,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “lume

1 Ioan 2.2.

1 Ioan 2.2.

de Aurel Munteanu 3 oct. 2017

Contextul în care apare versetul:

– cap. 1. 2 – mărturisirii lui Ioan în ce privește viața care este în Cristos

– părtășiei credincioșilor între ei pe baza comuniunii fiecăruia cu Viața arătată care era în

Tatăl

– cap. 1.3 – a părtășiei pe care o are credinciosul cu Tatăl și Fiul

– cap. 1.4 – descrie motivul pentru care sunt scrise aceste lucruri: ,,bucuria să le fie deplină”

– cap. 1.6 – dacă cineva spune că are comuniune cu El și umblă într-un păcat continuu, minte și nu trăiește o viață reală

– viața de trăire continuă în păcat (în fire), este comparată cu trăirea în întuneric

– viața de părtășie cu El este comparată cu trăirea în lumină

– cap. 1.7 – cine rămâne în comuniune cu El, poate avea comuniune și cu fratele de credință

– lucru care-i unește: sângele care le-a iertat păcatele

– cap. 1.8 – arată faptul că nu există perfecțiune (lipsa păcatului din viața celui născut din nou)

– cap. 1.9 – oferă soluția curățirii de păcate pentru cei iertați la Golgota și care perseverează în lumină în urma nașterii din nou.

Soluția curățirii de păcate:

a) mărturisirea după fiecare păcat

După mărturisire, scrie că El este credincios și drept să le ierte. De ce? Pentru că El a rămas credincios lucrării de împăcare și dreptatea Lui Îl obligă să acționeze în conformitate cu lucrarea de plătire a prețului, vinei aleșilor către Tatăl.

– cap. 1.10 – scrie că dacă cineva spune că n-a păcătuit niciodată contrazice pe Dumnezeu făcându-L mincinos

– cine nu recunoaște că este păcătos este mort spiritual și Cristos nu este în el

Cap. 2

– v. 1 – ,,Copilașii mei aceste lucruri vi le scriu ca să nu păcătuiți; și dacă cineva păcătuiește, un Paraclet avem la Tatăl, Isus Cristos (Cel) drept.”

http://biblehub.com/interlinear/1_john/2-1.htm

– Ioan apostolul, ne amintește că avem un Avocat la Tatăl în caz că păcătuim

– Acest Apărător al nostru se numește Isus Cel drept

– El Însuși ne-a fost chiar și Jertfa pentru păcatele noastre nu numai Mijlocitor

– dacă El nu ne-ar fi murit pentru ele, nici nu ar mijloci pentru noi. Biblia afirmă clar că El se roagă și mijlocește doar pentru aleșii dați de Tatăl și nu pentru lumea nealeasă: Ioan 17.9.

– Duhul Însuși este numit Paraclet și face aceeași slujbă la fel ca Isus Domnul – Rom. 8.26-27.

Sunt oare Avocați, Isus și Duhul Sfânt, la tronul Tatălui, pentru toți oamenii? Nu. Ei sunt Avocați doar pentru cei regenerați care simt nevoia permanentă de curățire și cred în El pocăindu-se după fiecare păcat.

Duhul și Isus doar cu ei sunt într-o relație de Apărători și nu cu întreaga lume (mântuiți + nemântuiți). Pentru cei nemântuiți și necredincioși, Ei nu mijlocesc pentru că: ,,Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui” – Romani 8.9.b. Ei mijlocesc pentru cei cu păcatele deja ispășite!

De asta nu poate exista ideea următoare:

,, Tatăl alege pe unii, Isus moare pentru toți făcând o ispășire universală și Duhul naște doar pe aceia care vor.”

Dacă această teorie ar fi reală, am avea un Dumnezeu care nu mai lucrează în unitate (Triun) și spre împlinirea aceluiaș scop.

Linia trasată armonios cred că este următoarea:

,, Tatăl alege pe unii, Cristos moare pentru toate păcatele lor și Duhul îi naște doar pe aceștia din nou, dându-le viață eternă.”

– v. 2: ,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

păcatele noastre = păcatele credincioșilor din poporului evreu.

Noastre de aici include evreii credincioși, din mai multe motive:

– Ioan apostolul era în primul rând evreu și el se adresează evreilor. La fel ca Petru, Iacov și ceilalți apostoli ei au fost rânduiți pentru cele 12 seminții. Sunt numiți apostoli ai celor ,,tăiați împrejur”. În contrast cu ei, Pavel este numit apostol al celor ,,netăiați împrejur”.

– Autorul epistolei Către Evrei, Iacov, Petru, Ioan și Iuda se adresează evreilor.

Pavel se adresează neamurilor.

Iacov se adresează celor 12 seminții împrăștiate – Iacov 1.1.

La fel și Petru, aleșilor evrei din diaspora – 1Pet. 1.1.

Ioan scrie evreilor mântuiți cât și neevreilor mântuiți.

În 1Ioan, el se adresează evreilor mântuiți în repetate rânduri:

a) 1 Ioan 1.1: ,, … pe care (noi) L-am văzut …”

b) 1 Ioan 2.7: ,, …. Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care (voi) aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit.

(Poruncă auzită de evrei la începutul lucrării lui Isus; tot acești evrei credincioși avuseseră parte de porunca veche și nici decum credincioșii dintre neamuri)

c) 1 Ioan 2. 18-19: ,, ….Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

(Acești frați destinatari le scrie Ioan că ei înșiși auziseră de la Isus în Mat 24, că are să vină Anticrist. Mulți anticriști despre care Ioan scrie că ,,au ieșit dintre ai noștrii” erau tot evrei, pentru că în secolul 1, doar evreii erau singurul popor din care trebuia să iese Cristosul.)

întregii lumi = credincioșii dintre Neamuri

Termenul lume de aici este pus în contrast cu Israelul. În mentalitatea evreului era că Dumnezeu este numai al lor și că neamurile sunt câini blestemați. Domnul tocmai acest adevăr i-l transmite lui Nicodim, că El iubește și credincioșii dintre neamuri nu numai pe cei dintre evrei.

Acelaș contrast Evrei și Neamuri, este scos cel mai bine în evidență când comparăm 1 Ioan 2.2. și Ioan 11.51-52.

,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. ” – 1 Ioan 2.2.

,,Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” – Ioan 11.51-52.

1 Ioan 2.2. Ioan 11.51-52.

El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre (ale evreilor credincioși)

El a proorocit cî Isus are să moară pentru neam

,, …. și nu numai pentru ale noastre”

,, …. și nu numai pentru neamul acela”

,, … ci și pentru ale întregii lumi” – adică credincioși dintre Neamuri risipiți pe tot pământul

,, … ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți”


Ioan 3.16.

Ioan 3.16.

de Aurel Munteanu 27 sept. 2017

Contextul în care este scris versetul Ioan 3.16:

– într-o discuție particulară cu unul din fruntașii Iudeilor Nicodim (Nicodemos – gr. Învingătorul poporului)

– pe fondul discuției despre nașterea din nou pe care acesta nu o înțelegea – v. 3-10.

– Domnul îl anunță pe Nicodim că mărturia Sa și a ucenicilor nu va fi primită de popor – v.11.

– în v. 12, Isus le spune chiar dacă le-ar exemplifica învățătura Lui prin exemple de pe pământ, ei tot nu vor pricepe. Cu atât mai mult nu vor pricepe dacă folosește explicații ale lucrurilor de sus.

– v.13, arată că El este singurul în măsură să-i învețe lucruri cerești deoarece de acolo a coborât

– în v.14, le dă un exemplu pământesc prin care dorește să exemplifice scopul coborâri Lui din ceruri: exemplu înălțări șarpelui de aramă din pustiu, exemplu ce avea să prefigureze jertfa Sa.

Contextul înălțării șarpelui de aramă – Nehuștan:

– poporul cârtise împotriva lui Moise că îi scosese din Egipt

– cârtiseră împotriva lui Dumnezeu batjocorind mana (o numeau mizerabilă)

– poporul răzvrătit fusese condamnat de Dumnezeu și începuseră să moară

– Moise mijlocește pentru ei și Domnul le oferă soluția salvării de la moarte: trebuiau să înalțe pe o prăjină în tabără un șarpe strălucitor

– șarpele trebuia privit ca singura soluție a lor trimisă de Dumnezeu pentru salvarea lor (nu prăjina, cine citește să priceapă)

– toți mușcații trebuiau să privească nu oricum ci cu credință, pentru a trăi. Trăiau în ciuda mușcăturii.

– șarpele a fost înălțat ca soluție în vederea salvării și nu a condamnării a celor ce priveau cu credință la el

Cu alte cuvinte, Domnul Isus îi spune lui Nicodim, în v.14, că El este soluția pentru păcatele credincioșilor, singura soluție hotărâtă de Dumnezeu.

Coborând din cer, a venit să fie înălțat pe lemn, ca oricine privește la El cu credință, să trăiască chiar dacă a fost mușcat de Satana, șarpele cel vechi (prin păcatul adamic).

– v. 15, este o aplicație a v. 14: la fel cum cei ce priveau cu credință la șarpe trăiau și erau priviți ca trăind din morți, la fel se întâmplă cu cei ce cred în Cristos – trăiesc veșnic.

– v.16, arată 3 lucruri:

1. motivul pentru care Isus a fost dat ca ,,dar” al lui Dumnezeu: dragostea Sa.

2. pentru cine a dat Dumnezeu pe Fiul Său: fiecare care crede

3. scopul pentru care a fost dat Isus ca dar al Lui Dumnezeu: să nu piară ci să trăiască etern.

Cuvântul lume (kosmon) de aici include pe fiecare care crede atât dintre evrei cât și neamuri. Cuvântul lume se referă la lumea celor credincioși (aleșii lui Dumnezeu).

Cred că aceeași idee este transmisă și de Ioan Botezătorul, când spune:

,,A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” – Ioan 1.29.

Sun incluși și credincioșii dintre neamuri deoarece vedem că de rezultatul ispășirii au avut parte și samariteni, siro-fenicieni, greci, romani, etc..

Atât Ioan Botezătorul cât și Domnul Isus nu se abat cu nimic de la exemplu dat cu șarpele din pustiu deoarece, în tabără nu erau doar evrei ci și oameni din alte națiuni – Exod 12.38:

,,O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.”

Accentul în versetul 16, nu cade pe ,,toată lumea” ca marea masă a omenirii, ci pe ,,lumea formată din fiecare credincios, evreu, grec, roman, barbar, etc…”.

Această explicație are sens privită și în lumina întregii Scripturi deoarece, în Apocalipsa 5.9-10, scrie:

Și cântau o cântare nouă și ziceau: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam.

Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru, și ei vor împărăți pe pământ!”

Cuvântul lume ( Kosmos în greacă) are multe sensuri:

1 universul ca întreg – F.A. 17.24.

2 pământ – Ioan 13.1.

3 sistemul lumesc – Ioan 12.31.

4 întreaga rasă umană – Romani 3.19.

5 umanitatea cu excepția credincioșilor – Ioan 15.18; Romani 3.6.

6 de a desemna neamurile în contrast cu evreii – Romani 11.12.

7 lumea celor credincioși – Ioan 1.29; 3.16-17; 6.33; 12.47; 1Cor.4.9; 2Cor. 5.19, etc..

Fiecare sens trebuie interpretat în textul respectiv, apoi analizat în context după care în lumina întregii Scripturi. Numai așa cred că prindem înțelesul corect al cuvântului.