,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Îngerii, mesagerii lui Dumnezeu de Raul Enyedi

Îngerii, mesagerii lui Dumnezeu

Biblia descoperă în mod clar un ordin de fiinţe superioare omului numite îngeri (din limba greacă, aggelos, „mesager, sol”). Îngerii există în ierarhii şi ranguri diferite.

I. Natura îngerilor

1. Ei sunt fiinţe create: Col. 1:16.
2. Ei sunt spirite pure, însemnând că natura lor este neamestecată cu materie (Evrei 1:14). Îngerii nu posedă corpuri ca parte a fiinţei lor; chiar dacă îşi însuşesc trupuri pentru îndeplinirea anumitor scopuri ale lui Dumnezeu (Exemplu: Gen. 19).
3. Ei alcătuiesc un ordin de fiinţe superioare omului: Evr. 2:7. Ei au o putere mai mare decât omul (2 Petru 2:11). Cu toate acestea, ei sunt spirite slujitoare pentru credincioşi (Evrei 1:14), şi vor fi judecaţi de către aceştia (1 Cor. 6:3). Când omul este glorificat cu Hristos el va primi o poziţie mult superioară îngerilor (Efes. 1:20-21).
4. Ei sunt fiinţe asexuate: Mat. 22:30. Ei nu se reproduc, nu formează o rasă, ca oamenii. Acesta este unul din motivele pentru care nu există mântuire pentru îngeri, căci în cazul lor, preţul răscumpărării trebuia plătit pentru fiecare în parte.
5. Ei sunt nemuritori: Luca 20:36.

II. Categorii de îngeri

Există doar două clase de îngeri, aleşi şi ne-aleşi: 1 Tim. 5:21; 1 Petru 2:3; Iuda 6.
Îngerii aleşi sunt aceia pe care Dumnezeu a ales să-i păstreze în sfinţenie. Altora El le-a permis să cadă, şi pentru ei nu a fost prevăzută nici o răscumpărare sau posibilitate de salvare.

III. Stăpâniri, ordine şi ranguri

1. Există milioane de îngeri (Apoc. 5:11), organizaţi în diferite ierarhii şi ranguri (Coloseni 1:16; Efeseni 1:21 şi 3:10 menţionează domni, stăpâni, autorităţi şi dregători în locurile cereşti.)
2. Iuda 9 descoperă că Mihael este Arhanghelul, ceea ce înseamnă că el este căpetenia îngerilor. Gabriel de asemenea pare că ocupă o funcţie relativ superioară printre îngeri. Vezi Daniel 8:16; 9:16; Luca 1:19.

IV. Îngerii nu trebuie veneraţi

Coloseni 2:18; Apocalipsa 22:8-9.

V. Slujba îngerilor

1. Îngerii sfinţi:
(1) Ei îl laudă pe Domnul şi împlinesc poruncile Lui: Ps. 103:20.
(2) Ei se bucură în mântuirea omului: Luca 15:7, 10.
(3) Ei fac slujbe pentru cei ce moştenesc mântuirea: Ps. 34:7; 91:11-12; Fapte 12:8-11; Evrei 1:14.
(4) Ei sunt mesagerii lui Dumnezeu către om: Gen. 19:1-13; 2 Cron. 32:21.
(5) Ei îndeplinesc scopurile lui Dumnezeu: 2 Sam. 24:16; 2 Cron. 32:21; Apoc. 7:1, 2; 9:15; 15:1.
(6) Ei au dat Legea: Fapte 7:53; Gal. 3:19; Evrei 2:2.
(7) Ei L-au slujit pe Hristos: Mat. 4:11; Luca 22:43.
(8) Au fost prezenţi în cele mai importante clipe ale vieţii pământeşti a lui Isus: la naştere, la ispitire, în Ghetsimani, la înviere.
(9) Ei Îl vor însoţi pe Hristos la a doua venire: Mat. 25:31-32; 2 Tes. 1:7-8.
(10) Ei sunt prezenţi în serviciile adunării, de aceea femeile sunt îndemnate să poarte o acoperitoare simbolică: 1 Cor. 11:10.
(10) Ei manifestă un mare interes în adevărul Divin şi învaţă prin intermediul adunării: 1 Petru 1:12; Efes. 3:10.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s