Expresii nebiblicefolosite în evanghelizările de obște
Expresii nebiblice
folosite în evanghelizările de obște
Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că multe lucruri greșite le primit fără să le cercetăm și le dăm mai departe ca fiind bune, iar pe altele pur și simplu le primim deoarece natura noastră păcătoasă care încă mai este în noi, nu acceptă că Dumnezeu este un suveran absolut. Ea dorește ca omul să fie suveran și Dumnezeu sclavul ei sau dacă asta pare prea exagerat, să fie cel puțin egală în suveranitate cu Dumnezeu (de fapt asta fiind vechea sugestie adresată de balaurul cel vechi Evei, în grădina Edenului).
Azi o să abordez o expresie nescripturală pe care o întâlniți foarte des în lumea evanghelică la chemările cu care se încheie unele evanghelizări. Nu este o invenție nouă ci este una destul de veche pe care ați auzit-o chiar la începutul vieții voastre spirituale, când învățătorii voștrii, v-au învățat abc-ul Scripturii. Expresia este: ,,Fă-i un pas către Dumnezeu, iar El va face 2, 10 sau 100 către tine”. Important este să faci tu primul pas, Dumnezeu îți vede intenția și imediat îți sare în ajutor, trebuie numai ca tu să vrei!
Această expresie des folosită, nu este scripturală din mai multe motive:
– nu se crede că omul este complet mort spiritual, stare în care nu poate căuta pe Dumnezeu. Oamenii în general cred că omul este bolnav din cauza păcatului sau cel mult în comă dar nu mort! Din acest motiv ei implică voința omului mort spiritual care este sclavă păcatului și naturii păcătoase, în căutarea după viața din Dumnezeu. Făcând aceasta ei uită un principiu primordial întâlnit imediat după cădere, și anume că omul a fugit de Dumnezeu și s-a ascuns după păcatul adamic (Gen. 3.8). De atunci a rămas în om fuga de Lumină ca să nu i se vădească faptele și iubirea întunericului (Ioan 3.19-20). Tot de atunci se spune despre om că:
,,Nu este niciun om neprihănit (drept), niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” (Romani 3. 10-12).
– se crede că omul mort spiritual se naște înzestrat cu capacitatea să Îl caute pe Dumnezeu într-un mod salvator (mântuitor). Ideea aceasta este des predicată azi dar nu era așa și în primul secol. Domnul Isus într-o împrejurare afirmă clar iudeilor morți în greșelile și păcatele lor: ,,Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!” (Ioan 5.40). De ce nu voiau, nu își exersau îndeajuns voința? Nu! Ei nu veneau deoarece nu fuseseră născuți din nou, Cuvântul Său nu pătrunsese în ei (Ioan 8.37), ca ei să aibe viața și să vină. Abia după ce sunt înviați spiritual oamenii vor să vină la Cristos deoarece Domnul le schimbă natura și le dă ,,voință și înfăptuire” (Filipeni 2.13).
– Dumnezeu este inițiatorul salvării omului și nu omul inițiatorul propiei salvări de la pierzare eternă. Dumnezeu are primul inițiativa în salvarea omului și nu omul mort spiritual. ,,La început Elohim…”(Geneza 1.1), acest principiu rămâne pentru eternitate. ,,La început El și nu e-ul meu”! Totdeauna revelația, cunoașterea progresivă a lui Dumnezeu cât și salvarea de după cădere, a început de la El către noi. Calea lumii religioase, începe de la om către Dumnezeu. De aceea există atâtea păreri cu privire la Dumnezeu și atâtea rețete pentru mântuire, acordate binevoitor de religiile umaniste.
Dumnezeu a avut primul inițiativa, nu de când a fost omul născut din nou, s-a pocăit și a crezut, ci cu mult înainte, înainte de a crea lumea:
,,În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1.4-5).
Încă din eternitate, din hotărârea luată în planul etern în legământul harului între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, încă de atunci Domnul a fost inițiatorul salvării noastre. El, Dumnezeul Triunic este inițiator deoarece este suveran și face ce dorește în conformitate cu buna Sa plăcere! A fost vreunul acolo la sfatul tainic ca să-L influențeze pe Dumnezeu să îl aleagă? A îndatorat el pe Dumnezeu cu ceva ca mai apoi Dumnezeu șă-i răsplătească, alegându-l ca să fie salvat? A avut el vre-o atitudine sau a făcut el vre-o faptă sau vreun gest ce să determine pe Domnul să îl aleagă? Nu, nu cred deoarece nimeni din umanitate nu fusese creat. ,,El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1.9).
– Dumnezeu face primul pasul și nu omul mort spiritual. Cristos Domnul a spus:
,,Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi; ….. Şi a adăugat: Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” (Ioan 6.44, 65).
Aceste două versete, lasă de înțeles că nimeni oricât și-ar ,,încorda voința liberă”, nu face primul pasul și nici nu poate să vină la Cristos. Vin doar aceia cărora le este dat de sus înainte de veci și trași la timpul hotărât. Cuvântul trage (helkysē în greacă), mai este folosit acolo când Pavel și Sila sunt târâți în piață înaintea fruntașilor după episodul cu ghicitoarea din Filipi (F.A. 16.19); când peștii sunt trași cu mreja la mal (Ioan 21.6) și când Petru trage sabia din teacă și taie urechea lui Malhu (Ioan 18.10). Tragerea de aici implică smulgere cu forță, implică putere ca acolo unde spune că noi am fost strămutați de sub puterea întunericului în Împărăția Fiului dragostei Lui (Coloseni 1.13). Fără această tragere nimeni nu s-ar smulge de unul singur și din proprie inițiativă din moartea spirituală și capcana diavolului în care a fost prins prin păcatul adamic ca să-i facă voia (2 Timotei 2.26). Dacă Dumnezeu nu ar face primul pasul, omul nu ar putea niciodată!
Concluzie:
Mântuirea are loc la inițiativa unui Dumnezeu suveran, omnipotent care face toate după sfatul voii Sale în conformitate cu scopurile Sale veșnice. În mântuirea noastră, El face primul pasul, ne înviază spiritual după care ne dă voință și înfăptuire ca să călcăm pe urmele Domnului Cristos. Noi nu putemface primii pasul deoarece suntem morți din punct de vedere spiritual.
În ideea aceasta Spurgeon a spus odată o pildă cu un cruciat căruia i se tăiase capul de către mahomedani pe când lupta să elibereze țara sfântă. Spurgeon spunea despre acesta că el credea că se putea întoarce înapoi în patria sa așa mort cum era, doar dacă se ridica singur de jos, își lua capul sub braț și făcea primul pas! Primul pas era important și îndeajuns, dacă putea să facă pe primul, nimic nu l-ar fi putut împiedica să ajungă înapoi la Roma. La fel stau lucrurile și pe parte spirituală: un mort este de ajuns să facă primul pas ca să fie mântuit, pe primul. Dar oare poate să-l facă dacă este mort? Păi răspunsul este nu, pentru că în el nu este viață! La fel ca și cruciatul cu capul tăiat, este cazul fiecărui mort spiritual care crede sau este îndemnat să facă primul pas. Nu există nici o diferență!
Tu despre venirea ta la Cristos, ce poți spune? Tu ai făcut primul pas către El sau El a făcut pasul către tine? Dacă încă mai predici sau crezi că tu ai făcut primul pas, aduți aminte doar de două versete:
,,Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu ” și ,, Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l trage Tatăl”, (Romani 3.11 și Ioan 6.44).
Dă Dumnezeu tuturor oamenilor o şansă la mântuire?
Dă Dumnezeu tuturor oamenilor
o şansă la mântuire?
de Raul Enyedi
Am auzit recent un predicator care a făcut următoarea afirmație (îl parafrazez): Dumnezeu dă tuturor oamenilor o șansă egală de a accepta mântuirea. Dacă nu ar fi așa, unii L-ar acuza pe Dumnezeu în ziua Judecății că a fost nedrept, căci lor nu le-a oferit șansa de a-L accepta sau a-L respinge pe Cristos.
Ceva e total greșit în această afirmație! Cât anume e greșit?Totul! Absolut totul! Ce anume e greșit? Să analizăm pe rând.
1. Afirmația dovedește o noțiune greșită despre mântuire: Conform acestei teorii, ceea ce Dumnezeu face în mântuire este să îi aducă pe oameni în poziția de a accepta sau refuza oferta/soluția Lui (jertfa lui Cristos), așa încât finalizarea mântuirii depinde de om. Aceasta i-ar face pe oamenii care o acceptă parteneri cu Dumnezeu în mântuire, împărțind cu Dumnezeu meritul pentru ea.
Cum așa? Iată cum: dacă Dumnezeu face o ofertă tuturor și doar unii o acceptă, diferența între mântuire și condamnare este făcută de omul care a acceptat oferta lui Dumnezeu, de voința lui. Omul, prin propriile puteri, se deosebește de cei ce ajung să fie condamnați. În acest caz, mântuirea nu mai este un cadou, un har nemeritat, ci este datorată de Dumnezeu celui care ÎȘI FACE partea lui, acceptând acest cadou. Ce înseamnă aceasta? Că omul trebuie să facă ceva pentru mântuire, iar aceasta este mântuire prin fapte, nu prin har!
Scriptura afirmă cu tărie contrariul! Mântuirea este în totalitate opera lui Dumnezeu. De aceea este prin har! „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni!” Nici măcar actul voinței, prin care omul acceptă soluția lui Dumnezeu pentru sine, nu vine de la om, ci „este darul lui Dumnezeu”. A spune că mântuirea omului este cauzată de el însuși înseamnă a spune că un om mort se poate aduce pe sine la viață printr-un act al voinței sale, sau că nașterea unui copil depinde de voința lui. Dacă aceste două afirmații sunt false, atunci falsă este și afirmația că omul își poate cauza, printr-un act al voinței sale, mântuirea sau învierea spirituală/nașterea din nou!
2. Al doilea lucru pe care Scripturile îl spun răspicat despre mântuire este că Dumnezeu mântuiește! Nu îl aduce pe om doar într-o stare în care acesta se poate mântui. Dumnezeu mântuiește! El dă viață spirituală, El regenerează! Dumnezeu nu doar oferă șansa mântuirii, El mântuiește efectiv și complet! El cauzează nașterea din nou, în urma căreia, omul, acum viu spiritual, își vede păcatul și se pocăiește, apoi crede în Domnul Isus. Și de ce o face? Pentru că Dumnezeu lucrează în el și îi dă darurile pocăinței și credinței! Al cui este atunci meritul pentru mântuirea omului? Al lui Dumnezeu! 100%. Doar astfel mântuirea omului este în totalitate meritul și opera lui Dumnezeu.
Esența mesajului menționat mai sus este mântuirea PRIN FAPTE, iar într-o astfel de construcție, termenii biblici ca „mântuire”, „har”, „fapte”, etc. sunt folosiți într-un mod deformat! Așadar, afirmația că Dumnezeu nu mântuiește efectiv, ci oferă doar șansa ca omul să se mântuiască pe sine este falsă și nebiblică!
3 feluri de mântuire
3 feluri de mântuire
de Aurel Munteanu-8 martie 2016
În concepția multor creștini moderni, există astăzi ca și în trecut, mai multe feluri prin care omul își poate câștiga mântuirea. Azi doresc să abordez pe scurt doar 3 dintre ele.
Primul fel de mântuire și totodată cel mai vechi, este mântuirea prin Sămânțul femeii, promisiune căpătată încă din Eden – Gen.3.15. Acest Sămânț promis de aproape 6 000 de ani, s-a descoperit în trecerea vremurilor, odată cu revelația progresivă, ca fiind Isus Nazarineanul Regele iudeilor.
Despre El vorbesc toate Scripturile Vechiului Testament ca fiind Cel promis de generații, care va ridica într-o zi păcatul lumii. Ioan Botezătorul Îl identifică ca fiind Mielul lui Dumnezeu venit în lume cu acest scop-Ioan 1.29. El este Singurul prin care putem fi salvați de la pierzare eternă așa cum o declară Scriptura:
,, În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”-F.A.4.12.
Există o singură Cale, o singură Persoană, Isus Cristos prin care oamenii pot fi mântuiți de păcatul adamic:
,, Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”-Ioan 14.6.
Cu alte cuvinte nu există nici un om în afara Lui, nici o altă cale și nici un alt mod prin care omul poate fi mântuit. Numai Isus Cristos!
Cea de a doua cale prin care unii creștini cred că își pot procura salvarea este așa numita mântuire prin conștiință. Ce este conștiința? Este: intuiția pe care ființa umană o are despre propria existență.
Această mântuire prin conștiință se aplică în concepția lor, persoanelor mature care nu au avut posibilitatea să audă niciodată evanghelia, mântuirea lucrată de Cristos Isus la Golgota. Ca întăritură pentru această afirmație se apelează la textul din Epistola lui Pavel către Romani, 2.14-15, care declară:
,, Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege;
şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.”
Folosind acest verset mulți încearcă să argumenteze că pe baza propriei conștințe pot cunoaște pe Dumnezeu, înțelege și crede. Problema lor este că textul din Romani, nu vorbește despre o alternativă la mântuirea prin Cristos Domnul, ci despre un mod prin care omul va fi condamnat și mai mult în fața Ziditorului său.
Tot contextul de început al cărții Romani, vorbește, de la capitolul 1 la 3, despre faptul că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Versetele contextului vorbesc lămurit despre faptul acesta:
,, Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;”-Rom.1.18-20
După care concluzionează rolul conștinței:
,, Toţi cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; şi toţi cei ce au păcătuit având Lege vor fi judecaţi după Lege.”- Romani 2.12.
Conștiința fiind cel mai bun martor al lui Dumnezeu, în condamnarea atât a iudeului, grecului și barbarului.
Cel de al treilea mod de mântuire este prin nașterea de copiii. Acest mod de mântuire este unul argumentat tot cu Scriptura având referința la 1 Timotei 2.15:
,, Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.”
Acest mod de mântuire este aplicabil doar soțiilor care dau naștere la copiii, soții care trebuie să stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.
Dacă nașterea de copiii este o altă alternativă prin care poți fi mântuit, atunci ne-am confrunta cu următoarele neconcordanțe:
- bărbații nu au nici un fel de șansă la această mântuire
- credincioasele cu probleme genitale
- surorile credincioase care nu se căsătoresc niciodată
- mântuirea ar fi prin fapte (cazne) și nu prin har
- nu ai mai avea o mântuire în clipa nașterii din nou, ci una repetabilă la fiecare naștere naturală sau cezariană
- Duhul Sfânt nu este singurul Autor al mântuirii ci și mămica însărcinată
- mântuirea prin naștere de copiii este o mântuire condiționată. Textul spune în continuare că mămica: ,,trebuie să stăruie”.
Știind că există doar o singură Persoană, un singur mod și o singură Cale de mântuire – Isus Cristos, care să fie sensul textului? Eu cred că mântuirea de aici nu este una spirituală ci una fizică. Este salvată să nu moară în durerile nașterii. Mulți cunoscători de limbă greacă, sunt de părere că o traducere bună a textului de aici ar arăta spre sensul: ,,va fi păstrată în siguranță și nevătămată”; ,,va fi scăpată de un lucru”.
Însăși Scriptura folosește cuvântul mântuire, cu aceste sensuri în multe pasaje. Nu totdeauna are sensul de salvare de la pierzare eternă.
Ca și concluzie: există mai multe feluri prin care îți obții mântuirea sufletului? Există alternative în afară de Cristos Domnul? Dacă da, câte sunt la număr? Le poți armoniza contextual apoi, în lumina întregii Scripturi?
Pentru mine există o singură Cale prin care poți afla Adevărul și avea Viața! Prin Isus Cristos! De ce? Pentru că în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi. Amin?
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente