Puncte de vedere cu privire la păcatul adamic
de Aurel Munteanu 1 ian. 2021
Există multe puncte de vedere cu privire la păcatul adamic și transmiterea efectelor sale la întreaga rasă umană. Astăzi își dori să abordăm doar o parte dintre aceste puncte de vedere dar fără a aborda natura, întruparea sau ispășirea realizată de Domnul Cristos. De-a lungul istoriei creștine au existat multe încercări de a explica relația dintre căderea lui Adam și restul omenirii.
1. Unii au considerat căderea drept un mit antic în care Adam și Eva nu sunt considerați ca fiind personaje istorice. Ei sunt priviți ca simboluri mitologice menite să reprezinte problema corupției omului. Istoria marii căderi din Biblie este un fel de parabolă menită să ilustreze o lecție morală universală.
Ei presupun lucrul acesta deoarece povestea include elemente cum ar fi: un șarpe vorbitor, elemente precum pomul cunoștinței binelui și răului sau noțiunea de Rai – un paradis al fericirii eterne.
Morala comunicată de mit este aceea că oamenii cad în păcat, că acesta este universal, fiecare om comite păcate, nimeni nu este perfect și fiecare persoană are propria cădere.
Această teorie este una umanistă atee deoarece scoate pe Dumnezeu din ecuație și deschide larg poarta teoriilor evoluționiste. Omul nu mai este creat în chipul și după asemănarea lui Dumnezeu și nu mai are responsabilitate morală și juridică față de El. Păcatul nu mai este privit ca o ofensă adusă Creatorului și ca atare El nu are nici un drept de a judeca și condamna omul după legea Sa. Adam nu este privit ca având responsabilitate ca și cap reprezentativ al întregii umanități, și faptul ca eu sunt predispus să păcătuiesc este rezultatul direct al propriei mele căderi, nu a altcuiva. Dacă Adam și Eva nu au păcătuit împotriva lui Dumnezeu și totul este un mit, atunci de ce ar trebui să fie condamnați la iadul veșnic budiștii, sau hindușii sau membrii altor religii? O astfel de pedeapsă pentru un păcat imaginar este strigătoare la cer, nu? Acesta este dor un punct de vedere al unora.
2. Alții în schimb recunosc creerea lui Adam și a Evei, recunosc restricția cu privire la fructul interzis, recunosc căderea dar învață că păcatul lui Adam nu este înnăscut sau imputat la naștere. Ei învață că singurul efect al păcatului lui Adam constă în exemplul rău dat de el întregii umanități și acest păcat a făcut rău doar sieși.
Ei mai învață că omul este perfect capabil să asculte legea lui Dumnezeu pentru a fi mântuit și poate îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertății voinței umane şi a gândirii raționale. Omul este pe de-a întregul capabilă să-L aleagă pe Dumnezeu și să facă bine sau rău fără ajutorul intervenției divine. Ei spun că firea omului este bună, la bază și că o persoană este născută cu aceeași puritate și virtuți morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu. Aceștia sunt cunoscuți azi sub denumirea de pelagieni. Numele provenind de la un anume Pelagius (circa 355–425 numele real fiind Morgan), un călugăr britanic stabilit la Roma.
3. Cea mai răspândită teorie de azi cu privire la relația dintre căderea lui Adam și restul omenirii este cea a arminienilor. Denumirea le vine de la un teolog pe nume Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.
În viziunea lor, păcatul lui Adam l-a afectat pe el și întreaga rasă umană, toți care se nasc din Adam, se nasc morți spiritual, păcatul adamic transmițându-se de-a lungul generațiilor până la ultimul om din omenire. Chiar dacă omul este afectat de păcat totuși voința sa joacă un rol important în propria mântuire.
Omul are posibilitatea și responsabilitatea (din momentul în care are discernământ) de a alege cum răspunde la jertfa lui Cristos care este prezentată ca o ofertă. De felul cum răspunde depinde veșnicia sa. Alegerea voinței sale într-un final determină destinul veșnic al omului.
4. Punctul de vedere ortodox cu privire la cădere: Păcatul strămoșesc a adus primilor oameni pierderea harului lui Dumnezeu, adică ruperea legăturii cu Dumnezeu, cu ei înșiși și cu lumea. Acest păcat a mai adus slăbirea chipului lui Dumnezeu în om, prin întunecarea în parte a puterilor sufletului şi prin înclinarea mai mult spre rău decât spre bine. Omul n-a murit cu totul pentru cele dumnezeiești, el doar s-a îmbolnăvit. Chipul lui Dumnezeu în el a slăbit, s-a întunecat, oamenii pierzând curăția și putința de a nu muri. Păcatul adamic sau strămoșesc se moștenește din tată în fiu, prin nașterea firească, dar nu ni se socotește ca păcat al nostru personal, ci ca o stare păcătoasă, ca o înclinare spre păcat, izvorâtă din călcarea interdicției din Eden. Pentru că această stare păcătoasă este egală cu păcatul însuși, biserica a rânduit botezul bebelușilor, care nu au păcatele celor vârstnici, dar care totuși, moștenesc aplecarea spre păcat, care vine de la Adam. În felul acesta botezul șterge păcatul strămoșesc iar păcatele comise de-a lungul vieții sunt rezolvate cu ajutorul clerului hirotonit prin intermediul celorlalte taine bisericești.
Ca și concluzie: Omul nu este vinovat de păcatul adamic. El moștenește doar consecințele păcatului său (păcatul strămoșesc, care se referă la corupție și mai ales la moarte) nu și vina. Cristos Domnul nu a murit pentru a aduce o jertfă substitutivă, ci doar pentru a-l învinge pe diavol și a distruge puterea morții. Botezul înlătură păcatul strămoșesc biruind moartea.
5. Teoria catolică cu privire la căderea adamică și transmiterea efectelor sale de-a lungul generațiilor afirmă:
,,Păcatul strămoșesc, în care se nasc toți oamenii, este starea de privare de sfințenia și dreptatea originală. Este un păcat „contractat” și nu „săvârșit” de noi; este o condiție din naștere, și nu un act personal. Din cauza unității de origine a tuturor oamenilor, el se transmite la urmașii lui Adam prin natura umană, „nu prin imitare, ci prin propagare”. Această transmitere rămâne un mister pe care nu-l putem înțelege pe deplin. Ca urmare a păcatului strămoșesc, natura umană, fără să fie coruptă în întregime, este rănită în forțele sale naturale, este supusă ignoranței, suferinței, puterii morții şi este înclinată spre păcat”. Sursa: http://www.vatican.va/archive/compendium_ccc/documents/archive_2005_compendium-ccc_ro.html
Dintre toate ființele umane, scutită de acest păcat adamic, în concepția catolică, a fost Maria mama Domnului Isus. În restul umanității vina păcatului strămoșesc este ștearsă prin botez chiar dacă consecințele dureroase ale sale rămân încă în noi (înclinațiile păcătoase, suferința, moartea …).
Punctul de vedere al Scripturii cu privire la păcatul adamic și transmiterea sa la întreaga posteritate, declară:
,,De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. Dar cu darul fără plată nu este ca şi cu greşeala; căci, dacă prin greşeala unuia singur, cei mulţi au fost loviţi cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belşug celor mulţi. Şi darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greşeli, a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, care este Isus Hristos!) …Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi”. (Rom.5:12, 14-19).
În consecință: de la căderea lui Adam toți oamenii care sunt născuți în conformitate cu cursul natural sunt concepuți și născuți în păcat. Aceasta înseamnă că toți oamenii sunt plini de răutate păcătoasă și înclinație către păcat din pântecele mamelor lor și sunt incapabili prin natura lor să aibă adevărată frică de Dumnezeu și adevărată credință în El. Voința lor este sclava naturii lor căzute și depinde totdeauna de semnalele date de intelect, conștiință și sentimente și cel mai puternic impuls al acestora influențând-o decisiv. Lor li se aplică perfect versetul care spune: ,,Părinții au mâncat aguridă iar copiilor li s-au stărpezit dinții”(Ier.31:29).
Din acest motiv, Biblia scrie că suntem păcătoși încă din momentul conceperii: ,,Iată că sunt născut în nelegiuire, și în păcat m-a zămislit mama mea”. (Psalmul 51.5). Că ,,Omul dimpotrivă, are minte de nebun și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic”! (Iov 11:12). Despre inima omului spune că este nespus de înșelătoare si de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? (Ier. 17:9). Cu privire la voința omului scrie că: ,,Nu este niciunul care sa aibe pricepere. Nu este niciunul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar”. (Romani 3:11-12). Mai departe, Biblia învață că toate ființele umane mor ca urmare a păcatului: ,,Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 6:23).
Concluzie: Scriptura învaţă şi noi credem că omul a fost creat la început fără prihană (1) şi de o perfecţiune finită (2); dar, printr-o călcare voluntară de lege, el a căzut din starea sa fericită şi sfântă (3); ca şi consecinţă a neascultării lui, moartea a intrat în vigoare în acel loc, în acel moment (4); şi el a pierdut în totalitate, întreaga sa viaţă spirituală, ajungând mort în greşeli şi păcate, (5) ajungând supus puterii diavolului (6); păcatul lui Adam a fost imputat întregii sale rase (7); iar natura sa coruptă a fost transmisă întregii sale posterităţi prin naştere naturală (8); astfel, orice fiu al lui Adam este prin natură un fiu al mâniei (9); în întregime lipsit de viaţă spirituală (10); în vrăjmăşie cu Dumnezeu (11); în întregime înclinat înspre rău (12); fără putere de a face ceva plăcut lui Dumnezeu (13); sau speranţă de a fi primit de Dumnezeu (14); decât dacă este mântuit de Cristos (15); şi adus la viaţă de Duhul Sfânt (16).
(1) Ecl. 7:29; (2) Gen. 1:27-31; (3) Gen. 3:6-24; (4) Gen. 2:16-17; Rom. 5:12; (5) Ef. 2:1, 5; 1 Ioan 3:14; (6) 2 Tim. 2:26; (7) Rom. 5:18-19; 1 Cor. 15:22; (8) Gen. 8:21; Iov 14:4; Ps. 51:5; 58:3; Isa. 48:8; (9) Ef. 2:1-3; (10) Ioan 5:24; Col. 2:13; (11) Rom. 8:7; (12) Iov 15:16; Ier. 13:23; 17:9; (13) Rom. 5:6; (14) Ef. 2:12; (15) Mat. 1:21; (16) Ioan 3:3; 3:5; 6:63; 2 Cor. 3:6
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente