,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

ALEGEREA de Raul Enyedi

ALEGEREA

1. Importanţa alegerii. Această doctrină este atât de proeminentă în Scriptură încât cineva nu poate scăpa de ea decât dacă scapă de Biblie, spunea Bishop în Doctrines of Grace. La fel cum suveranitatea lui Dumnezeu se vede pe fiecare pagină a Scripturii, tot aşa se vede şi doctrina alegerii, în toate legăturile lui Dumnezeu cu omul.

2. Dovada alegerii. Doctrina alegerii reiese din:
a. Afirmaţii clare ale Scripturii cu privire la alegerea anumitor persoane: Marcu 13:27; Luca 18:7; Fapte 13:48; Rom. 9:11-16; Ef. 1:4, 5, 9, 11; Col. 3:12; 2 Tes. 2:13
b. Folosirea unor expresii ca „ştiinţă mai dinainte”, „a cunoaşte mai dinainte” – aceste expresii le găsim în Scriptură nu doar în sensul lor clasic, acela de „a dobândi cunoştinţă/informaţie intelectuală”, ci în înţelesul lor evreiesc, de „a-ţi fixa privirea asupra cuiva cu un sentiment de bunăvoinţă, de bunătate”, „a avea o afecţiune specială faţă de cineva”, iar aceasta înainte ca persoana să se nască: Rom. 8:28-30; 1 Pet. 1:1, 2; Ier. 1:5
c. chiar şi „a cunoaşte” are acelaşi înţeles: Ex. 2:25 comp. cu 24; Ex. 33:17; Ps. 1:6; 101:4; Osea 13:5; Naum 1:7; Amos 3:2; Mat. 7:23; Rom. 7:15; 1 Cor. 8:3; Gal. 4:9; 2 Tim. 2:19; Rom. 11:2; 1 Pet. 1:20
i. Exemplu: Mat.7:21-23 – Cristos a cunoscut toate faptele acelor oameni, a cunoscut totul despre ei. Dacă „cunoaşterea” reprezintă cunoaştere a faptelor, atunci afirmaţia Domnului, „niciodată nu v-am cunoscut” este incorectă. Cunoaşterea, deci, înseamnă o cunoaştere a persoanelor, o aprobare şi acceptare a lor (comp. cu Ex. 33:17)
d. Pasaje care afirmă că Tatăl a dat anumiţi oameni Fiului: Ioan 6:37; 10:29; 17:2, 6, 9; Ef. 1:14; 1 Pet. 2:9
e. Pasaje care afirmă că ni s-a dat har în Cristos înainte de a fi creaţi: 2 Tim. 1:9; Tit 3:5

3. Definiţie: Alegerea înseamnă selectarea de către Dumnezeu, în veşnicie, a anumitor oameni pentru a-şi manifesta în ei bogăţiile harului, iubirii şi îndurării, spre gloria Lui şi fericirea veşnică a acestora.

4. Autorul alegerii: Toată Scriptura ne arată că Dumnezeu este autorul alegerii. Unul din cele mai clare versete este Ioan 15:16.
a. Omul Îl alege pe Dumnezeu abia când Dumnezeu i-a schimbat inima (în inima lui, omul fuge de Dumnezeu, este în vrăjmăşie cu El). Nici un om nemântuit nu îl poate alege pe Dumnezeu şi căile Lui (dacă încearcă, vedem că nu se poate ţine pe cale, şi la un moment dat, renunţă: Iosua 24:15, 24)

5. Dreptul lui Dumnezeu de a alege este ilustrat în mai multe versete:
a. Mat. 20:12-15 – Dumnezeu are dreptul, ca stăpân, să acorde mai mult har (favor nemeritat) unora decât altora;
b. Rom. 9:21 comp. cu Isa. 64:8 şi Ier. 18:3-6. Dumnezeu, ca Olar, ca şi Creator, are dreptul de a face din lut, din creaţie, ceea ce Îi este plăcut
i. Exemplu: dacă un angajator este forţat de cineva să aleagă o persoană pe care nu o doreşte, alegerea lui nu este liberă. Nimeni nu Îl poate forţa pe Dumnezeu să facă ceva ce nu doreşte.
c. Dumnezeu se foloseşte de acest drept. Alegerea nu era o opţiune de care Dumnezeu se putea folosi, dar nu a făcut-o. Dumnezeu a ales, s-a folosit de dreptul Său.

