,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Nevoia de o biserică mamă

Nevoia

de o biserică mamă

de Pastor Ronnie Wolfe

Biserică Baptistă Nr. 1

Harrison, Ohio

Vom aborda acest subiect în patru secţiuni, având următoarele titluri: O biserică închisă, O biserică fragmentată, O biserică înstrăinată, O biserică extinsă.

O BISERICĂ ÎNCHISĂ

„Eşti o grădină închisă, soro, mireaso” (Cântarea Cântărilor 4:12)

Biserica Domnului este o organizaţie distinctă şi separată de orice altă organizaţie de pe pământ. Biserica locală nu este doar o fracţiune sau o parte a unei organizaţii similare mai mari. Ea este iubită de Dumnezeu, de Cristos şi de Duhul Sfânt. Dumnezeu a cumpărat biserica (concept local) cu propriul Lui sânge (Fapte 20:28). Isus Cristos şi-a delegat autoritatea Bisericii Lui (Mat. 28:18-20). Duhul Sfânt a confirmat biserica (concept local) în ziua Cincizecimii (Fapte 1:5; 2:1-3).

Gândindu-ne că biserica este o organizaţie distinctă, diferită de oricare altă organizaţie din lume, să luăm în considerare pe scurt autoritatea ei, folosind exemple.

Exemplul #1: În Faptele Apostolilor capitolul 6 citim despre o problemă care s-a ridicat în biserică, cu privire la „împărţirea ajutoarelor de toate zilele.” Problema a fost rezolvată printr-un acord general [astăzi ne gândim la un astfel de acord ca fiind un vot al bisericii] prin care au ales şapte oameni să aibă grijă de „împărţirea ajutoarelor de toate zilele.” Biserica şi-a exercitat autoritatea distinctă în îndeplinirea acţiunii. Membrii acestei biserici au votat, căzând de acord să îi aleagă pe aceşti şapte bărbaţi.

Propoziţia #1: Ce ar fi fost dacă zece dintre membri acestei biserici s-ar fi întâlnit altundeva decât în locul în care se întâlnea biserica şi ar fi votat să facă ei ceva cu privire la această problemă a „împărţirii ajutoarelor de toate zilele”? Înţelegerea lor sau votul lor ar fi determinat ce s-ar fi făcut sau ce nu s-ar fi făcut cu privire la această problemă a „împărţirii ajutoarelor de toate zilele” în biserică? Răspunsul este nu.

Exemplul #2: În Faptele Apostolilor capitolul 15 citim despre neînţelegerea care a apărut în bisericile de atunci cu privire la tăierea împrejur şi la Legea mozaică. Când a avut loc adunarea, s-a ajuns la un acord care a fost relatat în versetul 20. În versetul 22 găsim că acordul a mulţumit pe apostoli, pe bătrâni şi întreaga biserică.

Propoziţia #2: Dacă ar fi existat în biserică unii care s-ar fi întâlnit pe cont propriu şi ar fi ajuns la nişte concluzii cu privire la tăierea împrejur, ar fi avut vreo validitate în biserica „închisă”? Răspunsul este nu. De fapt, secta Fariseilor (versetul 5) a făcut exact acest lucru; dar când întreaga biserică a dezbătut problema, decizia lor a fost refuzată. Notaţi de asemenea că convingerea „sectei” nici măcar nu a fost luată în seamă de biserica locală până când influenţa lor a produs confuzie în rândurile bisericii locale.

Deci, când spune că biserica este „închisă”, acest autor susţine că fiecare biserică a Domnului Isus Cristos este complet independentă de toate celelalte organizaţii şi că nici o decizie cu privire la lucrarea lui Dumnezeu prin biserici nu poate fi luată în afara unei astfel de organizaţii locale.

Amintiţi-vă acest fapt în timp ce vom lua în considerare următorul punct, care urmează în mod natural.

O BISERICĂ FRAGMENTATĂ

„pentru ca să nu fie nici o dezbinare” (I Corinteni 12:25)

Chiar secta menţionată în prima parte (secta Fariseilor, Fapte 15:5) îşi arată adevărata faţă în acest capitol. În primul rând trebuie observat că ei erau credincioşi. Ei nu erau păcătoşi nemântuiţi care încercau să pătrundă în biserică, dimpotrivă, această „sectă” s-a format chiar în interiorul bisericii.

Şi-au format propria clică şi propria sub-teologie. Ei nu învăţau necesitatea faptelor pentru mântuire; puneau doar povara Legii peste credincioşii Creştini.

Totuşi, cel mai important aspect al exemplului este că această sub-clasă de credincioşi s-au separat de biserică şi şi-au asumat autoritatea de a îndeplini ei înşişi lucrarea bisericii Domnului. Fapte 15:24 ne spune că ei au fost „plecaţi dintre noi”. Acesta este exemplul perfect al unui mic grup de credincioşi dintr-o biserică locală ce decid arbitrar să se adune într-un alt loc, să se numească pe ei înşişi un trup şi să ia asupra lor autoritatea de a alege un pastor, diaconi şi de a îndeplini rânduielile; anume, botezul şi Cina Domnului.

Aceasta se întâmplă în mod obişnuit şi repetat în bisericile Baptiste din întreaga ţară [S.U.A – n. ed.]. Ce este greşit însă? Haideţi să analizăm problema luând un exemplu.

Exemplu: Fratele şi Sora X-ulescu sunt mântuiţi prin lucrarea Bisericii Baptiste „Harul”. Amândoi se supun botezului sub autoritatea acestei biserici. După botez, ei sunt membri sănătoşi având privilegiul de a participa la diferite aspecte ale slujirilor şi activităţilor bisericii. Au dreptul de a vota în problemele aduse în faţa lor de biserică. Au dreptul să participe la Cina Domnului în această biserică şi vor putea să continue aceasta atât timp cât rămân membri sănătoşi. Cu toate acestea, ei NU au dreptul să ia decizii personale şi private în numele bisericii. Orice fel de decizie se ia, se prezintă bisericii pentru dezbatere şi deliberare şi se votează de întreaga adunare înainte să se întreprindă vreo acţiune.

Haideţi să presupunem acum că fratele X-ulescu se mută în alt oraş şi nu găseşte o biserică cu învăţătură biblică pe care să o frecventeze; aşa că decide (de unul singur) că va strânge câţiva credincioşi împreună şi vor începe să se întâlnească pentru rugăciune şi părtăşie. După ceva timp şi ceva deliberare, fratele şi sora X-ulescu decid că ar putea la fel de bine să aibă o biserică în acea comunitate; aşa că întreprind următoarea acţiune: cheamă un predicator să vină să le predice în mod regulat. Predicatorul predică o vreme şi cineva este mântuit. Ei hotărăsc că noul credincios trebuie botezat, aşa că decid că predicatorul trebuie să îl boteze. Noul convertit este cufundat în apă, exact în modul practicat şi la biserica din care ei au plecat. Acum el este membru al acestei „biserici”.

În acest stagiu al dramei, cei mai mulţi oameni ar numi grupul biserică, automat şi fără nici un fel de întrebări. Dar dacă urmărim exemplul în mod logic, vom vedea că se ridică unele probleme. Urmează unele declaraţii şi întrebări care, sper, vor scoate în evidenţă problemele.

1. Cărei biserici a aparţinut acest cuplu când au fost mântuiţi şi botezaţi? Bisericii Baptiste „Harul”.

2. Cu ce autoritate şi-au exercitat drepturile şi privilegiile în biserica locală? Cu autoritatea bisericii locale.

3. Când s-au mutat din localitatea unde se găsea Biserica Baptistă Nr.1, unde era membralitatea lor? A rămas la Biserica Baptistă „Harul”.

4. A fost ceva rău în faptul că s-au întâlnit cu alţi credincioşi pentru rugăciune şi părtăşie? Cu siguranţă nu.

5. A fost greşit faptul că au chemat un predicator să vină şi să le predice? Chemarea în sine nu a fost greşită. Dar deja se formează în acest stadiu o atitudine mentală, o atitudine de închinare şi funcţionare ca biserică.

6. Care este acum statutul membralităţii familiei X-ulescu în Biserica Baptistă „Harul”? Continuând să rămână membri, ei păstrează obligaţii faţă de acea biserică şi se găsesc sub autoritatea ei. Distanţa nu schimbă acest lucru. Numele nu sunt şterse doar pentru că oamenii se mută în alt loc, exceptând nefrecventarea datorată necredincioşiei faţă de biserică. Acesta nu este un mod de a-ţi şterge numele din registrul membral al unei biserici.

7. Au greşit ei că au botezat pe noul convertit? Da. Fiind încă membri în Biserica Baptistă „Harul”, ei au uzurpat autoritatea Bisericii Baptiste „Harul” când au cerut pe cont propriu botezarea noului convertit.

Dacă ar fi locuit chiar după colţ faţă de locul de întrunire al Bisericii Baptiste „Harul”, ar mai fi luat ei această autoritate asupra lor? Atunci de ce este dintr-o dată bine să facă lucrul acesta dacă sunt la distanţă? Distanţa nu schimbă autoritatea.

Vedeţi ce se întâmplă? Acelaşi lucru care s-a întâmplat în Fapte capitolul 15. O nouă „sectă” este organizată şi iese „dintre noi”.

8. Prin botezarea acelui nou convertit, autoritatea botezului a trecut de la o biserică la un individ sau la un fragment al bisericii. Luarea acestei decizii de a boteza, de o persoană sau de mai multe, înseamnă uzurparea autorităţii bisericii; deoarece devine o decizie arbitrară. Deci, autoritatea de a boteza o are predicatorul? Unii ar spune că da; dar dacă vă uitaţi mai atenţi la exemplul de mai sus, autoritatea este de fapt exercitată de domnul şi doamna X-ulescu. [Autorul nu tratează aici problema autorităţii predicatorului, limitându-se la exemplul dat. Dacă se ia în considerare acest subiect, atunci trebuie afirmat că predicatorul sau păstorul unei biserici nu are autoritate de a decide în numele bisericii mai mult decât ar avea familia X-ulescu sau cei zece membri adunaţi separat de biserică din exemplele autorului. După Scripturi, păstorul nu se află la un nivel superior faţă de restul membrilor, nu are dreptul de a lua decizii în numele bisericii sau de a le impune bisericii. El trebuie să se supună bisericii, iar dacă refuză, biserica are dreptul chiar de a-l exclude, la fel ca pe orice membru răzvrătit – n.ed. ]

Domnul şi doamna X-ulescu au decis acum să voteze fără consimţământul bisericii căreia îi aparţin. Reţineţi, distanţa nu afectează autoritatea. Domnul şi doamna X-ulescu au fragmentat acum Biserica Baptistă „Harul” prin separarea pe cont propriu şi arogarea unei autorităţi pe care nu o au. Ceea ce au făcut ei nu este cu nimic diferit de întrunirea a zece din bărbaţii unei biserici, în parcarea acesteia, şi luarea de decizii în locul bisericii. Nu este treaba acestor zece oameni să decidă cine va fi şi cine nu va fi botezat, pentru că dacă discuţia lor îi va duce la concluzia ca domnul N. să fie botezat, ei trebuie să aducă acest lucru în faţa bisericii înainte ca domnul N. să poată fi botezat. Aceasta se înţelege prin autoritatea bisericii.

Dacă cei zece bărbaţi ar decide să ducă la îndeplinire pe cont propriu lucrări ce ţin de biserică fără să mai participe la întrunirile Bisericii Baptiste „Harul”, ei greşesc în următoarele privinţe:

1. Greşesc prin faptul că nu frecventează biserica lor (Evrei 10:25).

2. Greşesc prin faptul că nu dau bisericii (1 Cor. 16:1).

3. Greşesc pentru că nu lucrează în numele bisericii lor (2 Cor. 5:20).

Poate te întrebi de ce nu pot ei pur şi simplu să ceară să li se şteargă numele din registrul membral al Bisericii Baptiste „Harul”. Se poate face, dar există şi un aspect negativ. Înseamnă a spune că nu mai sunt de acord cu teologia sau cu programul bisericii şi că nu mai doresc să se identifice cu ea sau să fie parte a ei.

Mai mult, dacă numele tău este şters din registrul membral la cerere, încă te afli sub autoritatea bisericii şi eşti considerat membru pus sub disciplină.

De asemenea, dacă numele tău ar fi fost şters din registrul Bisericii Baptiste „Harul” la cerere, cărei biserici îi vei aparţine? Dacă spui că niciuneia, atunci cum vei deveni membru al unei alte biserici?

În exemplul nostru, persoana se plasează pur şi simplu în noua biserică, şi alţii sunt adăugaţi cu acordul lui; prin urmare, prima persoană care începe lucrarea devine autoritatea în toate acţiunile bisericii. Autoritatea o are în întregime acea singură persoană.

Nu devii membru al unei biserici locale doar declarând că eşti membru al ei. Avem mulţi oameni în zona Harrison care susţin că sunt membri ai Bisericii Baptiste Nr. 1, dar nu sunt.

Vedem, deci, cât de inocent poate fi fragmentată biserica. Cristos este împotriva schismelor în biserică şi în această direcţie curg lucrurile în exemplul dat.

O BISERICĂ „ÎNSTRĂINATĂ”

„unii, plecaţi dintre noi” (Fapte 15:24)

Când exemplul anterior se va fi dezvoltat până la capăt vom găsi o clădire arătoasă la colţul unei intersecţii dintr-un oraş, cu oameni care o frecventează cu regularitate, cu botezuri efectuate cu regularitate şi care funcţionează în aceeaşi manieră în care funcţionează Biserica Baptistă „Harul”, menţionată înainte.

Dar amintiţi-vă că autoritatea pentru toate activităţile bisericii vine de la o singură persoană, persoana care a început totul. Îţi vor spune probabil că predicatorul are autoritatea să boteze, dar spuneţi-mi cine l-a chemat pe predicator să vină şi să boteze şi eu vă voi spune că domnul şi/sau doamna X-ulescu. Deci autoritatea pentru botez, pentru activităţile bisericii, pentru Cina Domnului, pentru disciplinarea bisericească, etc. a venit de la familia X-ulescu.

Această biserică, în loc să fie o altă Biserică Baptistă, la un alt colţ de stradă, într-un alt oraş este o biserică înstrăinată, nefiind în nici un caz o biserică adevărată. Când a votat Biserica Baptistă „Harul” să dea familiei X-ulescu (ca membri ai bisericii) permisiunea să se întrunească şi să îndeplinească activităţi ca biserică distinctă? Niciodată. Ei şi-au asumat această autoritate. Şi-au arogat-o. Da, au uzurpat autoritatea propriei biserici, au trădat acea biserică şi s-au înstrăinat de ea la fel cum a făcut şi „secta” din Fapte capitolul 15.

O BISERICĂ EXTINSĂ

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19).

Biblia oferă un mod adecvat pentru a extinde biserica Domnului nostru Isus Cristos şi aceasta prin răspândirea ei în întreaga lume prin influenţa şi Evanghelia ei. În zilele noastre aceasta se numeşte metoda „bisericii mamă.” Nu veţi găsi această exprimare în Scriptură, dar principiul este cu siguranţă prezentat prin exemple, în special în cartea Faptelor.

Autoritatea Instituţională – Un principiu biblic

Vă rog uitaţi-vă în Deutoronom capitolul 12. Acest capitol arată un principiu străvechi care a fost practicat de Israel în urma poruncii lui Dumnezeu. Observaţi în special aceste versete:

Versetul 5: Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui.

Versetul 8: Să nu faceţi dar cum facem noi acum aici, unde fiecare face ce-i place.

Versetul 13: Vezi să n-aduci arderile tale de tot în toate locurile pe care le vei vedea.

Aceeaşi autoritate este găsită în Noul Testament, începând cu predicarea lui Ioan Botezătorul şi continuând pe tot parcursul timpului numit în general epoca bisericii. Ioan a fost un om „trimis de Dumnezeu” (Ioan 1:6). Ioan nu a început o lucrare pe cont propriu, ci a avut autoritate directă din partea lui Dumnezeu.

Această autoritate are continuitate până în zilele noastre. Autoritatea lui Ioan a fost dată bisericii de către Cristos în Matei 28:18-20:

18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea [autoritatea] Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

Isus şi apostolii au primit botezul lui Ioan

Nici Isus şi niciunul dintre apostoli nu au făcut nimic cu privire la biserică până când nu au fost botezaţi de Ioan, deci botezul lui Ioan era efectuat sub o autoritate foarte puternică. Chiar Fariseii au cerut să ştie cu ce autoritate făcea Cristos lucrurile care le făcea (vezi Matei 21:23). Isus le-a răspuns Fariseilor cu o întrebare: „Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau de la oameni? Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: ‚Dacă vom răspunde: ‚Din cer’, ne va spune: ‚Atunci de ce nu l-aţi crezut?’” Fariseii nu au putut să-i spună lui Isus de unde a venit autoritatea lui Ioan. Şi aceasta pentru că au refuzat să recunoască autoritatea cerului (vezi Luca 7:29-30).

De la o biserică la alta: Modelul biblic

Biserica din Ierusalim a fost prima biserică ce a existat vreodată. Când s-a aflat că există credincioşi în Samaria prin predicarea lui Filip, biserica din Ierusalim i-a trimis pe Petru şi pe Ioan; aceştia şi-au pus mâinile peste Samariteni, care au primit demonstraţia Duhului Sfânt [autoritatea] tot aşa cum au primit-o şi credincioşii din Ierusalim. Această primire a Duhului Sfânt a fost confirmarea instituţională a lui Dumnezeu. Aceasta era necesară pentru că Samaritenii credeau că autoritatea lui Dumnezeu era deja peste ei (vezi Ioan 4:20).

Când Saul din Tars a fost mântuit, el a fost dus în Damasc [vezi Fapte 9:1-19]. Un bărbat pe nume Anania, care evident era în legătură cu biserica din Ierusalim (vezi versetul 13)[1] a fost trimis (versetul 17) la Saul să se roage pentru el, pentru a-i reda vederea şi a fi umplut de Duhul Sfânt. Deci chiar şi lucrarea lui Pavel a fost confirmată de biserica din Ierusalim. El nu a avut autoritate prin sine însuşi.

Când Pavel şi Barnaba trebuiau să-şi înceapă prima călătorie misionară, ei au fost trimişi de biserica din Antiohia; şi când s-au întors din această călătorie au dat seamă tot bisericii din Antiohia. Au făcut astfel pentru că nu făceau o lucrare misionară pe cont propriu, ci lucrarea lor se desfăşura printr-o biserică locală. Pavel ne învaţă în Efeseni 3:21 că Dumnezeu îşi primeşte gloria doar prin biserică.

Aşadar, de-a lungul veacurilor şi până în zilele noastre a existat o linie continuă de botezuri autorizate [efectuate de biserici scripturale – n. ed.].

Deci, dacă o persoană [un membru al unei biserici – n.ed.] începe o lucrare fără autoritatea expresă a unei biserici existente a Domnului Isus Cristos, atunci acea persoană face o lucrare pe cont propriu, a împărţit biserica Domnului şi a cauzat o schismă, lucru pe care Domnul îl urăşte. El a devenit o „denominaţie” a lui însuşi, şi lucrarea lui nu este aprobată de Dumnezeu. El şi-a asumat autoritate pe cont propriu în ciuda modelului pe care Dumnezeu l-a lăsat scris în Scriptură în repetate rânduri.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze, pe măsură ce răspândim Evanghelia prin intermediul bisericilor Domnului Isus Cristos. El a promis că atât timp cât va fi lumea, porţile iadului nu vor învinge biserica Domnului. Deci autoritatea lui Dumnezeu continuă în toată istoria ce începe din vremea lui Cristos. Fiecare lucrător spiritual ar trebui să fie foarte atent să se asigure că această autoritate este asumată cu responsabilitate pentru a nu uzurpa autoritatea bisericilor lui Cristos (Efeseni 3:21).

–––––––––––––––––––––––––––

[1] Nu contează cu adevărat dacă Anania a fost un membru al bisericii din Ierusalim sau al bisericii din Damasc. Ceea ce contează este că a fost membru al unei biserici nou testamentare şi a acţionat sub autoritate bisericească. Este probabil ca Anania să fi fost înainte membru al bisericii din Ierusalim şi deci să fi auzit despre prigoanele conduse de Saul împotriva bisericii Domnului. Este iarăşi foarte probabil ca la vremea convertirii lui Pavel, Anania să fi fost membru al bisericii din Damasc. Că el locuia în acel moment în Damasc este clar. Se pare că el l-a dus pe Saul pentru a întâlni pe „ucenicii care erau în Damasc”, pentru că îl vedem pe Saul adunându-se împreună cu ei (Fapte 9:19). Evident Anania a avut autoritate din moment ce nu numai că şi-a pus mâinile peste Saul şi acesta a primit Duhul Sfânt, ci l-a şi botezat. Unii cred că Anania a fost unul din cei şaptezeci de ucenici. Scriitori extra-biblici spun că a fost chiar pastor al bisericii din Damasc. Aceasta este foarte probabil dar nu este ştiut sigur.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s