Efeseni 6
Efeseni 6
Grup studiu
,,Mărețul Har”
v.1: τα τεκνα υπακουετε τοις γονευσιν υμων εν κυριω τουτο γαρ εστιν δικαιον
Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept.
– Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri. De la acest verset, apostolul Pavel, se adresează copiilor fraților credincioși din Efes. Expresia copii în greacă, este τέκνα (tekna), cuvânt folosit pentru copiii de toate vârstele. Sensul cuprinde copiii de la aceia pe care i-a ucis Irod în Betleem (Mat. 2.18), până la copiii maturi care își vor ucide părinții datorită credinței (Mat. 10.21), nespecificând o anume categorie de copiii. Acest text este unul care îndeamnă copiii creștinului, să asculte sfaturile părintelui pline de înțelepciune dumnezeiască care vine din Cuvânt și din experiența lui cu Domnul. Copiii din fire se nasc morți spiritual și răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu. O educație ,,în Domnul”, le asigură o minte sănătoasă, o moralitate bună și principii bune de urmat în viață, până ce Domnul îi va naște din nou când ei înșiși pricep cu adevărat sensul vieții.
Textul nu vorbește nicidecum despre membralitatea copiilor în Adunare ci scoate în relief autoritatea părintească fixată de Dumnezeu peste ei.
– pentru că aceasta este drept. Cuvântul drept din greacă este δίκαιον (dikaion). Provine din rădăcina dike care poate fi tradus cu: just, echitabil, drept. Este drept să aculte de autoritatea părintească în Domnul, deoarece ascultând de ei practic sunt plăcuți lui Dumnezeu:
,,Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.” Col. 3. 20.
v.2-3: τιμα τον πατερα σου και την μητερα ητις εστιν εντολη πρωτη εν επαγγελια ινα ευ σοι γενηται και εση μακροχρονιος επι της γης
„Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta“ – este cea dintâi poruncă însoţită de promisiune – „ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ“.
Pavel exemplifică versetul 1, cu o promisiune din Decalog. Promisiune care a fost testată de-a lungul generațiilor de evrei și care ne stă și nouă astăzi drept exemplu. Ascultând de părinți în Domnul, onorezi atât pe aceștia cât și pe Domnul care te va binecuvânta cu prosperitate și cu zile îndelungate. Neascultarea din contră duce la ruină morală, necazuri și o viață scurtă. De fapt mulți părinți credincioși experimentează ambele fațete ale ascultării sau neascultării copiilor și în ziua de astăzi. Pavel îndeamnă la ascultare și supunere pe copiii creștinilor deoarece multe din greșelile care se fac sunt ireparabile și ireversibile.
v.4: και οι πατερες μη παροργιζετε τα τεκνα υμων αλλ εκτρεφετε αυτα εν παιδεια και νουθεσια κυριου
Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului.
– Şi voi, taţilor. Se adresează taților și nu mămicilor copiilor, deoarece nu ele sunt capul familiei ci tatăl. Îndemnul este o poruncă pentru fiecare tată credincios, cap peste familia lui.
– nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului.
Din natura lor bărbații chiar și cei credincioși, sunt mai aspri și mai impunători, neavând blândețea și duioșia mamelor. Din firea lor copiii sunt nesupuși și nu le place autoritatea de nici un fel, cu atât mai mult regulile, interdicțiile, mustrările sau pedepsele. De aceea tatăl creștin trebuie să împletească autoritatea cu dragoste și multă înțelepciune astfel încât copilul să priceapă că este spre binele lui. O impunere a educației fără afectivitate va ațâța repede pe copil la revoltă, la ură, la mânie și îl va face să -și piardă nădejdea în Dumnezeul urmat de părinții săi:
,,Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” – Col. 3. 21.
Mulți din copiii familiilor credincioșilor de azi urăsc pe Dumnezeu nu numai din faptul că sunt morți ci și faptului că nu a fost împletită cu dragoste și înțelepciune educarea lor în Domnul.
v.5: οι δουλοι υπακουετε τοις κυριοις κατα σαρκα μετα φοβου και τρομου εν απλοτητι της καρδιας υμων ως τω χριστω
Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos,
De la versetul 5 la versetul 8, apostolul Pavel aduce îndemnuri pentru sclavii credincioși în Domnul. După care la versetul 9, se adresează stăpânilor acestora care sunt cerdincioși. La fel ca și în cazul de mai sus Pavel, nu tratează ,,zona gri” adresându-se sclavilor credincioși din case necredincioase.
Contextul de față era unul în care sclavii nu aveau drepturi iar stăpânii aveau drept de viață și de moarte asupra sclavilor. Era un context în care o viață de sclav nu valora aproape nimic. Azi când sunt invocate drepturile omului se întâmplă atâtea atrocități, dar atunci când acestea păreau o nebunie! În acest context sclavii erau îndemnați:
– ascultaţi de stăpânii pământeşti (lit. după carne), cu teamă şi tremur. Domnul cerea ascultare în continuare și slujire temătoare. Cerea deoarece se putea naște în mintea unora răzvrătire și nesupunere față de stăpânii credincioși și în felul acesta mărturia creștină în societate ar fi fost una degradantă. La prima venire Domnul nu a venit să schimbe ordinea socială ci să aducă o împărăție spirituală pentru oameni din orice clasă socială.
Vedem că Domnul nu dă direct poruncă să înceteze sclavia deoarece ar fi produs răzvrătiri în masă. Dar totuși sugerează la fel ca în Legea lui Moise, că dacă cineva se poate elibera să o facă:
,,Ai fost chemat când erai rob? Să nu te neliniștești de lucrul acesta; dar, dacă poți să ajungi slobod, folosește-te.” – 1Cor.7.21.
Sclavia într-un fel sau altul există și astăzi și va fi până la sfârșitul veacului, deoarece o găsim chiar în Apocalipsa 13,16 și 19.18.
– în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos. Ascultând în Domnul de stăpânii credincioși și respectându-le autoritatea, era ca și când te-ai supune Domnului. Bineînțeles că ascultarea de aici ca și în cazul copiilor nu se referă la lucruri pe care ți le interzice legea lui Cristos.
Principiul din acest verset se aplică și nouă astăzi în raport cu șefii noștrii la locul de muncă.
v.6: μη κατ οφθαλμοδουλειαν ως ανθρωπαρεσκοι αλλ ως δουλοι του χριστου ποιουντες το θελημα του θεου εκ ψυχης
nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet,
– nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor. Aici Pavel prin inspirație divină, interzice slujirea superficială de intrarea în grațiile stăpânului atâta timp cât stă pe lângă tine. Domnul înalță standardul mult mai sus și îl extinde chiar la timpul când nu îți stă stăpânul pământesc la spate. Chiar dacă nu lucrezi sub ochii lui ca să te laude, Domnul tot te vede chiar și ce ți se pare ție că lucrezi în ascuns. De aceea spune că trebuie să lucrăm ca niște robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet. Slujind cu credincioșie în orice situație dată, ei onorau pe Domnul lor.
- 7: μετ ευνοιας δουλευοντες τω κυριω και ουκ ανθρωποις
slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor,
Bunăvoința în slujire vine dintr-o inimă schimbată. Nu trebuie slujit cu resentimente strângând din dinți ci din dragoste ca Aceluia care ne-a răscumpărat sufletul. Felul acesta de slujire v-a îngenunchea într-un final, în conștiința lui și cel mai crud stăpân. Tot ce facem trebuie să facem ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni.
v.8: ειδοτες οτι ο εαν τι εκαστος ποιηση αγαθον τουτο κομιειται παρα του κυριου ειτε δουλος ειτε ελευθερος
ştiind că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie rob, fie liber.
Versetul arată că ascultarea de autoritatea temporară pusă peste sclav sau peste omul liber, va fi răsplătită de Domnul. Tot ce facem cu fapta sau cu vorba trebuie să facem spre gloria Sa. Toți care Îl onorează, la final vor fi si ei onorați de Tatăl.
v.9: και οι κυριοι τα αυτα ποιειτε προς αυτους ανιεντες την απειλην ειδοτες οτι και υμων αυτων ο κυριος εστιν εν
Şi voi, stăpânilor, faceţi la fel faţă de ei, renunţând la ameninţare, ştiind că Stăpânul lor şi al vostru este în ceruri; şi la El nu este primire după înfăţişare.
– Şi voi, stăpânilor faceţi la fel faţă de ei. Ultima categorie căreia i se adresează apostolul în vederea respectării autorității este stăpânilor de sclavi care sunt creștini. Ei sunt sfătuiți ,,să faceţi la fel faţă de ei”, având mereu în minte că fiecare bine pe care-l fac le va fi răsplătit.
– renunţând la ameninţare, ştiind că Stăpânul lor şi al vostru este în ceruri. Stăpânul creștin chiar dacă are autoritate trebuie să facă uz de ea cu dragoste și cu îndurare față de sufletele peste care Domnul l-a pus temporar. Nu trebuie să se comporte ca un tiran pentru că nici Dumnezeu nu se poartă așa cu el. Practic cum se poartă Dumnezeu cu el, cu așa trebuie să se comporte și el cu sclavul său.
– şi la El nu este primire după înfăţişare. Acesta este motivul pentru care trebuie să se poarte îndurător. Dumnezeu nu părtinește oamenii după înfățișare sau statut social cum este obiceiul pe pământ. Dumnezeu nu este coruptibil, El i-a atitudine după dreptate cu fiecare individ în parte:
,,Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.” – Coloseni 3.25.
v.10: το λοιπον αδελφοι μου ενδυναμουσθε εν κυριω και εν τω κρατει της ισχυος αυτου
Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui.
Începând de la versetul 10 până la versetul 20, apostolul Pavel îndeamnă pe frați din Adunarea Efes, să se sprijine în puterea Domnului care a biruit toate lucrurile de dragul lor. Ei nu trebuie să se bazeze pe propriile puteri, ci pe abilitățile spirituale puse la îndemână de Domnul lor, prin Duhul care locuiește în ei. Ei trebuiau să se încreadă în El, deoarece Domnul Isus le promisese solemn: ,,voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” şi ,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Mat.16.18 & 28.20). Fiind trimişi ca nişte miei în mijlocul lupilor trebuiau să îmbrace armura completă şi să se sprijine în tăria puterii Lui. Ce însemna întărirea în Cel Atotputernic este enunțat în versetul următor:
v.11: ενδυσασθε την πανοπλιαν του θεου προς το δυνασθαι υμας στηναι προς τας μεθοδειας του διαβολου
Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului:
–Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu. Lupta Adunării cu diavolul este motivul pentru care creștinii trebuie să se întărească în Domnul şi în tăria puterii Lui. Totodată ei ca Adunare trebuiau să se îmbrace cu toată armura pe care le-o pune Dumnezeu la dispoziție. În greacă armură – πανοπλίαν (panoplian) = armură completă.
Aici Pavel face o paralelă între soldatul de atunci care ducea lupte în arenă și Adunarea care era într-un război spiritual permanent cu forţele întunericului. Orice soldat care pleca să lupte în arenă sau pe câmpul de luptă fără echipamentul complet, era foarte vulnerabili și putea fi repede scos din luptă.
– ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Ca și Adunare, ei trebuiau să fie echipaţi complet pentru că nu aveau de luptat cu oamenii, ci cu unul mult mai puternic și mai viclean. Motiv pentru care trebuiau să vegheze în orice moment și totdeauna trebuiau să fie pregătiţi de atac și de apărare.
De ce de atac întâi? Pentru că Adunarea Domnului Isus, conform ,,Marii trimiteri” din Matei 28, este în ofensivă și merge cucerind redutele diavolului care este învins. Ea are misiunea de a merge până la marginile pământului pentru a predica evanghelia și a mântui pe aceia care sunt rânduiți spre viață veșnică, dar care mai sunt prinși în cursa diavolului. Prin această luptă care se duce, ei sunt smulși de Dumnezeu și strămutați în Împărăția Fiului dragostei Lui, de la întuneric la lumină – Col.1.13. Fiind angrenați într-un asemenea război, trebuiau să fie pregătiți și pentru defensivă, deoarece diavolul nu cedează ușor.
v.12: οτι ουκ εστιν ημιν η παλη προς αιμα και σαρκα αλλα προς τας αρχας προς τας εξουσιας προς τους κοσμοκρατορας του σκοτους του αιωνος τουτου προς τα πνευματικα της πονηριας εν τοις επουρανιοις
pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.
– pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii. Noi nu avem de luptat împotriva oamenilor pentru că nu suntem o împărăție de pe pământul acesta. Fiind o împărăție duhovnicească noi trebuie să luptăm pe parte spirituală cu arme spirituale nu cu armele firi. Cu armele acestea luptă cei care nu cunosc pe Domnul Isus și nici pe Dumnezeu. De fapt istoria ,,creștinismului” e plină de astfel de lupte interconfesionale. Au fost momente când așa numitele biserici creștine s-au luptat între ele, fie au vrut să ,,încreștineze cu sabia sau cu rugul” pe evreii de sinagogă , pe musulmani sau pe alții care nu au crezut ca ei.
– ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti. Diavolul este vrășmașul Miresei Domnului și noi cu el avem de luptat și cu ierarhiile armatei sale. Prin noi înșine nu i-am putea face față în această luptă, dacă Domnezeul Triunic nu ar lupta de partea noastră. Noi trebuie să luptăm îmbrăcați în armură spirituală nu în armură confecționată de mâna omului. Trebuie să luptăm cu armele puse la dispoziție de Dumnezeu, și nu cu arme sau metode inventate de oameni.
Adunarea fiind într-un război continuu pe acest pământ niciodată nu trebuie să fie găsită dezbrăcată de armură sau neveghind. Lumea spiritelor rele este una nevăzută cu ochiul de carne dar noi o percepem și o vedem cu ochii spirituali. Doar oamenii născuți de sus duc această luptă. Cei care sunt morți spiritual nu duc acest război spiritual. Ei doar aud despre el la nivel de intelect, mai multe nu pricep.
v.13: δια τουτο αναλαβετε την πανοπλιαν του θεου ινα δυνηθητε αντιστηναι εν τη ημερα τη πονηρα και απαντα κατεργασαμενοι στηναι
Pentru aceasta, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare.
– Pentru aceasta, luaţi toată armura lui Dumnezeu. Apostolul arată necesitatea purtării armurii complete. În lumea antică primele trei componente descrise în arsenalul de luptă, erau purtate permanent de un soldat. El trebuia să poarte mereu centura împrejurul brâului, cămașa și sandalele în picioare. Doar în momentul începerii confruntării cu inamicul își lua pe celelalte componente din dotare si anume: coiful pe cap, scutul și sabia în mână. Soldatul avea arme de lovire şi de apărare (2 Cor. 6.7).
– ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea. Motivul pentru care Adunarea trebuia să poarte toată armura dată de Dumnezeu, este ca să poată sta în picioare în ziua cea rea. Ziua aceasta nu cred că este o zi anume din viața de credință ci cred că este un termen ce definește fiecare zi de confruntare și de război cu satana și cu ostașii săi.
– şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare. În viața asta pe pământ avem multe lupte de dus. Noi direct nu îl putem învinge dar prin Domnul Isus Cristos îl vom birui definitiv în ziua glorificării. Acum mai cădem la pământ în luptele cu el, dar Domnul ne ridică de fiecare dată. Dacă câștigăm vre-o luptă cu el, este datorită faptului că Domnul a mers înaintea noastră și a luptat pentru noi. Dacă stăm în picioare este un har și vom sta în picioare pentru că ,,suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” – Romani 8.37.
v.14: στητε ουν περιζωσαμενοι την οσφυν υμων εν αληθεια και ενδυσαμενοι τον θωρακα της δικαιοσυνης
Staţi deci în picioare, după ce v-aţi încins mijlocul cu adevărul şi v-aţi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii
– Staţi deci în picioare. Este un îndemn și tot odată o poruncă în viața de zi cu zi. Domnul îndeamnă la o stare de veghe zilnică ca nu cumva Adunarea să fie prinsă pe picior greșit de vre-un atac al diavolului. Statul acesta pe poziţie este după ce Adunarea este echipată complet.
Nu trebuie să lenevească niciodată spiritual, ci în timpul de respiro când nu dă lupte trebuie să se ocupe cu ,,lustruirea armurii” și cu antrenamentul: posturi, rugăciune, mijlociri însoțite de mulțumiri, etc… .
– după ce v-aţi încins mijlocul cu adevărul. La un războinic mijlocul încins bine era de o importanță foarte mare. Mijlocul practic era centrul tuturor mișcărilor și răsucirilor în luptă. Un mijloc vulnerabil încetinește mișcările și stopează agilitatea.
Pe parte spirituală, Adunarea trebuie încinsă cu adevărul lucrurilor crezute. Duhul Sfânt Însuşi este numit Duhul Adevărului. Acesta este lucrul care menţine unitatea frăţească în legătura păcii: ,,şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii” (Ef.4.3).
Duhul Sfânt este Cel care uneşte frăţietatea din Adunare, întâi în relaţia de autoritate, om – Dumnezeu, soţ – soţie, părinţi – copii, sclavi – stăpâni, stăpâni – sclavi. Dacă relaţiile acestea sunt fundamentate corect şi ei sunt uniţi în adevăr, Adunarea are încins mijlocul cu adevărul.
O Adunare neîncinsă cu adevărul este foarte vulnerabilă. Ne având unitate se rupe repede şi este foarte lesne învinsă de diavol.
– şi v-aţi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii. Platoșa sau cămașa de zale era un pieptar care proteja bustul, inclusiv spatele de lovituri. Era ca o cămașă fără mâneci, pentru a putea mișca brațele în voie și care încasa prima loviturile făcând să nu le primești direct pe corp.
Adunarea trebuia să poarte mereu această platoşă. Despre Domnul Isus se spune că a purtat-o şi El: ,,Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii” (Is. 59.17).
Tesalonicenilor, apostolul Pavel le spune că această platoşă era confecţionată din credinţă şi dragoste: ,,Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.” – (1Tes.5.8).
Fiind protejaţi de credinţă şi dragoste, Adunarea putea îndura orice lovitură primită din afară.
Ei erau recunoscuţi pentru credinţa şi dragostea lor deoarece chiar Pavel auzise despre ea de la alţii: ,,De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.” (Ef. 1.15-16).
v.15: και υποδησαμενοι τους ποδας εν ετοιμασια του ευαγγελιου της ειρηνης
şi v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea Evangheliei păcii,
Adunarea este singura instituţie lăsată de Dumnezeu pe pământ pentru a duce evanghelia la oameni până la marginile pământului. Practic aceasta este menirea ei în toate veacurile până Mirele ei va veni după ea. Ea este într-un război continuu până v-a intra numărul complet al celor mântuiţi dintre neamuri (Romani 11.25). Până atunci ea este datoare să pregătească bărbaţi care să fie capabili să ducă această veste bună a păcii la cei neîmpăcaţi încă cu Dumnezeu. Pregătirea – ἑτοιμασίᾳ (hetoimasia) apare o singură dată doar aici în Noul Testament.
v.16: επι πασιν αναλαβοντες τον θυρεον της πιστεως εν ω δυνησεσθε παντα τα βελη του πονηρου τα πεπυρωμενα σβεσαι
peste toate luând scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
– peste toate luând scutul credinţei. Scutul era luat de luptător doar în momentul când se da lupta. Alături de el mai erau luate în acelaş moment, coiful şi sabia. Scutul proteja pieptul de lovituri. Scutul acesta este numit al credinţei. De ce? Pentru că fără credinţă este cu neputinţă orice lucru. Credinţa în Dumnezeu este cea care învinge toate deoarece El este Cel care se luptă pentru Mireasa Sa.
– cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Pe parte spirituală credinţa este cea care stinge săgeţile arzătoare trase de vrăşmaş. Şi chiar dacă părem ca nişte oi de tăiat şi fără putere în ochii oamenilor şi diavolului, ,,totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8. 36-39).
v.17: και την περικεφαλαιαν του σωτηριου δεξασθε και την μαχαιραν του πνευματος ο εστιν ρημα θεου
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu,
– Luaţi şi coiful mântuirii. Coiful era acea cască de metal care proteja capul de lovituri. Capul trebuia protejat foarte bine deoarece orice loritură primită în cap era devastatoare în orice luptă. Domnul ca şi Cap al Adunării Sale, promite salvare, prezenţă şi victorie Adunării Sale, de-a lungul veacurilor. Victoria finală stă ancorată în protecţia Sa care face nespus de multe pentru noi:
,,Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.” (Ef. 3.20-21).
– şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Sabia era arma de apărare dar şi de atac. Era singura şi totodată cea mai importantă armă din echipamentul războinicului.
Adunarea trebuie să ţină totdeauna această sabie sus. Este singura armă cu care luptă deoarece lupta ei este una spirituală şi nu fizică. Este singura care poate să surpe orice întăritură ridicată de oameni sau de diavol. Domnul Însuşi a folosit-o în lupta cu Satan spunând: ,,Este scris” (Mat.4.4).
Această sabie a Duhului este cea mai eficace armă, deoarece este de natură dumnezeiască. Ea poate face ceea ce nu poate face nici o altă sabie de pe pământ:
,,Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii.” (Ev.4.12).
Adunarea nicând nu poate înlocui cu nimic această armă perfectă. Nu poate lupta nicicând şi să aibe izbândă, cu arma ,,sfintei tradiţii”, cu armele ,,sfinţilor părinţi”, cu armele confecţionate de vre-un papă sau ,,profet modern” (Mormon, Ellen G. White, Russell, Branham, etc..).
Nu poate lupta cu aceste arme ,,Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2Cor.10.4).
v.18: δια πασης προσευχης και δεησεως προσευχομενοι εν παντι καιρω εν πνευματι και εις αυτο τουτο αγρυπνουντες εν παση προσκαρτερησει και δεησει περι παντων των αγιων
rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii,
– rugându-vă în orice timp în Duh. Stând deci în picioare, rugându-vă în orice timp în Duh. Fără rugăciune şi armură completă, Adunarea nu face faţă războiului spiritual în care este implicată cu ierarhiile demonice. Rugăciunea implică o relaţie vie de comuniune şi călăuzire. Rugăciunea în Duh, este mijlocirea după voia Duhului Sfânt care cunoaşte lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu, lucruri hotărâte în sfatul voii Sale.
– prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii. Adunarea trebuie să se roage pentru toate nevoile ei spirituale şi pentru toate luptele ce le are de dus pe toate fronturile. De aceea trebuie unitate în felurite rugăciuni pentru fraţi şi problemele lor. De multe ori trebuie rugăciune îndelungată în dreptul fiecăruia şi nu trebuie abandonată rugăciunea la primele ,,eşecuri”, ci trebuie căutat în timp, care este voia lui Dumnezeu în privinţa respectivă. Rugăciunea întăreşte legăturile membrilor între ei care sunt încinşi cu adevărul şi sunt îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii.
v.19: και υπερ εμου ινα μοι δοθειη λογος εν ανοιξει του στοματος μου εν παρρησια γνωρισαι το μυστηριον του ευαγγελιου
şi pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,
– şi pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele. Apostolul roagă pe fraţi să îl poarte chiar pe el în rugăciune, ca Duhul să îl capaciteze de fiecare dată cu Cuvânt potrivit pentru fiecare situaţie în parte. Versetul arată clar că însuşi Pavel, folosea sabia Duhului în războiul spiritual în care era implicat. Arăta că este dependent de Dumnezeu şi că nu vroia să predice cu o înţelepciune lumească învăţată la şcoala lui Gamaliel şi a altor profesori pe care i-a avut în trecut.
– ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei. Acesta cred că a fost motto-ul vieţii lui Pavel. Din clipa când a fost chemat apostol pentru neamuri, s-a străduit să predice vestea bună implicit taina ţinută ascunsă de veacuri (Ef.3.6-7). Pentru aceasta a trăit tot restul vieţii lui de când Domnul l-a chemat în slujba Sa, până în clipa când a murit.
Lui Pavel îi trebuia îndrăzneală deoarece era om şi de multe ori a fost slab: ,,Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.” (1Cor.2.3).
v.20: υπερ ου πρεσβευω εν αλυσει ινα εν αυτω παρρησιασωμαι ως δει με λαλησαι
pentru care sunt un ambasador în lanţuri, ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, aşa cum trebuie să vorbesc.
– pentru care sunt un ambasador în lanţuri. A fi în lanţuri arărta ostilitatea lumii răzvrătite care iubea mai mult întunericul decât lumina. Chiar şi ambasador în lanţurile Romei, nu putea fi împiedicat să îşi ducă solia mai departe. În închisoare predica şi nu înceta să mărturisească pe Domnul lui şi al nostru. Gândul său zilnic era să mai smulgă vre-un om din cursa satanei . El nu să se plângea de condiţiile din închisoare și nici nu se stresa căutând soluţii la avocaţi să-l scoată mai repede afară din detenţie.
– ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, aşa cum trebuie să vorbesc. Grija lui cea mai mare era să prezinte corect şi cu îndrăzneală taina evangheliei. Să nu ştirbească nimic din gloria harului lui Dumnezeu arătat şi neamurilor care până atunci erau fără Dumnezeu în lume şi străini de viaţa veşnică.
v.21: ινα δε ειδητε και υμεις τα κατ εμε τι πρασσω παντα υμιν γνωρισει τυχικος ο αγαπητος αδελφος και πιστος διακονος εν κυριω
Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine, ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul,
– Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine. Problemele personale apostolul Pavel le lasă la urmă deoarece viaţa sa era după principiul ,,La început Dumnezeu”. Nici una dintre ele nu este menţionată în această epistolă. El ,, răbda toate pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu gloria eternă.” (2Tim. 2.10).
– ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul. Fiind încarcerat, Pavel nu putea să ducă epistola scrisă personal, Adunării din Efes. În împrejurarea aceasta el scrie și colosenilor și ambele scrisori pleacă către destinatari prin Tihic care apare în Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.
,,Pe Tihic l-am trimis la Efes. ” (2Tim. 4.12):
,, Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.” ( Col. 4.7-8).
Tihic era un frate (din Asia împreună cu Trofim efeseanul– F.A. 20.4) destoinic în lucrare şi de multe ori a fost în grupul misionar al lui Pavel. Numele său apare de 5 ori menţionat în Noul Testament: F.A. 20.4; Ef. 6.21; Col.4.7; 2Tim. 4.12; Tit 3.12.
v.22: ον επεμψα προς υμας εις αυτο τουτο ινα γνωτε τα περι ημων και παρακαλεση τας καρδιας υμων
pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoaşteţi cele despre noi şi să vă mângâie inimile.
Prezenţa lui Tihic la fraţii sfinţi din Efes, era un prilej de îmbărbătare care trebuia să le mângâie inimile. În primul rând cu mesajul scris din capitolul 1, (după cum avem noi astăzi împărţită scrisoarea), apoi cu amănuntele povestite despre lucrarea lor. Nimic nu poate fi mai măreţ şi înălţător să auzi cum evanghelia înaintează prin Adunare şi să ştii că ai pus umărul şi tu acolo la înaintarea ei.
v.23: ειρηνη τοις αδελφοις και αγαπη μετα πιστεως απο θεου πατρος και κυριου ιησου χριστου
Pace fraţilor şi dragoste cu credinţă, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Hristos.
Pace şi dragoste agape cu credinţă. Lucruri înălţătoare care trebuie să înlănţuie pe toţi fraţii din Adunare. Fără pace în suflet, fără dragostea ce iubeşte şi se dăruieşte necondiţionat, fără credinţa neclintită, acea Adunare nu valorează nimic.
Pacea şi dragostea cu credinţă au origine Dumnezeiască. Sunt lucruri ce le-am primit prin hotărârea Tatălui şi jertfa Fiului şi lucrate în noi de Duhul. Versetul mai arată că Domnul Isus Cristos este egalul Tatălui.
- 24: η χαρις μετα παντων των αγαπωντων τον κυριον ημων ιησουν χριστον εν αφθαρσια.
Harul fie cu toţi cei care Îl iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie! Amin.
Harul este cel care ne-a strâns pe toţi în familia lui Dumnezeu. Fără har nu ne-am fi putut bucura niciodată de viaţa eternă şi comorile ascunse în Cristos Domnul. Harul este cu toţi care-L iubesc pe Domnul şi duc o viaţă în neputrezire. Aici apostolul desfinţează ideea celor care cred că eşti mântuit odată pentru totdeauna, apoi poţi să trăieşti după bunul plac. O viaţă în har are ca rod sfinţirea de zi cu zi iar ca sfârşit viaţa eternă (Rom.6.22). Nu poţi să ai parte de har, să iubeşti pe Domnul şi să trăieşti ca unul mort în greşeli şi păcate.
Traduceri folosite:
G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/
Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/
Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm
Efeseni 1 de Aurel Munteanu
Efeseni 1
Studiu Grup
,,Mărețul Har”
Pro Efesious
(Către Efeseni)
Cap. 1
v. 1: παυλος αποστολος ιησου χριστου δια θεληματος θεου τοις αγιοις τοις ουσιν εν εφεσω και πιστοις εν χριστω ιησου
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus
– expeditorul : Pavel . Epistolă scrisă aproximativ între anii 60-62, în timp ce era închis pentru prima dată în Roma- F.A.28.16-31. Versetele care arată că Pavel era în închisoare când scrie sunt: Ef. 3.1; 4.1; 6.20.
În acelaș timp se pare că sunt scrise alte 3 scrisori de către Pavel: Filimon, Coloseni și Filipeni.
În timpul acestei detenții, Pavel este vizitat de Epafras (Col.1.7-8), care-i aduce vești despre Adunarea din Colose. La Colose , Pavel tocmai vroia să îl trimită pe Onisim, sclavul fugar al lui Filimon (Filimon 12). În împrejurarea aceasta Pavel, scrie și colosenilor și scrisorile este posibil să fi plecat către destinatari prin Tihic care apare în Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.
,, Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.” – Col. 4.7-8.
Scrisoarea aceasta ,,Către Coloseni” se pare că a fost una circulară către toate Adunările locale și vizibile din zonă:
,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.” – Col.4.16.
Datorită faptului că frații din Colose sunt îndemnați să citească epistola venită din Laodiceea, mulți au speculat că această epistolă ,,Către Efeseni”, le-a fost adresată Laodiceenilor. Speculația aceasta nu stă în picioare deoarece salutul lui Pavel din primul verset este adresat sfinților din Efes.
– apostol al lui Isus Cristos. Apostol = mesager. De ce toate epistolele lui încep cu ,,Pavel, apostol al lui Isus Cristos”? Pentru că unii îi contestau apostolia deoarece, el nu îndeplinea criteriile apostoliei din F.A.1.21-22. Pavel a fost chemat de Domnul mai târziu, ca apostol al neamurilor și el nu îndeplinea condiițiile enumerate atunci când a fost ales Matia.
– prin voia lui Dumnezeu. Aici Pavel arată voia suverană a lui Dumnezeu, hotărârea Sa luată în planul etern, de a-l chema pe nume (alegere vocațională pentru o anumită slujbă).
Voie suverană pentru a-I fi apostol ,,ca să-I ducă Numele înaintea Neamurilor (ethnōn), regilor (basileōn) și înaintea fiilor lui Israel” – F.A. 9.15-16.
Suveran înseamnă că Dumnezeu când a hotărât lucrul acesta nu a fost influențat din exterior, hotărârea a fost luată după buna Sa plăcere.
Voia aceasta era cea a lui Dumnezeu, nu era nici a celor 12 apostoli, nici a Adunărilor persecutate de Pavel, nici a sa însăși. Pavel nu a știut despre această voie, până ce a fost mântuit și chemat de Domnul Isus Cristos. Pavel până în momentul chemării prin voia Sa suverană, era un vrășmași persecutor al fraților lui Isus. El a fost căutat de Dumnezeu și pus în slujbă și nu invers.
– destinatarii: către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus. Destinatarii sunt membrii Adunării din Efes, care sunt numiți de către Pavel ,,sfinții” (hagiois).
– sfinţii. Expresie ce arată în primul rând, poziția lor spirituală în Cristos. Desemnează în acelaș timp și pe toți membrii Adunării locale și vizibile Efesene. (O să folosesc termenul de Adunare locală și vizibilă pentru a nu se face confuzie cu conceptul augustinian de Biserică Universală Vizibilă sau Invizibilă.1)
Sfânt = consacrat, pus deoparte sau dedicat pentru Dumnezeu.
1Pentru a înțelege sensul cuvântului ekklesia în primul secol creștin și apariția conceptelor de biserică universală vizibilă sau invizibilă rog a consulta următoarele link-uri:
http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/intelesul_cuvantului_ecclesia%5b1%5d.bis.htm
http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/originea_si_evolutia%5b1%5d.bis.htm
http://www.abaptistvoice.com/Romana/carti/InCautareaBisericiiUniversaleSiInvizibile.html
http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/TrupulLuiHristos.html
– Adunarea din Efes se pare că a început să fie fondată după ce Pavel pleacă din Corint și în drum spre Antiohia Siriei, oprește la Efes (F.A.18.18 –19), împreună cu Acuila și Priscila. După ce Pavel predică iudeilor în sinagogă (v.19) și este rugat să rămână mai mult timp, el nu voiește și se întoarce în Antiohia sfârșind cea de a doua călătorie misionară.
În Efes lasă pe Acuila și pe soția sa care frecventau sinagoga (F.A. 18.26). Abia când Pavel pornește în cea de a treia călătorie misionară merge din nou la Efes. Pevel se întoarce și predică din nou în sinagoga evreiască, unde între timp predicase și Apolo. Odată cu reîntoarcerea lui Pavel la Efes (F.A.19.1) și rebotezarea celor 12 bărbați (F.A. 19.7), se pun bazele Adunării.
Pavel rămâne cam 2 ani (F.A. 19.10.) și predică în sinagogă la începutul lucrării, apoi în școala lui Tiran unde mută pe ucenici datorită împotrivirii evreilor netăiați împrejur cu inima (nemântuiți).
După cei 2 ani, se pare că Timotei rămâne să predice și să păstorească Adunarea din Efes – 1 Tim. 1.3. Ultima dată când mai citim despre Adunarea din Efes, citim din scrierea apostolului Ioan în Apocalipsa 2.1-7.
– ,, și credincioșii în Cristos Isus” dacă sfinți arată poziția în Cristos, expresia credincioși, arată fidelitatea față de Stăpânul lor care i-a răscumpărat. Expresie care face referire tot la membrii Adunării locale și vizibile Efes.
v.2: χαρις υμιν και ειρηνη απο θεου πατρος ημων και κυριου ιησου χριστου
Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos.
– har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru. Acesta este salutul standard al lui Pavel întâlnit în toate epistolele lui. O singură dată când modifică salutul introducând expresia ,,îndurare” o face în 1Timotei 1.2.
Versetul arată sursa harului și păcii ca venind nu de la oameni ci de la Dumnezeu Tatăl și Isus Cristos.
Har : gr. – charis. Are 2 sensuri în greacă:
1. frumusețe feminină desăvârșită
2. grație, grațiere, nemerit , favor nemeritat. În textul nostru are cel de al doilea sens.
Natura harului pretinde că nu poate fi meritat, însemnând că nu se poate face nimic pentru a obține , menține sau rămâne în această stare.
Pacea (eirēnē), este acea pace interioară primită-n dar, pe care o primim în urma iertării și împăcării prin achitarea prețului plătit de Isus, Tatălui, la Golgota. Pacea rezultată este una care întrece orice pricepere umană, ne având origine umană – Filipeni 4.7.
Pace (Șhalom!) era un salut specific evreiesc. Efesul avea la baza fondării Adunării, o comunitate de evrei. Ei erau destul de familiarizați cu acest salut cât și cu învățătura despre harul revărsat și peste neamuri. Cele două cuvinte ale salutului arată îndurarea lui Dumnezeu față de evrei și neevrei, prin faptul că se numește Tatăl lor.
– şi de la Domnul Isus Hristos. Sursa harului și păcii fiind nu numai Tatăl ci și Cristos. Această parte a versetului arată atât dumnezeirea Tatălui cât și pe cea a Fiului, făcând distincție între cele 2 Persoane. (De divinitatea Domnului Isus, ocupându-se special în cap. 1 al Scrisorii către Coloseni.)
v. 3: ευλογητος ο θεος και πατηρ του κυριου ημων ιησου χριστου ο ευλογησας ημας εν παση ευλογια πνευματικη εν τοις επουρανιοις {VA 2: εν } χριστω
Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos;
– Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.
Binecuvântat (eulogētos) = a vorbi pe cineva de bine.
Motivul pentru care Pavel vorbește de bine pe Dumnezeu:
,,ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos”.
– şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Această expresie scoate în evidență divinitatea Domnului Isus.
– care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală. Arată faptul că nu ducem lipsă de nici una din binecuvântările duhovnicești. Avem viață din abundență datorită bogăției gloriei Sale, glorie demnă de Regele regilor și Stăpânul tuturor stăpânilor. Binecuvântările acestea nu includ lucruri materiale ci spirituale. Lucruri care țin de duh nu de trup. Poți fi sărac material așa cum a fost și Domnul nostru după ce S-a dezbrăcat de gloria cerească, dar să fi bogat spiritual. Versetul acesta nu poate fi folosit pentru a predica evanghelia prosperității.
– în cele cereşti. Această expresie face referire la locația unde s-au luat aceste hotărâri de a fi binecuvântați spiritual toți aleșii asupra cărora sunt răsfrânte bogățiile spirituale.
Versetul 4 până la 12, va detalia o mică parte din hotărârile luate în acest loc ceresc înainte ca Elohim să creeze timpul.
– în Hristos. Arată că toată această abundență de binecuvântare spirituală se datorează exclusiv meritelor lui Cristos și nu datorită meritelor, faptelor sau atitudinilor noastre. Tot ce avem se datorează sacrificiului Său. A fi ,,în Cristos” înseamnă mântuire. A nu fi ,,în Cristos” înseamnă pierzare veșnică.
v.4: καθως εξελεξατο ημας εν αυτω προ καταβολης κοσμου ειναι ημας αγιους και αμωμους κατενωπιον αυτου εν αγαπη
după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste;
– după cum ne-a ales în El. Versetul 4, este strâns legat de v. 3, și va detalia hotărârile luate în locul ceresc, în Cristos, înainte de veșnicii. Ne vorbește de hotărârile planului etern care s-au hotărât între Tată, Fiul și Duhul Sfânt, înainte de a fi orice început sau vre-o fărână din univers.
Aici Pavel face referire la Legământul etern, Legământ în care s-au stabilit toate lucrurile cu privire la răscumpărarea noastră, Legământ în care noi toți aleșii am fost dați Fiului. Acest Legământ fiind amintit de apostolul Pavel în 2 Timotei 1.9.
Aici apostolul, introduce învățătura biblică a legerii. În greacă: ales = ἐξελέξατο (exelexato)
În Scriptură se face referire la trei feluri de alegere:
1) Alegere Națională:
Deut. 7 .6 .Fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele care sunt pe pământ, ca să fiţi poporul Lui.
2Sam 7.23 . Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singurul neam de pe pământ pe care a venit Dumnezeu să îl răscumpere pentru Sine, ca să fie poporul cu care să-Şi facă un nume?
2) Alegere Vocațională:
Ef.4. 11 . El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,
F.A.9.15. Dar Domnul i-a zis: – Du-te, pentru că el este un vas al Meu pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu atât înaintea neamurilor şi regilor lor, cât şi înaintea fiilor lui Israel!
3) Alegere Personală:
Ef.1 .4 . În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără patăînaintea Lui.
Ioan 15.16. Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am pus să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice-I veţi cere Tatălui în Numele Meu să vă dea.
– mai înainte de întemeierea lumii. Aici Pavel precizează timpul alegerii personale pentru mântuire.
– o alegere la care nu a participat nici o creatură (om sau înger), ci doar Dumnezeul Triun
– omul ne influențând această alegere deoarece nu era creat
– o alegere suverană despre care omul a aflat mai târziu în decursul timpului
– ca să fim sfinţi. Sfinți = ἁγίους (hagious)
Alegerea include sfințenia. Nimeni poate spune că este ales dacă nu trăiește consacrat pentru Dumnezeu. Sfinții nu trăiesc cu gândul că dacă au fost aleși trebuie să păcătuiască ca să înmulțească harul. Cine trăiește așa nu a cunoscut pe Dumnezeu. Cine a fost ales trăiește o viață de sfințenie ca din dragoste să nu supere pe Cel ce l-a eliberat din păcat. Prin aceasta se deosebesc aleșii sfințiți de oamenii nesfințiți.
– fără pată înaintea Lui. Fără pată în greacă este ἀμώμους (amōmous) – ireproșabili.
,,Sfinți și ireproșabili înaintea Lui”, arată atât scopul cât și rezultatul alegerii suverane a lui Dumnezeu în privința noastră. De ce suntem priviți ireproșabil înaintea Tatălui? Pentru că jertfa Sa ne-a șters toată vina păcatului și dreptatea lui Cristos ne este imputată nouă celor aleși și binecuvântați cu toată abundența.
– în dragoste. Dragoste – ἀγάπη (agapē)
Dragostea necondiționată a Tatălui este cauza alegerii noastre. Nu ceva anticipat în noi, nu o atitudine a noastră sau vre-un merit personal. Nici credința, nici pocăința, voința liberă sau vre-o faptă de-a nostră, L-a determinat pe Tatăl să ne aleagă, ci dragostea Sa necondiționată (agape), plină de scop. În dragostea agape ne-a predestinat să fim înfiați.
v.5: προορισας ημας εις υιοθεσιαν δια ιησου χριστου εις αυτον κατα την ευδοκιαν του θεληματος αυτου
ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
– ,,ne-a”- cine sunt cei descriși în această expresie? Sunt cei binecuvântați din abundență în Cristos (v.3), și aleși în Cristos de Dumnezeu (v.4). Tot despre ei se spune în continuare că au fost rânduiți înainte de veci pentru înfiere.
El ,,ne-a” și nu noi ,,ne-am” rânduit mai dinainte! Inițiativa este exclusivă din partea Creatorului. Noi ,,aleșii” suntem obiectul alegerii și nu El este ,,Alesul” nostru.
Pavel spune cu alte cuvinte că, înainte de întemeierea lumii, aleșii au avut destinele hotărâte pentru a fi înfiați prin Cristos.
– rânduit mai dinainte. În greacă προορίσας (proorisas) = predestinat.
Când a avut loc predestinarea pentru înfiere a aleșilor?:
– atunci când am fost aleși în El
– înainte de întemeierea lumii
– atunci când am primit binecuvântările duhovnicești
– și am fost socotiți ireproșabili înaintea Lui
– să fim înfiaţi. Înfiați gr. = huiothesian. Acest cuvânt face referire la adopția divină. Apare doar de 5 ori în Noul Testament: Romani 8.15,23; 9.4; Gal. 4.5: Ef.1.5.
Care este motivul care a stat în spatele hotărârii de adopție a lui Dumnezeu? Lauda gloriei harului Său!(v.6)
În ,,Dicționar de civilizație greacă de Guy Rachet”, apărut la editura Univers Enciclopedic, București 1998, am găsit despre adopția în lumea greacă următoarele:
,,La greci, adopția decurgea din două necesități, una religioasă, alta juridică: mai întâi nici o familie, cu vatra și cultul său domestic, nu trebuia să se stingă; apoi, bunurile nu puteau fi transmise decât unui urmaș direct. Astfel încât, atunci când era adoptat un străin, acesta devenea copil legitim; el perpetua tradiția religioasă și continua să administreze bunurile familiale. El devenea reprezentantul familiei, considerată ca parte constituitivă a cetății, formată dintr-o uniune de familii. Pentru a adopta pe cineva, era nevoie ca adoptantul să fie bărbat, major (să aibă peste 18 ani) și să nu aibă copii. Dacă adoptantul avea copii, el era obligat să-i deposedeze de calitatea de urmași legitimi, prin ,,apokeryxis”, care însemna o adevărată renegare. Cu toate acestea, dacă după adopția unui străin se nășteau copii legitimi, moștenirea era împărțită între acești copii legitimi și cel adoptat. Adopția se raliza fără nici un fel de greutate, printr-un act între cetățeni în viață sau printr-un act testamentar. Adoptatul trebuia să fie cetățean prin naștere sau prin naturalizare; el își
pierdea drepturile ce i-ar fi revenit din partea tatălui legitim, însă le păstra pe acelea care îi reveneau din partea mamei sale. Adesea se întâmpla ca cei adoptați să fie deja adulți în momentul adopției. În acest caz, adoptații erau obligați să tuteleze copiii minori ai tatălui adoptiv, precum și pe fiicele legitime ale acestuia, pe care trebuiau să le înzestreze și să le căsătorească. Adoptatul putea contracta o căsătorie cu una dintre ele. Nu rareori se întâmpla ca uniunea cojugală cu fiica unică a adoptantului să fie stipulată chiar în contractul de adopție.”
– după buna plăcere a voii Sale. Arată suveranitatea Sa ca și Creator în stabilirea tuturor lucrurilor create sau hotărâte.
– El acționează ne fiind influențat de aleșii predestinați pentru înfiere.
– Tatăl nu a privit în viitor în planul Său ca să vadă cine vrea să fie ales și rânduit la înfiere. Nu a privit să vadă nici cine are credința aceasta ca apoi să-l aleagă.
– azi se mai predică din păcate că Tatăl, s-a uitat din veșnicie peste capul întregii creații căzute și a văzut cine o să creadă și o să se pocăiască și datorită acestui fapt i-a ales și rânduit maidinainte pentru a fi mântuiți și implicit înfiați!
Lucrul acesta nu poate fi adevărat din cel puțin 5 motive:
1) Dumnezeu Tatăl ar acționa influențat (caz în care n-ar mai fi suveran)
2) nu ar mai putea acționa după bunul plac al Său (așa cum declară Scriptura)
3) ar distruge conceptul de har (concept ce exclude orice atitudine, faptă sau merit uman)
4) lauda gloriei Sale ar fi umbrită de aportul uman (caz în care omul ar avea partea lui)
5) Dumnezeu nu putea să-i aleagă datorită faptului că vede credință și pocăință în ei dinainte, deoarece aceste două sunt daruri spirituale primite din abundența harului, după ce la inițiativa Sa suntem născuți din nou.
v.6: εις επαινον δοξης της χαριτος αυτου εν η εχαριτωσεν ημας εν τω ηγαπημενω
spre lauda slavei harului (Lui) celui care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit
– spre lauda slavei harului (Lui). Acesta este unul din rezultatele înfierii. Această laudă va avea o durată egală cu cea a înfierii: o veșnicie.
– prezența aleșilor în cer din Adamul căzut va fi cunoașterea harului nemărginit în fața creaturilor cerești.
– toate acestea vor îndrepta gloria spre Isus, Căruia I se datorează înfierea, răscumpărarea și prezența lor nemeritată în eternitatea binecuvântată.
– care ne-a dat-o în dar (gratuit) în (singurul) Cel iubit. Har acordat liber ne constrâns, de bună voie, din bunătate, din generozitatea Sa. Cuvântul acesta apare doar de două ori în Scriptură aici ἐχαρίτωσεν (echaritōsen); și în Luca 1. 28: κεχαριτωμένη (kecharitōmenē). În Luca, este tradus ca ,,favorizată cu grație”
v.7: εν ω εχομεν την απολυτρωσιν δια του αιματος αυτου την αφεσιν των παραπτωματων κατα τον πλουτον της χαριτος αυτου
în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său,
De la versetul 4 la versetul 6, este descrisă de apostol, lucrarea Tatălui pentru noi. De la versetul 7, arată ce a împlinit efectiv Domnul Isus Cristos pentru noi. În versetele 13 și 14, apostolul descrie lucrarea Duhului Sfânt în mântuirea noastră. Lucrarea Tatălui și Fiului fiind în trecut, a Duhului Sfânt, în prezent.
– în El avem răscumpărarea. În gr.= ἀπολύτρωσιν (apolytrōsin). Apare de 6 ori iar cu formele sale derivate apare de 10 ori în Noul Testament.
Răscumpărarea1 este actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.
În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19.14; 107.2.
1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi
Cuvinte greceşti:
1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14
2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12
3. lutron, antilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6
4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6.5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)
– pentru ce a fost nevoie de răscumpărare a acestor aleși? Pentru că au fost pierduți în Adam după cădere.
– au fost ai Tatălui, au fost pierduți în Adam și răscumpărați de Isus Cristos.
– către cine a fost plătit prețul lor, către Satan sau către Dumnezeu? Lui Dumnezeu i-a fost plătit prețul, pentru că El i-a creat, sunt proprietatea Lui. Păcatul lor L-a ofensat pe Dumnezeu și ei trebuiau împăcați cu El printr-un preț de sânge.
– prin sângele Lui. Reprezintă moneda cu care s-a plătit răscumpărarea. Monedă ilustrată de toate jertfele de împăcare (ispășire), de la prima cu a cărei piele a fost îmbrăcat (acoperit) Adam, până la ultima acceptată de Dumnezeu la Golgota.
Ispăşire1:
În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat. Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:
În evreieşte: kafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).
1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi
Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)
În greceşte, hilasmos (hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10
În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.
Definiţia ispășirii: ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.
Ispăşirea efectivă şi definitivă s-a realizat prin jertfa lui Cristos, nu prin jertfele animalelor.
Împăcare1:
În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23.
Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.
Împăcarea subiectivă a omului cu Dumnezeu este realizată prin Duhul Sfânt şi produce o schimbare morală majoră.
1Definiție luată din cartea ,,Introducere în doctrina harului lui Dumnezeu” de Raul Enyedi și Pugh Curtis:https://www.slideshare.net/aurelomnou/doctrinele-harului-lui-dumnezeu-de-pugh-curtis-i-raul-enyedi
Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).
Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.
– după bogățiile harului Său.
– arată cantitatea harului donat cât și sursa de proveniență
v.8: ης επερισσευσεν εις ημας εν παση σοφια και φρονησει
pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi în toată înţelepciunea şi priceperea,
– pe care l-a făcut să prisosească faţă de noi. Arată destinatarii care primesc abundența harului.
– noi. Arată că de această abundență de har au parte doar aleșii răscumpărați, împăcați și înfiați. Nu au parte toți oamenii cum predică universaliștii.
– în toată înţelepciunea şi priceperea. Acestea sunt manifestările lui Dumnezeu pentru care va fi mereu lăudat. Efeseni 3.10: pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti.
v.9: γνωρισας ημιν το μυστηριον του θεληματος αυτου κατα την ευδοκιαν αυτου ην προεθετο εν αυτω
făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi,
–făcându-ne cunoscut. Inițiativa în descoperirea acestei taine ca noi să o înțelegem și să o pricepem a fost luată de Dumnezeu. A hotărât să ne-o descopere deoarece oamenii nu fuseseră prezenți la sfatul tainic al voiei Sale.
– taina – mystērion. Taina aceasta nu este mântuirea personală. Taina aceasta este: ,,naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup (adunarea locală și vizibilă) şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”,(Ef.3.6).
– voii Sale. Așa a hotărât Dumnezeul Triun, în voia Sa suverană, ca aleșii dintre evrei și neamuri să formeze un singur corp într-o Adunare locală și vizibilă.
– după buna Sa plăcere. Aici vedem clar suveranitatea Dumnezeirii în exersarea bunului plac. Nici evreii nu au fost consultați dacă le place hotărârea și nici neamurile. Știm din cartea Faptelor, că evreilor nu le plăcea ideea ca noi neamurile să fim părtașe împreună cu ei la aceleași promisiuni și binecuvântări eterne.
– pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi. Expresie care face referire tot la planul Legământului veșnic alcătuit în Sine: Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt. Nu a propus, apoi a dat taina spre aprobare sau spre dezbatere. Nu au existat nici delegați de față care să își de-a cu părerea, să facă observații, critici sau propuneri. Nu a existat nici arbitrii care să hotărască dacă Dumnezeu este în măsură să acționeze într-un fel sau altul. Pur și simplu ce a decretat Dumnezeirea, rămâne ,,da și Amin!”
v.10: εις οικονομιαν του πληρωματος των καιρων ανακεφαλαιωσασθαι τα παντα εν τω χριστω τα τε εν τοις ουρανοις και τα επι της γης
pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ
– pentru administrarea împlinirii timpurilor. Dumnezeu este Cel care se îngrijește ca taina să fie împlinită întocmai în derularea timpului:
– împlinirea aceasta nu este condiționată de factorul uman
– El ce începe duce la bun sfârșit
– taina este împlinită pentru noi, la timpul stabilit de El
– timp împlinit nici ,,mai devreme” nici ,,mai târziu” ci atunci când ,,sosește ceasul hotărât în planul veșnic”
– lucru care arată faptul că Dumnezeu este implicat activ în îndeplinirea planului
– El nu este un spectator pasiv care a creat totul precum un ceasornicar care crează un ceas. Acesta îi întoarce cheița și îl lasă să fie guvernat de legile și mecanismele interne ce îl compun.
– ca să adune sub un cap, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ. La acest lucru se lucrează acum, când evreii și neamurile conlucrează în acelaș trup al adunării sub autoritatea lui Cristos. Dar acest aspect al unirii tuturor lucrurilor sub o singură autoritate a lui Cristos, se va îmlini într-un mod perfect, abia după finalul omenirii. Atunci, toate lucrurile din cer și de pe pământ, vor fi unite sub autoritatea unui singur Cap, deoarece nu va mai fi păcat în cei glorificați și va fi o ascultare totală din partea aleșilor glorificați. Acum din păcate nu există o ascultare și supunere totală deoarece încă mai există fire în cei răscumpărați. Dar la final atât cerul va fi curățat de demonii răzvrătiți cât și putreziciunea păcatului din noi va fi înlăturată pentru totdeauna. Atunci sfinții și îngerii vor sluji sub aceeași autoritate, într-o armonie perfectă Creatorului lor.
v.11: εν αυτω εν ω και εκληρωθημεν προορισθεντες κατα προθεσιν του τα παντα ενεργουντος κατα την βουλην του θεληματος αυτου
în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,
– în El, în care am şi primit o moştenire. Datorită hotărârii de înfiere a Tatălui, avem parte și de moștenirea bunurilor Sale. Această moștenire am căpătat-o odată cu înfierea și alegerea noastră.
– fiind rânduiţi dinainte. Aici versetul mai arată și timpul cât și destinația primirii moștenirii. Am fost predestinați pentru primirea moșteniri conform cu alegerea Tatălui.
– după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale.
– în primul rând arată că voința lui Dumnezeu este suverană în privința înfieri și primirii moșteniri.
– arată că moștenirea aleșilor este hotărâre luată în planul tainic conform voii Sale
– moșteirea aceasta nu este dată tururor oamenilor decât acelora care sunt aleși și înfiați în Cristos
– dacă este conform voii Sale înseamnă că El și-a ales moștenitorii și nu moștenitorii și-au ales înfierea și implicit moștenirea. El nu le datora nimic și ei singuri erau vrășmaș. Faptul că au fost părtași înfierii și moștenirii este un favor nemeritat, hotărât în conformitate cu bunătatea, mila și îndurarea Sa și nu cu dreptatea!
v.12: εις το ειναι ημας εις επαινον της δοξης αυτου τους προηλπικοτας εν τω χριστω
ca să fim spre lauda gloriei Sale, noi, care am sperat dinainte în Hristos;
– ca să fim spre lauda gloriei Sale. Motivul pentru care a lucrat Dumnezeirea toate lucrurile în planul etern. Acelaș gând a fost exprimat și în v. 6 și va fi reluat și în v.14.
– noi, care am sperat dinainte în Hristos. Noi de aici face referire credincioșii din poporul evreu care sperau de veacuri în Mesia promis pentru a fi mântuiți. El a venit mai întâi la ei, la oile pierdute ale casei lui Israel, apoi la oile dintre neamuri.
– întâietate având iudeii, apoi greci și barbarii
– neamurile erau străine de promisiunile făcute poporului iudeu atât timp cât a fost în picioare Legea de pe Sinai. Când s-a încheiat cu Legea aceasta, datorită Legământului Avraamic, au fost tăiați ei ca națiune ca să fim altoiți și noi.
v.13: εν ω και υμεις ακουσαντες τον λογον της αληθειας το ευαγγελιον της σωτηριας υμων εν ω και πιστευσαντες εσφραγισθητε τω πνευματι της επαγγελιας τω αγιω
în care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii,
– în care şi voi. Voi aleșii efeseni dintre neamuri. Voi care ați auzit vestea bună de la noi evreii.
– auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre. Nașterea din nou vine totdeauna după ce se aude cu urechea de carne vestea bună cu privire la Cristos. Nu pot exista persoane mature mântuite fără să fi auzit despre Cristos și lucrarea Sa răscumpărătoare. Nu discutăm aici de cazul pruncilor care mor fără discernământ.
– în care, de asemenea, crezând, aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii. Trebuie să o auzi vestea bună, să fi înviat spiritual, să o crezi cu credința primită în dar. Numai în felul acesta ești mântuit din moartea spirituală.
Pecetluirea în lumea antică era folosită ca:
– Un simbol al autenticităţii şi al autorităţii. Ex. cu Faraon care îi dă lui Iosif, reprezentantul său, o pecete (Geneza 41:42)
– Depunerea unei mărturi cu privire la un document (autenticitate). Exemplul cu prietenii lui Ieremia au fost martori la contractul de cumpărare pe care l-a încheiat acesta (Ieremia 32:11-14)
– Să creeze siguranță prin aplicarea ei. Astfel, un document de lut care era aşezat într-un plic sau în alt gen de ambalaj, sau un sul legat cu o sfoară de care era ataşată o bucată de lut purtând o pecete imprimată, puteau fi citite numai după ce pecetea era ruptă de o persoană autorizată (cf. Apocalipsa 5:1). O prorocie pecetluită (Daniel 12:9) sau o carte (Isaia 29:11) era astfel un simbol a ceva ce nu a fost revelat încă.
– iar în sens metaforic, pecetea a fost folosită pentru ceea ce era păstrat în siguranţă.
Prin pecetluirea Duhului, aleșii înfiați primesc acum o arvună a ceea ce vor deveni în eternitate. Prin sigilarea făcută de Duhul arată că ei sunt posesiunea Lui fiind păstrați în siguranță. Arată că El are autoritate ca proprietar peste ei (ei sunt moștenirea Lui, moștenitorii Lui). Prin locuirea permanentă a Duhului sunt declarați în fața oamenilor și îngerilor ca fiind înfiați legal.
– de ce este numit Duhul promisiunii? Deoarece nu îl aveau înainte de Cincizecime și atunci trebuiau să-L primească? Nu, deoarece ucenicii aveau Duhul Sfânt înainte de Cincizecime!
Promisiunea de aici face referire la faptul că, Duhul este o arvună în vederea lucrurilor moștenite dobândite în urma înfierii în Cristos, a tuturor aleșilor.
Duh Sfânt care rămâne în noi și adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copiii ai lui Dumnezeu înfiați care strigă Tată – Romani 8. 15-17:
,,Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
– Duhul Sfânt vine și locuiește în noi începând din momentul nașterii din nou, ca o arvună a faptului că am fost aleși, predestinați și înfiați spre gloria Lui. Sigilarea și locuirea sunt dovezile de necontestat acordate tuturor aleșilor de la primul mântuit până la ultimul care este înfiat.
– Duhul Sfânt nu vine că:
a) stărui tu după El și Îl cauți
b) Îl chemi tu
c) Îi permiți tu să vină și să locuiască în tine
El vine datorită faptului că, ai fost ales și predestinat pentru înfiere, ca să fii moștenitor spre gloria harului Său! De aceea stă scris:
,, Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.65).
v.14: ος εστιν αρραβων της κληρονομιας ημων εις απολυτρωσιν της περιποιησεως εις επαινον της δοξης αυτου
care este arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea posesiunii dobândite, spre lauda gloriei Sale.
– care este arvună a moştenirii noastre.
ARVUNĂ1. (în gr. arrabon, un cuvânt semitic împrumutat; ebr. ‘erabn; lat. arrha, arr (h)abo). Este traducerea unui termen comercial, introdus probabil în apus de comercianţii fenicieni. Înseamnă, în sens strict, prima rată dintr-un cadou sau dintr-o plată, ca o garanţie că va veni şi restul (vezi arvuna în tranzacţiile comerciale moderne). Plata arvunei face obligatorie plata restului sumei. În sensul acesta Pavel spune că darul Duhului este o arvună pentru moştenirea creştinului (Efeseni 1:14; 2 Corinteni 1:22; 5:5) – o garanţie, o anticipare sau o prima rată din gloria viitoare. În sens mai general, un arrabon este orice garanţie sau orice sumă depusă ca semn că o plată mai mare va fi făcută ulterior.
Cu alte cuvinte locuirea Duhului Sfânt este garanția moștenirii noastre.
– pentru răscumpărarea posesiunii dobândite. Posesiunea dobândită fiind noi aleșii înfiați în Cristos Domnul. Duhul Veșnic aplicându-ne răscumpărarea aducându-ne la viață datorită jertfei Fiului.
– spre lauda gloriei Sale. Duhul Sfânt lucrează împreună cu Fiul pt a îndeplin scopul înfieri: ,,Lauda gloriei Sale”. Lauda gloriei Sale este lucru accentuat de 3 ori de apostol în v. 6,12 și 14.
v.15: δια τουτο καγω ακουσας την καθ υμας πιστιν εν τω κυριω ιησου και την αγαπην την εις παντας τους αγιους
De aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii,
– de aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul Isus care este în voi. De la acest verset, Pavel mută atenția efesenilor de la planul etern, răscumpărarea în Cristos și primirea arvunei moștenirii lor prin lucrarea Duhului, pe credința pe care o primiseră. Credința care era în ei, era dovada clară că ei crezuseră evanghelia, erau mântuiți și împreună cu Pavel, intraseră în posesiunea bogățiilor harului acordat.
– şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii. Dragostea reflectată de frații din Efes, era dragostea agapēn care nu este o dragoste umană obișnuită. Ea era o dragoste supranaturală dăruită din bogățiile harului. În Noul Testament acest cuvînt este folosit de 116 de ori.
-agape este dragostea care iubește pe cineva care a găsit preț în ochii ei; iubește pe acea persoană chiar dacă o merită sau nu.
– ea își are originea în caracterul celui care o manifestă.
– este o dragoste veșnică necondiționată de purtarea celuilalt; ea continuă să iubească chiar cînd nu i se răspunde la fel sau chiar cînd celălalt nu se mai face vrednic de a fi iubit.
1Definiție luată din Dicționar Biblic: http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/arvuna.html
– este o dragoste plină de bunătate, milă și îndurare care se jertfește pe sine neținând cont de atitudinea asupra căruia se revarsă; aceasta nu înseamnă că este o dragoste oarbă, iresponsabilă care împlinește poftele celuilalt sau calcă legea pentru binele celuilalt.
– de această dragoste agapen, a dat dovadă Dumnezeul Triunic față de noi alegându-ne spre înfiere încă din planul etern. Noi cărora ni s-a făcut acest har trebuie să ne iubim frații în Cristos cu aceeaș dragoste.
v.16: ου παυομαι ευχαριστων υπερ υμων μνειαν υμων ποιουμενος επι των προσευχων μου
nu încetez să mulţumesc pentru voi, amintind de voi în rugăciunile mele,
Aceeaș credință și dragoste manifestată de frații efeseni, îmboldea și pe Pavel ca să înalțe lui Dumnezeu neîncetat rugăciuni și mulțumiri lui Dumnezeu pentru ei.
– nu încetez. Arată faptul că apostolul:
a) persevera în rugăciune pentru ei
b) demonstra faptic grija părintească ce le-o purta
c) îi simțea aproape de inima sa
d) îi păsa de starea lor spirituală
– să mulţumesc pentru voi. Ce motive avea Pavel să mulțumească neîncetat? Bucuria că și ei au avut parte de bogățiile harului și că sunt credincioși și găsiți iubind pe frați.
Dumnezeu nu este glorificat numai că a arătat har, dar și faptului că salvează efectiv pe păcătoșii cărora le-a acordat harul, văzându-i chiar glorificați! Ideea că El face harul doar disponibil și depinde de cine îl alege sau cine vrea, este una despre care nu vorbește Biblia niciodată. Harul nu poate fi ales, nu poate fi pretins, nu poate fi meritat, își are originea în caracterul, în bunătatea, mila și îndurarea lui Dumnezeu, nu în om!
Abundența harului LUCREAZĂ în strânsă legătură cu dragostea agapen, doar pentru aceia pe care El i-a binecuvântat în sfatul tainic, în Cristos în locurile cerești alegându-i spre înfiere. Motiv care îl determină pe Pavel să mulțumească neîncetat lui Dumnezeu pentru ei.
– amintind de voi în rugăciunile mele. Expresia aceasta arată câtă nevoie și dependența de Dumnezeu avem în rugăciune. El nu tratează ușuratic rugăciunea de mijlocire el s-a rugat continuu pentru Adunările pe care le-a plantat și pentru împreună-lucrătorii săi. Datoria aceasta izvora dintr-o grijă și dragoste părintească pe care le-o purta mereu.
v.17: ινα ο θεος του κυριου ημων ιησου χριστου ο πατηρ της δοξης δωη υμιν πνευμα σοφιας και αποκαλυψεως εν επιγνωσει αυτου
ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui,
– ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos. În primul rând versetul arată către cine înalță Pavel rugăciunile sale.
Faptul că Dumnezeu este descris ca Dumnezeul Tată al lui Isus Hristos, în nici un caz nu lasă a se înţelege subordonarea sau inferioritatea Fiului . În mintea multora Dumnezeul Triunic este imaginat ca pe un podium de premiere cu Tatăl pe cea mai înaltă treapta , pe cea de a doua pe Isus Cristos și pe cea de a treia treapta pe Duhul sfant . Acest mod de înțelegere se datorează faptului ca se aduc argumente greșit înțelese gen : Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. (1Cor. 15.28.) .
Mulți înțeleg greșit slujbele și privilegiile asumate în Legământul harului în care fiecare persoana a Dumnezeului Triunic își asuma de buna voie anumite responsabilități și se obliga sa le duca la indeplinire pentru răscumpărarea noastră. Intelegand distorsionat aceste slujbe și responsabilități diferite în mintea omului firesc se nasc repede ierarhii pe care strebuie pozitionat șeful și subalternii .
Versetul mai arată că atunci când ne rugăm lui Dumnezeu ne identificăm cu Fratele nostru mai mare, numind pe Dumnezeu, Tată.
– Tatăl gloriei. Arată faptul că Lui i se cuvine toată gloria, pentru că a ales să ne înfieze, spre aș arăta bogăția harului Său. Asta nu înseamnă că Fiului nu trebuie să fie glorificat pentru că a ales să ne răscumpere plătind prețul și Duhul pentru că a ales să ne nască de sus asigurându-ne arvuna moștenirii noastre.
– să vă dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui. Această ultimă parte a versetului arată concret dorința apostolului Pavel către frații săi din Efes. Mai arată și faptul că duhul de înțelepciune și de descoperire este dat de Dumnezeu. Nu sunt lucruri cu care omul se naște și doar trebuie să și le exerseze ca să ajungă la o cunoaștere profundă. Numai o minte înoită și sfințită de Duhul harului, poate ajunge la această cunoaștere. În greacă înțelepciune – sophias; apokalypseōs este descoperire și cunoaștere – epignōsei.
Duhul de înțelepciune și descoperire de aici reprezintă o mai mare măsură de iluminare interioară în cele spirituale, pentru a ajuta la maturizarea lor.
v.18: πεφωτισμενους τους οφθαλμους της διανοιας υμων εις το ειδεναι υμας τις εστιν η ελπις της κλησεως αυτου και τις ο πλουτος της δοξης της κληρονομιας αυτου εν τοις αγιοις
v.19: και τι το υπερβαλλον μεγεθος της δυναμεως αυτου εις ημας τους πιστευοντας κατα την ενεργειαν του κρατους της ισχυος αυτου
luminând ochii inimii voastre, ca să ştiţi ce este speranţa chemării Lui, ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi
şi ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem, după lucrarea puterii tăriei Lui,
– luminând ochii inimii voastre. Iluminarea de aici, este o iluminare spirituală a omului dinlăuntru, care este înviat în urma nașterii de sus. În greacă ochi – ophthalmous , inimă – kardias. Prin acești ochi spirituali, care sunt diferiți de cei fizici, Pavel roagă pe Dumnezeu ca efesenii să poată percepe 3 lucruri:
– ce este speranţa chemării Lui. Această speranță este destinul nostru final pe care L-a avut în vedere când ne-a ales și predestinat pentru înfiere.
– ce este bogăţia gloriei moştenirii Lui în sfinţi. Speranță ce are directă legătură cu gloria Sa arătată în noi ca moștenitori
– ce este nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi. Cuvântul putere de aici este kratous și face referire totdeauna numai la puterea lui Dumnezeu. Apare de 12 ori în Biblie. Această putere nemărginită a fost arătată și a lucrat doar față de noi cărora ni s-a lucrat credința.
v.20: ην ενηργησεν εν τω χριστω εγειρας αυτον εκ νεκρων και εκαθισεν εν δεξια αυτου εν τοις επουρανιοις
care a lucrat în Hristos, înviindu-L dintre morţi, şi L-a aşezat la dreapta Sa, în cele cereşti,
– aceeaș putere Dumnezeiească nemărginită care a lucrat la salvarea noastră, a lucrat și în Domnul nostru când L-a înviat dintre morți. Noi am fost salvați pentru El și El a fost înviat pentru noi.
– aceeaș putere L-a întronat la dreapta Sa, în cele cerești. Întronare ce scoate în relief autoritate supremă datorită lucrări Sale de răscumpărare și învingere a morții.
– în acea poziție la dreapta lui Dumnezeu, mijlocește ca Mare Preot pentru aleșii Săi: Romani 8.34.
v. 21: υπερανω πασης αρχης και εξουσιας και δυναμεως και κυριοτητος και παντος ονοματος ονομαζομενου ου μονον εν τω αιωνι τουτω αλλα και εν τω μελλοντι
mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor;
– mai presus de orice stăpânire şi autoritate şi putere şi domnie. În primul rând conform planului etern, Cristos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste oamenii morţi şi vii – Romani 14.9.
În al doilea rând, prin învierea Sa, El trebuie să domnească până la sfârşitul omenirii, când va da Împărăţia Celui care este Dumnezeu şi Tată, când va fi desfiinţat orice stăpânire şi orice autoritate şi putere. Pentru că El trebuie să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Cel din urmă vrăjmaş desfiinţat va fi moartea – 1Corinteni 15.24-26. Această domnie va începe se pare la sfârșitul Necazului cel Mare și va dura un Mileniu.
Odată cu învierea Sa Isus, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu, I-au fost supuşi îngeri şi autorităţi şi puteri – 1 Petru 3.22. Aceste autorități și puteri sunt în conflic cu noi și avem de luptat cu ele ( Romani 8.38; Efeseni 3.10.).
Efeseni 6.12, vorbește clar despre aceste puteri, autorități și domnii vrășmașe care Îi sunt supuse: pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.
– şi de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. Toți genunchii vor fi plecați înaintea Domnului Cristos. Niciun nume nu mai are pretenția de a fi mai presus de cel al lui Isus. Nici Anticristul, nici Satan însuși nu vor mai ridica nici o pretenție, vor fi zdrobiți pentru totdeauna. Orice genunchi se va pleca în fața Sa și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu – Romani 14.11.
v.22: και παντα υπεταξεν υπο τους ποδας αυτου και αυτον εδωκεν κεφαλην υπερ παντα τη εκκλησια
v.23: ητις εστιν το σωμα αυτου το πληρωμα του παντα εν πασιν πληρουμενου
22 şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării,
23 care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi;
– şi a pus toate sub picioarele Lui. Tot ce este rău și tot ce ține de moarte este înfrânt datorită învierii Sale. Chiar dacă acum suntem încă sub păcat și moarte și răutatea mai există în noi, în lume și în locurile cerești, va veni ziua când totul va fi curățat și va domni armonia. Isus Domnul va putea fi ascultat în totalitate de către noi cei înfiați și împreună cu îngerii sfinți Îl vom sluji pentru totdeauna spre gloria harului Său.
– şi L-a dat Cap peste toate, Adunării. În primul rând vedem că Isus a fost dat Cap. Cine L-a dat Cap? Dumnezeul Triun în sfatul etern hotărât în Sine Însuși. Isus nu a acționat singur în privința aceasta, ci de comun acord cu planul hotărât pentru cei înfiați pentru aș uni iarăș cele din ceruri și cele de pe pământ – v. 9-10.
Cap peste toate Adunării. Înseamnă că poruncile sau legile stabilite de El nu sunt negociabile. Ce a învățat El și poruncit noi trebuie să le ducem la îndeplinire cu cea mai mare fidelitate. În momentul în care noi intervenim și modificăm legile și învățăturile stabilite de El, nu mai putem avea pretenția că El ne este Cap. De aceea Adunarea Sa, nu poate fi una LEGISLATIVĂ ci doar EXECUTIVĂ! Toate bisericile care urmează învățătura unui bărbat sau a unei femei, în loc de învățătura lui Cristos, acele biserici au cap pe acel bărbat sau pe acea femeie. Pentru a fi Cap, trebuie ca Biblia să reprezinte autoritatea finală în tot ceea ce înseamnă credință și practică.
– care este Trupul Său. Adunarea este comparată metaforic cu un corp uman 1 Cor.12. 27. (Iar voi sunteţi trup al lui Hristos, şi mădulare ale Sale fiecare în parte).
În relația Sa cu Adunarea, ea este numită Trupul lui Isus. Hristos este Capul peste întreg trupul la fel cum soţul este cap peste soţia sa:
,,pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului.” – Efes. 5:23.
Adunarea nu trebuie privită metaforic ca trup al lui Cristos cum este prezentată azi în lumea teologică ca în figura următoare:
FIGURA 11. Adunarea este unită cu Isus printr-o legătură vitală sau organică.
Isus Cristos și Adunarea
|
Aici, Isus Hristos este Capul ca parte a trupului; de aceea, Adunarea, în sens metaforic, este doar trunchiul corpului. |
Această prezentare distorsionată este preluată și de catolicism și promovează ideea cum că biserica nu ar putea să moară spiritual nicicând cât timp este unită cu Capul. În mod normal la orice corp uman, nu poți avea un cap viu și de la gât în jos tot trupul mort. Și cum Cristosul înviat nu mai poate muri, nici biserica lor catolică nu poate muri.
1Figura 1 și 2, preluată din cartea lui Charles L. Hunt – Trupul lui Cristos deosebind mitul de metaforă:
http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/TrupulLuiHristos.html
FIGURA 2. Adunarea este sub Hristos ca şi Cap al ei, la fel cum o soţie este sub autoritatea soţului ei ca şi cap al ei.
Aici termenul „Cap” este o desemnare a poziţiei şi a relaţiei cu un trup metaforic, care de asemenea este complet în sine. Acest trup este Adunarea. Acesta este trupul lui Hristos, la fel cum un soţ îşi vede soţia ca propriul trup.
Reprezentarea aceasta este cea scripturală deoarece, chiar apostolul Pavel, descrie pe unii membrii ai Adunării ca fiind: ureche, ochi, nas.
1 Corinteni 12:
16. Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?
17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?
În felul acesta, chiar dacă o Adunare locală și vizibilă apostaziază, murind spiritual, (ceea ce s-a întâmplat cu multe Adunări de-a lungul secolelor – exemplu cele 7 din Apocalipsă), Capul care este Cristos, nu moare. El doar își retrage prezența din Adunarea respectivă, ,,îndepărtând sfeșnicul”. Lucru care în timp s-a petrecut chiar Adunării din Efes – Apocalipsa 2.5.
– plinătatea Celui care umple totul în toţi. În Isus Domnul locuiește toată plinătatea Dumnezeirii deoarece El este Dumnezeu – Coloseni 2.9. Din această plinătate care este un izvor nesecat, sunt adăpați toți membrii Adunărilor locale peste care El este Cap. El se îngrijește ca fiecare Adunare a Sa, să crească, umplând toate lipsurile și neajunsurile fiecărui component în parte. El umple fiercare mădular în parte ca să crească tot Trupul într-o armonie sfântă după voia Sa, spre gloria Numelui Său:
Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste ( Efeseni 4.16).
Traduceri folosite:
G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/
Scriptura pentru viață: http://scriptura.pentruviata.ro/
Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/
Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente