia mișcarea și reântorcându-se în Anglia formează așa zisele biserici baptiste de astăzi .

-puritanul George Fox în Anglia anilor 1650 fondează Societatea Religioasă a Prietenilor cunoscută și sub denumirea de Bisericile Quakerilor ( tremuricilor ).

John si Charles Wesley (murind chiar membri anglicani ) în 1735 fondează în Anglia , Biserica Metodistă .

Alexander Champbell ( irlandez , membru al Bisericii Prezbiteriene fondate de Calvin ) în 1827 fondează în America – Biserica Crestină .

Biserica Sfințeniei apare în 1830 în America din sânul bisericii Metodiste .

A.N.Groves și J.N.Darby (membrii de rit anglican , Darby fiind chiar preot ) în 1831 fondează Fratii de la Plymouth .Împreună cu aceștia membri de frunte au mai fost și alți reprezentanți ca : B.W.Newton , C.H.Mackintosh , George Müller și W.Kelly. În România urmașii acestora sunt găsiti sub denumirea de Creștinii după Evanghelie și cea de-a doua ramură o găsim intitulată sub denumirea de Fratii care au fost uniți o perioadă destul de lunga cu Tudoriștii ( actualmente B.E.R. ) . Această a doua ramură nu sunt organizați sub cler , uniuni sau cult și practică comuniunea închisă .

La noi în țară prima biserică de acest gen ia ființă în București în 1899 printre vorbitorii de limbă franceză . Fondatorii mișcării sunt englezul E.H. Broadbent și elvețianul Francois Brenay urmași ai lui George Müller .

Phineas Bressee (membru al mișcarii sfințeniei ) în 1895 fondează în California – Biserica Nazarinenilor.

În aprilie 1906 în Los Angeles , pe strada Azusa Street nr. 312 , ia ființă Biserica Apostolică Penticostală . Mișcarea a pornit concomitent printre membrii bisericilor metodiste , baptiste , nazarinene și Holines ( bisericile sfințeniei ) , care stăruiau pentru trezire și restaurarea darurilor Adunării primare ( botezul cu Duhul Sfânt ) în bisericile lor . Fondatorii acestei biserici restauratoare ( a ploii târzii ) sunt următorii : pastorul metodist Charles Parham , studentul baptist William J.Seymour și păstorul baptist Frank Bartleman .

În România biserica penticostală este fondată la Păuliș – Arad în 1922 , de Gheorghe Bradin ( fost pastor baptist ) , lucrător al American Assemblies of God .

Biserica Branhamistă are cap și fondator pe restauratorul american W.M. Branham ( fost pastor baptist ) . Biserica ia ființă în luna mai a anului 1946 după Cristos . Branham se autointitulează profetul Ilie care va veni și totodată înger al bisericii din Laodiceea .

Bisericile Crismatice apar între anii 1950- 1960 în sanul bisericilor penticostale . Apar tot în America sub denumirea de Toronto Blessing ( Binecuvântarea de la Toronto ) .

Biserici aparute dar considerate de majoritatea ca fiind necreștine :

Biserica Mormona – fondator Joseph Smith în 1830 pe tarâm american.

Biserica Adventistă de Ziua a Saptea – promotor pastorul baptist William Miller (1844 ) si fondată oficial în 1863 de Joseph Bates, James si Ellen White .Ellen White provenea din Biserica Episcopală Metodistă și Joseph Bates împreună cu James White erau membrii ai Bisericii Conexiunea Creștină .

În România mișcarea începe cu primul misionar adventist sosit din America , fost preot catolic de origine poloneză Mihail Bellina Czechowski în 1869 .

Martorii lui Iehova – miscare fondată de restauratorul american Charles Taze Russell (fost adventist ) în anul 1872 .

Un lucru foarte important de amintit : toate aceste valuri de reformă și restaurare au produs biserici pe continent european (reforma ) cât și pe continent american (cea mai mare parte din restauratori ). Nici una ne având origine sau legatură geografica cu Israelul .

Ca si o paranteză în tot acest tablou plin de lupte și sciziuni religioase trebuie să reamintim și pe reformatorii români din sânul Bisericii Ortodoxe :

Iosif Trifa , popă ortodox în zona Sibiului produce prima biserică protestantă în context românesc. Biserica se numeste – Oastea Domnului și a luat ființă în anul 1923. După lovitura de stat din 1989 Oastea Domnului a făcut parte din Alianța Evanghelică Română alături de : baptiști , penticostali și creștini după evanghelie .

-Cea de a doua și ultima schismă ortodoxă pâna în prezent a adus pe scena Biserica Crestină după Scriptură (tudoriștii ). Această biserică a avut fondatori doi popi ortodocși și anume pe Tudor Popescu și Dumitru Cornilescu. Mișcarea a pornit în biserica Cuibul cu Barză în București între anii 1920-1924. Acești tudoriști au fost foarte mult timp uniți cu ramura separatistă a Creștinilor după Evanghelie numită Fratii de la Plymouth .

Succesiunea neîntreruptă de Adunări:

Este conceptul , conform caruia, Adunarea zidită de Cristos Domnul în Galileea , va avea o continuitate în fiecare secol cu aceeași credință , origine și practică până în ziua răpirii .

Această teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui.

Dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial.

Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “ .

-Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neântreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie.

-Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.

-Spre deosebire de celelalte teorii, principala ei problemă nu este ridicată de Scriptură, ci de istorie. Adversarii teoriei o contestă datorită insuficienţei datelor istorice care să demonstreze o succesiune neîntreruptă de Adunari . Până în prezent, nici o Adunare nu a reuşit să prezinte o succesiune completa, de necontestat. Aceste lucruri s-au datorat calamitaților naturale, incendiilor și nu în ultimul rând persecuțiilor. Mărturiile pe care le deținem le avem de la adversarii noștrii care dacă ar fi fost cu putință nu ar fi pomenit niciodata de noi.

Noi credem că acest principiu este susținut de Cristos Domnul în Scriptură :

Mat . 16.18. :

,, Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. ’’

Mat. 28. 20 :

,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

Efeseni in 3. 20-21. :

,, Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Adunare şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin. “

Iuda 3 :

,, 3. Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.”

Apoc. 1.13. :

,, Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur.”

Acest concept este sustinut de Adunările noastre cât și de înaintașii noștrii care au purtat diferite denumiri de-a lungul secolelor precum: Novațieni, Donatiști, Paulucieni, Montaniști , Waldenzi, Catari fiind în general cunoscuți sub denumirea de Anabaptiști .

Mărturii istorice despre susținătorii Succesiunii Neîntrerupte :

Chiar istoricii adverşi poziţiei baptiste sau cei seculari nu exclud această teorie, iar unii chiar o afirmă.

a. Will Durant, istoric secular american: „La început, Anabaptiştii s-au manifestat în Elveţia, unde se poate să se fi strecurat creştinismul paşnic al valdensilor din Sudul Franţei sau al fraţilor cerşetori din Ţările de Jos” (Civilizaţii istorisite, vol. 18, p. 85).

b. Mircea Eliade, istoric al religiilor, român: „primele forme creştine erau mai aproape de acelea care au fost considerate mai târziu drept eretice”

c. Zwingli, reformator elveţian: „Învăţătura Anabaptismului nu este o noutate, ci pentru o mie trei sute de ani a cauzat mare tulburare în biserică, şi a căpătat aşa putere, încât încercarea în această epocă de a lupta contra ei pare zadarnică pentru un timp” (Christian, O istorie a baptiştilor, vol. 1, p. 86).

d. Robert Barclay, istoric non-conformist englez: „După cum vom arăta, ascensiunea ‚Anabaptiştilor’ a avut loc cu mult timp înaintea formării Bisericii Angliei [1534], şi există de asemenea motive să credem că pe continentul European societăţi creştine mici, ascunse, care susţineau multe din opiniile ‚Anabaptiştilor’, au existat încă din vremurile Apostolilor. În sensul transmiterii directe a Adevărului Divin, şi al naturii adevărate a religiei spirituale, pare probabil că aceste Biserici au o descendenţă sau succesiune mai veche decât cea a Bisericii Romane” (The Inner Life of the Religious Societies, p. 11, 12).

e. Mosheim, istoric german lutheran: „În primul rând, eu cred că Menoniţii nu greşesc în totalitate atunci când se laudă cu o descendenţă dintre acei Waldenzi, Petrobrusieni şi alţii, care sunt de obicei denumiţi Martori ai adevărului înainte de Luther. Înainte de epoca lui Luther, existau ascunşi în aproape toate ţările Europei, dar în special în Boemia, Moravia, Elveţia şi Germania, foarte multe persoane, în a căror minţi era adânc înrădăcinat acel principiu pe care Waldenzii, Wickliffiţii şi Hussiţii l-au susţinut, unii mai ascuns, alţii mai deschis” (Institutes of Ecclesiastical History, William Tegg, Londra, 1867, p. 685)

f. Doctorii Ypeij şi Dermout: istorici reformaţi olandezi: „Am văzut acum că Baptiştii, care au fost în trecut numiţi Anabaptişti, şi în vremuri mai apropiate Menoniţi, au fost Waldenzii originali… Pe această bază, Baptiştii pot fi consideraţi ca fiind singura comunitate religioasă care a rezistat din zilele apostolilor, şi ca societate Creştină care a păstrat curate doctrinele Evangheliei în toate veacurile. Economia externă şi internă a Baptiştilor, în totalitate corectă, tinde să confirme adevărul disputat de Biserica Catolică, că Reforma care a avut loc în secolul şaisprezece a fost necesară în cel mai înalt grad şi în acelaşi timp respinge noţiunea eronată a Catolicilor că denominaţia lor este cea mai veche.” (Geschiedenis Der Nederlandsche Hervormde Kerk, Breda, 1819)

g. Schaff, istoric prezbiterian american: „Anabaptiştii nu au inventat opoziţia lor faţă de botezul pruncilor, fiindcă întotdeauna au existat grupări în Biserică ce au fost antipedobaptiste.” (The New Schaff-Herzog Encyclopedia, vol. I, p. 370)

h. Leonard Verduin, istoric prezbiterian american: „Ceea ce a erupt în cel de-al Doilea Front [aripa stângă, radicală a Reformei] a fost o resurgenţă a acelor tendinţe şi opinii care existau deja de secole împotriva ordinii medievale; a fost legată de cercurile antice în care, în ciuda persecuţiei, un corp de opinii şi convingeri antice erau încă în viaţă. Nu a fost ceva care s-a ridicat, fără o rădăcină mai adâncă, din evenimentele care au avut lor în 1517.” (The Reformers and their Stepchildren, p. 14) „Disidenţa împotriva ordinii medievale era deja veche de un mileniu şi extrem de răspândită” (Ibid., p. 15). „Stânga Protestantă a fost moştenitoarea lumii subterane medievale. Avea categorii de gândire şi un vocabular apărut din ereziile medievale târzii, … un vocabular care a existat înaintea Reformei şi avea propria-i putere şi propriu-i impuls, cu totul separat de Luther (Ibid, p. 35-36). „…sursele nu disting nici o persoană ca întemeietor al rebotezării în secolul şaisprezece… Cum a apărut anonim o asemenea practică atât de radicală este mai mult decât ciudat – dacă se presupune, aşa cum este voga, că Anabaptismul a fost un simplu produs al secolului şaisprezece. Dar această tăcere în privinţa aceluia care trebuie creditat cu ideea devine întru totul explicabilă imediat ce se realizează că ceea ce a fost cunoscut ca Anabaptism în timpurile Reformei nu a fost nicidecum ceva nou… Nimeni nu este creditat cu inventarea Anabaptismului secolului şaisprezece pentru motivul suficient că nimeni nu l-a inventat” (Ibid., p. 189). „Rebotezarea este tot atât de veche pe cât constantinianismul” (op. cit., p. 190)

2. Unii din cei mai renumiţi istorici baptişti aprobă sau susţin această teorie – răspuns la acuzaţia că istoricii ce susţin aşa ceva sunt „de mâna a doua”

a. Alexa Popovici, istoric baptist român – „Deşi noi nu punem accentul pe vreo succesiune care să valideze autenticitatea creştină, ci ţinem mult mai mult la o identitate de crez şi de practică, totuşi, dacă ar trebui să prezentăm şi o asemenea succesiune, ea există şi poate fi probată istoric. Înaintea existenţei anabaptiştilor au existat alte grupări religioase, care au avut acelaşi crez şi aceleaşi practici aplicate după învăţătura Noului Testament” (Istoria Anabaptiştilor din România, Ed. Făclia, p. 289-290).

b. Bertalan Kirner, istoric baptist maghiar – „În timpul Reformei, aceste concepţii baptiste [botezarea prin afundare] stârniseră multe controverse. Renumiţii reformatori, Zwingli, Luther şi Calvin purtau discuţii aprige cu baptiştii, şi îi puteau învinge doar prin forţă şi moarte.” (Viaţa misionarului Mihaly Kornya, p. 40). Liderii anabaptişti martiri Felix Manz, Michael Sattler, Balthasar Hubmaier şi Jorg Blaurock sunt menţionaţi ca predicatori baptişti (acest citat dovedeşte faptul că Kirner nu credea că baptiştii au apărut prin John Smyth)

c. John T. Christian, istoric baptist american – „Sunt foarte conştient de imperfecţiunile acestei cărţi, dar prezintă multe informaţii care înainte nu s-au găsit în nici o istorie a Baptiştilor. Am urmărit pe tot parcursul cărţii metoda ştiinţifică de investigaţie şi am lăsat faptele să vorbească de la sine. Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a Baptiştilor din zilele lui Hristos până în prezent. Trebuie amintit că Baptiştii se găseau aproape în fiecare colţ al Europei. Când am găsit o legătură între două grupuri, am afirmat acest fapt, dar când nici o legătură nu a fost vizibilă, nu am încercat să construiesc una. O sinceritate directă este sigura direcţie care trebuie urmărită. Totuşi, din fericire, fiecare fapt adiţional descoperit nu face decât să facă probabile asemenea legături în fiecare caz.

Eu am o atitudine expectativă faţă de viitor. Întâmpin bucuros orice investigaţie, fiindcă adevărul nu are de ce să se teamă de lumină.” (O istorie a baptiştilor, p. 6)

Christian a avut două doctorate, membru în American Society of History, Academia franceză de Istorie, Societatea greacă de Arheologie creştină, a făcut mai multe vizite în Europa pentru cercetări originale şi strângere de documente.

3. Această poziţie nu a fost produsul secolului XIX, ci a fost susţinută de istorici baptişti anteriori.

a. Thomas Crosby, primul istoric baptist englez, în 1738: „Dar ceea ce este mai evident pentru cercetarea noastră spre găsirea primei apariţii a acestei secte este, că aceşti bărbaţi nu au avansat această opinie privitoare la botez ca un lucru cu totul nou, ci ceva ce a fost învăţat de alţii, care au respins ca şi ei erorile şi corupţiile bisericii Romei; şi au afirmat că aceasta a fost opinia Waldenzilor şi Petrobrusienilor, care au fost înaintea lor.

Ei nu s-au considerat pe această bază drept capi şi întemeietori ai unei secte sau religii noi…” (The History of the English Baptists, vol. 1, p. xxvi)

b. Joseph Hooke, apologet baptist englez, în 1701, vorbind despre începutul „sectei” Anabaptiştilor: „…dacă ar fi neîndoielnic că nu este mai veche decât războiul de la Munster… m-aş decide să o părăsesc şi i-aş îndemna şi pe alţii să facă la fel. Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” „…suntem fermi convinşi, şi de aceea afirmăm cu tărie, deşi în smerenie, că această sectă reprezintă exact acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost pentru prima oară numiţi creştini în Antiohia, Fapte 11:26…” „…şi de atunci încoace a existat continuu în lume, fiind urâtă în toate veacurile…” (A Necessary Apology for Baptized Believers, Londra, 1701)

c. John Spittlehouse şi John More, apologeţi baptişti englezi tipăresc o lucrare în 1652, intitulată: O Apologie a Succesiunii Continue a Bisericii Primitive a lui Isus Cristos (numită eronat acum Anabaptişti), din vremea Apostolilor până în prezent

d. Concluzie: teoria succesiunii (a existenţei în fiecare veac a Adunărilor lui Cristos) este, din punct de vedere istoric, una validă, având suficient suport pentru a fi admisă chiar de istorici adverşi sau seculari. Din citatele alese, rezultă că această teorie nu este nouă printre baptişti, ci este susţinută de cei mai vechi istorici şi apologeţi baptişti; este apărată nu de istorici de mâna a doua, ci de cel mai înalt rang; este recunoscută de mari adversari şi admisă ca probabilă de unii din cei mai mari istorici seculari.

Anunțuri

12 responses

  1. Borota Daniel

    Frate draga aceasta afirmatie nu are nici o acoperire biblica.

    „Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.”

    Este o mare erezie!
    Versetele citate nu sunt temelie pentru o astfel de concluzie.
    Ar trebui sa trecem de etapa (a copilariei) in care omul intelege sa-si institutionalizeze (privatizeze) propria bisericuta cu marca cu tot ca fiind „cea originala”
    Asa se fac afaceri bune si erezii mari.
    Biserica este a lui Hristos.
    El nu a murit, e viu si El o conduce, nu a incredintat aceasta functie nimanui.
    Noi suntem doar madulare in trup si nu CAP.
    El detine nasterea din nou prin Duhul Sfant – care face copii ai Lui D-zeu
    El detine puterea de a da credinta adevarata omului
    El Insoteste sau nu pe cineva pe pamant dupa voia Lui, chiar daca unii mai cred ca ei detin puterea de al determina pe El sa fie cu unii sau cu altii.

    Biserica lui Hristos trebuie vazuta asa cum o vede El nu dupa clasificarile noastre.
    Ne convine sau nu de oamenii aflati in gruparea X sa Y care indeplinesc aceste conditii asta-i treaba noastra.
    Dar El o numeste Biserica, este a Lui si El o conduce.
    „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine,”
    (Ioan 10:14)
    Asta-i afacerea Lui. Eu il vad pe Hristos foate activ in asi conduce turma.
    Cand El lipseste din turma atunci suntem noi mari si facem ce vrem.
    Emitem teorii si pretentii de proprietate. Vedem ca lipseste Pastorul.
    Dar atunci se pune intrebarea de ce ne-a parasit Pastorul?
    Avem noi o problema … ratacim
    Slujim noi pe El si Biserica Lui sau clubul nostru?
    Hai sa vedem in Biblie cum defineste el ucenicul Lui?
    Biserica Lui este formata numai din ucenicii Lui. Pe unde sunt acesti ucenici?
    Sa ne unim cu acesti ucenici si impreuna sa costruim Biserica Lui.
    De tare multe ori suntem intai – baptisti, penticostali, etc -respectand cu sfintenie regulile acestor cluburi, organizatii si apoi mai pomenim de poruncile Lui Isus daca nu cumva am uitat cu totul de ele
    Apartenenta la aceste organizatii nu ne fac crestini.

    11 Decembrie 2016 la 08:02

    • Frate Daniel mă bucur că sunteți primul care a îndrăznit să pună un comentariu la această postare. În primul rând citatul dat de dvs trebuie luat în contextul în care a fost scris. În context citatul întărește faptul că apostazia tuturor adunărilor nu este posibilă (tocmai acesta e rolul articolului meu). Citatul este adevărat în afirmația ,,că dacă ar fi posibilă o apostazie generală„ atunci credința dată sfinților odată pentru totdeauna cat și marea trimitere ar înceta . Noi nu afirmăm că ele vor apostazia toate așa că nu putem fi acuzați de erezie.

      A doua remarcă pe care doresc să o fac, este că dvs. confundați ekklesia (adunarea) cu biserica. Diferența dintre ele este enormă: https://aurelmunteanu.wordpress.com/2013/08/07/adunare-sau-biserica/

      A treia observație pe care doresc să o fac, este că atunci când vă gândiți la Adunarea lui Cristos dvs aveți în minte conceptul de biserică universală (catolică). Acest concept nu există în Biblie ci a fost formulat de catolici si apoi protestanți. Aici găsiți Intelesul si utilizarea cuvantului Ekklesia in primul secol crestin si cum a evoluat sensul ekklesia pana la definitiile care se dau astăzi

      http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/intelesul_cuvantului_ecclesia%5b1%5d.bis.htm

      http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/originea_si_evolutia%5b1%5d.bis.htm

      Noi credem că sensul cuvântului ekklesia este acela de adunare locală și vizibilă și nu una universală din care fac parte toți mântuiții de la Cincizecime până la răpire. Mai credem că adunarea locală a fost fondată de Cristos chiar înainte de Cincizecime cu vre-o 3 ani.

      11 Decembrie 2016 la 17:21

  2. E o lucrare extraordinară, articolul, deoarece prezintă cursiv date istorice de primă mână. Și mie mi-a sărit în ochi aceeași referire, nefericit formulată, singura discutabilă, vizavi de ținuta înaltă a unui punct de vedere echilibrat și solid.

    „Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.” – nu se sustine, chiar si pentru faptul ca cunoștința e tot mai ridicată – „caci pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, ca fundul marii de apele care-l acopera.” (Isa.11:9) – NU ma refer la calitatea cunoștinței. Înțeleg că pentru tine are o logică bună ce ai gândit, de aceea e mai dificil să vezi ce vedem noi (cititorii) în acea frază. Poate vedem noi (comentatorii eronat), orice e posibil.

    De fapt am o rugaminte: Pot reposta acest articol, cu unele mici modificări (autorul și trimiterea la sursă, rămân), poate nu va fi atât de lung (doritorii vor citi originalul)…?
    Cu stimă,
    George

    21 Aprilie 2017 la 21:06

  3. Timuc Marian

    Personal consider ca se practica cultivarea unui exclusivism exagerat.

    In vechime era o zicala:
    Ezechiel, 18:2b – „Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au strepezit dinţii”

    Totusi Cuvantul Domnului continua:
    Ezechiel, 18:3 – Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu veţi mai avea prilej să spuneţi zicătoarea aceasta în Israel.
    Ezechiel, 18:4 – Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.

    Daca reformatorii au provenit din „medii toxice”, atunci cine sau de la cine au capatat ei lumina?

    Putem face oare afirmatia:
    Matei, 6:23b – Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!

    Sa intelegem ca lumina capatata de reformatorii protestanti a fost intuneric?
    Evident ca au existat stangacii si spre exemplu noi nu mai botezam copii… Totusi, chiar un copil se mai impiedica si cade.

    11 August 2017 la 22:10

    • Frate Marian, toți reformatorii au ucis și au persecutat îngrozitor pe anabaptiști. Toți care persecută stă scris că ,,nu M-au cunoscut pe Mine”! Asta e prima chestie care-i descalifică. A doua este că nu au autoritate de a exista, deoarece ei nu au fost botezați și ordinați pentru a face lucrarea lui Cristos. Uitați-vă pe articolul acesta vă rog, apoi mai vorbim: http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/trilema_protestanta%5B1%5D.bis.htm

      12 August 2017 la 16:38

      • Timuc Marian

        Revolta din Münster

        Revolta din Münster a fost o încercare a anabaptiștilor radicali de a întemeia o teocrație în orașul german Münster. Orașul a devenit un centru anabaptist între 1534 și 1535, fiind sub conducere anabaptistă pentru 18 luni — între februarie 1534, când a fost capturată primăria și Bernhard Knipperdollinginstalat ca primar, și iunie 1535. Melchior Hoffman, cel care a inițiat botezul adulților în Strasbourg în 1530, și moștenirea sa de anabaptism escatologic a asigurat elementele care au pregătit evenimentele din Münster din 1534-1535.

        Revolta

        După Războiul țărănesc, o a doua și mai hotărâtă încercare de a întemeia o teocrație a fost făcută la Münster, în Westphalia (1532-1535). Aici anabaptiștii au dobândit o influență considerabilă, prin adeziunea lui Bernhard Rothmann, pastorul luteran, și a câtorva cetățeni de seamă; liderii lor, Jan Matthys (ortografiat și sub formele Matthijs, Mathijz, Matthyssen, Mathyszoon), un brutar din Haarlem, și Jan Bockelson (sau Beukelszoon), un croitor din Leida, nu au întâmpinat dificultăți mari în a pune stăpânire pe oraș și a-i înlătura pe magistrați. Matthys era un adept al lui Melchior Hoffman care, după întemnițarea lui Hoffman la Strasbourg, a câștigat la rându-i numeroși adepți în Țările de Jos, printre care și pe Bockelson. Bockelson și Gerard Boekbinder vizitaseră Münsterul și se întorseseră cu știrea că Bernhard Rothmann învăța acolo doctrine similare cu ale lor. Matthys identifică Münsterul cu „Noul Ierusalim” și, pe 5 ianuarie1534, un număr de discipoli ai săi au intrat în oraș și au început botezul adulților. Rothmann se pare că a acceptat „’’re’’botezarea” în acea zi, la fel cum o vor face-o, în scurt timp, peste 1000 de adulți. Pregătiri viguroase au fost făcute apoi nu doar pentru a păstra ceea ce fusese deja obținut, ci și pentru a începe, din Münster, cucerirea lumii. Orașul era asediat de Franz von Waldeck, episcopul său exilat. În aprilie 1534, în Duminica Paștilor, Matthys, care profețise judecata lui Dumnezeu care urma să vină în acea zi asupra celor răi, a încercat un atac-surpriză cu doar 30 de discipoli, crezându-se a fi un al doilea Ghedeon, dar întreaga sa companie a fost decimată. El însuși a fost ucis, capul i-a fost tăiat și înfipt într-un stâlp în văzul întregului oraș, iar organele sale genitale bătute în poarta cetății. Bockelson, cunoscut în istorie mai mult sub numele de Ioan de Leida, a fost instalat ca rege.

        Susținând a fi succesorul lui David, el a cerut onoruri regale și putere absolută în „noul Sion”, justificându-și acțiunile prin autoritatea viziunilor mistice pe care le-ar fi primit. A legalizat poligamia și el însuși și-a luat șaisprezece soții, una din care el însuși a decapitat-o apoi în piața cetății. S-a legiferat de asemenea comuniunea bunurilor. După o rezistență dârză, orașul a fost cucerit de asediatori pe 24 iunie 1535, iar în ianuarie1536 Bockelson și unii din discipolii săi mai de seamă, după ce au fost torturați, au fost executați în piață. Cadavrele le-au fost expuse în cuști atârnând de clopotnița Bisericii Sf. Lambert; cuștile se află încă acolo, deși oasele au fost mai târziu îndepărtate.

        Urmari

        Revolta din Münster a fost un punct de cotitură în mișcarea anabaptistă, care nu a mai avut niciodată oportunitatea de a dobândi importanță politică, autoritățile civile luând măsurile cele mai stringente pentru a suprima o agitație al cărei scop mărturisit era de a le răsturna. E dificil de trasat istoria ulterioară a anabaptiștilor ca grupare religioasă. Fapt este că, după insurecția de la Münster, chiar numele de „anabaptist” a devenit în Europa un mijloc de proscriere produce o dublă confuzie. Totuși, batenburgerii lui Jan van Batenburg au păstrat curentul milenist violent de anabaptism manifestat la Münster. Aceștia erau poligami și credeau că violența era justificată împotriva oricui nu făcea parte din secta lor. Nu surprinzător, mișcarea lor a căzut în clandestinitate după suprimarea revoltei din Münster, membrii prezentându-se în mod oficial drept catolici sau luterani, după caz.

        Pentru anabaptiștii ce se opuneau utilizării forței, a devenit de importanță majoră să se delimiteze de rebelii din Münster. Mulți anabaptiști non-rezistenți și-au găsit conducătorii în Menno Simons și frații Obbe și Dirk Philips, lideri anabaptiști olandezi care repudiau doctrinele distinctive ale anabaptiștilor din Münster. Această grupare a devenit mai apoi cunoscută ca menoniți, după numele lui Simons. Ei respingeau orice folosire a violenței, predicau o credință bazată pe iubirea dușmanilor și compasiune și nu au țintit niciodată la o revoluție socială sau politică.

        În august 1536, liderii diverselor grupări anabaptiste influențate de Melchior Hoffman s-au întâlnit în Bocholt într-o încercare finală de a-și menține unitatea. Această întâlnire a inclus adepți ai lui Batenburg, supraviețuitori de la Münster, pe David Joris și simpatizanții săi și anabaptiști non-rezistenți. La această întâlnire, ariile majore de dezbatere între secte au fost căsătoriile poligame și utilizarea forței împotriva necredincioșilor. Joris a propus compromisul, declarând că timpul nu sosise încă pentru a lupta împotriva autorităților și că ar fi neînțeleaptă omorârea oricăror non-anabaptiști, ca nu cumva anabaptiștii să fie puși în rând cu hoții și criminalii. Anabaptiștii reuniți au căzut de acord asupra compromisului, dar întâlnirea pare să nu fi reușit să încetinească prea mult fărâmițarea anabaptismului în diverse grupări.

        Adoptarea forțată a unor nume noi face ca identitatea istorică a celor care aparțineau anabaptiștilor din Münster să poată fi ușor pierdută din vedere, în timp ce alții care nu aveau legătură cu secta au fost clasificați în ea. Greșeala din urmă a fost de-a lungul timpului mult mai frecventă decât prima. Menoniții, de exemplu, au fost identificați cu anabaptiștii mai vechi, pe motiv că i-au inclus în număr pe mulți foști anabaptiști de la Münster. Dar dacă în principii se urmărește continuitatea unei secte, și nu în aderenți, menoniții aveau foarte puțin de-a face cu violenții lor predecesori poligami.

        Sursa

        Täuferreich von Münster – Wiki
        Täuferreich von Münster – Wikipedia
        https://de.m.wikipedia.org/wiki/T%C3%A4uferreich_von_M%C3%BCnster

        18 August 2017 la 21:38

  4. Timuc Marian

    Am tot incercat sa inserez un colaj dintr-un trecut istoric.
    Nu stiu ce se intampla.
    Nu ne mai place istoria, ori ne place sa sortam ce ne place?
    Daca ne place istoria, trebuie sa o acceptam cu bune si cu rele
    Biblia o acceptam asa cum este: cu bune si cu rele, cu perdonaje bune si personaje negative, cu actiuni bune si actiuni ce lasa de dorit. Toate acestea, pentru ca noi, cei nascuti din nou, sa alegem ce este bine si placut.

    13 August 2017 la 09:28

  5. Timuc Marian

    w04 15/6 pag. 11-13
    Cine au fost anabaptiştii?
    CEI CE vizitează pentru prima oară oraşul Münster din provincia germană Westfalia e imposibil să nu se oprească şi să privească cele trei cuşti de fier atârnate de turnul unei biserici din centrul oraşului. Exceptând câteva scurte perioade, aceste cuşti stau suspendate de aproape 500 de ani. Când au fost atârnate, în ele se aflau trupurile a trei oameni care au fost torturaţi şi executaţi în piaţa publică. Aceşti trei bărbaţi au fost anabaptişti, iar cele trei cuşti sunt o sumbră amintire a regatului lor.

    Cine au fost anabaptiştii? Cum s-a născut mişcarea lor şi care au fost principalele lor învăţături? De ce au fost aceşti oameni executaţi şi ce legătură au cele trei cuşti cu un regat?

    Reformarea Bisericii — În ce mod?

    La sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, criticile la adresa Bisericii Romano-Catolice şi a clerului ei au devenit tot mai numeroase. Corupţia şi depravarea morală pătrunseseră la toate nivelurile ecleziastice şi, prin urmare, mulţi simţeau nevoia unor schimbări radicale. În 1517, Martin Luther a cerut în mod public reformarea bisericii. Cu timpul s-au alăturat şi alţii dezbaterilor teologice, iar în scurt timp, Reforma Protestantă era în plină desfăşurare.

    Dar reformatorii nu aveau o strategie unitară cu privire la schimbările necesare şi la amploarea acestora. Mulţi recunoşteau necesitatea unei închinări bazate pe Biblie, dar nu puteau ajunge la o interpretare comună a învăţăturilor biblice. Unii considerau că reforma se desfăşura prea lent. În rândul acestor reformatori s-a născut mişcarea anabaptistă.

    „La drept vorbind, nu a existat o singură mişcare baptistă, ci mai multe“, a scris Hans-Jürgen Goertz în cartea sa Die Täufer — Geschichte und Deutung (Baptiştii — Istorie şi semnificaţie). De exemplu, în 1521, patru bărbaţi cunoscuţi ca profeţii din Zwickau au făcut mare vâlvă în oraşul Wittenberg predicând învăţături anabaptiste. În 1525 a fost fondată o altă grupare anabaptistă la Zürich, Elveţia. Au apărut comunităţi anabaptiste şi în Moravia (actualmente Republica Cehă) şi în Olanda.

    Botezul pruncilor sau botezul la vârsta adultă?

    Majoritatea comunităţilor anabaptiste erau mici. Membrii lor, în general oameni paşnici, îşi exprimau deschis convingerile, de fapt chiar le predicau altora. Preceptele fundamentale ale credinţei anabaptiste au fost formulate în Mărturisirea de credinţă de la Schleitheim în 1527. Printre acestea se numărau principiul separării de lume, excomunicarea răufăcătorilor şi refuzul serviciului militar. Dar ceea ce îi caracteriza în primul rând şi îi distingea net de celelalte religii a fost convingerea fermă că botezul era pentru oameni maturi, nu pentru nou-născuţi.*

    Botezul la vârsta adultă nu era doar o chestiune de doctrină; avea legătură cu controlul exercitat de Biserică asupra oamenilor. Dacă botezul era amânat până la vârsta adultă, permiţând astfel omului să ia o decizie pe baza credinţei, unii nu s-ar mai fi botezat deloc. Astfel, persoanele nebotezate ar fi rămas, cel puţin într-o anumită măsură, în afara sferei de influenţă a Bisericii. Pentru unele biserici, botezul la vârsta adultă însemna să piardă din putere.

    De aceea, atât catolicii, cât şi protestanţii căutau să descurajeze practicarea acestui botez. Începând din 1529, cel puţin în unele zone, cei care botezau adulţi sau erau botezaţi la vârsta adultă erau pasibili de pedeapsa cu moartea. „Pe tot cuprinsul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană [anabaptiştii] au fost aprig persecutaţi“, arată ziaristul Thomas Seifert. Persecuţia a atins apogeul la Münster.

    Münsterul medieval doreşte schimbări

    Münsterul medieval avea circa 10 000 de locuitori şi era înconjurat de un puternic sistem de apărare, cu o lungime de 5 km şi o lăţime de 90 m. În pofida impresionantelor fortificaţii, situaţia din interiorul oraşului nu era câtuşi de puţin stabilă. Cartea Regatul anabaptiştilor, publicată de Muzeul Municipal din Münster, menţionează „disputele politice interne dintre consiliul orăşenesc şi bresle“. Mai mult, locuitorii erau indignaţi de purtarea clericilor. Münsterul a primit cu braţele deschise Reforma, iar în 1533 din oraşul catolic care era a devenit un oraş luteran.

    Unul dintre cei mai de seamă predicatori reformişti din Münster a fost Bernhard Rothmann, o personalitate impulsivă. Istoricul german Friedrich Oehninger arată că „Rothmann a adoptat concepţii vădit anabaptiste; el şi alţi predicatori au refuzat să mai boteze copii mici“. A câştigat sprijinul maselor din Münster, deşi vederile lui erau considerate de unii extremiste. „Din ce în ce mai mulţi oameni care preferau vechea ordine religioasă au părăsit oraşul, cu un sentiment de teamă şi nelinişte, parcă presimţind că avea să se întâmple ceva rău. Anabaptiştii de pretutindeni s-au revărsat spre Münster, cu speranţa că aici aveau să găsească împlinirea idealurilor lor.“ Această concentrare de anabaptişti la Münster a stat la baza unui eveniment dezastruos.

    Asedierea Noului Ierusalim

    Doi olandezi care imigraseră în Münster — Jan Mathys, un brutar din Haarlem şi Jan Bockelszoon, cunoscut ca Jan van Lieden — aveau să joace un rol decisiv în evenimentele ulterioare. Mathys pretindea că e profet şi susţinea că A Doua Venire a lui Cristos urma să aibă loc în aprilie 1534. Oraşul a fost declarat Noul Ierusalim menţionat în Biblie. Starea de spirit care domnea în Münster era apocaliptică. Rothmann a decretat ca toate bunurile să fie deţinute în comun. Toţi locuitorii de vârstă adultă trebuiau să facă o alegere: să se boteze sau să plece. Oamenii se botezau în masă, unii doar pentru a nu fi nevoiţi să-şi părăsească bunurile şi casa.

    Celelalte comunităţi religioase priveau îngrozite transformarea Münsterului într-un oraş — primul, de altfel — în care anabaptiştii reprezentau principala putere religioasă şi politică. Potrivit cărţii Die Täufer zu Münster, din cauza acestui fapt „Münsterul [şi-a atras] ostilitatea întregului Sfânt Imperiu Roman de Naţiune Germană“. Un demnitar local, principele-episcop contele Franz von Waldeck, a strâns o armată pentru a asedia Münsterul. Armata era formată din soldaţi luterani şi catolici. Cele două religii, care înainte se aflaseră în tabere adverse în privinţa Reformei şi care, în scurtă vreme, aveau să lupte una împotriva alteia în Războiul de 30 de ani, şi-au unit acum forţele împotriva anabaptiştilor.

    Distrugerea regatului anabaptist

    Puterea armatei asediatoare nu i-a intimidat pe cei aflaţi la adăpostul zidurilor oraşului. În aprilie 1534, când se presupunea că urma să aibă loc a doua venire a lui Cristos, Mathys a ieşit din oraş pe un cal alb, fiind sigur de protecţia divină. Cât de îngroziţi trebuie să fi fost susţinătorii săi, ce priveau de dincolo de ziduri, când au văzut trupul lui Mathys măcelărit de soldaţi, iar capul lui ridicat în vârful unui par!

    Jan van Lieden a devenit succesorul lui Mathys şi a fost proclamat Regele Jan al anabaptiştilor în Münster. El a încercat să reducă dezechilibrul numeric dintre sexe — în oraş erau mai multe femei decât bărbaţi — încurajând bărbaţii să-şi ia câte soţii doreau. Dovadă a practicilor extremiste, în regatul anabaptist din Münster adulterul şi fornicaţia erau pedepsite cu moartea, în timp ce poligamia era permisă şi chiar încurajată. Însuşi regele Jan şi-a luat 16 soţii. Când una dintre ele, Elisabeth Wandscherer, a cerut permisiunea să părăsească oraşul, a fost decapitată în piaţa publică.

    Asediul a durat 14 luni, până în iunie 1535, când oraşul a cedat. Münsterul nu a mai suferit o distrugere asemănătoare decât în cel de-al doilea război mondial. Rothmann a reuşit să fugă, dar regele Jan şi alţi doi lideri anabaptişti au fost prinşi, torturaţi şi executaţi. Trupurile lor au fost puse în cuşti, acestea fiind atârnate de turla Bisericii St. Lambert „pentru a-i înspăimânta pe toţi posibilii rebeli“, după cum spune Seifert. Da, amestecul în politică a dus la consecinţe dezastruoase.

    Ce s-a întâmplat cu celelalte comunităţi anabaptiste? Persecuţia a continuat câţiva ani în toată Europa. Majoritatea anabaptiştilor au rămas fideli principiilor lor pacifiste, deşi exista şi o minoritate agresivă. Cu timpul, fostul preot Menno Simons a preluat conducerea anabaptiştilor, aceştia ajungând să fie cunoscuţi în cele din urmă sub numele de menoniţi, precum şi sub alte nume.

    Cele trei cuşti

    Anabaptiştii au fost în esenţă oameni credincioşi care au încercat să rămână fideli principiilor Bibliei. Dar extremiştii din Münster i-au determinat să abandoneze normele Bibliei şi să se amestece în politică. Odată abandonate aceste principii, mişcarea s-a transformat într-o forţă revoluţionară, ceea ce a însemnat un dezastru pentru anabaptişti şi pentru Münsterul medieval.

    Cele trei cuşti de fier atârnate de turnul bisericii încă le amintesc vizitatorilor oraşului de aceste evenimente îngrozitoare petrecute cu aproape 500 de ani în urmă.

    Regele Jan a fost torturat şi executat, trupul lui fiind pus într-o cuşcă, care a fost apoi atârnată de turla Bisericii St. Lambert

    Sursa
    https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2004443#h=2

    13 August 2017 la 15:39

  6. Timuc Marian

    https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/2004443#h=2

    13 August 2017 la 16:19

    • @Timuc Marian
      Situl pe care îl indici ca sursă este al „martorilor lui iehova”.
      Nu știu cîtă credibilitate putem acorda acelor informații…

      14 August 2017 la 08:06

      • Timuc Marian

        Da. Asa este. Dupa ce am citit sursa m-am mai „calmat”.
        Totusi, am expus acest colaj pentru a vedea daca este adevarat, ori fals.
        Merita sa vedem ce s-a intamplat acolo.

        15 August 2017 la 14:26

  7. Timuc Marian

    Ar fi interesant de comentat ce s-a intamplat la Munster.
    Cat este adevar.
    Cat este denaturat.

    14 August 2017 la 19:33

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s