Puncte de vedere cu privire la păcatul adamic
de Aurel Munteanu 1 ian. 2021
Există multe puncte de vedere cu privire la păcatul adamic și transmiterea efectelor sale la întreaga rasă umană. Astăzi își dori să abordăm doar o parte dintre aceste puncte de vedere dar fără a aborda natura, întruparea sau ispășirea realizată de Domnul Cristos. De-a lungul istoriei creștine au existat multe încercări de a explica relația dintre căderea lui Adam și restul omenirii.
1. Unii au considerat căderea drept un mit antic în care Adam și Eva nu sunt considerați ca fiind personaje istorice. Ei sunt priviți ca simboluri mitologice menite să reprezinte problema corupției omului. Istoria marii căderi din Biblie este un fel de parabolă menită să ilustreze o lecție morală universală.
Ei presupun lucrul acesta deoarece povestea include elemente cum ar fi: un șarpe vorbitor, elemente precum pomul cunoștinței binelui și răului sau noțiunea de Rai – un paradis al fericirii eterne.
Morala comunicată de mit este aceea că oamenii cad în păcat, că acesta este universal, fiecare om comite păcate, nimeni nu este perfect și fiecare persoană are propria cădere.
Această teorie este una umanistă atee deoarece scoate pe Dumnezeu din ecuație și deschide larg poarta teoriilor evoluționiste. Omul nu mai este creat în chipul și după asemănarea lui Dumnezeu și nu mai are responsabilitate morală și juridică față de El. Păcatul nu mai este privit ca o ofensă adusă Creatorului și ca atare El nu are nici un drept de a judeca și condamna omul după legea Sa. Adam nu este privit ca având responsabilitate ca și cap reprezentativ al întregii umanități, și faptul ca eu sunt predispus să păcătuiesc este rezultatul direct al propriei mele căderi, nu a altcuiva. Dacă Adam și Eva nu au păcătuit împotriva lui Dumnezeu și totul este un mit, atunci de ce ar trebui să fie condamnați la iadul veșnic budiștii, sau hindușii sau membrii altor religii? O astfel de pedeapsă pentru un păcat imaginar este strigătoare la cer, nu? Acesta este dor un punct de vedere al unora.
2. Alții în schimb recunosc creerea lui Adam și a Evei, recunosc restricția cu privire la fructul interzis, recunosc căderea dar învață că păcatul lui Adam nu este înnăscut sau imputat la naștere. Ei învață că singurul efect al păcatului lui Adam constă în exemplul rău dat de el întregii umanități și acest păcat a făcut rău doar sieși.
Ei mai învață că omul este perfect capabil să asculte legea lui Dumnezeu pentru a fi mântuit și poate îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertății voinței umane şi a gândirii raționale. Omul este pe de-a întregul capabilă să-L aleagă pe Dumnezeu și să facă bine sau rău fără ajutorul intervenției divine. Ei spun că firea omului este bună, la bază și că o persoană este născută cu aceeași puritate și virtuți morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu. Aceștia sunt cunoscuți azi sub denumirea de pelagieni. Numele provenind de la un anume Pelagius (circa 355–425 numele real fiind Morgan), un călugăr britanic stabilit la Roma.
3. Cea mai răspândită teorie de azi cu privire la relația dintre căderea lui Adam și restul omenirii este cea a arminienilor. Denumirea le vine de la un teolog pe nume Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.
În viziunea lor, păcatul lui Adam l-a afectat pe el și întreaga rasă umană, toți care se nasc din Adam, se nasc morți spiritual, păcatul adamic transmițându-se de-a lungul generațiilor până la ultimul om din omenire. Chiar dacă omul este afectat de păcat totuși voința sa joacă un rol important în propria mântuire.
Omul are posibilitatea și responsabilitatea (din momentul în care are discernământ) de a alege cum răspunde la jertfa lui Cristos care este prezentată ca o ofertă. De felul cum răspunde depinde veșnicia sa. Alegerea voinței sale într-un final determină destinul veșnic al omului.
4. Punctul de vedere ortodox cu privire la cădere: Păcatul strămoșesc a adus primilor oameni pierderea harului lui Dumnezeu, adică ruperea legăturii cu Dumnezeu, cu ei înșiși și cu lumea. Acest păcat a mai adus slăbirea chipului lui Dumnezeu în om, prin întunecarea în parte a puterilor sufletului şi prin înclinarea mai mult spre rău decât spre bine. Omul n-a murit cu totul pentru cele dumnezeiești, el doar s-a îmbolnăvit. Chipul lui Dumnezeu în el a slăbit, s-a întunecat, oamenii pierzând curăția și putința de a nu muri. Păcatul adamic sau strămoșesc se moștenește din tată în fiu, prin nașterea firească, dar nu ni se socotește ca păcat al nostru personal, ci ca o stare păcătoasă, ca o înclinare spre păcat, izvorâtă din călcarea interdicției din Eden. Pentru că această stare păcătoasă este egală cu păcatul însuși, biserica a rânduit botezul bebelușilor, care nu au păcatele celor vârstnici, dar care totuși, moștenesc aplecarea spre păcat, care vine de la Adam. În felul acesta botezul șterge păcatul strămoșesc iar păcatele comise de-a lungul vieții sunt rezolvate cu ajutorul clerului hirotonit prin intermediul celorlalte taine bisericești.
Ca și concluzie: Omul nu este vinovat de păcatul adamic. El moștenește doar consecințele păcatului său (păcatul strămoșesc, care se referă la corupție și mai ales la moarte) nu și vina. Cristos Domnul nu a murit pentru a aduce o jertfă substitutivă, ci doar pentru a-l învinge pe diavol și a distruge puterea morții. Botezul înlătură păcatul strămoșesc biruind moartea.
5. Teoria catolică cu privire la căderea adamică și transmiterea efectelor sale de-a lungul generațiilor afirmă:
,,Păcatul strămoșesc, în care se nasc toți oamenii, este starea de privare de sfințenia și dreptatea originală. Este un păcat „contractat” și nu „săvârșit” de noi; este o condiție din naștere, și nu un act personal. Din cauza unității de origine a tuturor oamenilor, el se transmite la urmașii lui Adam prin natura umană, „nu prin imitare, ci prin propagare”. Această transmitere rămâne un mister pe care nu-l putem înțelege pe deplin. Ca urmare a păcatului strămoșesc, natura umană, fără să fie coruptă în întregime, este rănită în forțele sale naturale, este supusă ignoranței, suferinței, puterii morții şi este înclinată spre păcat”. Sursa: http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html
Dintre toate ființele umane, scutită de acest păcat adamic, în concepția catolică, a fost Maria mama Domnului Isus. În restul umanității vina păcatului strămoșesc este ștearsă prin botez chiar dacă consecințele dureroase ale sale rămân încă în noi (înclinațiile păcătoase, suferința, moartea …).
Punctul de vedere al Scripturii cu privire la păcatul adamic și transmiterea sa la întreaga posteritate, declară:
,,De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!) …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi”. (Rom.5:12, 14-19).
În consecință: de la căderea lui Adam toți oamenii care sunt născuți în conformitate cu cursul natural sunt concepuți și născuți în păcat. Aceasta înseamnă că toți oamenii sunt plini de răutate păcătoasă și înclinație către păcat din pântecele mamelor lor și sunt incapabili prin natura lor să aibă adevărată frică de Dumnezeu și adevărată credință în El. Voința lor este sclava naturii lor căzute și depinde totdeauna de semnalele date de intelect, conștiință și sentimente și cel mai puternic impuls al acestora influențând-o decisiv. Lor li se aplică perfect versetul care spune: ,,Părinții au mâncat aguridă iar copiilor li s-au stărpezit dinții”(Ier.31:29).
Din acest motiv, Biblia scrie că suntem păcătoși încă din momentul conceperii: ,,Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea”. (Psalmul 51.5). Că ,,Omul dimpotrivă, are minte de nebun și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic”! (Iov 11:12). Despre inima omului spune că este nespus de înșelătoare si de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? (Ier. 17:9). Cu privire la voința omului scrie că: ,,Nu este niciunul care sa aibe pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar”. (Romani 3:11-12). Mai departe, Biblia învață că toate ființele umane mor ca urmare a păcatului: ,,Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 6:23).
Concluzie: Scriptura învaţă şi noi credem că omul a fost creat la început fără prihană (1) şi de o perfecţiune finită (2); dar, printr-o călcare voluntară de lege, el a căzut din starea sa fericită şi sfântă (3); ca şi consecinţă a neascultării lui, moartea a intrat în vigoare în acel loc, în acel moment (4); şi el a pierdut în totalitate, întreaga sa viaţă spirituală, ajungând mort în greşeli şi păcate, (5) ajungând supus puterii diavolului (6); păcatul lui Adam a fost imputat întregii sale rase (7); iar natura sa coruptă a fost transmisă întregii sale posterităţi prin naştere naturală (8); astfel, orice fiu al lui Adam este prin natură un fiu al mâniei (9); în întregime lipsit de viaţă spirituală (10); în vrăjmăşie cu Dumnezeu (11); în întregime înclinat înspre rău (12); fără putere de a face ceva plăcut lui Dumnezeu (13); sau speranţă de a fi primit de Dumnezeu (14); decât dacă este mântuit de Cristos (15); şi adus la viaţă de Duhul Sfânt (16).
(1) Ecl. 7:29; (2) Gen. 1:27-31; (3) Gen. 3:6-24; (4) Gen. 2:16-17; Rom. 5:12; (5) Ef. 2:1, 5; 1 Ioan 3:14; (6) 2 Tim. 2:26; (7) Rom. 5:18-19; 1 Cor. 15:22; (8) Gen. 8:21; Iov 14:4; Ps. 51:5; 58:3; Isa. 48:8; (9) Ef. 2:1-3; (10) Ioan 5:24; Col. 2:13; (11) Rom. 8:7; (12) Iov 15:16; Ier. 13:23; 17:9; (13) Rom. 5:6; (14) Ef. 2:12; (15) Mat. 1:21; (16) Ioan 3:3; 3:5; 6:63; 2 Cor. 3:6
Moartea spirituală
Moartea spirituală
de Aurel Munteanu 2 apr. 2018
Cred că pentru a putea înţelege sensul morţii spirituale trebuie să coborâm atât de mult încât să ajungem până în Eden, locul unde moartea aceasta apare prima dată (după regula întâiului venit). Moartea a apărut ca urmare a călcării Legii lui Yahweh, într-un mod conştient şi bine gândit mai ales de către capul femeii amăgite şi al întregii omeniri – Adam.
Legea test al fidelităţii sale faţă de Tatăl său a fost următoarea – Geneza 2:
16. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17. dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
A venit ziua aceasta, Eva mănâncă, dă şi bărbatului ei care era la o lungime de braţ de ea şi intră în vigoare spusele lui Dumnezeu: căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.
Acum întrebarea este: a căpătat moarte Adam sau nu? A murit el chiar în clipa aceea sau a intrat într-un fel de amorţeală spirituală? A intrat într-o incapacitate spirituală totală cu Dumnezeu sau într-o comă temporară până în momentul în care el se poate decide prin ,,voinţa sa liberă” să se întoarcă la Creatorul său? La căderea aceasta în păcat şi-a rupt gâtul murind sau şi-a frânt doar unghia de la degetul mic?
Păi la căderea în păcat, omul a murit cu siguranţă aşa cum a spus Cel ce nu poate să mintă. În clipa aceea Adam, moare şi Însuşi Dumnezeu îl socoteşte mort datorită faptului că I-a încălcat Legea. Aşa că:
1. Adam este socotit mort în primul rând datorită faptului că a încălcat singura Lege pe care i-o dăduse Tatăl său Elohim.
Aceasta este moartea din punct de vedere legal. Această moarte intră prin neascultarea lui ca şi cap reprezentativ al omenirii (deoarece noi toţi suntem urmaşii săi) şi se răsfrânge asupra tuturor oamenilor de la A la Z.
Această moarte legală datorită călcării Legi Lui, o exemplifică foarte bine C. H. Spurgenon în ilustraţia următoare:
,,Imediat ce, la tribunal, judecătorul pronunţă sentinţa, din punctul de vedere al legii, acuzatul este considerat mort. Deşi poate abia dupa o lună el este adus pe eşafod pentru a suporta sentinţa, totuşi legea îl priveşte ca mort. Pentru el este imposibil să mai facă ceva. Nu poate moşteni nimic, nu poate lăsa ceva prin testament; el nu este nimic – este un om mort. Sistemul legal îl consideră mort. Daca sunt alegeri, nu i se cere votul, fiindcă este considerat a fi mort. Este închis în celula lui, dar este mort.”
Starea mortului legal nu este conştientizată de acesta. El chiar dacă este o fiinţă vie, el este plin de plăceri carnale, de pofte neîmplinite şi de multe alte lucruri care îl ţin sub stăpânirea lor. În continuarea pildei de mai sus Spurgeon adăuga:
,,Acum ce aţi gândi dacă aţi merge la închisoare şi l-ai vedea pe acuzat stând în celula sa râzând şi plin de voie bună? Ai spune, „omul acesta este nebun fiindcă este condamnat şi urmează a fi executat şi cu toate acestea, el este bine dispus.”
Ca o aplicaţie pe moartea legală el concluziona despre omul firesc şi despre cei care nu au auzit de ea:
,,La fel este şi cu omul firesc, care deşi este condamnat, trăieşte în distracţie şi voiosie! Voi sunteţi în viaţă în dimineaţa aceasta datorită unei amânări a sentinţei, dar ştiţi voi că din punct de vedere legal sunteţi morţi; ştiţi că Dumnezeu vă consideră astfel, că în ziua în care părintele vostru Adam a atins fructul, şi când voi înşivă aţi păcătuit, Dumnezeu, Judecătorul cel Veşnic v-a condamnat? Vorbiţi mult despre poziţia voastră, despre bunătatea şi moralitatea voastră – dar unde sunt acestea? Scriptura spune că „aţi şi fost judecaţi”. Tu nu trebuie să aştepţi să fii condamnat în ziua judecăţii – aceea va fi executarea pedepsei – tu „ai şi fost judecat”.
2. Al doilea fel de moarte căpătat în momentul când au păcătuit Adam şi Eva, este moartea spiritului lor. Aceasta le-a omorât duhul şi le-a ruinat sufletul.
Chiar în clipa morţii duhului, sufletul lor (care avea conştiinţă, intelect, sentimente şi voinţă), a fost grav ruinat. Sufletul nu moare aşa cum a făcut-o duhul. El se ruinează.
De atunci conştiinţa lor şi a noastră nu mai trage semnale de alarmă corect. Lucrurile ce Dumnezeu le consideră drepte acum ea le dă uitării sau mai grav le vede ca fiind rele. O mică parte din ele sunt semnalizate corespunzător, dar multe dintre ele nu sunt luate în seamă şi păcătuind mereu trecând peste alarmele conştiinţei aceasta devine până la urmă ,,fără simţ” (despre oamenii care fac aceasta Scriptura se referă la ei cu expresia – însemnaţi cu fierul roşu în cugetul lor).
Intelectul a fost şi el afectat. Motiv pentru care avem oameni învăţaţi sau mai puţin învăţaţi. Oameni cu un intelect mai crescut sau cu retard mental. Intelectul este înclinat datorită duhului mort să de-a uitării lucrurile drepte şi să eţină foarte repede lucrurile rele.
Sentimentele au fost corupte şi din păcate aproape toate deciziile pe care le luăm li se datorează mai mult lor decât intelectului.
Voinţa umană nu a scăpat nici ea de această ruină şi ea totdeauna va acţiona conform naturii umane dictate de un duh mort, de un intelect afectat, o conştiinţă ruinată şi sentimente pervertite. Voinţa de care se face mare caz, nu poate acţiona independent de toţi ceilalţi factori ci va acţiona totdeauna ţinând cont de aceştia.
Cea mai bună ilustrată pentru a pricepe că cineva nu acţionează decât conform naturii sale în deciziile sale, este ilustrata cu un leu, în faţa căruia I se pune o bucată de carne murdară de ţărână şi alterată pe alocuri şi o salată asortată. Ce va alege leul? Va alege salata sau bucata de carne? Păi nu va alege DECÂT în conformitate cu natura sa!
La fel s-a întâmplat cu corbul lui Noe şi cu porumbelul. Nici unul când au ieşit din corabie, nu s-a putut bucura decât de hrana care era conformă cu natura sa!
La fel este şi cu omul ruinat în suflet şi mort în duh! Nu va acţiona decât în conformitate cu ceea ce este! Este carnal, mort în greşeli şi păcate, aşa va acţiona: bând nelegiuirea ca pe apă. În natura aceasta el se simte la fel cum peştele se simte în apă.
3. Al treilea fel de moarte este sfârşitul celorlalte două. Este moartea fizică ce survine ca urmare a morţii legale şi spirituale, căpătate în Eden. Adam nu a murit exact în clipa în care muşcă din fructul cunoştinţei binelui şi răului ci după 930 de ani.
Dacă cineva ajunge şi moare fizic fără să fie născut din nou ajunge în ceea ce Scriptura descrie ca fiind cel mai înspăimântător lucru – moartea a doua. Sentinţa acesteia este pusă în aplicare după ce mortul este judecat la Marele tron alb (ca şi o reconfirmare că o merită din plin) şi aruncat în iazul de foc şi pucioasă.
Toate aceste 3 tipuri de moarte, au trecut de la Adam asupra tuturor urmaşilor săi. Toţi ar fi meritat iazul de foc, dacă Elohim în planul etrern, nu ar fi rânduit ca să salveze pe unii dintre ei, înfiindu-i spre lauda bogăţiilor HARULUI Său!
I-a născut de sus şi i-a mântuit, scăpându-i de la pierzarea veşnică, prin faptul că a rânduit un Înlocuitor care să moară pentru păcatele lor. Să plătească pe lemnul blestemat preţul pedepsei, pentru care ei ar fi trebuit să plătească o eternitate în iaz.
La naştrea din nou practic ce se petrece în cei aleşi? În primul rând:
– duhul mort le este înviat. Dacă duhul este adormit trebuie doar trezit ca să fie adus la viaţă. Aceasta nu este posibil deoarece Scriptura spune că este mort (Ef. 2.1-3)! Duhul are nevoie de ÎNVIERE nu de trezire!
Duhul nu este nici în comă sau într-o amorţeală profundă şi să fie nevoie să fie resuscitat prin manipulări psihologice sau prin exercitarea ,,voinţei libere”. Nu poate fi adus la viaţă în felul acesta pentru că scriptura declară că ,,Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.” – Romani 3.11.
Noi din contră, am fost născuţi nu din sânge, nici din voia firii noastre nici din voia vreunui om ci din Dumnezeu (Ioan 1.13).
– sufletul ruinat începe să fie rezidit. În felul acesta omul născut din nou începe să devină tot mai asemănător (odată cu maturitatea sa), cu chipul Domnului Isus. Zidirea aceasta este un proces care durează pe tot parcursul vieţii cât timp omul este în trup.
– trupul din păcate se degradează. Odată cu trecerea timpului trupul se ruinează până acesta se întoarce în ţărână.
La glorificare, doar sufletul şi trupul vor mai avea nevoie de schimbare într-o stare perfectă. Duhul deja îl avem înviat încă din clipa naşterii din nou.
Ce nu poate face un om mort spiritual
Ce nu poate face un om
mort spiritual
NU POATE GANDI CA DUMNEZEU:
„Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre” (Isaia 55:8, 9).
NU-L POATE INTELEGE PE DUMNEZEU:
„…Ti-ai inchipuit ca Eu sunt ca tine” (Psalmul 50:21).
„Poti spune tu ca poti patrunde adancimile lui Dumnezeu, ca poti ajunge la cunostinta desavarsita a Celui Atotputernic? Cat cerurile-i de inalta: ce poti face? Mai adanca decat Locuinta mortilor: ce poti sti?” (Iov 11:7,8).
NU POATE VEDEA LUCRURILE SPIRITUALE:
„Drept raspuns, Isus i-a zis: ,Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu’” (Ioan 3:3).
NU-SI POATE CUNOASTE PROPRIA SA INIMA:
„Inima este nespus de inselatoare si de deznadajduit de rea; cine poate s-o cunoasca?” (Ieremia 17:9).
NU POATE SA ISI CONDUCA PASII:
„Stiu, Doamne, ca soarta omului nu este in puterea lui; nici nu sta in puterea omului, cand umbla, sa-si indrepte pasii spre tinta” (Ieremia 10:23).
„Multe cai pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte” (Proverbe 14:12).
NU POATE PRIMI DUHUL SFANT:
„…si anume, Duhul adevarului, pe care lumea nu-l poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi, si va fi in voi” (Ioan 14:17).
NU POATE AUZI (primi si intelege) CUVINTELE LUI DUMNEZEU:
„Cine este din Dumnezeu, asculta cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultati, pentru ca nu sunteti din Dumnezeu” (Ioan 8:47).
„Dar omul firesc nu primeste lucrurile Duhului lui Dumnezeu, caci, pentru el, sunt o nebunie; si nici nu le poate intelege, pentru ca trebuiesc judecate duhovniceste” (1 Corinteni 2:14).
NU SE POATE NASTE SINGUR IN FAMILIA LUI DUMNEZEU:
„…nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:13).
„Caci El a zis lui Moise: ,Voi avea mila de oricine-Mi va placea sa am mila; si Ma voi indura de oricine-Mi va placea sa Ma indur.’ Asa dar, nu atarna nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila” (Romani 9:15,16).
NU POATE AVEA PRIN EL INSUSI POCAINTA SI CREDINTA IN CRISTOS:
„Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8-9).
„…caci nu toti au credinta” (2 Tesaloniceni 3:2).
„Caci cu privire , voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El, ci sa si patimiti pentru El” (Filipeni 1:29).
„…sa indrepte cu blandete pe potrivnici, in nadejdea ca Dumnezeu le va da pocainta, ca sa ajunga la cunostinta adevarului” (2 Timotei 2:25).
„…catre cei ce au capatat o credinta de acelas pret cu a noastra” (2 Petru 1:1).
NU POATE VENI :
„Nimeni nu poate veni , daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis; si Eu il voi invia in ziua de apoi.” „Tocmai de aceea v-am spus ca nimeni nu poate sa vina , daca nu i-a fost dat de Tatal Meu” (Ioan 6:44, 65).
NU POATE CREDE IN CRISTOS:
„Dar voi nu credeti, pentru ca, dupa cum v-am spus, nu sunteti din oile Mele” (Ioan 10:26).
NU POATE FI PLACUT LUI DUMNEZEU:
„In adevar, cei ce traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, umbla dupa lucrurile firii pamantesti; pe cand cei ce traiesc dupa indemnurile Duhului, umbla dupa lucrurile Duhului. Deci, cei ce sunt pamantesti, nu pot sa placa lui Dumnezeu. Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui” (Romani 8:5,8,9).
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente