Definiţiile anumitor cuvinte de bază ale Sfintei Scripturi
Definiţie suveranitate:
Când afirmăm că Dumnezeul Triunic este suveran înseamnă că El acţionează fără vreun control sau influenţă exterioară şi face tot ce doreşte în conformitate cu voia şi înţelepciunea Sa infinită!
Definiţie providenţă:
Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.
Definiţia harului:
Graţiere nemeritată selectivă arătată de Dumnezeu oamenilor, graţie, favor nemeritat.
Natura harului pretinde ca acesta nu poate fi meritat – aceasta înseamnă ca nu se poate face nimic pentru a se obtine har, a mentine harul sau a ramane intr-o stare de har.
Definiţie : evanghelie = veste bună .
Ea spune că : ,,V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1Cor. 15.3-5).
Definiţie predestinare:
Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea lumea, prin care El a decis sfârşitul fiecărei făpturi raţionale şi mijloacele prin care se va ajunge la acest sfârşit, pentru Gloria Lui.
Acest termen este de origine latină, unde înseamnă a decide dinainte şi a hotărî cursul unei acţiuni, scopul şi mijloacele de realizare ale acesteia. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare.
Definiţie respingere:
Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui.
Respingerea vizează persoanele lăsate fără har.
Definirea voii lui Dumnezeu:
Yahweh are o voie revelată a Sa şi o voie ascunsă.
Voia Sa revelată este cea care o găsim pe paginile Scripturii, ne învață datoria noastră față de Dumnezeu și este standardul responsabilității noastre. Este datoria noastră față de El.
Voia Sa ascunsă este scopul tainic neschimbabil și trebuie să se întâmple în ciuda neascultării creaturilor Sale. Este scopul neschimbător și veșnic privitor la toate lucrurile pe care El le-a făcut, pentru ca ele să fie aduse la îndeplinire prin anumite mijloace, în vederea unui sfârșit stabilit, conform Isaia 46.10,b:
Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Chemarea este mesajul prin care omul este îndemnat să înceteze rebeliunea faţă de Dumnezeu şi să se predea necondiţionat (să capituleze) ascultării de Cristos Domnul. Evanghelia îndeamnă la întoarcere către Dumnezeu. La această lucrare omul se împotriveşte eficient până în momentul când îl cheamă Duhul. Atunci omul ascultă chemarea supunându-se.
Există 2 feluri de chemare: generală şi particulară.
Chemarea generală o adresează predicatorul urechii externe. Chemarea externă întotdeauna este respinsă de omul natural, din cauza morții spirituale în care se află. Doar predicarea evangheliei nu este suficientă pentru a aduce omul natural la pocăinţă şi credinţă. Omul trebuie capacitat de Dumnezeu în direcţia întoarcerii de la păcat şi a încrederii în Hristos.
Chemarea particulară o adresează Duhul lui Dumnezeu. Din acest motiv ea este cea mai eficientă. Fără această lucrare divină nici un om nu poate răspunde evangheliei. Cuvântul trebuie să vină în puterea Duhului Sfânt pentru ca omul să creadă. Prin această chemare interioară aleşii ies în evidenţă şi sunt mântuiţi. Aceasta explică de ce unii cred iar alţii nu. Credinţa este rezultatul aplicării harului prin Duhul Sfânt la cei aleşi, capacitându-i să răspundă evangheliei. Chemarea eficace nu poate întâmpina rezistenţă, deoarece este o chemare a puterii Divine prin Duhul Sfânt.
Definiţia naşterii din nou:
Învierea duhului mort dintr-un om de către Duhul Sfânt se numeşte naştere din nou.
Definiție pocăinţă:
Pocăința este o schimbare a minții în sensul concepțiilor și atitudinilor fundamentale .
gr. = metanoia , metanoeo .
Noeo = gândire , înțelegere sau a fi pătruns de o idee
meta = după și totdeauna indică o schimbare
Definiţia credinţei:
Iar credinţa este siguranţa celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.(Evrei 11.1).
Definiţia mântuirii:
Scăparea de păcat şi de consecinţele lui. Este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu.
Mantuire : – ebr. : yesa
-gr. : soteria
– salvare; a elibera de factori ce constrâng pe cineva și-l îngrădesc; a duce la loc larg; libertate fără limite.
Definiţia faptelor bune:
Sunt faptele bune ce ne-au fost predestinate înainte de veci să mergem prin ele pentru ca Dumnezeu să Îşi câştige gloria. Tot datorită scestor fapte bune predestinate mai dinainte o să primim răsplătiri şi cununi în ceruri.
Definiţie sfinţenie:
Sfânt înseamnă pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.
În ebr. : qados ; gr. : hagios
Definiţia îndreptăţirii sau justificării :
Este o hotărâre juridică, un act juridic care are mai mult de a face cu justiţia lui Yahweh .
Înseamnă că El de la tronul Său te declară drept faţă de El şi te tratează ca şi când ai fi fost drept înaintea Lui .
Este un act prin care Dumnezeu transferă păcatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfă de ispăşire şi tot El transferă asupra credinciosului ascultarea perfectă a lui Cristos de Dumnezeu .
Acesta este actul prin care credinciosul este socotit îndreptăţit (neprihanit cum zice Cornilescu) .
Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducându-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit în felul următor:
NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).
Greşala lui Cornilescu a constat în înlocuirea termenului îndreptăţire care este un termen juridic, cu un cuvânt de natură morală – fără vină, fără pată. Cuvântul îndreptăţire vorbeşte de hotărârea lui Dumnezeu de a ne socoti drepţi în baza meritelor lui Cristos. El arată gloria jertfei. Însă cuvântul neprihănire are în vedere unul din efectele jertfei, şi anume spălarea sau curăţirea. Astfel acest termen trunchiază măreţia jertfei şi a hotărârii lui Dumnezeu cu privire la aleşi.
Definiţie depravare totală:
Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat: intelectul, sentimentele, conştiinţa şi voinţa.
Depravarea totală este cea care dezvaluie incapacitatea totală a omului de a se salva pe
sine însuşi şi aceasta din cauza efectului pe care l-a avut şi încă îl are păcatul asupra duhului şi sufletului.
Definiţia alegerii necondiţionate:
Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.
Definiţie ispăşire:
Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.
În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat.
Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:
1. În evreieşte: kafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).
a. Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)
2. În greceşte, hilasmos ( + hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10
a. În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.
Definiţie propiţiere:
Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).
Definiţie expiere:
Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.
Definiţie răscumpărare:
Răscumpărarea ste actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.
A) În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19:14; 107:2, etc.
B) Cuvinte greceşti:
1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a
plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14
2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12
3. lutron, antilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6
4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6:5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)
Definiţie Împăcare:
În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23
Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.
Definiţie chemare eficientă a Duhului:
Este răspunsul pozitiv inevitabil produs de puterea lui Dumnezeu în cei
aleşi la chemarea interioară a Duhului Sfânt în momentul în care ei aud chemarea
exterioara a Evangheliei.
Definiţia perseverenţei şi păstrării sfinţilor în har:
Perseverenţa sfinţilor este doctrina biblică ce învaţă că cei aleşi, pe care Dumnezeu i-a
pus deoparte şi i-a predestinat pentru mântuire, vor ramâne veşnic sub grija Lui suverană şi niciunul din ei nu va pieri.
Respingerea
II.2 RESPINGEREA
- Dificultatea acestei doctrine. Doctrina respingerii, fiind partea negativă a predestinării, este cea mai grea dintre toate decretele lui Dumnezeu, fiindcă are în vedere sfârşitul multor oameni în iazul de foc. La fel ca în cazul alegerii, sunt lucruri care nu ne-au fost descoperite în Scriptură de Dumnezeu, iar în privinţa acestora, trebuie să ne încredem în Dumnezeul nostru Atotînţelept. Însă lucrurile descoperite fiind ale noastre, trebuie ca ceea ce ne-a fost descoperit în Scriptură cu privire la respingere să acceptăm, să credem, chiar dacă acum nu avem toate răspunsurile.
- Terminologie. Cuvintele „respingere”, „respins”, tradus în Cornilescu prin „lepădat”, reprezintă traducerea cuvântului grecesc „adokimos” care înseamnă respins (Rom. 1:28; 2 Cor. 13:5, 6, 7; 2 Tim. 3:8; Tit 1:6; Evr. 6:8), izgonit (1 Cor. 9:27); şi a cuvântului evreiesc „maas” care înseamnă acelaşi lucru, a respinge cu dispreţ (Ier. 6:30; Ps. 78:67; Am. 5:21). Respinşii sunt lepădaţi de Dumnezeu cu dispreţ datorită propriei lor nevrednicii (Ier. 6:30; Evr. 6:18)
- Definiţie: Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui.
- Dovezi ale respingerii:
- Logice, indirecte – reiese din alegere. În actul alegerii se face o selecţie în care unele persoane sunt luate sau însemnate, altele sunt lăsate. Dacă toate persoanele sunt selecţionate, nu putem vorbi despre o alegere dintre ele (2 Tes. 2:3; Ioan 17:6)
- Directe, afirmaţii ale Scripturii. Deşi Biblia vorbeşte mult mai mult despre alegere, aceasta fiind o revelaţie a harului lui Dumnezeu, există destule pasaje care tratează doctrina respingerii. Exemple: Prov. 16:4; Mat. 7:23; Rom. 9:10-23; Iuda 1:4; 1 Pet. 2:8; 2 Pet. 2:3, 12, 13
- Autorul respingerii este Dumnezeu. Versetele de mai sus arată că El a ales pe unii şi nu i-a ales pe alţii după buna Sa plăcere suverană (Rom. 9:15, 18). Suveranitatea lui Dumnezeu ne arată că El are putere deplină asupra întregii creaţii, chiar şi asupra destinelor fiilor oamenilor (Mat. 20:12-15; Rom. 9:21). El se foloseşte de dreptul Său, iar acest fapt este evident atunci când vedem că unii oameni nu au fost aleşi pentru mântuire, pentru harul special al Lui. Toate pasajele care vorbesc despre respingere arată că Dumnezeu se foloseşte de dreptul Său de a nu alege. El are dreptul de a nu acorda har, fiindcă harul este nemeritat.
- Respinşii:
- Îngerii: Biblia vorbeşte nu numai despre îngeri sfinţi, ai lui Dumnezeu, ci şi despre îngeri căzuţi, care nu şi-au păstrat starea (2 Pet. 2:4; Iuda 6), îngeri ai diavolului. Dacă unii îngeri sunt aleşi (1 Tim. 5:21), este evident că alţii sunt ne-aleşi. Dumnezeu are stăpânire peste demoni (îngerii căzuţi) – ca exemple, vezi exorcismele făcute de Domnul şi de apostoli.
- Satan: Dumnezeu l-a respins pe Satan şi i-a rânduit sfârşitul (Mat. 25:41). Aceasta arată că a fost însemnat pentru iad.
- i. Nimic nu este în afara controlului lui Dumnezeu, nici chiar Satan. El nu poate face nimic din ce nu îi este permis de Dumnezeu (Iov 1:12, 1 Pet. 5:8; Apoc. 12:13-17), iar Dumnezeu are stăpânire asupra Lui (Mat. 4:10-11; Apoc. 12:9; 20:1-3, 7-8). El nu poate face decât ceea ce i-a fost permis, sau rânduit
- Oamenii: vezi Apoc. 13:8; 20:15; Iuda 6; Mat. 7:23, etc.
- i. Omiterea este partea pozitivă şi pasivă a respingerii, în sensul că Dumnezeu nu a ţinut cont de păcatele oamenilor atunci când nu i-a ales. Faptele lor bune nu l-au determinat să îi aleagă, faptele lor rele nu l-au determinat să îi respingă. Omiterea este pasivă fiindcă în planul lui Dumnezeu, ei au rămas aşa cum au fost găsiţi, Dumnezeu aţintindu-şi privirile asupra aleşilor. Omiterea arată spre suveranitatea lui Dumnezeu, spre buna Sa plăcere
- i. Faraon se împietrea când Dumnezeu ridica pedeapsa urgiei, nu când îl apăsa cu urgie; evreii în timpul Domnului s-au împietrit nu fiindcă Domnul Isus le-a făcut vreun rău, fiindcă El mergea din loc în loc şi făcea bine oamenilor… Omul se împietreşte atunci când Domnul îi arată bunătate (Rom. 2:4-5)
- i. sunt urâţi de Dumnezeu (13)
- ii. le arată dreptatea Lui (14, 15) – nimeni nu merită mila şi îndurarea Lui
- iii. se foloseşte de ei (vs. 17), pentru a-şi arăta puterea (14, 15, 21) şi suveranitatea (12)
- iv. îi împietreşte (18)
- v. este stăpân peste ei, ca olarul peste lut (21), pentru a face din ei ceea ce crede El de cuviinţă – vase de ocară
- vi. În ei, Dumnezeu îşi arată mânia şi puterea (22)
- vii. i-a suferit cu multă răbdare, chiar dacă îi ura şi era mânios pe ei (22)
- viii. i-a făcut pentru pieire (sfârşitul lor final a fost determinat înainte ca ei să fi fost creaţi) (22)
- Părţile respingerii. Pentru a înţelege corect respingerea, trebuie să înţelegem că aceasta are două părţi, omiterea (numită şi preteriţie în limbaj teologic) şi pre-condamnarea.
- Omiterea este decretul lui Dumnezeu de a nu alege pe toţi oamenii pentru mântuire, ci a trece cu vederea pe unii
- Pre-condamnarea este partea respingerii în care Dumnezeu ia în seamă păcatele respinşilor şi hotărăşte să îi condamne pentru ele. Aceasta este partea negativă şi activă a respingerii. Pre-condamnarea arată dreptatea lui Dumnezeu (Rom. 9:22).
- Nu ni se descoperă în Scriptură de ce Dumnezeu a ales pe unii şi i-a respins pe alţii, dar ştim că nu a făcut-o pentru vreun merit sau vreo calitate pe care aleşii o aveau iar respinşii nu (Rom. 9:11; 11:5, 6; etc.). Dacă noi am fi făcut o alegere spre mântuire, ar fi fost exact invers, aleşii ar fi fost respinşi, iar respinşii aleşi (1 Cor. 1:26-29; Mat. 21:31).
- Este bun şi îndelung răbdător (Mat. 5:45; Fapte 14:16-17; Romani 2:4)
- Multora le îngăduie să aibă averi şi o viaţă fericită (Ps. 73:1-20)
- Îi lasă în voia lor, să facă ce poftesc (Rom. 1:26, 28; Evr. 12:6, 8);
- Dar El este mânios pe cel rău şi urăşte pe păcătos (Rom. 1:18; Ef. 2:1-3; Ps. 5:4, 5; Prov. 6:16-19; Ps. 7:11, lit. „Dumnezeu este mânios pe cel rău în fiecare zi”)
- El, în dreptatea Lui, pedepseşte nelegiuirile (Ps. 78:1-40; Hab. 1:13; vezi exemplele Israelului, Canaanului, Egiptului, Babilonului, etc.)
- Pe unii îi împietreşte (Ex. 14:4 comp. cu Rom. 9:17; Rom. 11:7-8), dar această împietrire vine atunci când le face bine
- Scopul respingerii, al hotărârii de a nu mântui toţi oamenii este acelaşi cu scopul principal al predestinării, manifestarea gloriei lui Dumnezeu prin arătarea stricteţii, asprimii dreptăţii Lui (Rom. 11:22; 9:21-23). Spre deosebire de alegere, respingerea nu are ca scop secundar binele etern al celor care au parte de ea.
- Caracteristicile respingerii:
- Este personală. Fiecare persoană creată este fie aleasă, fie respinsă. Biblia vorbeşte de o respingere personală (Rom. 9:11, 13; Iuda 4; Apoc. 13:8; etc.)
- Este ireversibilă. Cel respins nu poate fi ales, la fel cum cel ales nu poate deveni respins, iar aceasta fiindcă Dumnezeu nu se schimbă (Mal. 3:6; Rom. 11:1-6)
- Este veşnică. Actul respingerii a avut loc în veşnicie, a fost definitivat în veşnicie, şi nici un eveniment care are loc în timp nu îl poate schimba. De asemenea, respingerea priveşte veşnicia celor respinşi (Mat. 25:41; Apoc. 20:10)
- Înţelegerea liberală a respingerii. Umaniştii liberali încearcă să elimine tot ce are de a face cu respingerea suverană a lui Dumnezeu, la fel cum fac şi cu alegerea. Din punctul lor de vedere, oamenii se resping singuri, nedorind să accepte darul lui Dumnezeu. Pentru ei, un Dumnezeu care nu oferă tuturor şanse egale este un Dumnezeu crud, tiran şi capricios, şi, mai mult decât atât, nedrept. Aceste acuzaţii sunt nefondate şi impertinente, după cum arată apostolul Pavel în Romani 9. Dumnezeu nu îi datorează nimănui explicaţii pentru ceea ce face şi are putere deplină asupra creaţiei Sale.
- În acest punct al studiului, trebuie să ne oprim pentru a face o analiză concisă a textului din Romani 9:9-23. Citiţi pasajul.
- Nu există alte versete mai directe care să vorbească despre respingere decât acestea. Tocmai de aceea liberalii/arminienii caută să le răstălmăcească sau să le ignore. Aceste versete reprezintă totodată şi esenţa studiului nostru de până acum – Dumnezeu este suveran absolut asupra creaţiei; omul este incapabil să se salveze şi nu merită harul lui Dumnezeu. Acestea sunt adevăruri scripturale pe care trebuie să le acceptăm, dacă dorim să înţelegem doctrina biblică a respingerii.
- Atitudinea şi acţiunile lui Dumnezeu faţă de cei respinşi care reies din acest pasaj sunt următoarele:
- Concluzie: deşi acest pasaj este cel mai complex cu privire la respingere, nu este totuşi complet, exhaustiv. Atunci când îl interpretăm, trebuie să luăm în considerare tot ce am învăţat până în acest moment. Aşadar, ştim că Dumnezeu a hotărât înainte de toate să îşi manifeste gloria Sa (prin atributele Sale), de aceea a hotărât crearea a tot ce există, permiterea intrării păcatului în lume, pedepsirea păcatului. El a hotărât crearea unora ca vase de ocară, care la sfârşit vor pieri. Aici se arată suveranitatea Lui (Olarul şi lutul). Lor nu li se acordă binecuvântările speciale ale lui Dumnezeu (harul, îndurarea), pe care nimeni nu le merită, şi la care nu pot avea pretenţie. Din pasaj mai aflăm că Dumnezeu este mânios pe ei, că îi urăşte, că îi suferă cu răbdare cât timp trăiesc pe pământ. Deşi nu ştim ce l-a determinat pe Dumnezeu să arate iubire unor oameni, ştim ce îi determină mânia şi ura Sa dreaptă, anume: păcatul (Ef. 2:1-3; Ps. 5:4, 5; Lev. 20:23; Prov. 6:16-19; Os. 9:15; Zah. 11:8; Mat. 7:23; 25:41). Dumnezeu are dreptul ca suveran să creeze unele fiinţe pentru a le distruge, să se mânie, să urască, să pedepsească fără să ţină cont de vreun motiv, şi fără să dea socoteală la nimeni, dar atunci ar fi un suveran capricios. Dumnezeul nostru nu este un astfel de suveran. El ne-a descoperit motivul pentru care o creaţie a lui va sfârşi în pierzare. El ne-a spus de ce unii sunt urâţi de El – datorită păcatului. Acest lucru trebuie luat în considerare pentru a avea un tablou complet şi corect al doctrinei respingerii. În concluzie, pasajul din Romani 9:10-23 ne învaţă următoarele lucruri: Dumnezeul suveran, drept şi plin de îndurare a făcut o alegere între oameni. El a hotărât destinele tuturor oamenilor înainte ca ei să se nască. Unii vor sluji ca mărturie a îndurării Lui nemăsurate (în ei harul Său va fi glorificat pentru toată eternitatea (Ef. 2:7)), iar alţii vor fi mărturia dreptăţii Sale inflexibile, a urii şi mâniei Lui pentru păcat.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente