CUM POT FACE PARTE DINTR-O ADUNARE AUTENTICĂ? mesaj 5 – George Vladu
CUM POT FACE PARTE DINTR-O ADUNARE AUTENTICĂ?
A fi membru in Adunarea Domnului reprezinta cea mai inalta legatura pe care omul o poate avea cu Creatorul. Toti cei ce s-au alaturat Adunarii rascumparate de Domnul s-au indentificat cu Cel ce i-a rascumparat si iL reprezinta cat vor trai pe meleagurile acestui pamant.
Noi toti suntem datori sa respectam cerintele pe care Domnul le are pentru componenta Adunarii Sale pentru ca astfel, El sa o recunoasca si sa o poata folosi in scopul si planul pe care il are cu Ea inca din vesnicii.
I. NASTEREA DIN NOU
Nasterea din nou este lucrarea efectuata de Duhul Sfant in inima celui ales si chemat de Dumnezeu. Lucrarea nasterii din nou produce 2 elemente vizibile in cel credincios: (1) pocăinţa şi (2) credinţa.
POCĂINŢA – Pocăinţa este absolut necesară înainte de a exista o relaţie corectă între Dumnezeu şi om. Nu putem sa ne apropiem de Dumnezeul Cel Sfant decat cu credinta si prin pocainta.
Când Ioan Botezătorul a început să predice, primul său anunţ a fost „Pocăiţi-vă, căci Împăraţia cerurilor este aproape”.
Când Isus şi-a început lucrarea, primul lucru pe care l-a anunţat a fost: „S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Vezi Matei 3:1, 2 şi Marcu 1:15). Isus a învăţat mai târziu că unde nu este pocăinţă, urmează pieirea. „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel” (Luca 13:3).
Pavel, în predica sa a spus: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă ci porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (Fapte 17:30). El a mărturisit „şi iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu, şi credinţa în Domnul nostru Isus Cristos”.
Aceste versete sunt suficiente pentru ca cineva să înveţe că pocăinţa urmeaza naşterea din nou. Fiind o conditie esentiala a mantuirii si datorita faptului ca multi o inteleg gresit, trebuie să cercetăm mai în amănunt ce este pocăinţa.
Pocăinţa este deseori definită în mod general ca o „schimbare a minţii”. Acesta este sensul literal al cuvântului grec tradus „pocăinţă” în versiunea noastră a Bibliei. Înseamnă o minte schimbată.
Unii ne spun că pocăinţa este o întristare după voia lui Dumnezeu, dar Scriptura ne spune că întristarea după voia lui Dumnezeu aduce pocăinţă. (2 Corinteni 7:10).
Pocăinţa este rodul întristării după voia lui Dumnezeu. Trebuie reţinut faptul că pocăinţa este faţă de Dumnezeu. Pocăinţa, aşa cum o descrie Scriptura, este compusă din trei elemente. Dacă oricare din ele lipseşte, pocăinţa nu există. Cele trei elemente ale pocăinţei sunt: (1) intelectual (2) emoţional şi (3) volitiv [referitor la voinţă – n. ed.].
Elementul intelectual implică în special mintea. Acest element include convingerea de păcat, de vina şi consecinţele sale. Înainte ca un păcătos să se pocăiască în adevăratul sens al cuvântului, el trebuie să fie convins de vina sa înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să realizeze dreptatea condamnării sale. Convingerea de consecinţele groaznice şi de temut ale păcatului va determina persoana să fie plină de remuşcare, însă nu va exista pocăinţă adevărată până ce individul nu îşi conştientizează vina. Până nu realizează acest lucru, el stă înaintea lui Dumnezeu condamnat conform dreptăţii. Când păcătosul este total conştient de toate acestea, de obicei urmează al doilea element al pocăinţei.
Elementul emoţional include un adânc simţământ de regret. Fiind deja conştient de vina sa înaintea lui Dumnezeu şi de consecinţele groaznice şi de temut ale păcatului, întristarea umple inima păcătosului. Îi pare rău, nu doar pentru că este condamnat la moarte şi la iad, ci pentru că L-a ofensat pe Dumnezeu. Descoperă că natura şi viaţa sa sunt în opoziţie faţă de Dumnezeu şi răzvrătite împotriva Lui. În această condiţie, păcătosul trece printr-o stare groaznică (vezi Psalmul 116:3). În această stare, păcătosul va striga la Domnul după ajutor şi curăţire.
