Forma de conducere a Adunării – CONGREGAŢIONALĂ
Forma de conducere a Adunării
CONGREGAŢIONALĂ
Texte biblice, pentru susţinera afirmaţiilor ce vor urma în acest articol:
„Isus i-a chemat şi le-a zis: ‚Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu autoritate. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei, 20:24-27)
„Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi ‚Tată’ [părinte] să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi ‚Dascăli’, căci Unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. (Matei, 23:8-11)
3. Al treilea semn al unei Adunări adevărate, este: Forma sa de conducere – CONGREGAŢIONALĂ – toţi membrii sunt egali.
Ce înseamnă forma de conducere congregaţională:
,, Înseamnă că fiecare Adunare Nou Testamentară este o democraţie sub Cristos. Aceasta înseamnă că orice membru, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, bogat sau sărac, educat sau needucat, liber sau sclav, nu contează, fiecare membru are o voce egală în a determina acţiunile Adunării.”
Toți fraţii şi surorile fiind egali, decizia se ia prin vot și slujitorii duc decizia la îndeplinire în funcție de specificul ei. Diaconul, dacă hotărârea este pe parte administrativ materială și prezbiterul sau evanghelistul, dacă hotărârea este de natură spirituală. Numai în felul acesta, ,,cel mai mare este robul celui mai mic” ca să citez pe Domnul nostru. Altfel conducerea este după felul lumii, după cum stă scris:
,,…că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa.” (Matei, 20:24-27).
Acesta este singurul fel de conducere stabilit de Domnul. El în timpul vieţii Sale pământeşti a împlinit acest tip de conducere, fiind Sclavul tuturor. De precizat că acest tip de conducere nu îl poţi aplica decât într-o Ekklesie în care toţi membrii sunt născuţi din nou. Dacă membrii nu sunt vii spiritual, acest mod de conducere nu va fi posibil deoarece orbii spirituali (morţii) vor da o traiectorie greşită Adunării. Atunci dictatura este instaurată inevitabil de ,,unii mai luminaţi”, care o să preia frâiele pentru a cârmui biserica. Şi aşa apare noţiunea de cler şi laici sau mireni.
Foarte mulţi clerici contestă ideea de democraţie sub Cristos Capul şi spun că Adunarea este o teocraţie.
,,Ei susţin că Adunarea este o teocraţie. Aceasta este adevărat doar în sensul că Isus Cristos este Capul Adunării, că este singurul Legiuitor. Dar în ce priveşte modul de operare al Adunării, aceasta nu este o teocraţie, ci o democraţie. Într-o teocraţie, Dumnezeu Îşi numeşte reprezentanţii, iar membrii de rând trebuie să li se supună. Aceştia sunt vocea lui Dumnezeu pentru popor. În cazul teocraţiei, autoritatea o deţin doar aceia care sunt sau pretind a fi reprezentanţii lui Cristos pe pământ. Ei formează o clasă superioară, diferită de membrii obişnuiţi.”
,,Într-o democraţie, în schimb, fiecare membru este un reprezentant al lui Dumnezeu, un preot al Său. Fiecare poate avea acces la descoperirea voii lui Dumnezeu, şi nimeni nu se ridică deasupra altora, ci toţi sunt egali. Adunarea, atunci, ca întreg, prin contribuţia membrilor ei, află voia lui Cristos pentru o situaţie dată. Cristos se manifestă şi se descoperă pe Sine prin Adunare, nu printr-o clasă specială. De aceea spunem că Adunarea este o democraţie sub Cristos, Capul, şi nu o teocraţie.
„Nu că am avea stăpânire peste credinţa voastră…” (2 Corinteni, 1:24), traducerea TRINITARIAN BIBLE SOCIETY, Londra, 2002”
Teocraţie în DEX: Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler (preoţime) ; (gr.theokratia, Theos = Dumnezeu; kratos = putere).
Democraţie în DEX 1939: Societate în care guvernează poporu întreg. Formă de organizare și conducere a unei societăți în care poporul își exercită direct puterea. (gr. demokratía, demos = popor și kratos = putere).
