,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Motive pentru care nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă

Motive pentru care nu cred în conceptul de

biserică universală invizibilă

1. În Biblia mea nu am găsit scris despre nici o biserică universală. Tu ai găsit în Biblia ta? Dacă termenul nu îl găsim în Biblie trebuie să mergem să îl căutăm în altă parte. Am găsit că această formulare este o invenţie umană şi este folosită pentru a desemna chiar biserica papei de la Vatican. Tu vrei să te identifici cu ei ca biserică? Eu unul nu doresc, abia am scăpat de ortodocsie care este ,,aceeaş Mărie dar cu altă pălărie”. Catolic = universal = sobornicesc.

2. Al doile-a motiv pentru care nu cred într-o biserică universală vizibilă sau invizibilă este că acest cuvânt ,,biserică” nu apare în limba greacă a manuscriselor Noului Testament. Traducătorii români traduc greşit cu intenţie (cu excepţia trad. G.B.V. 2001). Ei cunosc că sensul ekklesia (adunare) nu înseamnă basilike – clădire administrativă a împăratului. Basilike (în latină basilica, în română biserică) nu apare deloc în Noul Testament. Provine de la cuvântul basileo – rege; basileea – regat (împărăţie cum zice în Cornilescu).

3. O biserică invizibilă universală sfidează definiţia greacă a cuvântului ekklesia. Prin definiţia cuvântului grec folosit, o ekklesia trebuie să fie o adunare (congregaţie) organizată de persoane, având scopuri şi conducători comuni. Acesta este sensul uzanţei din Noul Testament, din Septuaginta şi din scrierile seculare.

Nu poate exista adunare care nu se vede şi care nu se adună niciodată.

4. Al patrulea motiv pentru care nu cred într-o biserică universală invizibilă este că nici mărturisitorii acestui concept nu au căzut toţi de acord asupra unei singure definiţii. Unii spun că biserica invizibilă cuprinde toţi mântuiţii de la primul om mântuit până la ultimul; alţii spun că îi cuprinde pe toţi de la răstignire până la răpire; alţii de la Cincizecime până la răpire; alţii care nu cred în mileniu introduc ca membrii în biserică şi pe sfinţii Necazului cel Mare. Toţi folosesc şi mărturisesc termenul de biserică catolică invizibilă dar fiecare îl înţeleg diferit.

5. Nu cred într-o biserică universală invizibilă deoarece aceasta nu a început cu primul om mântuit din istoria omenirii, nici la învierea Domnului Isus, nici la Cincizecime. Adunarea a fost zidită de Domnul Isus în timpul lucrării Sale pământeşti şi era o taină pentru mântuiţii Vechiului Testament (Coloseni 1.26).

6. Ziua Cincizecimii nu a fost sfârşitul Legii. Vechiul Testament nu s-a încheiat la Cincizecime. În timp ce Cristos este sfârşitul Legii în vederea neprihănirii, pentru toţi care cred în El, Isus Însuşi a zis „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan” (Luca 16:16). Aşa că sistemul Legii s-a încheiat cu mai mulţi ani înainte de „Cincizecime”.

7. Nu cred într-o biserică universală invizibilă deoarece aceasta necesită mai mult de un botez. Ioan a profeţit că Isus va boteza cu Duhul Sfânt. Cristos trebuia să fie administratorul, iar Duhul Sfânt era elementul în care credincioşii ca Adunare vizibilă şi locală trebuiau să fie afundaţi. Încercarea fabricării unui „botez” prin care Duhul Sfânt botează pe cineva în trupul invizibil (ascuns) al lui Cristos [?], L-ar face pe Duhul Sfânt administratorul şi acest „trup mistic” elementul în care credinciosul ar fi afundat, un lucru cu totul diferit. O biserică invizibilă cere un „botez” invizibil. Biblia învaţă doar un (singur fel de) botez (Efeseni 4:5).Care să fie, botezul real, în apă, după modelul Adunării Noului Testament sau botezul Protestant ,,efectuat de Duhul” în ziua Cincizecimii din F.A. 2?

8. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece a fost promovat prima dată de Augustin după 400 de ani de la Cristos, în luptele cu Donatiştii care credeau în conceptul de Adunare locală şi vizibilă. El l-a inventat pentru a justifica prezenţa nemântuiţilor şi lipsei disciplinei în biserica catolică vizibilă apostaziată. Apoi a fost popularizat la 1. 000 de ani după Augustin, de Luther Martin pentru a contracara învăţătura bisericii universale vizibile a Romei din care fusese blestemat şi dat afară datorită celor 95 de teze. Atât el, cât şi ceilalţi reformatori, Zwingli şi Calvin au trebuit să promoveze vechiul concept al lui Augustin pentru a nu părea că şi-au pierdut mântuirea şi că încep fondarea de biserici pe cont propriu (ceea ce şi făceau defapt deoarece în doctrină şi practică difereau de biserica mamă).

9. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece într-o astfel de biserică nu poţi ţine randuielile lasate de Domnul Isus Adunarii Sale. Dacă biserica este nevăzută, la fel sunt şi membrii ei şi rânduielile lor. O astfel de biserică nu se adună niciodată pentru părtăşie sau închinare. Nu poate trimite niciun evanghelist. Nu poate ordina un predicator. Nu poate alege şi ordina un diacon. Nu poate boteza convertiţi. Nu poate exclude un membru sau disciplina membri în nici un fel. Nu poate primi zeciuieli sau daruri de bună voie. Nu poate lua Cina Domnului. Nu se poate pune de acord asupra doctrinei, nici măcar nu poate susţine cele mai de bază adevăruri ale Creştinismului. Nu poate face nici unul dintre lucrurile ce le-au făcut Adunările din Noul Testament. Nu poate face nimic.

10. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece într-o astfel de biserică există tot felul de ertici cu ereziile lor ce se consideră membrii. În biserica asta mare şi invizibilă, pe lângă ei, se consideră membrii întâi catolicii practicanţi şi ortodocşii (deoarece ei au inventat conceptul pentru ei), luterani, urmaşii lui Calvin, metodiştii, unii baptişti, adventişti, creştinii după evanghelie, tudorişti, penticostali, carismatici, etc. O ,,biserică ghiveci” despre care Domnul Isus nu ne-a vorbit niciodată şi nici nu ne-a lăsat vreodată scris că ar avea intenţia să Îşi dorească.

11. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece într-o astfel de biserică se consideră membrii tot felul de răzvrătiţi ce fug de responsabilitatea sau de supunera unei Adunări locale. Lor nu le place să de-a socoteală în faţa nimănui de faptele, vorbele sau atitudinile lor. Nu le place autoritatea Adunării locale, nu le place să le fie cercetată lucrarea, să fie chestionaţi cu privire la învăţătura sau trăirea pe care au. O astfel de biserică este umbrela ideală unde să se adăpostească asemenea membrii.

12. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece ea este una coruptă moral. Cum poate o mireasă (Adunare) curată să fie alcătuită din membri excluşi din diferitele biserici locale? După definiţia bisericii invizibile chiar dacă eşti exclus din cea vizibilă din cea invizibilă nu te poate discilina nimeni. Biserica Catolică este înfăţişată în Apocalipsa 17 şi 18 ca o femeie grosolan de imorală care are fiice la fel ca ea. O biserică universală invizibilă trebuie în mod necesar să includă persoane care fac parte din Curvă şi/sau din fiicele sale prostituate. Cum poate o mireasă curată (ce se vrea a fi biserica universală invizibilă) să fie alcătuită dintr-o prostituată necurată? Păi nu poate. Chiar Iov întreba la un moment dat:

,,Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.” (Iov 14.4).

13. Nu cred în conceptul de biserică universală invizibilă deoarece este un concept ce leagă mântuirea personală de apartenenţa la biserică. Dacă Duhul te adaugă în această biserică în momentul naşterii din nou – în afara acestei biserici nu este mântuire! Exact cum a spus Ciprian: extra ecclesiam nulla salus”!

Mântuirea nu are nici o legătură cu membralitatea într-o Adunare sau biserică falsă deoarece nu Adunarea sau biserica falsă este cea care mântuieşte oameni. Mântuirea este în Cristos însă slujirea este într-o Adunare adevărată săi într-o biserică falsă. Mântuirea ţine de salvarea sufletului pe când slujirea ţine de răsplătire. Trebuie să fii născut din nou înainte de a face parte dintr-o Adunare locală. În Adunarea locală şi vizibilă se intră prin afundarea în apă, după cum vedem în F.A.2. 41:

,,Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.”

Tu în ce concept de ekklesie crezi? În cel de ekklesie vizibilă locală, în biserica universală vizibilă sau în cea invizibilă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.