Cel de-al treilea element completează pocăinţa scripturală.
Elementul volitiv implică voinţa. În toate experienţele prin care trece, păcătosul este adus în punctul în care vrea să se întoarcă la Dumnezeu de la păcat, de la sine şi de la Satan. Când păcătosul se întoarce de la păcat, sine, lume şi Satan, nu mai rămâne decât cineva spre care să se întoarcă – Dumnezeu.
CREDINŢA – Credinţa este o condiţie esenţială şi absolută pentru mântuire. Scriptura ne invata ca „fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti”.
Totusi, nu orice credinta este mantuitoare pentru ca Domnul Isus ii invata pe ucenici ca „si dracii cred si se infioara”. Credinta necesara mantuirii nu este doar o credinta vaga in existenta Lui Dumnezeu si nici frica aceea cand se cutremura pamantul sau vine un necaz peste cineva.
Adevarata credinta porneste in urma auzirii Evangheliei si este zidita pe Adevarul Lui Dumnezeu. „pocaiti-va si credeti in Evanghelie” este mesajul pe care l-au prezentat oamenilor atat Ioan Botezatorul cat si Domnul Isus.
Mesajul Evangheliei il gasim inca din Vechiul Testament si mesajul acesta este Hristos (salvarea in El).
(Rom. 10:10-17) „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, … Dar cum vor chema pe Acela în care n’au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n’au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris: ,Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!` … Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.”
Toata lumea crestina vorbeste despre Hristos Domnul dar, oare toate formele in care este prezentat El si salvarea Lui este Evanghelia? Ap. Pavel ne avertizeaza ca sunt unii care duc „o alta Evanghelie”
(2 Cor. 11:4) „În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n’aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” iar in (Gal. 1:6-8) „Mă mir că treceţi aşa de repede dela Cel ce v’a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v’am propovăduit-o noi, să fie anatema!”
In momentul in care Ap. Pavel s-a confruntat cu un mesaj diferit decat cel pe care el il considera Evanghelie, acesta condamna dur orice alta invatatura/mesaj care nu corespundea cu mesajul real.
Care sa fie astazi aceasta „alta Evanghelie” de care Ap. Pavel era atat de frustrat? Era si este o evanghelie diluata in care, mantuirea este vestita si acceptata ca o combinatie de har si fapte.
Doresc sa ilustrez aceasta evanghelie falsa cu celebrul tablou folosit de acestia prin care Il prezinta pe Domnul stand in fata unei usi inchise fara clanta pe exterior. Ce imagine mai falsa poate exista in care sa-l vezi pe Domnul un cersetor neputincios care sta toata viata asteptand ca omul sa-I deschida. Cine poate fi mantuit printr-o asemenea „evanghelie”?
Aceeasi Evanghelie ce a fost predicata in Noul Testament a fost predicata si in Vechiul.
(F.A. 10:43) „Toti proorocii marturisesc despre El ca oricine crede in El, capata, prin Numele Lui, iertarea pacatelor.”
(F.A. 26:22, 23) „… am marturisit inaintea celor mici si celor mari, fara sa ma departez cu nimic de la ce au spus proorocii si Moise ca are sa se intample; si anume, ca Cristosul trebuie sa patimeasca, si ca, dupa ce va fi cel dintai din invierea mortilor, va vesti lumina norodului si Neamurilor.”
(Evrei 4:2) „Caci si noua ni s-a adus o veste buna ca si lor.”
Pavel spune foarte clar in 1 Corinteni 15:3, 4 ca Evanghelia pe care el a predicat-o a fost „dupa Scripturi”. Singurele „Scripturi” disponibile la vremea in care a scris acea epistola erau Scripturile Vechiului Testament, fiindca Noul Testament nu fusese inca scris.
(Luca 24:25-27, 44, 46) Ne arata cum Domnul Isus dupa inviere le explica ucenicilor Vechea Evanghelie care vorbea despre lucrurile privitoare la El care tocmai se intamplasera.
