,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Arhivă autor

Câteva lucruri de știut despre Sărbătoarea Paștelui

de Aurel Munteanu

De unde provine cuvântul Paște în limba română?

Provine din evreiescul „Pesah” care înseamnă literal „a trece peste”. Expresia face aluzie la faptul că Yahweh (Dumnezeu) când a pedepsit întâii născuți din Egipt, a sărit peste casele evreilor, care aveau sângele mielului, pe stâlpii de la porțile casei sau stâlpii interiori ai ușii de la intrare.

Paștele a fost o sărbătoare strict evreiască.

Această sărbătoare pe lângă altele (a Cincizecimii, Ispășirii sau Corturilor) a fost poruncită de Yahweh poporului evreu, cu care El a încheiat Legământ la Sinai. Sărbătorile, sabatele, cuvintele scrise pe cele două table de piatră, legile civile și ceremoniale, trebuiau privite ca un tot unitar. Acest tot unitar Scriptura îl numește Legea (Exodul, 24:12) sau Legea lui Moise (Evanghelia după Luca, 2:22). Mai este numit în zilele noastre și „Legământul mozaic”, după numele lui Moise, care a fost mijlocitor între Yahweh și popor. Cine era dintre neamuri în perioada Legii mozaice și dorea să-L slujească pe Yahweh în termenii acestui Legământ, trebuia să fie circumcis, să devină prozelit și să țină toată Legea.

Și-a găsit această sărbătoare împlinire în jertfa lui Isus Cristos de la Golgota?

Mielul de Pesah, era un tip al lui Mesia care avea să moară, ca să salveze prin sângele Său pe aceia pentru care făcea ispășire (murea în locul lor). Ioan Afundătorul, Îl desemnează la începutul lucrării Sale pe Isus din Nazaret, ca „Miel al lui Dumnezeu ce ridica păcatul lumii” (Evanghelia după Ioan, 1:29). Iar apostolul Pavel identifică pe Isus în Întâia epistolă către corinteni, 5:7b, ca fiind: „Cristos, Paştile nostru, care a fost jertfit.”. Odată găsindu-și împlinirea, sărbătoarea nu mai trebuia ținută și repetată în fiecare an. 

Paștele evreiesc trebuia ținut câtă vreme Legământul cu poporul evreu era în vigoare.

Legământul mozaic trebuia ținut și împlinit întocmai după prescripțiile poruncite de Yahweh. Cine călca o singură poruncă din Lege, era privit ca și călcător al Legământului și intra sub incidența blestemelor (vezi Deuteronomul, 28:15-68). Însă nici un om din popor nu a putut să  țină toată Legea, datorită naturii păcătoase cu care s-a născut. Doar Unul singur a putut să o țină deoarece, El nu a avut păcat. Singurul care a împlinit-o este Isus Cristos, Sămânțul femeii, promis lui Adam după izgonirea din grădina Edenului (vezi Geneza, 3:15).

Odată împlinită de Isus Mesia, această tipologie repetitivă a sărbătorii, mai trebuie ea ținută în aceeași formă și la aceeași dată de 14 Nisan?

Odată, tipologia împlinită de Isus la Golgota, odată rupt Legământul condiționat cu poporul evreu, nimeni nu mai trebuie să țină Paștele după prescripțiile Legii mozaice (citește-le în Exodul, 12). Cine încearcă să țină într-o formă sau alta, praznicul Pesah-ului evreiesc (mâncând miel, azimi și ierburi amare), mărturisește public că Isus nu este Cristosul care a venit și împlinit tipologia acestei sărbători. 

Odată jertfit și împlinind Legea mozaică, Cristos instituie un alt Legământ. 

Partenerul acestui Nou Legământ devine Ekklesia Sa (Adunarea), care primește la rândul ei, porunci și orânduieli ilustrative lăsate în amintirea a ceea ce a împlinit El la Golgota (botezul și Cina). Cina Domnului, ca și comemorare ilustrativă și repetitivă (nu sacrament mântuitor)  este poruncită Adunării Sale până va reveni El:

23Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

24Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

25Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

26Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

1 Corinteni, 11:23-26

Odată jertfit și sfințind cu sângele Său un nou popor de Legământ, acesta este dator să țină Legea lui Cristos și nu pe cea mozaică, parțial sau în toate aspectele ei. Partenerul acesta de Legământ Nou, nu are voie să amestece Legămintele și nici prescripțiile acestora. Dacă o face, este ca și când cineva ar încerca să pună „must ce fermentează într-un burduf scorojit” sau „petic nou la o haină veche ce se destramă mereu” (Evanghelia după Marcu, 2:21,22).

Ca și membru în biserica catolică și ortodoxă, cum trebuie să mă raportez la  Paștele evreiesc?

Trebuie să privesc această sărbătoare, împlinită de Domnul Isus la Golgota. Scriptura spune: „Cristos, Paştile nostru, a fost jertfit.” (1 Corinteni, 5:7b).

Drept urmare trebuie să merg la biserică să mă împărtășesc cu pâinea și vinul dat de preot?

Nu pentru că biserica catolică și ortodoxă au dezertat de la  „credința dată sfinților odată pentru totdeauna”. Aceste biserici cred în transsubstanțiere, numesc Cina taină mântuitoare și nu au autoritate să comemoreze această rânduială Nou Testamentară. În afara faptului că nu au autoritate, sărbătoarea aceasta este amestecată cu o aromă de creștinism, iudaism și foarte mult păgânism. De fapt toate obiceiurile, superstițiile și tradițiile legate de această sărbătoare a Învierii, sunt legate de cultul lui Tammuz și al zeiței Iștar (Astarteea), zeița războiului, iubirii și fertilității, căreia i se închinau la începutul fiecărei primăveri, când natura revine din nou la viață. Iată câteva exemple de tradiții care sunt preluate direct în păgânismul antic:

  1. Postul Mare de 40 zile. În antichitate diferea ca număr de zile, de la popor, la alt popor. Doar caldeenii îl țineau 40 de zile. Este vechiul post numit Castus (sacru),  în cinstea lui Tammuz zeul soare, care începea la 3 zile după echinocțiul de primăvară. Făcea parte din ritualul închinării la Astarteea, zeița primăverii, Împărăteasa Cerurilor și la fiul său Tammuz, care a murit și a înviat în această perioadă și a mers să locuiască în soare. Era o perioadă de post și jale care este consemnată chiar în Biblie, ca fiind ținută de evreii idolatri – Ezechiel, 8:14-16.
  2. Sărbătoarea Floriilor. Nu este alta decât vechea sărbătoare romană numită Floralia, sau Florifertum. Simboliza reînnoirea ciclului vieții și era marcată de petreceri vesele, dansuri și băutură, și de expunerea din belșug a florilor. Prostituatele romane considerau acest festival ca fiindu-le dedicat, în timp ce cetățenii romani obișnuia să împodobească cu flori templele. 
  3. Joia Mare. În această zi, femeile încep să pregătească pasca şi să vopsească ouăle.
  1. Vopsitul ouălor. Are directă legătură cu închinarea la Astarteea, unde se credea că oul este generator de viață, este păstrătorul secretului vieții. Învățatul egiptean Hyginus, spunea despre acest obicei că: „Un ou de dimensiuni minunate a căzut  din ceruri în râul Eufrat, iar peștii l-au rostogolit pe mal, unde porumbeii și-au făcut cuib pe el și l-au clocit, astfel încât de acolo a ieșit Venus care apoi era numită zeița Siriană” – adică Astarteea. (Citatul este preluat din De la Babilon la Roma, de Alexander Hislop, pag. 199, tipărită de Fundația Mantachie, „O voce baptistă” Bocșa, 2014). Ouăle colorate, în special roșii erau oferite cu ocazia Echinocțiului de primăvară chiar și pe vremea romanilor.
  2. Pasca este „sfânta turtă” făcută din făină fină cu miere, cu o cruce pe ea, închinată Împărătesei cerului. Referință la acest obicei găsim și în Ieremia, 7:17,18.
  1. Vinerea neagră. Era ziua când se ținea post negru și se încheiau cele 40 de zile ale Postului Sacru. În această zi se crede că a fost răstignit Domnul Isus. În realitate El a fost răstignit miercuri dimineața în jurul orei 9. A fost pus în mormânt la începutul zilei de joi (care începea de miercuri după ora 18), și a înviat la finalul sabatului, când începuse ziua întâi a săptămânii (sâmbătă seara după ora 18), împlinind astfel, cele 3 zile și 3 nopți după semnul profetului Iona (Evanghelia după Matei, 12:39,40). 
  2. Duminică dimineața în zori, momentul învierii Lui Cristos. Zorii zilei și închinarea cu fața la răsărit (spre soare) când se fac 3 cruci, provine din păgânismul antic (vezi Ezechiel, 8:16). Crucile erau făcute în cinstea lui Tammuz, fiind vechiul simbol în forma literei T, inițiala numelui zeului.

Bisericile neoprotestante mărturisesc că nu țin Paștele evreiesc ci, Învierea Domnului.

Totuși și ele sunt virusate de superstiții sau tradiții nebiblice preluate din catolicism sau ortodoxie. Spre exemplu:

  1. În țările unde majoritari sunt catolicii și protestanții, Învierea este serbată odată cu aceștia. Neoprotestanții români țin Învierea la aceeași dată cu ortodocșii. 
  2. Pe context românesc, de Floriile ortodoxe în bisericile neoprotestante se predică despre învierea lui Lazăr sau intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim. La o săptămână după Paște, se predică despre Toma necredinciosul.
  3. În ceea ce privește ziua răstignirii Domnului, toți predică că aceasta a fost vineri în loc de miercuri.
  4. Unii chiar se strâng și ia Cina Domnului joi seara.
  5. Până la Înălțare, se salută cu „Hristos a înviat” și cântă imnul ortodox: „Hristos a înviat din morți, Cu moartea pe moarte călcând, Și celor din morminte, Viață dăruindu-le.”.
  6. Se fac cozonaci, se mănâncă miel, se vopsesc ouă, se dăruiesc iepurași de ciocolată.
  7. Unii dintre ei sunt implicați în marșul „Drumul Crucii”. 
  8. Organizează excursii în Israel unde se presupune a fi „locurile sfinte”, pentru a călca în „Săptămâna mare”, pe „urmele pașilor lui Cristos”.

În concluzie: Paștele a fost o sărbătoare evreiască inclusă în Legea mozaică. Era o umbră Vechi Testamentară, care și-a găsit împlinirea în Cristos. În ideea aceasta apostolul Pavel, afirmă: „Cristos, Paştile nostru, a fost jertfit.” (1 Corinteni, 5:7b). Odată jertfit și sfințind cu sângele Său un nou popor de Legământ, acesta este dator să țină Legea lui Cristos în toate rânduielile ei. Cina Domnului este acum în acest Legământ rânduiala comemorativă și repetitivă, ce ilustrează jertfa Sa, și este poruncită Adunării Sale până va reveni El. Nu trebuie serbată la începutul fiecărei primăveri ci, ori de câte ori Adunarea Nou Testamentară, se întrunește cu scopul de a proclama moartea, îngroparea și învierea Domnului (1 Corinteni, 11:26). Cina Domnului nu trebuie îmbinată nici cu practici din Pesah-ul evreiesc și nici cu obiceiuri din păgânismul antic. Cine o ține diferit de cum a fost poruncită, ofensează pe Tatăl și necinstește pe Fiul Său.

14 aprilie 2023 | Categories: Idolatrie | Tags: | Lasă un comentariu

Diferențe între naștere din nou, botezul în apă, plinătatea Duhului, vorbirea în limbi și botezul în Duhul

de Aurel Munteanu

Există diferențe clare între nașterea din nou, botezul în apă, plinătatea Duhului Sfânt, darul vorbirii în limbi și botezul în Duhul:

  1. Nașterea din nou, este un eveniment individual unic și irepetabil. 
  1. Are loc la inițiativa Duhului Sfânt după ce omul aude cu urechea de carne, Evanghelia. 
  2. El vine în suveranitatea Sa (precum bate vântul, vezi Evanghelia după Ioan, 3:8) și înviază duhul mort dintr-un om. Asta numim naștere din nou sau naștere de sus. 
  3. Ea nu survine în urma unei atitudini, decizii luate de om sau oricărei fapte făcute de acesta, deoarece Duhul este suveran în mântuire.
  4. Nu survine nici în momentul botezului în apă deoarece mântuirea este prin har nu prin regenerare baptismală.
  5. Nu are loc nici în momentul primirii darului vorbirii în limbi. Faptul că omul primește un dar oarecare, este dovada că omul este deja născut din nou. Nașterea este cauza aducerii la viață iar darul este dovada că omul este viu și pregătit să-L slujească pe Domnul său.
  6. Nașterea din nou te adaugă în Familia lui Dumnezeu: „din care este numită orice familie[În gr., derivat din cuvântul „Tată“], în ceruri şi pe pământ,” (Trad. GBV., Epistola către efeseni, 3:15). Nu te adaugă nici în Adunare nici în trupul Bisericii Universale Vizibile sau Invizibile.  
  1. Botezul în apă, este poarta de intrare într-o Adunare locală și vizibilă. 
  1. Nu este un sacrament aducător de naștere din nou sau mântuire.
  2. El se face totdeauna printr-o singură afundare.
  3. Ca să fie valid trebuie să îndeplinească 4 condiții: candidat scriptural, mod, motiv și administrator scriptural.
  4. Te adaugă totdeauna în trupul local al adunării care îți administrează afundarea: „Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.” (Faptele apostolilor, 2:41).
  5. În Noul Testament nimeni care nu era botezat biblic, nu ducea la îndeplinire Marea trimitere. Nu exista misionarism făcut fără autoritatea unei Adunări biblice existente, cum se practică astăzi.
  1. Plinătatea Duhului, este o umplere individuală, graduală și repetitivă care nu ține de maturitatea spirituală a celui regenerat.
  1. Cel mai plin de Duhul Sfânt omul este în clipa nașterii din nou. El are Duhul cu măsură. Singurul care L-a avut fără măsură a fost Domnul Isus Cristos.
  2. Plinătatea este un efect al prezenței Duhului și nu cauza nașterii din nou.
  3. Nașterea din nou nu are loc la fiecare umplere a Duhului Sfânt. Ea nu este repetitivă pe când umplerea este.
  4. Plinătatea Duhului survine în mod suveran de la Duhul. Ea nu poate fi programată de nici un om, nu poate fi indusă asupra sa sau a altora. De ce? Din simplul motiv că Duhul Sfânt este suveran și nu poate fi manipulat de ființa umană.
  5. Plinătatea nu poate fi autoindusă atunci când cânți, asculți muzică spirituală. Atunci când râzi necontrolat, plângi necontrolat sau „ți se face pielea pe tine ca de găină”, sau „părul pe tine ca ariciul”, nu poate fi vorba de umplere cu Duhul Sfânt, sunt lucruri carnale. A avea emoții sau stări sufletești intense nu este o dovadă că ești plin de Duhul.
  6. Toți în Scriptură care erau plini de Duhul dădeau dovadă de o gândire spirituală înaltă, tărie de caracter și o bună înțelegere a voii revelate a lui Dumnezeu și o punere în practică a acesteia.
  7. Cu cât ești mai plin de Duhul cu atât ești mai gol de „eul” tău.
  1. Darul vorbirii în limbi omenești, era un dar „semn”, temporar și era în special pentru iudeii necredincioși.
  1. A fost dat ca semn al judecății pentru necredincioși (Întâia epistolă către corinteni, 14:21).
  2. Totdeauna limbile erau omenești și nu îngerești. În cer există o singură limbă. 
  3. Darul acesta a fost exersat doar de bărbații care predicau.
  4. Surorile nu au vorbit niciunde în Scriptură în limbi, tocmai din motiv că ele nu erau mandatate să fie lucrători ordinați.
  5. Totdeauna acest dar a fost un semn că persoana respectivă care primea darul era deja născută din nou. Primirea darului era efect al nașterii din nou nu cauza acesteia. 
  6. Acest dar a încetat odată cu definitivarea Canonului (venirea a ceea ce este matur sau complet – 1 Corinteni, 13:10).
  1. Botezul în Duhul, este un eveniment istoric instituțional, al unui grup numit „Ekklesia Mea” (Evanghelia după Matei, 16:18), grup format din mai multe persoane regenerate, și deja botezate în apă cu vreo 3 ani înainte de Cincizecimea din Fapte, 2.

Botezul în Duhul Sfânt din Faptele apostolilor, 2, a fost o acțiune de recunoaștere și autentificare a ,,Casei lui Dumnezeu” (Adunarea), ca singurul loc public adecvat pentru slujire și închinare.

Lucrul acesta nu era ceva nou în Israel deoarece Domnul recunoscuse și autentificase în același mod și Casele Sale anterioare: Cortul și Templul zidit de Solomon.

După cum fiecare nouă Casă a lui Dumnezeu: Cort și Templu aveau un:

  1.  Constructor desemnat de Dumnezeu.
  2.  Model conceput de Dumnezeu pentru construire.
  3.  O perioadă de câteva luni sau ani în care erau construite.
  4.  O zi în care trebuia să fie acreditate divin în fața publicului.
  5.  Și un botez în gloria Shekinah.

La fel și Adunarea Nou Testamentară, trebuia să aibă parte de aceleași lucruri. 

Cortul, Templul și Adunarea Nou Testamentară, au fost botezate în Duhul:

  1. Cortul a fost botezat în Exod, 40:35.
  2. Templul în  2 Cronici, 7:3.
  3. Adunarea în Fapte, 2:1-3.

Singura diferență între ele era:

  1. Cortul era construit din piei de animale.
  2. Templul din blocuri de piatră cioplită.
  3. Adunarea din credincioși botezați în apă, trăitori în pielea lor, șlefuiți de Dumnezeu și asamblați ca pietre vii (Întâia epistolă a lui Petru,  2.5; Întâia epistolă către Timotei, 3:15).

Despre botezul biblic în Duhul Sfânt se promitea că:

  1. Administrator – va fi – Cristos Isus.
  2. Candidați – vor fi – credincioșii deja botezați în apă.
  3. Elementul afundării – în (gr.-en) – Duhul Sfânt.

În conceptul actual al botezului în Duhul Sfânt, ordinea este pervertită atât de protestanți, neoprotestanți cât și de mișcarea penticostalo-carismatică. Toți aceștia susțin că:

  1. Administrator – este Duhul Sfânt – și nu Cristos Isus!
  2. Candidat – este un singur individ botezat în apă sau nu – și nu un trup (Adunarea din Fapte, 2) format din mai multe persoane botezate deja în apă!
  3. Elementul – în Cristos (trupul mistic) – și nu în Duhul Sfânt! 

Cine dă voie la asemenea interpretări?  Scriptura cu siguranță că nu deoarece, ea spune clar:

11Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.

Matei, 3:11 

4Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, ,,pe care”, le-a zis El, ,,aţi auzit-o de la Mine. 

5Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.” Fapte, 1:4-5

Din aceste versete vedem clar că: Administratorul botezului în Duhul este promis că va fi Isus Cristos, candidații sunt Adunarea (voi, v.5), zidită de El în timpul lucrării Sale pământești și Elementul afundării este Duhul.

4 mai 2022 | Categories: Botezul în Duhul Sfânt | Tags: , , | Lasă un comentariu

Atotputernicia Domnului Isus Cristos manifestată în timpul lucrării Sale pământești

de Aurel Munteanu

În predicile trecute am văzut dragostea, dreptatea, mânia, gelozia, bunătatea, mila, omnisciența și omniprezența Domnului Cristos arătată în timpul lucrării Sale pământești în relațiile cu oamenii. Astăzi vom vedea omnipotența sau Atotputernicia Sa. 

Știm că Dumnezeu este Singurul Atotputernic. Așa este descris în comparație cu creaturile Sale. El a fost cunoscut progresiv în creația căzută sub acest atribut. Prima dată în traducerea Cornilescu, expresia apare la Avraam: „Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci şi nouă de ani, Domnul i S-a arătat şi i-a zis: «Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană…»” (Geneza, 17:1).

Expresia „Cel Atotputernic” are 60 de ocurențe în Cornilescu. De 32 de ori apare numai în cartea Iov. În N.T. are 7 ocurențe. De 5 ori apare în Apocalipsa lui Ioan, o dată în Evanghelia după Luca, 1:49 și o dată în A doua epistolă către corinteni, 6:18.

Prin Atotputernicia Sa, în Vechiul Testament se spunea despre Dumnezeu că: 

  • oamenii creșteau și se înmulțeau numeric: (Genesa, 35:11).
  • se căpăta trecere înaintea Sa: (Genesa, 43:14).
  • primeai binecuvântare: (Genesa, 49:25).
  • certa și mustra: „Ferice de omul pe care-l cearta Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.” (Iov, 5:17).
  • trebuia să-I alergi înainte în rugăciune și să-L slujești: (Iov, 8:5; Iov, 21:15).
  • El aducea vremuri de judecată și pedeapsă: (Iov, 24:1).
  • hotăra destinul celor răi: „Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.” (Iov, 27:13).
  • hotăra și destinul celor drepți: „Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus? Ce moștenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?” (Iov, 31:2).
  • dădea pricepere: „Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.” (Iov, 32:8).
  • dădea viață omului: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viată.” (Iov, 33:4).
  • nu călca dreptatea și nu săvârșea fărădelegea: „Nu, negreșit, Dumnezeu nu săvârșește fărădelegea; Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.” (Iov, 34:12).
  • le era Stâncă și Mântuitor: „își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este izbăvitorul lor.” (Psalmii, 78:35).

Cu toții știm că Domnul Cristos este Dumnezeu. El nu este doar un Dumnezeu puternic ci Atotputernic. Despre El se spune:

8„Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”

11care zicea: „Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. Ce vezi, scrie într-o carte şi trimite-o celor şapte biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea.”

17Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,

18Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor…” 

Apocalipsa lui Ioan, 1: 8,11,17,18.

El este „Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”. În Evanghelia Sa, Ioan spune despre El că este Dumnezeu implicat în creație este etern, omniprezent, omnipotent și atotțiitor (care păstrează existența a tot ce există): 

1La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

2El era la început cu Dumnezeu.

3Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.

A manifestat Cristos Atotputernicia Sa în relațiile cu oamenii în timpul lucrării Sale pământești? Da. Și-a arătat Atotputernicia când:

  • a fost conceput în pântecul Mariei
  • îngerii i-au adus închinare
  • a fost ispitit 40 de zile
  • le spunea „păcatele îți sunt iertate”
  • vindecări miraculoase
  • învieri din morți
  • exorcizări
  • înmulțirea pâinilor și peștilor
  • a mers pe ape
  • în Marea Trimitere spune „toată autoritatea Mi-a fost dată în cer …”
  • a fost încărcat cu toate păcatele tuturor aleșilor 
  • a înviat și a frânt boldul morții
  • a răscumpărat cu sângele Său oameni din orice neam, limbă și seminție
  • S-a înălțat la cer (ceilalți au fost luați)
  • va domni etern peste cei răscumpărați și întreaga creație

Cum mă influențează pe mine faptul că El este Atotputernic?

  • mă simt în siguranță: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.”(Ioan, 10: 28,29)
  • mă simt încurajat și curajos: „pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Epistola către evrei, 11:27b). 
  • în încercări îmi dă putere să îmi port sarcina: (Matei, 11:30).
  • dacă este în planul Său mă poate vindeca de orice infirmitate și boală
  • în slujire îmi dă bucurie, putere și izbândă
  • îmi poate da putere în slăbiciunile mele (2 Corinteni, 12:10 -Pavel știa bine ce spune).
  • mă face să aștept cu bucurie ziua Răpirii.
  • îmi va glorifica trupul într-o zi dacă ar fi să mor.

Bucurați-vă că aveți un Cristos Atotputernic. El este Dumnezeu care poate totul. Nădăjduiți în El!

25 aprilie 2022 | Categories: Schite de predici | Tags: | Lasă un comentariu

« Intrări mai vechi