6. Aleşii. Alegerea lui Dumnezeu se extinde asupra:
a. Îngerilor: 1 Tim. 5:21. Dumnezeu a făcut o alegere între îngeri. Astfel, există îngeri aleşi şi ne-aleşi.
b. Lui Cristos: Isa. 42:1; Mat. 12:18; 1 Pet. 2:4. Fiul lui Dumnezeu a fost pus deoparte înainte de veşnicii pentru lucrarea specială de răscumpărare. El este o Persoană unică, de aceea este numit „Alesul” lui Dumnezeu. Nimeni nu a fost ales aşa cum a fost ales Cristos de Dumnezeu.
c. Oamenilor:
i. Ca popor (Israelul: Deut. 14:2; Isa. 44:1-2)
ii. Pentru o anumită slujire:
1. Împăraţi (1 Sam. 10:24; 1 Sam. 13:14);
2. Preoţi (Deut. 18:5);
3. Lucrători (Ex. 31:12; Hagai 2:23);
4. Profeţi (Ier. 1:5),
5. Apostoli/predicatori: Luc. 6:13; Ioan 6:70; 13:18; Fapte 9:15 comp. cu Fapte 26:17, 18)
iii. Pentru mântuire: Ioan 15:16, 19; 1 Cor. 1:26-29; Ef. 1:4; 2 Tes. 2:13; Iac. 2:5
iv. Dumnezeu a făcut o alegere între oameni. Unii sunt aleşi, iar alţii ne-aleşi. Există o singură naţiune aleasă de Dumnezeu, Israelul. Există oameni aleşi pentru mântuire (toţi cei mântuiţi au fost aleşi la aceasta), iar dintre ei, Dumnezeu a ales pe unii pentru slujbe speciale (1 Cor. 12:28; Ef. 4:11).
1. O alegere implică două lucruri:
a. cineva care să aleagă
b. obiecte/persoane din care să se aleagă
i. Exemplu: Dacă cineva doreşte să cumpere o maşină şi nu există decât una de vânzare, această persoană nu are de unde alege. Dumnezeu a avut de unde alege, fiindcă nu a creat o singură fiinţă
2. Alegere înseamnă a lua pe unii şi a lăsa pe alţii. Prin alegere, Dumnezeu a făcut o deosebire între oameni, fiindcă însăşi noţiunea de alegere arată că unii au fost luaţi, iar alţii au fost lăsaţi.
a. Exemplu: Dacă pe un raft sunt 10 bucăţi din acelaşi produs şi cineva le cumpără pe toate, nu putem vorbi despre o alegere între acele bucăţi. Dumnezeu nu a ales pe toţi oamenii, ci doar pe unii dintre ei

7. Cauza alegerii.
a. Fiecare alegere pe care o facem se bazează pe anumiţi factori determinanţi.
b. Cauza alegerii se găseşte în Dumnezeu. Dumnezeu ştie de ce a arătat har unora şi nu altora (Mat. 11:21). Noi, oamenii, nu putem spune de ce. Ştim însă că am fost aleşi:
i. Conform voii Sale suverane (Ef. 1:9, 11).
ii. Datorită iubirii Lui (Ef. 1:4; Deut. 10:15; Rom. 11:2+28); a cunoaşterii speciale (Rom. 8:29-30; 1 Pet. 1:2; etc.),
iii. Prin har, prin nemerit (Rom. 11:5, 6; Ef. 1:4-6)
c. În alegere, Dumnezeu nu a ţinut cont de faptele noastre bune (1 Cor. 1:29; Rom. 4:4 comp. cu 11:5, 6; 2 Tim. 1:9; Tit. 3:5a) sau rele – faptele bune nu l-au determinat pe Dumnezeu să ne aleagă, faptele rele nu l-au împiedicat să o facă (1 Cor. 1:27-29; Rom. 9:11; Rom. 11:24). Alegerea este nemeritată şi astfel, necondiţionată de om.
i. Liberalii înţeleg alegerea în felul următor: Dumnezeu a privit înainte în timp, a văzut cine va crede (cunoaşterea mai dinainte), şi i-a ales pe aceştia. Există multe motive pentru care o astfel de înţelegere este nebiblică, printre care remarcăm:
1. Conform acestei idei, alegerea este bazată pe merit (fapte, atitudini, calităţi ale omului). Scriptura afirmă că alegerea nu este prin fapte, ci prin har, prin ne-merit.
2. Nu Dumnezeu îl alege pe om, ci omul Îl alege pe Dumnezeu.
a. Exemplu: Dacă cineva adresează o chemare generală unui grup de oameni, iar din acest grup, unii răspund voluntar chemării, nu cel ce cheamă a făcut alegerea, ci cei ce au răspuns au ales să o facă.
Scriptura afirmă că Dumnezeu este cel care face alegerea, iar aceasta nu depinde de om (Rom. 9:16)
3. Înţelesul „cunoaşterii” lui Dumnezeu şi-ar pierde sensul, fiindcă pe cei care vor ajunge în iad, Domnul nu îi cunoaşte, deşi le cunoaşte faptele (Mat. 7:23).
d. În Scriptură nu putem descoperi mai multe cu privire la cauza alegerii, ci suntem nevoiţi să spunem şi noi, ca apostolul Pavel, „O, adîncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui! Şi în adevăr, ,,cine a cunoscut gîndul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întîi, ca să aibă de primit înapoi?„ Din El, prin El, şi pentru El sînt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” – Rom. 11:33-36

8. Scopul alegerii este acelaşi cu scopul predestinării:
a. glorificarea harului Său (Ef. 1:6; Rom. 9:23; 11:36)
b. glorificarea aleşilor (aducerea lor la sfinţenie, răscumpărarea fiinţelor lor de sub puterea păcatului, acordarea vieţii veşnice, a nemuririi) – Ef. 1:3-12; Rom. 8:29-30; Fapte 13:48; 2 Tim. 2:10

9. Caracteristicile alegerii:
a. Alegerea este veşnică, ireversibilă
i. Dumnezeu nu se schimbă, planurile Sale nu se schimbă, aşadar, un ales nu poate deveni ne-ales şi invers (Tit 1:2 comp. cu Ioan 17:2; 2 Tim. 2:19)
ii. A fost făcută în veşnicie (Ef. 1:4; 2 Tes. 2:13; Rom. 9:11)
iii. Priveşte nu doar omul în timp, ci ajungerea lui în veşnicie (Rom. 8:29-30)
b. Este necondiţionată de om (nu a depins de faptele lui, de vreo calitate sau merit al lui) (Rom. 11:5, 6)
c. Este personală – în alegerea spre mântuire, fiecare om este considerat la modul individual, selecţia aceasta fiind una specifică, personală (Rom. 9:11, 18, 21-23)

10. Alegerea şi predestinarea.
a. Alegerea este inclusă în predestinare, şi de multe ori, unde se vorbeşte despre predestinare (hotărâre mai dinainte, rânduire), putem subînţelege alegerea şi invers.
i. În Ef. 1:4, 5 alegerea şi predestinarea sunt prezentate separat dar au acelaşi înţeles şi acelaşi scop, punerea deoparte pentru binecuvântări speciale
b. Alegerea este începutul predestinării – vorbim din perspectivă umană, fiindcă Dumnezeu nu gândeşte în paşi succesivi, la fel ca noi, oamenii.
i. În predestinare, Dumnezeu hotărăşte mai departe crearea aleşilor, îngăduie căderea în păcat, dar hotărăşte şi mijlocul lor de salvare, care este Cristos. Înainte de a începe creaţia, Dumnezeu plănuise fiecare detaliu pentru răscumpărarea aleşilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s