,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “nașterea din nou

Botezul în Duhul Sfânt

Botezul în Duhul Sfânt

 

 

 

 

de Aurel Munteanu 15 mai 2017

 

 

 

 

 

Mai înainte de a intra în subiect doresc să precizez câteva lucruri, fără de care nu poate fi înțeles niciodată ceea ce vreau să explic. Vreau de la început să spun că, există o mare diferență între:

  • Nașterea din nou (a fi în Cristos sau în unire spirituală cu El)
  • Botezul în apă
  • Plinătatea Duhului
  • Darul vorbiri în limbi
  • Botezul în Duhul Sfânt

 

Botezul în Duhul Sfânt nu este unul și acelaș lucru cu: nașterea din nou, botezul în apă, plinătatea Duhului sau darul vorbirii în limbi primit în Fapte 2. Toate lucrurile enumerate mai sus sunt diferite între ele și Scriptura explică clar lucrul acesta.

 

  • Nașterea din nou, este un eveniment individual unic și irepetabil
  • Botezul în apă, este poarta de intrare într-o Adunare locală și vizibilă
  • Plinătatea Duhului, este o umplere individuală, graduală și repetitivă care nu ține de maturitatea spirituală
  • Darul vorbirii în limbi omenești, era un dar ,,semn”, temporal
  • Botezul în Duhul, este un eveniment istoric instituțional, al unui grup numit Eklesia Mea, grup format din mai multe persoane regenerate, și deja botezate în apă

 

Botezul în Duhul Sfânt din F.A. 2, a fost o acțiune de recunoaștere și autentificare a ,,Casei lui Dumnezeu – Adunarea”, ca singurul loc public adecvat pentru slujire și închinare.

 

Lucrul acesta nu era ceva nou în Israel deoarece Domnul recunoscuse și autentificase în acelaș mod și Casele Sale anterioare: Cortul și Templul zidit de Solomon.

 

După cum fiecare nouă Casă a lui Dumnezeu: Cort și Templu aveau un:

– constructor desemnat de Dumnezeu

– model conceput de Dumnezeu pentru construire

– o perioadă de câteva luni sau ani în care erau construite

– o zi în care trebuia să fie acreditate divin în fața publicului

– și un botez în gloria Șekinah;

la fel și Adunarea Nou Testamentară, trebuia să aibe parte de aceleaș lucruri.

 

Cortul a fost botezat în Exod 40.35.

Templul în  2 Cronici 7.3.

Adunarea în Fapte 2. 1-3.

 

Singura diferență între ele era:

 

  • Cortul era construit din piei de animale
  • Templul din blocuri de piatră cioplită
  • Adunarea din credincioși botezați în apă, trăitori în pielea lor, șlefuiți de Dumnezeu și asamblați ca pietre vii – 1Petru 2.5 și 1Timotei 3.15.

 

Despre botezul biblic în Duhul Sfânt se promitea că:

 

  • Administrator – va fi – Cristos Isus
  • Candidați – vor fi – credincioșii deja botezați în apă
  • Elementul – în (gr.-en) Duhul Sfânt

 

 

În conceptul actual al botezului în Duhul Sfânt, ordinea este pervertită atât de protestanți, neoprotestanți cât și de mișcarea penticostalo-carismatică. Ei susțin că:

 

  • Administratoreste Duhul Sfânt – și nu Cristos Isus!
  • Candidateste un singur individ botezat în apă sau nu – și nu un trup din mai multe persoane botezate deja în apă!
  • Elementulîn Cristos (trupul mistic) – și nu în Duhul Sfânt!

 

 

Cine dă voie la asemenea interpretări?  Scriptura spune clar:

 

Matei 3.11: Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine,…. . El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

 

Fapte 1.4-5: 4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.

  1. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

 

 

Vedem clar că: Administratorul botezului în Duhul este promis că va fi Isus Cristos, candidații sunt Adunarea (voi), zidită de El în timpul lucrării Sale pământești și Elementul afundării este Duhul.

 

 

Botezul în Duhul Sfânt era:

  • O afundare (botezare) mai degrabă instituțională decât una individuală
  • Promisiunea a fost doar pentru cei botezați în apă care se adunau în mod obișnuit cu Cristos încă de la botezul lui Ioan
  • Doar Adunării zidite de Cristos înainte de Cincizecime, I-a promis El botezul în Duhul în ziua Cincizecimii – Fapte 1.4-5. Nu a promis altora.
  • Aceasta era singura Adunare de credincioși regenerați și botezați în apă care continua să se adune în mod regulat în Ierusalim. Era adunată și aștepta și în Fapte 2.1.
  • Acestei Adunări i s-au adăugat la Cincizecime 3000 de persoane în urma botezului în apă – Fapte 2. 41,47. Nu spune Biblia că ei, au fost adăugați Trupului lui Cristos ( metaforă des întâlnită pentru Adunare), prin botezul în Duhul. Duhul doar i-a umplut și i-a făcut să vorbească în limbi omenești înțelese.
  • Acest botez în Duhul a fost restricționat de Isus atât din punct de vedere temporar cât și geografic cu toate că existau mulțimi de credincioși născuți din nou și botezați în apă pretutindeni în Israel. Înainte de înalțarea Sa la ceruri, pe munte în Galileea s-au strâns peste 500 de frați deodată – 1Corinteni 15.6. Acesta este un motiv destul de puternic că botezul în Duhul, a fost unul instituțional de autentificare a ,,Casei celei noi”, o recunoaștere publică a locului adecvat pentru slujire și închinare publică.
  • Botezul în Duhul nu a fost universal printre credincioși ci a fost restricționat doar la 120 care erau Adunarea – Fapte 1.15, aflați într-un loc specific din Ierusalim conform promisiunii – Fapte 2.1.
  • Atunci în ziua Cincizecimii din Fapte 2, a fost acreditarea divină manifestată în public, odată pentru totdeauna. Această acreditare caracteriza de fapt toate casele trecute ale lui Dumnezeu după terminarea lor.
  • Botezul în Duhul mai este repetat în legătură cu credincioșii ne-evrei din Fapte 10 din casa lui Cornelius. Acest lucru s-a petrecut datorită faptului că evreii nu voiau să administreze botezul în apă și să-i primească membrii în Adunare – Fapte 10. 45-48.
  • Numai această acreditare Dumnezeiască a botezului în Duhul, a redus la tăcere membrii evrei ai Adunării din Ierusalim – Fapte 11. 1-17.
  • Expresia folosită de Petru ,,Duhul s-a coborât ca peste nou la început”, desfințează conceptul botezului individual în Duhul așa cum este promovat azi de protestanți și neoprotestanți.
  • Îl desfințează deoarece între botezul în Duhul petrecut în casa lui Cornelius și Cincizecimea din Fapte 2, se petrecuseră zeci de mii de nașteri din nou ale credincioșilor aleși prin har suveran.
  • Boezul în Duhul Sfânt nu plasează pe nimeni ,,în Cristos” sau în ,,unire spirituală cu El”, întrucât aceasta o face lucrarea de regenerare (nașterea din nou) produsă de Duhul Sfânt.
  • Fiecare trup al Adunării locale și vizibile, format din credincioși botezați , întemeiat de Cristos după modelul Noului Testament de aceeaș credință și rânduială este ,, un templu în Duhul” – 1Cor.3.16:

 

,,Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” ( voi, Adunarea locală din Corint).

 

 

Dacă deosebim bine aceste lucruri, vom pricepe că Botezul în Duhul nu este, nici mecanismul prin care credincioșii individuali sunt ,,uniți cu trupul mistic al lui Cristos” și nici o ,,a doua lucrare a harului” după mântuire ce se  manifestă prin vorbirea în limbi, care îi face să aibe o sfințenie mai înaltă.

 

Protestanții care promovează că apostolii și ucenicii fuseseră deja născuți din nou cu mult înainte de ziua Cincizecimii, dar încă nu fuseseră uniți cu Cristos (ei asociază unirea cu botezul în Duhul) au urmatoarele probleme:

  • Înainte de venirea lui Isus Cristos, credincioșii erau regenerați FĂRĂ botezul în Duhul și astfel fără mecanismul care îi plasa în unirea spirituală cu  Cristos deci fiind  ÎN AFARA Lui
  • Ucenicii contemporani cu Cristos erau regenerați înainte de a fi botezați în Duhul. Astfel, botezul în Duhul era ULTERIOR regenerării lor. Astfel, ei erau ÎN AFARA Lui Cristos până la Cincizecime.
  • Sfinții din perioada de după Cincizecime sunt botezați în Duhul, SIMULTAN cu regenerarea. Așa dar nu exista mântuire separată, atât de regenerare, cât și de botezul în Duhul care plasează credinciosul în unire spirituală cu Cristos sau în poziția de a primi toate binecuvântările mântuirii – Efeseni 1.3-4.

 

Poziția aceasta protestantă face ca Adunarea și mântuirea ,,în Cristos” să fie inseparabile după Cincizecime, solicitând un tip de mântuire fundamental diferit după Cincizecime dacât înainte de ea!

 

  • Dacă a fi ,,în Cristos” și a fi ,,în biserica mistică universală invizibilă”, este unul și acelaș lucru atunci NU POATE exista mântuire în afara niciuneia din ele!

A nu exista mântuire în afara bisericii, este o veche erezie catolico-ortodoxă, detestată atât de protestanți cât și de neoprotestanți și bineînțeles și de Scriptură.

 

 

Neoprotestanți care susțin că nașterea din nou  și botezul în Duhul sunt simultane (în acelaș moment),  și este practic imposibil să fii mântuit fără această lucrare a Duhului, au și ei câteva probleme, și anume:

  • Dacă teoria lor este valabilă, atunci Adunarea își are originea înainte de Cincizecime odată cu PRIMA persoană născută de sus
  • Sau nu EXISTĂ mântuire pentru nimeni înainte de Cincizecime.

 

Acestea fiind zise, recomand un studiu mai profund pe subiect. Ca material ajutător recomand cartea Botezul în Duhul a fratelui Mark W. Fenison. În limba  engleză aici: https://adunareaharulsuveran.wordpress.com/2016/03/15/the-baptism-in-the-holy-spirit-by-mark-w-fenison/

 


Au fost sfinții Vechiului Testament născuți din nou?

Au fost sfinții Vechiului Testament născuți din nou?

 

 

 

 

de Aurel Munteanu 3 aprilie 2016

 

 

Lumea teologică este divizată și astăzi la fel ca în trecut cu privire la mântuirea oamenilor. Unii spun că încă de la cădere, omul a trecut prin multe transformări și totodată modul prin care îl mântuiește Dumnezeu, este unul diferit. Unii s-au apucat să împartă mântuirea omului pe epoci: mântuirea prin conștiință de la Adam la Moise; mântuirea prin faptele Legii de la Moise la Cristos și mântuirea prin har în Noul Legământ.

Conform Sfintei Scripturi mântuirea omului a fost de la început prin har prin credință, începând cu Abel până la ultimul om care va fi salvat. Nu există mai multe moduri de mântuire, cum nu există mai multe persoane în care să fim mântuiți. Există un singur mod de mântuire prin har, o singură Persoană prin care suntem salvați – Cristos Isus.

Atât sfinții Vechiului Testament cât și ai Noului Testament au cunoscut: harul,  credința, pocăința, voința și înfăptuirea ca venind de la Domnul, cunoașterea mai dinainte, chemarea, alegerea, predestinarea, neprihănirea (justificarea) și chiar ideea de glorificare viitoare.  Au cunoscut și experimentat nașterea din nou cât și prezența continuă a Duhului Sfânt în ei.  Au avut roada Duhului Sfânt cât și puterea de a face semne, minuni și felurite vindecări. Au avut plinătatea Duhului Sfânt (îmbrăcați cu Duhul), cât și nevoia de a fi reumpluți.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat harul (Ef. 2.8):

Proverbe 3.34: Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat credința în Cristos (Ef. 2.8):

Evrei 11. 26-27: Moise socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.

Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mânia împăratului; pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat pocăința (F.A.3.19):

Iov 42.6: De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat că voința și înfăptuirea vine de la Domnul (Fil. 2.13):

Ps.27.8: Inima îmi zice din partea Ta: „Caută faţa Mea!” Şi faţa Ta, Doamne, o caut!

 

Sfinții din Vechiul Testament au știut despre cunoașterea mai dinainte, chemare, alegere și predestinare (Rom. 8.29-30):

Ieremia 1.5: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.”

 

Sfinții din Vechiul Testament au experimentat justificarea prin credință (Rom.3.24):

Gen. 6.8-9: Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului…… Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.

Gen. 15.6: Avram a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire.

 

Sfinții din Vechiul Testament au cunoscut că în viitor, urma o glorificare a celor credincioși (Ef.2.6):

Ps.73.23-24: Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă;

mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

(Moise și Ilie aveau trupuri de slavă pe munte când Domnul S-a schimbat la față.)

 

Sfinții Vechiului Testament aveau nașterea din nou și prezența permanentă a Duhului Sfânt, lucruri care îi făceau să persevereze în Domnul (Ioan 3.3; Rom.8.26; Fil.2.12):

Ezechel 36. 25-27: Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţaţi; vă voi curăţa de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.

Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele, şi să păziţi, şi să împliniţi legile Mele.

1Petru 1.10-11: Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.

Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.

 

 

 

NAȘTEREA DIN NOU

 

 

 

Scriptura vorbește în general de două categorii de oameni:

  • despre oameni nemântuiți care sunt descriși cu ,,inima netăiată împrejur” , chiar dacă erau circumciși în carne (Rom.2.28)
  • oameni născuți din nou, descriși ca fiind ,,tăiați împrejur cu inima”(Rom.2.29)

Această simbolistică, a tăierii împrejur a inimii de către Dumnezeu, este echivalentul nașterii din nou despre care se face vorbire  în Noul Testamen.

 

Versete ce vorbesc despre oamenii nemântuiți:

Levitic 26.41: şi Eu M-am împotrivit lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.

Ieremia 4.4: Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul, tăiaţi-vă împrejur inimile, oamenii lui Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva să izbucnească mânia Mea ca un foc şi să se aprindă fără să se poată stinge, din pricina răutăţii faptelor voastre!

Ieremia 6. 10: Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.

Ieremia 9.25-26: Iată, vin zilele, zice Domnul, când voi pedepsi pe toţi cei tăiaţi împrejur, care nu sunt tăiaţi împrejur cu inima,

pe egipteni, pe iudei, pe edomiţi, pe amoniţi, pe moabiţi, pe toţi cei ce îşi rad colţurile bărbii, pe cei ce locuiesc în pustiu; căci toate neamurile sunt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel are inima netăiată împrejur.

Ezechel 44.7,9: Aţi băgat în Locaşul Meu cel Sfânt nişte străini cu inima netăiată împrejur şi cu carnea netăiată împrejur, ca să-Mi spurce Casa; aţi adus pâinea Mea, grăsimea şi sângele înaintea tuturor urâciunilor voastre şi aţi rupt astfel legământul Meu.

Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Niciun străin, netăiat împrejur cu inima şi netăiat împrejur cu trupul, să nu intre în Locaşul Meu cel Sfânt, niciunul din străinii care vor fi în mijlocul copiilor lui Israel.

F.A. 7.51: Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

Rmani 2.29: Ci iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

 

Yahweh le accentua necesitatea nașterii din nou evreilor Vechiului Legământ (Ioan 3.5):

Ezechel 18.31: Lepădaţi de la voi toate fărădelegile prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?

Deuteronom 10. 16: Să vă tăiaţi, dar, inima împrejur şi să nu vă mai înţepeniţi gâtul.

 

 Yahweh era Autorul nașterii din nou  (Ef.2. 4-6):

Ps. 51.10: Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!

Deuteronom 30.6: Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.

Ezechel 11.19-20: Le voi da o altă inimă şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne,

ca să urmeze poruncile Mele, să păzească şi să împlinească legile Mele; şi ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

Coloseni 2.11: În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti.

 

Sfinții Vechiului Testament au avut roada Duhului Sfânt la fel cum o avem și noi astăzi: Gal. 5.22-23: Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.

-dragostea – Rut care nu părăsește pe Naomi

-bucuria – Ana care cânta Domnului după nașterea lui Samuel

-pacea – Daniel în groapa cu lei

-îndelunga răbdare – Iov în încercările sale

-bunătatea – David față de Mefiboșet

-facerea de bine – Iosif față de frații săi

-credincioșia – Avraam care aduce jertfă pe Isaac

-blândețea – Moise era cel mai blând om de pe fața pământului

-înfrânarea poftelor – Iosif în casa lui Potifar

 

 

Sfinții Vechiului Testament au crezut că mântuirea lor nu se pierde (Ioan 10. 28-29):

Ps. 23.6: Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 

 

 

NAȘTEREA DIN NOU ÎN EVANGHELII

 

 

După toate aceste argumente doresc să medităm puțin și asupra sfinților din Noul Testament din perioada cuprinsă între nașterea Domnului Isus și ziua Cincizecimii din F.A.2.  De ce acest lucru? Pentru că sunt mulți creștini, pastori și chiar teologi cu renume care susțin că toți sfinții credincioși din această perioadă nu au fost născuți din nou. Unii spun că ucenicii au primit Duh Sfânt când Cristos a suflat peste ei, alții spun că după învierea lui Cristos și majoritatea susțin că în ziua Cincizecimii când au fost botezați în Duhul Sfânt.

Susținătorii acestor poziții i-aș ruga să mediteze la următoarele concluzii:

-am putea afirma că Ioan Botezătorul care a fost plin de Duhul Sfânt din pântecele mamei lui, nu ar fi fost născut din nou?  Putem afirma că Duhul Sfânt nu ar fi rămas în el până în ziua martirajului?

-credeți că Duhul Sfânt ar fi zămislit pe Cristos într-o fecioară moartă în greșelile și păcatele ei?  În Romani 8.8, scrie că: ,, cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu”. Dacă nu era ea născută din nou și nu avea Duhul Sfânt, se folosea Dumnezeu de ea în cel mai miraculos mod cu putință?

-puteau aduce oamenii dovadă de  fapte vrednice de pocăință așa cum le cerea Ioan dacă ei erau morți în greșelile și păcatele lor? Decât persoanele regenerate puteau face acest lucru și drept dovadă erau afundate de acesta în Iordan.

-persoanele care se pocăiau, credeau și se botezau la un moment dat vedem că L-au urmat pe Isus. Cu ei, El constituie ,,Adunarea Mea”(Mat.16.18) care nu va fi înfrântă de porțile Locuinței Morților. Dacă El nu a început zidirea cu niște pietre vii ( oameni născuți din nou), pornise cu stângul din start. Ce eșec! Această Adunare trebuia să fie mama și modelul tuturor Eklesiilor care au descins din ea!

-cum vă puteți imagina că primii apostoli au fost aleșii fără să aibă nașterea de sus și prezența permanentă a Duhului în ei? Cum puteau ei să evanghelizeze Palestina și să scoată demoni fără să aibă aceste lucruri esențiale? Vă imaginați pe Cristos Domnul făcând întâia, a doua și Marea trimitere cu oameni neregenerați spiritual? Oare este nesăbuință din parte Aceluia în care locuiește toate comorile înțelepciunii? Sau este lipsă de neștință din partea noastră?

-Domnul Isus vorbește despre nașterea din nou chiar la începutul lucrării Sale lui Nicodim în Ioan 3. Acesta nu prea a priceput-o atunci. Dar Cristos îi spune că fără ea nu poți vedea Împărăția și nici nu poți intra în ea. Dar erau unii care deja intraseră deoarece într-o discuție cu fariseii Cristos le-a spus că Împărăția Lui era în mijlocul hotarelor terestre ale Palestinei ( nu în inima fariseilor neregenerați). Deci dacă unii făceau parte din Împărăție înseamnă că deja experimentaseră nașterea din nou!

-închinarea ucenicilor până în ziua Cincizecimii era una plăcută lui Dumnezeu. Toți care erau regenerați se închinau Tatălui  în duh și adevăr așa cum Le-o cerea Cristos:

,, Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4.23-24).

Puteau ei aduce o închinare plăcută dacă încă erau în firea pământeacă? Eu cred că nu.

-să nu fi avut ucenicii viață spirituală după ce au mâncat din Pâinea vieții și au băut din Apa vieții? Păi Isus le spune că dacă mănâncă și beau chiar vor avea viață spirituală (Ioan 6.33,35):

,, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”

,, Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.”

Tot El îi asigură că în momentul când ,,mănâncă” au viață eternă:

,,Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.”(Ioan 6.47)

Cu alte cuvinte Isus predica că toți care credeau în El aveau viață spirituală. Nu poți crede fără să ai viața și nu poți avea viața fără să crezi.  La fel nu poți beneficia de o viață eternă fără ca ea să aibă un început. Acest început al veții spirituale pornește în momentul nașterii din nou când Duhul Sfânt vine și ,,aprinde sânteia de viață”. În fiecare perioadă de după cădere, după ce oamenii au primit promisiunea unui Răscumpărător, Duhul Sfânt a lucrat să întoarcă sufletul omului la Dumnezeu, să îl aducă la viață, să îl lumineze și să îl convingă de păcat, ca apoi să îi călăuzească până la final.