,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

alegere

Romani 9

Romani 9

de Aurel Munteanu 14 oct. 2017

Capitolul 9 este cuprins într-un context în care apostolul Pavel le scrie fraților din Roma despre mântuirea lor personală cuprinsă în planul etern al lui Dumnezeu.

Romani 8.28, este versetul cu care începe detalierea acestui plan măreț. Acest verset arată că:

– există un plan etern alcătuit în Sine Însuși înainte de veci (mai știm lucrul acesta și din Ef.1.4)

– există oameni din rasa căzută a lui Adam pe care Dumnezeu îi cheamă

– acești ,,chemați” nu sunt chemați fără un scop ci conform unui plan alcătuit minuțios de Dumnezeu

– conform acestui plan toate lucrurile care se petrec, sunt spre binele celor chemați. Atât lucrurile ,,bune” cât și cele ,,rele”. În acest plan orice lucru ,,rău ” este întors spre binele etern (ex.: concluzia trasă de Iosif – Gen.50.20.)

– aceste lucruri sunt prezentate ca lucrând împreună spre bine și nu separat. Spre binele etern și nu spre cel temporar (deocamdată întristările nu sunt plăcute naturii umane din noi)

– doar cei ce iubesc pe Dumnezeu înțeleg lucrul acesta și se bucură de el. O persoană neregenerată nu poate și nici nu înțelege lucrul acesta. Cei ce-L iubesc primesc și binele și răul (Iov 2.10.b.), lăudând pe Dumnezeu și recunoscându-I suveranitatea.

Romani 8.29, Pavel începe să detalieze cum toate lucrurile lucrează împreună spre binele chemaților după planul Său:

1. – în prima parte, de la v.29 la v.33, arată lucrurile bune care lucrează spre binele celor ce sunt chemați după planul Său

2. – în partea a doua de la v.33 la v.39, arată cum lucrurile rele lucrează împreună tot spre binele lor veșnic

1. – lucrurile bune (primim gratis împreună cu El toate lucrurile):

a) cunoașterea mai dinainte (preștiința evenimentelor se bazează pe hotărârile Lui. El le cunoaște deoarece le-a predestinat din veșnicie F.A. 2.23; 15.18; Isaia 46. 9-10.)

b) predestinarea

c) hotărârea

d) chemarea

e) îndreptățirea

f) glorificarea

2. – lucrurile rele:

a) acuzații aduse aleșilor în vederea răscumpărării lor

b) osândiri

c) necazuri

d) foamete

e) lipsa de haine

f) pericole

g) sabia

h) moartea, etc… (v. 38 și 39)

Romani 8.39, întărește v.28, spunând că toate aceste lucruri mai mult ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și a Fiului Său decât să ne depărteze.

Romani 9. 1-5:

După descrierea acestui plan măreț, trăit și experimentat din plin de însuși autorul epistolei, el privește la sine câte a făcut Dumnezeu pentru el, apoi își îndreaptă gândurile către frații lui și rudele sale trupești.

v.1 – Îl i-a pe Duhul Sfânt ca martor pentru ceea ce avea să mărturisească în continuare

v.2 – spune că are o mare întristare și durere continuă în suflet

v.3 – Pavel ar fi preferat ,,dacă ar fi fost posibil ca el să fie blestemat și pierdut pentru totdeauna” dar, să fie mântuiți frații lui trupești și rudele lui

v. 4-5 – arată alegerea lor națională de Domnul și pe evrei ca având gloria, legămintele, Legea, promisiunile, patriarhii și Cristosul ieșit din ei care este Dumnezeu binecuvântat etern

v. 6-7 – arată cum cu toate aceste privilegii, nu nașterea fizică din Iacov, Isaac și Avraam te face mântuit ci, ALEGEREA face posibilă mântuirea.

De la v.6 la v.12, apostolul Pavel explică că nu alegerea națională și nașterea fizică cum o aveau frații și rudele sale, te face să fii mântuit ci, Dumnezeu care alege și cheamă (lucrurile bune din v.28).

De la v.9 la 13, Pavel dă un exemplu de o astfel de alegere și chemare aducându-le înainte cazul celor doi frați gemeni născuți de un patriarh mântuit. Pavel le explică cum că:

– nu descendenții trupești au parte de mântuire ci cei predestinați și promiși v.8-9.

