Motive pentru care Ioan Afundătorul nu este profet Vechi Testamentar

de Aurel Munteanu

Majoritatea predicatorilor zilelor noastre vorbesc despre Ioan Afundătorul ca fiind un profet Vechi Testamentar. Alții privesc pe Ioan ca fiind un profet care are un picior în Vechiul Testament iar pe celălalt în Noul Testament. Profilul acesta de profet Vechi Testamentar nu se potrivește deloc lui Ioan deoarece rolul profetului Vechi Testamentar, era să îndemne mereu poporul Evreu să se întoarcă la Yahweh și să își pună viața în rânduială după poruncile Legământului Israelit. Mesajului profetului Vechi Testamentar este sintetizat foarte bine de Isaia care spune la un moment dat: „«…La Lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia, 8:20).

Pe Ioan nu îl vedem făcând lucrul acesta ci, el este prezentat mai degrabă ca având un profil Nou Testamentar care anunță venirea iminentă a lui Mesia (Evanghelia după Ioan, 1:30-34), jertfa Sa (Ioan, 1:29) și o ascultare necondiționată față de El, ca Fiul al lui Dumnezeu venit din cer (Ioan, 3:31). Astăzi o să aduc câteva argumente prin care doresc să arăt că Ioan Afundătorul este un profet Nou Testamentar, unul dintre cei mai privilegiați care au trăit vreodată. El este un profet Nou Testamentar pentru că:

1. Ioan nu a urmat să slujească la altar ca levit, ceata lui Abia din care făcea parte tatăl său Zaharia (Evanghelia după Luca, 1:5). El a locuit în pustiu până la începerea publică a lucrării sale și nu a chemat poporul să se întoarcă la Moise și tot ritualul de sacrificii animale. El a întors fața și inimile evreilor către Cristos a cărui venire era iminentă (Luca, 7:27).

2. Ioan Afundătorul nu a venit să întoarcă poporul la Legea mozaică, ci spre Cristos, Mesia. El trebuia să pregătească un popor primitor ca nu cumva la venirea Sa, Domnul să-i găsească nepregătiți și țara să fie lovită cu blestem: „«El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!»” (Maleahi, 4:6).

3. Ioan este respins de farisei, saduchei și preoțime. A fost respins atunci și este și azi. Niciun evreu de sinagogă nu-l privește ca fiind încadrat în Vechiul Testament. Slujba fiecărui profet Vechi Testamentar era să întoarcă poporul la Lege și mărturie: „«La Lege și la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”  (Isaia, 8:20).

4. Ioan a predicat o Împărăție a lui Dumnezeu cu altă componență față de ce cunoșteau iudeii în acel moment: „El zicea: «S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.»” (Evanghelia după Marcu, 1:15).

Evreii credeau că națiunea Israel este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Dar despre această împărăție când vine Cristos, le spune fariseilor că Împărăția era printre ei ca națiune: „Nu se va zice: «Uite-o aici!» sau: «Uite-o acolo!» Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca, 17: 21). Mulți din nefericire interpretează versetul cum că Împărăția era în inimile fariseilor necredincioși în Isus. Această interpretare este una neconformă cu Scriptura din motive lesne de înțeles.

5. Această Împărăție predicată de Ioan (de Cristos mai apoi și de apostolii Săi), promova o membralitate diferită. Membrii ei credeau Evanghelia cu privire la Cristos, erau pocăiți, făceau fapte vrednice de pocăință și se supuneau afundării în apă. Toți aceștia erau identificați ca ucenici ai lui Mesia, toate acestea întâmplându-se pe context iudaic, nu al celor dintre neamuri cum și-ar fi dorit elita religioasă a vremii! Ioan afundând în apă doar evrei din popor, lucru ce stârnea indignarea clasei religioase (Evanghelia după Ioan, 1: 19-27). Aceștia credeau că descendența din Avraam și circumcizia în carne era de ajuns pentru a fi membru în Împărăția lui Dumnezeu. Ioan punea accent pe circumcizia inimii și o credință veritabilă în Mesia, nu pe faptele cărnii. Același lucru ca și Ioan predicăm și noi astăzi! Voi predicați ceva diferit?

6. Ioan este întemeietorul singurei afundării biblice [în greacă βαπτo (bapto)]. Botezul său este singurul biblic din perioada Adunării Nou Testamentare. El este singura persoană nebotezată dar cu autoritate directă de la Dumnezeu pentru a predica Evanghelia și a afunda în apă pe cei născuți din nou în urma auzirii mesajului și aducerii dovezilor de pocăință. Faptul că botezul urma pocăinței însoțită de faptele vrednice ale candidaților, botezul său era numit ca fiind al pocăinței. Nu era unul încuviințat doar verbal ca în cazul multor creștini de astăzi ci, trebuia dovedit prin fapte vrednice (vezi ce le cere fariseilor și saducheilor în Matei, 3:7-9). Botezul său l-au avut apostolii (Ioan, 1:35,37,40) și Cristos (Matei, 3:13). La un moment dat, Cristos a preluat mesajul predicat de Ioan cât și botezul (Matei, 4:17,23) și l-a dat mai departe prin intermediul ucenicilor Săi (Ioan, 3:22&4:1,2). Chiar în „Marea trimitere” Adunarea Nou Testamentară a fost investită cu autoritate să predice Evanghelia și să dea mai departe noilor ucenici, același singur botez pe care-l aveau înainte de Cincizecime (Matei, 28:18-20). 

7. Ioan Afundătorul este primul profet care vorbește deslușit despre mântuirea neamurilor nu doar cea a evreilor: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!»”. „Lumii” de aici face referire la aleșii răscumpărati pentru Dumnezeu, cu sângele Mielului, din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam (Apocalipsa lui Ioan, 5:9). Domnul Isus îi spune la scurt timp lui Nicodim despre aceeași „lume” în Ioan, 3:16. Aceeași idee a mântuirii celor dintre neamuri este reamintită la ceva timp de Petru în Fapte, 15,7-9, când spune:

⁷După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.

⁸Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.

⁹N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă.”

Fapte, 15:7-9

8. Ioan predica iertarea tuturor păcatelor și viața veșnică în Cristos: „..«Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.»” (Ioan, 3:36). Mai târziu Petru spune referitor la Cristos: „și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi iertati prin Legea lui Moise.” (Faptele apostolilor, 13:39).

9. „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.” (Luca, 16,16). Legea și profeții țin până la Ioan, în sensul că imediat după misiunea sa ca sol, venea Mesia și El trebuia urmat în tot ceea ce le spunea. Tot ce până atunci era prezentat în Lege ca tipuri (umbre), urma să fie prezentat ca antitip (realitate) pe față întregii audiențe. În acest sens Ioan le spune: 

³²Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

³³Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.»

³⁴Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Ioan, 1:32-34

10. Dacă Ioan Afundătorul era profet Vechi Testamentar, el nu avea de unde să știe despre Mirele – Cristos și Mireasa Sa (metaforă ce descrie în tot Noul Testament relația Cristos-Adunare). Aceasta era o taină pentru toți cei din Vechiul Testament. Ioan a vorbit primul despre ea! El a știut că Mesia este Mire și că are o Mireasă (Evanghelia după Ioan, 3:29). Această metaforă este preluată de apostoli și detaliată de la primele Epistole până la Cartea Apocalipsei. Israelul era privit până atunci ca soție a lui Yahweh. De data aceasta Ioan Afundătorul vorbea despre o fecioară ce urma să-I fie soție lui Mesia. Putea vreun profet Vechi Testamentar să prezinte Adunarea lui Cristos în modul acesta? Nu! De ce? Pentru că pentru ei era o taină: 

⁴Citindu-le, va puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Cristos,

⁵care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Cristos, prin Duhul.

Epistola către efeseni, 3:4-6

11. Ioan Afundătorul este primul care anunță pe Cristos ca botezând în Duhul Sfânt Adunarea Sa și cu foc generația aceea care L-a respins la prima Sa venire. Nimeni din profeții Vechiului Testament nu a predicat aceste aspecte cu subiect și predicat. Acesta este un alt argument pentru care cred cu tărie că Ioan este un profet Nou Testamentar.

De fapt toți care resping pe Ioan ca profet Nou Testamentar, o fac din câteva motive principale:

1. Pentru că li s-a inoculat în minte doctrina Bisericii Universale Invizibile, care chipurile ar fi luat ființă în ziua Cincizecimii din Fapte, 2. 
2. Pentru că nu se înțelege corect motivul pentru care ucenicii din Fapte, 19:1-7, au fost rebotezați de apostolul Pavel.
3. Pentru că mulți nu cred că a existat naștere din nou până la învierea lui Cristos. Ei au percepția aceasta deoarece confundă nașterea din nou cu botezul în Duhul Sfânt.

Dar și acestea motive ale lor, pot fi demontate foarte ușor cu Scriptura:

1. Adunarea nu a luat ființă la Cincizecime fiind întemeiată de Duhul Sfânt ci, ea a fost fondată de Însuși Cristos în timpul lucrării Sale pământești cu vreo 3 ani înainte de Cincizecime. Despre acest eveniment El a spus ucenicilor în Matei, 16:18.
2. Ucenicii din Fapte, 19:1-7, au fost rebotezați de Pavel deoarece ei au fost botezați în prealabil de Apolo care nu avea nici o autoritate în acest sens și nu avea nici o doctrină completă Nou Testamentară (Fapte, 18:24,25). El știa doar câteva lucruri pe care le auzise de la Ioan, motiv pentru care are nevoie să fie ucenicizat acasă la Aquila (Fapte, 18:26). El fusese botezat într-adevăr de Ioan Afundătorul dar, Ioan nu delegase pe nici un ucenic botezat de el, să boteze mai departe. Apolo a botezat pe cont propriu fără să boteze sub autoritatea unei Adunări. Botezul lui Apolo era recunoscut ca biblic, motiv pentru care nu a fost rebotezat ci, a primit scrisori de acreditare către adunările din Ahaia (Fapte, 18:27), pe când acești ucenici afundați de el, nu li s-a recunoscut validitatea botezului lor. Atenție: nu credința în Cristos sau nașterea din nou le-a fost contestată ci validitatea afundării. 
3. Mulți confundă nașterea din nou cu botezul în Duhul Sfânt. Nașterea din nou, este un eveniment individual unic și irepetabil. Este practic un act suveran al Duhului Sfânt care înviază duhul mort dintr-un om. Botezul în Duhul, este un eveniment istoric instituțional irepetabil, al unui corp de persoane, numit „Ekklesia Mea” (Evanghelia după Matei, 16:18), corp format din mai multe persoane regenerate, și deja botezate în apă înainte de Cincizecimea din Fapte, 2. Acest botez în Duhul a avut scopul de a atesta Adunarea Sa ca singurul loc public de închinare și slujire acceptat de Dumnezeu. De aceeași atestare avuseseră parte Cortul (Exod, 40:35) și Templu (2 Cronici, 7:3), când au fost date în uz public ca singurele locuri acreditate pentru închinare și slujire. Când a avut loc acest eveniment în Fapte, 2, a fost unul limitat doar la membrii Adunării aflați în Ierusalim în camera de sus, aproximativ 120 (numărul este dat cel al bărbaților). Peste ceilalți mântuiți din Israel, care erau născuți din nou dar nu se aflau în același loc, nu a coborât Duhul Sfânt. Erau și alți născuți din nou în Israel în acea zi? Erau pentru că citim că peste 500 de de bărbați afară de femei au fost chemați de Domnul să fie martori ai învierii în Galileea (vezi 1 Corinteni, 15:6). Aceștia nu au fost botezați în privat, în Duhul Sfânt niciunul dintre ei.

Așa că rugămintea mea este ca fiecare care neagă faptul că Ioan Afundătorul este un profet Nou Testamentar, să ia aminte la motivele invocate mai sus. Să citească Scriptura, să se roage și să dea dreptate lui Dumnezeu, primind chiar botezul lui Ioan așa cum au făcut-o apostolii și Domnul Isus Cristos!