Unul din primele semne care duce la o apostazie vizibila si necontestata este: Renuntare de a se mai predica Vechea Evanghelie a harului. Aceasta Veche Evanghelie, inainte de toate ne spune cum Cristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; ca a fost ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Ea se adreseaza printr-o chemare generala, tuturor oamenilor morti in greselile si pacatele lor (Efeseni 2:1-3), dar facuta eficienta de Duhul, intr-un mod salvator in cei alesi neconditionat, inainte de intemeierea lumii (Efeseni 1:4)
Ea declara ca toate pacatele alesilor au fost ispasite la Golgota (Isaia 53:5) unde El a platit pentru fiecare pacat al lor (Matei 26:28) si a stins mania lui Dumnezeu Tatal, impotriva lor (Col.1:19-20). Ca atare alesul va fi atras prin Duhul Sfant de Tatal cu funiile iubirii catre Cristos (Ioan 6:44) si va merge perseverand pe cale prin puterea lui Dumnezeu, in cel mai responsabil mod (Ioan 10:28,29)
REGENERAREA ARE LOC ÎN MOMENTUL CREDINŢEI
Când este născut cineva din nou? În momentul în care se pocăieşte de păcate sau la botez? În momentul în care crede Evanghelia sau la botez? Din moment ce credinţa şi pocăinţa sunt cerute înainte de botez, dacă regenerarea are loc în momentul credinţei şi al pocăinţei, atunci nu are loc la botez.
Scripturile învaţă că o persoană este născută din nou în momentul în care crede în Evanghelie, înainte de botez:
1 Ioan, 5:1 „Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu…”
Observaţi căci cuvintele „crede” şi „este născut” în pasajul de mai sus sunt amândouă la timpul prezent. Aceasta înseamnă că ele au loc împreună, în acelaşi timp. Nu poţi crede fără să fii născut din nou şi nu poţi fi născut din nou fără să crezi. De aceea, Noul Testament învaţă că mântuirea vine în momentul credinţei:
Faptele Apostolilor, 16:30, 31„…,Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?’ Pavel şi Sila i-au răspuns: ‚Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.’”
Daca, pentru a face parte din Familia Lui Dumnezeu si a fi pe terenul Imparatiei Lui o persoana trebuie sa fie nascuta din nou si sa aiba viata schimbata, tot asa, prima cerinta pentru a fi membru in Adunarea Lui Cristos este o natura noua, spirituala. Intelegem prin asta ca, o persoana trebuie sa fie mai intai membru al Familiei Lui Dumnezeu si cetatean al Imparatiei pentru ca apoi sa faca parte si din Adunarea Lui Cristos.
Urmatorul pas pentru ca o persoaana sa se indentifice cu Trupul Adunarii (adica Cristos) este actul botezului.
II. BOTEZUL
IMPORTANŢA BOTEZULUI
Botezul este un act unic in viata unui crestin, de o bogata incarcatura simbolistica. Este primul act al ascultarii de Cristos, atat al unui suflet mantuit prin har, cat si al unei adunari a lui Cristos. Este un sfarsit, dar si un inceput, un angajament, dar si o datorie, este un indicator inspre Cristos, dar si o „uniforma” pe care crestinul o imbraca. Botezul nu este mantuitor, dar este o imagine a mantuirii; nu iti garanteaza intrarea pe portile Noului Ierusalim, dar este poarta de intrare in „casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului Celui Viu.”
Desi nu face diferenta dintre mantuire si pierzare, acesta separa ascultarea de neascultare. Botezul este un test atat pentru candidat, cat si pentru administrator. Oare poate afirma cineva ca este mantuit, deci prieten al lui Cristos, daca nu face ceea ce i-a poruncit El? Oare poate afirma vreo grupare ca este Adunarea lui Cristos, daca nesocoteste poruncile celui ce ar trebui sa ii fie Cap si Mire?
IMPORTANTA BOTEZULUI PENTRU CEL MANTUIT
Cat de important este botezul in Biblie? Este atat de important incat este gasit in ceea ce multi numesc „marea trimitere” in Matei 28:19. Este atat de important incat Isus a mers pe jos mai mult de 90 de kilometri pentru a fi botezat de Ioan (Matei 3:13; Ioan 1:29).
Este atat de important incat despre aceia care l-au respins sau au refuzat sa fie botezati se spune ca „au zadarnicit planul lui Dumnezeu pentru ei” iar despre cei ce s-au supus lui, se spune ca „au dat dreptate lui Dumnezeu”.
(Luc . 7:29-30) „Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan; dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.”
(Mat. 3:15) – „Drept raspuns, Isus i-a zis: „Lasa-Ma acum, caci asa se cade sa implinim tot ce trebuie implinit.” Atunci Ioan L-a lasat.”
Daca „piatra din capul unghiului” Adunarii nu a inceput activitatea Sa pe pamant pana nu a „implinit” ceea ce trebuia implinit (si anume „toata dreptatea” adica botezul), nici-o persoana mantuita care doreste sa-L urmeze pe El nu trebuie sa sara peste acesta.
Este atat de important incat, cei care l-au implinit in modul corect al Scripturii au devenit una cu Domnul Lor prin Adunare.
(Gal. 3:27) „Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.”
IMPORTANTA BOTEZULUI PENTRU ADUNARE
– Fiecare adunare este binecuvantata cu membrii noi care se alatura pentru a intregii Trupul Domnului pe pamant.
(F.A. 2:41) „Cei ce au primit propovaduirea lui au fost botezati; si, in ziua aceea, la numarul ucenicilor s-au adaugat aproape trei mii de suflete.”
O adunare autentica trebuie sa aiba privirea indreptata tot timpul spre Evanghelie pentru ca aceasta sa ramana curata iar in acelasi timp sa vegheze spre usa de intrare in adunare si anume, spre actul botezului care este o imagine a Evangheliei. Totodata ea trebuie sa priveasca si spre cei ce intra prin botez in Adunare ca acestia sa fie candidati potriviti dupa voia Lui Dumnezeu. Ea trebuie să se păzească cu conştiinciozitate de primirea membrilor descalificaţi din punct de vedere moral şi spiritual.
Starea firească, letargică şi indiferentă a bisericilor contemporane se datorează în mare măsură faptului că în biserici au intrat prea mulţi membri ce nu întrunesc condiţiile. În ultimii ani s-a pus prea mult accent pe cresterea numarului de membri în loc de a se accentua regenerarea.
Scopul pentru care este facut si modul in care este facut sunt 2 lucruri esentiale si trebuie sa le acordam mare atentie.
1. CANDIDATUL POTRIVIT
NU BOTEZAM PENTRU A SALVA OAMENII DE LA PACAT SI NICI PENTRU A CRESTE NUMARUL DE MEMBRII DIN ADUNARE
Nu doar că nu există exemple sau precepte în care persoane necredincioase şi nepocăite să fi fost botezate, dar Biblia nu conţine nici o poruncă sau exemplu în care vreun copil să fi fost vreodată botezat.
Ştiind că nu există precepte sau exemple care să susţină botezul pruncilor, cei ce îl practică se bazează pe deduceri pentru a-şi argumenta doctrina şi practica.
Prima condiţie pentru membralitatea în adunare este naşterea din nou.
O persoană care nu a fost „născută de sus” nu întruneşte condiţia pentru a face parte din adunarea lui Isus Cristos. Adunarea este o instituţie cerească; chiar dacă se află în lume, ea nu este din lume. Adunarea trebuie să Îl mărturisească pe Cristos în lume. Mărturisirea pretinde ca membrii adunarii să Îl cunoască personal pe Cristos. Misiunea adunarii este aceea de a răspândi lumina Domnului Isus în lume. Cum o poate face, dacă este lipsită de lumină?
Henry Vedder spune in cartea sa „A Short History of the Baptists” p. 410: „Cea mai importantă caracteristică a baptiştilor… se referă la natura adunării. Baptiştii au susţinut întotdeauna că adunarea nu este un corp lumesc [secular], ci spiritual – spiritual nu în sensul lipsei unei organizări locale sau a unei identităţi vizibile, ci datorită faptului că este organizată pe baza vieţii spirituale. Cu alte cuvinte, adunarea trebuie să consiste doar din persoane regenerate – adică din persoane care oferă lumii o dovadă credibilă că au fost născuţi din nou de Duhul lui Dumnezeu.”
Anabaptiştii, care construiau o Adunare după modelul apostolic, pretindeau că doar cei credincioşi sunt candidaţi potriviţi pentru membralitatea în adunare. Adunarea trebuia să fie păstrată curată şi să se purifice în mod continuu.
