Efeseni 6

Efeseni 6

 

Grup studiu

,,Mărețul Har”

 

 

v.1: τα τεκνα υπακουετε τοις γονευσιν υμων εν κυριω τουτο γαρ εστιν δικαιον

Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, pentru că aceasta este drept.

 

– Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri. De la acest verset, apostolul Pavel, se adresează copiilor fraților credincioși din Efes. Expresia copii în greacă, este τέκνα (tekna), cuvânt folosit pentru copiii de toate vârstele. Sensul cuprinde copiii de la aceia pe care i-a ucis Irod în Betleem (Mat. 2.18), până la copiii maturi care își vor ucide părinții datorită credinței (Mat. 10.21), nespecificând o anume categorie de copiii. Acest text este unul care îndeamnă copiii creștinului, să asculte sfaturile părintelui pline de înțelepciune dumnezeiască care vine din Cuvânt și din experiența lui cu Domnul. Copiii din fire se nasc morți spiritual și răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu. O educație ,,în Domnul”, le asigură o minte sănătoasă, o moralitate bună și principii bune de urmat în viață, până ce Domnul îi va naște din nou când ei înșiși pricep cu adevărat sensul vieții.

Textul nu vorbește nicidecum despre membralitatea copiilor în Adunare ci scoate în relief autoritatea părintească fixată de Dumnezeu peste ei.

– pentru că aceasta este drept. Cuvântul drept din greacă este δίκαιον (dikaion). Provine din rădăcina dike care poate fi tradus cu: just, echitabil, drept. Este drept să aculte de autoritatea părintească în Domnul, deoarece ascultând de ei practic sunt plăcuți lui Dumnezeu:

,,Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.” Col. 3. 20.

 

v.2-3: τιμα τον πατερα σου και την μητερα ητις εστιν εντολη πρωτη εν επαγγελια ινα ευ σοι γενηται και εση μακροχρονιος επι της γης

„Onorează pe tatăl tău şi pe mama ta“ – este cea dintâi poruncă însoţită de promisiune – „ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ“.

 

Pavel exemplifică versetul 1, cu o promisiune din Decalog. Promisiune care a fost testată de-a lungul generațiilor de evrei și care ne stă și nouă astăzi drept exemplu. Ascultând de părinți în Domnul, onorezi atât pe aceștia cât și pe Domnul care te va binecuvânta cu prosperitate și cu zile îndelungate. Neascultarea din contră duce la ruină morală, necazuri și o viață scurtă. De fapt mulți părinți credincioși experimentează ambele fațete ale ascultării sau neascultării copiilor și în ziua de astăzi. Pavel îndeamnă la ascultare și supunere pe copiii creștinilor deoarece multe din greșelile care se fac sunt ireparabile și ireversibile.

v.4: και οι πατερες μη παροργιζετε τα τεκνα υμων αλλ εκτρεφετε αυτα εν παιδεια και νουθεσια κυριου

Şi voi, taţilor, nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului.

– Şi voi, taţilor. Se adresează taților și nu mămicilor copiilor, deoarece nu ele sunt capul familiei ci tatăl. Îndemnul este o poruncă pentru fiecare tată credincios, cap peste familia lui.

– nu-i provocaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în disciplina şi sub mustrarea Domnului.

Din natura lor bărbații chiar și cei credincioși, sunt mai aspri și mai impunători, neavând blândețea și duioșia mamelor. Din firea lor copiii sunt nesupuși și nu le place autoritatea de nici un fel, cu atât mai mult regulile, interdicțiile, mustrările sau pedepsele. De aceea tatăl creștin trebuie să împletească autoritatea cu dragoste și multă înțelepciune astfel încât copilul să priceapă că este spre binele lui. O impunere a educației fără afectivitate va ațâța repede pe copil la revoltă, la ură, la mânie și îl va face să -și piardă nădejdea în Dumnezeul urmat de părinții săi:

,,Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” – Col. 3. 21.

Mulți din copiii familiilor credincioșilor de azi urăsc pe Dumnezeu nu numai din faptul că sunt morți ci și faptului că nu a fost împletită cu dragoste și înțelepciune educarea lor în Domnul.

 

v.5: οι δουλοι υπακουετε τοις κυριοις κατα σαρκα μετα φοβου και τρομου εν απλοτητι της καρδιας υμων ως τω χριστω

Robilor, ascultaţi de stăpânii pământeşti, cu teamă şi tremur, în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos,

 

De la versetul 5 la versetul 8, apostolul Pavel aduce îndemnuri pentru sclavii credincioși în Domnul. După care la versetul 9, se adresează stăpânilor acestora care sunt cerdincioși. La fel ca și în cazul de mai sus Pavel, nu tratează ,,zona gri” adresându-se sclavilor credincioși din case necredincioase.

Contextul de față era unul în care sclavii nu aveau drepturi iar stăpânii aveau drept de viață și de moarte asupra sclavilor. Era un context în care o viață de sclav nu valora aproape nimic. Azi când sunt invocate drepturile omului se întâmplă atâtea atrocități, dar atunci când acestea păreau o nebunie! În acest context sclavii erau îndemnați:

– ascultaţi de stăpânii pământeşti (lit. după carne), cu teamă şi tremur. Domnul cerea ascultare în continuare și slujire temătoare. Cerea deoarece se putea naște în mintea unora răzvrătire și nesupunere față de stăpânii credincioși și în felul acesta mărturia creștină în societate ar fi fost una degradantă. La prima venire Domnul nu a venit să schimbe ordinea socială ci să aducă o împărăție spirituală pentru oameni din orice clasă socială.

Vedem că Domnul nu dă direct poruncă să înceteze sclavia deoarece ar fi produs răzvrătiri în masă. Dar totuși sugerează la fel ca în Legea lui Moise, că dacă cineva se poate elibera să o facă:

,,Ai fost chemat când erai rob? Să nu te neliniștești de lucrul acesta; dar, dacă poți să ajungi slobod, folosește-te.” – 1Cor.7.21.

Sclavia într-un fel sau altul există și astăzi și va fi până la sfârșitul veacului, deoarece o găsim chiar în Apocalipsa 13,16 și 19.18.

– în simplitatea inimii voastre, ca de Hristos. Ascultând în Domnul de stăpânii credincioși și respectându-le autoritatea, era ca și când te-ai supune Domnului. Bineînțeles că ascultarea de aici ca și în cazul copiilor nu se referă la lucruri pe care ți le interzice legea lui Cristos.

Principiul din acest verset se aplică și nouă astăzi în raport cu șefii noștrii la locul de muncă.

 

v.6: μη κατ οφθαλμοδουλειαν ως ανθρωπαρεσκοι αλλ ως δουλοι του χριστου ποιουντες το θελημα του θεου εκ ψυχης

nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor, ci ca robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet,

– nu în slujire de ochii lor, ca unii care caută să placă oamenilor. Aici Pavel prin inspirație divină, interzice slujirea superficială de intrarea în grațiile stăpânului atâta timp cât stă pe lângă tine. Domnul înalță standardul mult mai sus și îl extinde chiar la timpul când nu îți stă stăpânul pământesc la spate. Chiar dacă nu lucrezi sub ochii lui ca să te laude, Domnul tot te vede chiar și ce ți se pare ție că lucrezi în ascuns. De aceea spune că trebuie să lucrăm ca niște robi ai lui Hristos, făcând voia lui Dumnezeu din suflet. Slujind cu credincioșie în orice situație dată, ei onorau pe Domnul lor.

 

1. 7: μετ ευνοιας δουλευοντες τω κυριω και ουκ ανθρωποις

slujind cu bunăvoinţă ca Domnului, şi nu ca oamenilor,

 

Bunăvoința în slujire vine dintr-o inimă schimbată. Nu trebuie slujit cu resentimente strângând din dinți ci din dragoste ca Aceluia care ne-a răscumpărat sufletul. Felul acesta de slujire v-a îngenunchea într-un final, în conștiința lui și cel mai crud stăpân. Tot ce facem trebuie să facem ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni.

 

v.8: ειδοτες οτι ο εαν τι εκαστος ποιηση αγαθον τουτο κομιειται παρα του κυριου ειτε δουλος ειτε ελευθερος

ştiind că orice bine va face fiecare, aceasta va primi de la Domnul, fie rob, fie liber.

Versetul arată că ascultarea de autoritatea temporară pusă peste sclav sau peste omul liber, va fi răsplătită de Domnul. Tot ce facem cu fapta sau cu vorba trebuie să facem spre gloria Sa. Toți care Îl onorează, la final vor fi si ei onorați de Tatăl.

 

v.9: και οι κυριοι τα αυτα ποιειτε προς αυτους ανιεντες την απειλην ειδοτες οτι και υμων αυτων ο κυριος εστιν εν

Şi voi, stăpânilor, faceţi la fel faţă de ei, renunţând la ameninţare, ştiind că Stăpânul lor şi al vostru este în ceruri; şi la El nu este primire după înfăţişare.

– Şi voi, stăpânilor faceţi la fel faţă de ei. Ultima categorie căreia i se adresează apostolul în vederea respectării autorității este stăpânilor de sclavi care sunt creștini. Ei sunt sfătuiți ,,să faceţi la fel faţă de ei”, având mereu în minte că fiecare bine pe care-l fac le va fi răsplătit.

– renunţând la ameninţare, ştiind că Stăpânul lor şi al vostru este în ceruri. Stăpânul creștin chiar dacă are autoritate trebuie să facă uz de ea cu dragoste și cu îndurare față de sufletele peste care Domnul l-a pus temporar. Nu trebuie să se comporte ca un tiran pentru că nici Dumnezeu nu se poartă așa cu el. Practic cum se poartă Dumnezeu cu el, cu așa trebuie să se comporte și el cu sclavul său.

– şi la El nu este primire după înfăţişare. Acesta este motivul pentru care trebuie să se poarte îndurător. Dumnezeu nu părtinește oamenii după înfățișare sau statut social cum este obiceiul pe pământ. Dumnezeu nu este coruptibil, El i-a atitudine după dreptate cu fiecare individ în parte:

,,Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.” – Coloseni 3.25.

 

v.10: το λοιπον αδελφοι μου ενδυναμουσθε εν κυριω και εν τω κρατει της ισχυος αυτου

Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui.

Începând de la versetul 10 până la versetul 20, apostolul Pavel îndeamnă pe frați din Adunarea Efes, să se sprijine în puterea Domnului care a biruit toate lucrurile de dragul lor. Ei nu trebuie să se bazeze pe propriile puteri, ci pe abilitățile spirituale puse la îndemână de Domnul lor, prin Duhul care locuiește în ei. Ei trebuiau să se încreadă în El, deoarece Domnul Isus le promisese solemn: ,,voi zidi Adunarea Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui” şi ,,Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Mat.16.18 & 28.20). Fiind trimişi ca nişte miei în mijlocul lupilor trebuiau să îmbrace armura completă şi să se sprijine în tăria puterii Lui. Ce însemna întărirea în Cel Atotputernic este enunțat în versetul următor:

 

v.11: ενδυσασθε την πανοπλιαν του θεου προς το δυνασθαι υμας στηναι προς τας μεθοδειας του διαβολου

Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului:

 

–Îmbrăcaţi toată armura lui Dumnezeu. Lupta Adunării cu diavolul este motivul pentru care creștinii trebuie să se întărească în Domnul şi în tăria puterii Lui. Totodată ei ca Adunare trebuiau să se îmbrace cu toată armura pe care le-o pune Dumnezeu la dispoziție. În greacă armură – πανοπλίαν (panoplian) = armură completă.

Aici Pavel face o paralelă între soldatul de atunci care ducea lupte în arenă și Adunarea care era într-un război spiritual permanent cu forţele întunericului. Orice soldat care pleca să lupte în arenă sau pe câmpul de luptă fără echipamentul complet, era foarte vulnerabili și putea fi repede scos din luptă.

– ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Ca și Adunare, ei trebuiau să fie echipaţi complet pentru că nu aveau de luptat cu oamenii, ci cu unul mult mai puternic și mai viclean. Motiv pentru care trebuiau să vegheze în orice moment și totdeauna trebuiau să fie pregătiţi de atac și de apărare.

De ce de atac întâi? Pentru că Adunarea Domnului Isus, conform ,,Marii trimiteri” din Matei 28, este în ofensivă și merge cucerind redutele diavolului care este învins. Ea are misiunea de a merge până la marginile pământului pentru a predica evanghelia și a mântui pe aceia care sunt rânduiți spre viață veșnică, dar care mai sunt prinși în cursa diavolului. Prin această luptă care se duce, ei sunt smulși de Dumnezeu și strămutați în Împărăția Fiului dragostei Lui, de la întuneric la lumină – Col.1.13. Fiind angrenați într-un asemenea război, trebuiau să fie pregătiți și pentru defensivă, deoarece diavolul nu cedează ușor.

 

v.12: οτι ουκ εστιν ημιν η παλη προς αιμα και σαρκα αλλα προς τας αρχας προς τας εξουσιας προς τους κοσμοκρατορας του σκοτους του αιωνος τουτου προς τα πνευματικα της πονηριας εν τοις επουρανιοις

pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii, ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti.

– pentru că lupta noastră nu este împotriva sângelui şi a cărnii. Noi nu avem de luptat împotriva oamenilor pentru că nu suntem o împărăție de pe pământul acesta. Fiind o împărăție duhovnicească noi trebuie să luptăm pe parte spirituală cu arme spirituale nu cu armele firi. Cu armele acestea luptă cei care nu cunosc pe Domnul Isus și nici pe Dumnezeu. De fapt istoria ,,creștinismului” e plină de astfel de lupte interconfesionale. Au fost momente când așa numitele biserici creștine s-au luptat între ele, fie au vrut să ,,încreștineze cu sabia sau cu rugul” pe evreii de sinagogă , pe musulmani sau pe alții care nu au crezut ca ei.

– ci împotriva stăpânirilor, împotriva autorităţilor, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutăţii în cele cereşti. Diavolul este vrășmașul Miresei Domnului și noi cu el avem de luptat și cu ierarhiile armatei sale. Prin noi înșine nu i-am putea face față în această luptă, dacă Domnezeul Triunic nu ar lupta de partea noastră. Noi trebuie să luptăm îmbrăcați în armură spirituală nu în armură confecționată de mâna omului. Trebuie să luptăm cu armele puse la dispoziție de Dumnezeu, și nu cu arme sau metode inventate de oameni.

Adunarea fiind într-un război continuu pe acest pământ niciodată nu trebuie să fie găsită dezbrăcată de armură sau neveghind. Lumea spiritelor rele este una nevăzută cu ochiul de carne dar noi o percepem și o vedem cu ochii spirituali. Doar oamenii născuți de sus duc această luptă. Cei care sunt morți spiritual nu duc acest război spiritual. Ei doar aud despre el la nivel de intelect, mai multe nu pricep.

 

v.13: δια τουτο αναλαβετε την πανοπλιαν του θεου ινα δυνηθητε αντιστηναι εν τη ημερα τη πονηρα και απαντα κατεργασαμενοι στηναι

Pentru aceasta, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare.

– Pentru aceasta, luaţi toată armura lui Dumnezeu. Apostolul arată necesitatea purtării armurii complete. În lumea antică primele trei componente descrise în arsenalul de luptă, erau purtate permanent de un soldat. El trebuia să poarte mereu centura împrejurul brâului, cămașa și sandalele în picioare. Doar în momentul începerii confruntării cu inamicul își lua pe celelalte componente din dotare si anume: coiful pe cap, scutul și sabia în mână. Soldatul avea arme de lovire şi de apărare (2 Cor. 6.7).

– ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea. Motivul pentru care Adunarea trebuia să poarte toată armura dată de Dumnezeu, este ca să poată sta în picioare în ziua cea rea. Ziua aceasta nu cred că este o zi anume din viața de credință ci cred că este un termen ce definește fiecare zi de confruntare și de război cu satana și cu ostașii săi.

– şi, după ce veţi fi învins toate, să staţi în picioare. În viața asta pe pământ avem multe lupte de dus. Noi direct nu îl putem învinge dar prin Domnul Isus Cristos îl vom birui definitiv în ziua glorificării. Acum mai cădem la pământ în luptele cu el, dar Domnul ne ridică de fiecare dată. Dacă câștigăm vre-o luptă cu el, este datorită faptului că Domnul a mers înaintea noastră și a luptat pentru noi. Dacă stăm în picioare este un har și vom sta în picioare pentru că ,,suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit” – Romani 8.37.

v.14: στητε ουν περιζωσαμενοι την οσφυν υμων εν αληθεια και ενδυσαμενοι τον θωρακα της δικαιοσυνης

Staţi deci în picioare, după ce v-aţi încins mijlocul cu adevărul şi v-aţi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii

– Staţi deci în picioare. Este un îndemn și tot odată o poruncă în viața de zi cu zi. Domnul îndeamnă la o stare de veghe zilnică ca nu cumva Adunarea să fie prinsă pe picior greșit de vre-un atac al diavolului. Statul acesta pe poziţie este după ce Adunarea este echipată complet.

Nu trebuie să lenevească niciodată spiritual, ci în timpul de respiro când nu dă lupte trebuie să se ocupe cu ,,lustruirea armurii” și cu antrenamentul: posturi, rugăciune, mijlociri însoțite de mulțumiri, etc… .

– după ce v-aţi încins mijlocul cu adevărul. La un războinic mijlocul încins bine era de o importanță foarte mare. Mijlocul practic era centrul tuturor mișcărilor și răsucirilor în luptă. Un mijloc vulnerabil încetinește mișcările și stopează agilitatea.

Pe parte spirituală, Adunarea trebuie încinsă cu adevărul lucrurilor crezute. Duhul Sfânt Însuşi este numit Duhul Adevărului. Acesta este lucrul care menţine unitatea frăţească în legătura păcii: ,,şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii” (Ef.4.3).

Duhul Sfânt este Cel care uneşte frăţietatea din Adunare, întâi în relaţia de autoritate, om – Dumnezeu, soţ – soţie, părinţi – copii, sclavi – stăpâni, stăpâni – sclavi. Dacă relaţiile acestea sunt fundamentate corect şi ei sunt uniţi în adevăr, Adunarea are încins mijlocul cu adevărul.

O Adunare neîncinsă cu adevărul este foarte vulnerabilă. Ne având unitate se rupe repede şi este foarte lesne învinsă de diavol.

– şi v-aţi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii. Platoșa sau cămașa de zale era un pieptar care proteja bustul, inclusiv spatele de lovituri. Era ca o cămașă fără mâneci, pentru a putea mișca brațele în voie și care încasa prima loviturile făcând să nu le primești direct pe corp.

Adunarea trebuia să poarte mereu această platoşă. Despre Domnul Isus se spune că a purtat-o şi El: ,,Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii” (Is. 59.17).

Tesalonicenilor, apostolul Pavel le spune că această platoşă era confecţionată din credinţă şi dragoste: ,,Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.” – (1Tes.5.8).

Fiind protejaţi de credinţă şi dragoste, Adunarea putea îndura orice lovitură primită din afară.

Ei erau recunoscuţi pentru credinţa şi dragostea lor deoarece chiar Pavel auzise despre ea de la alţii: ,,De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.” (Ef. 1.15-16).

v.15: και υποδησαμενοι τους ποδας εν ετοιμασια του ευαγγελιου της ειρηνης

şi v-aţi încălţat picioarele cu pregătirea Evangheliei păcii,

Adunarea este singura instituţie lăsată de Dumnezeu pe pământ pentru a duce evanghelia la oameni până la marginile pământului. Practic aceasta este menirea ei în toate veacurile până Mirele ei va veni după ea. Ea este într-un război continuu până v-a intra numărul complet al celor mântuiţi dintre neamuri (Romani 11.25). Până atunci ea este datoare să pregătească bărbaţi care să fie capabili să ducă această veste bună a păcii la cei neîmpăcaţi încă cu Dumnezeu. Pregătirea – ἑτοιμασίᾳ (hetoimasia) apare o singură dată doar aici în Noul Testament.

v.16: επι πασιν αναλαβοντες τον θυρεον της πιστεως εν ω δυνησεσθε παντα τα βελη του πονηρου τα πεπυρωμενα σβεσαι

peste toate luând scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

– peste toate luând scutul credinţei. Scutul era luat de luptător doar în momentul când se da lupta. Alături de el mai erau luate în acelaş moment, coiful şi sabia. Scutul proteja pieptul de lovituri. Scutul acesta este numit al credinţei. De ce? Pentru că fără credinţă este cu neputinţă orice lucru. Credinţa în Dumnezeu este cea care învinge toate deoarece El este Cel care se luptă pentru Mireasa Sa.

– cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Pe parte spirituală credinţa este cea care stinge săgeţile arzătoare trase de vrăşmaş. Şi chiar dacă părem ca nişte oi de tăiat şi fără putere în ochii oamenilor şi diavolului, ,,totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8. 36-39).

v.17: και την περικεφαλαιαν του σωτηριου δεξασθε και την μαχαιραν του πνευματος ο εστιν ρημα θεου

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu,

– Luaţi şi coiful mântuirii. Coiful era acea cască de metal care proteja capul de lovituri. Capul trebuia protejat foarte bine deoarece orice loritură primită în cap era devastatoare în orice luptă. Domnul ca şi Cap al Adunării Sale, promite salvare, prezenţă şi victorie Adunării Sale, de-a lungul veacurilor. Victoria finală stă ancorată în protecţia Sa care face nespus de multe pentru noi:

,,Iar a Celui care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi, potrivit puterii care lucrează în noi, a Lui fie gloria în Adunarea în Hristos Isus, pentru toate generaţiile veacului veacurilor! Amin.” (Ef. 3.20-21).

– şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Sabia era arma de apărare dar şi de atac. Era singura şi totodată cea mai importantă armă din echipamentul războinicului.

Adunarea trebuie să ţină totdeauna această sabie sus. Este singura armă cu care luptă deoarece lupta ei este una spirituală şi nu fizică. Este singura care poate să surpe orice întăritură ridicată de oameni sau de diavol. Domnul Însuşi a folosit-o în lupta cu Satan spunând: ,,Este scris” (Mat.4.4).

Această sabie a Duhului este cea mai eficace armă, deoarece este de natură dumnezeiască. Ea poate face ceea ce nu poate face nici o altă sabie de pe pământ:

,,Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii.” (Ev.4.12).

Adunarea nicând nu poate înlocui cu nimic această armă perfectă. Nu poate lupta nicicând şi să aibe izbândă, cu arma ,,sfintei tradiţii”, cu armele ,,sfinţilor părinţi”, cu armele confecţionate de vre-un papă sau ,,profet modern” (Mormon, Ellen G. White, Russell, Branham, etc..).

Nu poate lupta cu aceste arme ,,Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2Cor.10.4).

v.18: δια πασης προσευχης και δεησεως προσευχομενοι εν παντι καιρω εν πνευματι και εις αυτο τουτο αγρυπνουντες εν παση προσκαρτερησει και δεησει περι παντων των αγιων

rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii,

 

– rugându-vă în orice timp în Duh. Stând deci în picioare, rugându-vă în orice timp în Duh. Fără rugăciune şi armură completă, Adunarea nu face faţă războiului spiritual în care este implicată cu ierarhiile demonice. Rugăciunea implică o relaţie vie de comuniune şi călăuzire. Rugăciunea în Duh, este mijlocirea după voia Duhului Sfânt care cunoaşte lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu, lucruri hotărâte în sfatul voii Sale.

– prin orice rugăciune şi cerere, şi veghind la aceasta cu toată stăruinţa şi cu cerere pentru toţi sfinţii. Adunarea trebuie să se roage pentru toate nevoile ei spirituale şi pentru toate luptele ce le are de dus pe toate fronturile. De aceea trebuie unitate în felurite rugăciuni pentru fraţi şi problemele lor. De multe ori trebuie rugăciune îndelungată în dreptul fiecăruia şi nu trebuie abandonată rugăciunea la primele ,,eşecuri”, ci trebuie căutat în timp, care este voia lui Dumnezeu în privinţa respectivă. Rugăciunea întăreşte legăturile membrilor între ei care sunt încinşi cu adevărul şi sunt îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii.

v.19: και υπερ εμου ινα μοι δοθειη λογος εν ανοιξει του στοματος μου εν παρρησια γνωρισαι το μυστηριον του ευαγγελιου

şi pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei,

– şi pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele. Apostolul roagă pe fraţi să îl poarte chiar pe el în rugăciune, ca Duhul să îl capaciteze de fiecare dată cu Cuvânt potrivit pentru fiecare situaţie în parte. Versetul arată clar că însuşi Pavel, folosea sabia Duhului în războiul spiritual în care era implicat. Arăta că este dependent de Dumnezeu şi că nu vroia să predice cu o înţelepciune lumească învăţată la şcoala lui Gamaliel şi a altor profesori pe care i-a avut în trecut.

– ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei. Acesta cred că a fost motto-ul vieţii lui Pavel. Din clipa când a fost chemat apostol pentru neamuri, s-a străduit să predice vestea bună implicit taina ţinută ascunsă de veacuri (Ef.3.6-7). Pentru aceasta a trăit tot restul vieţii lui de când Domnul l-a chemat în slujba Sa, până în clipa când a murit.

Lui Pavel îi trebuia îndrăzneală deoarece era om şi de multe ori a fost slab: ,,Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.” (1Cor.2.3).

v.20: υπερ ου πρεσβευω εν αλυσει ινα εν αυτω παρρησιασωμαι ως δει με λαλησαι

pentru care sunt un ambasador în lanţuri, ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, aşa cum trebuie să vorbesc.

– pentru care sunt un ambasador în lanţuri. A fi în lanţuri arărta ostilitatea lumii răzvrătite care iubea mai mult întunericul decât lumina. Chiar şi ambasador în lanţurile Romei, nu putea fi împiedicat să îşi ducă solia mai departe. În închisoare predica şi nu înceta să mărturisească pe Domnul lui şi al nostru. Gândul său zilnic era să mai smulgă vre-un om din cursa satanei . El nu să se plângea de condiţiile din închisoare și nici nu se stresa căutând soluţii la avocaţi să-l scoată mai repede afară din detenţie.

– ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, aşa cum trebuie să vorbesc. Grija lui cea mai mare era să prezinte corect şi cu îndrăzneală taina evangheliei. Să nu ştirbească nimic din gloria harului lui Dumnezeu arătat şi neamurilor care până atunci erau fără Dumnezeu în lume şi străini de viaţa veşnică.

v.21: ινα δε ειδητε και υμεις τα κατ εμε τι πρασσω παντα υμιν γνωρισει τυχικος ο αγαπητος αδελφος και πιστος διακονος εν κυριω

Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine, ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul,

 

– Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine. Problemele personale apostolul Pavel le lasă la urmă deoarece viaţa sa era după principiul ,,La început Dumnezeu”. Nici una dintre ele nu este menţionată în această epistolă. El ,, răbda toate pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu gloria eternă.” (2Tim. 2.10).

– ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul. Fiind încarcerat, Pavel nu putea să ducă epistola scrisă personal, Adunării din Efes. În împrejurarea aceasta el scrie și colosenilor și ambele scrisori pleacă către destinatari prin Tihic care apare în Col. 4.7-9. și Ef. 6.21.

,,Pe Tihic l-am trimis la Efes. ” (2Tim. 4.12):

,, Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.” ( Col. 4.7-8).

Tihic era un frate (din Asia împreună cu Trofim efeseanul– F.A. 20.4) destoinic în lucrare şi de multe ori a fost în grupul misionar al lui Pavel. Numele său apare de 5 ori menţionat în Noul Testament: F.A. 20.4; Ef. 6.21; Col.4.7; 2Tim. 4.12; Tit 3.12.

v.22: ον επεμψα προς υμας εις αυτο τουτο ινα γνωτε τα περι ημων και παρακαλεση τας καρδιας υμων

pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoaşteţi cele despre noi şi să vă mângâie inimile.

Prezenţa lui Tihic la fraţii sfinţi din Efes, era un prilej de îmbărbătare care trebuia să le mângâie inimile. În primul rând cu mesajul scris din capitolul 1, (după cum avem noi astăzi împărţită scrisoarea), apoi cu amănuntele povestite despre lucrarea lor. Nimic nu poate fi mai măreţ şi înălţător să auzi cum evanghelia înaintează prin Adunare şi să ştii că ai pus umărul şi tu acolo la înaintarea ei.

v.23: ειρηνη τοις αδελφοις και αγαπη μετα πιστεως απο θεου πατρος και κυριου ιησου χριστου

Pace fraţilor şi dragoste cu credinţă, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul Isus Hristos.

Pace şi dragoste agape cu credinţă. Lucruri înălţătoare care trebuie să înlănţuie pe toţi fraţii din Adunare. Fără pace în suflet, fără dragostea ce iubeşte şi se dăruieşte necondiţionat, fără credinţa neclintită, acea Adunare nu valorează nimic.

Pacea şi dragostea cu credinţă au origine Dumnezeiască. Sunt lucruri ce le-am primit prin hotărârea Tatălui şi jertfa Fiului şi lucrate în noi de Duhul. Versetul mai arată că Domnul Isus Cristos este egalul Tatălui.

1. 24: η χαρις μετα παντων των αγαπωντων τον κυριον ημων ιησουν χριστον εν αφθαρσια.

Harul fie cu toţi cei care Îl iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie! Amin.

Harul este cel care ne-a strâns pe toţi în familia lui Dumnezeu. Fără har nu ne-am fi putut bucura niciodată de viaţa eternă şi comorile ascunse în Cristos Domnul. Harul este cu toţi care-L iubesc pe Domnul şi duc o viaţă în neputrezire. Aici apostolul desfinţează ideea celor care cred că eşti mântuit odată pentru totdeauna, apoi poţi să trăieşti după bunul plac. O viaţă în har are ca rod sfinţirea de zi cu zi iar ca sfârşit viaţa eternă (Rom.6.22). Nu poţi să ai parte de har, să iubeşti pe Domnul şi să trăieşti ca unul mort în greşeli şi păcate.

Traduceri folosite:

G.B.V. București 2001: http://biblia.ro/gbvn/nt/efeseni/01/

Textus Receptus: https://newchristianbiblestudy.org/bible/greek-textus-receptus/ephesians/

Interlinear grec – englez: http://biblehub.com/interlinear/ephesians/1-1.htm