– în v.10, dă exemplul lui Isaac a cărui soție naște doi gemeni

– v.11, spune că Dumnezeu hotărâse dinainte care din cei doi va fi mântuit:

a) hotărâre ce a avut loc încă înainte de veșnicii (atunci când s-a făcut planul)

b) această hotărâre este una neschimbabilă deoarece stă scris: ,,ca să rămâie în picioare hotărârea”

c) ea a fost luată de Dumnezeul Triun, ,,prin Cel ce cheamă”

d) neținându-se cont de faptele celor doi: Iacov și Esau, ,,alegere nu prin fapte”

e) hotărârea nu a fost luată după ce ei s-au născut ,,ei nu făcuseră nici bine nici rău”

v. 12-13, descrie ce a hotărât Dumnezeu cu privire la cei doi gemeni:

– Iacov a fost hotărât să fie iubit cu o dragoste plină de scop în așa fel încât să fie mântuit

– pe Esau l-a omis și lăsându-l în afara granițelor harului, motiv pentru care a rămas doar carnal și despre el se spune că a fost urât în starea asta

Aici reapare în Scriptură doctrina biblică a respingerii, o doctrină întâlnită nu prea des în Scriptură, dar totuș întâlnită.

Această învățătură nu este una nouă în Scriptură, fiind introdusă doar în textul de față. Ea a existat și în Vechiul Testament. Respingerea sau omiterea sunt reversul alegerii. Nu poți avea o alegere fără să ai și o respingere.

Exemplele sunt multe: Dumnezeu a ales poporul evreu și nu a ales pentru El pe egipteni spre exemplu. Dumnezeu L-a ales pe Iacov să fie mântuit și l-a omis pe Esau. L-a ales pe Isaac și a respins pe Ismael. L-a ales pe Moise și nu pe Faraon. L-a ales pe Petru și nu pe Iuda.

A ales pe unii pentru mântuire scriindu-le numele în Cartea vieții, iar pe unii nu i-a ales:

Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului. (Ap. 21.27)

Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat. (Ap.13.8)

În Noul Testament sunt destul de multe versete care mai scot în evidență această doctrină: Romani 11.7; Ioan 12. 37-40; 13.18; 17.6,9; 2 Petru 2.6,9,12,17; 1Ioan 5.19; Iuda 4.

Deci, textul de față vorbește de o respingere voită și conștientă a lui Dumnezeu în vederea mântuirii față de anumiți oameni.

V. 14, Pavel anticipează obiecția oamenilor cu privire la afirmația că Dumnezeu alege pe unii și urăște pe alții nealegându-i. Anticipează faptul că unii vor acuza pe Dumnezeu că este un tiran crud și nedrept dacă își exersează suveranitatea în modul acesta.

Eu personal cred că Dumnezeu nu poate fi tras la răspundere de om după modul cum El își exercită în mod suveran alegerea sau voința (Iov 33.13).

Cea mai des întâlnită acuzație este că Dumnezeu este nedrept. Problema este că mântuirea cuiva nu ține de dreptatea lui Dumnezeu, ci de mila și îndurarea Sa, așa cum Pavel explică cu cele 4 exemple date: Iacov și Moise și de cealălaltă parte, Esau și Faraon. Personal cred că acest lucru vrea Pavel să îl sugereze în versetul 14, ilustrând prin exemplul lui Moise și Faraon (v.15-17).

Mila și îndurarea Sa aduce HAR și MÂNTUIRE.

Dreptatea Sa, atrage totdeauna JUDECATĂ și CONDAMNARE.

a) În exemplul cu evreul Moise, Pavel arată că Dumnezeu este liber să-și manifeste alegerea suverană în a acorda cui dorește milă și îndurare necondiționată (v.15)

v.16, distruge orice pretenție sau contribuție din partea umană în verederea propriei alegeri sau mântuiri. Versetul anulează ,,glorioasa voință umană” care alege pe Dumnezeu, căutările, faptele, deciziile sau înclinațiile. Accentul căzând DOAR pe mila și îndurarea lui Dumnezeu și nu pe factorul uman.

b) Cel de al doilea exemplu cu Faraonul egiptean, ridicat înadins de Dumnezeu ca să Își arate dreptatea și judecata.

– a fost ridicat ca cel mai mare rege și stăpânitor peste popoare, ca să învețe că Dumnezeu era mai mare decât el

– a fost ridicat ca Numele Său să fie vestit pe tot pământul între neamuri și să Își primească gloria

– și să arate că Dumnezeu în suveranitatea Sa, poate împietri pe cine vrea

Rămâne Dumnezeu drept, dacă pe unii ca Faraon, îi cheamă ca să de-a socoteală de toate faptele lor? Da.

Este El drept când îi pedepsește pentru păcatele lor făcute voit și conștient? Da.

El nu Își încalcă atributul dreptății cu nimic când judecă și condamnă pe nealeși deoarece același lucru L-a făcut cu Isus Cristos, ca substitut pentru aleși. Așa a găsit El cu cale să Își manifeste dreptatea față de TOȚI. Poate vre-un om să obiecteze că El nu este drept? Nu cred.

Poate cineva să obiecteze că El voiește să arate milă și îndurare? Nu, pentru că oricum El nu ar fi obligat sau constrâns de nimeni să o facă. El ar fi putut sa fie drept lasandu-i pe cei alesi la fel ca si pe cei ne-alesi sa piara in pacatele lor.

v.18, este o concluzie a celor două exemple cu Moise și Faraon. Concluzia: ,,El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea”

Bibli vorbește despre 3 feluri de împietrire:

a) Diavolul poate împietri pe om: cazul lui Ahab să meargă la luptă să fie ucis, cazul lui Iuda

b) omul se împietrește singur: Exod 8.15,32; 9.34, F.A. 28.27.

c) împietrire făcută în mod suveran de către Dumnezeu: Exod 9. 12; 10.1,20,27; Ioan 12.37-40; Matei 10.13-15.

Cum era împietrit Faraonul egiptean de către Dumnezeu? Prin faptul că Dumnezeu îi făcea bine. Când Dumnezeu îl pedepsea, el ceda și se smerea. Când Dumnezeu oprea plăgile și judecățile Faraonul revenea la vechile sentimente și atitudini având aceeași inimă rea și nemiloasă față de poporul Domnului. Așa se împietrea el și așa se împietresc și cei nealeși astăzi. Cu cât Domnul le face mai mult bine, ei trăiesc și mai slobod în păcat și desfrâu și cu cât îi pedepsește ei restrâng aria păcătoasă reținându-se de la păcat.

v. 19, Pavel anticipează la fel ca în v. 14, o altă întrebare a contestatarilor săi cu privire la concluzia trasă în versetul 18.

Întrebarea contestarilor este: ,,De ce mai învinovățește Dumnezeu și judecă pe om dacă pe unii îi împietrește iar altora le arată milă? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?

Răspunsul este dat de Pavel tot printr-o ilustrație luată din Vechiul Testament, cu un olar și un vas de lut.

În v.20, Pavel spune că nu trebuie contestată suveranitatea lui Dumnezeu, și în acest sens dă exemplu pe un olar care dă formă unui vas pentru un anumit scop și întrebuințare.

Versetul arată că nu ar valora nimic capacitatea de a modela a Olarului, dacă Olarul ar fi sub controlul vasului care urma să fie modelat pe roată.

v. 21, arată pe Olar ca stăpân absolut peste grămada de lut, ca din aceeași frământătură să facă pe unele vase de onoare iar altele de dezonoare. Scopul său și voința Sa determinând destinația fiecărui vas în parte.

Expresia ,,din aceeași frământătură” indică pe toți oamenii înainte de a fi creați, priviți ca și creaturi căzute. Această frământătură este toată rasa lui Adam afectată de păcatul adamic din care Dumnezeu după bunul plac făurește vase de ocară și vase de onoare.

De ce cred că sunt privite ca și căzute aceste ființe și nu sunt într-o stare de sfințenie sau în una neutră cum spun unii? Pentru că dacă nu ar fi privită frământătura ca și căzută, nu ar putea Dumnezeu arăta, milă și îndurare suverană necondiționată (contrar a ceea ce meritau). Dacă frământătura era necăzută harul (grațierea) nu și-ar găsi sensul. De asta cred că aleșii primesc un favor nemeritat, fiind aleși după bunul Său plac și nu după ceva anticipat mai dinainte în ei, deoarece materialul (frământătura) din care sunt făcuți era una în care nu găseai nimic bun sau plăcut.

Vasele de ocară au fost făcute din aceeaș frământătură și lăsate în starea în care au fost create, fiind ocolite de mila și îndurarea Sa. Mânia lui Dumnezeu umplând la final aceste vase ca rezultat al căderii și păcatului. Gloria lui Dumnezeu umplând vasele de lut alese prin milă și îndurare, în așa fel încât să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă.

În ce privește vasele de cinste, El a hotărât să le creeze ca să le îngăduie căderea în Adam, și să le răscumpere prin ascultarea și suferințele lui Isus, ca la final să le aducă în glorie. Lucrul acesta glorificând cel mai bine mila și harul Său, potrivit cu gloria Sa – v.23.

În ce privește vasele mâniei, El a hotărât să le creeze, să le îngăduie căderea în Adam, să le lase-n păcat, să le condamne în păcatele lor și să le pedepsească cu mânie. Făcând lucrul acesta El își descopere dreptatea, puterea și Își arată mânia – v.22.

Numai în felul acesta cred că alegerea și predestinarea este una pozitivă spre salvare, plină de milă și îndurare. Nu este una negativă așa cum o privesc cei mai mulți creștini de azi, acuzând pe Dumnezeul suveran de cruzime și tiranie.

Nici chiar dacă îi lăsa pe toți să piară, nu putea să fie acuzat, cu atât mai mult acum când a salvat un număr imens de mare! Și dacă îi pedepsește pe unii pentru că așa a dorit, El nu poate fi învinovățit de nedreptate, pentru că El a pedepsit și păcatele aleșilor, dar nu în ei, ci în Cristos.

După ce termină descrierea acestui aspect al alegerii și predestinării personale în vederea mântuirii, apostolul Pavel, se întoarce și abordează alegerea națională a poporului Israel. În perioada de acum, el demonstrează cum Israelul este împietrit în mod suveran de către Dumnezeu, spre binele rămășiței alese, căreia i s-a făcut parte de milă și îndurare – 11.5-10. Acestui aspect îi alocă capitolele 10 și 11.

Ca și concluzie a capitolului 9:

– Dumnezeu este suveran în alegerea și predestinarea oamenilor în vederea mântuirii

– asta nu înseamnă că ar fi fost obligat sau constrâns de cineva să ofere mântuire

– alegerea și predestinarea fiind lucruri bune, pozitive și nu negative cum le privesc cei mai mulți astăzi

– El o face după bunul Său plac, conform voiei Sale

– alegerea nu depinde de voința sau efortul uman ci exclusiv de mila și îndurarea lui Dumnezeu

– tot El este suveran să nu aleagă pe alții

– ne alegerea lor este reversul alegerii și implică respingerea

– respingerea implică exercitarea dreptății suverane a lui Dumnezeu, dreptate ce atrage împietrire, judecată și pedeapsă

– în toate acestea atributul dreptății Sale nu este știrbit cu nimic doarece El exercită dreptatea în pedepsirea păcatelor aleșilor și respinșilor. Păcatele aleșilor a găsit cu cale să le pedepsescă printr-un Substitut, pe când respinșii vor plăti ei înșiși pentru ele.

– diferența între ei a făcut-o alegerea suverană a Celui ce cheamă, acordând milă și îndurare

– toți au fost creați din aceeași frământătură fiind priviți ca păcătoși afectați de căderea adamică

– pe unii i-a destinat a sluji de glorie

– pe alții de ocară ca să Își manifeste puterea și mânia

Expresiile cheie ale acestui capitol care merită o deosebită atenție sunt:

1) – ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele etern”

2) – ,,celor ce sunt chemați”

3) – ,,planul Său”

4) – ,,preștiință”

5) – ,,alegere”

6) – ,,predestinare”

7) – ,,hotărâre”

8) – ,,chemare”

9) – ,,îndreptățire”

10) – ,,glorificare”

11) – ,,alegere nu prin fapte”

12) – ,,alegere prin Cel ce cheamă”

13) – ,,Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.”

14) – ,,nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă”

15) – ,,El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea”

16) – ,,NU ESTE STĂPÂN OLARUL PE LUTUL LUI?”

17) – ,,vasul de lut”

18) – ,,din aceeaș frământătură”

19) – ,,vase de cinste”

20) – ,,vase de ocară”

Reclame

Alegerea suverană

Alegerea

suverană

de aurel munteanu 8 sept 2017

Dumnezeu alege pe unii pentru:

ca să fie sfinţi şi fără prihană înaintea Lui

Ef.1.4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui.

să fie înfiaţi prin Isus Hristos

Ef.1.5 El ne-a predestinat pentru înfiere prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale,

să fie moştenitori

11 În El am fost şi aleşi, fiind rânduiţi mai dinainte după planul Celui Care le face pe toate după scopul voii Sale,

ca să slujască de laudă slavei Sale

Ef. 1.12. ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.

Toate astea pentru că așa a hotărât în sfatul voii Sale – vezi Ef. 1.11. Hotărâre luată după buna plăcere a voii Sale– vezi Ef. 1.5. Hotărârea asta având un scop și anume: ca să slujim de laudă slavei Sale. De asta a ales pe unii și pe unii nu i-a ales.

Unii ca să caute motive în afara Bibliei au scos teoria cum că, Dumnezeu i-a ales spre mântuire deoarece a prevăzut dinainte în preștința Sa, că ei o să creadă și o să se pocăiască, acestea fiind motive suficient de puternice ca să fie aleși.

Ei dau și o ilustrație în genul acesta: ,, Dumnezeu în preștința Lui, din veșnicia trecută, a privit peste capetele tuturor oamenilor din univers și a văzut cine o să aleagă să creadă în El și ca atare i-a ales să fie mântuiți.” Accentul în ilustrație căzănd pe preștiință și pe liberul arbitru al omului care trebuie să accepte jertfa pe care Cristos a depus-o pentru toți oamenii.

Dar preștiința sau știinșa mai dinainte a evenimentelor se bazează pe hotărârile Lui. El le cunoaște deoarece le-a predestinat din veșnicie.

În F.A. 2. 23, este menționat înainte sfatul hotărât apoi preștiința:

,,pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.”

F.A. 15.18: ,,zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.”

Problema cea mai mare a acestei ilustrații este în versetul care spune:

Ef.2.8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu putea să prevadă în ei ceva ce ei nu puteau să aibe, decât dacă El le dădea în dar!

Credința și pocăința sunt daruri date de Dumnezeu după ce omul este născut din nou. Până atunci nu le are, și Dumnezeu nu le putea prevede decât dacă El avea intenția să le dăruiască.

Un alt verset care stă împotriva acestui tipar de gândire este, 2 Tim. 1.9:

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,

Nu faptele noastre, gândurile, alegerile, atitudinile sau ceva prevăzut în noi L-a determinat ci, hotărârea Lui şi harul, adică nemeritul, favorul Său nemeritat, dat înainte de a fi vre-o frimitură din univers.

În Tit 3.5, este reluat de către Pavel acelaș gând când spune:

El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,

Vedeți, motive: milă, har și îndurare. Nu merite, atitudini, decizii, alegeri făcute de om, predări, rugăciuni ale păcătosului sau oricare altă faptă.

Dacă oricare altul ar fi motivul găsit în creatură, și nu în Creator, am avea o mântuire prin fapte și nu ar mai fi prin har (ne merit, grațiere). Ar fi loc de laudă, mândrie și slavă omenească, împărțită cu Dumnezeu.

De asta se predică: ,,Fă-ți și tu partea ta în mântuire, că Dumnezeu deja și-a făcut-o pe a Lui” Vedeți mântuirea prin fapte, pe care pocăiții o numesc har?

,,….. partea ta” asta este FAPTE!

Odată pe când predicam la București, un frate bine intenționat mi-a dat o ilustrație în vederea alegerii:

,,Alegerea pentru mântuirea sufletului este o ofertă. Este ca și când cineva iese pe stradă cu bilete la un spectacol, le spune trecătorilor că sunt gratuite, și intrarea la spectacol depinde dacă tu alegi sau refuzi biletul. Biletele au fost plătite de un domn generos care dorește ca mulți din trecători să îi împărtășească bucuria de a urmări spectacolul împreună. Toate depind de tine, vrei sau nu vrei.”

Eu i-am explicat fratelui că în toată ilustrația asta el pierde cel mai important amănunt pe care-l prezintă Scriptura: și anume că noi ne naștem morți în păcatele și greșelile noastre din Adam.

Ilustrația corectă ar fi să mergi cu biletele în cimitir și să îi rogi pe cei de acolo dacă vor să accepte invitația ta la spectacol.