,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Natura bisericii din perspectiva : catolica , reformata si anabaptista

Natura bisericii

Catolicii afirmau că Biserica lor era singura adevărată, că era universală şi vizibilă şi că individul nu putea ajunge la Cristos decât prin medierea Bisericii. Neander spune: „Întregul punct de vedere Catolic se bazează pe aceasta, că relaţia dintre conştiinţa religioasă şi Cristos este făcută a depinde de medierea efectuată de Autoritatea Bisericii şi astfel aceasta din urmă este făcută a fi punctul capital şi fundamental” (Ibid., p. 684). Din moment ce nu se putea ajunge la Cristos decât prin Biserică, nu putea exista mântuire în afara ei; astfel s-a dezvoltat doctrina extra ecclesia nulla salus – nu există mântuire în afara bisericii.

Când Luther a fost excomunicat din Biserica Catolică, el s-a folosit de vechiul argument pe care Augustin l-a adus în polemica cu Donatiştii. Luther a afirmat existenţa unei Biserici universale invizibile, asupra căreia papa nu avea nici o putere. Interpretarea luterană a Ecclesiei Catholica [Biserica Universală] din Crezul Apostolic a fost următoarea: Biserica era „o comunitate de oameni răspândiţi în întreaga lume, dar care sunt într-un acord în ce priveşte Evanghelia, care au în comun acelaşi Cristos, acelaşi Duh Sfânt, aceleaşi Sacramente, fie că adoptă obiceiuri identice sau diferite” (Neander, op. cit., p. 686). Zwingli a dezvoltat şi mai mult ideea. El învăţa că Biserica este „comunitatea oamenilor legaţi împreună de o credinţă şi un duh” (Ibid.). El diferenţiază între Biserica vizibilă, compusă din toţi credincioşii declaraţi, şi cea invizibilă, compusă doar din credincioşii adevăraţi. Calvin înţelegea că Biserica era compusă din toţi aleşii care au trăit, trăiesc sau vor trăi vreodată.

În organizarea vizibilă a bisericilor lor, Reformatorii au păstrat formula Catolică. Ei au organizat masele în biserici teritoriale, compuse din toţi locuitorii teritoriilor respective [Volkskirche]. Bisericile lor vizibile se asemănau foarte mult cu cea Catolică, exceptând faptul că nu erau „universale”. În statele Protestante, frontierele administrative erau şi frontierele religioase. Biserica se confunda cu Statul.

Între radicali existau de asemenea opinii diferite în ce priveşte natura bisericii. Spiritualiştii Franck şi Schwenckfeld vedeau o biserică pur invizibilă, neadunată, spirituală, care nu avea nici un sacrament extern. Munzer şi mai apoi Anabaptiştii Revoluţionari identificau Biserica cu Împărăţia lui Cristos şi cu Statul secular. Anabaptiştii hutteriţi vedeau Biserica şi comunitatea ca fiind identice, ei formând comunităţi închise separate de societate. Anabaptiştii evanghelici se opuneau tuturor acestor concepte.

Anabaptiştii respingeau doctrina „bisericii invizibile”’ (deşi Hubmaier, Philips şi alţii fac referiri la ea). Franklin H. Littell spune, „Încuviinţez din toată inima denunţarea lui Robert Friedmann a doctrinei ‚bisericii invizibile’ ca străină de Anabaptism. Această învăţătură, care are ca efect şi probabil ca origine atribuirea unui înţeles spiritual [nu literal] termenului, a fost, din secolul 16 până astăzi principalul tunel subteran prin care liderii Bisericilor Protestante recunoscute au putut scăpa din locul în care insurgenţa lor biblică i-a condus la început” (Hershberger, op. cit., p. 122, [notă]).

Bender afirmă: „Mişcarea Anabaptistă originală a respins ideea unei biserici invizibile, care a fost o invenţie a lui Luther, susţinând căci comunitatea creştină din orice loc anume este la fel de vizibilă pe cât creştinul, iar caracterul ei creştin trebuie să fie ‚vizibil’” (Mennonite Encyclopedia, capitolul Church, doctrine of).

În locul Bisericii universale invizibile şi a bisericii maselor [Volkskirche, Corpus Christianum] ei puneau biserica locală vizibilă, „adunarea credincioşilor” [Gemeinde, Corpus Christi]. Doar cei care mărturiseau credinţa în Isus aveau dreptul şi onoarea de a fi membri în Biserica Sa. „Accentul Anabaptismului secolului şaisprezece a fost asupra preocupării Noului Testament pentru adunarea bisericii celor regeneraţi” (Estep, op. cit., p. 182).

Această biserică vizibilă nu putea fi decât o asociere voluntară a credincioşilor. Anabaptiştii aveau repulsie faţă de utilizarea forţei. Conceptul de membralitate forţată, de botez forţat (Catolicii şi Protestanţii practicau botezarea forţată a copiilor evreilor şi Anabaptiştilor) le era complet străin. Hans Denck spunea: „în materie de credinţă, totul trebuie să fie liber, voluntar şi fără constrângere” (Vedder, op. cit.,  p. 160).

Despre Grebel şi grupul său de la Zurich, Fritz Blanke spune: „Ei au căutat o biserică liberă într-un sens dublu: o congregaţie liberă faţă de stat şi bazată pe o membralitate voluntară. Acesta a fost primul ţel al Anabaptiştilor” (Hershberger, Ibid., p. 60).

Anabaptiştii au urmat principiul nou testamentar, construind biserici independente, compuse doar din credincioşi, care se asociau voluntar în jurul a trei mari scopuri comune: închinarea înaintea lui Dumnezeu, slujirea reciprocă şi continuarea lucrării începute de Cristos.

Paragraf preluat din : Originea şi doctrinele Anabaptiştilor din secolul Reformei de Raul Enyedi

http://www.abaptistvoice.com/Romana/carti/DeCeBaptistiiNuSuntProtestant.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s