,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Posts tagged “Charles Finney

Primește-L pe Domnul Isus în inima ta

Primește-L pe Domnul Isus în inima ta

 

Mulți dintre noi aud expresia aceasta la evanghelizările moderne ale zilelor noastre. Ea este des folosită atunci când se fac așa zisele ,,chemări la mântuire” adresate publicului spectator. Expresia aceasta este nescripturală din mai multe motive:

1. Ioan Botezătorul , Domnul Isus sau apostolii nu au folosit-o niciodată. Ei totdeauna în predicile lor au arătat starea de păcat a omului și le-a arătat singura cale de salvare – Isus Cristos. Niciunul dintre ei nu a făcut manipulări psihologice asupra auditoriului, nu i-a constrâns psihologic cu trucuri ieftine, nu a încercat să îi motiveze emoțional cu ,,istorioare lacrimogene”, ci totdeauna s-au bazat pe lucrarea Duhului (la auzirea evangheliei) și voința Sa suverană în regenerarea ascultătorilor.

Ei nu s-au adresat niciodată omului lăsându-i senzația că el poate să facă ceva în privința propriei mântuiri, ci și-au bazat predicarea pe puterea Duhului, în ciuda incapacității omului, știind că ,,propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1Corinteni 1.18).

Ucenicii și Domnul nu a folosit o asemenea expresie deoarece ei au știut care este lucrarea Duhului în mântuire și care este responsabilitatea umană după ce omul este adus la viață de Duhul.

2. Se neagă moartea spirituală a individului căruia i se adresează chemarea. Toți care fac chemarea aceasta nescripturală pleacă de la premiza că omul este bolvav spiritual sau adormit din cauza păcatului, că se naște înzestrat cu ,,voință liberă” și el are capacitatea să accepte sau să refuze oferta predicatorului. El are nevoie doar de o conștientizare, o trezire și nu de o înviere din morți!

Toți aceștia uită voit că Pavel și Domnul Isus a spus:

,,Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.” (Efeseni 2.1-2);

,,Nineni nu vine la Mine dacă nu-l trage Tatăl”(Ioan 6.44) și

,,Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu” (Romani 3.11).

În această stare de mort spiritual omul nu poate să se decidă pentru Cristos, nu poate gândi ca Dumnezeu și nu-I poate înțelege căile (Isaia 55.8, 9; Iov 11.7,8), nu poate înțelege lucrurile spirituale pentru că ele se judecă duhovnicește (1 Corinteni 2.14), nu poate vedea lucrurile spirituale (Ioan 3.3), nu poate fi plăcut lui Dumnezeu (Romani 8.5,8,9) și nici nu poate crede în Cristos (Ioan 10:26).

3. Se pleacă de la premiza greșită că omul este factorul decizional și inițiatorul propriei mântuiri. Aceasta este o greșală teologică gravă. Biblia declară că Dumnezeul Triunic este inițiatorul mântuirii păcătoșilor și nu păcătoșii decid dacă vor să fie mântuiți sau nu! Lucrul acesta s-a hotărât din eternitate de când s-a făurit planul etern (nu din momentul când aud ei evanghelia) și nu a fost lăsat la inițiativa sau decizia omului, după cum stă scris:

,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.” (Efeseni 1.3-6).

,,El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1.9).

Pentru că se neagă inițiativa, alegerea suverană a lui Dumnezeu în mântuire și moartea spirituală în care se naște omul, de aceea se predică peste tot astăzi: ,,trebuie să îți faci partea ta în mântuire deoarece Dumnezeu și-a făcut-o pe a Sa”. El a făcut tot ce a depins de El, dar acum depinde și de tine dacă dorești să îți faci partea. Partea omului mort spiritual constând în acceptarea ofertei mântuirii prin exersarea voinței. În termeni teologici aceasta numindu-se regenerare decizională. Personal cred că este mai mult un avort decât o naștere spirituală.

4. Nu se ține cont de etapele mântuirii. Mântuirea este un proces ce începe din eternitate așa cum declară apostolul Pavel în Romani 8. 29-30. Pozițional în Cristos suntem priviți ca mântuiți și glorificați, dar ca să ajungem acolo noi trebuie să trecem prin lumea aceata încorsetată în timp, unde trebuie să ne naștem morți în păcat datorită lui Adam, după care:

a) întâi de toate trebuie să auzim evanghelia predicată – fără a auzi evanghelia nu poate fi mântuit nici un om matur;

b) Duhul Sfânt trebuie să vină să ne nască din nou, ca să căpătam viața eternă;

c) odată cu învierea duhului mort din noi (nașterea din nou), primim în dar: pocăința, credința, voința și înfăptuirea, faptele bune rânduite dinainte ca să umblăm prin ele și tot în ceea ce privește viața. Tot procesul acesta fiind numit mântuire.

Duhul este Cel care ne face să-L primim pe Cristos Domnul după ce am fost aduși la viață, ne-a schimbat mintea și ne-a dat credința. Noi prin noi înșine (prin fire), nu putem primi pe Cristos. Inima noastră (sufletul, nu e vorba de inima de carne ce pompează sângele în organism), este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea (Ieremia 17.9). Dacă ne înșeală ea pe noi deseori în lucruri mărunte, cum să ne treacă prin gând să o implicăm în lucruri atât de înalte?

5. Se abuzează eronat de textul din Apocalipsa 3.20 și de cel din Deuteronom 30. 19.

Conform cu Apocalipsa 3.20, predicatorii aceștia prezintă pe Isus bătând la ușa inimii încuiate a omului, ușă cu mânerul înlăuntru și zăvorul tras, pe care doar respectivul o poate deschide când voiește. Isus Domnul bate ca un cerșetor și trece mai departe plângând că omul nu îl primește. Cel care i se face milă și ,,Îl primește” i se dă de înțeles că Îi face o onoare lui Cristos în felul acesta! Câtă înjosire, la Adresa Mântuitorului Atotputernic! Să Îl ilustrezi ca pe un milog, pe El Regele universului în fața căruia toate creaturile cad cu fața la pământ, munții se topesc ca ceara și tremură până și umbrele sub ape! Înjosirea aceasta este atât de populară la adresa Sa încât a ajuns să fie pusă chiar în cântece:

/: A bătut la uşa ta cineva

Şi n-a deschis nimenea:/

În tăcerea negrei nopţi

Stă un om şi plânge,

/: Faţa Lui e numai răni,

Pieptul numai sânge. /

 

(:Eu sunt pâinea ce s-a frânt

Lumi-ntregi

Şi sunt vinul noii legi:)

N-am venit să plâng acum

Răni usturătoare

Plâng pe cei ce pierd acum

Ultima chemare

 

(:A bătut la uşa ta cineva

O deschide-i nu uita:)

Nu lăsa să plece trist

Poate niciodată

(:Mâna Lui la uşa ta

N-are să mai bată:)

 

Adevărul este că textul din Apocalipsa nedorind să intru în detalii, se adresează unor frați ce erau membrii botezați în Adunarea din Laodicea, care erau deja născuți din nou, redincioși în Cristos, pocăiți și mântuiți.

Iar versetul din Deuteronom 30, se adresează poporului Evreu ca popor de Legământ ce i se promitea prosperitate, viață lungă în țara promisă, toate acestea fiind condiționate de ascultarea lor de poruncile Legii. Versetul acesta 19, nu poate fi folosit la predările sau primirile în inimă a lui Cristos, pentru că:

– versetul nu spune nimic cu privire la Domnul Isus

– versetul nu spune nimic cu privire la acceptarea sau respingerea Lui ca Mântuitor

– versetul nu spune nimic cu privire la jertfa de ispașire de la Calvar

– versetul nu spune nimic cu privire la nașterea din nou a cuiva ( ironia este că arminienii cihiar neagă că ar exista naștere din nou în Vechiul Testament, și totuș folosesc acest pasaj!)

– versetul nu spune nimic cu privire la vre-o mântuire spirituală ci vorbește de binecuvântare materială, viață lungă, bătrânețe fericită și locuire a țării de-a lungul generațiilor

– versetul nu scoate în evidență vre-o ,,vointă liberă” ci reamintește mai degrabă datoria lor și respectarea promisiunilor asumate în Legământul mozaic.

Concluzie:

Nu încercați să păcăliți oamenii când le prezentați evanghelia. Nu lăsați omul mort spiritual să creadă că are vre-o șansă să facă ceva ca să fie mântuit. Explicații că nu el este factorul decizional în mântuire ci, Dumnezeu! Tu ai datoria doar să îi predici evanghelia și să te rogi pentru el în speranța că și el este prins în planul de mântuire ca să fie născut din nou. Nu trebuie tu să îl manipulezi psihologic, să îi spui ,,istorioare lacrimogene”, să îl faci tu să se decidă, să primească, să ,,își deschidă inima”, dacă nu i-o deschide Dumnezeu (vezi cazul Lidiei – F.A. 16.14). Nu încerca să faci tu lucrarea Duhului folosind armele firi pământești. Nici odată nu o să poți face tu, ce este de datoria lui Dumnezeu să facă!

Nu încerca pentru că tu nu știi dacă respectivul va fi mântuit sau nu! Tu și cu mine nu știm dinainte cine va fi mântuit sau nu deoarece, niciunul din noi nu a citit Cartea Vieții Mielului! Uite-te câți au ajuns o ruină fiind mințiți de astfel de falși evangheliști. Dacă tu îl manipulezi psihic, îl influențezi doar emoțional, îi ,,prescrii rețeta” cu tot ce trebuie să facă și el rămâne neschimbat, îi faci de două ori rău! Odată că îl minți și a doua oară îl lași să creadă că el a fost născut din nou în ziua când a dorit să fie născut. Nu uita niciodată că nu tu programezi nașterea din nou a vreunui om, nu tu îl naști din nou, nu tu îi dai viață veșnică ci Dumnezeu. Scriptura lămurește pe deplin lucrul acesta:

,,născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1.13).

Tu când ai fost mântuit? Când te-a născut Duhul într-un mod suveran sau când ai luat tu hotărârea? Cine a fost factorul decizional în mântuirea ta, tu sau Dumnezeu? Dacă tu ai fost factorul decizional în propria mântuire, e o mântuire a ta și nu una lucrată de Domnul! O astfel de mântuire nu va duce pe nimeni în cer. Nu poți mulțumi niciodată cuiva că te-a mințit frumos toată viața și ,,te-a dus cu preșul” până ai ajuns în cer!

Mergi la Domnul și caută mântuirea, doar Domnul poate să arate îndurare și milă fără de care nimeni nu va fi salvat!


STÂRNIT… DAR NESCHIMBAT – Baptiştii blazaţi de Curtis Pugh

STÂRNIT…

DAR NESCHIMBAT

Baptiştii blazaţi

Curtis Pugh

Poteau, Oklahoma

Fiecare predicator baptist sănătos din punct de vedere doctrinar cu care am vorbit despre această Dumnezeu deplânge trista stare spirituală a majorităţii creştinilor de astăzi. Pe de o parte, există o stare spirituală tristă printre acei sărmani oameni care mărturisesc creştinismul poate că printre ei există copii autentici ai lui Dumnezeu care au fost hrăniţi cu o dietă de lapteamestecat cu otrava arminianismului. Apoi, există acei baptişti care mărturisesc credinţa lor în harul suveran, dar care nu au fost niciodată învăţaţi Biblia. Ei au sorbit laptelepredicilor tematice, al predicilor doctrinare, alegorice şi textuale…dar nu au auzit predici expozitive sau exegetice consistente. Amintiţi-vă că laptele este obţinut de la vacă, dar carnea din mâncare este vacă însăşi. Aplicaţi aceasta la predică. Dacă predica este doar din Biblie, atunci este lapte. Dacă ceea ce se serveşte este Cuvântul, adică este predicat expozitiv, atunci este carne spirituală. Învăţătura biblică expozitivă sau exegetică înseamnă a explica însuşi Cuvântul; aceasta este ceea ce se făcea în zilele lui Ezra: Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră” (Neemia, 8:8).

Citirea, explicarea înţelesului şi capacitarea oamenilor în vederea înţelegerii Cuvântului ce este greşit astăzi în legătură cu aceste acţiuni? Aceia care sunt hrăniţi numai cu laptevor rămâne bebeluşi din punct de vedere spiritual. Dar, pe de altă parte, baptiştii ar trebui să fie oameni ai Cărţii. Ei s-ar cuveni să fie carnivorispirituali, hrănindu-se cu încântare cu carnea Cuvântului.

Pavel a observat starea de bebeluş (carnalitatea) a sfinţilor din Corint. El a scris:

1 Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.

2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,

3 pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?

4 Când unul zice: Eu sunt al lui Pavel!, şi altul: Eu sunt al lui Apolo: nu sunteţi voi oameni de lume?

Puţini vor fi în contesta că infantilismul prelungit printre oamenii lui Dumnezeu este o problemă astăzi după cum era şi în Corint. Am căutat un leac pentru această neputinţă, dar ne-am mulţumit cu paleative lipsite de valoare.

Nu cu mult timp în urmă în istoria baptistă – în anii 1800 o mişcare nouă a măturat rândurile baptiştilor americani şi, cu tristeţe o spun, din America s-a răspândit în întreaga lume. Despre aceasta se presupunea că urma să fie panaceul pentru carnalitate, amorţire şi apatie. Promotorul său de frunte era un bărbat pe nume Charles Finney. Omul acesta era un prezbiterian care respinsese conceptul de har suveran şi a gonit spre poziţia extremă a voinţei libere. Este posbil ca el să fie protestantul care i-a influenţat pe baptiştii americani mai mult decât oricine altcineva, iar prin intermediul misionarilor, cărţilor şi seminariilor americane susţinând doctrina lui Finney, aceasta a prins rădăcini în multe alte ţări. Finney pleda în favoarea noţiunii că voinţa lui Adam nu a fost afectată de căderea sa în păcat. El credea că toţi oamenii pot veni la Hristos pentru a fi mântuiţi, fără a fi necesară vreo lucrare a harului lui Dumnezeu.

Astăzi, asemenea concepţii populare ale celor care obiectează faţă de harul suveran al lui Dumnezeu sunt numite în mod corespunzător neo-arminianism (noul arminianism) şi semi-pelagianism o formă întrucâtva modificată a doctrinelor lui Pelagius. În general, îi adunăm în aceeaşi grămadă pe toţi aceşti susţinători ai liberului arbitru” şi îi denumim simplu, arminieni. Cu toate acestea, nici Arminius şi nici arminianismul istoric nu ar fi tolerat practicile celor care le urmează învăţăturile. Arminianismul de astăzi a căzut în credinţa ieftină”. Fie că susţinătorii săi îi cheamă pe cei pierduţi să iasă în faţa adunării, să rostească o rugăciune, să ridice o mână, să tragă cu ochiul spre predicator sau să se hotărască pentru Hristos sau poate încă o duzină de alte acţiuni ei practică acestea din cauza convingerilor lor, şi această convingere este aceea că voinţa omului nu a fost ruinată şi nici măcar afectată de căderea lui Adam. Ei admit că omul este păcătos, dar ei cred că omul este păcătos pentru că păcătuieşte. Ei spun că omul poate să-L aleagă pe Hristos şi să facă bine din propria sa voinţă. Cu toate acestea, Biblia învaţă că omul păcătuieşte întrucât el este păcătos, că a fost ruinat de căderea lui Adam şi, prin urmare, nu va face şi nici nu va putea să facă ceea ce i se cere pentru a fi plăcut lui Dumnezeu. Epistola către romani, 8:8, demonstrează că omul natural nu poate fi plăcut lui Dumnezeu: Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.Mai mult, păcătoşii nu pot veni la Hristos dacă nu-I atrage Dumnezeu. Domnul Isus a zis: Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi(Evanghelia după Ioan, 6:44). Orice s-ar crede despre voinţa omului natural (ne-născut din nou/ neregenerat), pe baza voinţei sale el nu poate fi plăcut lui Dumnezeu şi nu poate veni la Hristos pentru a fi mântuit. Nici una dintre alegerile, deciziile sau acţiunile sale nu sunt pe placul lui Dumnezeu! Trezirile spiritualesau adunările de evanghelizarese bazează pe finney-ism: este ideea că oamenii ar putea să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu dacă sunt stârniţi. Îîînsă…cele două idei sunt incompatibile! Fie are dreptate finney-ismul (trezirile spirituale), fie Biblia! Tu pe care o vei alege?

Aşadar, pe scena americană s-a ridicat acest om, Charles Finney. Înaintea slujirii sale, baptiştii americani credeau ceea ce vechii baptişti crezuseră în Europa şi în alte locuri, şi anume că adevărata trezire spirituală este o acţiune a Dumnezeului suveran înfăptuită printre oamenii Săi. Ei credeau că rugăciunile poporului lui Dumnezeu erau un mijloc spiritual pe înfăptuirea unei treziri, astfel încât ei credeau că sfinţii lui Dumnezeu trebuie să se preocupe de rugăciunea pentru trezire spirituală. Vechii baptişti credeau că o trezire spirituală autentică trebuie să fie adusă din Ceruri prin rugăciuni. Ea venea din Ceruri şi era trimisă de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile poporului Său.

Finney nu credea că o trezire spirituală trebuie coborâtă, ci escaladată. Urmaşii lui Finney au adoptat şi au folosit organizarea, publicitatea, piesele muzicale de soiul potrivit, predicile zgomotoase entuziaste, tacticile de înfricoşare, chemările la altarprelungite, apelurile emoţionale pentru ieşirea în faţă şi predarea” – le-au folosit pe toate acestea şi încă alte trucuri psihologice manipulatoare. Faptul că asemenea tactici denumite sistem de invitarenu fuseseră niciodată folosite de apostoli nu îl deranja pe Finney, şi nici pe cei care au urmat tradiţiile moştenite de la el şi de la urmaşii săi.

Veteraniinoştri spun că se duceau la „întruniri de tabără” şi treziri spiritualepentru a urmări spectacolele emoţionale date de cei afectaţi de tacticile revivaliste. Mai târziu, ei vedeau cum convertirile” şi re-dedicărilese făceau praf, întrucât norodul convertit” şi re-dedicatse întorcea adesea la vechile sale obiceiuri. Asemenea adunări de trezirefurnizau distracţia în zilele dinaintea apariţiei radioului, filmelor şi televiziunii. Astăzi în mintea oamenilor domneşte confuzia cu privire la scopul adunărilor de trezire. Adeseori, ceea ce este denumit adunare de trezireeste, de fapt, un efort de a mântuioameni aşa cum spun arminienii. Cu alte cuvinte, este o serie de adunări evanghelistice. Ocazional oamenii înţeleg că „adunările de treziresunt ţinute pentru a stârni adunarea spre o râvnă şi o activitate sporite – şi, poate, pentru a trăi o viaţă mai sfântă. Astfel, chemările în faţă” pentru a fi mântuit” şi rededicareasunt banalităţi care se petrec în pofida faptului că în Noul Testament asemenea învăţături sunt totalmente absente. „Întărâtă-i emoţional, fă-i să se simtă vinovaţi şi să iasă pe interval, în faţă, pentru a plânge şi a se dedicasau rededica” şi apoi trimite-i acasă.Cam aşa se desfăşoară lucrurile: dacă rămân pocăiţi, rămân. Dacă nu, asta e. Poate data viitoare când vor repeta acelaşi circuit vor rămâne. Şi la asemenea circuite de treziremulţi oameni vor fi doar reciclaţi, an de an!

Nu toţi predicatorii revivaliştisunt de soiul celui pe care sunt pe punctul de a-l descrie, dar un predicator penticostal de odinioară i-a spus unui predicator mai tânăr cum poate discerne când a luat sfârşit trezirea spirituală” într-un anumit loc. el a zis: Când îi întorci pe toţi cu susul în jos şi din buzunarele lor nu mai cad bani, atunci trezirea a luar sfârşit.Cum de majoritatea Bisericilor baptiste fac colecte în adunările de trezire spirituală” şi în serviciile de evanghelizare? Fără îndoială, „înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei (Evanghelia după Matei, 11:19) şi cineva va găsi un răspuns alinător pentru critica mea, dar trecerea pălăriei din mână în mână printre oamenii nemântuiţi, cerându-le să plătească pentru propria lor evanghelizare pare a fi contrar principiilor apostolice statuate în III Ioan 7.

În vremurile bune de altădată, în Statele Unite adunările de trezire spirituală” erau diferite de cele de astăzi. De multe ori se anunţa data începerii lor. Adunările se ţineau atât în timpul zilei, cât şi seara. Ideea era că nu există o dată de încheiere a întrunirilor şi că ele vor dura atât timp cât Dumnezeu lucrează”. Mai târziu, pentru a permite evanghelistuluisăşi programeze mai multe întruniri (şi poate din cauza interesului scăzut din partea oamenilor), întrunirile de trezire spirituală” au fost scurtate la două săptămâni. Apoi, începând cândva pe la mijlocul anilor 1900, spre sfârşitul lor, întrunirile au fost scurtate la o săptămână doar: mai târziu, în serile de luni până vineri. Iar acum există locuri în care se desfăşoară întruniri de trezire spirituală” de week-end, ţinute în serile de vineri, sâmbătă şi poate şi duminică dimineaţa. Valoarea de distracţie a întrunirilor de trezire spirituală” a fost întrecută de sport, filme, mese la restaurant şi excursii în weekend. Predicatorii revivaliştipur şi simplu nici măcar nu se pot lua la întrecere cu acestea decât dacă sunt cu adevărat neobişnuiţi şi neobişnuit de buni la ceva anume: muzică sau karate, iuţeală de mână, sunt diferiţi din punct de vedere etnic, predică în timp ce stau în cap sau poate sunt cei mai iuţi chitarişti, sau cei mai tari din lume sau au fost agenţi secreţi, boxeri sau altceva.

În urmă cu un număr de ani un pastor mi-a spus: Sunt sătul de a fi stârnit… rămânând neschimbat!Cuvintele lui mi-au rămas în memorie. Poate că ai experimentat şi tu aceasta. Oare nu aceasta este ceea ce face un predicator revivalist? Scopul lui este acela de a stârni oameni. Dacă este un predicator bun, el este capabil să aţâţe firea pământească şi atunci aceasta o va şi face. Metodele sale sunt cele care au efect asupra câtorva din cele cinci simţuri ale omului. Ne-a mai rămas să auzim de vreun revivalist care este un bucătar vestit şi desfătează Adunările baptiste cu iscusinţa sa culinară, provocându-le papilele gustative. Dar toate celelalte patru simţuri au fost vizate de predicatorii revivalişti: simţul tactil, auditiv, vizual, chiar şi cel olfactiv. Am luat parte la o întrunire baptistă în care predicatorul aranjase în prealabil cu anumiţi indivizi să pulverizeze sprayuri care înviorau aerul în sistemul de aer condiţionat într-un anumit moment, astfel încât să miroasă în întreaga clădire. Tema predicii lui? Ingredientul secret din untdelemnul ungerii. Punctul culminant al predicii sale era: „Îl puteţi adulmeca?” Şi, timp de o clipă, un freamăt de emoţie a străbătut mulţimea atunci când mireasma s-a răspândit…dar, repet, aceasta a fost doar timp de o clipă. Oamenii au fost stârniţi, dar nu schimbaţi, distraţi, dar nu binecuvântaţi! La cursurile de vorbire în public ni se cerea să pregătim şi să rostim discursuri cu ţinte diferite. Un anumit fel de speech avea ca ţel distrarea oamenilor. Câte predici de trezire nu fac altceva decât să distreze?… Cu cât un evanghelistpoate distra mai multe din cele cinci simţuri şi, în consecinţă, cu cât poate stârni oamenii mai mult, cu atât va fi considerat un evanghelistmai bun. Nimeni nu pleacă de la o întrunire de trezirezicând: „În seara aceasta am auzit nişte învăţături cu adevărat adânci din Cuvântul lui Dumnezeu.) Să nu creadă cineva că majoritatea revivaliştilornu ar folosi tot soiul de metode şi trucuri manipulatoare din punct de vedere psihologic. Însuşi sistemul de invitaţieeste o manipulare psihologică! Mai este, oare, de mirare, că pastorul pe care tocmai l-am citat – şi, credem, un mare număr de alţi baptişti sunt obosiţi de faptul că sunt stârniţi, dar nu schimbaţi? nu este acesta cazul multora, dacă nu chiar a majorităţii copiilor lui Dumnezeu care au experimentat greaţă spirituală cauzată de stârnirearepetată fără a avea loc vreodată o schimbare spirituală reală? Copiii lui Dumnezeu flămânzesc şi însetează după neprihănirea lui Dumnezeu: este creşterea personală în sfinţenie. Dacă nu eşti preocupat de a fi tot mai asemănător cu Domnul Isus despre care mărturiseşti că-L urmezi, atunci în experienţa ta este ceva eronat: nu ai nevoie de o trezire spirituală” sau de o rededicare(orice s-ar înţelege prin aceasta) ai nevoie de naşterea din nou!

Vom continua noi, oare, cu tradiţiile găunoase primite de la Charles Finney şi de la unii dintre înaintaşii noştri baptişti sau ne vom întoarce noi din nou la Domnul? Psalmistul s-a rugat în felul următor: Nu ne vei înviora iarăşi, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine? (Psalmii, 85:6). El ştia că „trezirea spirituală” – adevărata trezire trebuie să vină de la Dumnezeu. El se ruga lui Dumnezeu pentru ea. Trezirea este de dorit pentru că, poporului lui Dumnezeu, ea îi aduce bucurie (nu o simplă fericire sau o desfătare a firii). Acest verset spune aceasta! Am uitat noi că bucuria bucuria lăuntrică reală – este importantă şi chiar necesară pentru poporul lui Dumnezeu? Neemia, 8:10 spune …bucuria DOMNULUI va fi tăria voastră.Bucuria puţină este egală cu tăria puţină. Doreşti tăria spirituală necesară schimbării? Vei căuta, oare, o trezire, o mişcare reală de la Dumnezeu, în viaţa ta şi în biserica ta? Sau te vei gândi în felul acesta, pentru a fi sigur: bisericile ar trebui să ţină întruniri de rugăciune – întruniri de rugăciune speciale cerşindu-I lui Dumnezeu trezirea spirituală – dar, ca să fie sigure, pot invita şi pe cel mai bun şi mai energic stârnitor(evanghelist) din zonă. În felul acesta, ne putem încrede atât în Dumnezeu cât şi în Finney în acelaşi timp! …Cât de jalnic că am putea chiar lua în considerare un asemenea lucru!

Oare nu reflectă cuvintele Sunt sătul de a fi stârnit fără a fi schimbatstarea de blazare existentă printre mulţi baptişti din cauza metodelor eşuate ale lui Charles Finney şi ale urmaşilor săi? Termenul blazateste definit ca simţind sau arătând o lipsă de interes şi entuziasm cauzat de faptul că insul a făcut sau a experimentat un lucru într-o măsură prea mare. Blazaţi din cauză că am experimentat prea multe stârniri fără vreo schimbare reală! Păi, la ce altceva am fi putut să ne aşteptăm?… Ar putea să aştepte bisericile noastre baptiste o adevărată trezire prin intermediul mijloacelor umaniste? Oare nu s-ar fi cuvenit să fi văzut noi venind această blazare, această stare de istovire? Oare nu este atitudinea apatică şi neglijentă pricinuită în mare măsură de stârnireaoamenilor, dar fără schimbare? Starea de blazare nu este din vina membrilor Bisericii. Nu este nici măcar din vina pastorilor, ci este din vina gândirii arminiene. Este din vina lui Charles Finney. Este din vina tradiţiei baptiste! (Mulţi pastori vor fi criticaţi şi confruntaţi de membrii sau de colegii pastori din tagma lor dacă îndrăznesc să sugereze să nu se organizeze evanghelizarea anuală”. În definitiv, este o tradiţie! Nu poţi fi spiritual şi nu poţi avea succes fără Finney în biserica ta.) Îşi mai aminteşte cineva ce spunea Domnul Isus sau Pavel despre tradiţii? (A se vedea Marcu, 7:9 & 13; Coloseni, 2:8).

Care este soluţia?… Recursul la revivaliştimai impresionanţi şi mai distractivi? O dată ce am văzut că invitaţia adresată clovnilor pentru a performa în adunări nu numai că nu a dat roade, ci chiar a pricinuit pagube, vom continua noi cu aceeaşi tradiţie bazate pe distracţie? Odată angajaţi în această rutină, trebuie oare să o parcurgem până la sfârşit? Cineva a zis că rutina este doar un mormânt căruia i-au fost îndepărtate ambele capete. Suntem prea morţi, opaci şi orbi spiritualiceşte pentru a vedea că rutina spirituală nu aduce creştere şi schimbarea spirituală a poporului lui Dumnezeu? Văzând că poteca „întrunirilor de trezire spirituală” nu duce spre un sfârşit profitabil spiritualiceşte, să urmăm orbeşte noi, baptiştii, tradiţii instituite de noi? Sau să ne întoarcem la Biblie?… Ce gând inovator! Să ne întoarcem la metodele biblice: care erau metodele apostolice? Erau acelea predicarea cu răbdare şi învăţarea mesajelor expozitive de-a lungul Bibliei? O, dar lucrul acesta este atât de anevoios, de lipsit de strălucire şi de neatrăgător pentru lume şi firea păcătoasă! Da, aşa este! Dar pe cine prostim noi? Încercăm, cumva, să fim atrăgători pentru lume şi firea păcătoasă? Sau dorim sincer să experimentăm adevărata trezire spirituală, adevărata schimbare? Nu este atât rezonabil, cât şi biblic să credem că hrănirea bebluşilor în Hristos cu carnesănătoasă – Cuvântul lui Dumnezeu va avea ca rezultat o creştere reală şi de durată? Şi nu este, oare, creşterea spirituală „schimbareade care poporul lui Dumnezeu are nevoie şi pe care o vrea? În definitiv, creşterea spirituală este schimbare pozitivă şi ea nu provine din simpla auzire a predicilor superficiale. Predicile tematice, abordate textual, predica de tipul unui comentariu fugitiv nu este carnea Cuvântului! Este nevoie de timp şi de efort pentru a pregăti o mâncare. Apostolii au spus: Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului (Faptele apostolilor, 6:4): şi aceasta în propria lor Biserică din Ierusalim!

Bisericile nu au nevoie de o sală de sport, nici de un evanghelist tânăr, dinamic, cu părul buclat, nici de orice fel de distracţie religioasă. Bisericile nu au nevoie de un club de tir sau de un curs de siguranţă în utilizarea armelor. Bisericile nu au nevoie de cluburi de băieţi şi de fete, de un club al femeilor, de o echipă de bal şi nici de uniforme noi de sport. Pe scurt, Bisericile nu mai au nevoie de fleacuri carnale. O Biserică are nevoie de bucate sănătoase mâncăruri spirituale servite atât de des pe cât se întrunesc membrii săi. Ea trebuie să fie servită de cele mai multe ori de către pastorul său şi de alţi oameni înzestraţi pe care Dumnezeu i-ar fi pus în cadrul său. Ştiţi, predicatorii sunt slujitori ai congregaţiilor: de aceasta a scris Pavel: Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus (II Corinteni, 4:5). Comentatorul Barnes spune că aceasta înseamnă că timpul, talentele şi cele mai sârguincioase eforturi şi planuri ale pastorului sunt îndreptate spre congregaţia al cărui predicator este un rob. Hrănirea unei congregaţii cu carnespirituală cere un studiu intens făcut de aceşti oameni şi rugăciune din partea Bisericii: rugăciune pentru predicatori şi rugăciune pentru trezirea spirituală. Recunoaşterea unei nevoi este primul pas pentru rezolvarea acesteia. Te vei mulţumi cu lucrurile nevrednice şi lipsite de valoare care doar stârnesc simţurile oamenilor, sau vei căuta adevărata trezire spirituală la tronul harului? Vei căuta carnea Cuvântului? Fie ca Dumnezeu să Se mişte în Bisericile Sale astfel încât ele să înceteze simpla stârnireprin intermediul trucurilor şi metodelor psihologice şi să caute creştere spirituală reală hrănindu-se cu învăţătura expozitivă consistentă a Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat manualulSău şi noi l-am înlocuit cu metodele lui Finney. Creşterea noastră este micşorarea noastră. O, de-ar fi schimbaţi şi nu doar stârniţi membrii congregaţiilor lui Hristos!