,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Psalmul 137

Psalmul 137

de Aurel Munteanu 6 dec.2015

Acest cântec este compus de evrei în sclavia babiloniană pe malurile Eufratului.

Babilonul (Iracul de astăzi) este cunoscut în Scriptură ca: ţara cu multe ape Ier.51.13.

Eufratul este râul principal în această ţară. Are 2.780 km., foarte mulţi afluenţi şi este cel mai lung râu din vestul Asiei. În sudul Iracului se uneşte cu Tigrul, vărsându-se în Golful Persic.

v.1 – stăteam jos şi plângeam când ne aminteam de Sion

– deportaţi de Nebucadneţar, ei erau fără posibilitatea de a aduce jertfă, erau fără templu şi fără altar.

– aveau doar o parte a V.T., nu aveau de la Ieremia la Maleahi (din Bibliile noastre) şi nici o parte din Psalmi.

– puteau ţine Legea morală, parţial pe cea civilă şi ceremonială. Acolo unde erau multe ape, puteau împlini spălările ceremoniale pentru diferitele întinări.

Pe malurile râurilor Babilonului era locul unde captivul îşi vedea cel mai bine:

– starea nenorocită în care îi adusese păcatul

– ruperea părtăşiei cu Yahweh

– pierderea bucuriei

– şi locul în care suferinţa te face să cârteşti

1. Starea nenorocită în care îi adusese păcatul – pe malurile râurilor Babilonului.

– păcatele s-au tot acumulat de-a lungul timpului începând cu Ieroboam până la Manase

– de la Zaharia ucis între Templu şi altar, la Ioiachim care arde cartea inspirată a lui Ieremia (cap.36)

– până la prima robie asiriană, apoi la cea babiloniană

– era o anticipare a cererii lui Solomon din 1Imp. 8.46-52.

– era consecinţa blestemelor din Lege: Deut. 28.15-68.

2. Ruperea părtăşiei cu Yahweh: stăteam jos şi plângeam.

– nu mai era loc pentru mândrie naţională (urmaşi ai lui Avraam)

– nu mai era loc pentru mândrie personală (neamurile erau socotite câini)

– nu se mai ridicau în Numele Domnului să ridice paharul izbăvirii

– acum erau priponiţi cu lanţurile de aramă ale păcatului (ex. lui Samson şi Zedechia)

– păcatul îţi închide gura ca lui Efraim pe munţii lui Israel

– păcatul pune un zid de despărţire …

3. Pierderea bucuriei: în sălcii ne atârnaserăm harfele.

– de ce? Cel cu inima tristă este sfătuit să se roage

– a cere cântece în asemenea momente este ca şi când ai turna oţet pe silitră (sodă) – Pr. 25.20.

– amintiţi-vă de David în: Ps.51.12.

– de Ieremia în Plângeri: 3.42-54.

– nu poţi să cânţi fără să ai o inimă curată

– nu poţi să cânţi plângând şi clocotind de ură

4. Locul în care suferinţa te face să cârteşti: adu-Ţi aminte de copiii Edomului (Ez. 35.); ferice de cine va zdrobi de stâncă pe copiii Babilonului (v.8-9.)

– păcatul te face ca să ceri dreptate în loc milă şi îndurare

– ar trebui să aibe atitudinea lui Ieremia din Plângeri 3.21-33.

Şi astăzi există o luptă cumplită între poporul Domnului şi Babilon.

Mesajul pentru copiii Lui este: ,,Ieşi poporul Meu din mijlocul ei!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s