,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Cunoaşterea lui Dumnezeu de Raul Enyedi

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Nu o putem măsura după standardele noastre (Isaia 55:9)

Cum clasificăm cunoaşterea lui Dumnezeu:
1. cunoaştere ce ţine de viziune (cunoaşte ceva pentru că a decretat să se întâmple, ştiinţa mai dinainte – Fapte 2:23) şi de inteligenţă (cunoaşte toate posibilităţile unui eveniment, deşi a ales doar una).
2. Cunoaşterea ce ţine de aprobare şi recunoaştere (Amos 3:2 şi Matei 7:23)

Cum cunoaşte Dumnezeu?
a. Nu printr-un proces de învăţare sau intuiţie, ci deodată, instantaneu
b. Cunoaşte totul în mod independent. Nu are nevoie de sfetnici.
c. Cunoaşte în mod distinct. Fiecare lucru, în cel mai mic detaliu. Nu este niciodată confuz, distras sau nesigur. Nu poate fi păcălit niciodată

Ce cunoaşte Dumnezeu?

2. Pe Sine Însuşi. 1 Cor. 2:11. Se cunoaşte întru totul. Nimeni nu Îl înţelege pe deplin.
3. Toate lucrurile care pot fi cunoscute.
a. Toate posibilităţile. Noi avem o cunoaştere limitată a posibilităţilor. Le analizăm şi aşa ne facem planurile. Dumnezeu avea la discreţia puterii Sale toate posibilităţile, şi a ales doar una dintre ele, prin voia Sa. Ex: Isus ştia ce mijloace ar fi putut întoarce Tirul şi Sidonul la pocăinţă (Matei 11:21).
b. El cunoaşte trecutul. La El, trecutul e ca şi cum ar fi prezent. De fapt, capacitatea noastră de memorie şi de a ne aminti lucruri este o reflecţie a acestei cunoaşteri a lui Dumnezeu.
c. El cunoaşte prezentul. Cea mai mare stea şi cea mai mică moleculă. El ne ştie toate sentimentele şi toate gândurile. (Ps. 139:2; 1 Cor. 4:5; Ier. 17:9-10). Tot ce este bun, dar şi ce este rău.
d. El cunoaşte viitorul. Aceasta e baza profeţiei şi providenţei (Isaia 46:10). Dumnezeu nu ştie lucrurile pentru că ele există, ci ele există pentru că El vrea ca ele să existe. El ştie ce are să se întâmple, pentru că nu se poate întâmpla nimic fără El! Ex. tot ce-Mi dă Tatăl; nimic nu le va smulge din mâna Mea; nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Cristos; El ne-a spus că vom avea necazuri, dar că le vom birui.
i. Deseori în Scriptură evenimente viitoare sunt relatate ca prezente sau trecute: Isaia 9:6; 53:4. Doar Dumnezeu e sigur de viitor. Şi noi putem fi siguri de viitor, atât cât ne este el dezvăluit de Dumnezeu.
e. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile incidentale, numite uneori coincidenţe sau accidente. Ex. cu săgeata care l-a ucis pe Ahab, numirea lui Cirus (părinţii i-au dat numele în mod liber)

4. Conştiinţa noastră dovedeşte atotştiinţa lui Dumnezeu – gândurile care ne condamnă pentru păcate de care doar noi ştim, nimeni altcineva în lume. De ce să ne temem sau să ne deranjăm? Pentru că ştim că Dumnezeu ţine socoteală, că El ştie totul. (1 Ioan 3:20).
5. Complexitatea creaţiei Sale ne indică înţelepciunea Sa. Pentru a crea ceva complex, trebuie să înţelegi lucrul respectiv, să ai cunoştinţa necesară.

Aplicaţie:
1. Este Isus Atotştiutor? El a fost numit Sfetnicul minunat şi Dumnezeul tare în Isaia 9:6. El cunoaşte în mod perfect pe Tatăl: Matei 11:27 comp. cu 1 Cor. 2:10 şi Ioan 16:15. Isus cunoaşte toate creaturile (Col. 2:3; Ioan 2:24-25). El a cunoscut dinainte ce vor face oamenii (Ioan 6:64).
2. Judecata lui Dumnezeu este dreaptă datorită atotştiinţei Sale (Apoc. 2:23; Ps. 90:8)
3. Cunoaşterea lui Dumnezeu stă la baza învierii: chiar de ar fi să murim şi corpurile noastre să se descompună încât să nu mai rămână nimic, Dumnezeu ştie exact cum să refacă fiecare parte a trupului nostru în marea zi a învierii.
4. Acesta atribut al lui Dumnezeu ar trebui să ne facă să Îl admirăm mai mult (căci suntem înclinaţi să îi admirăm pe cei care cunosc mai mult decât noi) şi să ne smerim mai mult (omul tinde să se laude cu cunoştinţa lui, dar când o compară cu cea a lui Dumnezeu, orice laudă piere).
5. Omului nu îi place ideea unui Dumnezeu atotştiutor, care îl cunoaşte în amănunt. Adam a încercat să se ascundă, negând atotştiinţa Sa. Cain a pretins că nu ştia unde este fratele Său. Ştim în mintea noastră că Dumnezeu vede toate lucrurile, dar de multe ori trăim şi ne comportăm ca şi cum El ar fi orb (Osea 7:2). Uneori oamenii se abţin de la anumite rele datorită companiei altora (prieten, rudă, femeie, copil). Ei arată că au mai mult respect pentru oameni decât pentru Dumnezeu.
6. Când păcătuim, când ne mărturisim doar parţial păcatul lui Dumnezeu, când ne închinăm lui doar de pe buze.

Dar atotştiinţa lui Dumnezeu e o mare mângâiere pentru noi:
1. Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi ai Săi. Nu suntem singuri, nici uitaţi, în faţa oricărei situaţii (2 Tim. 2:19).
2. Pentru cel drept, atotştiinţa lui Dumnezeu e o binecuvântare (Iov 16:19)
3. Dumnezeu ştie necazurile şi suferinţele noastre (Apoc. 2:9)
4. Ne ştie slăbiciunile şi păcatele, şi ni le descoperă ca să ne întoarcem de la ele (Ps. 139:23). El ne ştie toate păcatele, şi cele pe care noi nu le ştim. Şi în Cristos, ne-a dat o iertare deplină.
5. Dumnezeu cunoaşte duşmanii poporului Său

Îndemn:
Să avem mereu în minte faptul că Dumnezeu vede totul. Orice păcat începe când uităm acest fapt (Ezec. 8:12). Dacă ţinem minte acest atribut al lui Dumnezeu, atunci vom fi scutiţi de multe păcate, vom ieşi mult mai uşor din ispite; închinarea noastră va fi transformată; mândria va fi diminuată şi încrederea în Domnul va creşte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s