Baptiştii au susţinut dintotdeauna că naşterea din nou este condiţionată de anumite principii divine. Aceasta nu înseamnă că există anumite fapte neprihănite pe care trebuie să le facă un păcătos. Scripturile învaţă în mod ferm că un om neregenerat nu poate face nimic pentru a merita mântuirea.
Dumnezeu capacitează oamenii prin harul Său să facă acele lucruri necesare regenerării. Dumnezeu nu împlineşte acele condiţii în locul păcătosului, dar lucrează într-un mod atât de eficient la inima păcătosului, încât individul este capacitat să facă lucrurile cerute.
Pocainta, credinta si nasterea din nou sunt lucrarea Duhului in viata celui pus deoparte pentru mantuire fara ca acestea sa fie intr-o ordine bine determinata.
MOTIVUL SCRIPTURAL
De ce să ne botezăm? Vasta majoritate a creştinilor mărturisitori cred că iertarea de păcate se obţine în mod literal prin botez. Afirmă clar Scripturile că iertarea de păcate şi mântuirea sunt obţinute prin botez?
„Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu: 16:16)
„Pocăiţi-vă’, le-a zis Petru, ‚şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.’” (Faptele Apostolilor 2:38)
„Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” (Faptele Apostolilor 22:16)
Cum spală botezul păcatele, cum mântuieşte el? O face literal sau figurativ? Nu există decât un singur pasaj care răspunde clar:
„…[duhurile] care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt. ICOANA ACEASTA ÎNCHIPUITOARE vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Cristos” (1 Petru 3:20, 21)
Botezul ne mântuieşte în „imagine”, la fel cum Noe a fost mântuit în mod „figurativ” prin apă.
Botezul te identifica public cu Cristos
Am vazut din punct de vedere negativ pentru ce nu este destinat botezul. Nu este destinat sa mantuiasca literal.
Se poate intreba acum, „atunci de ce Scriptura pune un asa mare accent pe botez, daca nu are nimic de a face cu mantuirea literala?” De ce spune Isus ca botezul implineste „toata dreptatea”?
Botezul scriptural este extrem de important deoarece identifica public credinciosul cu sistemul de credinta al Noului Testament definit de Scripturi ca fiind „credinta data sfintilor odata pentru totdeauna” (Iuda 3).
Termenul grecesc bapto isi are originile legate de industria vopsirii materialelor. Materialul era scufundat in vopsea pana cand se identifica cu culoarea vopselei.
La fel, botezul este destinat a fi o placuta de identificare PUBLICA. In multe feluri, te identifica public cu Cristos.
In primul rand, te identifica public, FIGURATIV cu Evanghelia lui Cristos, cum aceasta ilustreaza moartea, ingroparea si invierea Sa. Romani 6:4 si Coloseni 2:12 ambele invata ca in botez este ilustrata o ASEMANARE a mortii, ingroparii si invierii lui Cristos.
Botezul te identifica public cu ASEMANAREA Evangheliei lui Cristos. Astfel, botezul potrivit te identifica public cu adevarul fundamental al doctrinei Soteriologiei sau doctrinei mantuirii.
2. Botezul te identifica public cu adevarul fundamental al vietii noi in Cristos.
„…prin botezul in moartea Lui, am fost ingropati impreuna cu El, pentru ca, dupa cum Cristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua.” Romani 6:4
Pavel spune ca toti care au fost botezati pentru Cristos „s-au imbracat cu Cristos” (Galateni 3:27). Ideea de a te imbraca cu ceva inseamna a purta ceva public, in vazul tuturor. In botez, viata veche este ingropata si viata noua rasare, pentru a umbla ca si Cristos. Botezul declara o viata schimbata. Botezul identifica candidatul cu invierea noii vieti a lui Cristos.
3. Botezul te identifica public cu biserica lui Cristos, trupul Sau.
„Cei ce au primit cuvantul lui cu bucurie, au fost botezati; si, in ziua aceea, LA NUMARUL UCENICILOR AU FOST ADAUGATE cam trei mii de suflete… Si Domnul ADAUGA in fiecare zi LA BISERICA LOR pe cei ce erau mantuiti.” (Fapte 2:41, 47)
Argumentul lui Pavel era foarte simplu. In botez este ilustrata invierea si credinciosul se identifica cu acea speranta a invierii. Daca nu exista o inviere, de ce sa fi botezat? Botezul te identifica public ca unul care marturiseste speranta intr-o inviere viitoare. De aici, adevarul fundamental al doctrinei glorificarii sau „sperantei binecuvantate” este inclus in administrarea potrivita a botezului.
4. Botezul este destinat a te identifica public cu doctrina despre Cristos, ca sistem de credinta. Supunerea fata de un administrator pentru botez este considerata de Scripturi ca supunere fata de sistemul de credinta sustinut de administrator.
„…botezandu-i… Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit…” (Matei 28:19, 20)
„Cei ce au primit propovaduirea lui, au fost botezati; si in ziua aceea, la numarul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. Ei staruiau in invatatura apostolilor…” (Fapte 2:41-42)
Astfel, supunandu-te unui administrator pentru botez, doua lucruri sunt semnificate:
– candidatul a facut alegerea de a se identifica public si astfel de a aproba doctrina si lucrarea administratorului (altfel, de ce te-ai supune lui?).
– acesta este o angajare publica de a fi ucenicizat in credinta administratorului. Atat cat privesc Scripturile, supunerea fata de botez este de asemenea supunerea de a fi ucenicizat in doctrina si practica administratorului.
De asemenea, gramatica greaca in Matei 28:19-20 cere ca ucenicia sa includa botezul ca si conditie obligatorie invatarii. Acest text autorizeaza administratorul botezului sa ii invete „sa pazeasca tot”. In esenta, aceasta inseamna ca supunerea fata de botez este de asemenea supunere fata de „sistemul” de credinta al acelui administrator.
In vremurile Noului Testament, botezul era efectuat de cei sanatosi in credinta. Cu toate acestea, astazi, nu doar ca randuiala a fost distorsionata, dar cand este efectuata de administratorul nepotrivit, te identifica public cu un sistem de credinta fals.
Administratorul botezului tau este la alegerea ta. Daca o persoana alege sa se supuna PUBLIC unui preot catolic, atunci toti cei care vad sau aud aceasta vor presupune automat ca persoana respectiva este ucenicizata in sistemul de credinta catolic, fiindca de ce altceva ar alege un preot sa o boteze?
C) MOD SCRIPTURAL
Toţi termenii traduşi prin „a boteza, botez, Botezător, botezând” sunt derivaţi din rădăcina grecească bapto. În Noul Testament găsim forma verbală, substantivală şi de participiu (baptizo, baptisma, baptismos, etc.).
Totuşi, ştiaţi că nu există nici o traducere românească a Bibliei care să traducă vreunul din aceşti termeni? Nu există nici măcar una!
În loc de a-i traduce, toate îi transliterează. Ştiţi care este diferenţa dintre o traducere şi o transliterare? O traducere redă înţelesul unui cuvânt dintr-o limbă în alta. Deci, a traduce un cuvânt din greacă în română înseamnă a oferi un cuvânt românesc al cărui înţeles este echivalent cu înţelesul termenului grecesc.
O transliterare redă sunetele echivalente ale unui cuvânt dintr-o limbă în alta. A translitera înseamnă a oferi o pronunţie a termenului grecesc adaptată sunetelor româneşti.
Cu alte cuvinte, Bibliile noastre româneşti nu ne spun ce înseamnă termenul grecesc bapto, împreună cu substantivele, participiile şi verbele derivate, ci doar cum sună acesta în româneşte!
Fiecare lexicon grec oferă aceleaşi sensuri şi aceeaşi uzanţă pentru baptizo şi formele sale derivate.
„a scufunda, a afunda, a imersa”
Nici un lexicon grec nu neagă faptul că acesta este înţelesul antic şi uzanţa termenilor. Nici un lexicon grec nu redă stropirea sau turnarea ca înţeles şi uzanţă istorică legitimă.
Un alt inteles si practica gresita in actul botezului este afundarea tripla.
Afundarea triplă, prin forma sa repetitivă, perverteşte adevărul esenţial al Evangheliei, că Cristos a murit o singură dată, a fost îngropat şi a înviat o singură dată, iar acea unică dată este în totul suficientă. Repetiţia neagă suficienţa morţii „o dată pentru totdeauna” (Evrei, 10:10).
D) ADMINISTRATOR SCRIPTURAL
Cine este autorizat să administreze botezul? Poate oricine să îl efectueze? Unii aşa cred!
Atunci cand preotii cei mai de seama si batranii poporului Israel iL ispiteau pe Domnul Cristos punand-ul sa spuna cu ce putere si cu ce autoritate face tot ceea ce face, El le intoarce intrebarea spre autoritatea de a boteza a lui Ioan Botezatorul. Observam din aceasta situatie ca, atat preotii cat si batranii poporului si tot norodul acceptau sau nu pe cineva sau lucrarea acestuia in urma unei „imputerniciri” recunoscute. Stim ca, Domnul Cristos nu a fost acceptat de multi datorita faptului ca nu-i recunosteau autoritatea fie ca venea dintr-o zona unde nu era profetit ca va veni Mesia fie ca-i cunostea familia.
Exista in istoria pe care astazi Bisericile Baptiste o prezinta, invatatura precum ca, John Smith, liderul miscarii separatiste din Biserica Anglicana, „… hotăreşte să se boteze pe el însuşi, chiar dacă el nu era încă clar cu conceptul şi forma botezului, pentrucă el însuşi s-a botezat turnând apă pe capul său. După aceasta la fel a facut şi cu prietenii lui, turnând apă pe capetele lor ( în jur de 40 de persoane), şi o nouă entitate religioasă a început – Biserica Baptistă, cu John Smith recunoscut ca Păstorul ei.” ( Wayne jackson, Christian Courier: Archives) http://www.voxdeibaptist.org/istorie_baptista.htm
Nici Ioan Botezătorul nici Domnul Cristos nu au crezut că cineva poate să şi-l administreze lui însuşi. Nu avem nici precept, nici exemplu în Scripturi pentru auto-botezare. Isus a mers pe jos nouăzeci de kilometri pentru a fi botezat de cineva autorizat şi trimis de Dumnezeu pentru a boteza.
De asemenea, nu avem nici un verset care să ofere precept sau exemplu de necredincioşi care să îi boteze pe alţii.
Pe cine a autorizat Cristos să administreze botezul? (Matei, 28:18-20) textul acesta numit si „Marea Trimitere” răspunde exact la această întrebare.
În versetul 18 se tratează problema autorităţii. Isus a pretins că are toată „puterea”. Termenul grecesc tradus prin putere este exousia şi se referă la puterea bazată pe autoritate. Cristos pretinde că are „toată” autoritatea în ceruri şi pe pământ. Pe baza acestei autorităţi a dat El însărcinarea prin care deleaga/imputerniceste un grup de oameni care sa actioneze in locul Lui.
Un studiu atent al Scripturilor va demonstra că autoritatea finală în administrarea publică a treburilor Împărăţiei pe pământ este în adunările lui Isus Cristos, nu între slujitorii lor ca şi clasă separată.
Isus a identificat autoritatea finală pe pământ nu în Petru sau în alt bărbat ordinat, ci afirmă „spune-l adunarii” (Matei, 18:17-18).
În Faptele Apostolilor, 1:15-26 şi în 6:3, 5, apostolii cheamă adunarea să selecteze membrii pentru ordinare. În Fapte, 11:1-17, Petru trebuie să răspundă pentru acţiunile sale înaintea adunării. În Fapte, 11:22 adunarea îl alege şi îl trimite pe Barnaba la Antiohia. În Fapte, 13:1-4, Duhul Sfânt vorbeşte în adunare pentru selectarea şi trimiterea lui Pavel şi a lui Barnaba pe câmpul de misiune, iar înaintea acestei adunări care i-au trimis s-au întors ei după fiecare călătorie misionară şi au raportat acţiunile lor (Fapte, 14:26-27). Adunarea i-a selectat şi i-a trimis pe Pavel şi pe Barnaba pentru a-i reprezenta înaintea adunării din Ierusalim în Fapte, 15:1-3.
Observaţi remarca lui Luca, ce spune că „au fost petrecuţi de adunare” – Fapte, 15:3
În Fapte 14:22-23, unde au fost ordinaţi bărbaţi în adunări, Luca foloseşte termenul grecesc special tradus prin „au rânduit” se referă la votul majorităţii.
Mai mult, din moment ce Marea Trimitere este valabilă pentru toată epoca („până la sfârşitul veacului”), este evident că:
– nu putea fi dată lui Petru sau oricărui alt apostol ca şi indivizi, din moment ce toţi au murit cu mult timp înainte de încheierea acestei însărcinări.
– Nu putea fi dată lor nici în calitate de „apostoli”, deoarece această slujbă a încetat (1 Corinteni, 15:8) datorită naturii cerinţelor pentru acea slujbă (Fapte, 1:21-22).
– Nu putea fi dată lor în calitate de creştini, deoarece nu toţi creştinii s-au supus botezului scriptural, fiind instruiţi în „toate lucrurile”.
– Nu le putea fi dată decât în calitate de reprezentanţi ordinaţi ai adunării, deoarece doar adunării ca instituţie i se promite o existenţă până la sfârşitul veacului (Matei, 16:18; Efeseni, 3:21) ca „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Timotei, 3:15).
Apostolii au fost primii reprezentanţi ordinaţi „rânduiţi în Adunare” de Cristos (1 Corinteni, 12:28). Prin urmare, adunarea este autorizată să administreze Marea Trimitere prin reprezentanţii ei ordinaţi.
Dacă ai fost botezat de un predicator ce nu aparţine vreunei adunări, adică unul care nu se supune şi nu acţionează sub autoritatea unei adunări nou testamentare, atunci ai fost doar udat de un administrator neautorizat şi necalificat.
De exemplu, cei botezaţi de Apolo în Fapte, 19:1-6 au fost rebotezaţi de Pavel (care acţiona sub autoritatea adunării din Antiohia – Fapte, 13:1-4; 15:2). Pe de altă parte, când Apolo a fost instruit mai bine, el nu a mai acţionat ca un predicator liber profesionist, ci din acel moment a lucrat prin intermediul adunărilor nou testamentare (Fapte, 18:27-28; 19:1).
Administratorul corect pentru botez este un reprezentat calificat şi ordinat al unei adunări nou testamentare.
Daca acest act este incredintat de Domnul doar Adunarii atunci, Adunarea este responsabila sa-l faca in felul in care i-a fost incredintat de Domnul si dupa modelul Lui.
` Daca Dumnezeu nu a lasat nici-o instructiune specifica sau exemple care sa defineasca botezul scriptural, atunci acesta poate fi administrat in orice fel doresti. Dar, daca Dumnezeu a definit botezul scriptural prin instructiuni si exemple specifice, atunci orice act contrar acelei definitii nu este botez scriptural, ci este neascultare si, prin urmare, este invalid.
Prin botez, persoana se indentifica cu invatatura de credinta a celui care il boteaza si a adunarii pe care acesta o reprezinta.
Exemplu: cursurile ce cateheza facute cu candidatii pentru botez de unele biserici.
Daca o adunare predica o evanghelie falsa sau principiile ei de functionare sunt bazate pe practici nebiblice atunci, toate botezurile ei nu sunt valide/acceptate de Domnul.
Daca o adunare accepta botezuri straine in randul membrilor ei ea arata prin aceasta ca, este de acord cu invatatura si autoritatea celor care au ucenicizat si botezat pe cei pe care ii primesc. Acceptand toate acestea inseamna ca se indentifica cu acele biserici de unde acestia vin si astfel devin una cu ele. Domnul Cristos ne-a invatat ca: „Putin aluat dospeste toata plamadeala”.
Pentru ca cineva sa fie parte a Adunarii Lui Cristos trebuie sa fie o persoana nascuta din nou care sa arate lucrul acesta printr-o viata de pocainta si credinta si sa fie botezata cu un botez care sa intruneasca toate conditiile unui botez valid.
Botezul pentru a fi valid trebuie sa intruneasca 4 conditii: candidatul, motivul, modul si administratorul scriptural. (o persoana care marturiseste nasterea din nou, care se boteaza prin afundare completa pentru a marturisi innoirea vietii si identificarea cu Cristos si cu doctrina lui. Aceasta persoana trebuie sa fie botezata de un barbat care actioneaza sub autoritatea unei adunari autentice.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente