,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

De ce să fac parte dintr-o adunare? – Mesaj 5 – de Raul Enyedi

De ce să mă supun botezului, să fiu batjocorit şi ridiculizat şi calomniat pentru că fac parte dintr-o adunare dacă mântuirea mea nu depinde de acest lucru? De ce să fac parte dintr-o adunare când sunt sigur că unii de acolo mă vor călca pe bătătură şi nu vor vrea cu nici un chip să se schimbe pentru a-mi fi pe plac? De ce să vin la adunare şi să mă implic în lucrarea ei, din moment ce, prin har sunt mântuit, fac parte din Împărăţie şi voi ajunge în cer? Acum pot să ascult o predică şi pe computer şi în felul acesta mă pot odihni mai mult şi voi fi şi mai liniştit sufleteşte. Toate aceste întrebări sunt, din punct de vedere pragmatic, juste. De ce să plătesc un preţ dacă nu trebuie neapărat să îl plătesc? Dacă cineva mi-a dat un cadou şi nu mi-a cerut nimic pentru el, înseamnă că nu vrea nimic de la mine. De ce să îl servesc, atunci? Mi-a spus doar că nu îmi ia darul înapoi.
În Vechiul Testament, Domnul le-a promis Împărăţia Israelului dacă ei vor întruni unele condiţii, „dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu”, adică dacă vor ţine toată Legea. Dacă ar fi ţinut-o în întregime, ar fi fost binecuvântaţi, dar cine avea să o calce avea să fie blestemat. În Împărăţia lui Cristos se intră prin har, prin naşterea din nou, care este în întregime operaţiunea şi meritul lui Dumnezeu. Prin har ne-a dat o cetăţenie pe care nu am fi putut-o câştiga niciodată şi ne-a promis că ne va duce în Împărăţia Sa eternă, unde nu va fi nici moarte, nici suferinţă şi nici un fel de rău. Şi aceasta fără nici o plată, fără să ne ceară nimic în schimb. Am fost sclavi ai naturii păcătoase şi prinşi în cursa diavolului ca să îi facem voia. Şi Dumnezeu ne-a eliberat. Mai mult, ne-a făcut fii ai Săi şi moştenitori ai Împărăţiei. Şi totul pe gratis.
Dar chiar dacă pe noi nu ne-au costat nimic aceste privilegii, pe Dumnezeu l-a costat totul. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Oare cum vom răspunde la o iubire atât de mare? Cu nepăsare? Cu nerecunoştinţă? Nu Îl vom iubi pe Acela care ne-a iubit întâi? Dacă El a murit pentru noi, oare nu vom vrea să trăim pentru El, să ne punem viaţa la dispoziţia Lui? Nu pentru a obţine viaţa veşnică, ci din recunoştinţă pentru că ne-a dat-o! Dar cum ne vom arăta această iubire? „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan, 14:15).
Bine, ne putem întreba, dar ce legătură are iubirea mea faţă de Dumnezeu cu apartenenţa la o adunare? Unii gândesc aşa: Eu Îl iubesc pe Dumnezeu chiar dacă sunt singur şi nu vreau să fac parte dintr-o adunare. Iată legătura: Dragostea faţă de Dumnezeu se manifestă în dragostea faţă de fraţi. Cine spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu dar nu îşi iubeşte fraţii este un mincinos ne spune apostolul Ioan. Nu te poţi supune poruncilor lui Isus dacă nu arăţi iubire activă pentru fraţi: „Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.” Cum se manifestă această dragoste de fraţi? Prin slujirea lor, prin ajutorarea lor când se confruntă cu probleme financiare, cu boală. Prin învăţarea, sfătuirea, şi mustrarea lor pentru îndreptare. Prin purtarea sarcinilor lor. Prin punerea darurilor cu care m-a înzestrat Duhul lui Dumnezeu la dispoziţia lor. Unii au impresia că este suficient să se închine Domnului şi să îl slujească în familie. Domnul a întemeiat familia şi acela este locul pentru slujire şi închinare privată. Dar El a întemeiat adunarea pentru slujire şi închinare publică. Una nu o înlocuieşte pe cealaltă.
Mai sunt alţii care substituie slujirea în adunare cu slujirea pe Internet. Îmi pun darurile sau înzestrările nu doar la dispoziţia câtorva inşi dintr-o adunare, ci la dispoziţia lumii întregi. Găzduiesc şi întreţin site-uri sau bloguri creştine unde stăruiesc asupra Cuvântului, la timp şi nelatimp, unde mustru, cert, îndemn cu toată blândeţea şi învăţătura. Mă rog, cu oarecare blândeţe, până cineva îmi lasă un comment şi îmi spune că nu e de acord cu mine… Şi sub anonimatul şi protecţia care mi-o oferă Internetul „ajut” o mulţime de oameni, şi consider că aceasta este suficient.
Nu vreau să minimizez oportunităţile pe care ni le oferă Internetul. Trebuie să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a promova Împărăţia. Şi noi, ca Adunare avem site şi blog şi materialele publicate au ajuns în toate colţurile lumii. Fraţi din Statele Unite, din Germania, din Filipine, India şi Peru se roagă pentru noi şi pentru această conferinţă, şi aceasta datorită Internetului. Dar slujirea în spatele computerului nu înlocuieşte slujirea în adunare. Relaţiile virtuale nu înlocuiesc relaţiile reale, personale. Ascultarea unei predici pe internet nu justifică absenţa ta din mijlocul adunării.
Desigur, mulţi cred astăzi că mergem la biserică să ascultăm un program, să ne simţim bine, să ascultăm o predică frumoasă, să dăm nişte bani la colectă şi să plecăm acasă. Cu alte cuvinte, mă duc la adunare pentru că îmi face mie bine. Dar dacă mă simt bine ascultând o slujbă de acasă, atunci nu mă mai duc. Acesta este egoism pur. De ce mă duc la adunare? Pentru că este nevoie de mine acolo. Pentru că sunt şi eu parte din acel trup care „bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” Da, pentru ca întregul trup să crească şi să se întărească în dragoste este nevoie şi de lucrarea mea, după măsura credinţei pe care mi-a dat-o Dumnezeu, după darul şi funcţia specifică pe care mi le-a încredinţat Duhul. De ce să fac parte dintr-o adunare? Pentru că în adunare, nu în singurătate se reflectă cel mai bine dragostea lui Dumnezeu şi în adunare creşte cel mai bine această iubire. În adunare se dezvoltă relaţii pe termen lung. E uşor să iubim pe cineva cu care nu ne întâlnim deloc sau foarte rar. Cu cât stai mai mult lângă o persoană cu atât îţi va fi mai greu să o iubeşti. De ce? Pentru că începi să îi vezi defectele şi lucrurile care te deranjează. Dacă eşti pe cont propriu, rupi sau răceşti legătura cu o astfel de persoană. Îi arăţi iubire atât timp cât ai afinităţi comune. Adunarea nu este un club al celor care au aceleaşi gusturi. Din adunare pot face parte tot felul de oameni, unii mai uşor de iubit, alţii mai greu. De aceea, iubirea faţă de fraţi se manifestă cel mai bine şi creşte cel mai mult în contextul adunării.
De aceea apartenenţa la o adunare autentică nu este opţională pentru un copil al lui Dumnezeu, ci obligatorie. Slujirea ta personală, în familie sau în mediul virtual nu poate înlocui slujirea pe care Dumnezeu îţi cere să o faci în adunarea Lui. Nici un copil al lui Dumnezeu nu este pe deplin ascultător de Tatăl Său dacă refuză să se alăture adunării Sale.

Dacă în turma Domnului mai sunt şi „berbecuţi”, nu doar oi, dacă în marea Sa familie mai sunt şi fii rebeli, care refuză să se strângă în ecclesie cu fraţii lor, mulţi alţi fii sunt încă parte din adunări neautentice care fie au un întemeietor uman, fie au făcut cândva parte din adunările autentice ale lui Cristos şi au căzut în apostazie. Contează din ce adunare fac parte sau este suficient să fac parte dintr-o adunare, oricare ar fi ea? Să ne amintim cuvintele Domnului: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” (Ioan, 14:15). Aceasta este dovada iubirii de Dumnezeu: păzirea poruncilor lui Isus. Câte din ele? 2? 10? 50%? 99%? Nu, ci toate!
Multe din aceste adunări conţin o parte, mai mică sau mai mare de adevăr. Ele păzesc anumite porunci ale lui Isus. Dar cui a încredinţat Domnul „tot ce v-am poruncit”? Adunării. Pe cine a făcut El „stâlp şi temelie a adevărului”? Adunarea. Nu pe orice adunare, ci pe adunarea Lui. Ei i-a promis existenţă perpetuă, din generaţie în generaţie, ceea ce înseamnă că au existat în toate timpurile adunări adevărate, fie că au fost consemnate în istorie fie că nu. Înseamnă că şi astăzi, în puzderia de biserici, confesiuni şi denominaţiuni, se găsesc adunările Lui. Contează din ce adunare faci parte? Da. De ce? Pentru că doar adunările adevărate păzesc tot ce a poruncit Isus şi predică „tot sfatul lui Dumnezeu”.

Doar o adunare adevărată este o fecioară curată. Bisericile false sunt numite prostituate. Da, Domnul are un popor în mijlocul marii prostituate numite Babilon, dar nu îi spune „ieşiţi din mijlocul ei, Mireasa Mea, ci poporul Meu.” Există oameni mântuiţi în sisteme religioase false, după cum există unii nemântuiţi în adunări adevărate. Mântuirea nu este în Biserică, în Adunare, ci în Familia lui Dumnezeu, în Împărăţia Lui. Mireasa nu este Familia lui Dumnezeu, nu este Împărăţia Lui. Cine este ea? Ioan o vede la masa nunţii şi ne spune:
„Şi am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: ‚Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne înveselim şi să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.” (Inul subţire sunt faptele neprihănite ale sfinţilor.) Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!’” – Apoc., 19:6-9
Avem aici imaginea nunţii glorioase din ceruri. Înainte de a pleca de pe pământ, Cristos, Mirele, a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” În Israel, obiceiul era ca înainte de nuntă mirele trebuia să pregătească casa sau camera în care urma să trăiască împreună cu soţia lui. La această pregătire se referă Domnul. Ce loc, ce casă a pregătit El Miresei Sale? Ioan o vede în Apocalipsa, 21, când un înger îi spune, „‚Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!’ Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu.” Noul Ierusalim, în toată splendoarea sa, este locul pregătit de Mirele Isus pentru Mireasa Sa.
Dar cine face parte din această mireasă? Unii cred că toţi cei mântuiţi, din toate timpurile, fac parte din Mireasă, căci ei sunt în Biserica universală invizibilă. Această opinie este greşită. Ceea ce ei numesc incorect „Biserică”, Scriptura numeşte „Familie”. Sunt toţi cei din familie parte din Mireasă? Nu, pentru că nu toţi cei prezenţi la nuntă sunt mireasă. Unii sunt Mireasa şi alţii sunt invitaţii. Ioan Botezătorul ne spune că nu este Mireasă, ci prietenul Mirelui, cei reprezentaţi de fecioarele înţelepte nu sunt mireasă, ci însoţitoarele ei. Nu toţi cei din Regatul etern vor locui în Noul Ierusalim. Unii vor locui pe Noul Pământ şi îşi vor aduce „slava şi cinstea” în ea. Ei nu sunt Mireasă.
Alţii spun că Biserica universală a luat naştere la Cincizecime, deci toţi cei mântuiţi de la Cincizecime încoace sunt Mireasă. Cel puţin ei au la nuntă şi invitaţi, pe sfinţii Vechiului Testament. Dar şi această idee este greşită pentru că premisa de la care pleacă (conceptul de Biserică universală) este străină Scripturii. Pentru a face parte din „Biserica universală invizibilă” (din familie, corect spus) trebuie doar să fii născut din nou. Din ea fac parte şi cei „mântuiţi ca prin foc”, cei care şi-au stricat mărturia, care au fost chemaţi acasă la Domnul pentru a nu face mai mult rău. Dar ce ştim despre Mireasă? „Soţia Lui s-a pregătit”, „i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat”. Aceasta este rochia de mireasă, îmbrăcămintea specială care o deosebeşte de restul invitaţilor (da, aveau rochii albe, împodobite, chiar şi acum 2,000 de ani). Inul subţire, strălucitor şi curat reprezintă „faptele drepte ale sfinţilor”. Nu „dreptatea”, ci „dreptăţile”. Nu se referă la îndreptăţirea prin Cristos, ci la faptele drepte pe care le-au făcut sfinţii. Cei mântuiţi care nu s-au pregătit, nu au făcut fapte „drepte”, nu fac parte din Mireasă. Deci şi teoria care spune că toţi cei mântuiţi de la Cincizecime încoace sunt Mireasă este o teorie falsă.
Cine este Mireasa atunci? Ca să înţelegem cine este Mireasa din cer, trebuie să găsim Mireasa de pe pământ. Ioan Botezătorul este primul care ne-o arată. El spune: „Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.” Mireasa spre care arăta Ioan era un grup organizat, separat public de ucenicii lui sau de alte grupări pentru a-L urma pe Isus. Ioan afirmă că el nu este nici mirele (deci ucenicii lui trebuiau să se îndrepte spre Isus), nici mireasa. El îşi spune „prietenul mirelui”. „Slujba sa este de a aduce mirele şi mireasa împreună” (Robertson). Din acest verset reies clar două adevăruri importante:
a. Isus avea o mireasă în momentul în care Ioan face acea afirmaţie;
b. Mireasa nu era o biserică universală compusă din toţi cei mântuiţi, pentru că şi Ioan era mântuit, dar nu făcea parte din Mireasă.
Cum a adus Ioan pe Mire şi pe Mireasă împreună? El a fost trimis ca sol, să pregătească poporul pentru întâmpinarea Regelui. Mesajul solului a fost Evanghelia Împărăţiei. Semnul acceptării mesajului era botezul. Când a venit Mirele, El şi-a separat un grup de ucenici dintre cei care au primit botezul. Pe aceştia Ioan îi numeşte Mireasa.

Mai târziu, Adunarea din Corint este prezentată ca logodnica lui Cristos (2 Corinteni, 11:2) – „Căci sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.”
a. Aici se arată legătura dintre membralitatea în adunare şi membralitatea în Mireasă. De asemenea, se prezintă starea actuală a Miresei – în aşteptarea nunţii, se păstrează curată, evită compromisurile doctrinale şi morale şi îşi pregăteşte rochia, adică face fapte bune şi drepte.
b. Domnul Isus avertizează adunarea din Efes că de nu se va pocăi şi nu se va schimba, îi va îndepărta din locul prezenţei Sale. Pentru ca o adunare adevărată să facă parte din Mireasă, ea trebuie să vegheze asupra practicii şi a învăţăturii, să practice disciplina şi să persevereze în sfinţenie.
c. O adunare adevărată ce cade în apostazie încetează să mai facă parte din Mireasa lui Cristos. Cei mântuiţi din mijlocul ei nu îşi vor pierde mântuirea, dar vor rămâne doar la statutul de invitat la nuntă. De ce? Pentru că o adunare apostată nu mai este o fecioară curată, cum trebuie să fie Mireasa, ci ea se aseamănă cu o femeie adulteră şi prostituată.
d. O adunare întemeiată de vreun om nu poate avea vreodată statutul de fecioară castă, Mireasă a lui Cristos. Doar Adunarea întemeiată de Cristos are acest statut.
e. O biserică universală invizibilă, compusă din toţi cei mântuiţi din toate timpurile, sau de la Cincizecime încoace, nu poate fi o Mireasă curată, pentru că nu se curăţeşte, nu practică disciplina, se face vinovată de toate păcatele posibile.

Relaţia Cristos-Adunare, în sens generic, este prezentată în Efeseni, 5:23-31 în termeni familiali, soţ-soţie. La fel, în Efeseni, 5:27, Adunarea, ecclesia glorioasă, este arătată ca soţia lui Cristos, în momentul nunţii, a prezentării înaintea Mirelui. Cine este Mireasa? Noul Testament o identifică fără umbră de îndoială: este ecclesia Lui, adunarea Lui.

Când s-a pregătit Mireasa? Mireasa s-a pregătit pe pământ. Efeseni, 5:25-27. Pregătirea este procesul de sfinţire. Mireasa a fost mântuită, acum este în proces de sfinţire, de pregătire pentru a fi prezentată Mirelui fără nici un defect. Acum este momentul pregătirii. Viaţa aceasta este un timp de pregătire, aşa trebuie să privim fiecare zi. Dumnezeu mi-a mai dat încă o zi, şi tot ce îmi va aduce ziua este ca eu să mă apropii mai mult de El, să Îl iubesc mai mult, să doresc mai mult ca El să vină după mine. Ce am spune despre o mireasă neglijentă care tot îşi amână obligaţiile, şi lasă totul pe ultima zi? Am spune că ori nu e prea înţeleaptă, ori nu-şi respectă prea mult viitorul soţ.
Dar câţi dintre noi nu avem aceeaşi atitudine, folosind resursele pe care ni le dă Dumnezeu pentru noi, în scopuri egoiste, şi nu pentru a trăi pentru El? Câţi dintre noi oare nu ne-am speria dacă am auzi că vine Mirele astăzi? Mireasa zice „vino, Doamne Isuse” (Apocalipsa, 22:17, 20). Suntem noi dintre cei ce spun la fel, ne-am bucura, fiind gata să lăsăm tot pentru a fi cu El? Sau venirea Sa ne-ar încurca planurile? Cum este rugăciunea ta azi: „Vino, Doamne Isuse!” sau „Nu veni încă, Doamne Isuse…”? „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea Zilei lui Dumnezeu…” (2 Petru, 3:11-12)

3. Cum s-a pregătit, în ce constă pregătirea? Parte din pregătirea unei mirese consta în pregătirea rochiei. Aceasta era albă, frumos lucrată şi ornamentată. La rochia de mireasă face referire versetul din Apocalipsa, 19:8, „inul subţire, strălucitor şi curat”. Acest veşmânt face Mireasa diferită de toţi ceilalţi invitaţi la nuntă. Ea are ceva ce nu are nimeni. Ce simbolizează acest material scump? „faptele neprihănite ale sfinţilor”. Ca să fii parte din Mireasă, trebuie să faci fapte drepte. Dar care sunt acestea?
1. Botezul. Nu poţi să „împlineşti toată dreptatea (neprihănirea)” fără botez, a spus Isus – asta înseamnă că fără botez cineva are doar o ascultare parţială faţă de Dumnezeu. Mireasa, Adunarea, se supune lui Cristos nu doar parţial, ci în toate lucrurile (Efeseni, 5:24). Vameşii şi păcătoşii au dat dreptate lui Dumnezeu primind botezul, iar cei ce nu au primit botezul, necrezând mesajul lui Ioan, au zădărnicit planul lui Dumnezeu, voia Sa revelată!
Ce face botezul? Acesta te separă public, te identifică public cu Cristos. Te face dintr-un ucenic ascuns unul pe faţă. Cui îi este ruşine să se identifice cu Cristos aici jos, acela nu va fi parte din cei ce vor fi înfăţişaţi înaintea Mirelui, fără pată, fără imperfecţiune. Botezul este actul prin care noi declarăm că suntem Mireasă, că aparţinem lui Cristos, că ne supunem Lui în toate lucrurile. Acesta este singurul lucru care îl deosebea pe Ioan Botezătorul de ucenicii lui Cristos atunci când a spus că el nu e nici mire, nici mireasă, ci este prietenul mirelui.
Trebuie să fii botezat pentru a împlini toată dreptatea, altfel, ascultarea ta este doar parţială. Botezul te adaugă la adunare, la numărul ucenicilor şi este primul act al ascultării credinţei. Ca să faci parte din Mireasă, trebuie să fii botezat şi să faci parte din Mireasa de aici de pe pământ, dintr-o adunare autentică.

2. Dar botezul nu este totul. Oricât de mult contează el, şi oricât de important este acesta în Scripturi, el este doar primul pas, începutul ascultării. Dar la fel cum nu putem spune despre un copil că umblă dacă face un pas şi apoi cade, tot aşa nu putem spune că umblăm pe calea ascultării dacă primul nostru pas, botezul, este şi ultimul pe care îl facem înainte de a cădea. Rochia miresei nu simbolizează o faptă dreaptă, ci faptele, (literal: dreptăţile), mai multe.
a. Învăţăm în Scripturi că suntem creaţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit să le facem (Efeseni, 2:10); că prin faptele noastre bune suntem sare şi lumină în lume; învăţăm că Mireasa, Adunarea, învaţă tot ce a poruncit Isus, nu doar o parte (Matei, 28:20), şi se supune lui Cristos în toate lucrurile (Efeseni, 5:24).
b. Apartenenţa la o adunare adevărată este obligatorie pentru Mireasa din ceruri. De ce? Putem oare vedea logica acestei cerinţe a Domnului?
i. Pentru că ceea ce îţi cere Cristos să faci, ca şi copil al Său, este legat, direct sau indirect, de adunarea pe care El a întemeiat-o. A poruncit celor ce cred în El să se boteze şi să participe la Cină? Aceste rânduieli le-a dat adunării! Ne-a poruncit să mărturisim Evanghelia? A încredinţat-o adunării! Ne-a lăsat voia sa scrisă în Noul Testament? Acesta a fost scris adunărilor (sau unor persoane care lucrau în adunări). Ne-a poruncit să învăţăm tot ce a poruncit El? A făcut din adunare stâlp şi temelie a adevărului.
ii. Pentru că în adunare se învaţă unele lecţii pe care nu le putem învăţa pe cont propriu. Responsabilitatea şi datoria faţă de alţii, sacrificiul de sine, răbdarea şi suferirea celorlalţi, iubirea de fraţi, iertarea, îngăduinţa şi acceptarea lor, acestea se învaţă în adunare, nu pe cont propriu.
iii. Pe cont propriu nu ai datorii faţă de alţi oameni, nu depinzi de ei, ei nu depind de tine. Nu te calcă nimeni pe bătătură, iar dacă cineva te supără, sau nu ai interese comune, îţi iei rămas bun şi nu mai ai treabă cu el. La revedere, în veşnicii. Nu trebuie să plângi şi să te consumi alături de alţii, să le porţi poverile sau să faci sacrificii pentru ei…
c. Însă în adunare se primesc, prin lucrarea Duhului în restul trupului, şi resurse în plus pentru o ascultare mai deplină. Prin ceea ce primeşti de la ceilalţi, înveţi mai bine decât pe cont propriu poruncile şi voia Mirelui; rezişti mai bine în faţa încercărilor şi ispitelor; nu descurajezi şi nu dai înapoi aşa uşor; ai mereu la îndemână fraţi şi surori care te iubesc şi sunt gata să te ajute.

De ce să fac parte dintr-o adunare adevărată? Pentru că există o relaţie directă între Mireasa Lui din cer şi cea de pe pământ, Adunarea. Cine nu face parte din adunările lui Cristos pe pământ nu va face parte din Mireasa glorificată din cer. Dacă este mântuit, va face parte din invitaţii la nuntă, dar nu va fi mireasă. De ce? „Mireasa Lui s-a pregătit.” Mântuirea este prin har, fără fapte. Calitatea de fiu al lui Dumnezeu o primim în dar, nu prin merit. Dar apartenenţa la Mireasă se determină pe baza „faptelor neprihănite ale sfinţilor”.

Dacă cerul este asigurat, de ce să mă mai zbat? Mie nu îmi trebuie răsplată mare, nu îmi trebuie palate sau coroane mari, un scăunel acolo îmi ajunge. Oh, sub această atitudine de aparentă smerenie se ascunde cel mai mare egoism şi cea mai mare lipsă de recunoştinţă faţă de Dumnezeu. De ce? Pentru că răsplata dincolo este dată de slujirea noastră de pe pământ. A spune că mă mulţumesc cu o răsplată mică dincolo înseamnă a spune că vreau să Îl servesc pe Rege cât mai puţin posibil aici pe pământ. Decât să mă străduiesc să Îl servesc aici, să îmi sacrific timpul, energia şi banii pentru El, clădind aur, argint, pietre scumpe şi strângându-mi comori în cer, mai bine să îmi cheltui timpul, energia şi banii pentru mine, pentru plăcerile mele. Prefer să fiu mântuit ca prin foc decât să sufăr acum pentru Împărăţie şi pentru Numele Lui. Refuzul de a face parte dintr-o adunare adevărată înseamnă egoism, neascultare, nesupunere şi nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu.
Dacă El a dat totul pentru mine, dacă Lui îi datorez tot ce sunt şi tot ce am, oare nu se cuvine să Îl servesc din toată inima, să fac tot ce îmi spune, să Îl iubesc şi să Îi fiu recunoscător? Şi cum pot face acest lucru? Respectând poruncile Lui. Câte din ele? Toate. Dar ca să respect toate poruncile Lui trebuie să fac parte dintr-o adunare autentică. Măsura iubirii noastre faţă de Dumnezeu se vede în măsura respectării poruncilor Lui. Creşte-ne, Doamne, iubirea faţă de Tine şi ajută-ne să ne punem cu totul la dispoziţia Ta!
Concluzie

Scriptura face o diferenţă clară între Adunarea lui Dumnezeu (ecclesia), Împărăţia sau Regatul lui Dumnezeu şi Familia lui Dumnezeu. Aceasta din urmă este compusă din toţi aleşii, din toate timpurile. Împărăţia, în faza sa actuală, este compusă din toţi cei născuţi din nou de pe întreg pământul la un moment dat. În aspectul ei exterior, este compusă din toţi cei ce mărturisesc supunerea faţă de Regele Isus şi afirmă că Îi împlinesc poruncile. Adunarea, ecclesia, are un singur sens în Scriptură: strângerea celor chemaţi afară de la treburile lor. Trebuie să se poată aduna, altfel nu este adunare. Toate versetele în care se vorbeşte despre ecclesie se referă la adunări locale.
Adunarea lui Cristos este custodele sau gardianul „cheilor Împărăţiei”. Este expresia vizibilă a Împărăţiei şi reprezentantul autorizat al lui Cristos în cadrul ei. Adunării i-a fost încredinţată Evanghelia, rânduielile botezului şi Cinei şi toate învăţăturile şi poruncile lui Cristos.
Adunarea întemeiată de Cristos a existat, ca instituţie, prin adunările care au descins din ea, în toate veacurile, împlinind astfel promisiunea lui Cristos că nu va fi învinsă de puterile iadului. Adunări ale Lui există şi astăzi, iar a face parte dintr-o adunare adevărată este cel mai mare privilegiu şi cea mai mare binecuvântare după harul mântuirii. Dar este şi o poruncă pentru toţi cei ce vor să fie ascultători Domnului în tot ce a poruncit El. Cristos îşi va selecta Mireasa doar din membrii credincioşi în adunările adevărate. Mireasa se pregăteşte, sfinţindu-se, separându-se de rău, ferindu-se de compromis doctrinar şi moral, aşteptând şi grăbind venirea Mirelui.
Dumnezeu să cerceteze fiecare inimă de aici şi să ne facă pe toţi să spunem, „Vino, Doamne Isuse”, căci Mireasa Ta te aşteaptă şi s-a pregătit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s