,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Pocăinţa- de Raul Enyedi

Pocăinţa

Cuvintele în greacă pentru pocăinţă şi a se pocăi sunt metanoia, metanoeo, metamelomai. Metanoia înseamnă o schimbare a minţii în ce priveşte păcatul, care are loc la nivelul intelectului. Metameleia sugerează o schimbare a sufletului, o întristare care duce la o îndepărtare de păcat.

1. Ce este pocăinţa? Pocăinţa este acea convingere despre păcat că sufletul este vinovat înaintea lui Dumnezeu şi întoarcerea hotărâtă de la păcat spre Dumnezeu, recunoscând calea de scăpare pe care El a pus-o la dispoziţie.
a. Pocăinţa implică atât o schimbare a minţii cu privire la păcat (felul cum privim păcatul) cât şi o schimbare a inimii (felul cum simţim păcatul).
b. Este implicată în pocăinţă o părere de rău, o întristare sinceră şi profundă pentru că am călcat Legea lui Dumnezeu. 2 Corinteni 7:9-10

2. Poate cineva nepocăit să fie mântuit? Nu, deoarece:
a. Pocăinţa este asociată mereu cu iertarea păcatelor, ceea ce arată că nu poate exista iertare fără pocăinţă. Luca 24:47; Fapte 5:31;
b. Pocăinţa este absolut necesară mântuirii. O condiţie necesară (Matei 3:2, 8; 4:11; Fapte 11:18; 2 Petru 3:9)

3. Suntem mântuiţi atunci prin pocăinţă sau prin credinţă?
Pocăinţa – întotdeauna merge împreună cu credinţa (Fapte 20:21). Ele vin întotdeauna împreună. Nu poate exista un pocăit necredincios, după cum nu poate exista un credincios nepocăit. Ele sunt lucrări gemene, care nu pot fi despărţite. Chiar şi atunci când doar una este menţionată, cealaltă este prezentă.
În pocăinţă ne realizăm starea în care suntem. O stare disperată, neajutorată, fără ieşire, păcatul nostru l-a mâniat pe Dumnezeul sfânt şi drept. Păcatul pe care îl iubeam înainte, ne devine respingător şi suntem hotărâţi să îl părăsim. Dumnezeu ne arată calea de ieşire, care este lucrarea Domnului Isus. Atunci, cu toată convingerea, ne încredem în lucrarea Lui şi îl îmbrăţişăm ca Mântuitor şi Domn al nostru.

4. Cum mă pot pocăi?
Spre deosebire de naşterea din nou, pocăinţa este un act conştient, voluntar al omului. Dar omul firesc, care iubeşte păcatul, nu poate să o experimenteze prin propria-i putere şi în timpul în care este încă firesc. Omul nu se poate pocăi atunci când vrea.
Pocăinţa, la fel ca şi credinţa, este darul lui Dumnezeu. Fapte 5:31; 2 Tim. 2:25

5. Cum ştiu dacă m-am pocăit cu adevărat?
Ioan Botezătorul cerea „roade vrednice de pocăinţă” (Matei 3:8) înainte de a boteza. La fel şi apostolul Pavel (Fapte 26:20). Pocăinţa este o cauză care întotdeauna produce efecte. Dacă comitem în continuare păcatele de înainte, găsind plăcere în ele, atunci nu am experimentat pocăinţa. Dacă viaţa mea e schimbată, şi nu mai doresc să umblu ca înainte, ci în ascultare de Dumnezeu, atunci şi gândurile, şi vorbele şi faptele îmi vor dovedi că m-am pocăit cu adevărat.

6. De câte ori trebuie să mă pocăiesc?
Deşi există un moment în care ne-am pocăit prima dată, moment aşa de dramatic că nu-l vom uita niciodată, totuşi, şi după pocăinţa adevărată se va întâmpla să mai păcătuim. Atunci vom resimţi acea „întristare după voia lui Dumnezeu” care ne va duce la pocăinţă. Trebuie să ne pocăim înaintea lui Dumnezeu de fiecare dată când păcătuim.

2 responses

  1. „Acum ma bucur,nu pentru ca ati fost intristati,ci pentru ca ati fost intristati potrivit lui D-zeu….Pentru ca intristarea potrivit lui Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire,de care nu iti pare rau,dar intrstarea lumii lucreaza moarte.Pentru ca iata,tocmai aceasta,intristarea voastra potrivit lui D-zeu ce sarguinta a lucrat in voi?!Si ce dezvinovatire,si ce indignare si ce teama,si ce dor,si ce ravna,si ce razbunare!….” 2 CORINTENI 7;9-11. Aici se descrie care este adevarata pocainta,intristare:ea este de la D-zeu lucrata in noi ….ce binecuvantare ne aduce.Un text asemanator este si in EVREI 12;1-13.

    9 Ianuarie 2012 la 10:29

  2. Şalom rav!

    Uite un text care, vorbind din pdv teologic, nu trebuie trecut la categoria dogmelor (dogmata), ci a subiectelor „părelnice” sau discutabile (adiaphora), iar vorbind în limbajul internauţilor, nu este nici măcar comentariu, ci o biată postare😀

    În iudaism, pocăinţa (teşuvah, ebr.) nu înseamnă remuşcări sau regrete, ci semnifică o întoarcere de la păcat.

    Teşuvah joacă un rol deosebit de important:
    „Există şapte lucruri care au fost create înainte ca Universul să fi dobândit existenţă. Acestea sunt: Torah, pocăinţa, Paradisul, Ghe-Hinom, tronul slavei, templul ceresc şi Numele lui Mesia.” (Pesachim, 54a; desigur, această pre-existenţă este ideală). „Cine este ca Adonai, un Învăţător al oamenilor, ca ei să se pocăiască?… A fost întrebată Înţelepciunea (hagiograful): ‚Care este pedeapsa unui păcătos?’ Iată ce a răspuns: ‚Nenorocirea urmăreşte pe cei care păcătuiesc’ (Prov. 13:21). A fost întrebată profeţia şi ea a răspuns: ‚Sufletul care păcătuieşte, acela va muri’ (Ez. 18:4). A fost întrebată Torah şi ea a răspuns: ‚Să aducă o jertfă de ispăşire şi va fi iertat, căci s-a spus: ‚Va fi primit de YHWH pentru a-i sluji de ispăşire’ (Lev. 1:4). Când întrebarea a fost pusă Celui Preasfânt (baruch-Hu!), răspunsul a fost: ‚Să se pocăiască şi va fi iertat, căci este scris: YHWH este bun şi drept. De aceea arată El păcătoşilor calea’ (Ps. 25:8) Copiii Mei, ce cer Eu de la voi? Căutaţi-Mă şi veţi trăi.” (p. Mak., 32d). (Abordând lucrurile din alt unghi de vedere, restaurarea Universului – ebr., tikun olam – începe prin pocăinţa şi contriţia oamenilor.)

    În greacă, pocăinţa, metanoia, însemna „schimbarea gândirii”, „răzgândire”.
    În slavonă, pocaianie însemna o căinţă intensă.

    Pornind de la etimologii (deşi slavona nu este limba sacră), pocăinţa este o remuşcare profundă, care îţi schimbă radical atitudinile, sentimentele şi gândirea, care te întoarce de la păcat. Când te întorci cu pocăinţă „de la păcat”, te întorci cu credinţă „la Dumnezeu”. În Noul Testament, pocăinţa şi credinţa sunt inseparabile (I Tes. 1:19), sunt cele două faţete ale aceleiaşi monede denumită „convertire” (Mc. 1:15; Fap. 3:19; 20:21). Pocăinţa care-l face pe om să se lepede de păcat şi credinţa mântuitoare nu sunt lucrări, ci sunt rezultatul harului irezistibil al Celui Preaînalt, care duc la trăirea conform Torei, la lucrări denumite „roade”. (Vezi nota de la Matei 3:8). Vezi Deut. 30:1-10; I Re. 8:33,47,48; Is. 10:21,22; 55:6,7; Ez. 18:21-24,30-32; 33:11-16; Dan. 9:3; Os. 6:1, 14:1,2; Ioel 2:12,13; Zah. 1:3-6; Mal. 3:7.
    Pocăinţa nu este neapărat o schimbare a religiei, dar poate avea şi acest efect: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice YHWH; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic” (II Corinteni 6:17, 18, după Isaia 52:11 şi Ieremia 31:1-9).

    Berakhoth!

    20 Ianuarie 2012 la 01:14

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s