Definiţiile anumitor cuvinte de bază ale Sfintei Scripturi
Definiţie suveranitate:
Când afirmăm că Dumnezeul Triunic este suveran înseamnă că El acţionează fără vreun control sau influenţă exterioară şi face tot ce doreşte în conformitate cu voia şi înţelepciunea Sa infinită!
Definiţie providenţă:
Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.
Definiţia harului:
Graţiere nemeritată selectivă arătată de Dumnezeu oamenilor, graţie, favor nemeritat.
Natura harului pretinde ca acesta nu poate fi meritat – aceasta înseamnă ca nu se poate face nimic pentru a se obtine har, a mentine harul sau a ramane intr-o stare de har.
Definiţie : evanghelie = veste bună .
Ea spune că : ,,V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1Cor. 15.3-5).
Definiţie predestinare:
Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea lumea, prin care El a decis sfârşitul fiecărei făpturi raţionale şi mijloacele prin care se va ajunge la acest sfârşit, pentru Gloria Lui.
Acest termen este de origine latină, unde înseamnă a decide dinainte şi a hotărî cursul unei acţiuni, scopul şi mijloacele de realizare ale acesteia. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare.
Definiţie respingere:
Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui.
Respingerea vizează persoanele lăsate fără har.
Definirea voii lui Dumnezeu:
Yahweh are o voie revelată a Sa şi o voie ascunsă.
Voia Sa revelată este cea care o găsim pe paginile Scripturii, ne învață datoria noastră față de Dumnezeu și este standardul responsabilității noastre. Este datoria noastră față de El.
Voia Sa ascunsă este scopul tainic neschimbabil și trebuie să se întâmple în ciuda neascultării creaturilor Sale. Este scopul neschimbător și veșnic privitor la toate lucrurile pe care El le-a făcut, pentru ca ele să fie aduse la îndeplinire prin anumite mijloace, în vederea unui sfârșit stabilit, conform Isaia 46.10,b:
Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Chemarea este mesajul prin care omul este îndemnat să înceteze rebeliunea faţă de Dumnezeu şi să se predea necondiţionat (să capituleze) ascultării de Cristos Domnul. Evanghelia îndeamnă la întoarcere către Dumnezeu. La această lucrare omul se împotriveşte eficient până în momentul când îl cheamă Duhul. Atunci omul ascultă chemarea supunându-se.
Există 2 feluri de chemare: generală şi particulară.
Chemarea generală o adresează predicatorul urechii externe. Chemarea externă întotdeauna este respinsă de omul natural, din cauza morții spirituale în care se află. Doar predicarea evangheliei nu este suficientă pentru a aduce omul natural la pocăinţă şi credinţă. Omul trebuie capacitat de Dumnezeu în direcţia întoarcerii de la păcat şi a încrederii în Hristos.
Chemarea particulară o adresează Duhul lui Dumnezeu. Din acest motiv ea este cea mai eficientă. Fără această lucrare divină nici un om nu poate răspunde evangheliei. Cuvântul trebuie să vină în puterea Duhului Sfânt pentru ca omul să creadă. Prin această chemare interioară aleşii ies în evidenţă şi sunt mântuiţi. Aceasta explică de ce unii cred iar alţii nu. Credinţa este rezultatul aplicării harului prin Duhul Sfânt la cei aleşi, capacitându-i să răspundă evangheliei. Chemarea eficace nu poate întâmpina rezistenţă, deoarece este o chemare a puterii Divine prin Duhul Sfânt.
Definiţia naşterii din nou:
Învierea duhului mort dintr-un om de către Duhul Sfânt se numeşte naştere din nou.
Definiție pocăinţă:
Pocăința este o schimbare a minții în sensul concepțiilor și atitudinilor fundamentale .
gr. = metanoia , metanoeo .
Noeo = gândire , înțelegere sau a fi pătruns de o idee
meta = după și totdeauna indică o schimbare
Definiţia credinţei:
Iar credinţa este siguranţa celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.(Evrei 11.1).
Definiţia mântuirii:
Scăparea de păcat şi de consecinţele lui. Este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu.
Mantuire : – ebr. : yesa
-gr. : soteria
– salvare; a elibera de factori ce constrâng pe cineva și-l îngrădesc; a duce la loc larg; libertate fără limite.