DEX 1939: Formă de guvern în care suveranu saŭ miniștriĭ îs considerațĭ că conduc după voința luĭ Dumnezeŭ (ca la vechii evrei).
Cler în DEX: Totalitate a preoților unui cult; preoțime. (provine din latinescul clerus).
Laic în DEX: (cel) care nu face parte din rândul clerului; lumesc; mirean; om din popor care nu este inițiat într-un anumit domeniu religios (gr. Laos = popor)
Acest sens scriptural de conducere a fost destul de pervertit de-a lungul secolelor:
– Întâi a apărut clerul făcând diferenţă între ,,iniţiaţi şi neiniţiaţi”, asta întâmplându-se oficial în jurul anului 220 după Cristos.
– Apoi a fost nevoie de o structurare piramidală şi între preoţime deoarece unii erau mai egali ca alţii. Aşa a apărut noţiunea de ,,Primus inter pares” („primul între egali” sau „primul între cei de acelaşi rang”). Aceasta denotă faptul că o persoană este considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul unui grup de persoane care au acelaşi rang sau funcţie. Aşa a apărut papalitatea romano catolică.
– Ortodoxia a rămas la o structură mai micuţă să fie condusă prin patriarh.
– În protestantism conducerea a rămas tot piramidală la nivel de denominaţie. Iar la nivel local biserica este condusă prin prezbiter sau mai mulți prezbiteri ce își aleg singuri succesorii.
– În cultele neoprotestante conducerea a rămas tot piramidală la nivel de denominaţie. La nivel de ţară au Uniune, la nivel zonal Comunitate, iar la nivel local au comitet bisericesc compus din diaconi + pastori. Unii comitetul îl numesc sfat frăţesc, alţii sfatul bătrânilor (prezbiterilor), etc. Membrii de rând sunt consultaţi doar la adunările generale o dată sau de două ori pe an.
– Alţii care din fire sunt rebeli şi nesupuşi Scripturii şi-au făcut propriul model de biserică şi conducere, unde ei ,,taie şi spânzură”. Nu vor să ştie de nimeni şi de nimic. Sunt genul dictatorial al fratelui lor Diotref despre care ne scrie apostolui Ioan în a treia sa epistolă.
– Alţii sunt conduşi prin borduri de misiune formate din mai mulți clerici, reprezentanți a una sau mai multe denominațiuni religioase.
De ce cred că aceste moduri de conducere nu sunt corecte:
– în primul rând nu le-a învăţat sau practicat Domnul Isus;
– nu le găsim nici măcar sugerate pe paginile Scripurii;
– în Scriptură chiar găsim afirmat contrariul: ,,Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob”
– aceste moduri au apărut în timp când natura Adunării scripturale s-a schimbat şi dintr-o turmă de oi, a ajuns o ,,grădină zoologică”.
Acum, în altă ordine de idei, cred că este greşit ca o persoană să caute să controleze adunarea (3 Ioan, vs. 9-11). O Adunare nou testamentară nu are drept cap un dictator. Puterea dictatorială poate fi deţinută de un singur om, de vreun comitet sau de vreun alt fel de conducere. Se poate chiar întâmpla ca o persoană înstărită să încerce să controleze Adunarea. Adunările lui Cristos nu au asemenea dictatori ca şi cap. Nici chiar apostolii nu au fost dictatori sau conducători absoluţi şi nici slujitorii Adunărilor nou testamentare nu sunt astfel.
Isus şi-a învăţat adunarea despre egalitatea tuturor membrilor. Acest lucru este valabil în adunările lui Cristos şi astăzi. Fiecare membru poate avea diferite daruri şi, prin urmare, diferite responsabilităţi, dar cu toţii sunt egali. Toţi membrii sunt „fraţi”.
Titluri ca „reverend”, „părinte”, „mitropolit”, „patriarh”, ,,doctor în teologie” şi altele de acelaşi fel sunt rele fiindcă distrug egalitatea (Matei, 23:8). Pavel, marele apostol al neamurilor s-a numit sclav. Este careva pe o treaptă superioară lui?
Toţi membrii aflaţi în comuniunea unei Adunări nou testamentare au un vot egal. Acel vot trebuie folosit în:
– adunări generale,
– în alegerea unui păstor
– în destituirea unui păstor pentru o cauză dreaptă,
– în alegerea diaconilor,
– în determinarea acelora care vor fi primiţi ca membri în adunare,
– în excluderea sau restaurarea membrilor care au fost neascultători, etc. (Faptele Apostolilor, 1:15-26; 6:1-6).
Păstorii, diaconii sau alte grupuri dintr-o biserică ce răpesc drepturile democratice ale membrilor sunt nişte hoţi şi dacă nu se pocăiesc public şi cu adevărat ar trebui excluşi.
Lucrătorii din biserică trebuie să fie slujitori (Matei, 20:25-27; 2 Corinteni, 4:5; Efeseni, 6:6; 1 Corinteni, 9:19). Ei nu trebuie să fie stăpâni, şi nici nu trebuie să fie trataţi astfel (1 Petru, 5:3). Nici chiar apostolii nu au fost priviţi ca domnind peste fraţi (2 Corinteni, 1:24).
Tipul nou testamentar de Adunare nu este o republică. O republică este o formă de guvernământ unde membrii aleg un grup restrâns din mijlocul lor, iar aceştia iau deciziile în numele lor.
Tipul nou testamentar de adunare nu este nici oligarhie. În acest tip de conducere puterea se află în mâna câtorva, probabil într-un comitet care îşi alege succesorii pentru a-şi perpetua propria existenţă. Nici unul din aceste feluri de conducere nu se găseşte în Noul Testament.
Simpla democraţie a tuturor membrilor este felul de conducere al tipului nou testamentar de adunare. Astfel, puterea nu este în mâna câtorva. Este adevărat că „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Democraţia pură este cea mai bună pază împotriva corupţiei!
Pavel a scris în Romani, 12:17 că noi trebuie să „…urmărim ce este bine înaintea tuturor oamenilor”. În lumina acestui verset, întrunirile secrete ale congregaţiei sau ale unei părţi a ei sunt văzute ca fiind contrare cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi nu ar trebui permise. Noul Testament indică faptul că necredincioşii erau admişi la întrunirile Adunărilor în zilele apostolilor (vezi 1 Corinteni, 14:23, 24 de exemplu). Pavel a mărturisit că lucrarea lui Cristos şi a primei Sale Adunări au fost publice pentru ca toţi să le poată vedea (Faptele Apostolilor, 26:26). De ce să credem că este necesar să acţionăm diferit de felul în care a acţionat Domnul nostru şi prima Sa Adunare?
Cu siguranţă, orice Adunare ce nu practică cu adevărat conducerea congregaţională în viaţa ei nu este tipul de adunare al Noului Testament. Adunările lui Cristos au o conducere democratică, congregaţională. Orice este în plus sau în minus este fără bază scripturală.
Concluzie:
Scriptura declară prin Domnul Isus foarte răspicat: ,, … oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”” apoi declară iar: ,,Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi ‚Tată’ [părinte] să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi ‚Dascăli’, căci Unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.”
Cum înţelegi să te faci robul tuturor fraţilor tăi din Adunarea locală? Luând tu hotărârile şi tot tu ducându-le la îndeplinire pentru ei? Sau tu hotărăşti ca pastor ce trebuie făcut şi subalternii din comitet duc hotărârea la îndeplinire? Cum armonizezi practica ta cu ce a decretat Domnul? Cum te raportezi la ce a spus El? În felul de guvernare a împăraţilor pământului sau aşa cum a ordonat Domnul Isus?
Indiferent cum ai înţeles acest principiu până acum, totuş un lucru te rog aduţi aminte ce a spus Domnul: ,,Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească …”.
Când a luat fiinţă Adunarea Domnului Isus
Când a luat fiinţă
Adunarea Domnului Isus
În zilele noastre există multă confuzie cu privire la ziua sau zilele când a luat ființa Adunarea Nou Testamentară . Din câte cunosc, în rândul creștinătăţii există trei mari categorii de gândire care sustin urmatoarele teorii:
a) Prima teorie sustine ca Adunarea a fost fondată de Ioan Botezatorul;
b) A doua teorie susține ca Adunarea a fost fondată de Domnul Isus Hristos în timpul lucrării Sale pământeşti;
c) A treia teorie susține că Adunarea a fost fondată de Domnul Isus printr-un intermediar (Duhul Sfânt) în Ziua Cincizecimii.
Cea de a treia teorie, este cea mai populară în creștinătatea declarată, de la noi din ţară şi anume că Duhul Sfânt a fondat Adunarea în Ziua Cincizecimii din F.A.2. Se merge până acolo încât se afirmă, că ucenicii și apostolii nu erau născuţi din nou și nu aveau nici Duhul Sfânt înainte de această zi. Dar nicăieri în Biblie nu se afirmă sau se face aluzie că s-ar fi născut, format, fondat sau zidit ceva în ziua Cincizecimii. Adunarea exista deja în acea zi, atunci fiind doar umplută de Duhul Sfânt şi atestată ca singurul loc public de închinare acceptat de Dumnezeu.
Adevărul este că Scriptura nu spune cu subiect şi predicat că Adunarea a luat fiinţă în ziua cutare. Dar există destule versete prin care deducem clar că Adunarea luase fiinţă şi exista înainte de aceasta zi cu câțiva ani! Aceasta se poate vedea în cele 33 de lucruri ce erau valabile pentru Adunare înainte de Cincizecime, lucruri care au rămas valabile până astăzi:
1. Ucenicii înainte de Cincizecime predicau evanghelia:
,,Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.” Matei 9.35.
2. Ucenicii înainte de Cincizecime erau născuţi din nou după ce auzeau evanghelia predicată:
,,Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Ioan 6.68-69.
3. Ucenicii înainte de Cincizecime au fost botezaţi în apă după ce au fost născuţi din nou:
,,Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” Matei 3.5-6.
4. Ucenicii înainte de Cincizecime au avut Duhul Sfânt fără de care nu puteau să vadă Împărăţia:
,, Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh” Ioan 3. 3,5,6.
5. Ucenicilor înainte de botez li se cereau roade vrednice de pocăinţa lor:
,,Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.” Matei 3.7-8.
6. Ucenicii Îl aveau pe Domnul Isus ca şi Cap şi acţionau sub directa Sa îndrumare:
,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. ” Ioan 4.1-2.
7. Adunării înainte de Cincizecime i-au fost date principiile disciplinării:
,,Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” Matei 18.15-17.
8. Adunarea înainte de Cincizecime a avut membrii excluşi:
,,Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă. Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Ioan 6. 60, 64, 66, 67,68,69.
9. Adunarea înainte de Cincizecime deţinea cheile Împărăţiei:
,,Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Matei 16.19.
10. Adunarea înainte de Cincizecime avea bărbaţi rânduiţi (ordinaţi) pentru evanghelizarea celor pierduţi:
,,Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Ioan 15.16.
11. Înainte de Cincizecime, Adunarea a avut apostolii ca fundaţie a sa, (Luca 6.13 & Efeseni 2.20):
,,Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli,” Luca 6.13.
,,fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Efeseni 2.20.
12. Adunarea înainte de Cincizecime a avut cel puţin 3 trimiteri cunoscute de noi:
1. A celor 12 apostoli la oile pierdute ale casei lui Israel:
Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Matei 10.5-6.
2. A celor 70 la toate cetăţile pe unde avea să treacă Domnul Isus:
,,După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.” Luca 10.1.
3. Marea Trimitere ce includea toate neamurile până la marginea pământului:
,,Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. Matei 28. 18-20.
13. Adunarea înainte de Cincizecime avea un plan al localităţilor ce le voiau evanghelizate:
,,După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.” Luca 10.1.
14. Adunarea înainte de Cincizecime făcea ucenici:
,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.” Ioan 4.1.
15. Adunarea înainte de Cincizecime se închina în Duh şi Adevăr:
,,Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl” Ioan 4. 23.
16. Adunarea înainte de Cincizecime, a avut putere divină să facă lucrarea lui Cristos:
,,Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi.” Luca 9. 1-2.
17. Adunarea înainte de Cincizecime avea bani strânşi pentru nevoile ei şi chiar ajuta pe alţii. Iuda Iscarioteanul ţinea punga Adunării:
,,Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic”; sau îi poruncea să dea ceva săracilor.” Ioan 13.29.
18. Adunarea a avut Cina Domnului instituită înainte de Cincizecime:
,,Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” Mat. 26:26-28.
19. Ei au cântat „în mijlocul Adunării” după ce au luat Cina Domnului:
,,Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” Evr. 2.11-12.
”După ce au cântat cântarea, au ieşit pe Muntele Măslinilor.” Mat. 26.30.
20. Petru a fost numit păstorul lor înainte de Cincizecime:
,, După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!” Ioan 21. 15-17.
21. Adunarea înainte de Cincizecime avea pe Cel mai mare dintre ei ca slujitor. Nu avea cler sau structuri piramidale de conducere. Aceeaş regulă rămânând şi după înălţarea Sa la cer până astăzi:
,,Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Matei 20.25-28.
22. Adunarea ca instituţie era separată, autonomă şi distinctă de statul Israel, de Imperiul Roman şi de orice sinagogă evreiască după principiul:
,,Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Matei 22.21.
23. Adunarea înainte de Cincizecime nu colabora cu partidele religioase sau politice ale vremii, ci le apostrofa doctrina şi practica:
,,Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre” Matei 23.13.
24. Adunarea înainte de Cincizecime nu se implica în politica guvernului evreiesc (sanhedrinului) sau Cezarului Roman. Ea se ocupa doar de treburile spirituale ale Împărăţiei lui Dumnezeu:
,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” „Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. ” Ioan 18. 36.37.
25. Adunarea înainte de Cincizecime era persecutată de lume, partidele religioase ale vremii şi de stat:
,,Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. ” Ioan 17.14.
,, De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie. ” Matei 16.21.
,,Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.” Matei 27.22.
26. Adunarea a avut strângeri pentru rugăciune înainte de ziua Cincizecimii:
,,Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” F.A. 1.14.
27. Ucenicii au avut adunare generală înainte de Cincizecime. Una este pe munte în Galileea iar ultima în camera de sus:
,,şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat” Matei 28.7,16,17.
,,În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis… ” F.A.1.15.
28. Adunarea era autonomă luând decizii prin vot, în duh de rugăciune, sub călăuzirea Duhului Sfant:
,, Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.” F.A. 1. 23-25.
29. Adunarea avea o evidenţă a membrilor:
,,numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci… ” F.A.1.15.
,, După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.” 1Corinteni 15. 6.
30. Fraţii au fost o Adunare vizibilă şi locală, în aşa fel încât la numărul lor se putea adăuga noi membri prin botez:
,,În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.” F.A. 2.1.
,,Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” F.A.2.41.
31. Cristos Domnul a fost temelia lor, piatra din capul unghiului:
,,Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” Marcu 12.10.
32. Cristos Domnul a fost fizic pentru un timp, Păstorul lor (gr. „Poimen”), Ef. 4.11 & Ioan 10.14:
,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători” Ef. 4.11.
,,Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine” Ioan 10.14.
33. Adunarea înainte de Cincizecime aştepta revenirea Domnului pentru a fi totdeauna cu El în glorie:
,, În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” Ioan 14.2-3.
,,Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” F.A.1.11.
,,Şi Duhul şi Mireasa zic: ,,Vino!”, şi cine aude să zică:,,Vino!” Apoc. 22.17.
Concluziile acestui articol le las pe seama voastră. Voi înşivă trebuie să vă răspundeţi dacă Adunarea a luat fiinţă înainte de Cincizecimea din F.A. 2. Dacă teoria bisericilor catolice (ramura răsăriteană sau apuseană), protestante sau neoprotestante să în picioare sau pică. Eu unul cred cu tărie că Domnul Isus a zidit Adunarea Sa, în timpul lucrării Sale pământeşti după cum stă scris:
,,Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” Matei 16.18.
Definiţiile anumitor cuvinte de bază ale Sfintei Scripturi
Definiţie suveranitate:
Când afirmăm că Dumnezeul Triunic este suveran înseamnă că El acţionează fără vreun control sau influenţă exterioară şi face tot ce doreşte în conformitate cu voia şi înţelepciunea Sa infinită!
Definiţie providenţă:
Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.
Definiţia harului:
Graţiere nemeritată selectivă arătată de Dumnezeu oamenilor, graţie, favor nemeritat.
Natura harului pretinde ca acesta nu poate fi meritat – aceasta înseamnă ca nu se poate face nimic pentru a se obtine har, a mentine harul sau a ramane intr-o stare de har.
Definiţie : evanghelie = veste bună .
Ea spune că : ,,V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1Cor. 15.3-5).
Definiţie predestinare:
Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea lumea, prin care El a decis sfârşitul fiecărei făpturi raţionale şi mijloacele prin care se va ajunge la acest sfârşit, pentru Gloria Lui.
Acest termen este de origine latină, unde înseamnă a decide dinainte şi a hotărî cursul unei acţiuni, scopul şi mijloacele de realizare ale acesteia. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare.
Definiţie respingere:
Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui.
Respingerea vizează persoanele lăsate fără har.
Definirea voii lui Dumnezeu:
Yahweh are o voie revelată a Sa şi o voie ascunsă.
Voia Sa revelată este cea care o găsim pe paginile Scripturii, ne învață datoria noastră față de Dumnezeu și este standardul responsabilității noastre. Este datoria noastră față de El.
Voia Sa ascunsă este scopul tainic neschimbabil și trebuie să se întâmple în ciuda neascultării creaturilor Sale. Este scopul neschimbător și veșnic privitor la toate lucrurile pe care El le-a făcut, pentru ca ele să fie aduse la îndeplinire prin anumite mijloace, în vederea unui sfârșit stabilit, conform Isaia 46.10,b:
Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Chemarea este mesajul prin care omul este îndemnat să înceteze rebeliunea faţă de Dumnezeu şi să se predea necondiţionat (să capituleze) ascultării de Cristos Domnul. Evanghelia îndeamnă la întoarcere către Dumnezeu. La această lucrare omul se împotriveşte eficient până în momentul când îl cheamă Duhul. Atunci omul ascultă chemarea supunându-se.
Există 2 feluri de chemare: generală şi particulară.
Chemarea generală o adresează predicatorul urechii externe. Chemarea externă întotdeauna este respinsă de omul natural, din cauza morții spirituale în care se află. Doar predicarea evangheliei nu este suficientă pentru a aduce omul natural la pocăinţă şi credinţă. Omul trebuie capacitat de Dumnezeu în direcţia întoarcerii de la păcat şi a încrederii în Hristos.
Chemarea particulară o adresează Duhul lui Dumnezeu. Din acest motiv ea este cea mai eficientă. Fără această lucrare divină nici un om nu poate răspunde evangheliei. Cuvântul trebuie să vină în puterea Duhului Sfânt pentru ca omul să creadă. Prin această chemare interioară aleşii ies în evidenţă şi sunt mântuiţi. Aceasta explică de ce unii cred iar alţii nu. Credinţa este rezultatul aplicării harului prin Duhul Sfânt la cei aleşi, capacitându-i să răspundă evangheliei. Chemarea eficace nu poate întâmpina rezistenţă, deoarece este o chemare a puterii Divine prin Duhul Sfânt.
Definiţia naşterii din nou:
Învierea duhului mort dintr-un om de către Duhul Sfânt se numeşte naştere din nou.
Definiție pocăinţă:
Pocăința este o schimbare a minții în sensul concepțiilor și atitudinilor fundamentale .
gr. = metanoia , metanoeo .
Noeo = gândire , înțelegere sau a fi pătruns de o idee
meta = după și totdeauna indică o schimbare
Definiţia credinţei:
Iar credinţa este siguranţa celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.(Evrei 11.1).
Definiţia mântuirii:
Scăparea de păcat şi de consecinţele lui. Este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu.
Mantuire : – ebr. : yesa
-gr. : soteria
– salvare; a elibera de factori ce constrâng pe cineva și-l îngrădesc; a duce la loc larg; libertate fără limite.
Definiţia faptelor bune:
Sunt faptele bune ce ne-au fost predestinate înainte de veci să mergem prin ele pentru ca Dumnezeu să Îşi câştige gloria. Tot datorită scestor fapte bune predestinate mai dinainte o să primim răsplătiri şi cununi în ceruri.
Definiţie sfinţenie:
Sfânt înseamnă pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.
În ebr. : qados ; gr. : hagios
Definiţia îndreptăţirii sau justificării :
Este o hotărâre juridică, un act juridic care are mai mult de a face cu justiţia lui Yahweh .
Înseamnă că El de la tronul Său te declară drept faţă de El şi te tratează ca şi când ai fi fost drept înaintea Lui .
Este un act prin care Dumnezeu transferă păcatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfă de ispăşire şi tot El transferă asupra credinciosului ascultarea perfectă a lui Cristos de Dumnezeu .
Acesta este actul prin care credinciosul este socotit îndreptăţit (neprihanit cum zice Cornilescu) .
Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducându-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit în felul următor:
NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).
Greşala lui Cornilescu a constat în înlocuirea termenului îndreptăţire care este un termen juridic, cu un cuvânt de natură morală – fără vină, fără pată. Cuvântul îndreptăţire vorbeşte de hotărârea lui Dumnezeu de a ne socoti drepţi în baza meritelor lui Cristos. El arată gloria jertfei. Însă cuvântul neprihănire are în vedere unul din efectele jertfei, şi anume spălarea sau curăţirea. Astfel acest termen trunchiază măreţia jertfei şi a hotărârii lui Dumnezeu cu privire la aleşi.
Definiţie depravare totală:
Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat: intelectul, sentimentele, conştiinţa şi voinţa.
Depravarea totală este cea care dezvaluie incapacitatea totală a omului de a se salva pe
sine însuşi şi aceasta din cauza efectului pe care l-a avut şi încă îl are păcatul asupra duhului şi sufletului.
Definiţia alegerii necondiţionate:
Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.
Definiţie ispăşire:
Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.
În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat.
Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:
1. În evreieşte: kafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).
a. Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)
2. În greceşte, hilasmos ( + hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10
a. În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.
Definiţie propiţiere:
Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).
Definiţie expiere:
Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.
Definiţie răscumpărare:
Răscumpărarea ste actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.
A) În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19:14; 107:2, etc.
B) Cuvinte greceşti:
1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a
plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14
2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12
3. lutron, antilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6
4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6:5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)
Definiţie Împăcare:
În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23
Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.
Definiţie chemare eficientă a Duhului:
Este răspunsul pozitiv inevitabil produs de puterea lui Dumnezeu în cei
aleşi la chemarea interioară a Duhului Sfânt în momentul în care ei aud chemarea
exterioara a Evangheliei.
Definiţia perseverenţei şi păstrării sfinţilor în har:
Perseverenţa sfinţilor este doctrina biblică ce învaţă că cei aleşi, pe care Dumnezeu i-a
pus deoparte şi i-a predestinat pentru mântuire, vor ramâne veşnic sub grija Lui suverană şi niciunul din ei nu va pieri.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente