Forma de conducere a Adunării – CONGREGAŢIONALĂ

Forma de conducere a Adunării

CONGREGAŢIONALĂ

Texte biblice, pentru susţinera afirmaţiilor ce vor urma în acest articol:

„Isus i-a chemat şi le-a zis: ‚Ştiţi că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu autoritate. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi (Matei, 20:24-27)

„Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi ‚Tată’ [părinte] să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi ‚Dascăli’, căci Unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. (Matei, 23:8-11)

3. Al treilea semn al unei Adunări adevărate, este: Forma sa de conducere – CONGREGAŢIONALĂ – toţi membrii sunt egali.

Ce înseamnă forma de conducere congregaţională:

,, Înseamnă că fiecare Adunare Nou Testamentară este o democraţie sub Cristos. Aceasta înseamnă că orice membru, tânăr sau bătrân, bărbat sau femeie, bogat sau sărac, educat sau needucat, liber sau sclav, nu contează, fiecare membru are o voce egală în a determina acţiunile Adunării.”

Toți fraţii şi surorile fiind egali, decizia se ia prin vot și slujitorii duc decizia la îndeplinire în funcție de specificul ei. Diaconul, dacă hotărârea este pe parte administrativ materială și prezbiterul sau evanghelistul, dacă hotărârea este de natură spirituală. Numai în felul acesta, ,,cel mai mare este robul celui mai mic” ca să citez pe Domnul nostru. Altfel conducerea este după felul lumii, după cum stă scris:

,,…că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa.” (Matei, 20:24-27).

Acesta este singurul fel de conducere stabilit de Domnul. El în timpul vieţii Sale pământeşti a împlinit acest tip de conducere, fiind Sclavul tuturor. De precizat că acest tip de conducere nu îl poţi aplica decât într-o Ekklesie în care toţi membrii sunt născuţi din nou. Dacă membrii nu sunt vii spiritual, acest mod de conducere nu va fi posibil deoarece orbii spirituali (morţii) vor da o traiectorie greşită Adunării. Atunci dictatura este instaurată inevitabil de ,,unii mai luminaţi”, care o să preia frâiele pentru a cârmui biserica. Şi aşa apare noţiunea de cler şi laici sau mireni.

Foarte mulţi clerici contestă ideea de democraţie sub Cristos Capul şi spun că Adunarea este o teocraţie.

,,Ei susţin că Adunarea este o teocraţie. Aceasta este adevărat doar în sensul că Isus Cristos este Capul Adunării, că este singurul Legiuitor. Dar în ce priveşte modul de operare al Adunării, aceasta nu este o teocraţie, ci o democraţie. Într-o teocraţie, Dumnezeu Îşi numeşte reprezentanţii, iar membrii de rând trebuie să li se supună. Aceştia sunt vocea lui Dumnezeu pentru popor. În cazul teocraţiei, autoritatea o deţin doar aceia care sunt sau pretind a fi reprezentanţii lui Cristos pe pământ. Ei formează o clasă superioară, diferită de membrii obişnuiţi.”

,,Într-o democraţie, în schimb, fiecare membru este un reprezentant al lui Dumnezeu, un preot al Său. Fiecare poate avea acces la descoperirea voii lui Dumnezeu, şi nimeni nu se ridică deasupra altora, ci toţi sunt egali. Adunarea, atunci, ca întreg, prin contribuţia membrilor ei, află voia lui Cristos pentru o situaţie dată. Cristos se manifestă şi se descoperă pe Sine prin Adunare, nu printr-o clasă specială. De aceea spunem că Adunarea este o democraţie sub Cristos, Capul, şi nu o teocraţie.

„Nu că am avea stăpânire peste credinţa voastră…” (2 Corinteni, 1:24), traducerea TRINITARIAN BIBLE SOCIETY, Londra, 2002”

Teocraţie în DEX: Formă de guvernământ în care autoritatea, fiind considerată ca emanând de la Dumnezeu, este exercitată de cler (preoţime) ; (gr.theokratia, Theos = Dumnezeu; kratos = putere).

Democraţie în DEX 1939: Societate în care guvernează poporu întreg. Formă de organizare și conducere a unei societăți în care poporul își exercită direct puterea. (gr. demokratía, demos = popor și kratos = putere).

DEX 1939: Formă de guvern în care suveranu saŭ miniștriĭ îs considerațĭ că conduc după voința luĭ Dumnezeŭ (ca la vechii evrei).

Cler în DEX: Totalitate a preoților unui cult; preoțime. (provine din latinescul clerus).

Laic în DEX: (cel) care nu face parte din rândul clerului; lumesc; mirean; om din popor care nu este inițiat într-un anumit domeniu religios (gr. Laos = popor)

Acest sens scriptural de conducere a fost destul de pervertit de-a lungul secolelor:

– Întâi a apărut clerul făcând diferenţă între ,,iniţiaţi şi neiniţiaţi”, asta întâmplându-se oficial în jurul anului 220 după Cristos.

– Apoi a fost nevoie de o structurare piramidală şi între preoţime deoarece unii erau mai egali ca alţii. Aşa a apărut noţiunea de ,,Primus inter pares” („primul între egali” sau „primul între cei de acelaşi rang”). Aceasta denotă faptul că o persoană este considerată ca fiind cea mai importantă din cadrul unui grup de persoane care au acelaşi rang sau funcţie. Aşa a apărut papalitatea romano catolică.

– Ortodoxia a rămas la o structură mai micuţă să fie condusă prin patriarh.

– În protestantism conducerea a rămas tot piramidală la nivel de denominaţie. Iar la nivel local biserica este condusă prin prezbiter sau mai mulți prezbiteri ce își aleg singuri succesorii.

– În cultele neoprotestante conducerea a rămas tot piramidală la nivel de denominaţie. La nivel de ţară au Uniune, la nivel zonal Comunitate, iar la nivel local au comitet bisericesc compus din diaconi + pastori. Unii comitetul îl numesc sfat frăţesc, alţii sfatul bătrânilor (prezbiterilor), etc. Membrii de rând sunt consultaţi doar la adunările generale o dată sau de două ori pe an.

– Alţii care din fire sunt rebeli şi nesupuşi Scripturii şi-au făcut propriul model de biserică şi conducere, unde ei ,,taie şi spânzură”. Nu vor să ştie de nimeni şi de nimic. Sunt genul dictatorial al fratelui lor Diotref despre care ne scrie apostolui Ioan în a treia sa epistolă.

– Alţii sunt conduşi prin borduri de misiune formate din mai mulți clerici, reprezentanți a una sau mai multe denominațiuni religioase.

De ce cred că aceste moduri de conducere nu sunt corecte:

– în primul rând nu le-a învăţat sau practicat Domnul Isus;

– nu le găsim nici măcar sugerate pe paginile Scripurii;

– în Scriptură chiar găsim afirmat contrariul: ,,Ci oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob”

– aceste moduri au apărut în timp când natura Adunării scripturale s-a schimbat şi dintr-o turmă de oi, a ajuns o ,,grădină zoologică”.

Acum, în altă ordine de idei, cred că este greşit ca o persoană să caute să controleze adunarea (3 Ioan, vs. 9-11). O Adunare nou testamentară nu are drept cap un dictator. Puterea dictatorială poate fi deţinută de un singur om, de vreun comitet sau de vreun alt fel de conducere. Se poate chiar întâmpla ca o persoană înstărită să încerce să controleze Adunarea. Adunările lui Cristos nu au asemenea dictatori ca şi cap. Nici chiar apostolii nu au fost dictatori sau conducători absoluţi şi nici slujitorii Adunărilor nou testamentare nu sunt astfel.

Isus şi-a învăţat adunarea despre egalitatea tuturor membrilor. Acest lucru este valabil în adunările lui Cristos şi astăzi. Fiecare membru poate avea diferite daruri şi, prin urmare, diferite responsabilităţi, dar cu toţii sunt egali. Toţi membrii sunt „fraţi”.

Titluri ca „reverend”, „părinte”, „mitropolit”, „patriarh”, ,,doctor în teologie” şi altele de acelaşi fel sunt rele fiindcă distrug egalitatea (Matei, 23:8). Pavel, marele apostol al neamurilor s-a numit sclav. Este careva pe o treaptă superioară lui?

Toţi membrii aflaţi în comuniunea unei Adunări nou testamentare au un vot egal. Acel vot trebuie folosit în:

– adunări generale,

– în alegerea unui păstor

– în destituirea unui păstor pentru o cauză dreaptă,

– în alegerea diaconilor,

– în determinarea acelora care vor fi primiţi ca membri în adunare,

– în excluderea sau restaurarea membrilor care au fost neascultători, etc. (Faptele Apostolilor, 1:15-26; 6:1-6).

Păstorii, diaconii sau alte grupuri dintr-o biserică ce răpesc drepturile democratice ale membrilor sunt nişte hoţi şi dacă nu se pocăiesc public şi cu adevărat ar trebui excluşi.

Lucrătorii din biserică trebuie să fie slujitori (Matei, 20:25-27; 2 Corinteni, 4:5; Efeseni, 6:6; 1 Corinteni, 9:19). Ei nu trebuie să fie stăpâni, şi nici nu trebuie să fie trataţi astfel (1 Petru, 5:3). Nici chiar apostolii nu au fost priviţi ca domnind peste fraţi (2 Corinteni, 1:24).

Tipul nou testamentar de Adunare nu este o republică. O republică este o formă de guvernământ unde membrii aleg un grup restrâns din mijlocul lor, iar aceştia iau deciziile în numele lor.

Tipul nou testamentar de adunare nu este nici oligarhie. În acest tip de conducere puterea se află în mâna câtorva, probabil într-un comitet care îşi alege succesorii pentru a-şi perpetua propria existenţă. Nici unul din aceste feluri de conducere nu se găseşte în Noul Testament.

Simpla democraţie a tuturor membrilor este felul de conducere al tipului nou testamentar de adunare. Astfel, puterea nu este în mâna câtorva. Este adevărat că „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Democraţia pură este cea mai bună pază împotriva corupţiei!

Pavel a scris în Romani, 12:17 că noi trebuie să „…urmărim ce este bine înaintea tuturor oamenilor”. În lumina acestui verset, întrunirile secrete ale congregaţiei sau ale unei părţi a ei sunt văzute ca fiind contrare cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi nu ar trebui permise. Noul Testament indică faptul că necredincioşii erau admişi la întrunirile Adunărilor în zilele apostolilor (vezi 1 Corinteni, 14:23, 24 de exemplu). Pavel a mărturisit că lucrarea lui Cristos şi a primei Sale Adunări au fost publice pentru ca toţi să le poată vedea (Faptele Apostolilor, 26:26). De ce să credem că este necesar să acţionăm diferit de felul în care a acţionat Domnul nostru şi prima Sa Adunare?

Cu siguranţă, orice Adunare ce nu practică cu adevărat conducerea congregaţională în viaţa ei nu este tipul de adunare al Noului Testament. Adunările lui Cristos au o conducere democratică, congregaţională. Orice este în plus sau în minus este fără bază scripturală.

Concluzie:

Scriptura declară prin Domnul Isus foarte răspicat: ,, … oricare va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul vostru, şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.”” apoi declară iar: ,,Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi ‚Tată’ [părinte] să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiţi ‚Dascăli’, căci Unul singur este Dascălul vostru: Cristosul. Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.”

Cum înţelegi să te faci robul tuturor fraţilor tăi din Adunarea locală? Luând tu hotărârile şi tot tu ducându-le la îndeplinire pentru ei? Sau tu hotărăşti ca pastor ce trebuie făcut şi subalternii din comitet duc hotărârea la îndeplinire? Cum armonizezi practica ta cu ce a decretat Domnul? Cum te raportezi la ce a spus El? În felul de guvernare a împăraţilor pământului sau aşa cum a ordonat Domnul Isus?

Indiferent cum ai înţeles acest principiu până acum, totuş un lucru te rog aduţi aminte ce a spus Domnul: ,,Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească …”.