,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Arhivă autor

Diferențe între naștere din nou, botezul în apă, plinătatea Duhului, vorbirea în limbi și botezul în Duhul

de Aurel Munteanu

Există diferențe clare între nașterea din nou, botezul în apă, plinătatea Duhului Sfânt, darul vorbirii în limbi și botezul în Duhul:

  1. Nașterea din nou, este un eveniment individual unic și irepetabil. 
  1. Are loc la inițiativa Duhului Sfânt după ce omul aude cu urechea de carne, Evanghelia. 
  2. El vine în suveranitatea Sa (precum bate vântul, vezi Evanghelia după Ioan, 3:8) și înviază duhul mort dintr-un om. Asta numim naștere din nou sau naștere de sus. 
  3. Ea nu survine în urma unei atitudini, decizii luate de om sau oricărei fapte făcute de acesta, deoarece Duhul este suveran în mântuire.
  4. Nu survine nici în momentul botezului în apă deoarece mântuirea este prin har nu prin regenerare baptismală.
  5. Nu are loc nici în momentul primirii darului vorbirii în limbi. Faptul că omul primește un dar oarecare, este dovada că omul este deja născut din nou. Nașterea este cauza aducerii la viață iar darul este dovada că omul este viu și pregătit să-L slujească pe Domnul său.
  6. Nașterea din nou te adaugă în Familia lui Dumnezeu: „din care este numită orice familie[În gr., derivat din cuvântul „Tată“], în ceruri şi pe pământ,” (Trad. GBV., Epistola către efeseni, 3:15). Nu te adaugă nici în Adunare nici în trupul Bisericii Universale Vizibile sau Invizibile.  
  1. Botezul în apă, este poarta de intrare într-o Adunare locală și vizibilă. 
  1. Nu este un sacrament aducător de naștere din nou sau mântuire.
  2. El se face totdeauna printr-o singură afundare.
  3. Ca să fie valid trebuie să îndeplinească 4 condiții: candidat scriptural, mod, motiv și administrator scriptural.
  4. Te adaugă totdeauna în trupul local al adunării care îți administrează afundarea: „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” (Faptele apostolilor, 2:41).
  5. În Noul Testament nimeni care nu era botezat biblic, nu ducea la îndeplinire Marea trimitere. Nu exista misionarism făcut fără autoritatea unei Adunări biblice existente, cum se practică astăzi.
  1. Plinătatea Duhului, este o umplere individuală, graduală și repetitivă care nu ține de maturitatea spirituală a celui regenerat.
  1. Cel mai plin de Duhul Sfânt omul este în clipa nașterii din nou. El are Duhul cu măsură. Singurul care L-a avut fără măsură a fost Domnul Isus Cristos.
  2. Plinătatea este un efect al prezenței Duhului și nu cauza nașterii din nou.
  3. Nașterea din nou nu are loc la fiecare umplere a Duhului Sfânt. Ea nu este repetitivă pe când umplerea este.
  4. Plinătatea Duhului survine în mod suveran de la Duhul. Ea nu poate fi programată de nici un om, nu poate fi indusă asupra sa sau a altora. De ce? Din simplul motiv că Duhul Sfânt este suveran și nu poate fi manipulat de ființa umană.
  5. Plinătatea nu poate fi autoindusă atunci când cânți, asculți muzică spirituală. Atunci când râzi necontrolat, plângi necontrolat sau „ți se face pielea pe tine ca de găină”, sau „părul pe tine ca ariciul”, nu poate fi vorba de umplere cu Duhul Sfânt, sunt lucruri carnale. A avea emoții sau stări sufletești intense nu este o dovadă că ești plin de Duhul.
  6. Toți în Scriptură care erau plini de Duhul dădeau dovadă de o gândire spirituală înaltă, tărie de caracter și o bună înțelegere a voii revelate a lui Dumnezeu și o punere în practică a acesteia.
  7. Cu cât ești mai plin de Duhul cu atât ești mai gol de „eul” tău.
  1. Darul vorbirii în limbi omenești, era un dar „semn”, temporar și era în special pentru iudeii necredincioși.
  1. A fost dat ca semn al judecății pentru necredincioși (Întâia epistolă către corinteni, 14:21).
  2. Totdeauna limbile erau omenești și nu îngerești. În cer există o singură limbă. 
  3. Darul acesta a fost exersat doar de bărbații care predicau.
  4. Surorile nu au vorbit niciunde în Scriptură în limbi, tocmai din motiv că ele nu erau mandatate să fie lucrători ordinați.
  5. Totdeauna acest dar a fost un semn că persoana respectivă care primea darul era deja născută din nou. Primirea darului era efect al nașterii din nou nu cauza acesteia. 
  6. Acest dar a încetat odată cu definitivarea Canonului (venirea a ceea ce este matur sau complet – 1 Corinteni, 13:10).
  1. Botezul în Duhul, este un eveniment istoric instituțional, al unui grup numit „Ekklesia Mea” (Evanghelia după Matei, 16:18), grup format din mai multe persoane regenerate, și deja botezate în apă cu vreo 3 ani înainte de Cincizecimea din Fapte, 2.

Botezul în Duhul Sfânt din Faptele apostolilor, 2, a fost o acțiune de recunoaștere și autentificare a ,,Casei lui Dumnezeu” (Adunarea), ca singurul loc public adecvat pentru slujire și închinare.

Lucrul acesta nu era ceva nou în Israel deoarece Domnul recunoscuse și autentificase în același mod și Casele Sale anterioare: Cortul și Templul zidit de Solomon.

După cum fiecare nouă Casă a lui Dumnezeu: Cort și Templu aveau un:

  1.  Constructor desemnat de Dumnezeu.
  2.  Model conceput de Dumnezeu pentru construire.
  3.  O perioadă de câteva luni sau ani în care erau construite.
  4.  O zi în care trebuia să fie acreditate divin în fața publicului.
  5.  Și un botez în gloria Shekinah.

La fel și Adunarea Nou Testamentară, trebuia să aibă parte de aceleași lucruri. 

Cortul, Templul și Adunarea Nou Testamentară, au fost botezate în Duhul:

  1. Cortul a fost botezat în Exod, 40:35.
  2. Templul în  2 Cronici, 7:3.
  3. Adunarea în Fapte, 2:1-3.

Singura diferență între ele era:

  1. Cortul era construit din piei de animale.
  2. Templul din blocuri de piatră cioplită.
  3. Adunarea din credincioși botezați în apă, trăitori în pielea lor, șlefuiți de Dumnezeu și asamblați ca pietre vii (Întâia epistolă a lui Petru,  2.5; Întâia epistolă către Timotei, 3:15).

Despre botezul biblic în Duhul Sfânt se promitea că:

  1. Administrator – va fi – Cristos Isus.
  2. Candidați – vor fi – credincioșii deja botezați în apă.
  3. Elementul afundării – în (gr.-en) – Duhul Sfânt.

În conceptul actual al botezului în Duhul Sfânt, ordinea este pervertită atât de protestanți, neoprotestanți cât și de mișcarea penticostalo-carismatică. Toți aceștia susțin că:

  1. Administrator – este Duhul Sfânt – și nu Cristos Isus!
  2. Candidat – este un singur individ botezat în apă sau nu – și nu un trup (Adunarea din Fapte, 2) format din mai multe persoane botezate deja în apă!
  3. Elementul – în Cristos (trupul mistic) – și nu în Duhul Sfânt! 

Cine dă voie la asemenea interpretări?  Scriptura cu siguranță că nu deoarece, ea spune clar:

11Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Matei, 3:11 

4Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, ,,pe care”, le-a zis El, ,,aţi auzit-o de la Mine. 

5Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Fapte, 1:4-5

Din aceste versete vedem clar că: Administratorul botezului în Duhul este promis că va fi Isus Cristos, candidații sunt Adunarea (voi, v.5), zidită de El în timpul lucrării Sale pământești și Elementul afundării este Duhul.


Atotputernicia Domnului Isus Cristos manifestată în timpul lucrării Sale pământești

de Aurel Munteanu

În predicile trecute am văzut dragostea, dreptatea, mânia, gelozia, bunătatea, mila, omnisciența și omniprezența Domnului Cristos arătată în timpul lucrării Sale pământești în relațiile cu oamenii. Astăzi vom vedea omnipotența sau Atotputernicia Sa. 

Știm că Dumnezeu este Singurul Atotputernic. Așa este descris în comparație cu creaturile Sale. El a fost cunoscut progresiv în creația căzută sub acest atribut. Prima dată în traducerea Cornilescu, expresia apare la Avraam: „Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană…»” (Geneza, 17:1).

Expresia „Cel Atotputernic” are 60 de ocurențe în Cornilescu. De 32 de ori apare numai în cartea Iov. În N.T. are 7 ocurențe. De 5 ori apare în Apocalipsa lui Ioan, o dată în Evanghelia după Luca, 1:49 și o dată în A doua epistolă către corinteni, 6:18.

Prin Atotputernicia Sa, în Vechiul Testament se spunea despre Dumnezeu că: 

  • oamenii creșteau și se înmulțeau numeric: (Genesa, 35:11).
  • se căpăta trecere înaintea Sa: (Genesa, 43:14).
  • primeai binecuvântare: (Genesa, 49:25).
  • certa și mustra: „Ferice de omul pe care-l cearta Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.” (Iov, 5:17).
  • trebuia să-I alergi înainte în rugăciune și să-L slujești: (Iov, 8:5; Iov, 21:15).
  • El aducea vremuri de judecată și pedeapsă: (Iov, 24:1).
  • hotăra destinul celor răi: „Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.” (Iov, 27:13).
  • hotăra și destinul celor drepți: „Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moștenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?” (Iov, 31:2).
  • dădea pricepere: „Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.” (Iov, 32:8).
  • dădea viață omului: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viată.” (Iov, 33:4).
  • nu călca dreptatea și nu săvârșea fărădelegea: „Nu, negreșit, Dumnezeu nu săvârșește fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.” (Iov, 34:12).
  • le era Stâncă și Mântuitor: „își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este izbăvitorul lor.” (Psalmii, 78:35).

Cu toții știm că Domnul Cristos este Dumnezeu. El nu este doar un Dumnezeu puternic ci Atotputernic. Despre El se spune:

8„Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

11care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”

17Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,

18Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor…” 

Apocalipsa lui Ioan, 1: 8,11,17,18.

El este „Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”. În Evanghelia Sa, Ioan spune despre El că este Dumnezeu implicat în creație este etern, omniprezent, omnipotent și atotțiitor (care păstrează existența a tot ce există): 

1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

2El era la început cu Dumnezeu.

3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

A manifestat Cristos Atotputernicia Sa în relațiile cu oamenii în timpul lucrării Sale pământești? Da. Și-a arătat Atotputernicia când:

  • a fost conceput în pântecul Mariei
  • îngerii i-au adus închinare
  • a fost ispitit 40 de zile
  • le spunea „păcatele îți sunt iertate”
  • vindecări miraculoase
  • învieri din morți
  • exorcizări
  • înmulțirea pâinilor și peștilor
  • a mers pe ape
  • în Marea Trimitere spune „toată autoritatea Mi-a fost dată în cer …”
  • a fost încărcat cu toate păcatele tuturor aleșilor 
  • a înviat și a frânt boldul morții
  • a răscumpărat cu sângele Său oameni din orice neam, limbă și seminție
  • S-a înălțat la cer (ceilalți au fost luați)
  • va domni etern peste cei răscumpărați și întreaga creație

Cum mă influențează pe mine faptul că El este Atotputernic?

  • mă simt în siguranță: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.”(Ioan, 10: 28,29)
  • mă simt încurajat și curajos: „pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Epistola către evrei, 11:27b). 
  • în încercări îmi dă putere să îmi port sarcina: (Matei, 11:30).
  • dacă este în planul Său mă poate vindeca de orice infirmitate și boală
  • în slujire îmi dă bucurie, putere și izbândă
  • îmi poate da putere în slăbiciunile mele (2 Corinteni, 12:10 -Pavel știa bine ce spune).
  • mă face să aștept cu bucurie ziua Răpirii.
  • îmi va glorifica trupul într-o zi dacă ar fi să mor.

Bucurați-vă că aveți un Cristos Atotputernic. El este Dumnezeu care poate totul. Nădăjduiți în El!


Motive pentru care Ioan Afundătorul nu este profet Vechi Testamentar

de Aurel Munteanu

Majoritatea predicatorilor zilelor noastre vorbesc despre Ioan Afundătorul ca fiind un profet Vechi Testamentar. Alții privesc pe Ioan ca fiind un profet care are un picior în Vechiul Testament iar pe celălalt în Noul Testament. Profilul acesta de profet Vechi Testamentar nu se potrivește deloc lui Ioan deoarece rolul profetului Vechi Testamentar, era să îndemne mereu poporul Evreu să se întoarcă la Yahweh și să își pună viața în rânduială după poruncile Legământului Israelit. Mesajului profetului Vechi Testamentar este sintetizat foarte bine de Isaia care spune la un moment dat: „«…La Lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.” (Isaia, 8:20).

Pe Ioan nu îl vedem făcând lucrul acesta ci, el este prezentat mai degrabă ca având un profil Nou Testamentar care anunță venirea iminentă a lui Mesia (Evanghelia după Ioan, 1:30-34), jertfa Sa (Ioan, 1:29) și o ascultare necondiționată față de El, ca Fiul al lui Dumnezeu venit din cer (Ioan, 3:31). Astăzi o să aduc câteva argumente prin care doresc să arăt că Ioan Afundătorul este un profet Nou Testamentar, unul dintre cei mai privilegiați care au trăit vreodată. El este un profet Nou Testamentar pentru că:

  1. Ioan nu a urmat să slujească la altar ca levit, ceata lui Abia din care făcea parte tatăl său Zaharia (Evanghelia după Luca, 1:5). El a locuit în pustiu până la începerea publică a lucrării sale și nu a chemat poporul să se întoarcă la Moise și tot ritualul de sacrificii animale. El a întors fața și inimile evreilor către Cristos a cărui venire era iminentă (Luca, 7:27).
  1. Ioan Afundătorul nu a venit să întoarcă poporul la Legea mozaică, ci spre Cristos, Mesia. El trebuia să pregătească un popor primitor ca nu cumva la venirea Sa, Domnul să-i găsească nepregătiți și țara să fie lovită cu blestem: „«El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!»” (Maleahi, 4:6).
  1. Ioan este respins de farisei, saduchei și preoțime. A fost respins atunci și este și azi. Niciun evreu de sinagogă nu-l privește ca fiind încadrat în Vechiul Testament. Slujba fiecărui profet Vechi Testamentar era să întoarcă poporul la Lege și mărturie: „«La Lege și la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”  (Isaia, 8:20).
  1. Ioan a predicat o Împărăție a lui Dumnezeu cu altă componență față de ce cunoșteau iudeii în acel moment: „El zicea: «S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.»” (Evanghelia după Marcu, 1:15).

Evreii credeau că națiunea Israel este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Dar despre această împărăție când vine Cristos, le spune fariseilor că Împărăția era printre ei ca națiune: „Nu se va zice: «Uite-o aici!» sau: «Uite-o acolo!» Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Luca, 17: 21). Mulți din nefericire interpretează versetul cum că Împărăția era în inimile fariseilor necredincioși în Isus. Această interpretare este una neconformă cu Scriptura din motive lesne de înțeles.

  1. Această Împărăție predicată de Ioan (de Cristos mai apoi și de apostolii Săi), promova o membralitate diferită. Membrii ei credeau Evanghelia cu privire la Cristos, erau pocăiți, făceau fapte vrednice de pocăință și se supuneau afundării în apă. Toți aceștia erau identificați ca ucenici ai lui Mesia, toate acestea întâmplându-se pe context iudaic, nu al celor dintre neamuri cum și-ar fi dorit elita religioasă a vremii! Ioan afundând în apă doar evrei din popor, lucru ce stârnea indignarea clasei religioase (Evanghelia după Ioan, 1: 19-27). Aceștia credeau că descendența din Avraam și circumcizia în carne era de ajuns pentru a fi membru în Împărăția lui Dumnezeu. Ioan punea accent pe circumcizia inimii și o credință veritabilă în Mesia, nu pe faptele cărnii. Același lucru ca și Ioan predicăm și noi astăzi! Voi predicați ceva diferit?
  1. Ioan este întemeietorul singurei afundării biblice [în greacă βαπτo (bapto)]. Botezul său este singurul biblic din perioada Adunării Nou Testamentare. El este singura persoană nebotezată dar cu autoritate directă de la Dumnezeu pentru a predica Evanghelia și a afunda în apă pe cei născuți din nou în urma auzirii mesajului și aducerii dovezilor de pocăință. Faptul că botezul urma pocăinței însoțită de faptele vrednice ale candidaților, botezul său era numit ca fiind al pocăinței. Nu era unul încuviințat doar verbal ca în cazul multor creștini de astăzi ci, trebuia dovedit prin fapte vrednice (vezi ce le cere fariseilor și saducheilor în Matei, 3:7-9). Botezul său l-au avut apostolii (Ioan, 1:35,37,40) și Cristos (Matei, 3:13). La un moment dat, Cristos a preluat mesajul predicat de Ioan cât și botezul (Matei, 4:17,23) și l-a dat mai departe prin intermediul ucenicilor Săi (Ioan, 3:22&4:1,2). Chiar în „Marea trimitere” Adunarea Nou Testamentară a fost investită cu autoritate să predice Evanghelia și să dea mai departe noilor ucenici, același singur botez pe care-l aveau înainte de Cincizecime (Matei, 28:18-20). 
  1. Ioan Afundătorul este primul profet care vorbește deslușit despre mântuirea neamurilor nu doar cea a evreilor: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!»”. „Lumii” de aici face referire la aleșii răscumpărati pentru Dumnezeu, cu sângele Mielului, din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam (Apocalipsa lui Ioan, 5:9). Domnul Isus îi spune la scurt timp lui Nicodim despre aceeași „lume” în Ioan, 3:16. Aceeași idee a mântuirii celor dintre neamuri este reamintită la ceva timp de Petru în Fapte, 15,7-9, când spune:

7După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.

8Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.

9N-a făcut nicio deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă.”

Fapte, 15:7-9

  1. Ioan predica iertarea tuturor păcatelor și viața veșnică în Cristos: „..«Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.»” (Ioan, 3:36). Mai târziu Petru spune referitor la Cristos: „și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ati putut fi iertati prin Legea lui Moise.” (Faptele apostolilor, 13:39).
  1. „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.” (Luca, 16,16). Legea și profeții țin până la Ioan, în sensul că imediat după misiunea sa ca sol, venea Mesia și El trebuia urmat în tot ceea ce le spunea. Tot ce până atunci era prezentat în Lege ca tipuri (umbre), urma să fie prezentat ca antitip (realitate) pe față întregii audiențe. În acest sens Ioan le spune: 

32Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

33Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.»

34Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”

Ioan, 1:32-34

  1. Dacă Ioan Afundătorul era profet Vechi Testamentar, el nu avea de unde să știe despre Mirele – Cristos și Mireasa Sa (metaforă ce descrie în tot Noul Testament relația Cristos-Adunare). Aceasta era o taină pentru toți cei din Vechiul Testament. Ioan a vorbit primul despre ea! El a știut că Mesia este Mire și că are o Mireasă (Evanghelia după Ioan, 3:29). Această metaforă este preluată de apostoli și detaliată de la primele Epistole până la Cartea Apocalipsei. Israelul era privit până atunci ca soție a lui Yahweh. De data aceasta Ioan Afundătorul vorbea despre o fecioară ce urma să-I fie soție lui Mesia. Putea vreun profet Vechi Testamentar să prezinte Adunarea lui Cristos în modul acesta? Nu! De ce? Pentru că pentru ei era o taină: 

4Citindu-le, va puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Cristos,

5care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Cristos, prin Duhul.

Epistola către efeseni, 3:4-6

  1. Ioan Afundătorul este primul care anunță pe Cristos ca botezând în Duhul Sfânt Adunarea Sa și cu foc generația aceea care L-a respins la prima Sa venire. Nimeni din profeții Vechiului Testament nu a predicat aceste aspecte cu subiect și predicat. Acesta este un alt argument pentru care cred cu tărie că Ioan este un profet Nou Testamentar.

De fapt toți care resping pe Ioan ca profet Nou Testamentar, o fac din câteva motive principale:

  1. Pentru că li s-a inoculat în minte doctrina Bisericii Universale Invizibile, care chipurile ar fi luat ființă în ziua Cincizecimii din Fapte, 2. 
  2. Pentru că nu se înțelege corect motivul pentru care ucenicii din Fapte, 19:1-7, au fost rebotezați de apostolul Pavel.
  3. Pentru că mulți nu cred că a existat naștere din nou până la învierea lui Cristos. Ei au percepția aceasta deoarece confundă nașterea din nou cu botezul în Duhul Sfânt.

Dar și acestea motive ale lor, pot fi demontate foarte ușor cu Scriptura:

  1. Adunarea nu a luat ființă la Cincizecime fiind întemeiată de Duhul Sfânt ci, ea a fost fondată de Însuși Cristos în timpul lucrării Sale pământești cu vreo 3 ani înainte de Cincizecime. Despre acest eveniment El a spus ucenicilor în Matei, 16:18.
  2. Ucenicii din Fapte, 19:1-7, au fost rebotezați de Pavel deoarece ei au fost botezați în prealabil de Apolo care nu avea nici o autoritate în acest sens și nu avea nici o doctrină completă Nou Testamentară (Fapte, 18:24,25). El știa doar câteva lucruri pe care le auzise de la Ioan, motiv pentru care are nevoie să fie ucenicizat acasă la Aquila (Fapte, 18:26). El fusese botezat într-adevăr de Ioan Afundătorul dar, Ioan nu delegase pe nici un ucenic botezat de el, să boteze mai departe. Apolo a botezat pe cont propriu fără să boteze sub autoritatea unei Adunări. Botezul lui Apolo era recunoscut ca biblic, motiv pentru care nu a fost rebotezat ci, a primit scrisori de acreditare către adunările din Ahaia (Fapte, 18:27), pe când acești ucenici afundați de el, nu li s-a recunoscut validitatea botezului lor. Atenție: nu credința în Cristos sau nașterea din nou le-a fost contestată ci validitatea afundării. 
  3. Mulți confundă nașterea din nou cu botezul în Duhul Sfânt. Nașterea din nou, este un eveniment individual unic și irepetabil. Este practic un act suveran al Duhului Sfânt care înviază duhul mort dintr-un om. Botezul în Duhul, este un eveniment istoric instituțional irepetabil, al unui corp de persoane, numit „Ekklesia Mea” (Evanghelia după Matei, 16:18), corp format din mai multe persoane regenerate, și deja botezate în apă înainte de Cincizecimea din Fapte, 2. Acest botez în Duhul a avut scopul de a atesta Adunarea Sa ca singurul loc public de închinare și slujire acceptat de Dumnezeu. De aceeași atestare avuseseră parte Cortul (Exod, 40:35) și Templu (2 Cronici, 7:3), când au fost date în uz public ca singurele locuri acreditate pentru închinare și slujire. Când a avut loc acest eveniment în Fapte, 2, a fost unul limitat doar la membrii Adunării aflați în Ierusalim în camera de sus, aproximativ 120 (numărul este dat cel al bărbaților). Peste ceilalți mântuiți din Israel, care erau născuți din nou dar nu se aflau în același loc, nu a coborât Duhul Sfânt. Erau și alți născuți din nou în Israel în acea zi? Erau pentru că citim că peste 500 de de bărbați afară de femei au fost chemați de Domnul să fie martori ai învierii în Galileea (vezi 1 Corinteni, 15:6). Aceștia nu au fost botezați în privat, în Duhul Sfânt niciunul dintre ei.

Așa că rugămintea mea este ca fiecare care neagă faptul că Ioan Afundătorul este un profet Nou Testamentar, să ia aminte la motivele invocate mai sus. Să citească Scriptura, să se roage și să dea dreptate lui Dumnezeu, primind chiar botezul lui Ioan așa cum au făcut-o apostolii și Domnul Isus Cristos!