,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “arminianism

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

 

Voința liberă sau abilitatea umană

Cu toate că natura umană a fost serios afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o stare de totală neajutorare spirituală. Dumnezeu dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos să se pocăiască și să creadă, dar El nu se interferează cu libertatea omului. Fiecare păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său etern depinde de cum o folosește. Libertatea omului constă în abilitatea sa de a alege binele mai presus decât răul în cele spirituale; voința sa nu este înrobită de natura sa păcătoasă. Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul Domnului și să fie regenerat ori puterea să se împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară. Păcătosul pierdut are nevoie de asistența Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de Duhul înainte ca el să poată crede, credința fiind actul omului și precede nașterea din nou. Credința este darul păcătosului pentru Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.

Inabilitatea totală sau depravarea totală

Din cauza căderii, omul este incapabil prin el însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor. Păcătosul este mort, orb, și surd față de lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este înșelătoare și coruptă, nespus de rea. Voința sa nu este liberă, este înrobită naturii sale rele, deci el nu va dori –el nu poate – alege binele și nu răul în domeniul spiritual. În consecință e nevoie de mai mult decât asistența Duhului pentru a aduce un păcătos la Cristos – este nevoie de regenerare prin care Duhul îl înviază pe păcătos și îi dăruiește o natură nouă. Credința nu este ceva, cu care omul contribuie la mântuire ci ea însăși este o parte a darului lui Dumnezeu, mântuirea – este darul lui Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului către Dumnezeu.

Alegerea condiționată

 Alegerea lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe preștiința Sa, că ei vor răspunde chemării Sale. El i-a ales doar pe cei care El a știut că prin propria libertate vor crede Evanghelia. De aceea alegerea a fost determinată sau condiționată de ceea ce va face omul. Credința pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care El și-a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de Dumnezeu, ci a rezultat doar prin voința omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți cei despre care El știa că prin propria lor voință liberă, l-ar alege pe Cristos. Astfel alegerea lui Cristos de către păcătos și nu alegerea păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza finală a mântuirii.

Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii bazat numai pe voința Sa suverană. Alegerea Sa pentru anumiți păcătoși nu a fost bazată pe nici un fel de răspuns anticipat de ascultare din partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din contră, Dumnezeu dă credința și pocăința fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată sau condiționată de calități virtuase anticipate în om. Pe acei aleși de Dumnezeu în mod suveran El îi aduce prin puterea Duhului la voința acceptării lui Cristos. Astfel, alegerea păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea păcătosului pentru Cristos, este cauza hotărâtoare a mântuirii.

Răscumpărarea universală sau ispășirea generală

Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut posibilă mântuirea pentru oricine, dar practic nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate căci Cristos a murit pentru toți oamenii și pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt mântuiți. Moartea Sa îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcătoșii cu condiția ca ei să creadă, dar practic nu îndepărtează păcatul nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine eficace doar dacă omul alege să o accepte.

Răscumpărarea particulară sau ispășirea limitată

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și practic să asigure mântuirea pentru ei. Moartea Sa a fost substituirea în îndurarea pedepsei pentru păcat în locul anumitor păcătoși specifici. În plus față de ștergerea păcatului poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea lor, inclusiv credința care îi unește pe ei cu El. Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat de Duhul tuturor celor pentru care a murit Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.

Împotrivire eficace contra Duhul Sfânt

Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia care aud chemarea exterioară a invitației Evangheliei. El face tot ce poate să aducă fiecare păcătos la mântuire. Dar deoarece omul este liber, el se poate împotrivi cu succes chemării Duhului. Duhul nu poate să regenereze păcătosul până când el nu va crede; credința (care este contribuția omului) precede și face posibilă nașterea din nou. Astfel voința liberă a omului limitează Duhul în aplicarea lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt poate doar să-i atragă la Cristos pe toți acei ce îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei. Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.

Harul eficace sau harul irezistibil

În completare la chemarea generală exterioară la mântuire care este făcută tuturor celor ce aud Evanghelia, Duhul Sfânt oferă aleșilor o chemare interioară specială care în mod inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea interioară (care este făcută doar celor aleși) nu poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca și rezultat convertirea. Prin intermediul acestei chemări speciale, Duhul îl atrage în mod irezistibil pe păcătos El nu este limitat în lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința umană și succesul Său nu depinde de cooperarea oamenilor. Duhul, prin har îl determină pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună voie. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil; nu eșuiază niciodată în a avea ca rezultat mântuirea celor ce au parte de el.

Căderea din har

Acei ce au crezut și sunt mântuiți cu adevărat pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea credinței lor, etc. Nu toți umaniștii arminieni sunt de acord la acest punct; unii susțin că odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai poate niciodată să se piardă.

Perseverența sfinților

Toți acei ce sunt aleși de Dumnezeu, răscumpărați de Cristos, și cărora Duhul le dă credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt păstrați în credință de puterea Dumnezeului Atotputernic și astfel ei perseverează până la sfârsit.


1 Ioan 2.2.

1 Ioan 2.2.

de Aurel Munteanu 3 oct. 2017

Contextul în care apare versetul:

– cap. 1. 2 – mărturisirii lui Ioan în ce privește viața care este în Cristos

– părtășiei credincioșilor între ei pe baza comuniunii fiecăruia cu Viața arătată care era în

Tatăl

– cap. 1.3 – a părtășiei pe care o are credinciosul cu Tatăl și Fiul

– cap. 1.4 – descrie motivul pentru care sunt scrise aceste lucruri: ,,bucuria să le fie deplină”

– cap. 1.6 – dacă cineva spune că are comuniune cu El și umblă într-un păcat continuu, minte și nu trăiește o viață reală

– viața de trăire continuă în păcat (în fire), este comparată cu trăirea în întuneric

– viața de părtășie cu El este comparată cu trăirea în lumină

– cap. 1.7 – cine rămâne în comuniune cu El, poate avea comuniune și cu fratele de credință

– lucru care-i unește: sângele care le-a iertat păcatele

– cap. 1.8 – arată faptul că nu există perfecțiune (lipsa păcatului din viața celui născut din nou)

– cap. 1.9 – oferă soluția curățirii de păcate pentru cei iertați la Golgota și care perseverează în lumină în urma nașterii din nou.

Soluția curățirii de păcate:

a) mărturisirea după fiecare păcat

După mărturisire, scrie că El este credincios și drept să le ierte. De ce? Pentru că El a rămas credincios lucrării de împăcare și dreptatea Lui Îl obligă să acționeze în conformitate cu lucrarea de plătire a prețului, vinei aleșilor către Tatăl.

– cap. 1.10 – scrie că dacă cineva spune că n-a păcătuit niciodată contrazice pe Dumnezeu făcându-L mincinos

– cine nu recunoaște că este păcătos este mort spiritual și Cristos nu este în el

Cap. 2

– v. 1 – ,,Copilașii mei aceste lucruri vi le scriu ca să nu păcătuiți; și dacă cineva păcătuiește, un Paraclet avem la Tatăl, Isus Cristos (Cel) drept.”

http://biblehub.com/interlinear/1_john/2-1.htm

– Ioan apostolul, ne amintește că avem un Avocat la Tatăl în caz că păcătuim

– Acest Apărător al nostru se numește Isus Cel drept

– El Însuși ne-a fost chiar și Jertfa pentru păcatele noastre nu numai Mijlocitor

– dacă El nu ne-ar fi murit pentru ele, nici nu ar mijloci pentru noi. Biblia afirmă clar că El se roagă și mijlocește doar pentru aleșii dați de Tatăl și nu pentru lumea nealeasă: Ioan 17.9.

– Duhul Însuși este numit Paraclet și face aceeași slujbă la fel ca Isus Domnul – Rom. 8.26-27.

Sunt oare Avocați, Isus și Duhul Sfânt, la tronul Tatălui, pentru toți oamenii? Nu. Ei sunt Avocați doar pentru cei regenerați care simt nevoia permanentă de curățire și cred în El pocăindu-se după fiecare păcat.

Duhul și Isus doar cu ei sunt într-o relație de Apărători și nu cu întreaga lume (mântuiți + nemântuiți). Pentru cei nemântuiți și necredincioși, Ei nu mijlocesc pentru că: ,,Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui” – Romani 8.9.b. Ei mijlocesc pentru cei cu păcatele deja ispășite!

De asta nu poate exista ideea următoare:

,, Tatăl alege pe unii, Isus moare pentru toți făcând o ispășire universală și Duhul naște doar pe aceia care vor.”

Dacă această teorie ar fi reală, am avea un Dumnezeu care nu mai lucrează în unitate (Triun) și spre împlinirea aceluiaș scop.

Linia trasată armonios cred că este următoarea:

,, Tatăl alege pe unii, Cristos moare pentru toate păcatele lor și Duhul îi naște doar pe aceștia din nou, dându-le viață eternă.”

– v. 2: ,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

păcatele noastre = păcatele credincioșilor din poporului evreu.

Noastre de aici include evreii credincioși, din mai multe motive:

– Ioan apostolul era în primul rând evreu și el se adresează evreilor. La fel ca Petru, Iacov și ceilalți apostoli ei au fost rânduiți pentru cele 12 seminții. Sunt numiți apostoli ai celor ,,tăiați împrejur”. În contrast cu ei, Pavel este numit apostol al celor ,,netăiați împrejur”.

– Autorul epistolei Către Evrei, Iacov, Petru, Ioan și Iuda se adresează evreilor.

Pavel se adresează neamurilor.

Iacov se adresează celor 12 seminții împrăștiate – Iacov 1.1.

La fel și Petru, aleșilor evrei din diaspora – 1Pet. 1.1.

Ioan scrie evreilor mântuiți cât și neevreilor mântuiți.

În 1Ioan, el se adresează evreilor mântuiți în repetate rânduri:

a) 1 Ioan 1.1: ,, … pe care (noi) L-am văzut …”

b) 1 Ioan 2.7: ,, …. Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care (voi) aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit.

(Poruncă auzită de evrei la începutul lucrării lui Isus; tot acești evrei credincioși avuseseră parte de porunca veche și nici decum credincioșii dintre neamuri)

c) 1 Ioan 2. 18-19: ,, ….Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

(Acești frați destinatari le scrie Ioan că ei înșiși auziseră de la Isus în Mat 24, că are să vină Anticrist. Mulți anticriști despre care Ioan scrie că ,,au ieșit dintre ai noștrii” erau tot evrei, pentru că în secolul 1, doar evreii erau singurul popor din care trebuia să iese Cristosul.)

întregii lumi = credincioșii dintre Neamuri

Termenul lume de aici este pus în contrast cu Israelul. În mentalitatea evreului era că Dumnezeu este numai al lor și că neamurile sunt câini blestemați. Domnul tocmai acest adevăr i-l transmite lui Nicodim, că El iubește și credincioșii dintre neamuri nu numai pe cei dintre evrei.

Acelaș contrast Evrei și Neamuri, este scos cel mai bine în evidență când comparăm 1 Ioan 2.2. și Ioan 11.51-52.

,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. ” – 1 Ioan 2.2.

,,Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” – Ioan 11.51-52.

1 Ioan 2.2. Ioan 11.51-52.

El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre (ale evreilor credincioși)

El a proorocit cî Isus are să moară pentru neam

,, …. și nu numai pentru ale noastre”

,, …. și nu numai pentru neamul acela”

,, … ci și pentru ale întregii lumi” – adică credincioși dintre Neamuri risipiți pe tot pământul

,, … ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți”


Cum stim daca un crestin crede mantuirea prin har sau prin fapte

                    

 

 

 

         Cum stim daca un crestin crede mantuirea prin har sau prin fapte

 

 

De Aurel Munteanu – 14 Iulie 2013

 

 

      Astazi mai mult ca oricand , exista multi crestini care proclama sus si tare ca sunt adepti ai mantuirii prin har . Ei marturisesc doar la nivel  declarativ  ca salvarea este doar prin har , dar in fapt predica ca omul este cel care trebuie sa faca partea lui in mantuire  si Dumnezeu pe a Lui . De cele mai multe ori partea omului in mantuire este ,, venirea cu credinta si pocainta la Cristos  , venire determinata de vointa libera a omului “ .

 

     Acest  concept de ,, mantuire prin har “  este strain Scripturii  ,din cateva  motive destul de intemeiate :

         In primul rand Cristos Domnul a depus o jertfa destul de suficienta ca sa nu mai poata fi adaugat  nimic la ea .Daca vii cu ,, partea ta “ sugerezi ca lucrarea lui nu este una desavarsita .

         ,,Adaugandu-ti partea “ iti imparti gloria cu Cristos furandu-I din ea – ,, Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.”-Ef.2.8-9.

         Acest  concept  este nescriptural deoarece omul mort spiritual nu poate veni la Cristos avand deja credinta si pocaita ca izvorand din firea-I pamanteasca . De ce spun asta pentru ca in Romani 8.8. sta scris :

,, Deci cei ce sunt în fire nu-I pot fi plăcuţi lui Dumnezeu.”  Tu daca spui ca omul are inainte de nasterea din nou credinta si pocainta , eu iti spun ca un astfel de om este foarte placut Lui Dumnezeu  si in felul acesta tu intri in conflict cu Biblia .

 

 

         Conceptul de ,, venire la Cristos “ din proprie initiative , este destul de straniu pentru ca Cristos a declarat :

,,Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis “ . Sa spui ca vii de unul singur ,  fara sa fii chemat si calauzit de pterea Duhului Sfant este un fapt necugetat .

         Cel care spune ca omul trebuie sa aibe initiativa si  ca  il cauta pe Dumnezeu prin proprie vointa uita ca :

„Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar.Nu este niciunul care sa aiba pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.Toti s-au abatut si au ajuns niste netrebnici.”- Rom.3.10-12.

         Toti acestia care cred o astfel de ,,venire  la Cristos “ marturisesc de fapt o salvare prin fapte . Ei neaga constient ca toata rasa umana se naste moarta in Adam ( Ef.2 .1-5. ) si fara posibilitate de a vrea ( Ioan 5.40.),   intelege (1Cor.2.14.) sau cauta pe Dumnezeu (Rom.3.11.)  .

 

 Atata timp cat tu ,,faci ceva “ ,ca Dumnezeu sa iti fie binevoitor si  sa iti de-a  nasterea din nou – vestesti o mantuire prin fapte .

 

   

 

Cum iti dai seama de un crestin care spune ca mantuirea e prin har dar el iti predica o salvare prin fapte ? Foarte simplu , il pui sa iti puna in ordine scripturala pe aceste patru lucruri : – mantuirea

                                             –credinta

                                 – pocainta

 

                                 –nasterea din nou

     Cel ce marturiseste mantuirea prin fapte prima o va  da : credinta si pocainta  . Acesta este semnul dupa care ii veti recunoaste . Ei ,, leaga carul inaintea boilor “  si dau ca si cauza tocmai efectele . Cel mai bine acest principiu  : cauza – efect , il vedem  in episodul invierii lui Lazar .  Pana  ce Domnul nu L-a  inviat si chemat afara , el nu stia decat un singur lucru – sa se descompuna . La fel este si in plan spiritual cu cei neregenerati . A spune ca omul vine cu credinta si pocainta este ca atunci cand ai spune ca Lazar facea genoflexiuni si jocuri de glezne inainte de inviere si iesire din pestera unde era ingropat.

   Cel care crede mantuirea  ,,  doar prin har “ din cele patru de mai sus , va marturisi ca nasterea din nou este prima apoi pocainta ,credinta  si mantuirea . 

   Doar acesta a inteles harul  . Nu poti face nimic pana  ce  Dumnezeu in suveranitatea Sa vine prin Duhul Sau si te naste din nou  . Aceasta nastere mai este numita si nastere de sus –  indicandu-I Autorul  si pozitia . Fara inceputul vietii spirituale omul este tot mort . Credinta si pocainta nu sunt  niciodata existente in om inainte de nasterea din nou . Daca omul le-ar avea nu prea ar mai avea nevoie de Cristos .

     Credinta , pocainta , vointa si infaptuirea , faptele bune randuite mai dinainte ca omul sa mearga prin ele – toate sunt daruri prin nemerit primite de om doar dupa ce acesta a fost  nascut din nou . Nasterea din nou este cauza si acestea de la urma sunt efectele .

 

Credinta este un dar primit de la Dumnezeu  – Ef.2.8. :

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

 

 

Pocainta este un dar de la Dumnezeu  – F.A.11.18 . :

Dupa ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slavit pe Dumnezeu si au zis: „Dumnezeu a dat deci si Neamurilor pocainta, ca sa aiba viata.”

 

Vointa si infaptuirea pentru cele spirituale este un dar de la Dumnezeu –Fil.2.13. :

Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi si va da, dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.

 

Faptele bune sunt randuite tot de Dumnezeu ca omul sa le implineasca – Ef.2.10. :

Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele.

 

 Totul este nemerit ! Acest nemerit te face sa iti pleci genunchii si  sa iti ridici mainile si privirea in sus si  sa spui – Haleluiah !