Definiţiile anumitor cuvinte de bază ale Sfintei Scripturi
Definiţie suveranitate:
Când afirmăm că Dumnezeul Triunic este suveran înseamnă că El acţionează fără vreun control sau influenţă exterioară şi face tot ce doreşte în conformitate cu voia şi înţelepciunea Sa infinită!
Definiţie providenţă:
Planul divin prin care este prevăzut și orientat cursul evenimentelor astfel încât Universul, ca întreg și creaturile individuale să realizeze scopurile stabilite de Dumnezeu.
Definiţia harului:
Graţiere nemeritată selectivă arătată de Dumnezeu oamenilor, graţie, favor nemeritat.
Natura harului pretinde ca acesta nu poate fi meritat – aceasta înseamnă ca nu se poate face nimic pentru a se obtine har, a mentine harul sau a ramane intr-o stare de har.
Definiţie : evanghelie = veste bună .
Ea spune că : ,,V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.” (1Cor. 15.3-5).
Definiţie predestinare:
Predestinarea este decretul special al lui Dumnezeu, hotărât înainte de a crea lumea, prin care El a decis sfârşitul fiecărei făpturi raţionale şi mijloacele prin care se va ajunge la acest sfârşit, pentru Gloria Lui.
Acest termen este de origine latină, unde înseamnă a decide dinainte şi a hotărî cursul unei acţiuni, scopul şi mijloacele de realizare ale acesteia. În greacă, cuvântul proorizo înseamnă a decide, a hotărî mai dinainte un anumit lucru pentru o anumită utilizare.
Definiţie respingere:
Respingerea este actul veşnic al lui Dumnezeu prin care El, după înţelepciunea şi dreptatea Sa, a determinat să nu acorde bogăţiile harului Său mântuitor anumitor oameni, lăsându-i în păcat şi pedepsindu-i pentru el, spre gloria Lui.
Respingerea vizează persoanele lăsate fără har.
Definirea voii lui Dumnezeu:
Yahweh are o voie revelată a Sa şi o voie ascunsă.
Voia Sa revelată este cea care o găsim pe paginile Scripturii, ne învață datoria noastră față de Dumnezeu și este standardul responsabilității noastre. Este datoria noastră față de El.
Voia Sa ascunsă este scopul tainic neschimbabil și trebuie să se întâmple în ciuda neascultării creaturilor Sale. Este scopul neschimbător și veșnic privitor la toate lucrurile pe care El le-a făcut, pentru ca ele să fie aduse la îndeplinire prin anumite mijloace, în vederea unui sfârșit stabilit, conform Isaia 46.10,b:
Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.”
Chemarea este mesajul prin care omul este îndemnat să înceteze rebeliunea faţă de Dumnezeu şi să se predea necondiţionat (să capituleze) ascultării de Cristos Domnul. Evanghelia îndeamnă la întoarcere către Dumnezeu. La această lucrare omul se împotriveşte eficient până în momentul când îl cheamă Duhul. Atunci omul ascultă chemarea supunându-se.
Există 2 feluri de chemare: generală şi particulară.
Chemarea generală o adresează predicatorul urechii externe. Chemarea externă întotdeauna este respinsă de omul natural, din cauza morții spirituale în care se află. Doar predicarea evangheliei nu este suficientă pentru a aduce omul natural la pocăinţă şi credinţă. Omul trebuie capacitat de Dumnezeu în direcţia întoarcerii de la păcat şi a încrederii în Hristos.
Chemarea particulară o adresează Duhul lui Dumnezeu. Din acest motiv ea este cea mai eficientă. Fără această lucrare divină nici un om nu poate răspunde evangheliei. Cuvântul trebuie să vină în puterea Duhului Sfânt pentru ca omul să creadă. Prin această chemare interioară aleşii ies în evidenţă şi sunt mântuiţi. Aceasta explică de ce unii cred iar alţii nu. Credinţa este rezultatul aplicării harului prin Duhul Sfânt la cei aleşi, capacitându-i să răspundă evangheliei. Chemarea eficace nu poate întâmpina rezistenţă, deoarece este o chemare a puterii Divine prin Duhul Sfânt.
Definiţia naşterii din nou:
Învierea duhului mort dintr-un om de către Duhul Sfânt se numeşte naştere din nou.
Definiție pocăinţă:
Pocăința este o schimbare a minții în sensul concepțiilor și atitudinilor fundamentale .
gr. = metanoia , metanoeo .
Noeo = gândire , înțelegere sau a fi pătruns de o idee
meta = după și totdeauna indică o schimbare
Definiţia credinţei:
Iar credinţa este siguranţa celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.(Evrei 11.1).
Definiţia mântuirii:
Scăparea de păcat şi de consecinţele lui. Este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu.
Mantuire : – ebr. : yesa
-gr. : soteria
– salvare; a elibera de factori ce constrâng pe cineva și-l îngrădesc; a duce la loc larg; libertate fără limite.
Definiţia faptelor bune:
Sunt faptele bune ce ne-au fost predestinate înainte de veci să mergem prin ele pentru ca Dumnezeu să Îşi câştige gloria. Tot datorită scestor fapte bune predestinate mai dinainte o să primim răsplătiri şi cununi în ceruri.
Definiţie sfinţenie:
Sfânt înseamnă pus deoparte ; dedicat ; consacrat ; tăiat ; separat ; separare în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau obiect.
În ebr. : qados ; gr. : hagios
Definiţia îndreptăţirii sau justificării :
Este o hotărâre juridică, un act juridic care are mai mult de a face cu justiţia lui Yahweh .
Înseamnă că El de la tronul Său te declară drept faţă de El şi te tratează ca şi când ai fi fost drept înaintea Lui .
Este un act prin care Dumnezeu transferă păcatul credinciosului asupra lui Cristos Isus cand a murit ca jertfă de ispăşire şi tot El transferă asupra credinciosului ascultarea perfectă a lui Cristos de Dumnezeu .
Acesta este actul prin care credinciosul este socotit îndreptăţit (neprihanit cum zice Cornilescu) .
Dumitru Cornilescu cam rateaza termenul traducându-l cu neprihanire . In DEX 2009 acesta este definit în felul următor:
NEPRIHĂNÍT, -Ă, neprihăniți, -te , Care este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur, curat, nepătat, imaculat; cast. – ne- +prihănit ( „păcătos, vinovat” < prihană).
Greşala lui Cornilescu a constat în înlocuirea termenului îndreptăţire care este un termen juridic, cu un cuvânt de natură morală – fără vină, fără pată. Cuvântul îndreptăţire vorbeşte de hotărârea lui Dumnezeu de a ne socoti drepţi în baza meritelor lui Cristos. El arată gloria jertfei. Însă cuvântul neprihănire are în vedere unul din efectele jertfei, şi anume spălarea sau curăţirea. Astfel acest termen trunchiază măreţia jertfei şi a hotărârii lui Dumnezeu cu privire la aleşi.
Definiţie depravare totală:
Depravarea totală nu înseamnă că fiecare om este cât poate fi el de rău, ci aceasta înseamnă că fiecare parte a omului a fost afectată în mod negativ de păcat: intelectul, sentimentele, conştiinţa şi voinţa.
Depravarea totală este cea care dezvaluie incapacitatea totală a omului de a se salva pe
sine însuşi şi aceasta din cauza efectului pe care l-a avut şi încă îl are păcatul asupra duhului şi sufletului.
Definiţia alegerii necondiţionate:
Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.
Definiţie ispăşire:
Ispăşirea este actul prin care păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi împăcarea lui Dumnezeu cu el.
În limba română, definiţia cuvântului ispăşire este aceea de a suferi din cauza unei greşeli, de a o răscumpăra prin suferinţă (conform DEX, 1998). Aceasta este o definiţie incompletă, făcând referire doar la partea de răscumpărare. În Scriptură, termenul are un înţeles mult mai bogat.
Următoarele cuvinte şi derivatele lor sunt traduse în româneşte prin ispăşire:
1. În evreieşte: kafar înseamnă a acoperi (kippur – acoperire) – păcatele erau acoperite sau păcătosul era acoperit de sânge înaintea lui Dumnezeu (Lev. 17:11, etc.).
a. Această acoperire însemna acceptarea de Dumnezeu a plăţii substitutive, satisfacerea dreptăţii Sale, temperarea mâniei şi împăcarea Lui cu ofensatorul (Lev. 1:4; 4:26; 5:16; etc.)
2. În greceşte, hilasmos ( + hilaskomai, hilasterion) – propiţiere sau satisfacţie. Mânia lui Dumnezeu este calmată fiindcă cerinţele dreptăţii Lui au fost împlinite (dreptatea Sa a fost satisfăcută) – Rom. 3:25; Evr. 2:17; 1 Ioan 2:2; 4:10
a. În Evr. 9:5, cuvântul hilasterion este tradus prin „capacul ispăşirii”, locul unde Dumnezeu se întâlneşte cu omul şi în care omul este acceptat pe baza sângelui.
Definiţie propiţiere:
Propiţiere înseamnă satisfacere (este traducerea cuvântului grecesc hilasterion). Prin intermediul propiţierii Dumnezeu poate arăta milă şi dragoste făpturilor păcătoase, rebele (Rom. 3:25).
Definiţie expiere:
Expiere este un sinonim pentru ispăşire şi înseamnă o stingere a vinei (datoriei) cuiva prin plătirea unui substitut de aceeaşi valoare.
Definiţie răscumpărare:
Răscumpărarea ste actul prin care Cristos plăteşte datoria păcătosului înaintea lui Dumnezeu, eliberându-l de sub pedeapsa adusă de păcatele comise.
A) În Ebraică, cel mai des folosit este cuvântul Gaal (a fi eliberat prin plătirea unui preţ, Eliberator): Iov 19:25; Ps. 19:14; 107:2, etc.
B) Cuvinte greceşti:
1. apolutrosis (eliberare) – înţelesul cuvântului este acela de a
plăti un preţ pe un sclav care este eliberat. În sens spiritual, suntem eliberaţi de sub puterea lui Satan, a păcatului, a lumii, etc.: Rom. 3:24; Ef. 1:7; 4:30; Col. 1:14
2. lutrosis (cumpărare prin plătirea unui preţ): Evr. 9:12
3. lutron, antilutron (preţul plătit pentru răscumpărare): Mat. 20:28; Mc. 10:45; 1 Tim. 2:6
4. agorazo, exagorazo (a cumpăra cu un preţ în forum. Exagorazo are sensul de a cumpăra şi apoi a scoate din forum) – Ioan 6:5, etc. În sens spiritual înseamnă a scăpa de sub pedeapsa păcatului prin plătirea unui preţ de sânge (Gal. 3:13; 4:5; 1 Cor. 6:20; 7:23; etc.)
Definiţie Împăcare:
În greceşte termenul katallasso (subst. Katallage) înseamnă schimbare de valori echivalente, repararea unei ofense, restaurarea favorului, reconciliere: Rom. 5:8-11; 2 Cor. 5:18-20; Ef. 2:13-18; Col. 1:21-23
Această împăcare este una obiectivă, este realizată de Cristos şi se referă la împăcarea omului cu Dumnezeu în sensul împăcării dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu ofensate de păcat. Cauza indignării şi mâniei lui Dumnezeu a fost îndepărtată aşa că manifestarea iubirii speciale şi a harului Său faţă de cei pentru care Cristos a murit este în perfectă concordanţă cu dreptatea şi sfinţenia Sa.
Definiţie chemare eficientă a Duhului:
Este răspunsul pozitiv inevitabil produs de puterea lui Dumnezeu în cei
aleşi la chemarea interioară a Duhului Sfânt în momentul în care ei aud chemarea
exterioara a Evangheliei.
Definiţia perseverenţei şi păstrării sfinţilor în har:
Perseverenţa sfinţilor este doctrina biblică ce învaţă că cei aleşi, pe care Dumnezeu i-a
pus deoparte şi i-a predestinat pentru mântuire, vor ramâne veşnic sub grija Lui suverană şi niciunul din ei nu va pieri.
1 Ioan 2.2.
1 Ioan 2.2.
de Aurel Munteanu 3 oct. 2017
Contextul în care apare versetul:
– cap. 1. 2 – mărturisirii lui Ioan în ce privește viața care este în Cristos
– părtășiei credincioșilor între ei pe baza comuniunii fiecăruia cu Viața arătată care era în
Tatăl
– cap. 1.3 – a părtășiei pe care o are credinciosul cu Tatăl și Fiul
– cap. 1.4 – descrie motivul pentru care sunt scrise aceste lucruri: ,,bucuria să le fie deplină”
– cap. 1.6 – dacă cineva spune că are comuniune cu El și umblă într-un păcat continuu, minte și nu trăiește o viață reală
– viața de trăire continuă în păcat (în fire), este comparată cu trăirea în întuneric
– viața de părtășie cu El este comparată cu trăirea în lumină
– cap. 1.7 – cine rămâne în comuniune cu El, poate avea comuniune și cu fratele de credință
– lucru care-i unește: sângele care le-a iertat păcatele
– cap. 1.8 – arată faptul că nu există perfecțiune (lipsa păcatului din viața celui născut din nou)
– cap. 1.9 – oferă soluția curățirii de păcate pentru cei iertați la Golgota și care perseverează în lumină în urma nașterii din nou.
Soluția curățirii de păcate:
a) mărturisirea după fiecare păcat
După mărturisire, scrie că El este credincios și drept să le ierte. De ce? Pentru că El a rămas credincios lucrării de împăcare și dreptatea Lui Îl obligă să acționeze în conformitate cu lucrarea de plătire a prețului, vinei aleșilor către Tatăl.
– cap. 1.10 – scrie că dacă cineva spune că n-a păcătuit niciodată contrazice pe Dumnezeu făcându-L mincinos
– cine nu recunoaște că este păcătos este mort spiritual și Cristos nu este în el
Cap. 2
– v. 1 – ,,Copilașii mei aceste lucruri vi le scriu ca să nu păcătuiți; și dacă cineva păcătuiește, un Paraclet avem la Tatăl, Isus Cristos (Cel) drept.”
http://biblehub.com/interlinear/1_john/2-1.htm
– Ioan apostolul, ne amintește că avem un Avocat la Tatăl în caz că păcătuim
– Acest Apărător al nostru se numește Isus Cel drept
– El Însuși ne-a fost chiar și Jertfa pentru păcatele noastre nu numai Mijlocitor
– dacă El nu ne-ar fi murit pentru ele, nici nu ar mijloci pentru noi. Biblia afirmă clar că El se roagă și mijlocește doar pentru aleșii dați de Tatăl și nu pentru lumea nealeasă: Ioan 17.9.
– Duhul Însuși este numit Paraclet și face aceeași slujbă la fel ca Isus Domnul – Rom. 8.26-27.
Sunt oare Avocați, Isus și Duhul Sfânt, la tronul Tatălui, pentru toți oamenii? Nu. Ei sunt Avocați doar pentru cei regenerați care simt nevoia permanentă de curățire și cred în El pocăindu-se după fiecare păcat.
Duhul și Isus doar cu ei sunt într-o relație de Apărători și nu cu întreaga lume (mântuiți + nemântuiți). Pentru cei nemântuiți și necredincioși, Ei nu mijlocesc pentru că: ,,Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui” – Romani 8.9.b. Ei mijlocesc pentru cei cu păcatele deja ispășite!
De asta nu poate exista ideea următoare:
,, Tatăl alege pe unii, Isus moare pentru toți făcând o ispășire universală și Duhul naște doar pe aceia care vor.”
Dacă această teorie ar fi reală, am avea un Dumnezeu care nu mai lucrează în unitate (Triun) și spre împlinirea aceluiaș scop.
Linia trasată armonios cred că este următoarea:
,, Tatăl alege pe unii, Cristos moare pentru toate păcatele lor și Duhul îi naște doar pe aceștia din nou, dându-le viață eternă.”
– v. 2: ,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. ”
– păcatele noastre = păcatele credincioșilor din poporului evreu.
Noastre de aici include evreii credincioși, din mai multe motive:
– Ioan apostolul era în primul rând evreu și el se adresează evreilor. La fel ca Petru, Iacov și ceilalți apostoli ei au fost rânduiți pentru cele 12 seminții. Sunt numiți apostoli ai celor ,,tăiați împrejur”. În contrast cu ei, Pavel este numit apostol al celor ,,netăiați împrejur”.
– Autorul epistolei Către Evrei, Iacov, Petru, Ioan și Iuda se adresează evreilor.
Pavel se adresează neamurilor.
Iacov se adresează celor 12 seminții împrăștiate – Iacov 1.1.
La fel și Petru, aleșilor evrei din diaspora – 1Pet. 1.1.
Ioan scrie evreilor mântuiți cât și neevreilor mântuiți.
În 1Ioan, el se adresează evreilor mântuiți în repetate rânduri:
a) 1 Ioan 1.1: ,, … pe care (noi) L-am văzut …”
b) 1 Ioan 2.7: ,, …. Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care (voi) aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit. ”
(Poruncă auzită de evrei la începutul lucrării lui Isus; tot acești evrei credincioși avuseseră parte de porunca veche și nici decum credincioșii dintre neamuri)
c) 1 Ioan 2. 18-19: ,, ….Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.
Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri. ”
(Acești frați destinatari le scrie Ioan că ei înșiși auziseră de la Isus în Mat 24, că are să vină Anticrist. Mulți anticriști despre care Ioan scrie că ,,au ieșit dintre ai noștrii” erau tot evrei, pentru că în secolul 1, doar evreii erau singurul popor din care trebuia să iese Cristosul.)
– întregii lumi = credincioșii dintre Neamuri
Termenul lume de aici este pus în contrast cu Israelul. În mentalitatea evreului era că Dumnezeu este numai al lor și că neamurile sunt câini blestemați. Domnul tocmai acest adevăr i-l transmite lui Nicodim, că El iubește și credincioșii dintre neamuri nu numai pe cei dintre evrei.
Acelaș contrast Evrei și Neamuri, este scos cel mai bine în evidență când comparăm 1 Ioan 2.2. și Ioan 11.51-52.
,, El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi. ” – 1 Ioan 2.2.
,,Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam. Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” – Ioan 11.51-52.
1 Ioan 2.2. Ioan 11.51-52.
|
El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre (ale evreilor credincioși) |
El a proorocit cî Isus are să moară pentru neam |
|
,, …. și nu numai pentru ale noastre” |
,, …. și nu numai pentru neamul acela” |
|
,, … ci și pentru ale întregii lumi” – adică credincioși dintre Neamuri risipiți pe tot pământul |
,, … ci și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți” |
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente