,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “har”

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

Umanism catolic vs. Doctrinele harului

 

Voința liberă sau abilitatea umană

Cu toate că natura umană a fost serios afectată de cădere, omul nu a fost lăsat într-o stare de totală neajutorare spirituală. Dumnezeu dă cu bunăvoință posibilitatea fiecărui păcătos să se pocăiască și să creadă, dar El nu se interferează cu libertatea omului. Fiecare păcătos posedă o voință liberă, iar destinul său etern depinde de cum o folosește. Libertatea omului constă în abilitatea sa de a alege binele mai presus decât răul în cele spirituale; voința sa nu este înrobită de natura sa păcătoasă. Păcătosul are puterea fie de a coopera cu Duhul Domnului și să fie regenerat ori puterea să se împotrivească harului lui Dumnezeu și să piară. Păcătosul pierdut are nevoie de asistența Duhului, dar el nu trebuie să fie regenerat de Duhul înainte ca el să poată crede, credința fiind actul omului și precede nașterea din nou. Credința este darul păcătosului pentru Dumnezeu; este contribuția omului la mântuire.

Inabilitatea totală sau depravarea totală

Din cauza căderii, omul este incapabil prin el însuși să creadă Evanghelia în mod mântuitor. Păcătosul este mort, orb, și surd față de lucrurile lui Dumnezeu; inima sa este înșelătoare și coruptă, nespus de rea. Voința sa nu este liberă, este înrobită naturii sale rele, deci el nu va dori –el nu poate – alege binele și nu răul în domeniul spiritual. În consecință e nevoie de mai mult decât asistența Duhului pentru a aduce un păcătos la Cristos – este nevoie de regenerare prin care Duhul îl înviază pe păcătos și îi dăruiește o natură nouă. Credința nu este ceva, cu care omul contribuie la mântuire ci ea însăși este o parte a darului lui Dumnezeu, mântuirea – este darul lui Dumnezeu pentru păcătos, nu darul păcătosului către Dumnezeu.

Alegerea condiționată

 Alegerea lui Dumnezeu pentru anumiți indivizi înainte de întemeierea lumii a fost bazată pe preștiința Sa, că ei vor răspunde chemării Sale. El i-a ales doar pe cei care El a știut că prin propria libertate vor crede Evanghelia. De aceea alegerea a fost determinată sau condiționată de ceea ce va face omul. Credința pe care Dumnezeu a anticipat-o și pe care El și-a bazat alegerea nu a fost dată păcătosului de Dumnezeu, ci a rezultat doar prin voința omului. A fost lăsat în întregime la latitudinea omului să creadă sau nu, și astfel să fie ales pentru mântuire. Dumnezeu i-a selectat pe toți cei despre care El știa că prin propria lor voință liberă, l-ar alege pe Cristos. Astfel alegerea lui Cristos de către păcătos și nu alegerea păcătoșilor de către Dumnezeu este cauza finală a mântuirii.

Alegerea necondiționată

Dumnezeu a ales anumiți indivizi pentru mântuire înainte de întemeierea lumii bazat numai pe voința Sa suverană. Alegerea Sa pentru anumiți păcătoși nu a fost bazată pe nici un fel de răspuns anticipat de ascultare din partea lor, cum ar fi credința, pocăința, etc. Din contră, Dumnezeu dă credința și pocăința fiecărui individ pe care El l-a ales. Aceste acțiuni sunt rezultatul, nu cauza alegerii lui Dumnezeu. Deci alegerea nu a fost determinată sau condiționată de calități virtuase anticipate în om. Pe acei aleși de Dumnezeu în mod suveran El îi aduce prin puterea Duhului la voința acceptării lui Cristos. Astfel, alegerea păcătosului de către Dumnezeu, și nu alegerea păcătosului pentru Cristos, este cauza hotărâtoare a mântuirii.

Răscumpărarea universală sau ispășirea generală

Munca răscumpărătoare a lui Cristos a făcut posibilă mântuirea pentru oricine, dar practic nu a asigurat mântuirea pentru nimeni. Cu toate căci Cristos a murit pentru toți oamenii și pentru fiecare om, doar acei ce cred în El sunt mântuiți. Moartea Sa îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să ierte păcătoșii cu condiția ca ei să creadă, dar practic nu îndepărtează păcatul nimănui. Răscumpărarea lui Cristos devine eficace doar dacă omul alege să o accepte.

Răscumpărarea particulară sau ispășirea limitată

Lucrarea de răscumpărare a lui Cristos a intenționat să-i mântuiască doar pe cei aleși și practic să asigure mântuirea pentru ei. Moartea Sa a fost substituirea în îndurarea pedepsei pentru păcat în locul anumitor păcătoși specifici. În plus față de ștergerea păcatului poporului Său, răscumpărarea lui Cristos a asigurat tot ce a fost necesar pentru salvarea lor, inclusiv credința care îi unește pe ei cu El. Darul credinței este în mod desăvârșit aplicat de Duhul tuturor celor pentru care a murit Cristos, garantând prin aceasta mântuirea lor.

Împotrivire eficace contra Duhul Sfânt

Chemarea interioară a Duhului este în toți aceia care aud chemarea exterioară a invitației Evangheliei. El face tot ce poate să aducă fiecare păcătos la mântuire. Dar deoarece omul este liber, el se poate împotrivi cu succes chemării Duhului. Duhul nu poate să regenereze păcătosul până când el nu va crede; credința (care este contribuția omului) precede și face posibilă nașterea din nou. Astfel voința liberă a omului limitează Duhul în aplicarea lucrării mântuitoare a lui Cristos. Duhul Sfânt poate doar să-i atragă la Cristos pe toți acei ce îi îngăduie să împlinească voia Lui în ei. Înainte ca păcătosul să răspundă, Duhul nu poate da viața. Deci, harul lui Dumnezeu nu este invincibil; se poate, și deseori se întâmplă ca omul să-i reziste și să i se împotrivească.

Harul eficace sau harul irezistibil

În completare la chemarea generală exterioară la mântuire care este făcută tuturor celor ce aud Evanghelia, Duhul Sfânt oferă aleșilor o chemare interioară specială care în mod inevitabil îi aduce la mântuire. Chemarea interioară (care este făcută doar celor aleși) nu poate fi respinsă; ea are întotdeauna ca și rezultat convertirea. Prin intermediul acestei chemări speciale, Duhul îl atrage în mod irezistibil pe păcătos El nu este limitat în lucrarea Sa de realizare a mântuirii de voința umană și succesul Său nu depinde de cooperarea oamenilor. Duhul, prin har îl determină pe păcătosul ales să coopereze, să creadă, să se pocăiască, să vină liber și de bună voie. Deci, harul lui Dumnezeu este invincibil; nu eșuiază niciodată în a avea ca rezultat mântuirea celor ce au parte de el.

Căderea din har

Acei ce au crezut și sunt mântuiți cu adevărat pot să-și piardă mântuirea eșuând în păstrarea credinței lor, etc. Nu toți umaniștii arminieni sunt de acord la acest punct; unii susțin că odată ce păcătosul a fost regenerat, el nu mai poate niciodată să se piardă.

Perseverența sfinților

Toți acei ce sunt aleși de Dumnezeu, răscumpărați de Cristos, și cărora Duhul le dă credința sunt mântuiți pentru eternitate. Ei sunt păstrați în credință de puterea Dumnezeului Atotputernic și astfel ei perseverează până la sfârsit.

24 octombrie 2019 | Categories: Har | Tags: , , , , , , , | Lasă un comentariu

A fost Adam născut din nou?

A fost Adam născut din nou?

de Aurel Munteanu 10 aprilie 2019

Foarte mulți predicatori de astăzi, vorbesc despre inocența și fericirea lui Adam în Edenul pierdut, despre căderea sa care a adus moartea spirituală și ruina întregii umanități și aproape niciunul nu vorbește și despre reabilitarea sa ca om creat în chipul, după asemănarea lui Dumnezeu (Gen.1.26). Mulți cred că după cădere Adam a rămas mort spiritual pentru totdeauna și Dumnezeu l-a lăsat așa pentru că își merita soarta și să servească drept pildă de neascultare întregii omeniri care avea să iasă din coapsele sale.

Personal cred că Dumnezeu a intervenit în reabilitarea sa și a Evei chiar în ziua căderii lor – la prima întâlnire cu ei. Dumnezeu nu i-a lăsat să treacă ani de zile până a-i aduce din nou în părtășie spirituală cu El, ci i-a căutat în aceeași zi, i-a întrebat ce au făcut, le-a confirmat sentințele fiecărui vinovat, dar le predică și evanghelia ca singură cale de izbăvire din situația în care intraseră (Geneza 3.15). Adam fiind de atunci tiparul reabilitării prin Sămânțul promis, pentru toți cei ce aveau să fie mântuiți de Dumnezeu din rasa sa căzută.

Aceeași metodă aplicată lui Adam în reabilitarea sa spirituală o vedem aplicată de fapt tuturor descendenților săi morți în păcat de-a lungul generațiilor. Tuturor trebuia să li se predice că sunt morți și în vrășmășie cu Dumnezeu, că nu pot face nimic ca să se mântuiască și că există o singură cale de salvare – prin credința în jertfa substitutivă a Răscumpărătorului promis în Legământul Adamic.

Adam era mort în păcat:

– fugar de la fața lui Dumnezeu;

– Dumnezeu este Cel care are inițiativa și face primul pasul în reconcilierea celor două părți;

– Dumnezeu îl caută prin grădină și nu omul Îl cauta cu tot dinadinsul;

– El îi arată starea de păcat;

– în dreptatea Sa, judecă păcatul dând sentințe;

– în dragostea Sa necondiționată și harul Său, le vestește pentru prima dată ,,Vestea bună” cu privire la Răscumpărătorul – Sămânțul femeii;

– îi aduce din nou la viață pe Adam și Eva, înviindu-le duhul mort;

– îi învață prin prima jertfă adusă că plata păcatului este moartea;

– că soluția salvării lor vine prin har de la Dumnezeu și nu este soluția inventată de ei;

– că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcat;

– că cineva nevinovat și fără păcat trebuie să plătească în locul lor ofensa adusă de neascultare;

– dacă cineva achita ofensa prin moarte, ei puteau să trăiască;

– toate aceste lucruri erau exemplificate prin jertfa adusă de Dumnezeu pentru ei;

– Dumnezeu îi îmbracă cu pielea animalului de jertfă;

– Adam este reabilitat din nou ca preot închinător și mijlocitor pentru a aduce din nou slujbe duhovnicești (expresia haine de piele – katanowt din Gen3.21, apare de 2 ori în Biblie aici și în Neemia 7.70, unde este tradusă cu veșminte preoțești https://biblehub.com/hebrew/katenot_3801.htm );

– de la Adam fiii săi au învățat să aducă jertfe și tot de la el, Abel știa și credea în Sămânțul femeii care avea să vină să moară literal pentru păcatele lor ca substitut (Evrei 11. 4). (De la prima jertfă până la moartea lui Abel trec aproximativ 129 ani, deoarece la vârsta de 130 de ani, Adam naște pe Set și spune că a primit un Substitut (Set) în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain – Geneza 4.25).

Ei cunoșteau despre Salvatorul promis (Mântuitorul lor), încă de la prima jertfă adusă (Geneza 3.21), mai multe decât credem noi că știau.

– știau că El o să fie fără păcat, ca să le poată ispăși păcatul;Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.

– ideea de Sămânțul femeii ( zar·‘āh ), arăta spre o concepere fără tată uman;

– că Sămânțul va avea de vrășmași pe oamenii morți în greșeli și păcate, ce au ca tată spiritual pe Satan (vedem atitudinea acesta la Cain);

– știau că Sămânțul va zdrobi pentru totdeauna pe Șarpe și moartea adusă de păcat;

– știau că Sămânțul va fi mușcat de moarte, va muri și apoi va învia trăind veșnic pentru a le asigura și lor viața;

– prin moartea Sa, va răscumpăra cu sângele vărsat pe toți cei care cred în El;

– știau despre îndreptățirea (justificarea ca act juridic al lui Dumnezeu – Geneza 6.9; 7,1) căpătată prin răscumpărarea Sămânțului;

– știau că oricine crede în El, trăiește veșnic chiar dacă o să guste moartea fizică (vedeți nădejdea neclintită a lui Iov exprimată în cap. 19.25-27. Iov avea și se încredea în acelaș Dumnezeu, avea acelaș tip de preoție, de jertfă și de închinare ca Adam, Abel și Noe);

Voi cititorilor care vă îndoiți de lucrurile acestea, credeți că Dumnezeu nu le-a explicat de ce trebuia să moară un animal nevinovat pentru păcatul lor? Credeți că Dumnezeu nu le-a explicat clar însemnătatea lucrurilor ce aveau să le practice Adam și urmașii lui, aproximativ 4.000 de ani până la ultima jertfă acceptată de Dumnezeu la Golgota? Credeți că după cădere era Adam învățat de Dumnezeu să aducă jertfe plăcute Lui dacă nu era iertat și nu își mărturisea păcatul? Îl primea El dacă era prins în lanțurile fărădelegii și plin de fiere amară? Dacă era așa Cain ar fi fost nedreptățit când Domnul a privit întâi la el apoi la jertfa sa.

Motive pentru care cred că Adam a fost născut din nou:

– Dumnezeu nu putea să primească în comuniune cu El un om mort spiritual – Rom.8.7-8.

– nu îi primea jertfa și nu îi asculta rugăciunea deoarece păcatul și moartea spirituală pun un zid de despărțire între om și Dumnezeu – Isaia 59.2.

– Dumnezeu nu putea avea un om mort ca preot – mijlocitor între El și umanitatea ce o reprezenta ca și cap federal.

– Dumnezeu nu inițiază niciodată Legământ cu omul mort spiritual – El este totdeauna Tatăl celor vii! De altfel toți capii de Legăminte sunt vii spiritual.

– nu îi îmbrăca cu veșminte preoțești pe Adam și Eva dacă mai întâi nu-i salva spiritual;

– după ce sunt îmbrăcați de Dumnezeu, nu mai vedem la Adam și la Eva atitudinea de răzvrătire ca atunci când sunt căutați în grădină și încearcau cu alte cuvinte să de-a vina pe Dumnezeu și pe șarpe pentru eșecul lor – Geneza 3.12-13;

– la nașterea primului copil ei implică numele lui Dumnezeu în căpătarea sa. Un om răzvrătit nu cred că ar fi avut o astfel de atitudine.

– Adam este un tip (o icoană preînchipuitoare – Romani 5.14), al lui Cristos Domnul. Domnul nu ar folosi pe cineva ca tip al Său, care ar merge la final în iazul de foc.

– Domnul Însuși este identificat ca Ultimul Adam – 1Corinteni 15.45

(Cornilescu traduce greșit Al doilea Adam. Gr. ἔσχατος Ἀδὰμ (eschatos Adam) https://biblehub.com/interlinear/1_corinthians/15-45.htm )

– însăși Scriptura nu afirmă în nici un loc că Adam ar merge-n pierzare veșnică. Romani 5, îl prezintă ca și cap de Legământ prin care intră moartea în omenire, nu ca și om pierdut pentru totdeauna.

– Adam ca preot și mijlocitor, ca și cap reprezentativ al rasei umane își instruiește copiii să aducă jertfe corecte înaintea lui Dumnezeu. Abel este un exemplu grăitor-Geneza 4.4.

– În genealogia din Luca 3.38, Adam este dat ca fiu al lui Dumnezeu.

Concluzie:

De ce nu se crede că Adam a fost născut din nou și mântuit prin Sămânțul femeii? Personal cred că se datorează următoarelor motive:

– oamenii asociază moartea spirituală intrată prin păcatul adamic (strămoșesc) pe bună dreptate cu vina sa și a Evei;

– în Romani capitolul 5, Adam este prezentat ca personaj negativ (cap de Legământ prin care intră moartea în umanitate), personaj pus în contrast cu Ultimul Cap de Legământ – Cristos prin care vine viața eternă;

– teologii moderni au împărțit în mod greșit mântuirea ca fiind prin conștiință (Adam-Moise), prin Legea mozaică (Moise-Cincizecimea din F.A.2), prin har (Cincizecime-Răpire), etc..

Mântuirea oamenilor de la primul până la ultimul din rasa umană căzută, va fi prin har, prin credința în Sămânțul femeii (Isus din Nazaret fiul Mariei) promis încă din Eden (Geneza 3.15). Nimeni nu va fi mântuit în alt mod, în altă Persoană, prin altă metodă. Soluția lui Dumnezeu rămâne aceeași pentru toate veacurile cât va fi omul pe pământ:

,,Şi în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer nici un alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiţi” – F.A. 4.12. Amin?

12 aprilie 2019 | Categories: Administrator, Articolele mele | Tags: , , , , , , | Lasă un comentariu

Primește-L pe Domnul Isus în inima ta

Primește-L pe Domnul Isus în inima ta

 

Mulți dintre noi aud expresia aceasta la evanghelizările moderne ale zilelor noastre. Ea este des folosită atunci când se fac așa zisele ,,chemări la mântuire” adresate publicului spectator. Expresia aceasta este nescripturală din mai multe motive:

1. Ioan Botezătorul , Domnul Isus sau apostolii nu au folosit-o niciodată. Ei totdeauna în predicile lor au arătat starea de păcat a omului și le-a arătat singura cale de salvare – Isus Cristos. Niciunul dintre ei nu a făcut manipulări psihologice asupra auditoriului, nu i-a constrâns psihologic cu trucuri ieftine, nu a încercat să îi motiveze emoțional cu ,,istorioare lacrimogene”, ci totdeauna s-au bazat pe lucrarea Duhului (la auzirea evangheliei) și voința Sa suverană în regenerarea ascultătorilor.

Ei nu s-au adresat niciodată omului lăsându-i senzația că el poate să facă ceva în privința propriei mântuiri, ci și-au bazat predicarea pe puterea Duhului, în ciuda incapacității omului, știind că ,,propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1Corinteni 1.18).

Ucenicii și Domnul nu a folosit o asemenea expresie deoarece ei au știut care este lucrarea Duhului în mântuire și care este responsabilitatea umană după ce omul este adus la viață de Duhul.

2. Se neagă moartea spirituală a individului căruia i se adresează chemarea. Toți care fac chemarea aceasta nescripturală pleacă de la premiza că omul este bolvav spiritual sau adormit din cauza păcatului, că se naște înzestrat cu ,,voință liberă” și el are capacitatea să accepte sau să refuze oferta predicatorului. El are nevoie doar de o conștientizare, o trezire și nu de o înviere din morți!

Toți aceștia uită voit că Pavel și Domnul Isus a spus:

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.” (Efeseni 2.1-2);

,,Nineni nu vine la Mine dacă nu-l trage Tatăl”(Ioan 6.44) și

,,Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu” (Romani 3.11).

În această stare de mort spiritual omul nu poate să se decidă pentru Cristos, nu poate gândi ca Dumnezeu și nu-I poate înțelege căile (Isaia 55.8, 9; Iov 11.7,8), nu poate înțelege lucrurile spirituale pentru că ele se judecă duhovnicește (1 Corinteni 2.14), nu poate vedea lucrurile spirituale (Ioan 3.3), nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Romani 8.5,8,9) și nici nu poate crede în Cristos (Ioan 10:26).

3. Se pleacă de la premiza greșită că omul este factorul decizional și inițiatorul propriei mântuiri. Aceasta este o greșală teologică gravă. Biblia declară că Dumnezeul Triunic este inițiatorul mântuirii păcătoșilor și nu păcătoșii decid dacă vor să fie mântuiți sau nu! Lucrul acesta s-a hotărât din eternitate de când s-a făurit planul etern (nu din momentul când aud ei evanghelia) și nu a fost lăsat la inițiativa sau decizia omului, după cum stă scris:

,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (Efeseni 1.3-6).

,,El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1.9).

Pentru că se neagă inițiativa, alegerea suverană a lui Dumnezeu în mântuire și moartea spirituală în care se naște omul, de aceea se predică peste tot astăzi: ,,trebuie să îți faci partea ta în mântuire deoarece Dumnezeu și-a făcut-o pe a Sa”. El a făcut tot ce a depins de El, dar acum depinde și de tine dacă dorești să îți faci partea. Partea omului mort spiritual constând în acceptarea ofertei mântuirii prin exersarea voinței. În termeni teologici aceasta numindu-se regenerare decizională. Personal cred că este mai mult un avort decât o naștere spirituală.

4. Nu se ține cont de etapele mântuirii. Mântuirea este un proces ce începe din eternitate așa cum declară apostolul Pavel în Romani 8. 29-30. Pozițional în Cristos suntem priviți ca mântuiți și glorificați, dar ca să ajungem acolo noi trebuie să trecem prin lumea aceata încorsetată în timp, unde trebuie să ne naștem morți în păcat datorită lui Adam, după care:

a) întâi de toate trebuie să auzim evanghelia predicată – fără a auzi evanghelia nu poate fi mântuit nici un om matur;

b) Duhul Sfânt trebuie să vină să ne nască din nou, ca să căpătam viața eternă;

c) odată cu învierea duhului mort din noi (nașterea din nou), primim în dar: pocăința, credința, voința și înfăptuirea, faptele bune rânduite dinainte ca să umblăm prin ele și tot în ceea ce privește viața. Tot procesul acesta fiind numit mântuire.

Duhul este Cel care ne face să-L primim pe Cristos Domnul după ce am fost aduși la viață, ne-a schimbat mintea și ne-a dat credința. Noi prin noi înșine (prin fire), nu putem primi pe Cristos. Inima noastră (sufletul, nu e vorba de inima de carne ce pompează sângele în organism), este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea (Ieremia 17.9). Dacă ne înșeală ea pe noi deseori în lucruri mărunte, cum să ne treacă prin gând să o implicăm în lucruri atât de înalte?

5. Se abuzează eronat de textul din Apocalipsa 3.20 și de cel din Deuteronom 30. 19.

Conform cu Apocalipsa 3.20, predicatorii aceștia prezintă pe Isus bătând la ușa inimii încuiate a omului, ușă cu mânerul înlăuntru și zăvorul tras, pe care doar respectivul o poate deschide când voiește. Isus Domnul bate ca un cerșetor și trece mai departe plângând că omul nu îl primește. Cel care i se face milă și ,,Îl primește” i se dă de înțeles că Îi face o onoare lui Cristos în felul acesta! Câtă înjosire, la Adresa Mântuitorului Atotputernic! Să Îl ilustrezi ca pe un milog, pe El Regele universului în fața căruia toate creaturile cad cu fața la pământ, munții se topesc ca ceara și tremură până și umbrele sub ape! Înjosirea aceasta este atât de populară la adresa Sa încât a ajuns să fie pusă chiar în cântece:

/: A bătut la uşa ta cineva

Şi n-a deschis nimenea:/

În tăcerea negrei nopţi

Stă un om şi plânge,

/: Faţa Lui e numai răni,

Pieptul numai sânge. /

 

(:Eu sunt pâinea ce s-a frânt

Lumi-ntregi

Şi sunt vinul noii legi:)

N-am venit să plâng acum

Răni usturătoare

Plâng pe cei ce pierd acum

Ultima chemare

 

(:A bătut la uşa ta cineva

O deschide-i nu uita:)

Nu lăsa să plece trist

Poate niciodată

(:Mâna Lui la uşa ta

N-are să mai bată:)

 

Adevărul este că textul din Apocalipsa nedorind să intru în detalii, se adresează unor frați ce erau membrii botezați în Adunarea din Laodicea, care erau deja născuți din nou, redincioși în Cristos, pocăiți și mântuiți.

Iar versetul din Deuteronom 30, se adresează poporului Evreu ca popor de Legământ ce i se promitea prosperitate, viață lungă în țara promisă, toate acestea fiind condiționate de ascultarea lor de poruncile Legii. Versetul acesta 19, nu poate fi folosit la predările sau primirile în inimă a lui Cristos, pentru că:

– versetul nu spune nimic cu privire la Domnul Isus

– versetul nu spune nimic cu privire la acceptarea sau respingerea Lui ca Mântuitor

– versetul nu spune nimic cu privire la jertfa de ispașire de la Calvar

– versetul nu spune nimic cu privire la nașterea din nou a cuiva ( ironia este că arminienii cihiar neagă că ar exista naștere din nou în Vechiul Testament, și totuș folosesc acest pasaj!)

– versetul nu spune nimic cu privire la vre-o mântuire spirituală ci vorbește de binecuvântare materială, viață lungă, bătrânețe fericită și locuire a țării de-a lungul generațiilor

– versetul nu scoate în evidență vre-o ,,vointă liberă” ci reamintește mai degrabă datoria lor și respectarea promisiunilor asumate în Legământul mozaic.

Concluzie:

Nu încercați să păcăliți oamenii când le prezentați evanghelia. Nu lăsați omul mort spiritual să creadă că are vre-o șansă să facă ceva ca să fie mântuit. Explicații că nu el este factorul decizional în mântuire ci, Dumnezeu! Tu ai datoria doar să îi predici evanghelia și să te rogi pentru el în speranța că și el este prins în planul de mântuire ca să fie născut din nou. Nu trebuie tu să îl manipulezi psihologic, să îi spui ,,istorioare lacrimogene”, să îl faci tu să se decidă, să primească, să ,,își deschidă inima”, dacă nu i-o deschide Dumnezeu (vezi cazul Lidiei – F.A. 16.14). Nu încerca să faci tu lucrarea Duhului folosind armele firi pământești. Nici odată nu o să poți face tu, ce este de datoria lui Dumnezeu să facă!

Nu încerca pentru că tu nu știi dacă respectivul va fi mântuit sau nu! Tu și cu mine nu știm dinainte cine va fi mântuit sau nu deoarece, niciunul din noi nu a citit Cartea Vieții Mielului! Uite-te câți au ajuns o ruină fiind mințiți de astfel de falși evangheliști. Dacă tu îl manipulezi psihic, îl influențezi doar emoțional, îi ,,prescrii rețeta” cu tot ce trebuie să facă și el rămâne neschimbat, îi faci de două ori rău! Odată că îl minți și a doua oară îl lași să creadă că el a fost născut din nou în ziua când a dorit să fie născut. Nu uita niciodată că nu tu programezi nașterea din nou a vreunui om, nu tu îl naști din nou, nu tu îi dai viață veșnică ci Dumnezeu. Scriptura lămurește pe deplin lucrul acesta:

,,născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1.13).

Tu când ai fost mântuit? Când te-a născut Duhul într-un mod suveran sau când ai luat tu hotărârea? Cine a fost factorul decizional în mântuirea ta, tu sau Dumnezeu? Dacă tu ai fost factorul decizional în propria mântuire, e o mântuire a ta și nu una lucrată de Domnul! O astfel de mântuire nu va duce pe nimeni în cer. Nu poți mulțumi niciodată cuiva că te-a mințit frumos toată viața și ,,te-a dus cu preșul” până ai ajuns în cer!

Mergi la Domnul și caută mântuirea, doar Domnul poate să arate îndurare și milă fără de care nimeni nu va fi salvat!

9 martie 2019 | Categories: mantuire | Tags: , , , , | 3 comentarii

« Intrări mai vechi