Parabola zizaniei din ogor
Mai înainte de a începe să explic parabola aceasta, corect este să definesc termenii. Dacă nu înțelegem ce este o parabolă și ce a vrut apostolul Matei să transmită prin termenul ,,Împărăția Cerurilor”, nu o să reușim niciodată să avem o explicație cinstită a textului ce urmează.
Definiția parabolei (pildei): Conform cu dicţionarul Biblic al Noul Testament şi Psalmii, tipărit în 1993 de Societatea Christliche Literatur – Verbreitung, o parabolă este: „punerea unui lucru lângă altul, o comparare a unui lucru cu altul, o asemănare, similitudine, un exemplu prin care este ilustrată o doctrină, un percept…o zicătoare concisă, plină de conţinut şi instructivă, implicând o asemănare sau comparaţie şi având forţă povăţuitoare.” Deci o parabolă este compararea unui lucru cu altul, ce scoate în evidență o învățătură cu un anumit tâlc.
Foarte important de știut este cum trebuie interpretată o parabolă.O parabolă este destinată să arate un adevăr central, dar nu trebuie întotdeauna să atribuim un înţeles specific fiecărui detaliu. Dacă focusăm prea mult detaliile irelevante, ajungem să deviem de la sensul pentru care a fost enunțată parabola și pierdem din vedere învățătura centrală. De aceea nu trebuie ,,dat zoom” pe detaliile nesemnificative.
Expresia Împărăția cerurilor o găsim doar în Evanghelia după Matei. În celelalte Evanghelii și epistole până la Apocalipsa, o găsim numită Împărăția lui Dumnezeu. Cred că acești doi termeni transmit aceeași idee și pot fi folosiți interschimbabil.
Împărăția cerurilor (Împărăția lui Dumnezeu) – definiție:
,,Termenul de Împărăţie, în general în Scriptură, se referă la guvernarea lui Dumnezeu peste întregul Univers, dar în ceea ce priveşte Împărăţia Lui spirituală pe pământ, îi include în sensul strict, pe toţi mântuiții prezenţi pe pământ la un moment dat. În sensul lărgit, termenul Împărăția cerurilor înclude pe toți aleșii născuți din nou de pe pământ, cât și pe falșii credincioși care sunt doar mărturisitori cu buzele, prezenţi pe pământ la un moment dat. Deci în parabole, Împărăția are de a face doar cu terestrul nu și cu cerul.”
În sensul cel mai larg, Împărăția cerurilor, îi include pe toţi care mărturisesc mântuirea și pe Isus ca Domn și Dumnezeu. În Matei 13, găsim aceste două sensuri, sensul strict și sensul lărgit – sămânţa adevărată şi zizania (neghina cum îi zice Dumitru Cornilescu).
De specificat că: există o singură Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ care include mai multe faze. Împărăția predicată de Cristos Isus în această pildă, era diferită de faza Împărăției în care aceasta includea doar poporul evreu. Vedem lămurit aspectul acesta când se spune despre ea că este aproape (Marc.1:15); s-a apropiat de voi (Luc.11:20); este în mijlocul vostru (a iudeilor ca națiune, nu în inimile fariseilor vrășmași ai lui Cristos – Luc.17:21); în parabola viticultorilor (Mat.21:43).
Această fază a Împărăției începută în timpul lucrării Sale, are sfârșitul la finalul Necazului lui Iacov când are loc evenimentul descris în Matei 25: 31-46. Lucrul acesta îl vedem explicat de Domnul în parabola zizaniei și năvodului, când îngerii adună pe cei răi și sunt aruncați în cuptorul de foc (Mat.13:42); (Mat.13:50).
Această parabolă, este cunoscută în lumea creștină ca fiind ,,pilda neghinei”. Este o parabolă pe care avem binecuvântarea de a o avea explicată chiar de Domnul Isus. În limba greacă termenul nu este neghină ci, ζιζάνια (zizania), termen ce apare de 8 ori în N.T. (https://biblehub.com/greek/zizania_2215.htm ).
Ce era zizania? Dicționarele dau două tipuri de plantă pentru cuvântul zizania . Primul tip este ,,Lolium perenne” și cel de al doilea este ,,Lolium temulentum”. ,,Lolium perenne” mai este cunoscuta sub denumirea de : iarbă de gazon.
,,Lolium temulentum”, de obicei, cunoscută sub numele de zizanie sau otravă de zizanie . Este o plantă anuală, care face parte din familia Gramineae. Poate crește pâna la un metru înalțime având semințe în spic de culoare violet. Zizania, de obicei, crește în zonele unde se cultivă grâul și este considerată o buruiană. Similitudinea între grâu și zizanie, este atât de mare că, în unele regiuni, este menționată ca ,,grâu fals”. Ea poartă o asemănare strânsă cu grâul, pâna când i se coace spicul. Spicele de grâu sunt atat de grele încât la coacere, se apleacă și privesc în jos spre sol. Cele de ,,Lolium temulentum” au spicul mai ușor și rămân verticale. Spicele de grâu, la coacere, au o culoare galben- maronie, pe când cele de zizanie, au o culoare neagră – violet.
Cuvântul francez pentru zizanie este ,,ivraie” (din latina ebriacus, în stare de ebrietate). Acest cuvânt exprimă unul dintre efectele produse de această plantă după ce îi sunt consumate semințele. Unul dintre efectele produse de această plantă toxică, este somnolența și o stare de beție prelungită, care într-un final poate duce la moarte.
Neghina însă, este o plantă total diferită de zizania, în ceea ce privește tulpina, frunzele cât și semințele. Ea nu are nimic asemănător cu grâul. Denumirea ei este ,,Agrostemma githago”.
În DEX, neghina este definită 1. ca plantă erbacee cu tulpină păroasă, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă și de culoare neagră, răspândită mai ales în culturile de grâu năgară; zizanie; mălură; negreață; (Agrostemma githago). 2 Sămânță de neghină, care, măcinată împreună cu sămânța de grâu, dă făinii un gust neplăcut și proprietăți toxice. Sursa: https://dexonline.ro/definitie/neghina .
| 24.Le-a pus înainte altă parabolă, spunând: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care seamănă sămânţă bună în ogorul lui; 25.dar, în timp ce oamenii dormeau, vrăjmaşul lui a venit şi a semănat neghină printre grâu şi a plecat. 26.Iar când a crescut firul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. 27.Şi robii stăpânului casei au venit şi i-au spus: «Domnule, n-ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?» 28.Şi el le-a spus: «Un vrăjmaş a făcut aceasta». Şi robii i-au spus: «Vrei deci să mergem şi să o adunăm?» 29.Dar el a spus: «Nu, ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeţi şi grâul odată cu ea. 30.Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la timpul secerişului, voi spune secerătorilor: culegeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca să fie arsă; iar grâul adunaţi-l în grânarul meu»“. | 36.Apoi, dând drumul mulţimilor, El a intrat în casă; şi ucenicii Săi au venit la El, spunând: „Explică-ne parabola neghinei din ogor“. 37.Iar El, răspunzând, le-a spus: „Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului; 38.şi ogorul este lumea; şi sămânţa bună, aceştia sunt fiii Împărăţiei; iar neghina sunt fiii celui rău; 39.şi vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; şi secerişul este sfârşitul veacului[+; şi secerătorii sunt îngerii. 40.Deci, după cum se adună neghina şi se arde în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului. 41.Fiul Omului va trimite pe îngerii Săi şi ei vor aduna din Împărăţia Sa toate prilejurile de poticnire şi pe cei care practică nelegiuirea 42.şi îi vor arunca în cuptorul de foc; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. 43.Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi să audă. |
În parabola zizaniei:
– Semănătorul este Fiul Omului (Isus Mesia);
– țarina este lumea (nu Adunarea lui Cristos);
– sămânța bună sunt fiii Împărăției (cei aleși ale căror nume sunt scrise în Cartea vieții);
– zizania reprezintă pe fiii celui rău (cei nealeși ale căror nume nu sunt scrise în Cartea vieții);
– vrășmașul care seamănă zizania este Satan – v.39;
– secerișul este sfârșitul veacului – v.41, (eveniment ce se va petrece la finalul Necazului lui Iacov – Matei 25: 31-46.);
– secerătorii sunt îngerii sfinți care însoțesc pe Domnul la venirea Sa (Mat. 25.31; Apoc. 19.14);
– cuptorul aprins unde este aruncată zizania este iazul de foc, unde este plânsul și scrâșnirea dinților – v.42;
– grânarul Domnului Isus este locul unde aleșii vor petrece veșnicia cu El – v.30.
În această pildă, Domnul îi învață pe ucenici că tot ce a semănat între ei, va aduce rod cu siguranță. Țarina este zona locuibilă a pământului unde ajunge cuvântul și are oameni ce Îl mărturisesc prin Duhul sau ,,numai cu gura, inima rămânând departe”. Nu este tot pământul cu cele 7 miliarde de locuitori ai săi. Țarina a început cu zonele din Israel unde a predicat El sămânța, apoi s-a extins prin intermediul Marii Trimiteri de-a lungul generațiilor peste tot pe unde sunt copiii ai Săi născuți din nou și mărturisitori doar cu gura dar neregenerați de Duhul Sfânt. Nu putem extinde granițele țarinei (ale Împărăției), nici înainte de venirea lui Ioan și a Sa, și nici în Mileniu. Cred că le putem extinde din zilele lucrării Sale, până la finalul Necazului lui Iacov, când zizania din Legământul Nou de acum, este strânsă de îngeri, la venirea Sa vizibilă, pentru a pune capăt anticristului. Zizania, falșii creștini (oamenii din Marele Necaz, rămași după Răpire), vor avea tot teologia creștină pervertită din timpul cât Adunarea era printre ei. Practic în momentul Răpirii, din Împărăție sunt luați pe nori toți cei mântuiți (cei în Cristos), iar pe pământ, rămâne ,,drojdia păcătoasă” din Împărăție. (De specificat că în acest interval Răpire-finalul Marelui Necaz, vor exista aleși mântuiți, un număr atât de mare încât omul nu îi poate număra – Apoc.7.9,13-14.)
Zizania crescută și maturizată pe timpul Adunării, ajunsă acum la seceriș, acea generație, va fi strânsă la finalul necazului (după 7 ani), de către îngeri și aruncați în iazul de foc. Faza aceasta a Împărăției descrisă în parabolă, începe cu venirea Regelui ei și se încheie cu venirea Sa ca Rege judecător, închizând într-un fel cercul. Faza de acum a Împărăției începe în Israel și se va încheia tot în Israel. Pe acest context apare separarea celor răi din mijlocul celor buni. Pasajul explicit al venirii Sale ca Judecător, îl găsim în Matei 25.31-46.
Vedem că după parabola semănătorului, vin următoarele pilde care-i avertizează pe ucenici, cu privire la faptul că Împărăția va fi luată cu asalt și că va avea o creștere vizibilă neobișnuită. În acest context este dată parabola zizaniei, de Domnul Cristos, ca ei să cunoască ce va fi în timp cu această Împărăție. Faptul că Semănătorul seamănă și va ajunge la rod, vrășmașul, nu doarme și vine și seamnănă în țarina Lui, zizania. În felul acesta, Împărăția se va mări foarte mult, ca un aluat ascuns într-o cocă de făină. Pe acest aspect vine și le supune parabola cu bobul de muștar care crește într-un mod exagerat, din cea mai mică sămânță devine un arbust, și ajunge la un moment dat cuibărită de păsări necurate. Acest aspect (al cuibăririi păsărilor necurate în ramurile Împărăției crescute), este exemplificat prin parabola femeii care ascunde aluat (drojdie) în 3 măsuri de făină, până ce toată coca se dospește.
Această parabolă a zizaniei, trebuie înțeleasă în pereche cu parabola năvodului, pentru că au acelaș tip de concluzie: la finalul veacului se separă grâul (fiii Împărăției), de zizanie (fiii celui rău). Se va separa, ce este bun (peștii buni din năvod), de ce este rău (peștii răi). Grâul se va strânge în hambarul Semănătorului iar zizania se va strânge în cuptorul de foc unde va fi arsă. Peștii buni din năvod sunt adunați în vase, iar cele rele din năvod sunt lepădate afară.
Mare atenție! Toate aceste parabole sunt spuse pe împărăție nicidecum pe Adunare. Chiar dacă Adunarea este pe pământ ca expresie locală și vizibilă a Împărăției, reflectorul nu este focusat pe ea. Aplicând pe Adunare parabola, ajungi într-un final, la fel ca Augustin de Hippo (unul din ,,sfinții părinți” bisericești), la erezie. În disputa sa cu Donatiștii, el interpretează ,,țarina” din parabolă, ca fiind biserica universală (catolică) vizibilă a lui Cristos. De atunci, interpretarea lui pe această pildă, a fost baza eclesiologiei catolice și ortodoxe. El vedea ca loc de desfășurare al pildei – biserica. Și în biserică a concluzionat el, trebuie lăsați împreună să crească cei buni și cei răi (adică cei mântuiți și cei ne mântuiți și necredincioși), pentru că doar la sfârșitul veacului Dumnezeu îi va separa. Aceasta a fost încercarea lui Augustin de Hippo de a contracara atacul Donatiștilor, care spuneau că:
,,biserica voastră catolică nu poate să fie cea autentică – Mireasa fecioară, curată a lui Cristos, pentru că voi mărturisiți că aveți membrii adevărați și mulți credincioși falși, fără să îi disciplinați excluzându-i din biserică”.
Și interpretând parabola în felul acesta, a justificat Augustin de ce necredincioșii sunt membrii activi, ai bisericii și nu sunt excluși din catolicism. El spunea că în mijlocul bisericii, biserica are mijloacele de recuperare a lor (fapt pentru care au fost promovate sacramentele), și nu este bine să îi dai afară să îi pierzi, deoarece doar acolo găsesc har, își pot veni în fire și se pot pocăi. Pe cei mântuiți i-a numit biserica catolică invizibilă (deoarece grâul din mijlocul lor era cunoscut doar de Domnul, Donatiștii neavând voie să de-a verdicte), iar biserica vizibilă (compusă din grâu și zizanie) a rămas cunoscută drept țarina (biserica universală a lui Cristos). Cum Donatiștii nu făceau parte din biserica catolică, ei au fost considerați ca eretici (schismatici nemântuiți, buni doar pentru foc), deoarece ,,doar în biserică exista mântuirea nu și în afara ei”.
În această dispută a Donatiștilor cu ,,marele” teolog catolic, putem vedea clar deosebirea dintre Adunare (aflată printre cei catalogați drept adunări ale Donatiști) și Împărăție. Deosebirea aceasta nu era observată nici de Augusti. Dacă ar fi fost onest cu textul ar fi văzut că separarea este făcută de îngeri la final, pe când în Adunarea Domnului Cristos, separaea se cere să fie făcută de frații din Adunare chiar înainte de Cină, măturând aluatul (1Cor.5:7).
În Matei 18.15-17, Domnul Isus îi învață pe ucenici să exerseze disciplina în Adunare ( ex. excluderea curvarului din Corint – 1Cor.5.1-5.), pe când în Împărăție atitudinea este alta. Nici unul dintre noi nu poate da afară pe cineva din Împărăție. Adunarea Domnului Cristos nu este chemată să facă ordine în împărăție.
Adevărul este că peste tot în epistole, adunările Domnului sunt îndemnate să se păzească de păcat și de păcătoșii care le pot altera mărturia: (1Cor.5:9); (1Cor.5:11); (1Cor.5:13); (Rom.16:17); (2Tes.3:6); (2Tes.3:14); (2Tim.3:5); (Tit.3:10). Nici unde în Scriptură adunările Nou Testamentare, nu sunt rugate să tolereze păcatul și păcătosul (zizania). Faptul că îl dă afară din membralitatea Adunării, este o dovadă de dragoste până la vremea îndreptării, ca respectivul să fie câștigat. Nu tot așa stau lucrurile și în cazul celor morți spiritual. Ei nu trebuie adăugați în Adunare prin botez, cu nici un chip. Abia după nașterea din nou trebuie botezați și ucenicizați spre maturizare.
Mulți mântuiți din afara Adunării N.T., care sunt membrii ai Împărăției și împrăștiați prin biserici false, sunt afectați de aluat (de prezența doctrinelor false și a nemântuiților). Din acest motiv găsim adesea aleși regenerați de Duhul, care de multe ori sunt iritați, când aud tot standardul de credință, dat Adunării spre păstrare, ca ,,stâlp și temelie a adevărului”. De multe ori ei nici nu realizează pierderea spirituală ce o suferă și cât de mult sunt afectați pe parte de slujire.
Surse folosite:
Biblia Dumitru Cornilescu 1924: https://www.ebible.ro/
Toate traducerile existente în limba română: https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#_
Parabola semănătorului
Matei 13
v.1: εν δε τη ημερα εκεινη εξελθων ο ιησους απο της οικιας εκαθητο παρα την θαλασσαν
Şi, în ziua aceea, Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare.
– Şi, în ziua aceea. Probabil în aceeași zi, în care Domnul Isus este vizitat de mama Sa și frații Săi (cap. 12, v.46) și spune ce se va întâmpla generației care-L respinge (v.45).
– Isus a ieşit din casă şi şedea lângă mare. Probabil este vorba de casa Sa, din Capernaum (Mat.4:13), unde a locuit după ce Ioan Afundătorul a fost arestat (Mat.4:12). Marea de aici este Marea Galileii (cunoscută și sub următoarele denumiri în Biblie: Lacul Tiberiada, Lacul Ghenizaret, Lacul Kinneret, Marea Tiberiadei).
v.2: και συνηχθησαν προς αυτον οχλοι πολλοι ωστε αυτον εις το πλοιον εμβαντα καθησθαι και πας ο οχλος επι τον αιγιαλον ειστηκει
Şi s-au adunat la El mari mulţimi, încât El, intrând în corabie, S-a aşezat; şi toată mulţimea stătea pe ţărm.
– Şi s-au adunat la El mari mulţimi. Faptul că Domnul era mereu înconjurat de mari mulțimi nu este un lucru neobișnuit. Mulțimile veneau deoarece Îl știau ca pe un mare Învățător, care mergea din loc în loc și făcea mult bine, vindecând pe toți cei ce erau apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El (Fapt.10:38).
– încât El, intrând în corabie. Domnul predică mulțimilor adunate de multe ori din corabie. De acolo avea avantajul să poată fi văzut de toți. Fiindcă nu aveau stații de amplificare a sunetului, un loc mai sus, era totdeauna binevenit pentru transmitera unui mesaj audibil.
– S-a aşezat; şi toată mulţimea stătea pe ţărm. Vedem că Domnul nu dădea învățătură stând în picioare. A sta jos în Scriptură, într-un cadru formal, indică o poziție de autoritate.
v.3: και ελαλησεν αυτοις πολλα εν παραβολαις λεγων ιδου εξηλθεν ο σπειρων του σπειρειν
Şi le-a vorbit multe în parabole, spunând: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.
– Şi le-a vorbit multe în parabole, spunând. Mai înainte de a începe să explicăm pildele ce vor urma, corect este să definim termenii. Dacă nu înțelegem ce este o parabolă și ce a vrut Matei să transmită prin termenul ,,Împărăția Cerurilor”, nu o să reușim niciodată să avem o explicație cinstită a textelor.
Definiția parabolei (pildei):
Conform cu dicţionarul Biblic al Noul Testament şi Psalmii, tipărit în 1993 de Societatea Christliche Literatur – Verbreitung, o parabolă este:
„punerea unui lucru lângă altul, o comparare a unui lucru cu altul, o asemănare, similitudine, un exemplu prin care este ilustrată o doctrină, un percept…o zicătoare concisă, plină de conţinut şi instructivă, implicând o asemănare sau comparaţie şi având forţă povăţuitoare.” Deci o parabolă este compararea unui lucru cu altul, ce scoate în evidență o învățătură cu un anumit tâlc.
Foarte important de știut este cum trebuie interpretată o parabolă. O parabolă este destinată să arate un adevăr central, dar nu trebuie întotdeauna să atribuim un înţeles specific fiecărui detaliu. Dacă focusăm prea mult detaliile irelevante, ajungem să deviem de la sensul pentru care a fost enunțată parabola și pierdem din vedere învățătura centrală. De aceea nu trebuie ,,dat zoom” pe detaliile nesemnificative.
Pentru a interpreta corect o parabolă trebuie să aflăm din context:
-de ce a fost spusă?
-ce a determinat să fie spusă?
–să identifici învăţătura centrală a ilustrării;
-să identifici detaliile relevante cât şi cele irelevante.
Expresia Împărăția cerurilor o găsim doar în Evanghelia după Matei. În celelalte Evanghelii și epistole până la Apocalipsa, o găsim numită Împărăția lui Dumnezeu. Cred că acești doi termeni transmit aceeași idee și pot fi folosiți interschimbabil.
Împărăția cerurilor (Împărăția lui Dumnezeu) – definiție:
,,Termenul de Împărăţie, în general în Scriptură, se referă la guvernarea lui Dumnezeu peste întregul Univers, dar în ceea ce priveşte Împărăţia Lui spirituală pe pământ, îi include în sensul strict, pe toţi mântuiții prezenţi pe pământ la un moment dat. În sensul lărgit, termenul Împărăția cerurilor înclude pe toți aleșii născuți din nou de pe pământ, cât și pe falșii credincioși care sunt doar mărturisitori cu buzele, prezenţi pe pământ la un moment dat. Deci în parabole, Împărăția are de a face doar cu terestrul nu și cu cerul.”
Împărăţia lui Dumnezeu, a început odată cu crearea Universului (Ps.103:19), în timp ce Împărăţia spirituală pe pământ a început cu primul om salvat de la cădere în Geneza (Adam), care a fost născut din nou și strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui (Col.1:13).
În sensul cel mai larg, Împărăția cerurilor, îi include pe toţi care mărturisesc mântuirea și pe Isus ca Domn și Dumnezeu. În Matei 13, găsim aceste două sensuri, sensul strict și sensul lărgit – sămânţa adevărată şi zizania (neghina cum îi zice Dumitru Cornilescu).
De specificat că: există o singură Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ care include mai multe faze. Împărăția predicată de Cristos Isus în această pildă, era diferită de faza Împărăției în care aceasta includea doar poporul evreu. Vedem lămurit aspectul acesta când se spune despre ea că este aproape (Marc.1:15); s-a apropiat de voi (Luc.11:20); este în mijlocul vostru (a iudeilor ca națiune, nu în inimile fariseilor vrășmași ai lui Cristos – Luc.17:21); în parabola viticultorilor (Mat.21:43).
Această fază a Împărăției începută în timpul lucrării Sale, are sfârșitul la finalul Necazului lui Iacov când are loc evenimentul descris în Matei 25: 31-46. Lucrul acesta îl vedem explicat de Domnul în parabola zizaniei și năvodului, când îngerii adună pe cei răi și sunt aruncați în cuptorul de foc (Mat.13:42); (Mat.13:50). Parabola semnătorului este o parabolă pe care avem binecuvântarea să o avem interpretată corect chiar de Domnul Isus care a spus-o. Interpretarea o avem de la versetul 18-23:
În parabola semănătorului:
– Isus (Fiul Omului) este prefigurat cu semănătorul;
– sămânța este cuvântul (evangheliei Împărăției) semănat în inimile oamenilor;
– pământul sunt oamenii.
Pământul este și el de 2 feluri:
– pământ bun;
– pământ rău.
Pământul bun, este terenul proprietate a semănătorului. Semănătorul1 este proprietarul care mai întâi și-l curăță de buruieni (smulgându-le din rădăcină și punându-le foc), apoi îl ară, îl grăpează pentru a-i fărâmița brazdele groase. În cazul în care atunci când ara terenul, de jos se scoteau pietre cu plugul, acestea erau strânse și aranjate pe hotar ca un gărduleț scund, pentru a delimita granița terenului, de cea a vecinului. Pe acest loc de graniță între pietrele stâncoase creșteau adesea spini. După ce locul era pregătit de proprietar, acesta venea de acasă cu sămânța în saci, ca să o semene cu mâna pe terenul pregătit. El nu pleca de acasă ca să semene sămânța pe drum, pe pășuni, prin livezi sau pe terenul vecinului. El intenționa să-și cultive propriul teren. Dar în momentul semănatului cu mâna, se întâmpla ca o parte din sămânță să cadă la capetele terenului lucrat în drumul bătătorit, altă sămânță cădea pe pietrele ce formau hotarul, iar alta între spinii crescuți între pietrele de pe hotar.
Sămânța căzută în pământul bun și îngrijit dinainte, aduce rodul dorit la secerat. Textul mai arată că există oameni mântuiți care diferă ca rodire între ei. Unii o să aibă rod mai puțin, alții mai mult și unii foarte mult (unul o sută, altul şaizeci şi altul treizeci).
Pământul rău se împarte în 3 categorii:
– cel bătătorit din drum. Acest pământ în pildă, prefigurează omul din Israel, de la care cel rău (diavolul), vine şi răpeşte ceea ce a fost semănat (prin predicare cu privire la Isus Mesia și Împărăția Sa), în inima lui.
– locuri stâncoase sau bolovănoase. Acest pământ prefigurează omul care aude Cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie; dar nu are rădăcină în el însuşi, ci este numai pentru un timp şi când vine necaz sau persecuţie din cauza Cuvântului, îndată se poticneşte.
– între spini. Acest pământ prefigurează omul care aude Cuvântul şi grija veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei înăbuşă Cuvântul şi el devine neroditor.
Din această a doua categorie de oameni, prefigurată în cele 3 tipuri de sol, nimeni nu va fi mântuit niciodată. Sunt categoriile de oameni de pe pământ, (din Israel vorbind strict pe context la întâia Sa venire), care aud evanghelia Împărăției predicată, nu vor fi născuți din nou niciodată și din nenumărate motive resping pe loc sau după un timp mesajul evangheliei predicat direct de Isus Mesia, Domnul nostru.
– De ce a fost spusă această parabolă? A fost spusă ca să le transmită celor de față, că nu toți cei care aud Cuvântul privitor la Împărăția lui Dumnezeu o să îl primească.
– Ce a determinat să fie spusă? Această parabolă a fost spusă deoarece elita religioasă a vremii și mare parte din popor, au respins pe Semănător (pe Isus Cristos), acuzându-L că lucrează cu Beelzebul, căpetenia demonilor (Mat.12:24).
– Care este învăţătura centrală a ilustrării? Învățătura centrală este că ceea ce seamănă Semănătorul în pământul Său bun (aleșii Săi), va aduce rod la seceriș.
– Identificarea detaliilor relevante cât şi a celor irelevante. Detalii relevante: semănătorul, sămânța, pământul bun, pământul din drum, pământul stâncos, pământul cu spini, păsările. Detalii irelevante: pământ puțin pentru rădăcină, răsăritul soarelui, uscarea celor semănate de căldura soarelui.
Despre ce nu vorbește parabola semănătorului:
– Această parabolă nu are ca învățătură centrală, omul mort spiritual care dorește să primească sau nu, pe Isus în inima lui. Personajul central este semănătorul ce prefigurează pe Isus și lucrarea Sa de răspândire a Cuvântului Împărăției.
– Parabola nu vorbește despre abilitatea pământului (oamenilor) de a-L auzi pe Domnul, abilitate ce depinde de starea inimii lor. Nu vorbește deoarece textul nostru, spune în v. 11 că, unora le este dat de sus de la Dumnezeu ca să înțeleagă Cuvântul Împărăției semănat, iar altora nu le-a fost dat.
– Parabola nu sugerează că oamenii din primele 3 tipuri de pământ rău, vor fi mântuiți vreodată, dacă își îmbunează inimile față de Semănător. Ei nu vor fi mântuiți niciodată pentru că o să vedem în parabolele următoare, ei sunt asemuiți cu zizania din grâu, care va fi arsă la finalul secerișului (Mat.13:30), cu aluatul care dospește în cele 3 măsuri de făină (Mat.13:33), cu cele rele din năvod care sunt selectate și aruncate afară (Mat.13:48).
– Această parabolă nu sugerază că semănătorul poate fi Ioan Afundătorul, apostolii, Pavel sau alt predicator al Împărăției care va duce evanghelia în Iudeea, Samaria sau la neamuri prin intermediul Marii Trimiteri din Matei 28: 18-20, până la marginile pământului.
– Această pildă nu vorbește absolut nimic despre Adunare. Chiar dacă Adunarea2 era pe pământ în acel timp, această parabolă nu o scoate pe ea în evidență. Nu scoate în evidență lucrarea ei înainte, nici după Cincizecime. Pilda aceasta cât și celelalte din acest capitol, privesc Împărăția pe termen lung până la ,,sfârșitul veacului” (sfârșitul necazului lui Iacov).
Motive pentru care cred că parabola înfățișează pe Domnul Isus ca semănător al Cuvântului despre Împărăție în timpul lucrării Sale pământești:
– El se identifică cu semănătorul. Nu scrie ,,un semănător” (lăsând să se înțeleagă un semănător oarecare). În parabola următoare, cea a zizaniei scrie: „Cel care seamănă sămânţa bună este Fiul Omului” (Mat.13:37). El nu a predicat între ei decât, atâta timp cât a cortuluit printre ai Săi (poporul evreu – Ioan.1:14).
– chiar dacă Adunarea Sa a fost prezentă când a fost spusă parabola, predica a fost adresată și marii mulțimi de evrei de pe țărm v.2. Și lor le-a transmis practic că, ce li se predică și le cade în ureche și de acolo în inimă, va delimita mulțimea în două categorii: pământ bun și pământ rău care împiedică rodirea cuvintelor auzite de la El.
– chiar ucenicii au sesizat ca El era Semănătorul când Îl întreabă de ce le seamăna Cuvântul predicând în pilde ascultătorilor Mat.13:10).
– o parte din mulțimea căreia în acel moment îi predica Domnul, unii dintre ei erau pământ stâncos, de lângă drum sau cu spini. Despre ei în acele momente chiar Domnul spune: ,,De aceea le vorbesc în parabole, pentru că, văzând, ei nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg (Mat.13:13).
– Domnul Isus Însuși, spune ucenicilor: vouă va fost dat să înțelegeți Cuvântul Împărăției, iar lor (unora din cei care erau de față), nu le-a fost dat (Mat.13:11). De aceea ucenicilor le și explică înțelesul parabolei când se află singur cu ei în casă (Mat.13:36).
v.9: ο εχων ωτα ακουειν ακουετω
În greacă este ,,cine are ureche”, făcând aluzie la cea spirituală a omului dinlăuntru. Această expresie este folosită deseori de Domnul Isus când dorea ca ascultătorii să înmagazineze bine în mintea lor esența mesajul transmis și să rumege la el. Lucrul acesta nu se întâmpla de fiecare dată deoarece ascultătorii sau ucenicii nu pricepeau cele spuse, ca în cazul de față. Ce le transmite Domnul în această parabolă, nu pricep decât ucenicii, după ce El le explică înțelesul parabolei în casă (Mat.13:51). Cei de pe țărm nu a înțeles niciunul.
v.10: και προσελθοντες οι μαθηται ειπον αυτω δια τι εν παραβολαις λαλεις αυτοις
Şi ucenicii s-au apropiat şi I-au spus: „De ce le vorbeşti în parabole?“
După enunțul parabolei și înainte ca ei să primească explicația, ucenicii sunt surprinși de atitudinea Domnului de a le vorbi ascultătorilor în parabole. Domnul le vorbește așa deoarece poporul evreu Îl respinsese și cu privire la ei, trebuia să se împlinească profeția din Isaia care spunea:
Şi El a zis: „Mergi şi spune poporului acestuia: «Auzind, veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi, văzând, veţi vedea şi nu veţi cunoaşte». Împietreşte[ Lit. „Fă grasă“] inima poporului acestuia şi astupă-i urechile şi închide-i[ Lit. „lipeşte-i“ „murdăreşte-i“], ochii: ca nu cumva să vadă cu ochii lor şi să audă cu urechile lor şi inima lor să înţeleagă şi să se întoarcă şi să fie vindecaţi“. (Isaia 6.9-10).
v.11: ο δε αποκριθεις ειπεν αυτοις οτι υμιν δεδοται γνωναι τα μυστηρια της βασιλειας των ουρανων εκεινοις δε ου δεδοται
Iar El, răspunzând, le-a spus: „Pentru că vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, dar lor nu le este dat;
– Iar El, răspunzând, le-a spus. Vedem că răspunsul acestei întrebări vine direct de la Domnul Isus. El nu poate fi contestat de iudeii religioși și nici de credincioșii arminieni3 de astăzi, care contestă alegerea Sa suverană în mântuire .
– Pentru că vouă vă este dat să cunoaşteţi. Chiar dacă pare un răspuns dur la prima vedere, el este rostit de Cel care este, Cel mai în măsură să îl pronunțe. Isus este Dumnezeu care a participat la sfatul întocmirii Legământului, când au fost selectați spre înfiere aleșii (Efes.1:4), ale căror nume au fost scrise în Cartea vieții (Apoc.21:27).
Cum ucenicii erau din numărul celor scriși în Carte și predestinați pentru viață eternă, le spune fără rezerve acest adevăr: ,,vouă vă este dat”. De ce? Pentru că erau din cei dați de Tatăl, lui Cristos Domnul ca să le descopere cuvintele Sale (Ioan.17:6 – Ioan.17:8). În acest verset Domnul Isus face indirect referire la doctrina alegerii, predestinării pentru mântuire cât și la doctrina omiterii. Isus spune: ,,vouă vă este dat”, nu tuturor.
Descoperirea sau înțelegerea celor spuse este legată de Dumnezeu care dă de sus, întâi viață spirituală apoi înțelegerea tainelor Împărăției (Mat.16:17). Acest ,,dat al înțelegerii lucrurilor Împărăției” este din afara omului, nefiind localizat de la naștere în ființa umană neregenerată și activat de ,,voința umană liberă” prin luarea unei hotărâri.
– tainele Împărăţiei cerurilor. Expresia ,,tainele”, în gr. este μυστήρια (mystēria). Face referire la Semănătorul – Isus și fazele prin care trece Împărăția din timpul predicării Sale până la finalul veacului când ,,îngerii vor ieşi şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi; şi îi vor arunca în cuptorul de foc: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“ (Mat.13:49). Aceste faze sunt prezentate în următoarele pilde spuse de Domnul în acest capitol.
– dar lor nu le este dat. Această idee sugerează dreptul suveran al lui Dumnezeu de a se descoperi în mod mântuitor și relațional, cui dorește. Sceastă descoperire ține de Duhul Sfânt (1Cor.2:10), fiind îndreptată spre aceia de care Dumnezeu dorește să aibe milă și îndurare (Rom.9:15).
Chiar dacă această doctrină a omiterii4, nu este des întâlnită în Scriptură, totuși ea există. Pe unii îi omite, lăsându-i fără har și înțelegere, în starea de ruină căpătată în urma păcatului adamic. Despre unii din aceștia la un moment dat, Cristos Domnul, afirmă: „Orice plantă pe care n-a plantat-o Tatăl Meu cel ceresc va fi dezrădăcinată. Lăsaţi-i; sunt călăuze oarbe ale orbilor (Mat.15:13).
În altă împrejurare Domnul le spune aleșilor Săi: ,, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu. Apoi S-a întors spre ucenici şi le-a spus deoparte: Ferice de ochii care văd lucrurile pe care le vedeţi voi! (Luc.10:21 – Luc.10:23).
v.12: οστις γαρ εχει δοθησεται αυτω και περισσευθησεται οστις δε ουκ εχει και ο εχει αρθησεται απ αυτου
pentru că oricui are i se va da şi va avea din belşug; iar oricui nu are, şi ceea ce are i se va lua.
– pentru că oricui are i se va da şi va avea din belşug. Versetul face referire la ucenicii cărora Domnul Cristos le descoperise tainele Împărăției. Doar lor li se promite că li se vor descoperii și da din abundență, nu tuturor oamenilor din Israel.
– iar oricui nu are, şi ceea ce are i se va lua. Aici Domnul Isus face referire la liderii religioși și oamenii din popor care Îl respinseseră. Chiar dacă ca națiune, aveau descendență fizică din Avraam, legămintele, tăierea împrejur, darea Legii și promisiunile, nu aveau Cuvântul care dă viața (ceea ce le predica Cristos Isus).
Despre ei apostolul Pavel mărturisește că: ,,aveau râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei[- Cunoştinţă deplină.] pentru că, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu. Pentru că Hristos este sfârşit[- Sau „scop final“] al legii, spre dreptate, pentru oricine crede” (Romani 10.2-4).
Și pentru că nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu, li se va lua TOTUL, chiar și lucrurile care li se păreau lor că le au!
v.13: δια τουτο εν παραβολαις αυτοις λαλω οτι βλεποντες ου βλεπουσιν και ακουοντες ουκ ακουουσιν ουδε συνιουσιν
De aceea le vorbesc în parabole, pentru că, văzând, ei nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.
– De aceea le vorbesc în parabole. În acest verset Domnul Isus, le răspunde la întrebarea pusă de ucenici în versetul 10.
– pentru că, văzând, ei nu văd. Ce vedeau și ce nu vedeau, cei ce Îl respinseseră pe Domnul? Ei vedeau pe Mesia predicând, făcând minuni, semne nemaipomenite. Ei vedeau lucrurile fizice exterioare cu ochii carnali, dar cu ochii spirituali nu vedeau nimic. Aspectele acestea le va explica Domnul în versetele 14 și 15.
– şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. Una este să auzi cu urechea de carne, alta este să auzi cu urechea spirituală a omului dinlăuntru (2Cor.4:16). De aceea, de multe ori Domnul Isus insista și îi atenționa mereu: ,,cine are ureche de auzit, să audă”, (v.9).
Acest verset arată incapacitatea omului mort spiritual de a se salva singur. El chiar dacă vede sau aude, nu poate căuta sau veni la Cristos, dacă mai întâi Dumnezeu nu ia inițiativa în suveranitatea Sa să îl nască din nou și să îl tragă la Cristos.
v.14-15: και αναπληρουται επ αυτοις η προφητεια ησαιου η λεγουσα ακοη ακουσετε και ου μη συνητε και βλεποντες βλεψετε και ου μη ιδητε επαχυνθη γαρ η καρδια του λαου τουτου και τοις ωσιν βαρεως ηκουσαν και τους οφθαλμους αυτων εκαμμυσαν μηποτε ιδωσιν τοις οφθαλμοις και τοις ωσιν ακουσωσιν και τη καρδια συνωσιν και επιστρεψωσιν και ιασωμαι αυτους
Şi în ei se împlineşte profeţia lui Isaia care zice: «Cu urechile veţi auzi şi nicidecum nu veţi înţelege; şi cu ochii veţi vedea şi nicidecum nu veţi cunoaşte. Pentru că inima acestui popor s-a împietrit şi au auzit greu cu urechile şi şi-au închis ochii; ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi să înţeleagă cu inima şi să se întoarcă şi să-i vindec».
– Şi în ei se împlineşte profeţia lui Isaia care zice. Domnul Isus trebuia să împlinească Legea dată prin Moise cât și profeții. Una din profețiile care trebuia să le împlinească la întâia Sa venire, este chiar aceasta din (Isa.6:9, Isa.6:10).
Versetul descrie perfect starea omului mort spiritual în greșelile și păcatele lui. Cuvântul auzit nu este înțeles; îl împietrește și nu îl sensibilizează. Îl face mai responsabil și nu îl absolvă de vină. Îl condamnă și nu îl grațiază.
v.16-17: υμων δε μακαριοι οι οφθαλμοι οτι βλεπουσιν και τα ωτα υμων οτι ακουει αμην γαρ λεγω υμιν οτι πολλοι προφηται και δικαιοι επεθυμησαν ιδειν α βλεπετε και ουκ ειδον και ακουσαι α ακουετε και ουκ ηκουσαν
Dar ferice de ochii voştri, pentru că văd; şi de urechile voastre, pentru că aud. Pentru că, adevărat vă spun, mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut; şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit.
– Dar ferice de ochii voştri, pentru că văd; şi de urechile voastre, pentru că aud. Aceste cuvinte sunt adresate doar ucenicilor. Aici avem reieșit clar, contrastul între omul mort și cel înviat spiritual, căruia îi este dat să înțeleagă tainele Împărăției cerurilor (v.11).
– pentru că, adevărat vă spun, mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut; şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit. Aceste taine ale Împărăției cerurilor erau ascunse de profeții și sfinții care trăiseră de la Adam până în timpul acela. Despre lucrul acesta mărturisește apostolul Petru când spune despre ei:
,,Despre această mântuire au căutat şi au cercetat stăruitor profeţii care au profeţit despre harul arătat faţă de voi, cercetând spre care sau ce fel de timp arăta Duhul lui Hristos, care era în ei, mărturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei acele lucruri, care v-au fost vestite acum prin cei care v-au predicat Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri în care îngerii doresc să privească de aproape”.
Adevărul este că acea genereție, a fost cea mai privilegiată din toată istoria omenirii decăzute, până în prezent. La fel ca cei din vechime și noi ne-am dori astăzi să vedem, măcar una din zilele când slăvitul nostru Salvator, a trăit și învățat printre oameni.
Surse folosite:
Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/matthew/13/
Biblia G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/matei/01/
Biblia Dumitru Cornilescu 1924: https://www.ebible.ro/
BibleHub: https://biblehub.com/interlinear/matthew/13.htm
Toate traducerile existente în limba română: https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#_
1Autorul acestui articol trăind la țară, vorbește din propria experiență despre semănat, deoarece în copilărie împreună cu bunicul său, și-a cultivat pământul arând cu boii și semănând cu mâna, grâul și orzul.
2Adunarea este diferită de Împărăție pentru că, în Împărăție intrii prin strămutarea pe care o face Dumnezeu în urma nașterii din nou, când te mută din împărăția întunericului în cea a dragostei Fiului Său (Col.1:13); iar în Adunare ca să intri, trebuie să fii deja născut din nou, după care trebuie să fii afundat în apă de un administrator autorizat, al unei adunări formate prin intermediul Marii Trimiteri din Matei 28.20, adunare ce păstrează o succesiune neîntreruptă de la Cristos până astăzi.
Pentru diferențele între Adunare, Familia și Împărăția lui Dumnezeu vezi următorul link: https://ovocebaptistainbucuresti.wordpress.com/adunare/diferenta-intre-adunare-imparatie-si-familia-lui-dumnezeu/
3 Potrivit arminianismului: Mântuirea este dusă la îndeplinire (realizată) prin efortul combinat al lui Dumnezeu (care are inițiativa) și al omului (care trebuie să răspundă) – răspunsul omului fiind factorul determinant. Dumnezeu a făcut mântuirea posibilă pentru toți, dar aceasta devine eficientă doar pentru acei ce prin propria voință liberă, „aleg” să coopereze cu El și să accepte oferta harului Său. În momentul crucial, voința omului joacă rolul decisiv; în acest fel omul, și nu Dumnezeu este cel care hotărăște cine vor fi destinatarii darului mântuirii. Sursa: http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/har_contra_arminianismului%5b1%5d.har.htm
4Despre această doctrină a respingerii sau omiterii găsiți detalii aici: https://ovocebaptistainbucuresti.wordpress.com/respingerea/doctrina-biblica-a-respingerii/
Parabola grăuntelui de muștar
Parabola
grăuntelui de muștar
Înainte de a începe să explic parabola, corect este să definesc termenii. Dacă nu înțelegem ce este o parabolă și ce a vrut Matei să transmită prin termenul ,,Împărăția Cerurilor”, nu o să reușim niciodată să avem o explicație cinstită a textelor.
Definiția parabolei: Conform cu dicţionarul Biblic al Noul Testament şi Psalmii, tipărit în 1993 de Societatea Christliche Literatur – Verbreitung, o parabolă este:
„punerea unui lucru lângă altul, o comparare a unui lucru cu altul, o asemănare, similitudine, un exemplu prin care este ilustrată o doctrină, un percept…o zicătoare concisă, plină de conţinut şi instructivă, implicând o asemănare sau comparaţie şi având forţă povăţuitoare.” Deci o parabolă este compararea unui lucru cu altul, ce scoate în evidență o învățătură cu un anumit tâlc.
Foarte important de știut este cum trebuie interpretată o parabolă. O parabolă este destinată să arate un adevăr central, dar nu trebuie întotdeauna să atribuim un înţeles specific fiecărui detaliu. Dacă focusăm prea mult detaliile irelevante, ajungem să deviem de la sensul pentru care a fost enunțată parabola și pierdem din vedere învățătura centrală. De aceea nu trebuie ,,dat zoom” pe detaliile nesemnificative. Pentru a interpreta corect o parabolă trebuie să aflăm din context:
-de ce a fost spusă?
-ce a determinat să fie spusă?
–să identifici învăţătura centrală a ilustrării;
-să identifici detaliile relevante cât şi cele irelevante.
Expresia Împărăția cerurilor o găsim doar în Evanghelia după Matei. În celelalte Evanghelii și epistole până la Apocalipsa, o găsim numită Împărăția lui Dumnezeu. Cred că acești doi termeni transmit aceeași idee și pot fi folosiți interschimbabil.
Împărăția cerurilor (Împărăția lui Dumnezeu) – definiție:
,,Termenul de Împărăţie, în general în Scriptură, se referă la guvernarea lui Dumnezeu peste întregul Univers, dar în ceea ce priveşte Împărăţia Lui spirituală pe pământ, îi include în sensul strict, pe toţi mântuiții prezenţi pe pământ la un moment dat. În sensul lărgit, termenul Împărăția cerurilor înclude pe toți aleșii născuți din nou de pe pământ, cât și pe falșii credincioși care sunt doar mărturisitori cu buzele, prezenţi pe pământ la un moment dat. Deci în parabole, Împărăția are de a face doar cu terestrul nu și cu cerul.”
Împărăţia lui Dumnezeu, a început odată cu crearea Universului (Ps.103:19), în timp ce Împărăţia spirituală pe pământ a început cu primul om salvat de la cădere în Geneza (Adam), care a fost născut din nou și strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui (Col.1:13).
În sensul cel mai larg, Împărăția cerurilor, îi include pe toţi care mărturisesc mântuirea și pe Isus ca Domn și Dumnezeu. În Matei 13, găsim aceste două sensuri, sensul strict și sensul lărgit – sămânţa adevărată şi zizania (neghina cum îi zice Dumitru Cornilescu).
De specificat că: există o singură Împărăție a lui Dumnezeu pe pământ care include mai multe faze. Împărăția predicată de Cristos Isus în această pildă, era diferită de faza Împărăției în care aceasta includea doar poporul evreu. Vedem lămurit aspectul acesta când se spune despre ea că este aproape (Marc.1:15); s-a apropiat de voi (Luc.11:20); este în mijlocul vostru (a iudeilor ca națiune, nu în inimile fariseilor vrășmași ai lui Cristos – Luc.17:21); în parabola viticultorilor (Mat.21:43). Această fază a Împărăției începută în timpul lucrării Sale, are sfârșitul la finalul Necazului lui Iacov (la 7 ani după Răpire), când are loc evenimentul descris în Matei 25: 31-46.
v.31-32: αλλην παραβολην παρεθηκεν αυτοις λεγων ομοια εστιν η βασιλεια των ουρανων κοκκω σιναπεως ον λαβων ανθρωπος εσπειρεν εν τω αγρω αυτου ο μικροτερον μεν εστιν παντων των σπερματων οταν δε αυξηθη μειζον των λαχανων εστιν και γινεται δενδρον ωστε ελθειν τα πετεινα του ουρανου και κατασκηνουν εν τοις κλαδοις αυτου
31-32: Le-a pus înainte altă parabolă, spunând: „Împărăţia cerurilor este asemenea unui grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ogorul lui: el este, în adevăr, mai mic decât toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât verdeţurile şi se face un copac, astfel încât păsările cerului vin şi se cuibăresc în ramurile lui“.
În parabolă:
– grăuntele de muștar reprezintă Împărăția;
– ogorul (sau țarina) reprezintă lumea unde este semănată sămânța;
– păsările cerului reprezintă oamenii celui rău (zizania), o imagine a lui Satan;
– cuiburile din ramuri arată spre un loc prielnic unde se vor multiplica cei răi (doctrinar și numeric).
Vedem că după parabola semănătorului, vin următoarele parabole care-i avertizează pe ucenici, cu privire la faptul că Împărăția se va dezvolta, va fi luată cu asalt și că va avea o creștere vizibilă neobișnuită. Această creștere exagerată, este învățătura centrală a parabolei seminței de muștar. Odată cu creșterea, are loc și introducerea zizaniei în Împărăție, când slujitorii stăpânului dormeau (Mat.13:25). Introducerea zizaniei face posibilă cuibărirea păsărilor necurate în ramurile Împărăției. Cuibărirea și înmulțirea păsărilor necurate aciuiate în Împărăție, sunt asemuite în următoarea parabolă cu drojdia, introdusă de o femeie într-o frământătură făcută din 3 măsuri de făină.
Păsările de aici au o conotație rea, deoarece le vedem întâi năpustindu-se peste jertfa adusă de Avraam (Fac.15:11); mâncând din coș bucatele preparate de pitarul lui Faraon (Fac.40:17); le vedem cuibărite ,,la umbra lui Nebucadnețar” (Dan.4:12); apoi în parabola semănătorului, mâncând sămânța căzută în drum (Mat.13:19).
Practic prin această pildă, Domnul Isus Cristos le arată că, la fel ca faza Împărăției lui Israel de sub Legământul mozaic și faza Împărăției de acum a Noului Legământ, nu este una perfectă. Va fi contaminată și această Împărăție (în sensul ei lărgit), de drojdie (de Diavol și ucenicii săi), încât va ajunge ,,la seceriș” ca ,,Babilonul cel mare, un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte” (Apoc.18:2).
Primul asalt asupra Împărăției lui Dumnezeu a venit prin iudaizatori, prin gnostici și alte secte ale primelor veacuri. Cel mai devastator atac a venit prin Constantin imperatorul Romei care la peste 300 de ani de la înălțarea Domnului la cer, a unit biserica universală cu statul roman și s-a intitulat ,,Pontifex Maximus” peste creștinismul decăzut. Apoi în creștinismul acesta, au apărut tot felul de păsări necurate, care au încercat să reformeze sau să restaureze ,,creștinismul primar pierdut”, dând naștere la tot felul de ,,biserici neghină” care populează în prezent Împărăția.
Grăuntele de muștar, nu este Adunarea lui Cristos, ci Împărăția în sensul ei lărgit. Chiar dacă Adunarea Sa, există în Împărăție ca expresia sa vizibilă, învățătura centrală este focusată pe creșterea Împărăției. Adunarea Scripturală a lui Cristos, nu conține în ea, ,,cuiburi de draci”, care promovează erezii. Dacă am crede și promova lucrul acesta, am subscrie cu toții concluziei lui Augustin de Hippo din controversa cu Donatiștii (pentru aceasta vezi explicațiile la parabola zizaniei).
Surse folosite:
Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/matthew/13/
Biblia G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/matei/01/
Biblia Dumitru Cornilescu 1924: https://www.ebible.ro/
BibleHub: https://biblehub.com/interlinear/matthew/13.htm
Toate traducerile existente în limba română: https://my.ebiblia.ro/app/index.html?redir#_
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente