Motive pentru care nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă
Motive pentru care nu cred în conceptul de
biserică universală invizibilă
1. În Biblia mea nu am găsit scris despre nici o biserică universală. Tu ai găsit în Biblia ta? Dacă termenul nu îl găsim în Biblie trebuie să mergem să îl căutăm în altă parte. Am găsit că această formulare este o invenţie umană şi este folosită pentru a desemna chiar biserica papei de la Vatican. Tu vrei să te identifici cu ei ca biserică? Eu unul nu doresc, abia am scăpat de ortodocsie care este ,,aceeaş Mărie dar cu altă pălărie”. Catolic = universal = sobornicesc.
2. Al doile-a motiv pentru care nu cred într-o biserică universală vizibilă sau invizibilă este că acest cuvânt ,,biserică” nu apare în limba greacă a manuscriselor Noului Testament. Traducătorii români traduc greşit cu intenţie (cu excepţia trad. G.B.V. 2001). Ei cunosc că sensul ekklesia (adunare) nu înseamnă basilike – clădire administrativă a împăratului. Basilike (în latină basilica, în română biserică) nu apare deloc în Noul Testament. Provine de la cuvântul basileo – rege; basileea – regat (împărăţie cum zice în Cornilescu).
3. O biserică invizibilă universală sfidează definiţia greacă a cuvântului ekklesia. Prin definiţia cuvântului grec folosit, o ekklesia trebuie să fie o adunare (congregaţie) organizată de persoane, având scopuri şi conducători comuni. Acesta este sensul uzanţei din Noul Testament, din Septuaginta şi din scrierile seculare.
Nu poate exista adunare care nu se vede şi care nu se adună niciodată.
4. Al patrulea motiv pentru care nu cred într-o biserică universală invizibilă este că nici mărturisitorii acestui concept nu au căzut toţi de acord asupra unei singure definiţii. Unii spun că biserica invizibilă cuprinde toţi mântuiţii de la primul om mântuit până la ultimul; alţii spun că îi cuprinde pe toţi de la răstignire până la răpire; alţii de la Cincizecime până la răpire; alţii care nu cred în mileniu introduc ca membrii în biserică şi pe sfinţii Necazului cel Mare. Toţi folosesc şi mărturisesc termenul de biserică catolică invizibilă dar fiecare îl înţeleg diferit.
5. Nu cred într-o biserică universală invizibilă deoarece aceasta nu a început cu primul om mântuit din istoria omenirii, nici la învierea Domnului Isus, nici la Cincizecime. Adunarea a fost zidită de Domnul Isus în timpul lucrării Sale pământeşti şi era o taină pentru mântuiţii Vechiului Testament (Coloseni 1.26).
6. Ziua Cincizecimii nu a fost sfârşitul Legii. Vechiul Testament nu s-a încheiat la Cincizecime. În timp ce Cristos este sfârşitul Legii în vederea neprihănirii, pentru toţi care cred în El, Isus Însuşi a zis „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan” (Luca 16:16). Aşa că sistemul Legii s-a încheiat cu mai mulţi ani înainte de „Cincizecime”.
7. Nu cred într-o biserică universală invizibilă deoarece aceasta necesită mai mult de un botez. Ioan a profeţit că Isus va boteza cu Duhul Sfânt. Cristos trebuia să fie administratorul, iar Duhul Sfânt era elementul în care credincioşii ca Adunare vizibilă şi locală trebuiau să fie afundaţi. Încercarea fabricării unui „botez” prin care Duhul Sfânt botează pe cineva în trupul invizibil (ascuns) al lui Cristos [?], L-ar face pe Duhul Sfânt administratorul şi acest „trup mistic” elementul în care credinciosul ar fi afundat, un lucru cu totul diferit. O biserică invizibilă cere un „botez” invizibil. Biblia învaţă doar un (singur fel de) botez (Efeseni 4:5).Care să fie, botezul real, în apă, după modelul Adunării Noului Testament sau botezul Protestant ,,efectuat de Duhul” în ziua Cincizecimii din F.A. 2?
8. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece a fost promovat prima dată de Augustin după 400 de ani de la Cristos, în luptele cu Donatiştii care credeau în conceptul de Adunare locală şi vizibilă. El l-a inventat pentru a justifica prezenţa nemântuiţilor şi lipsei disciplinei în biserica catolică vizibilă apostaziată. Apoi a fost popularizat la 1. 000 de ani după Augustin, de Luther Martin pentru a contracara învăţătura bisericii universale vizibile a Romei din care fusese blestemat şi dat afară datorită celor 95 de teze. Atât el, cât şi ceilalţi reformatori, Zwingli şi Calvin au trebuit să promoveze vechiul concept al lui Augustin pentru a nu părea că şi-au pierdut mântuirea şi că încep fondarea de biserici pe cont propriu (ceea ce şi făceau defapt deoarece în doctrină şi practică difereau de biserica mamă).
9. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece într-o astfel de biserică nu poţi ţine randuielile lasate de Domnul Isus Adunarii Sale. Dacă biserica este nevăzută, la fel sunt şi membrii ei şi rânduielile lor. O astfel de biserică nu se adună niciodată pentru părtăşie sau închinare. Nu poate trimite niciun evanghelist. Nu poate ordina un predicator. Nu poate alege şi ordina un diacon. Nu poate boteza convertiţi. Nu poate exclude un membru sau disciplina membri în nici un fel. Nu poate primi zeciuieli sau daruri de bună voie. Nu poate lua Cina Domnului. Nu se poate pune de acord asupra doctrinei, nici măcar nu poate susţine cele mai de bază adevăruri ale Creştinismului. Nu poate face nici unul dintre lucrurile ce le-au făcut Adunările din Noul Testament. Nu poate face nimic.
10. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece într-o astfel de biserică există tot felul de ertici cu ereziile lor ce se consideră membrii. În biserica asta mare şi invizibilă, pe lângă ei, se consideră membrii întâi catolicii practicanţi şi ortodocşii (deoarece ei au inventat conceptul pentru ei), luterani, urmaşii lui Calvin, metodiştii, unii baptişti, adventişti, creştinii după evanghelie, tudorişti, penticostali, carismatici, etc. O ,,biserică ghiveci” despre care Domnul Isus nu ne-a vorbit niciodată şi nici nu ne-a lăsat vreodată scris că ar avea intenţia să Îşi dorească.
11. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece într-o astfel de biserică se consideră membrii tot felul de răzvrătiţi ce fug de responsabilitatea sau de supunera unei Adunări locale. Lor nu le place să de-a socoteală în faţa nimănui de faptele, vorbele sau atitudinile lor. Nu le place autoritatea Adunării locale, nu le place să le fie cercetată lucrarea, să fie chestionaţi cu privire la învăţătura sau trăirea pe care au. O astfel de biserică este umbrela ideală unde să se adăpostească asemenea membrii.
12. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece ea este una coruptă moral. Cum poate o mireasă (Adunare) curată să fie alcătuită din membri excluşi din diferitele biserici locale? După definiţia bisericii invizibile chiar dacă eşti exclus din cea vizibilă din cea invizibilă nu te poate discilina nimeni. Biserica Catolică este înfăţişată în Apocalipsa 17 şi 18 ca o femeie grosolan de imorală care are fiice la fel ca ea. O biserică universală invizibilă trebuie în mod necesar să includă persoane care fac parte din Curvă şi/sau din fiicele sale prostituate. Cum poate o mireasă curată (ce se vrea a fi biserica universală invizibilă) să fie alcătuită dintr-o prostituată necurată? Păi nu poate. Chiar Iov întreba la un moment dat:
,,Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.” (Iov 14.4).
13. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece este un concept ce leagă mântuirea personală de apartenenţa la biserică. Dacă Duhul te adaugă în această biserică în momentul naşterii din nou – în afara acestei biserici nu este mântuire! Exact cum a spus Ciprian: „extra ecclesiam nulla salus”!
Mântuirea nu are nici o legătură cu membralitatea într-o Adunare sau biserică falsă deoarece nu Adunarea sau biserica falsă este cea care mântuieşte oameni. Mântuirea este în Cristos însă slujirea este într-o Adunare adevărată săi într-o biserică falsă. Mântuirea ţine de salvarea sufletului pe când slujirea ţine de răsplătire. Trebuie să fii născut din nou înainte de a face parte dintr-o Adunare locală. În Adunarea locală şi vizibilă se intră prin afundarea în apă, după cum vedem în F.A.2. 41:
,,Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”
Tu în ce concept de ekklesie crezi? În cel de ekklesie vizibilă locală, în biserica universală vizibilă sau în cea invizibilă?
Când a luat fiinţă Adunarea Domnului Isus
Când a luat fiinţă
Adunarea Domnului Isus
În zilele noastre există multă confuzie cu privire la ziua sau zilele când a luat ființa Adunarea Nou Testamentară . Din câte cunosc, în rândul creștinătăţii există trei mari categorii de gândire care sustin urmatoarele teorii:
a) Prima teorie sustine ca Adunarea a fost fondată de Ioan Botezatorul;
b) A doua teorie susține ca Adunarea a fost fondată de Domnul Isus Hristos în timpul lucrării Sale pământeşti;
c) A treia teorie susține că Adunarea a fost fondată de Domnul Isus printr-un intermediar (Duhul Sfânt) în Ziua Cincizecimii.
Cea de a treia teorie, este cea mai populară în creștinătatea declarată, de la noi din ţară şi anume că Duhul Sfânt a fondat Adunarea în Ziua Cincizecimii din F.A.2. Se merge până acolo încât se afirmă, că ucenicii și apostolii nu erau născuţi din nou și nu aveau nici Duhul Sfânt înainte de această zi. Dar nicăieri în Biblie nu se afirmă sau se face aluzie că s-ar fi născut, format, fondat sau zidit ceva în ziua Cincizecimii. Adunarea exista deja în acea zi, atunci fiind doar umplută de Duhul Sfânt şi atestată ca singurul loc public de închinare acceptat de Dumnezeu.
Adevărul este că Scriptura nu spune cu subiect şi predicat că Adunarea a luat fiinţă în ziua cutare. Dar există destule versete prin care deducem clar că Adunarea luase fiinţă şi exista înainte de aceasta zi cu câțiva ani! Aceasta se poate vedea în cele 33 de lucruri ce erau valabile pentru Adunare înainte de Cincizecime, lucruri care au rămas valabile până astăzi:
1. Ucenicii înainte de Cincizecime predicau evanghelia:
,,Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputinţă care era în norod.” Matei 9.35.
2. Ucenicii înainte de Cincizecime erau născuţi din nou după ce auzeau evanghelia predicată:
,,Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Ioan 6.68-69.
3. Ucenicii înainte de Cincizecime au fost botezaţi în apă după ce au fost născuţi din nou:
,,Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului au început să iasă la el; şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” Matei 3.5-6.
4. Ucenicii înainte de Cincizecime au avut Duhul Sfânt fără de care nu puteau să vadă Împărăţia:
,, Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne, şi ce este născut din Duh este duh” Ioan 3. 3,5,6.
5. Ucenicilor înainte de botez li se cereau roade vrednice de pocăinţa lor:
,,Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.” Matei 3.7-8.
6. Ucenicii Îl aveau pe Domnul Isus ca şi Cap şi acţionau sub directa Sa îndrumare:
,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan. Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui. ” Ioan 4.1-2.
7. Adunării înainte de Cincizecime i-au fost date principiile disciplinării:
,,Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.” Matei 18.15-17.
8. Adunarea înainte de Cincizecime a avut membrii excluşi:
,,Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă. Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Ioan 6. 60, 64, 66, 67,68,69.
9. Adunarea înainte de Cincizecime deţinea cheile Împărăţiei:
,,Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Matei 16.19.
10. Adunarea înainte de Cincizecime avea bărbaţi rânduiţi (ordinaţi) pentru evanghelizarea celor pierduţi:
,,Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Ioan 15.16.
11. Înainte de Cincizecime, Adunarea a avut apostolii ca fundaţie a sa, (Luca 6.13 & Efeseni 2.20):
,,Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli,” Luca 6.13.
,,fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.” Efeseni 2.20.
12. Adunarea înainte de Cincizecime a avut cel puţin 3 trimiteri cunoscute de noi:
1. A celor 12 apostoli la oile pierdute ale casei lui Israel:
Aceştia sunt cei doisprezece pe care i-a trimis Isus, după ce le-a dat învăţăturile următoare: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în vreo cetate a samaritenilor; ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel. Matei 10.5-6.
2. A celor 70 la toate cetăţile pe unde avea să treacă Domnul Isus:
,,După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.” Luca 10.1.
3. Marea Trimitere ce includea toate neamurile până la marginea pământului:
,,Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin. Matei 28. 18-20.
13. Adunarea înainte de Cincizecime avea un plan al localităţilor ce le voiau evanghelizate:
,,După aceea Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.” Luca 10.1.
14. Adunarea înainte de Cincizecime făcea ucenici:
,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.” Ioan 4.1.
15. Adunarea înainte de Cincizecime se închina în Duh şi Adevăr:
,,Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl” Ioan 4. 23.
16. Adunarea înainte de Cincizecime, a avut putere divină să facă lucrarea lui Cristos:
,,Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece bolile. Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei bolnavi.” Luca 9. 1-2.
17. Adunarea înainte de Cincizecime avea bani strânşi pentru nevoile ei şi chiar ajuta pe alţii. Iuda Iscarioteanul ţinea punga Adunării:
,,Unii credeau că, de vreme ce Iuda avea punga, Isus voia să-i spună: „Cumpără ce ne trebuie pentru praznic”; sau îi poruncea să dea ceva săracilor.” Ioan 13.29.
18. Adunarea a avut Cina Domnului instituită înainte de Cincizecime:
,,Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” Mat. 26:26-28.
19. Ei au cântat „în mijlocul Adunării” după ce au luat Cina Domnului:
,,Căci Cel ce sfinţeşte şi cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este ruşine să-i numească „fraţi” când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.” Evr. 2.11-12.
”După ce au cântat cântarea, au ieşit pe Muntele Măslinilor.” Mat. 26.30.
20. Petru a fost numit păstorul lor înainte de Cincizecime:
,, După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte mieluşeii Mei.” I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele.” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paşte oile Mele!” Ioan 21. 15-17.
21. Adunarea înainte de Cincizecime avea pe Cel mai mare dintre ei ca slujitor. Nu avea cler sau structuri piramidale de conducere. Aceeaş regulă rămânând şi după înălţarea Sa la cer până astăzi:
,,Isus i-a chemat şi le-a zis: „Ştiţi că domnitorii Neamurilor domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.” Matei 20.25-28.
22. Adunarea ca instituţie era separată, autonomă şi distinctă de statul Israel, de Imperiul Roman şi de orice sinagogă evreiască după principiul:
,,Daţi, dar, cezarului ce este al cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Matei 22.21.
23. Adunarea înainte de Cincizecime nu colabora cu partidele religioase sau politice ale vremii, ci le apostrofa doctrina şi practica:
,,Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre” Matei 23.13.
24. Adunarea înainte de Cincizecime nu se implica în politica guvernului evreiesc (sanhedrinului) sau Cezarului Roman. Ea se ocupa doar de treburile spirituale ale Împărăţiei lui Dumnezeu:
,,Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta, a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” „Atunci un Împărat tot eşti!”, I-a zis Pilat. „Da”, a răspuns Isus. „Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. ” Ioan 18. 36.37.
25. Adunarea înainte de Cincizecime era persecutată de lume, partidele religioase ale vremii şi de stat:
,,Le-am dat Cuvântul Tău; şi lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume. ” Ioan 17.14.
,, De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoţilor celor mai de seamă şi din partea cărturarilor; că are să fie omorât şi că a treia zi are să învie. ” Matei 16.21.
,,Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii.” Matei 27.22.
26. Adunarea a avut strângeri pentru rugăciune înainte de ziua Cincizecimii:
,,Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” F.A. 1.14.
27. Ucenicii au avut adunare generală înainte de Cincizecime. Una este pe munte în Galileea iar ultima în camera de sus:
,,şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. Când L-au văzut ei, I s-au închinat” Matei 28.7,16,17.
,,În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci – şi a zis… ” F.A.1.15.
28. Adunarea era autonomă luând decizii prin vot, în duh de rugăciune, sub călăuzirea Duhului Sfant:
,, Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia. Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.” F.A. 1. 23-25.
29. Adunarea avea o evidenţă a membrilor:
,,numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci… ” F.A.1.15.
,, După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.” 1Corinteni 15. 6.
30. Fraţii au fost o Adunare vizibilă şi locală, în aşa fel încât la numărul lor se putea adăuga noi membri prin botez:
,,În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.” F.A. 2.1.
,,Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” F.A.2.41.
31. Cristos Domnul a fost temelia lor, piatra din capul unghiului:
,,Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului” Marcu 12.10.
32. Cristos Domnul a fost fizic pentru un timp, Păstorul lor (gr. „Poimen”), Ef. 4.11 & Ioan 10.14:
,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători” Ef. 4.11.
,,Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine” Ioan 10.14.
33. Adunarea înainte de Cincizecime aştepta revenirea Domnului pentru a fi totdeauna cu El în glorie:
,, În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” Ioan 14.2-3.
,,Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi au zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” F.A.1.11.
,,Şi Duhul şi Mireasa zic: ,,Vino!”, şi cine aude să zică:,,Vino!” Apoc. 22.17.
Concluziile acestui articol le las pe seama voastră. Voi înşivă trebuie să vă răspundeţi dacă Adunarea a luat fiinţă înainte de Cincizecimea din F.A. 2. Dacă teoria bisericilor catolice (ramura răsăriteană sau apuseană), protestante sau neoprotestante să în picioare sau pică. Eu unul cred cu tărie că Domnul Isus a zidit Adunarea Sa, în timpul lucrării Sale pământeşti după cum stă scris:
,,Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” Matei 16.18.
Efeseni 3 de Aurel Munteanu
Efeseni 3
Studiu Grup
,,Mărețul Har”
v.1: τουτου χαριν εγω παυλος ο δεσμιος του χριστου ιησου υπερ υμων των εθνων
Pentru aceasta, eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile
– Pentru aceasta. Apostolul Pavel leagă versetul 1, de ideea explicată mai înainte cum Dumnezeu a făcut un singur om nou în Cristos dintre evrei și neamuri, prin credința în evanghelie. Acest om nou, trebuia făcut prin predicarea evangheliei și la neamuri, al căror apostol a fost ales Pavel.
– eu, Pavel, întemniţatul lui Hristos Isus pentru voi, naţiunile. Pavel în momentul scrieri epistolei către Efeseni, era închis în Roma. Mai devreme, din Cartea Faptelor, vedem că în Cezareea a mai fost închis 2 ani (F.A. 24.27). Toate aceste lucruri s-au datorat faptului că și-a onorat slujba cu fidelitate față de Stăpânul său.
Din dragoste pentru aleșii dintre neamuri el a îndurat totul:
,, De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică.”(2Timotei 2.10.)
v.2: ειγε ηκουσατε την οικονομιαν της χαριτος του θεου της δοθεισης μοι εις υμας
dacă, în adevăr, aţi auzit de administrarea harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi:
– dacă, în adevăr, aţi auzit. Aici Pavel este puțin ironic cu Efesenii, deoarece ei știau destul de bine ce slujbă îi încredințase Domnul. Ei ca Adunare au fost constituiți de Pavel, și cu toții știau câtă împotrivire a avut în Efes din partea iudeilor de sinagogă în cei doi ani petrecuți în Efes (F.A. 19.10) și a lui Dimitrie argintarul (F.A.19.21-41.).
– de administrarea harului lui Dumnezeu. Pavel se numește administrator al harului lui Dumnezeu, în sensul că el trebuia să predice evanghelia la timp și nelatimp. Își scoate în evidență autoritatea cu care a fost investit direct de Cristos pe drumul Damascului, cât și responsabilitatea de a predica neamurilor.Versetul nu scoate în evidență faptul că el ar fi avut monopolul pe evanghelia lui Dumnezeu ce trebuia predicată națiunilor și o predica doar unde și când vroia el.
– care mi-a fost dată pentru voi. Pavel recunoaște că această însărcinare pentru neamuri, i-a fost dată în mod suveran de Stăpânul său. Pavel nu a fost chemat de om în această slujbă sau de vreun bord de misiune. Nu a făcut seminare speciale sau strategii de marketing cum fac unii astăzi. El a fost ales de Dumnezeu, uns cu putera Duhului Sfânt și echipat cu daruri spirituale pentru lucrare. El s-a bizuit pe Dumnezeu și pe voia Sa suverană în lucrare, căutând să fie călăuzit să facă voia ascunsă a lui Dumnezeu stabilită pentru el încă din planul etern.
v.3: οτι κατα αποκαλυψιν εγνωρισεν μοι το μυστηριον καθως προεγραψα εν ολιγω
că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina – după cum am scris mai înainte pe scurt, din care,
– că prin descoperire mi-a fost făcută cunoscut taina. Taina de aici despre care vorbește apostolul este: ,,că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie”.
Această taină sau mister era ascunsă în veacurile trecute de mintea oamenilor, fapt ceea ce o făcea de neacceptat de cei mai mulți dintre contamporanii săi.
Pavel nu dă amănunte despre momentul când i-a fost descoperită taina aceasta. Cert este că ea i-a fost o revelație personală după ce el a fost născut din nou și înainte de a fi trimis ca apostol în misiune. Pasajul în care vorbește mai pe larg de această descoperire este Galateni 1.11 – 2.10.
– după cum am scris mai înainte pe scurt. Cuvântul taină în greacă este μυστήριον (mustérion). Apare de 28 de ori în Noul Testament. Pavel le scrisese despre această taină mai devreme în capitolul 1.9. Dar în toată epistola mai apare de încă 5 ori amintit în: 3.3; 3.4; 3.9; 5.32 și 6.19.
Chiar dacă anterior vorbise pe scurt, acum de la versetul 2 la 14, el o să vorbească mai pe larg despre acest subiect.
v.4: προς ο δυνασθε αναγινωσκοντες νοησαι την συνεσιν μου εν τω μυστηριω του χριστου
citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos
– din care, citind puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos. Frații din Efes, nu puteau să aibe parte de o descoperire personală a acestei taine la fel cum a avut Pavel. Ei puteau afla despre această taină, citind din cele scrie de el în continuarea acestei epistole. Doar lui îi fusese descoperită această taină și însărcinare, și nu se aștepta ca toți să primească lucrul acesta. Motiv pentru care, vedem că el însuș se temea ca să o facă de cunoscut:
,, M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între Neamuri, îndeosebi celor mai cu vază, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.” – Galateni 2.2.
v.5: ο εν ετεραις γενεαις ουκ εγνωρισθη τοις υιοις των ανθρωπων ως νυν απεκαλυφθη τοις αγιοις αποστολοις αυτου και προφηταις εν πνευματι
care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh;
– care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor. În generațiile trecute taina aceasta nu a fost făcută cunoscută neamurilor. Ei nu știau nici de Dumnezeul adevărat, nici de faptul că o să fie salvați în Mesia al iudeilor. Evreii știau ceva despre faptul că și neamurile vor fi mântuite prin Legământul Avraamic (Gen.12.3. – Gal.3.8.), dar nu știau multe amănunte și oricum ideea le displăcea profund.
– aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh. La împlinirea vremii hotărâte de Dumnezeu în planul etern, Domnul a descoperit această binecuvântare a harului Său, ce o avea ascunsă spre gloria Sa. Ea a fost predicată de Domnul Isus mai întâi, apoi de apostolii Săi și de profeții Noului Legământ, până ce au avut cu toții Canonul definitivat. Apostolii cei 12 și Pavel vorbeau despre această taină ce o primiseră prin revelație directă, pe când proorocii o predicau prin puterea Duhului sfânt ce îi insufla direct. De aceea spune în Apocalipsa 19.10: ,,căci mărturia lui Isus este duhul profeției”.
De profeții aceștia era nevoie la fel ca de apostoli, deoarece nu exista Noul Testament scris. Ei înșiși nu auziseră cuvintele direct de la Cristos. Erau foarte multe Adunări, ce nu erau fondate direct de cei 12 apostoli și nu aveau pe nici unul care să le predice la prima mână adevărul lui Cristos. Din acest motiv se spune că cei 12 apostoli, Pavel și proorocii sunt temelia pe care a fost fondată instituțional, Adunarea lui Cristos.
v.6: ειναι τα εθνη συγκληρονομα και συσσωμα και συμμετοχα της επαγγελιας αυτου εν τω χριστω δια του ευαγγελιου
că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie,
– că naţiunile sunt împreună-moştenitoare. În aceasta constă taina ce i-a fost descoperită personal lui Pavel. I-a fost descoperită personal deoarece el, a fost numit apostol la ceva timp după înălțarea Domnului la cer. El nu a făcut parte din numărul celor 12 apostoli ai Domnului, aleși pentru a duce vestea bună evreilor din cele 12 seminții. El a avut un statut aparte, fiind ales pentru neamuri.
Lucrul ce era de neconceput odinioară era materializat acum prin aducerea aleșilor dintre națiuni împreună cu sfinții dintre evrei. Neamurile co-moștenitoare cu evreii! Ce har, ce îndurare și pentru ele! Împreună, nu separați! Egali din toate punctele de vedere.
Harul nu a mai lăsat loc naționalismului, superiorității sau mândriei personale. A nivelat totul amintindu-le că ambii erau morți și fără merit.
– şi din acelaşi trup. Trupul de aici este Trupul metaforic al lui Cristos – Adunarea instituțională. Chiar dacă primii membrii ai Adunării au fost evrei, în timp au fost adăugați evrei din diaspora, samariteni și membrii dintre neamuri. Însăși Adunarea din Efes avea o bună parte din membrii ei, când a luat ființă în școala lui Tiran, frați evrei (F.A. 19.9).
– şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus , prin Evanghelie. Promisiunea împlinită în Cristos era promisiunea făcută în Avraam că:
,,Hristos ne-a răscumpărat …, pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus, ca să primim, prin credinţă, promisiunea Duhului.” Galateni 3.13-14.
Fără auzirea evangheliei și lucrarea internă regeneratoare a Duhului, nu ar fi fost posibilă intraea noastră în posesia promisiunii.
v.7: ου εγενομην διακονος κατα την δωρεαν της χαριτος του θεου την δοθεισαν μοι κατα την ενεργειαν της δυναμεως αυτου
al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie, după lucrarea puterii Lui.
– al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu dat mie. În multe rânduri am văzut că Pavel făcea referire la autoritatea sa dată în slujba de apostol. Probabil era contestat de mulți din iudaizatorii de prin Adunări. El a fost făcut apostol prin nemerit.
El scoate în evidență faptul că a fost făcut de Cristos și nu s-a făcut singur, așa cum aveau unii obiceiul. În Apocalipsa 2.2, vedem că scrie despre unii din Efes, care susțineau că sunt apostoli, au fost puși la probă și au fost găsiți mincinoși.
– după lucrarea puterii Lui. A fost făcut nu doar simplu ucenic, ci apostol ca Dumnezeu să își arate gloria față de el și față de ceilalți oameni. Dumnezeu prin pocăirea lui Saul și-a câștigat gloria:
,,Dar eram necunoscut la înfăţişare adunărilor Iudeii care sunt în Hristos; auzeau numai că „cel care ne persecuta odată, acum vesteşte Evanghelia: credinţa pe care altă dată o nimicea“; şi Îl glorificau pe Dumnezeu datorită mie.” – Galateni 1.22-24.
v.8: εμοι τω ελαχιστοτερω παντων των αγιων εδοθη η χαρις αυτη εν τοις εθνεσιν ευαγγελισασθαι τον ανεξιχνιαστον πλουτον του χριστου
Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta: să vestesc printre naţiuni Evanghelia bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos
– Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toţi sfinţii. Apostolul se considera cel mai mic dintre toți sfinții din două motive:
a) când se uita la sine și își aducea aminte că fusese persecutor al sfinților
b) cât se vedea de păcătos și cât de mare era gloria harului revărsată din abundență peste el
– Mie, mi-a fost dat harul acesta. Aici Pavel vorbește despre alegerea vocațională, prin care Dumnezeu îl rânduise mai dinainte de veci, pentru a fi mesager, ca să ducă evanghelia la neamuri. Alegerea aceasta este diferită de cea personală și cea națională a poporului evreu.
– să vestesc printre naţiuni Evanghelia. A fi apostol (mesager) al lui Cristos, includea predicarea bogățiilor nepătrunse ale evangheliei. Printre altele, corintenilor le spune că el nu a fost trimis nici chiar să boteze:
,,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.” 1Cor.1.17.
– bogăţiilor de nepătruns ale lui Hristos. Vestea bună crezută într-un mod salvator, deschidea izvorul bogățiilor nepătrunse ale harului care sunt descrise în cap. 1.3.
v.9: και φωτισαι παντας τις η κοινωνια του μυστηριου του αποκεκρυμμενου απο των αιωνων εν τω θεω τω τα παντα κτισαντι δια ιησου χριστου
şi să pun în lumină înaintea tuturor care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a creat toate
– şi să pun în lumină înaintea tuturor. A pune în lumină taina ascunsă, însemna a expune sub ochii fraților, cu lux de amănunte lucrurile ce i le-a încredințat Cristos.
– care este administrarea tainei ascunse din veacuri în Dumnezeu. Gândul lui Dumnezeu era ca în Cristos, să pună în practică desfințarea barierelor sociale, rasiale și spirituale formând un Trup unit care să fie una în origine, doctrină și practică.
– Dumnezeu, care a creat toate. Dumnezeul Triunic a creat toate aceste lucruri prin hotărârile luate în planul etern după buna Sa plăcere. Versetul scoate în evidență faptul că El este Creator care acționează nefiind influențat din exterior, de cineva sau de ceva.
v.10: ινα γνωρισθη νυν ταις αρχαις και ταις εξουσιαις εν τοις επουρανιοις δια της εκκλησιας η πολυποικιλος σοφια του θεου
pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare, stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti
– pentru ca înţelepciunea atât de felurită a lui Dumnezeu să fie făcută cunoscut acum, prin Adunare. Legea și profeții Vechiului Legământ au ținut până la începerea lucrării lui Ioan Botezătorul. Până în acel moment evreii și prozeliții dintre neamuri nu cunoșteau decât un singur mod de a se apropia de Dumnezeu – prin lucrurile descoperite în Legământul de pe Sinai. Odată cu Noul Legământ, Dumnezeu se face cunoscut și celor mai îndepărtați locuitori ai planetei.
Însăși Marea Trimitere, vorbește despre înțelepciunea felurită a lui Dumnezeu, când le spune: ,,şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” – F.A.1.8.
După această Trimitere, ucenicii prin Duhul, au constituit Adunări locale și vizibile, prin care Dumnezeu a adus lumină și în cele mai întunecate zone ale lumii. În felul acesta mulți din cei ce trăiau în întunericul și umbra morții au cunoscut înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.
Dar înțelepciunea aceasta, nu a fost cunoscută felurit numai de oameni, ci și stăpânirilor şi autorităţilor în cele cereşti. Stăpânirile acestea, domniile și autoritățile sunt cele demonice, cu care noi avem de luptat și la care Pavel face referire în cap. 6.12.
În alt loc, spune chiar despre îngerii sfinți că doresc să privească înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. – 1Petru 1.12.
v.11: κατα προθεσιν των αιωνων ην εποιησεν εν χριστω ιησου τω κυριω ημων
după planul veacurilor pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru,
– după planul veacurilor. După acest plan etern, a fost făcută de cunoscut înțelepciunea felurită. Aceasta înseamnă că în spatele tuturor lucrurilor care duc la înaintarea evangheliei și a misiunii Adunărilor, există un plan de extindere creat de Însuș Dumnezeu. Nimic nu este la întâmplare, ci toate se desfășoară așa cum a voit El să le hotărască. Un exemplu de lucrare după planul etern, îl avem când Pavel era pe punctul de a trece în Asia iar Dumnezeu intervine și îi schimbă planul. Il schimbă deoarece era predestinat ca el să meargă să evanghelizeze în Macedonia – F.A. 16. 6-10.
– pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. Aici apostolul ne mai amintește încă odată că, planul etern a fost făcut în Cristos Domnul nostru. Aceeaș idee o reia și în Coloseni 1.16-17, când spune:
,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.”
Versetul mai arată faptul că Isus este etern, este Creator, că El a luat parte la planul etern și că și-a asumat să împlinească responsabilitățile hotărâte în plan.
v.12: εν ω εχομεν την παρρησιαν και την προσαγωγην εν πεποιθησει δια της πιστεως αυτου
în care avem îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El
– în care avem îndrăzneală. Îndrăzneala aceasta ce o avem acum, nu caracteriza nici chiar pe evrei în Vechiul Legământ datorită faptului că nu se puteau apropia de Dumnezeu din proprie inițiativă. Ei aveau nevoie de mijlocitori umani, ridicați de Dumnezeu din seminția lui Levi (Evrei 5.4). Aveau nevoie de un mare preot uman, care să aducă întâi ispășire pentru păcatele lui, apoi pentru ale lor. Dar noi avem un Mare Preot, ce S-a adus jertfă pe Sine pentru noi și ne-a făcut intrare slobodă în Locul prea sfânt. Aceasta ne dă îndrăzneală şi intrare cu încredere, prin credinţa în El (Evrei 10.19-22).
v.13: διο αιτουμαι μη εκκακειν εν ταις θλιψεσιν μου υπερ υμων ητις εστιν δοξα υμων
De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi, care sunt gloria voastră.
– De aceea, vă rog să nu vă descurajaţi din cauza necazurilor mele pentru voi. După toate acestea, Pavel își îmbărbătează destinatarii. Ca un părinte iubitor, în loc să îl încurajeze ei, îi încurajază el. Ei nu trebuiau să descurajeze chiar dacă din pricina evangheliei încredințate, era arestat. Chiar prin arestarea sa, Dumnezeu își ducea la îndeplinire planul hotărât pentru el. Piedicile și necazurile nu stopau lucrarea ci din contră o făceau să înainteze. De ce pentru că ,,toate lucrau împreună spre bine” (Romani 8.28).
– necazuri, care sunt gloria voastră. Prin necazurile și suferința îngăduită, Dumnezeu produce de multe ori gloria Sa. Pentru omul firesc afirmația aceasta pare o nebunie. Dar Biblia, exemplifică lucrul acesta în nenumărate rânduri. Cel mai cunoscut caz este cel al patriarhului Iosif care îndurând după planul lui Dumnezeu, a adus glorie lui Dumnezeu de pe buzele tribului tatălui său, care erau aproape să piară, în foametea de 7 ani – Geneza 50.20-21.
v.14: τουτου χαριν καμπτω τα γονατα μου προς τον πατερα του κυριου ημων ιησου χριστου
Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos.
În versetul acesta, Pavel reia ideea începută în versetul 1, și ca o concluzie spune că în fața tuturor acestor lucruri își pleacă genunchii înaintea Tatălui în semn de recunoștință. Tată în greacă este Patera. Versetul arată că Tatăl, este Cel căruia I se aduce toată gloria, pentru răscumpărarea aleșilor dintre neamuri și pentru aducerea lor în Cristos, împreună moștenitori cu evreii.
Chiar dacă Pavel, nu a îngenunchiat fizic în acel moment când a scris versetul, Dumnezeul Triunic este vrednic de preamărit pentru abundența bogățiilor de har revărsate peste noi. Rugăciunea începută la acest verset ține până la finalul v. 21, cu care se încheie acest capitol.
v.15: εξ ου πασα πατρια εν ουρανοις και επι γης ονομαζεται
din care este numită orice familie, în ceruri şi pe pământ,
– orice familie. În greacă este ,,pasa apatria”. Patria (familie), are rădăcina în cuvântul Patera (Tatăl), de unde își trage numele. Cuvântul ,,pasa” mai are sensul de toată sau întreaga familie.
În Efeseni 2.21, ,,pasa” este redat ca ,, În El toată clădirea”
În 2 Timotei 3.16, acelaș cuvânt ,,pasa” este tradus prin toată sau întreaga: ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare ….”
În cer nu mai sunt familii pământești ca și acestea pe pamant să poarte nume de familie diferite pentru că nu se vor mai căsători. Există o singură familie a lui Dumnezeu formată din totalitatea copiilor Lui. Familie care o să poarte Numele Tatălui care ne-a înfiat. Este vorba doar de cei ce sunt adusi de pe pământ în familia Lui, care au frate mai mare pe Isus. El, Cel întâi născut dintre mai mulți frați.
– în ceruri şi pe pământ. O parte din această familie este în cer la Domnul, o altă parte este pe pamant. Aceasta este definiția despre doctrina familiei lui Dumnezeu. Această doctrină nu trebuie confundată cu Adunarea sau cu Împărăția lui Dumnezeu. Acestea sunt trei lucruri total diferite, între care Biblia face distincție.
v.16: ινα δωη υμιν κατα τον πλουτον της δοξης αυτου δυναμει κραταιωθηναι δια του πνευματος αυτου εις τον εσω ανθρωπον
ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale, să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru
– ca să vă dea, după bogăţiile gloriei Sale. Rugăciunea apostolului începută la v.14, era ca Domnul să de-a fraților din Efes, lucruri după bogățiile gloriei Sale. Versetul arată că Domnul este Cel care dăruiește. Arată că El este bogat în gloria Sa. Faptul că o revărsa și peste cei dintre neamuri, Îl făcea și mai măreț.
– să fiţi întăriţi cu putere, prin Duhul Său. Duhul este Cel care întărește omul și îi dă valoare înaintea lui Dumnezeu. Carnea și sângele nu folosește la nimic. Omul prin propriai natură nu se se poate întări spiritual. Duhul Sfânt este Cel care echipează și îl face pe cel ales, destoinic pentru orice lucrare bună.
– în omul dinăuntru. Omul interior este acea parte spirituală din noi, cu care ne naștem moartă datorită păcatului adamic și care este înviată la nașterea din nou. Acest om dinăuntru, trebuie să crească în noi, să fie întărit prin Duhul spre maturizare. Cu cât se maturizează mai mult cu atât noi, devenim mai asemănători cu chipul Domnului Isus.
v.17: κατοικησαι τον χριστον δια της πιστεως εν ταις καρδιαις υμων
ca Hristos să locuiască prin credinţă în inimile voastre, fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste,
– ca Hristos să locuiască. Cristos Domnul locuiește în noi în omul lăuntric. Această locuire începe la nașterea din nou prin primirea Cuvântului în mod mântuitor. Atât Cristos cât și Tatăl locuiesc în omul născut din nou, conform cu ce a promis Domnul în : Ioan 14.23:
,, … şi Noi vom veni la el şi vom locui la el”
La fel și Duhul Sfânt, locuiește în cel credincios, împreună cu Fiul și cu Tatăl:
,,pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne la voi şi va fi în voi.” – Ioan 14.17.
– prin credinţă în inimile voastre. Credința este darul lui Dumnezeu, dat în urma nașterii din nou. Credința mântuitoare este dovada clară că am crezut în Cristos și că El locuiește în noi. Nu ai credința lui Cristos, nu ai nici Duhul Lui și nici nu ești al Lui (Romani 8.9).
– fiind înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste. Dragostea agape de aici, nu este dragostea manifestată de noi, ci este acea dragoste necondiționată ce izvorăște din inima lui Dumnezeu. Ea este fundația salvării noastre. Am fost înrădăcinați în această dragoste prin credința dată-n dar, având o temelie sigură a salvării sufletelor noastre. Dragostea lui neschimbată, este cea care ne face să avem o credință neclintită, o puternică încredințare în lucrurile care nu se văd încă.
v.18: εν αγαπη ερριζωμενοι και τεθεμελιωμενοι ινα εξισχυσητε καταλαβεσθαι συν πασιν τοις αγιοις τι το πλατος και μηκος και βαθος και υψος
ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea;
– ca să fiţi deplin în stare să înţelegeţi împreună cu toţi sfinţii. Numai înțelegând dragostea aceasta măreață, ajungem să înțelegem motivul pentru care am fost răscumpărați. În dragostea Lui găsim motivul alegerii, predestinării, răscumpărării și înfierii noastre. Nu în noi. Acest lucru trebuie înțeles deplin de toți sfinții Săi. Acesta este harul necondiționat. Dacă baza alegerii nu ar fi dragostea sa nemărginită, și motivul s-ar găsi în om, atunci nu ar mai fi nevoie de har suveran și gratuit. Ar fi o salvare datorită faptelor. De aceea cu mintea nostră săracă și limitată nu putem decât să ne plecăm genunchii și să-L glorificăm pe Domnul.
– care sunt lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălţimea. Acestea sunt cele patru dimensiuni ale dragostei lui Dumnezeu care ne-a fost arătată. Aceste dimensiuni nu le vom înțelege decât în cer, adevărata semnificație.
v.19: γνωναι τε την υπερβαλλουσαν της γνωσεως αγαπην του χριστου ινα πληρωθητε εις παν το πληρωμα του θεου
şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa, ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu.
– şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece cunoştinţa. El ne-a iubit înainte de întemeierea lumii, cu o dragoste care este mai presus de capacitatea noastră de înțelegere.
În această dragoste a stabilit, dezbrăcarea Sa de gloria eternă, întruparea și jertfirea Sa pentru păcatele noastre. Dragoste aceasta nu este pentru întreaga lume ieșită din Adam, incuzând și pe cei ce vor pieri și vor fi condamnați. Această dragoste a Lui este în strânsă legătură cu aleșii pentru care moare, îi răscumpără, îi împacă și îi justifică înaintea Tatălui. Această dragoste arătată că ne-a iubit, pe când îi eram vrășmași. Ea întrece limita umanului. Ea nu își are obârșia în natura noastră, este de origine Dumnezeiască.
– ca să fiţi umpluţi până la toată plinătatea lui Dumnezeu. Dorința finală a acestei scurte rugăciuni a lui Pavel, este ca frații din Efes să fie umpluți până la toată capacitatea omului dinăuntru, de plinătatea ce o toarnă Dumnezeu în copiii Săi. Această umplere, trebuie să fie dorința noastră a fiecăruia care suntem salvați. Bineînțeles că niciodată nu vom putea să fim umpluți de toată capacitatea Dumnezeirii, nici aici jos și nici în veșnicie sus. Dorința aceasta nu este una păcătoasă (luciferică), ci una ce izvorăște din Duhul Său, care dorește să ne asemene cât mai mult cu chipul Fiului Său, ce a luat contur în noi.
v.20: τω δε δυναμενω υπερ παντα ποιησαι υπερ εκπερισσου ων αιτουμεθα η νοουμεν κατα την δυναμιν την ενεργουμενην εν ημιν
Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi,
– Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi. Pavel își încheie rugăciunea, cu atenția îndreptată tot spre Dumnezeul, care și-a început lucrarea în noi și o va duce-o la bun sfârșit. Pavel afirmă că Dumnezeu poate face mult mai multe pentru noi, decât percem sau ne imaginăm noi acum pe moment.
Gândurile noastre nu sunt și ale Lui: ,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” – Isaia 55. 8-9.
Lucrul acesta o să îl înțelegem pe deplin în veșnicie când vom vedea toate acestea împlinite pe deplin cu privire la fiecare dintre noi.
– potrivit puterii care lucrează în noi. Toate acestea sunt lucrate cu puterea Sa cea mare, putere care lucrează acum în noi și prin noi în viețile altora. Ideea de aici este din nou reluată la finele epistolei: ,,Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui” (cap.6.10). Versetul scoate în evidență că suntem tari, nu prin noi ci prin Cel Atotputernic și dacă vom fi întăriți, vom putea totul în Cristos care ne întărește (Filipeni 4.13).
v.21: αυτω η δοξα εν τη εκκλησια εν χριστω ιησου εις πασας τας γενεας του αιωνος των αιωνων αμην
a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.
– a Lui fie gloria. A Tatălui, căruia I se ruga Pavel, înaintea căruia spunea că își pleacă genunchii în v.14.
– în Adunarea în Hristos Isus. Tatăl își primește gloria în Adunare, în Cristos. De ce? Pentru că așa cum a explicat, a făcut parte de mântuire și slujire, aleșilor dintre naţiuni, făcându-le împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie (v.6).
– pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Aici apostolul Pavel, scoate în evidență faptul că Domnul v-a avea Adunarea Sa, din neam în neam în vecii vecilor. Această teorie a succesiunii neîntrerupte de Adunări1 din timpul Domnului până la răpire este vehement combătută de catolici (ramura răsăriteană și apuseană), de reformatori și de către neoprotestanți. Ea are suport biblic și este menționată în Scriptură. Cele mai cunoscute versete ce o scot în evidență sunt:
,,Şi Eu de asemenea îţi spun că tu eşti Petru şi pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor învinge.’’ – Matei 16.18.
,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.- Mat.28.20.
Pentru mai multe detalii, în legătură cu teoriile ce stau la baza fondării bisericilor actuale, clik aici: https://aurelmunteanu.wordpress.com/
1Această teorie susţine că : ,,Apostazia a apărut în creştinism la scurt timp după începuturile lui, dar apostazia nu a fost universală, căci au existat atunci Adunari care au rămas fidele creştinismului original. Când creştinismul a devenit religie oficială, aceste Adunari au continuat să existe, dar neoficial. Chiar dacă aceste Adunari nu au fost identice una cu alta, ele au rămas fidele învăţăturilor fundamentale ale Întemeietorului lor. Deşi au fost persecutate aspru de „creştinii” aflaţi la putere, o rămăşiţă a lor a continuat să existe pe tot parcursul evului mediu întunecat, a epocii Reformei şi a celor ulterioare ei, ajungând până în zilele noastre “ .
Susţinătorii acestei teorii înţeleg prin „succesiune neântreruptă de Adunări” faptul că Marea Trimitere, care include botezul, Evanghelia şi toate învăţăturile lui Isus (Matei 28:18-20) împreună cu promisiunea prezenţei Sale perpetue, au fost date ucenicilor în calitate de Adunare, de Ecclesie. Adunarea, conform spuselor apostolului Pavel din 1 Timotei 3:15, este considerată stâlpul şi temelia adevărului. Ea transmite mai departe adevărul prin predicarea Evangheliei, botezarea convertiţilor şi întemeierea de noi Adunări în care se învaţă toate poruncile lui Cristos. Dacă toate Adunările de pe pământul întreg ar cădea în apostazie, atunci credinţa şi rânduielile (botezul şi Cina) ar înceta să mai existe, fără ca cineva să fie mandatat de Dumnezeu să le reinstituie.
Aurel Munteanu - blog 
Comentarii recente