Definiţia faptelor bune:
Sunt faptele bune ce ne-au fost predestinate înainte de veci să mergem prin ele pentru ca Dumnezeu să Îşi câştige gloria. Tot datorită scestor fapte bune predestinate mai dinainte o să primim răsplătiri şi cununi în ceruri.
Definiţie sfinţenie:
Sfânt înseamnă pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.
În ebr. : qados ; gr. : hagios
Definiţia îndreptăţirii sau justificării :
Este o hotărâre juridică, un act juridic care are mai mult de a face cu justiţia lui Yahweh .
Înseamnă că El de la tronul Său te declară drept faţă de El şi te tratează ca şi când ai fi fost drept înaintea Lui .
Este un act prin care Dumnezeu transferă păcatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfă de ispăşire şi tot El transferă asupra credinciosului ascultarea perfectă a lui Cristos de Dumnezeu .
Acesta este actul prin care credinciosul este socotit îndreptăţit (neprihanit cum zice Cornilescu) .
Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducându-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit în felul următor:
NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).
Greşala lui Cornilescu a constat în înlocuirea termenului îndreptăţire care este un termen juridic, cu un cuvânt de natură morală – fără vină, fără pată. Cuvântul îndreptăţire vorbeşte de hotărârea lui Dumnezeu de a ne socoti drepţi în baza meritelor lui Cristos. El arată gloria jertfei. Însă cuvântul neprihănire are în vedere unul din efectele jertfei, şi anume spălarea sau curăţirea. Astfel acest termen trunchiază măreţia jertfei şi a hotărârii lui Dumnezeu cu privire la aleşi.
Definiţie depravare totală:
Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat: intelectul, sentimentele, conştiinţa şi voinţa.
Depravarea totală este cea care dezvaluie incapacitatea totală a omului de a se salva pe
sine însuşi şi aceasta din cauza efectului pe care l-a avut şi încă îl are păcatul asupra duhului şi sufletului.
Definiţia alegerii necondiţionate:
Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.
Definiţie ispăşire:
Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.
În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat.
Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:
1. În evreieşte: kafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).
a. Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)
2. În greceşte, hilasmos ( + hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10
a. În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.
Definiţie propiţiere:
Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).
Definiţie expiere:
Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.
Definiţie răscumpărare:
Răscumpărarea ste actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.
A) În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19:14; 107:2, etc.
B) Cuvinte greceşti:
1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a
plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14
2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12
3. lutron, antilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6
4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6:5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)
Definiţie Împăcare:
În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23
Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.
Definiţie chemare eficientă a Duhului:
Este răspunsul pozitiv inevitabil produs de puterea lui Dumnezeu în cei
aleşi la chemarea interioară a Duhului Sfânt în momentul în care ei aud chemarea
exterioara a Evangheliei.
Definiţia perseverenţei şi păstrării sfinţilor în har:
Perseverenţa sfinţilor este doctrina biblică ce învaţă că cei aleşi, pe care Dumnezeu i-a
pus deoparte şi i-a predestinat pentru mântuire, vor ramâne veşnic sub grija Lui suverană şi niciunul din ei nu va pieri.
Indreptatirea prin credinta – Romani 3.24.
Indreptatirea prin credinta – Romani 3.24.
Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus.
de Aurel Munteanu – 29 dec. 2013
Termenul indreptatire este unul printre cei mai importanti termeni din Sfanta Scriptura . Cornilescu il traduce cu neprihanire . In greaca termenul este δικαιούμενοι ( dikaioumenoi ) .
Acesta poate fi tradus indreptatire , dreptitudine sau justificare . Apare de 39 de ori in Noul Testament .
Ce nu inseamna indreptatire sau justificare :
– nu inseamna ca esti drept ca si cand nu ai fi pacatuit niciodata
– nu inseamna ca vii inaintea lui Yahweh ca sa dai socoteala de pacatele tale ( sa ti le justifici )
– nu inseamna ca o persoana devine dreapta cand crede in Cristos in sensul ca nu va mai pacatui niciodata ( nu inseamna ca devii perfect )
Definitia indreptatirii sau justificarii :
Este o hotarare juridica , un act juridic care are mai mult de a face cu justitia lui Yahweh .
Inseamna ca El de la tronul Sau te declara drept fata de El si te trateaza ca si cand ai fi fost drept inaintea Lui .
Este un act prin care Dumnezeu transfera pacatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfa de ispasire si tot El transfera asupra credinciosului ascultarea perfecta a lui Cristos de Legea lui Yahweh .
Acesta este actul prin care credinciosul este socotit indreptatit ( neprihanit ) .
Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducandu-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit ca :
NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).
Cum poate fi un om indreptatit inaintea lui Yahweh ?
Religia ofera 2 solutii :
– indreptatire prin fapte ( propriile eforturi )
– indreptatire prin gratiere – har ( printr-un favor nemeritat acordat gratuit de Creator )
Indreptatire prin fapte ( indreptatire prin propriile eforturi si merite ) .
Pentru a intelege cat mai bine diferenta indreptatirii prin fapte sau har o sa luam un exemplu cu cinci categorii de oameni credinciosi .
Imaginati – va pe un ateu intreband un musulman : ,, Daca ar fi sa mori in clipa de fata unde ar merge sufletul tau ? ”
Musulmanul ar raspunde : ,, In Paradis ! ”
Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”
Musulmanul : ,, Am crezut in Allah , am crezut Coranul , mi-am efectuat perelinajele , am implinit tot ce imi cerea Allah si ca atare sunt indreptatit sa merg in Paradis ! ”
Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unui evreu :
Evreu ar raspunde : ,, In Paradis ! ”
Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”
Evreul : ,, In primul rand sunt evreu din semintia lui … , am fost taiat imprejur in ziua a opta , am tinut toate sabatele si sarbatorile sfinte , am fost ascultator intru – totul legii lui Adonai . Am pazit toata Tora si am crezut fiecare cuvant al Tanah – ului . Am implinit tot ce trebuia implinit si acesta este motivul pentru care sunt indreptatit sa merg in Paradis . Nu am nici o indoiala de aceasta . ”
Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unui ortodox :
Ortodoxul ar raspunde : ,, In Rai ! ”
Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”
Ortodoxul : ,, Am primit sfantul botez de prunc , am avut administrate toate cele 7 taine , cinstesc sfanta cruce , sunt nelipsit in fiecare duminica de la slujba deoarece stiu ca in afara bisericii mele nu este mantuire , imi marturisesc de fiecare data pacatele duhovnicului meu , cinstesc pe sfinti si pe Preacurata Fecioara Maria este mijlocitoarea mea la Dumnezeu , imi fac in fiecare an perelinajul la Sfanta Paraschieva , dau de pomana saracilor . Sunt sigur ca in momentul cand o sa mor , voi merge in sanul lui Avraam ! ”
Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unui evanghelic :
Evanghelicul ar raspunde : ,, In Rai cu siguranta ! ”
Ateul : ,, Si care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”
Evanghelicul : ,, Am auzit vestea cea buna ( Evanghelia ) , am crezut in inima mea si la ultima chemare am decis sa ies in fata , sa ma predau si sa Il aleg pe Cristos . Am luat decizia inteleapta la momentul potrivit si I-am deschis usa inimii mele si dupa aceea L-am intronat ca Domn si Mantuitor . Am spus rugaciunea pacatosului si pastorul m-a asigurat ca din acel moment am viata eterna . Imi citesc biblia zilnic , ma rog Lui , fac milostenii , particip la biserica si sunt implicat activ si in castigarea altora pentru Cristos . Nu am nici o indoiala ca daca ar fi sa mor chiar in clipa de fata , eu voi trece in prezenta Domnului ! ”
Imaginati-va aceeas intrebare a ateului pusa si unuia care crede harul :
Acesta ar raspunde : ,, Merg in Cer ! ”
Ateul : ,, De ce care ar fi baza indreptatirii tale de esti atat de convins ? ”
Cel ce crede harul : ,, Pentru ca ,, Iata ca sunt nascut in nelegiuire, si in pacat m-a zamislit mama mea ” si ,, M-am ratacit de la iesirea din pantecele mamei mele …. . ” ,, Am calcat orice Lege a lui Dumnezeu si am pacatuit cat am putut de mult impotriva Lui . ”
,, Stai omule ar spune ateul la un moment dat , pe toti ii inteleg , ca merg in cer , pe musulman , pe evreu , pe ortodox , pe evanghelic . Ei sunt drepti fata de Dumnezeul lor , ei o merita , sunt buni deoarece au lucrat pentru aceasta , au facut tot ce le-a stat in putinta . Dumnezeul lor le-o datoreaza !
Tu insa din nefericire imi spui exact opusul . Spui ca mergi in Cer alaturi de Domnul tau dar eu unul nu vad nici un motiv pentru care ar trebui sa te aflii acolo ! Care este baza nadejdii tale ? ”
,, O sa merg in Cer in Raiul lui Dumnezeu nu pe baza meritelor mele ci , pe baza si in virtutea meritelor lui Cristos Isus ! ”
Vedeti acum si intelegeti diferenta intre indreptatirea prin propriile fapte sau eforturi si indreptatirea printr-un favor nemeritat acordat gratuit de Creator ?
Toti au spus ,, Am facut ”si lasa de inteles ca Dumnezeul lor le-o datoreaza , atat musulmanul , evreul , ortodoxul , cat si evanghelicul .
Pe cand pentru cel ce crede harul si indreptatirea sau justificarea prin credinta spune :
,, El a facut totul pentru mine , salvarea mea nu tine de mine eu m-am nascut pacatos dar am fost declarat drept pentru ca pacatele mele au fost transferate asupra lui Cristos si dreptatea si ascultarea lui Cristos au fost puse tot de Dumnezeu in contul meu .
Faptele bune pe care le-am facut dupa indreptatirea mea sunt dovada faptului ca am fost nascut de sus si salvat pentru eternitate . Cand am privit mai atent in Scriptura am observat ca si acestea au fost randuite tot de Dumnezeu ca sa merg prin ele ca sa nu am cu ce ma lauda , deoarece lauda si gloria sa o aibe numai EL !
Credinta , pocainta , mantuirea , indreptatirea , indurarea , vointa si infaptuirea toate sunt daruri gratuite si nemeritate pe care le-am primit dupa ce El si-a facut mila cu mine si m-a nascut din nou . Ba inca ma priveste chiar si glorificat in indurarea Sa . Eu nu am nici cea mai mica lauda in indreptatirea si salvarea ( mantuirea ) mea ! ”
Apostolul Pavel spune ca nadejdea noastra nu este in propria neprihanire ( indreptatire ) ci prin sangele si rascumpararea care este in Cristos Isus .
Rom . 3.24. : ,, Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus. ”
Ucenicul ce crede harul este singurul care :
– nu se indreptateste prin faptele sale
– nu are motiv de lauda
– indreapta gloria rascumparatoare doar catre Dumnezeu
– el merita iazul dar faptul ca nu merge acolo este un favor nemeritat acordat gratuit de Dumnezeu ( har )
El este indreptatit fara vre-un motiv pe care Dumnezeu sa-l fi vazut in el. El a fost indreptatit contrar a ceea ce era !
Cum vine aceasta ? Ganditi-va va rog la versetul care spunea despre Cristos Domnul ca a fost urat fara temei sau fara vre-un motiv anume – Ioan 15.25.
Expresia fara temei de aici este in greaca – δωρεάν ( dorean ) .
Acest cuvant apare de 9 ori in Noul Testament si este tradus in urmatoarele feluri :
– fara temei , fara motiv , fara o cauza – Ioan 15.25.
– fara plata , gratuit , in dar , liber – de 2 ori in Mat . 10.8. ; Rom . 3.24. ; 2Cor.11.7. ; Ap.21.6. ;Ap.22.17 .
– pe degeaba , pentru nimic – Gal.2.21. ; 2Tes.3.8.
In acelas mod Domnul nu a avut nici un motiv pentru a te socoti indreptatit sau justificat .
El a facut-o ,, fara plata ” asa cum traduce Cornilescu in Rom .3.2 4. :
,, Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus. ”
Cand Dumnezeu se uita in jos la om , nu gaseste nici un motiv pentru al socoti indreptatit ( justificat sau neprihanit ) . Singurul lucru pe care il vede este pacatul si nelegiuirea .
Dar in mila si indurarea Sa suverana declara pe unii drepti transferand pacatul lor asupra lui Cristos si dreptatea si ascultarea Acestuia in contul credinciosului pocait .
Asa indreptateste sau socoteste neprihanit fara plata ( fara motiv , pe degeaba ) pe anumiti oameni din rasa cazuta a lui Adam . Nu prin fapte sau prin vre-un merit personal pe care chipurile l-a fi vazut Dumnezeu in ei datorita prestintei – ma refer aici la pocainta si credinta ( baza alegerii pentru salvarea si indreptatirea unora ) .
Indemn la schimbarea gandirii .
Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului! de Raul Enyedi
Scriu acest articol deoarece construcţia atâtor lăcaşe de cult, cu ajutorul banilor publici, mi se pare mai mult decât îngrijorătoare, atât în calitate de cetăţean român care vede că se închid şcoli şi spitale pentru că Statul nu are fonduri pentru a le întreţine, cât şi în calitate de creştin şi păstor, care cunoaşte învăţăturile lui Iisus şi ale apostolilor şi aversiunea lor faţă de clădirile de cult. Unicul spital din oraşul meu a trebuit să se închidă din lipsă de fonduri, şcolile nu au bani pentru reparaţii, oraşul are datorii pe mulţi, mulţi ani de acum încolo, şi, cu toate acestea, s-au găsit fonduri suficiente pentru ca fiecare cult să primească sume destul de frumoase. Nu m-a indignat doar faptul că edilii locali au folosit aceşti bani pentru a câştiga capital politic, ci şi faptul că reprezentanţii bisericilor au fost mai mult decât bucuroşi să întindă mâna şi primească aceşti bani. Pare că în Scripturile lor, Mântuitorul spune: „Luaţi Cezarului ce-i al Cezarului”!
Situaţia din oraşul meu nu este însă o excepţie. De la Revoluţie încoace s-au construit mii de clădiri bisericeşti cu sprijin financiar de la stat sau de la autorităţile locale, şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, Catedrala Mântuirii Neamului este în plină construcţie. De ce e nevoie de atâtea clădiri? Care le este rostul? Care e argumentaţia logică pentru investiţia în aceste clădiri şi validă este ea? Acestea sunt câteva întrebări la care fiecare român, credincios sau nu, ar trebui să caute răspunsuri.
Este evident că scopul acestor noi lăcaşe de cult nu este unul utilitar, căci, dacă ar fi aşa, atunci nu s-ar construi clădiri noi decât dacă prezenţa regulată a credincioşilor la slujbă le face pe cele vechi neîncăpătoare. Cu siguranţă că Catedrala Mântuirii Neamului nu se construieşte deoarece toate bisericile din Bucureşti sunt pline ochi de enoriaşi, aşa încât e nevoie de mai mult spaţiu pentru desfăşurarea slujbelor!
Atunci de ce se investeşte atât de mult în clădiri bisericeşti? Pentru că Biserica pretinde că o astfel de clădire este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu I te poţi ruga sau închina în mod adecvat decât la biserică. Rugăciunile spuse în natură, la birou, la volan sau acasă trebuie că sunt mai puţin eficiente, pentru că nu au fost rostite în spaţiul sacru. Dar pe ce se bazează Biserica atunci când emite astfel de pretenţii? Pe Sfânta Scriptură? Pe învăţăturile Mântuitorului? Nici vorbă!
Unde i-a întâlnit Iisus pe oameni? Afară, în aer liber, pe malul mării, în case particulare, etc. Nu locul contează, ci întâlnirea propriu zisă cu Dumnezeu. Iisus nu a zidit nicio clădire de cult unde să se întâlnească cu oamenii şi nu a avut nimic bun de spus despre marele Templu de la Ierusalim. El a învăţat că nu este nevoie să mergi la Templu (într-o clădire sacră) pentru a te închina lui Dumnezeu, ci Îl poţi întâlni în orice loc. Apostolul Pavel învaţă că „Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele sunt în ea… nu locuieşte în temple făcute de mâini”, că Dumnezeu este interesat de oameni, nu de ziduri. Preocuparea pentru clădiri, investirea în construcţii bisericeşti şi nu în oameni înseamnă o încălcare gravă a învăţăturilor şi practicii lui Iisus Hristos.
Din moment ce Biserica nu a preluat de la Iisus şi de la apostoli înclinaţia spre şantiere, care să fie motivul pentru care se crede că tocmai aceste construcţii bisericeşti ar fi răspunsul la nevoile societăţii noastre? Iată care este motivul: Clasa preoţească pretinde că intermediază relaţiile omului şi ale societăţii cu Dumnezeu. Ne-o putem imagina ca pe un fel de firmă de intermedieri. Ca orice firmă, are nevoie de un sediu, de un spaţiu în care să se desfăşoare aceste intermedieri. Cu cât există mai multe astfel de spaţii, cu atât omul va ajunge mai uşor la locul de întâlnire cu Dumnezeu. De aceea se insistă atât de mult pe clădirile bisericeşti.
Ideea Bisericii Ortodoxe că omul obişnuit nu poate avea acces la Dumnezeu, nu I se poate ruga sau închina decât prin intermedierea Bisericii, reprezentată de anumiţi oameni care se îmbracă şi vorbesc ciudat, este una total greşită. Această idee este cea mai eficientă sursă de manipulare religioasă. Credinciosul trebuie să asculte orbeşte de ceea ce îi spune preotul, altfel îşi va pierde accesul la Dumnezeu (ne amintim cu toţii de dictonul preoţesc, „crede şi nu cerceta.”). Iisus Hristos şi apostolii Săi au condamnat o astfel de idee şi au susţinut că fiecare credincios poate avea acces liber la Dumnezeu, fără intermedierea vreunui om sau vreunei instituţii. Faptul că omul nu depinde de preoţi sau de spaţii sacre pentru a se putea închina lui Dumnezeu este o trăsătură esenţială a creştinismului autentic.
Acum, chiar dacă concepţia Bisericii despre necesitatea atâtor lăcaşe de cult este greşită, nu ar fi o problemă pentru societate dacă costurile de construcţie şi de întreţinere a acestor clădiri ar fi suportate strict de Biserică (adică dacă ar fi cu profil privat). Greşeşti, dar pe banii tăi. Problema este că Biserica pretinde bani publici pentru astfel de clădiri. Iar aici nu mai este în regulă. În opinia ei, Biserica face o slujbă publică, intermediind între Dumnezeu şi neamul românesc, prin urmare, preoţii ei ar trebui să fie plătiţi din bugetul public, iar marea Catedrală a Mântuirii Neamului (un fel de sediu central al acestei firme de intermedieri) ar trebui să fie construită, măcar parţial, din banii publici.
Dacă foloseşte bani publici, atunci Biserica trebuie trasă la răspundere, trebuie făcută responsabilă pentru partea ei de contract. Trebuie să garanteze că prin construirea Catedralei Mântuirii Neamului tot neamul românesc va fi mântuit de Dumnezeu odată cu punerea în funcţiune a catedralei. Trebuie să garanteze, prin contract, că prin intermedierea sau slujba preoţilor în această catedrală, Dumnezeu, într-o anume perioadă de timp, va vindeca poporul nostru, dacă nu de altceva, măcar de corupţie, de „tupeul jegos” şi de lipsa de asumare demnă a responsabilităţii! Şi trebuie să justifice de ce astfel de medieri ale preoţilor nu pot avea loc în mânăstiri sau biserici deja existente sau chiar în aer liber! Dacă nu pot oferi garanţii verificabile ale calităţii intermedierii lor, atunci totul ar trebui privit ca o fraudă!
Societatea noastră este compozită, este variată din punct de vedere economic, intelectual, etnic şi religios. Aceasta este o realitate evidentă. Datorită varietăţii religioase, a faptului că nu toţi împărtăşesc aceeaşi credinţă, Biserica nu poate face o slujbă publică, de care să beneficieze toţi membrii societăţii, fie ei creştini, evrei, musulmani, atei sau agnostici. De slujbele Bisericii Ortodoxe nu beneficiază decât proprii săi enoriaşi, iar acest principiu este valabil pentru toate celelalte instituţii şi culte religioase. Prin urmare, este nefondată pretenţia că Biserica face o slujbă publică, spre beneficiul întregului popor, şi de aceea trebuie să fie susţinută din bani publici.
Şi nu este doar nefondată, ci şi imorală. A pretinde bani de la bugetul public pentru acoperirea cheltuielilor necesare manifestării credinţei mele (bani pentru plătirea preoţilor sau a pastorilor, pentru construcţii de lăcaşe de cult, etc.) înseamnă a-mi impune credinţa celor ce nu mi-o împărtăşesc. Şi chiar mai mult decât atât: înseamnă a-i forţa pe toţi cetăţenii să mă plătească pentru credinţa mea, căci bugetul public reprezintă contribuţia bănească a tuturor cetăţenilor, indiferent de convingerea lor religioasă.
Cheltuielile unei biserici nu sunt cheltuieli publice! Ele sunt responsabilitatea enoriaşilor ei, nu a celor din afară. Aceste cheltuieli trebuie să fie acoperite de contribuţiile benevole ale membrilor ei. Dacă sunt membru într-o biserică, într-un club, într-o asociaţie sau într-un partid politic, am responsabilitatea de a susţine financiar organizaţia respectivă. Nu pot impune celor ce nu sunt membri sau celor care mi se opun să îmi plătească personalul calificat sau sediile. Este lipsit de etică şi imoral să impui conştiinţei altei persoane propria-ţi credinţă. La fel este şi să pretinzi bani publici, veniţi din contribuţiile tuturor cetăţenilor.
Acceptarea credinţei creştine, a botezului creştin, a unei Biserici creştine, trebuie să se facă în mod conştient, deliberat şi voluntar. „Este împotriva religiei mele să impun religia mea altora” ar trebui să spună fiecare persoană ce pretinde a-L urma pe Iisus. La fel cum credinţa trebuie să fie voluntară, tot aşa trebuie să fie şi contribuţia financiară la bugetul unei instituţii religioase.
Mulţi români consideră ca normală starea actuală în care cheltuielile private ale unor culte sunt acoperite din bani publici, adică din banii tuturor românilor. Dar aceasta nu este normal nici din punctul de vedere al statului (prin stat nu trebuie să înţelegem clasa politică, pentru care orice e normal pentru a se menţine la putere), nici al Bisericii. Din punctul de vedere al statului, acesta ar trebui să finanţeze din banii publici proiecte de care beneficiază întreaga societate, nu doar o parte a ei. Din punctul de vedere al Bisericii, ea ar trebui să evite a pretinde sau a accepta bani publici, căci atunci îşi pierde mandatul spiritual şi încetează a-L mai reprezenta pe Iisus în societate. O astfel de Biserică va reprezenta interesele propriilor conducători în faţa oamenilor, dar nu pe Iisus şi învăţătura Sa!
Preoţii şi pastorii ar trebui plătiţi de parohiile şi bisericile pe care le slujesc, iar nivelul lor de trai trebuie să reflecte nivelul de trai al enoriaşilor. Dacă o biserică nu îşi poate susţine preotul sau pastorul, acesta ar trebui să aibă o slujbă seculară care să îi suplinească venitul. Unii vor găsi acest lucru nedemn pentru statutul de preot/pastor. Dar ce poate fi mai demn decât să ne câştigăm cinstit banii? Oare nu aşa a făcut şi apostolul Pavel care muncea din greu pentru a nu crea greutăţi credincioşilor pe care îi slujea? Câţi preoţi şi pastori ar mai putea spune ca apostolul: „Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; Voi înşivă ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine”?
Ce soluţii oferim noi, creştinii, bolilor sociale şi morale de care suferă societatea noastră? Soluţia nu este nici aghiasma, nici tămâia, nici lumânările, nici catedralele şi clădirile costisitoare care nu dovedesc decât grandomania şi avariţia noastră, nu dragostea şi compasiunea pentru semenii noştri! Astfel de soluţii superficiale şi ipocrite nu fac decât să crească numărul celor ce sunt atei ca reacţie faţă de Biserică şi să întărească convingerea multora că dumnezeul preoţilor este Banul!
Datorită acestei ahtieri după bani şi putere încrederea oamenilor în Biserică şi în religie este în continuă scădere. Ei nu văd în preoţi sau în pastori un tată sau un frate mai mare, ci un „părinte” vitreg, unul gata să profite de pe urma sa.
În loc să luăm Cezarului ce este al său, nu al nostru, am face mai bine să ne oferim pe noi ca model de integritate, compasiune şi dedicare, asemănându-ne cu Cel al cărui exemplu pretindem că Îl urmăm. Căci „mai fericit este a da decât a lua” a spus Mântuitorul. Dacă nu putem sponsoriza şcoli sau spitale, am putea măcar să renunţăm voluntar la ceea ce statul ne dă, luând din banii ce ar merge spre astfel de instituţii. Să scoatem mâinile din buzunarul Cezarului şi atunci, dacă nu e prea târziu, vocea ne va fi din nou auzită!
Raul Enyedi, Pastor al Adunarii baptiste independente Harul Suveran Bocşa, Caraş-Severin, autor al lucrărilor/cărților AnaBaptiştii (Originea şi doctrinele Anabaptiştilor din secolul Reformei), Mişcarea Ecumenica (şi apicultor serios). mail: raule@xnet.ro
Articol preluat din ziarul Kamikaze :
http://www.kmkz.ro/opinii/invitatii-kmkz/luati-cezarului-ce-i-al-cezarului/
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente