,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Ecclesia – Biserica De B.H. Carroll

Ecclesia – Biserica

De B.H. Carroll

Introducere

O teorie care se regaseste la majoritatea crestinatatii de astazi este aceea ca Biserica Noului Testament este una „universala si invizibila”, biserica ce nu trebuie confundata cu biserica „locala”. Aceasta teorie este crezuta de intregul protestantism, si acum, si de o parte considerabila de baptisti care, de asemenea, au acceptat-o.

Dr. B. H. Carroll a predat aceste prelegeri si a furnizat informatiile din Apendix studentilor sai de la Seminar cu scopul de a dovedi falsitatea conceptului, si pentru a demonstra ca Biserica Noului Testament trebuie considerata a fi o Biserica locala si vizibila, iar nu universala si invizibila. De aceea, cartea constituie o foarte puternica pledoarie pentru Biserica Noului Testament.

Totusi, cartea cuprinde un punct nevralgic. Dr. Carroll explica unele referinte biblice ca facand aluzie la „Biserica glorificata”, despre care el afirma ca nu exista in prezent, ci ea ramane inca de domeniul viitorului. Dr. Carroll a stabilit ca „dupa tot ce cunoastem, adunarea universala cuprinde pe toti cei mantuiti”.

Roy Mason, in cartea sa, The Myth of the Universal Invisible Church Theory Exploded, a remarcat cat de inconsecvent este intr-adevar un asemenea punct de vedere. El a scris:

„A fi de acord cu ideea ca biserica este locala si vizibila, ca ea este o succesiune a acelei institutii care a fost inceputa de Cristos si careia i s-a promis continuitate, apoi a te descotorosi de adevarata biserica si pe urma a invata ca biserica ce se va aduna la sfarsit dincolo, in ceruri, va fi compusa din toti cei rascumparati, indiferent ca acestia au apartinut vreodata vreunei biserici sau nu, este o contradictie inadmisibila. Daca aceasta insa ar fi adevarata, atunci alte cateva lucruri ar trebui sa fie adevarate:

1. Asa cum s-a argumentat deja, Mireasa ar fi una diferita decat cea logodita cu Cristos.

2. Promisiunea lui Cristos ca nimic nu va triumfa impotriva bisericii Sale, ar trebui dovedita ca falsa, pentru ca institutia inceputa de El s-a prabusit, iar in ceea ce priveste biserica glorificata, s-ar dovedi ca este in intregime un cu totul alt lucru.

3. In asemenea caz, nu va fi nici o rasplata pentru acele biserici care au suferit persecutii interminabile pentru Cristos si care au dat cincizeci de milioane de martiri, in apararea adevarului Sau.

4. De ce sa se vorbeasca atat de mult despre biserica pe care a infiintat-o Isus? De ce sa fie adevarul aparat cu atata ardoare? De ce sa fie membrii acestei biserici, gata sa moara pentru convingerile lor, daca in final, victoria va fi data acelora (unora dintre ei) care au persecutat, ignorat, ori dispretuit adevarata biserica? Daca biserica slavita – Mireasa – este constituita din toti credinciosii, in superlativul sau, biserica se „converteste” in ceva diferit de biserica lui Cristos de aici de pe pamant” ( pagina 74 ).

In ciuda unui astfel de neajuns, credem ca aceasta carte este foarte utila si de ajutor in demascarea doctrinei heterodoxe a bisericii universale si invizibile, care a facut atat rau Bisericii Noului Testament.

– The Challenge Press

Prefata la editia romaneasca

Aceasta publicatie a prezbiterului baptist B.H. Carroll este realizarea unei mult asteptate dorinte din partea editorilor. Credem ca este cea mai erudita, completa, si in acelasi timp concisa si usor de citit tratare a subiectului, existenta in prezent.

Fratele Carroll a fost, intr-adevar, un savant competent, desi termenii pe care ii foloseste sunt pe intelesul tuturor. Tratarea pe care o face cuvantului grec „ecclesia” este fara indoiala una vasta. Aceasta cercetare erudita si exhaustiva este prezentata in doua prelegeri concise si un apendix, asa cum au fost oferite, cu multi ani in urma, studentilor sai de seminar.

Concluzia sa in ce priveste uzanta greaca a „ecclesiei” nu a fost respinsa cu succes in toti anii care au urmat prezentarii acestor prelegeri. Acestea sunt binecunoscute baptistilor nou testamentali din America, circuland in forma scrisa in mii de exemplare.

Rugaciunea si dorinta noastra este ca aceasta carte sa fie de ajutor multor vorbitori de limba romana, iar cauza lui Dumnezeu si a adevarului sa fie intr-un fel promovata de publicarea ei.

„Caci n-avem nici o putere impotriva adevarului, ci pentru adevar” (2 Corinteni 13:8).

Editorii,

Bocsa, Caras-Severin

6 iulie 2005

PRELEGEREA I – ETIMOLOGIE

Originea si evolutia termenului „ecclesia”

„Si Eu iti spun: tu esti Petru1, si pe aceasta piatra2 voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. Iti voi da cheile Imparatiei cerurilor, si orice vei lega pe pamant, va fi legat in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant, va fi dezlegat in ceruri” – Matei 16:18, 19.

Aceasta referinta din Matei 16:18, 19 a fost pentru multe sute de ani un camp de batalie al disputelor teologice. Desi milioane de opozanti au trecut in vesnicie, problemele discutabile care i-au asezat unul impotriva altuia inca mai dainuie, ca iarasi sa-i grupeze pe urmasii lor in formatii de lupta inamice.

Cele mai importante dintre aceste chestiuni creatoare de polemici sunt:

 Ce este biserica?

 Cine a fondat-o si cand?

 Care este temelia ei?

 Ce sunt „portile Locuintei mortilor?”

 Care sunt „cheile?”

 Ce reprezinta „a lega si dezlega?”

In aceasta prelegere vom raspunde doar la prima dintre intrebari:

CE ESTE BISERICA?

Din lista data a textelor biblice din Englishman’s Greek Concordance, care se poate verifica cu Scriptura, se remarca cuvantul ecclesia, tradus de obicei cu „biserica” si care apare de 117 ori in greaca Noului Testament (cu exceptia Fapte 2:47 care nu se gaseste in cele mai bune texte)3.

Nici Domnul nostru Isus Cristos nici scriitorii Noului Testament nu au inventat acest cuvant si nici nu l-au intrebuintat intr-un sens neconventional. Inaintea epocii lor, termenul se afla in uzanta generala, avand o semnificatie binecunoscuta, insa forma cuvantului, la fel ca a oricarui alt cuvant, a fost supus la intrebuintari variate in acord cu legile impamantenite ale limbii. Astfel, poate fi folosit in sens abstract, generic, special, ori prospectiv, fara a-si pierde intelesul primar.

Pentru a simplifica si diminua lucrarea de cercetare pe care o avem inainte, nu este necesar sa parasim terenul Noului Testament pentru a gasi modele precedente in literatura clasica antica, sau Septuaginta. Exemple cuprinzatoare, de ambele feluri, vor fi date in indexul de referinte al Noului Testament4.

Care este atunci, etimologic, sensul acestui cuvant?

Sensul prim este acela de: adunare organizata, ai carei membri au fost chemati, intr-un anume mod, de la casele sau treburile lor, la o intrunire pentru actiuni civice. Definitia implica, in mod necesar, conditiile de membralitate stabilite dinainte.

In fond, acest sens se aplica atat la ecclesia unui stat grec democratic (Fapte 19:39), la ecclesia Vechiului Testament sau Adunarea Nationala a Israelului (Fapte 7:38), cat si la ecclesia Noului Testament.

Cand in prelegere ne referim la cuvintele Domnului „pe aceasta piatra voi zidi Ecclesia MEA”, in vreme ce pronumele posesiv „Mea”, distinge ecclesia lui Cristos de ecclesia statului grec si de ecclesia Vechiului Testament, termenul in sine pastreaza, in mod firesc, sensul sau obisnuit. Chiar si atunci cand este aplicat prin adaptare la o intrunire dezorganizata (Fapte 19:32, 41), ideea de baza ramane aceea de adunare.

In toate cele 117 situatii in care este folosit in Noul Testament, este fara indoiala ca in toate, cu exceptia a cinci dintre ele (Faptele Apostolilor 7:38; 19:32, 39, 42; Evrei 2:12), referinta este in mod clar la ecclesia lui Cristos. Din moment ce Evrei 2:12 este un citat din Vechiul Testament, fiind o profetie care isi gaseste implinirea in perioada Noului Testament, citatul nu trebuie considerat o exceptie. Cele 113 cazuri de folosire a termenului, inclusiv Evrei 2:12, se refera fie la adunari individuale a lui Isus Cristos de pe pamant, fie la adunarea generala din glorie.

De obicei, acesta este sensul in aproximativ toate cazurile si inseamna: adunarea individuala a ucenicilor botezati ai lui Cristos, de pe pamant; spre exemplu, la fel ca „Biserica lui Dumnezeu care este in Corint”.

Acestei categorii i se atribuie, in mod obligatoriu, toate utilizarile abstracte sau generice ale cuvantului, pentru ca in momentul in care notiunile abstracte sau generice intalnesc expresii concrete, ori iau forma activa, intotdeauna se refera la o adunare individuala. Aceasta se afla in acord cu legile lingvistice care guverneaza utilizarea cuvintelor.

Daca, de exemplu, un om de stat englez, in legatura cu dreptul fiecarui cetatean de a fi judecat de egalii sai, ar spune: „Pe aceasta stanca, Anglia isi va constitui juriul, si toata puterea tiranilor nu o va birui”, el foloseste termenul „juriu” intr-un sens abstract, in sensul de institutie. Dar cand aceasta institutie dobandeste un aspect concret, sau devine functionala, atunci este vorba intotdeauna de un juriu individual, format din 12 barbati si niciodata nu se refera la o adunare a tuturor juriilor, intr-un singur si maret Juriu.

Sau daca un legislator spune: „In procese, pe baza marturiei orale, curtea va judeca potrivit legii, iar juriul va judeca potrivit dovezilor”, si daca mai adauga: „In infatisarea probatoriului, martorul va spune juriului cea ce cunoaste, si nu curtii”, este destul de clar ca el foloseste termenii „curte”, „juriu” si „martor” intr-un sens generic. Dar in momentul in care intra in vigoare, sensul generic intotdeauna devine particular – „un anume judecator, un anume juriu, sau un anume martor si niciodata o adunare a tuturor judecatorilor intr-un singur si mare Judecator, sau a tuturor juriilor intr-un singur si mare Juriu, ori a tuturor martorilor intr-un singur si Mare Martor. Pornind de aici, spunem ca legile limbii impun ca toate utilizarile abstracte sau generice ale cuvantului ecclesia sa fie clasificate alaturi de adunarea individuala si nu de cea universala.

Ca exemple de folosire abstracta a termenului ecclesia, in sensul unei institutii, vom cita Matei 16:18; Efeseni 3:10, 21.

Matei 18:17 este un exemplu de intrebuintare a sensului generic. Si anume, acesta indica tipul de tribunal la care plangerile trebuie sa fie deferite, fara o restrictie de aplicare la o anumita biserica. Asta inseamna ca daca sensul generic este aplicat doar la o singura biserica, el nu este limitat doar la o singura biserica, de pilda biserica din Ierusalim, ci este aplicat, in egala masura, la oricare alta biserica individuala.

Cand Pavel a zis ca „barbatul este capul nevestei”, termenii „barbat” si „nevasta” nu sunt limitati in aplicarea lor la un sot anumit si la sotia sa, ci se aplica in egala masura la fiecare sot sau sotie existenta.

Dar, daca aproape toate cele 113 situatii de folosire a termenului ecclesia se gasesc aplicate la o anumita categorie individuala, se afla totusi unele instante cum ar fi Evrei 12:23 si Efeseni 5:25-27 care fac aluzie la ceva ce pare a fi o biserica universala a lui Cristos. In ambele referinte, ecclesia este de domeniul viitorului, iar nu una prezenta. Cu alte cuvinte, acum nu exista o adunare universala a poporului lui Cristos, ci ea va exista in viitor. Acea adunare universala va fi alcatuita din rascumparatii tuturor epocilor.

Insa exista trei adevaruri indiscutabile, foarte importante, in legatura cu adunarea universala a lui Cristos:

Multi din membrii ei care au fost chemati in mod corespunzator sunt acum in cer.

Multi altii, de asemenea chemati, sunt aici pe pamant.

Iar un numar nedefinit ce urmeaza a fi chemati nu sunt nici pe pamant, nici in cer pentru ca inca nu s-au nascut si, deci, sunt inexistenti.

Prin urmare, daca o parte dintre membrii sunt acum in cer, alta parte pe pamant si o alta parte care inca nu sau nascut, adunarea aceasta este inexistenta, exceptand perspectiva de viitor.

Si daca o parte sunt ca si inexistenti, cum poate cineva sa spuna ca adunarea universala exista in prezent?

Se poate vorbi de adunarea universala, in sensul strict al cuvantului; desi ne gandim ca o factiune din ea nici nu exista si ca nici macar celelalte doua parti nu au fost inca reunite, cu toate acestea, ne putem imagina acea adunare ca un fapt implinit.

In scopurile si planurile lui Dumnezeu, adunarea universala exista chiar acum, la fel ca in conceptiile sau anticiparile noastre, dar cu siguranta nu ca un fapt. Partile componente ale planului Divin sunt acum aduse la indeplinire si acest proces va continua pana cand toti alesii vor fi chemati, justificati, glorificati si adunati impreuna.

Referitor la cele de mai sus, amintim comentariul lui Broadus, care afirma:

„Israelul spiritual, conform Noului Testament, pana acum nu s-a adunat niciodata; acesta este uneori definit ca o congregatie ideala, lucru care reiese chiar din cuvantul ecclesia.” Cert este ca Broadus nu pune aici in antiteza „Israelul spiritual” cu o biserica individuala a lui Cristos, ci antiteza este fata de Israel ca natiune, sau Israelul trupesc.

Scopul Evangheliei incredintat bisericii individuale, pentru timp, este de a chema afara sau de a aduna pe cei ce in vesnicie vor forma adunarea universala.

Cand chemarea se va sfarsi si toti cei chemati vor fi glorificati, de abia atunci notiunea prezenta de adunare universala va deveni realitate. Atunci si numai atunci toti cei rascumparati vor fi o ecclesie. Mai mult decat atat, aceasta ecclesie glorificata va fi adevaratul trup, templu si turma a Domnului nostru.

Dar singura reprezentare existenta sau tip al ecclesiei glorificate o constituie adunarea individuala de pe pamant.

Si pentru ca fiecare in parte dintre adunarile individuale este o reprezentare, sau tip al adunarii universale, la fiecare dintre ele se aplica toate aceste cuprinzatoare figuri de stil care apartin adunarii universale. Adica, figuri de stil cum ar fi: „casa lui Dumnezeu”, „templul Domnului”, „trupul” sau „turma”. Noul Testament aplica aceste figuri atat adunarii individuale cat si celei universale, la fel de liber si frecvent. Asa ca, acestea se aplica oricarei adunari individuale, dar niciodata tuturor adunarilor individuale luate in mod colectiv.

In aceasta situatie nu poate fi vorba nici de unitate, nici de organizare, nici de asociere impreuna si prin urmare nu poate fi vorba nici de ecclesia sau adunarea impreuna a unor biserici individuale. De aceea, termenul ecclesia, in mod rational, nu poate fi aplicat tuturor denominatiilor in sens colectiv, nici tuturor practicantilor de religie contemporani, nici la toti credinciosii care mai sunt in viata, luati in mod colectiv. In nici un sens, nu sunt o ecclesia asemenea grupuri neadunate. Nici una dintre acestea nu constituie turma, templul, trupul sau casa lui Dumnezeu, nici macar ca tip pentru timp, nici ca realitate a vesniciei. Acesti termeni se aplica exclusiv atat adunarii individuale de acum, cat si adunarii universale de dincolo.

Odata cineva mi-a zis: „Cum indraznesti sa aplici termeni asa de bogati in continut, cum ar fi ‚casa lui Dumnezeu’, ‚trupul lui Cristos’, ‚templul Domnului’, la particica ta de denominatie?” Raspunsul meu a fost: „Eu nu aplic terminologia la orice denominatie, nici la orice asociere de biserici individuale ale vreunei denominatii sau a tuturor denominatiilor, ci Scripturile aplica termenii, fiecare dintre ei, unei adunari nou testamentale, individuale de ucenici a lui Cristos.”

Ascultati Cuvantul lui Dumnezeu:

In epistola catre Efeseni Pavel spune: „In El, toata cladirea, bine inchegata, creste ca sa fie un Templu sfant in Domnul. Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu prin Duhul” (Efeseni 2:21, 22).

Iata ca aici se afla doua afirmatii diferite:

Prima – Fiecare cladire distincta sau adunare individuala, creste spre a fi un templu sfant al Domnului. Adica, prin ea insasi este un templu al Domnului.

A doua – Ceea ce este valid pentru fiecare in parte, este adevarat si pentru biserica din Efes, „in care sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un lacas al lui Dumnezeu prin Duhul”.

Doar cu putin inaintea acestei afirmatii, Pavel a scris bisericii ca unei institutii, adica in sens abstract, biserica in care evreii si ne-evreii sunt facuti „un singur om”. Dar sensul abstract devine unul concret in fiecare dintre cladiri, separat.

Apostolul le spune prezbiterilor aceleiasi biserici individuale din Efes: „Luati seama dar la voi insiva si la toata turma peste care v-a pus Duhul Sfant episcopi5, ca sa pastoriti Biserica Domnului pe care a castigat-o cu insusi sangele Sau” – Fapte 20:28.

Aceasta turma, aceasta biserica a Domnului, castigata cu propriul Sau sange, este o adunare individuala.

Din nou, bisericii individuale din Corint, Pavel ii scrie: „voi sunteti Templul lui Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi – Voi sunteti trupul lui Cristos, si fiecare, in parte, madularele lui” (I Corinteni 3:7, 16; 12:27).

Cand se refera la trupul lui Cristos, apostolul Pavel spune: „Si daca sufere un madular, toate madularele sufar impreuna cu el” (I Corinteni 12:26); mai mult ca sigur ca el nu vorbeste de Ecclesia Glorificata, ale carei membre au scapat de suferinte atunci cand au fost constituite in aceasta ecclesie.

Din nou, cand se refera la biserica individuala din Efes, el ii scrie lui Timotei, pe care l-a lasat in acel oras: „Iti scriu aceste lucruri cu nadejdea ca voi veni in curand la tine. Dar daca voi zabovi, sa stii cum sa te porti in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului” (I Timotei 3:14-15). Bineinteles ca el nu-i scrie lui Timotei cum sa se comporte in adunarea universala aflata in slava. Dimpotriva, el a scris aceste lucruri cu privire la comportamentul lor, la modul lor de a fi: cand si cum pot barbatii sa se roage, cum ar trebui sa se imbrace femeile si cu ce ar trebui sa se indeletniceasca si care ar trebui sa fie insusirile episcopilor si diaconilor. Chiar si acest pasaj remarcabil, asa de des si categoric citat ca referindu-se la vreo presupusa „biserica spirituala, invizibila, universala”, Efeseni 1:22,23, „El I-a pus totul sub picioare, si L-a dat capetenie peste toate lucrurile Bisericii, care este trupul Lui, plinatatea Celui ce plineste totul in toti” – chiar acest trup – plin „de toata plinatatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:19) – este aplicat in rugaciunea lui Pavel, la timpul prezent, unei adunari concrete – la cea din orasul Efes.

Se pune intrebarea: „De ce sa ne mai rugam ca fiecare adunare individuala sa fie umpluta de toata plinatatea lui Dumnezeu, daca este deja umpluta?” Raspunsul este clar. Fiecare adunare individuala este o locuinta a lui Dumnezeu prin Duhul. Duhul ocupa fiecare cladire. In fiecare, El intra nu cu putere partiala, ci cu toata plinatatea Omnipotentei Lui.

Desi plinatatea este acolo, biserica este asa de mioapa, asa de slaba in credinta si de plapanda in har, incat nu realizeaza si nu isi insuseste aceasta plinatate a lui Dumnezeu. De aici rugaciunea ca ochii intelegerii lor sa fie deschisi, pentru a vedea plinatatea, credinta lor sa creasca in a si-o insusi; harul lor sa creasca pana la puterea corespunzatoare de a sta si a lucra in acea plinatate. Astfel, umpluti, ei realizeaza din experienta faptul ca Duhul Sfant, in toata plinatatea lui Dumnezeu, deja a intrat in acest trup individual al lui Cristos si asteapta doar sa fie recunoscut…

Noi vedem rugaciunea lui Pavel implinita intr-o mare trezire spirituala in trupul individual al lui Cristos. Treptat, biserica se pregateste sa inteleaga plinatatea lui Dumnezeu care locuieste in ei, prin Duhul. Vederea lor spirituala va deveni o vedere de vultur. Puterea credintei lor va deveni puterea unui urias. Acum ei pot spune „pot totul”. Nici un obstacol nu este de netrecut. Si din ce in ce mai mult, ei inteleg inaltimea si adancimea, latimea si lungimea dragostei lui Dumnezeu si stralucesc ca un focar spiritual. Este dovedit astfel ca toti acei termeni cuprinzatori care apartin viitoarei adunari universale sunt in mod similar aplicati adunarii individuale prezente, fiindca aceasta este singura exemplificare existenta a acelei congregatii generale viitoare.

Cele de mai sus ne conduc la concluzia urmatoare: Toate invataturile care sustin existenta contemporana a unei biserici universale si invizibile care nu are randuielile, in care se intra doar prin credinta, tind spre discreditarea adunarii individuale, care exista acum cu adevarat si care este stalpul si temelia adevarului.

De mai multe ori cand am intrebat pe cineva: „Faci parte dintr-o biserica?” raspunsul a fost : „Eu sunt un membru al bisericii spirituale, universale si invizibile.”

Este mai mult decat indoielnic a face din credinta singura conditie de primire in biserica universala si, firesc, da nastere acestui gen de raspunsuri.

Dupa tot ce cunoastem, adunarea universala cuprinde pe toti cei mantuiti. Dar copiii mici care au murit la varsta frageda, sunt parte a celor mantuiti. Cu toate ca ei niciodata nu au fost expusi Evangheliei, sunt mantuiti fara sa fie nevoie de credinta. Dar se poate spune ca o asa folosire a termenului „credinta” este doar un mod de a spune „o inima innoita”, iar copilasii morti nu sunt mantuiti fara regenerare. La toate acestea, replica noastra este ca, numai nasterea din nou nu este indeajuns sa califice pe cineva pentru membralitate in adunarea universala. Toti cei regenerati pe care noi ii cunoastem au imperfectiuni, ori adunarea universala nu are pete sau zbarcituri sau vreun lucru de felul acesta.

Si nici sanctificarea absoluta a sufletului nu este indeajuns pentru membralitate; de asemenea, mai este nevoie si de o glorificare a trupului. Enoh, Ilie si probabil aceia care s-au ridicat dintre cei morti, dupa invierea lui Cristos, sunt singurii calificati acum pentru membralitate in adunarea universala. Astfel, ei trebuie sa mai astepte pana cand toti aceia pe care Dumnezeu i-a chemat si ii va chema vor fi implinit aceleasi conditii inainte de a exista o adunare universala, de facto.

Dupa cum s-a sugerat deja, toate intrunirile organizate au termeni, sau conditii de membralitate dinainte stabilite. In Ecclesia statului grec, membralitatea era limitata la un segment de populatie bine definit. Nu toti locuitorii zonei puteau participa la o ecclesia de treburi civice. La fel si cu ecclesia Vechiului Testament, sau adunarea nationala a Israelului dupa trup. Daca cineva dorea sa participe la ea, trebuia in mod obligatoriu sa aiba o descendenta directa si sa fie circumcis, sau sa devina prozelit si sa fie circumcis. In mod similar, conditiile de membralitate in biserica de pe pamant sunt regenerarea si botezul.

Dar conditiile de membralitate pentru biserica glorificata sunt: justificarea, regenerarea, sanctificarea sufletului si glorificarea trupului.

Prin urmare, subscriem celei de-a doua concluzii:

Unii termeni sau descrieri uzuale, aplicate bisericii de scriitori si predicatori, sunt nu numai in afara Bibliei si curat omenesti, apartinand perioadei post-apostolice, dar sunt folositi in asa fel incat devin confuzi si absolut nescripturali. De exemplu, termenul vizibil care se refera numai la adunarea individuala este pus in antiteza cu spiritual care se refera numai la biserica glorificata, ca si cum acesti termeni ar fi antonimi sau incompatibili unul cu celalalt.

Adunarea sau biserica individuala existenta acum este atat vizibila cat si spirituala.

A-L marturisi pe Cristos inaintea oamenilor, a lasa ca lumina ta sa straluceasca inaintea lor, a fi botezat, a vesti moartea Domnului prin participare la Cina de Amintire, toate acestea sunt acte vizibile si spirituale ale ascultarii. Iar cand congregatia generala va deveni un fapt real, in loc de o simpla perspectiva, si aceasta va deveni atat vizibila cat si spirituala.

Vorbind de congregatia generala, apostolul Ioan spune: „…am vazut coborandu-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfanta, noul Ierusalim, gatita ca o mireasa impodobita pentru barbatul ei” (Apoc. 21:2).

Cand Regele a venit aici pe pamant in smerenie, El a fost vizibil. Si atunci cand El se va arata in glorie, orice ochi Il va vedea.

O cetate asezata pe un munte nu poate ramane ascunsa. De asemenea, Noul Ierusalim, de pe Muntele Sionului, cetatea viului Dumnezeu, va fi cel mai stralucitor si mai plin de lumina obiect pe care l-a vazut universul.

Confuzia generata de infloriturile omenesti este demonstrata in dezvoltarea asa numitului „crez apostolic”. In formele sale istorice, timpurii, acesta spunea: „Cred in biserica sfanta.”

Formele mai tarzii spun: „Cred in sfanta biserica catolica [universala].” Mult mai tarziu „in sfanta biserica catolica si apostolica.” Prin redactarea altor crezuri, acesta se va dezvolta in forma: „Biserica Romano-catolica, sfanta si apostolica.” Apoi vine „vizibila” vs. „invizibila”, sau „vizibila, temporala, universala vs. invizibila, spirituala, universala” si asa la nesfarsit. Insa, cu toate acestea, Biblia, in simplitatea ei, nu cunoaste deloc aceste elegante subtilitati scolastice. In Sfanta Scriptura, biserica existenta este o adunare individuala a ucenicilor botezati ai lui Cristos, iar biserica universala este adunarea cereasca ce va fi in viitor.

Asa ca retine:

Acestea nu sunt co-existente.

CINEVA NU POATE FI MEMBRU IN AMBELE, IN ACELASI TIMP. CAND VA VENI BISERICA GLORIFICATA, BISERICA INDIVIDUALA NU VA MAI FI.

Pentru a intari mai mult scripturalitatea acestor reflectii, sa privim subiectul din alt punct de vedere: O casa este construita pentru un locatar. In afara de cazul in care persoana este obligata, el nu se va muta in ea pana cand cladirea este terminata. Dumnezeu niciodata nu este obligat de ceva anume.

O perioada lunga de timp poate trece pana cand sunt achizitionate si pregatite materialele pentru o casa. Si totusi nu este o casa propriu zisa, cu exceptia scopului, planului sau perspectivei, pana cand ea nu este terminata si gata pentru a fi locuita.

In lumina aceasta, sa privim la unele case ale Bibliei:

Casa construita de Moise

Aceasta a fost Tabernacolul din pustie, sau Cortul lui Dumnezeu. In capitolul 40 din Exodul, ni se relateaza terminarea acestei case. Cand acesta a fost ispravit si toate lucrurile gata, pentru ca locatarul sa intre in casa, atunci norul, simbolul slavei Divine, s-a mutat si a umplut Tabernacolul.

Casa construita de Solomon

Capitolele 6, 7 si 8 din I Imparati ne vorbesc despre aceasta casa. Cand a fost terminata, mobilata si dedicata, fiind acum o casa, in adevaratul sens al cuvantului, atunci norul, simbolul prezentei si slavei divine, s-a mutat din Tabernacolul parasit si nefolositor, in noua casa, umpland-o.

Casa construita de Isus

Relatarile Evangheliei ne spun despre ea. Ioan Botezatorul a pregatit mult material pentru aceasta. Luand in primire acest material de la Ioan si adaugand mai mult din cel pregatit de El, Isus a construit o casa. Adica, El a intemeiat ecclesia Lui, pe pamant. La moartea Lui, perdeaua casei restaurate a lui Solomon a fost rupta in doua de sus pana jos. De aici inainte, aceasta a fost nelocuita, a devenit nefolositoare si curand dupa aceea a fost distrusa. Desi noua casa a fost construita, a ramas nelocuita pana ce Domnul nostru nu s-a inaltat la cer, implinindu-si promisiunea de a trimite Duhul Sfant, pentru a locui in noul domiciliu. Fapte 2 ne indica cum aceasta casa a devenit locuita. Templul nefolositor al lui Solomon trece acum, dupa cum Tabernacolul nefolositor al lui Moise a trecut pentru a face loc succesorului sau. Singura casa a lui Dumnezeu care se afla acum pe pamant este ecclesia individuala a Domnului nostru. Dar si aceasta se va schimba, avand un succesor in adunarea universala.

Casa pe care Isus o va construi

Tabernacolul, templul si biserica de pe pamant sunt toate exemplificari ale viitoarei biserici glorificate. Lucrarea de strangere si pregatire a materialului pentru adunarea universala s-a desfasurat timp de sase mii de ani. Dar materialul, in mare parte, este inca in cariera sau in padure si mare parte din cel care este gata pregatit, inca nu alcatuieste o casa. Dumnezeu nu este fortat sa se grabeasca. Rabdarea lui este fara margini. Milioane si milioane au fost deja chemati pentru a fi membri in biserica din viitor. Dumnezeu inca mai cheama si va mai continua sa cheme de-a lungul intregii dispensatii evanghelice. Modul Sau de gandire este fixat intr-adevar pe adunarea universala – una glorioasa. „O mare multime pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie din orice norod si de orice limba, care statea in picioare inaintea scaunului de domnie si inaintea Mielului, imbracati in haine albe, cu ramuri de finic in maini”(Apocalipsa 7:9).

Timpul construirii unei asemenea adunari este a doua venire a lui Cristos si dupa invierea din morti si glorificarea trupurilor crestinilor ramasi in viata. Procesul de constituire este stabilit de aici inainte si aratat in mod clar in: I Corinteni 15:51-54; I Tesaloniceni 4:13-17; Efeseni 5:27; Apocalipsa 21:2-9.

Acum a devenit intr-adevar o biserica – glorioasa sau in glorie – pentru a fi infatisata lui Cristos. Atunci cand El va veni, El va fi glorificat in sfintii Sai si adorat de toti care au crezut.

Acea ecclesie, ca si cea de pe pamant, va fi atat vizibila, cat si spirituala.

Folosind simbolul casei, Apocalipsa capitolul 21 si 22 o infatiseaza la sfarsit ca fiind terminata si locuita. Terminata fiind, insusi Dumnezeu va locui in ea, pentru ca asa spune Scriptura: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu insusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tanguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintai au trecut” (Apocalipsa 21:3, 4). Retineti fratilor, lucrurile dintai au trecut! Cele dintai si ultimele lucruri nu sunt co-existente. Tabernacolul din pustie a trecut, pentru a lasa loc mai gloriosului templu construit de Solomon. La randul lui, si templul a trebuit sa treaca, lasand loc mult mai glorioasei biserici de pe pamant. In acelasi fel, biserica de pe pamant trebuie sa treaca, pentru a lasa loc bisericii ceresti, cea nespus de glorioasa. Daca exista un Ierusalim pamantesc, este si unul ceresc. El este liber si este mama tuturor celor mantuiti. Dar fratilor, congregatia generala inca nu exista. Biserica de pe pamant, casa pe care Isus deja a construit-o, casa Viului Dumnezeu, care este stalpul si temelia adevarului – acum, aceasta casa are prioritate. Aceasta este singura adunare existenta acum. Cinstiti aceasta casa!

Mai mult ca sigur, daca tabernacolul si templul ar fi fost co-existente, un contemporan ar fi preferat templul si ar fi ignorat cortul.

In acelasi fel, daca adunarea individuala si adunarea universala sunt acum co-existente, una langa alta, pe pamant, cum poti invinui pe cineva care este multumit cu membralitatea in adunarea mai mareata si mai onorabila?

Dar Scriptura ilustreaza cele doua adunari, una ca existand acum pe pamant, cealalta ca fiind doar anticipata, in cer. Asa ca, daca cineva care traieste pe pamant si in timp, nu este calificat prin sanctificarea duhului sau glorificarea trupului pentru adunarea universala, va respinge membralitatea intr-o biserica individuala, tocmai pentru ca afirma membralitatea in biserica universala. Nu este aceasta afirmatie o absurditate si un pretext? Nu se foloseste el de aceasta pentru a se sustrage de la cinstirea institutiei existente a lui Dumnezeu, de la asumarea si indeplinirea responsabilitatilor prezente? Din nou, daca cineva crede ca exista in acelasi timp doua biserici, una vizibila si organizata, alta reala, invizibila si spirituala, nu este pericolul ca o asemenea credinta sa tinda spre convingerea ca: organizarea, administrarea, practica si randuielile bisericii inferioare conteaza destul de putin la ora actuala? Nu a condus aceasta credinta deseori in istorie exact la acest lucru? Si nu este o realitate istorica faptul ca pedobaptistii protestanti6, nascocind ideea unei biserici universale si spirituale care exista in prezent, pentru a compensa la fel de gresita idee romano-catolica a unei bisericii universale, vizibile si prezente, au facut ca onoarea si respectul care se cuveneau bisericii individuale, nou testamentale a lui Dumnezeu, sa fie facute praf si pulbere ca intre doua mari pietre de moara? Astazi cand cineva cauta sa redea onoarea cuvenita adunarii individuale, randuielilor si indatoririlor sale, nu este el de multe ori contracarat in parte, sau, in unele cazuri, in intregime de obiectiile ridicate din partea uneia sau celeilalte, dintre aceste doua idei false?

Unii, incercand sa raspunda ambiguu erorilor evidente continute in ambele idei, au inventat teoriile de compromis, din care rezulta ca biserica de pe pamant este compusa din toti crestinii practicanti aflati in viata la un moment dat, considerati in mod colectiv; sau din toti crestinii adevarati, aflati in viata la un moment dat; sau din toate denominatiile existente care sunt considerate a fi ramuri ale unui singur copac – Biserica. Oare nu au inmultit ei atat absurditatile cat si dificultatile prin asumarea compromisului liberal?

La final, sa raspundem la unele intrebari:

1. Cand Domnul nostru spune ca: „pe aceasta stanca voi zidi biserica Mea si portile locuintei mortilor nu o vor birui”, El se refera la biserica de pe pamant, sau la biserica glorificata? Raspunsul meu este ca Domnul se refera la biserica Sa individuala de pe pamant, considerata ca o institutie. Biserica glorificata nu va fi deloc, niciodata amenintata de portile iadului. Inainte de a fi glorificata, moartea si portile locuintei mortilor vor fi aruncate in lacul de foc (Apocalipsa 20:14; 21:4). Domnul se refera la biserica Sa de pe pamant, aflata in pericol, iar aceasta promisiune minunata este o garantie impotriva temerii.

2. Ideea dumneavoastra, cea a unei „adunari universale”, se bazeaza exclusiv pe acea fraza ambigua din Evrei 12:23, pe care cei mai de seama invatati, incluzandu-i si pe cei mai mari baptisti, o interpreteaza cu „miliardele de ingeri” in loc de „biserica intailor nascuti”? Cu siguranta ca nu. Ideea mea destul de solida se bazeaza pe versiunile noastre in limba engleza, in care ambii termeni din greaca panegyros (adunare universala) si ecclesia (biserica) care apar in acelasi pasaj, se refera la oameni si nu la ingeri. Ideea unei adunari universale este si mai clara in alte pasaje biblice ca: Efeseni 5:25-27; Apocalipsa 7:9; 21:2-4).

3. Daca, metafora „trup” se aplica fiecarei biserici individuale, nu invata aceasta ca Cristos are mai multe trupuri? Raspunsul meu este ca, in primul rand, aceasta obiectie, sau presupusa dilema, nu se afla in contradictie cu parerea mea, ci este contradictorie fata de invatatura directa a mai multor versete. Ceea ce invata Scripturile este adevarat, iar obiectiile si dilemele pot sa-si vada de drum. In al doilea rand, obiectia este numai aparenta si la fel este si dilema, daca fiecare adunare individuala este o reprezentare sau tip al adunarii universale, si de aceea, cuprinzatoarele figuri de stil ale antitipului pot fi aplicate la toate tipurile, fara a fi inacceptabile criticilor. Pot exista foarte bine mai multe reprezentari ale trupului lui Cristos.

4. Rupeti partasia cu fratii dumneavoastra baptisti care invata existenta in prezent a unei „biserici spirituale, universale si invizibile”? Cu siguranta nu, atata vreme cat vor da cinstea cuvenita bisericii individuale si randuielilor sale, dupa cum si fac multi dintre ei in ciuda tendintei naturale a teoriei lor de a o discredita. Multi dintre ei imi sunt personal cunoscuti si sunt loiali bisericii individuale, randuielilor, responsabilitatilor si indatoririlor ei. Este nevoie de o divergenta mai mare decat aceasta care sa ma faca sa rup partasia cu un frate baptist, dar cred sincer si ferm ca mentinerea unui asemenea punct in doctrina sa este gresit si tinde practic sa provoace o mare dauna. Da, subliniez ca mentinerea acestei doctrine este responsabila pentru o depreciere fara margini a bisericii lui Dumnezeu de pe pamant. Repet, acea teorie a co-existentei pe pamant, a doua biserici a lui Cristos, una alaturi de alta, una organizata si vizibila si cealalta reala, invizibila si spirituala, cu conditii diferite de membralitate, este extrem de pagubitoare si asa de confuza incat oricine o crede se va incurca in itele ei. Sa facem acum putina lumina in mintea voastra si sa vedem ca tabernacolul lui Moise a avut prioritate exclusiva in timpul alocat lui, templul lui Solomon a avut prioritate exclusiva in timpul care i-a fost destinat – asa ca si biserica lui Cristos de pe pamant, adunarea individuala, are acum prioritate exclusiva si nu rivalizeaza cu nimeni pe pamant sau in cer – si de aceea adunarea universala glorificata, cand ii va sosi timpul stabilit, va avea prioritate exclusiva. Daca as fi trait in zilele lui Moise, as fi acordat respect total, neimpartit, tabernacolului, in zilele lui Solomon, doar Templului – si atunci cand va veni adunarea universala, ea va beneficia de admiratia mea. Dar pentru ca traiesc acum, eu trebuie sa onorez casa pe care Isus a construit-o. Ea este casa Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului. Acesteia ii sunt alocate profetiile si promisiunile lui Dumnezeu. Ei ii este data marea trimitere. Prin ea, ingerii cunosc gloria lui Dumnezeu, de-a lungul tuturor veacurilor. Daca m-as muta din aceasta casa, va trebui sa raman fara vreun acoperis deasupra capului, pana cand se va reintoarce Isus. Aceasta este singura biserica de pe pamant la care te poti alatura.

5. Care este deosebirea, daca exista, dintre imparatie si biserica? Raspunsul meu este ca termenii „imparatia” si „biserica” nu sunt sinonimi. Imparatia nu numai ca este o expresie diferita, dar are si o semnificatie mai larga decat a unei adunari individuale sau decat toate adunarile individuale, luate impreuna. Biserica individuala este acea institutie executiva sau corp administrativ din interiorul imparatiei, careia i s-a incredintat unele treburi oficiale si responsabilitati pentru largirea imparatiei. In eternitate si glorie, biserica si imparatia pot fi sinonime. La fel ca biserica, imparatia are ambele aspecte: este vizibila si spirituala.

Alte cateva lamuriri, mai mult decat suficiente:

Sa observam ca, in aceasta discutie, in mod deliberat am evitat folosirea anumitor adjective alaturi de substantivul „biserica”, nu pentru ca Noul Testament nu le aplica niciodata Ecclesiei, ci pentru ca sunt fara forta de distingere, atunci cand analizeaza in contrast adunarea individuala cu cea universala. De pilda: „local”, „vizibil”, „spiritual.” Localizarea este subinteleasa odata cu folosirea substantivului ecclesia. Nu poate exista o adunare in prezent sau dupa, fara un loc de intalnire. Cand acesta exista de fapt, ambele, adunarea individuala care exista in timp si adunarea universala din vesnicie, vor fi vizibile si spirituale. De ce incercam sa facem distinctie prin folosirea unor termeni, daca acestia nu disting?

Katolichos (catolic ori universal) – nu este un cuvant care sa apartina Noului Testament si niciodata nu este aplicat prin inspiratie la Ecclesia. Nu poate fi gasit nici macar in Septuaginta. In perioada post-apostolica cuvantul acesta s-a strecurat, fara nici o autoritate, in titlurile epistolelor Noului Testament cum ar fi: „Prima epistola catolica (katolichos, universala) a lui Petru.” Aceasta nu putea fi deloc „universala”, atata timp cat insusi Petru, de patru ori, limiteaza adresarea sa la:

· Intai la evrei (nu la natiuni).

· Apoi la „alesi” (nu la toti evreii).

· Apoi la alesii evrei din Diaspora (nu la evreii crestini din Palestina).

· Apoi la alesii evrei ai diasporei din „Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia”, adica la un district destul de mic din Asia Mica (nu restul Asiei, Europei si Africii). Nici in sensul oricarui loc, nici al oricarei persoane din univers, nu poate fi aplicat la Ecclesie cuvantul limbii engleze „universal”.

PRELEGEREA II – ECCLESIA

Uzanta si sens la Tucidide, Demostene si LXX

Initial, nu am avut scopul de a extinde dezbaterea de la „Ce este biserica?” la o prelegere suplimentara. S-a presupus capacitatea dumneavoastra de a fi capabili de clasificarea tuturor uzantelor din Noul Testament a termenului ecclesia, in principalele sale sensuri, abstract, generic, particular si prospectiv, care au fost discutate in prelegerea anterioara.

Dar natura si diversitatea noilor dumneavoastra intrebari m-au determinat sa extind discutia si sa o completez cu alte folosiri ale cuvantului care nu se marginesc doar la Noul Testament. Din marele numar de exemplificari din clasici, pe care vi le-a citit la cererea mea dl. Ragland, profesorul nostru de greaca, vi se atrage din nou atentia asupra catorva mai pertinente.

(1) Acelea care arata clar deosebirea dintre ecclesia ca un corp de afaceri organizat si toate celelalte adunari neoficiale: „Pericle vazandu-i maniosi de starea prezenta a lucrurilor – nu i-a chemat la o ecclesia sau la vreun alt fel de intrunire” – Tucidide.

Din nou, „Dupa ce ecclesia s-a sfarsit, ei s-au adunat si au planuit – pentru ca viitorul este nesigur – intruniri si discursuri de toate felurile care au avut loc in piata. Ei s-au temut ca ecclesia va fi convocata fara veste” – Demostene. Compara aceasta distinctie cu declaratia functionarului orasului din Fapte 19:39-40.

(2) Acelea referitoare la ecclesiile catorva mici state grecesti independente ca: Sparta, Atena si altele, clarificand caracterul de afaceri publice al acestor adunari, de consfatuiri democratice si libere, in care hotararile finale se luau prin vot, amintindu-ne atat de eficace de procedurile bisericilor baptiste independente din zilele noastre.

(3) Acelea care ne arata aspectul distinctiv al gandirii grecesti, in folosirea lui panegyros, ca diferit de ecclesia. Ecclesia a fost adunarea administrativa, particulara si independenta a oricarui stat grecesc, oricat de mic ar fi fost el. Panegyros era adunarea generala a cetatenilor din toate statele grecesti. Ea era o adunare festiva care cauta odihna, veselia, pacea si gloria si nu afacerile sau razboiul. Sa nu lasam ca lacedemonienii sa aduca arme.

Aceasta a fost o adunare fericita si plina de sine, fiindca toate fiintele ceresti erau prezente la aceste intruniri olimpiene. In ce mod fericit a adaptat scriitorul inspirat al Epistolei catre Evrei, pentru sine, aceste diferente, cand a pus in contrast ecclesia individuala de pe pamant cu adunarea generala sau biserica glorioasa a intailor nascuti – panegyros kai ecclesia? Acolo nu este Zeus, ci Dumnezeu Judecatorul. Nu este un pantheon sau zeitati inferioare, ori semizei, ci miliardele de ingeri si de spirite ale oamenilor desavarsiti. Acolo razboiul si truda nu vor mai fi, ci doar domnia pacii si a odihnei pentru totdeauna. Acolo nu sunt daruiti laurii pieritori, ci coroanele vesnice ale vietii, neprihanirii, bucuriei si gloriei (vezi I Corinteni 9:25; II Timotei 4:8; Iacov 1:12; I Petru 5:4; Apocalipsa 2:10; 9:7).

Adunarea universala nu este restransa de granitele vreunui stat grec, ci in mod infinit transcende adunarile olimpiene, printr-o multime nenumarata din orice natiune, trib, limba sau rasa. Evreu, grec, roman, scit, barbar, sclav si liber, impreuna intr-o singura fratietate (Apocalipsa 7:9).

LXX – SEPTUAGINTA

Unele din intrebarile dumneavoastra m-au indemnat sa va furnizez intreaga uzanta a termenului in Septuaginta. Pentru inceput, aveti in fata toate cazurile de folosire a ecclesiei, atat in cartile canonice cat si in cele apocrife. Apoi, la acestea au fost adaugate exemplificarile suplimentare din celelalte versiuni ale Vechiului Testament in limba greaca, cum ar fi: Aquila (130 d. Cr.), Theodotion (160 d. Cr.), Symachus (193 d. Cr.) et al., atat cat apar citate in concordanta lui Abraham Trommius din 1718, si noua concordanta colosala a lui Hatch & Redpath, Oxford (1893). Aceste situatii, in total de 114, sunt aproape egale ca numar cu cele din Noul Testament, iar adunate la un loc, ne dau un total de aproximativ 230 de cazuri de folosire a cuvantului, facand abstractie de clasici. Cu siguranta ca aceasta este o cale vasta pentru un studiu inductiv. Desigur, versiunile perioadei post-apostolice, a lui Aquila, Theodotion si Simachus nu au avut nici o influenta in determinarea uzajului timpuriu al Noului Testament, dar in mod similar cu scrierile evreilor din secolul al II-lea, confirma acea folosinta.

La uzanta clasica si a LXX s-a referit prima prelegere, afirmand ca scriitorii Noului Testament nici nu au inventat cuvantul si nici nu l-au folosit intr-un sens neobisnuit.

Ei au scris in greaca, unor cititori si vorbitori de limba greaca, folosind cuvintele in acceptiunea comuna, intr-un mod in care sa fie intelesi. Pastrand aceasta in minte, sa raspundem la noile dumneavoastra intrebari:

I. Dupa cum in LXX, ecclesia este traducerea cuvantului din limba ebraica qahal, nu inseamna acesta „intreg Israelul, adunat ori neadunat?”

Raspunsul meu este ca nu vad cum as fi putut ajunge la o asemenea intrebare in urma unui studiu inductiv al tuturor referintelor din Septuaginta, deoarece in fiecare din cele 114 exemplificari amintite, cuvantul inseamna pur si simplu o adunare impreuna – o intrunire.

Va rog sa observati personal contextul din bibliile de limba engleza. Uzajul Septuagintei este unul „tip bloc” asemeni unei falange macedonene. Din nefericire, in cuprinzatoarea noastra intelegere teologica, mintile noastre devin asa de preocupate cu generalizarea liberala a marilor invatati pedobaptisti, Harnack, Hatch, Hort, Cremer si altii, incat in mod inconstient neglijam sa mai studiem si sa mai gandim noi insine. Nu-i supraestimati pe acesti invatati renumiti, anulandu-va personalitatea. Nu acceptati nimic orbeste, bazati numai pe autoritatea omeneasca.

In determinarea raspunsului, nu avem nimic de a face cu sensul termenului qahal din alte contexte. Ceea ce ne ramane de facut este sa subscriem ferm la pasajele care il traduc cu ecclesia. Pentru ca, uneori un cuvant este folosit ca sinonim pentru altul, aceasta nu inseamna ca sensul sau va fi strecurat in toate celelalte cazuri, in care cuvantul este folosit.

Este in regula sa ilustrati prin sinonime, dar nu definiti prin ele. Cuvantul este exemplificat printr-un sinonim, dar nu este definit prin el. O definitie prin presupuse sinonime a fost blestemul controversei baptismale. Din cauza unei neintelegeri legate de curatare, dintre un iudeu si ucenicii lui Ioan Botezatorul, Edward Beecher a trebuit sa scrie o carte cu totul absurda pentru a demonstra ca termenul grecesc baptizo, insemna doar a purifica si desigur asta prin oricare metoda de botez7. Studiati-l pe Carson in problema botezului si veti invata mai multe despre regulile unei definitii corecte.

II. O alta intrebare care apare este urmatoarea: „Nu justifica unele dintre pasajele Septuagintei sensul de neadunat?” Cata vreme am acceptat ideile pedobaptistilor, am gandit la fel, dar niciodata de cand am aprofundat personal problema. Eu nu cunosc nici un asemenea pasaj. Nu am auzit niciodata ca o pretentie clara sa fie formulata asupra mai mult de 4 din cele 114 mentionari. Deschideti la cele patru referinte din bibliile engleze revizuite. Acestea sunt: I Regi 8:65; I Cronici 28:8; Ezra 10:8; Ezechiel 32:3.

Primele doua se rezolva printr-o simpla citire. In Ezra, „adunarea fiilor robiei” se poate presupune ca face referire, intr-un mod vag, la poporul captiv in Babilon. Dar, de fapt, contextul ne arata ca nu acesta este intelesul. Ci aceasta inseamna pur si simplu cei 42.360 de evrei care s-au intors din sclavie, ca o adunare definita a Ierusalimului, convocata in mod repetat. In limba engleza, in pasajul din Ezechiel 32:3 s-a tradus in mod necorespunzator termenul de ecclesia cu acela de multime. Dar mai mult decat atat, ideea este aceeasi. Semnificatia „multimi de popoare” din acea fraza nu este impotriva folosirii uzuale a cuvantului. Ele nu alcatuiesc o ecclesia, pana ce nu sunt adunate. Xerxes, Timur, Napoleon, Tarul Alb si multi altii si-au format o mare companie [armata] din contingente ale multor popoare. In aceasta privinta, aparatorii „bisericii universale, invizibile si spirituale, formata din multimi necompacte, existenta in prezent” au indrazneala sa isi aduca dovada finala din uzanta Septuagintei. Premisa argumentului lor a fost ca scriitorii Noului Testament au trebuit sa foloseasca cuvantul in sensul unui evreu obisnuit cu intelegerea Vechiului Testament in limba greaca. O premisa destul de buna, apropo. Dar pentru a salva teoria de la un faliment total, au trebuit sa fie inventate noi „linii de aparare”. Si aceasta se insinueaza in urmatoarea dumneavoastra intrebare:

III. „Daca Cristos a stabilit o noua institutie, in intregime diferita de ecclesia statului grec, sau de ecclesia Vechiului Testament, prin urmare termenul ecclesia din Noul Testament, nu a fost folosit intr-un sens sacru, deosebit? In Noul Testament, nu are cuvantul un sens obisnuit asemeni termenului kletoi, sau chemat, fara sa se specifice vreo organizare sau adunare?”

De multe ori sunt bucuros sa pot raspunde la aceasta intrebare. Raspunsul meu este structurat in cateva observatii precise:

1. Intrebarea demonstreaza un progres asteptat al disputei si anticipeaza o rezolvare rapida si decisiva. Ea nu numai ca implica in mod necesar o infrangere clara a vechii linii de aparare, dar, de asemenea, ingusteaza o controversa cuprinzatoare intr-o singura si noua intrebare, cu o posibila rezolvare simpla. Daca aceasta noua pozitie se dovedeste a fi imposibil de aparat, nu mai exista o alta in care sa se mute apararea. Acesta este ultimul transeu. Si faptul ca este nou, indica disperarea aparatorilor ei.

2. Asemeni ripostei anterioare, si aceasta este de asemenea imprumutata de la pedobaptisti. Ei au incercat din greu si destul de mult timp sa o faca folositoare controversei baptismale. Argumentul lor a fost ca baptizo in greaca clasica inseamna a scufunda, pe cand in Biblie, acelasi cuvant a fost folosit intr-un sens sacru si cu totul nou. Savantii lumii au respins o asemenea interpretare. Cuvintele sunt semne sau idei. Pentru a semnifica ceva, ele trebuie sa fie implicit in armonie cu acceptia comuna din mintile carora le sunt adresate. Eu unul nu cunosc nici o alta metoda hermeneutica mai periculoasa decat presupozitia ca un anumit cuvant trebuie sa semnifice ceva diferit fata de sensul sau propriu. Revelatia, in acest caz, inceteaza a mai fi revelatie. In acest caz noi suntem la fel ca atunci cand am fi pe mare, fara carma sau busola, ori fara stea calauzitoare.

3. Nu exista nici o diferenta intre ecclesia lui Cristos pe de o parte si folosirea ecclesiei in clasici si Septuaginta, pe de alta parte, pentru a indreptati vreun nou sens al cuvantului. Diferenta nu consta in intelesul cuvantului, ci in obiect, conditii de membralitate si alte asemenea lucruri.

4. Aceste noi sensuri propuse distrug cele doua idei de baza ale vechiului cuvant: organizarea si adunarea si prin aceasta il lasa pe Cristos fara o institutie sau corp administrativ in lume. Din zilele lui Abel, kletoi, sau cei chemati, au existat in lume. De aceea, daca ecclesia Noului Testament semnifica doar pe „cei chemati”, atunci ce a intemeiat Cristos in timpul Sau?

5. Daca prin ecclesia, se intelege doar cei chemati, in starea lor de imprastiati, atunci de ce sunt folositi ambii termeni, ecclesia si kletoi? Cum poate exista un trup de kletoi, daca ideea principala de ecclesia este eliminata? Daca nu exista o organizare, o adunare, cum poate fi atunci un trup? Unitati neunitare, divergente nu alcatuiesc un trup.

6. In sfarsit, nu exista nici cea mai mica dovada ca ecclesia ar avea un astfel de sens arbitrar. Dar acesta va apare mult mai clar, daca examinati folosirea referintei biblice verset cu verset.

IV. „Dar, atunci cand Pavel spune: ‚Am persecutat biserica’, cu siguranta ca aceasta nu inseamna altceva decat ca el i-a persecutat pe ucenici!”

Dar aceasta inseamna mult mai mult. Semnifica exact ceea ce spune. Doar indivizii nu contau pentru Pavel. Ci organizatia de care apartineau si credintele acestei organizatii. Ca dovada este ca Domnul nostru l-a oprit pe Pavel cu intrebarea: „De ce ma prigonesti? Eu sunt Isus pe care-l prigonesti.” Cu toate acestea, Isus nu a fost persecutat in persoana de catre Saul.

Tot asa, cand „Imparatul Irod a pus mainile pe unii din Biserica, pentru ca sa-i chinuiasca” (Fapte 12:1), el a tintit in organizatie, in pozitia pe care o avea, desi mania sa a cazut numai asupra lui Iacov si Petru.

V. „Dar, daca biserica inseamna adunare, nu i se cere prin aceasta sa fie tot timpul adunata?” Nici o ecclesia clasica, iudaica sau crestina, cunoscuta din istorie, nu a fost intrunita in permanenta. Toate eclesiile se incheiau si reincepeau, dupa caz. Organizatia, institutia nu era desfiintata de o intrerupere temporara.

VI. „Dar, daca ecclesia pamanteasca exista in prezent, desi multi din membrii ei parasesc adunarea si daca primeste constant noi membrii, de ce nu am putea spune ca adunarea universala exista acum, desi nu toti sunt de fapt adunati si nici toti membrii ei nu sunt inca nascuti?” Aceasta este cea mai plauzibila obiectie adusa pana acum si una care buimaceste mintile unora. De aceea, atentia dumneavoastra riguroasa este provocata asupra raspunsului. Este unanim acceptat ca adunarea individuala de pe pamant nu se afla convocata tot timpul pentru inchinare sau lucrare. Cuvantul ecclesia, niciodata nu a necesitat sensul de convocare continua. Si nici acum. In acest sens nu a existat nici o schimbare de conditie, din vremea lui Pericle si pana acum. Nici nu cere ca toti membrii, kletoi, sa fie prezenti la fiecare convocare. Si nici termenul insusi nu interzice primirea de noi membri.

Mai mult, o ecclesia individuala poate exista ca institutie istorica, atat de mult timp incat poate exista de mai multe ori un intreg schimb in membralitate in personalul ei. Exista acum biserici baptiste individuale in care aceste schimbari au avut loc cu adevarat. Rareori se face ca registrul membral ramane acelasi, chiar si un an. Unii mor, unii sunt exclusi, altii se muta in alte biserici, noi membri sunt primiti. Frecventa convocarilor pentru inchinare si lucrare variaza in mod permanent. Unii sunt bolnavi, unii calatoresc, unii renunta la credinta. Starea vremii, situatia politica sau razboiul pot afecta participarea. Mai mult, furtunile, epidemiile sau persecutia pot, pentru o perioada de timp, sa-i imprastie pe membrii unei biserici individuale, pe o suprafata intinsa, o anumita zona, sau teritoriu. Nici unul din lucrurile acestea, in nici un fel, nu influenteaza intelesul cuvantului ecclesia.

Ecclesia ramane in intregime o adunare organizata, ai carei membri sunt chemati intr-un mod corect, din casele lor si de la afacerile lor personale, la o intrunire de afaceri civice.

Diferenta intre ecclesia pamanteasca si ecclesia cereasca in privinta schimbarilor mentionate mai sus, nu se iveste din esenta cuvantului, ci din natura fiecarui caz. Prin insasi natura sa, ecclesia pamanteasca ramane imperfecta. Ea este o institutie temporara. Datorita conditiilor existentei sale pamantesti apar si fluctuatiile in participare si membralitate. Iar prin localizarea sa pamanteasca, intr-o lume a oamenilor pierduti si prin insarcinarea de a-i mantui, exista o adaugare continua de membri.

Natura schimbata a cazului si a conditiilor face ca aceste lucruri sa fie diferite in ceea ce priveste adunarea universala. Numarul membrilor ei nu poate creste, din cauza ca acolo nu exista oameni care sa fie mantuiti. Caracterul lor a fost cristalizat si testele au luat sfarsit. Atunci cei pierduti vor fi vesnic pierduti, caci Iadul nu permite evanghelizarea. Termenul nu ar face imposibil evanghelismul, dar natura cazului, da.

Nu numai cuvantul, dar natura situatiei face existenta adunarii universale imposibila. Intrarea materialului in casa pamanteasca se face in acord cu evaluarea, de catre om, a dovezilor credibile ale regenerarii. Nu exista nici o garantie absoluta impotriva autoinselarii sau ipocriziei. Mai mult decat atat, acest material, chiar daca marturia credintei este bine intemeiata, nu se afla niciodata intr-o stare perfecta; ci trebuie facut sa continue, printr-o sanctificare progresiva a sufletului. Ecclesia pamanteasca este un atelier in care materialul este pregatit pentru casa cereasca. Moartea este ultima lectie de disciplina pentru suflet. Invierea si glorificarea trupului este lectia care a mai ramas. Nici o piatra necioplita, neprelucrata nu va merge in casa cereasca – nici o barna necioplita, neslefuita, neornamentata. Nici un bloc de piatra spart, nici un pilastru rupt nu vor fi admise. Daca un suflet, chiar si unul dintre duhurile dreptilor, facute desavarsite, ar fi puse acum in acel zid, cladirea ar trebui sa fie rezidita si reajustata dupa componenta trupeasca de dupa inviere a aceleiasi pietre vii. Cand cladirea se va ridica, acolo nu va mai fi nici un zgomot de ciocan, secure sau dalta. Toata lucrarea pregatitoare a fiecarei pietre si a fiecarei barne din acea cladire va trebui sa fie gata inainte de ridicarea cladirii.

Aceasta a fost ecclesia cereasca ce si-a intins umbra, ca eveniment viitor, pana la David si Solomon, constituind planul exact de construire a templului-tip. Pentru ca planul reprezinta o umbra a unor lucruri mai bune care aveau sa vina, ei nu si-au permis sa-l schimbe, catusi de putin fata de modelul Arhitectului Divin.

Nu se afla nimic in termenul ecclesia care sa interzica aplicarea lui la „duhurile celor neprihaniti facuti desavarsiti” care sunt acum in cer si care continua sa primeasca noi veniti. Ei sunt de fapt o adunare. Si Thayer pare sa inteleaga Evrei 12:23 exact in acest fel. Eu nu sunt de acord cu el in afirmatia: „adunarea universala si biserica intailor nascuti sunt sinonime cu duhurile celor facuti desavarsiti.” Pentru mine, acestea reprezinta doua idei cu totul distincte. Dar cu siguranta ca a avut dreptate in presupunerea ca adunarea duhurilor celor neprihaniti care au murit poate fi numita o ecclesia. Dar atunci cand odata defineste adunarea universala ca totalitatea tuturor alesilor, si cand afirma existenta sa prezenta, el forteaza regulile lingvistice, sensul comun si revelatia. Ecclesia pamanteasca este acum o organizatie, o adunare, desi nu in convocare continua. Adunarea universala nu este acum o organizatie, nu este acum o adunare, si de aceea exista doar ca posibilitate viitoare.

VII. In continuare vom acorda o explicatie mai amanuntita unor pasaje biblice dificil de armonizat cu argumentul primei prelegeri. Ne vom indrepta atentia spre:

Fapte 9:31 – „Biserica se bucura de pace in toata Iudeea, Galileea si Samaria, se intarea sufleteste, si umbla in frica Domnului; si cu ajutorul Duhului Sfant se inmultea.” Potrivit intelegerii mele, aceasta este singura folosire a ecclesiei, in toate Scripturile si in toata literatura clasica, ce este greu de explicat. Dificultatea este marturisita fatis. Nici eu nu sunt sigur ca explicatia pe care o am de oferit va fi multumitoare pentru voi. In orice eventualitate, nimic nu este de castigat pentru adevar printr-o lipsa de onestitate. Judecand dupa folosirea omogena a cuvantului in alta parte, ne asteptam ca aici sa avem, in mod firesc, un substantiv la plural cu verbe la plural, asa cum avem in King James Version. Si aceasta asteptare este cat se poate de departe de dorinta de a sprijini o teorie. Iar dificultatea de aici nu ajuta teoria „bisericii invizibile si spirituale existente acum”.

Aceasta este destul de usor de explicat, in masura in care orice consolare ar fi putut sa sprijine acea teorie. Dificultatea se intinde cu desavarsire in alta directie si pare sa se opuna unei alte idei baptiste, in a carei sustinere potrivnicii mei baptisti din prezentul litigiu sunt tot atat de preocupati ca mine insumi. La suprafata pasajul pare sa justifice sensul provincial, de stat – ori national – al cuvantului Biserica de pe pamant, pe care toti baptistii o neaga. Asta este singura problema pe care eu o gasesc in pasaj. Toate contextele arata ca referirea este la biserica de pe pamant si nu la cea din cer. Limitele acestei prelegeri nu permit o discutie asupra problemei textului. Textele variaza. Unele manuscrise si versiuni au chiar substantivul la plural cu verbe la plural la care cineva s-ar astepta fireste dupa uzanta omogena a tuturor celorlalte pasaje. Traducerea King James foloseste asemenea manuscrise8. Cele mai vechi si mai bune manuscrise9, totusi, au un substantiv la singular cu verbele corespunzatoare. Versiunea Revizuita le foloseste pe acestea.

Si acum sa explicam:

(1) Citirea „biserici”, urmand versiunii comune, poate fi cea corecta, nemairamanand nimic de explicat. In toate celelalte cazuri, din Vechiul sau Noul Testament, unde sensul cere pluralul, acesta se afla in text. Neavandu-l aici, aceasta nu este decat o exceptie izolata. Vezi: Fapte 15:41; 16:5; Romani 16:4,6; I Corinteni 7:17; 11:26; 14:13, 34; 16:1,19; II Corinteni 8:1, 18, 23; 11:8,28; 12:23; Galateni 1:2, 22; I Tesaloniceni 2:14; II Tesaloniceni 1:4; Apocalipsa 1:4,11, 20; 2:7, 11, 17, 20, 23; 3:6, 13, 22; 22:16; Psalmul 26:12; 68:26; Eclesiasticul (Intelepciunea lui Isus Sirah ) 24:2. Este necesar sa amintim de traducerea Peshita Siriaca a lui Murdock mentioneaza pluralul intr-o nota marginala.

(2) Daca acceptam singularul, conform cu Versiunea Revizuita, atunci, asa cum spunea Broadus „cuvantul se refera probabil la biserica din Ierusalim, ai carei membri, datorita persecutiilor, au fost imprastiati in intreaga Iudee, Galilea si Samaria, stabilind intruniri oriunde se gaseau, dar care apartineau inca de organizatia originala. Cand Pavel a scris galatenilor, aproximativ douazeci de ani mai tarziu, aceste intruniri separate au fost organizate in biserici distincte; asa ca el vorbeste in Galateni 1:22, referindu-se la acea perioada, a bisericilor din Iudeea care erau in Cristos” – Com. On. Matt., p. 359. Aceasta a fost biserica pe care Saul a persecutat-o si in care a facut prapad. Referindu-se la consecinta persecutiei, documentul mentioneaza, „toti s-au imprastiat prin partile Iudeii si Samariei” – Fapte 8:1. „Cei ce se imprastiasera, din pricina prigonirii intamplate cu prilejul lui Stefan, au ajuns pana in Fenicia, in Cipru si in Antiohia, si propovaduiau Cuvantul numai Iudeilor” – Fapte 11:19. Deci, cand in paragraful anterior referintei citate se spune ca Saul, convertit fiind, lauda pe Dumnezeu si predica in biserica pe care el a persecutat-o, nu trebuie sa fim surprinsi de depozitia: „Biserica se bucura de pace in toata Iudeea, Galileea si Samaria.” Meyer spune ca: „De aici s-a dedus, de la intreaga intamplare din Fapte 8:3, 9:30-31, ca pacea de care se bucura biserica era un rezultat al convertirii fostului lider dusman si al transformarii lui intr-un apostol zelos.”

Dar poate veti spune: fiind astfel imprastiati, nu distruge aceasta ideea de adunare? Intrebarii i s-a dat raspuns in aceasta prelegere. S-a spus ca, daca o furtuna la fel ca aceea care a maturat Galveston-ul, sau o epidemie, ca febra galbena din Memphis, sau un razboi, ca in timpul caruia s-au dat lupte colosale intre state, sau persecutii ca in acest caz, pot imprastia peste tot, pentru o perioada de timp, membrii unei biserici individuale, dar acestea nu pot schimba semnificatia cuvantului biserica. Spre exemplu, cand Tarleton a atacat organul legislativ al Virginiei, membrii acesteia au zburat in toate directiile. Sau cand Howe si-a adus armata impotriva Philadelphiei, Congresul Continental s-a imprastiat, refugiindu-se in locuri sigure. In toate aceste cazuri insa, cine s-a gandit sa schimbe intelesul cuvintelor „Parlament” si „Congres”? Urmand sfatul lui Temistocle, intreaga ecclesie a Atenei a parasit orasul sacru si s-a refugiat pe corabii din fata invaziei persane. Cu toate acestea, cuvantul ecclesia a continuat sa-si pastreze semnificatia.

(3) Exista o a treia explicatie posibila. Poate sa va placa mai mult decat mie. Aceasta nu se armonizeaza insa cu o afirmatie din prima prelegere. Totusi, elimina sprijinul teoriei bisericii universale si invizibile.

Mayer intelege ecclesia in Fapte 9:31 intr-un sens colectiv, insa nu o colectivitate a crestinilor, ci una a bisericilor. Afirmatia lui este: „Observati, mai mult decat atat, citirea corecta ecclesia (numarul singular), infatiseaza unitatea, prin care Luca cuprindea intreaga sfera a crestinatatii, care includea bisericile care deja erau formate si pe cele in curs de formare.” Observati ca, atunci cand el se refera la cuvantul biserica, include bisericile, nu crestinii in general. Unii dintre baptisti urmeaza linia de interpretare a lui Mayer. Hovey in Hackett on Acts da impresia ca il citeaza pe Mayer pe un ton aprobator. Aceasta explicatie, necesarmente implica existenta, la acea vreme, a mai multor biserici organizate in Iudeea, Samaria si Galileea, despre care noi nu avem nici o mentionare istorica clara. Adevarat, Filip a evanghelizat orasul Samariei si a existat timp suficient, in cei trei ani dupa convertirea lui Saul, pentru formarea unor noi biserici, asta daca am putea merge cu relatarea atat de departe. Daca Mayer ar avea dreptate, fireste, eu atunci as gresi cu privire la afirmatia ca termenul ecclesia nu poate fi folosit intr-un sens colectiv, care sa cuprinda mai multe biserici individuale.

Explicatia mea am oferit-o la paragrafele (1) si (2). Acum, daca o teorie armonizeaza toate cele 231 de utilizari ale unui cuvant in afara de una, dand o explicatie posibila acesteia, teoria este demonstrata.

VIII. Urmatoarea categorie de referinte scripturale pe care ati avut dorinta sa le explic sunt reprezentate de Efeseni 1:22,23; Coloseni 1:18; 1 Petru 2:5; Evrei 3:6; Ioan 10:16. Prima mea observatie este ca epistolele Efeseni si Coloseni au fost scrisori circulare care trebuiau citite si altor biserici, cu aplicatii de acelasi fel. Din aceasta cauza, folosirea termenului este mult mai generala decat in cazul altor scrisori. Folosirea generala, totusi, nu exclude, ci chiar necesita o aplicare specifica la oricare biserica individuala, dupa cum arata Efeseni 2:21, 22, R.V.10 La fel, prima scrisoare a lui Petru a fost scrisa sfintilor din diaspora Asiei Mici si nu vreunei biserici individuale. La fel, atunci cand zice: „voi sunteti pietre vii, ziditi ca o casa duhovniceasca”, el nu intelege prin asta ca toti sfintii din Asia Mica alcatuiesc o singura biserica. Pentru a spune doar atat, in mod sigur ideea aceasta nu apartine baptistilor. Ea vine de asemenea in contradictie cu documentele din Faptele Apostolilor, care sustin plantarea mai multor biserici individuale printre evreii si nationalitatile Asiei Mici, ignorand si cele sapte biserici ale Apocalipsei, care existau in aceeasi zona. Dar Petru intelege folosind cuvantul „casa” in sens generic, ca oricand si oriunde se aduna destui pentru a forma o biserica individuala, aceea va fi o casa spirituala, in care se aduc jertfe duhovnicesti, acceptabile pentru Dumnezeu, prin Isus Cristos. La fel ca in Efeseni 2:21, 22, R.V., apostolul, in momentul scrierii, schimba sensul general sau abstract al ideii de biserica, in biserici individuale. Traducerea lui Murdock, a Peshitei Siriace, reda: „Si de asemenea, ca pietre vii, sunteti ziditi pentru a deveni temple spirituale” – 1 Petru 2:5.

Caracteristic scrisorilor circulare este folosirea termenilor in forma generala, care trebuie sa gaseasca expresii concrete, in forme individuale. Daca cineva ar scrie o scrisoare circulara tuturor baptistilor texani, sau tuturor bisericilor baptiste din Texas, ar observa ca este destul de dificil sa se abtina de la a folosi unele expresii generale, care trebuie lasate la latitudinea fiecarei biserici individuale pentru a face aplicatia specifica. Din moment ce scrisoarea circulara numita Epistola catre Efeseni foloseste mai multi termeni generali decat orice alta scrisoare, este un caz fericit ca am fost atat de feriti de interpretarea gresita a generalizarilor ei prin trei cazuri distincte de aplicatii specifice la aceasta biserica din Efes in: Fapte 20:28,29; Efeseni 2:21,22; I Timotei 3:14, 15.

Epistola catre Evrei este mult mai generala in adresare decat celelalte doua epistole amintite si nu avem decat sa aplicam acelasi principiu de interpretare de mai inainte pentru a intelege Evrei 3:6 – „casa Lui sintem noi.” Cu siguranta ca scriitorul nu a intentionat niciodata sa spuna ca toti crestinii evrei alcatuiesc o singura biserica. De asemenea, pentru a nu spune mai mult, si aceasta este o idee care nu apartine baptistilor. Stim ca este o idee nescripturala, pentru ca il contrazice pe Pavel in Galateni 1:22. Este absolut ilogic sa oferi ca exemple Evrei 3:6 sau 1 Petru 2:5 pentru a sustine ideea asa numitei „bisericii universale”. Daca adeptii acestei idei insista in negarea bisericii individuale din aceste cazuri, atunci eu pretind ca ei sa se tina de text si sa pretinda in ambele cazuri „evrei si numai evrei”11; deoarece, o scrisoare a fost adresata tuturor evreilor elenisti convertiti din Asia Mica, iar cealalta a fost trimisa la toti evreii convertiti din Palestina. Asta nu doar ca ii exclude din adunarea universala in care evreii si neamurile alcatuiesc un om nou, ci ii impinge spre absurditatea de a avea pe pamant o biserica evreiasca mare cat Asia Mica si numai atat de mare si o alta biserica mare cat Iudea si numai atat de mare, iar aceasta lasa pe dinafara tot restul de evrei convertiti ai diasporei si ii pune pe aparatorii acestei idei in conflict cu istoria prezentata in Scripturi, care mentioneaza multe biserici individuale in aceste zone. Pentru a va arata diferenta dintre folosirea generala a termenului „biserica” intr-o circulara cu adresare diversa si folosirea directa si individuala a termenului, comparati utilizarea cuvantului „biserica” in Apocalipsa, cu utilizarea termenului in Epistola catre Efeseni. In cele douazeci de cazuri de folosire a termenului din Apocalipsa avem o sesime din utilizarea nou testamentala.

Cateva cuvinte despre Ioan 10:16 – „Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.” Pasajul acesta este o puternica confirmare a primei mele prelegeri. Biserica este considerata in mod abstract, adica in sensul unei institutii in care Cristos si-a propus sa faca din doi, evrei si natiuni, un singur om. In fiecare biserica individuala unde evreii si natiunile au fost amestecati, scopul lui Cristos este implinit doar partial. Dar in adunarea universala glorificata, scopul este implinit in intregime.

Cand in unele paragrafe anterioare ale Scripturii Cristos este reprezentat ca si cap peste toate lucrurile bisericii – trupul Sau, in mod simplu veti gasi necesitatea unor afirmatii de felul:

El este Capul peste toate lucrurile bisericii Sale de pe pamant, ca institutie.

El este Capul peste toate lucrurile fiecarei biserici individuale de pe pamant.

El este Capul peste toate lucrurile adunarii Sale universale din glorie.

Mai raman sa fie luate in discutie alte doua referinte biblice, cea din Efeseni 5:25-27, Evrei 12:18-24 si atunci toate intrebarile voastre vor avea raspuns. Acestora le voi acorda o atentie deosebita pentru ca ele au fost citate in prima prelegere in legatura cu biserica universala. La Evrei 12:23, intrebarea dumneavoastra era: „Timpul verbului ‚v-ati apropiat’ nu dovedeste existenta prezenta a adunarii universale? Cum se putea spune mai clar decat atat, ‚v-ati apropiat’?”

La care raspunsul meu este:

In Galateni capitolul 4, Pavel spune ca Agar si Sara, in alegorie, reprezinta cele doua legaminte. Agar, sau Muntele Sinai, in Arabia, corespunde Ierusalimului de acum si semnifica legamantul Legii, care duce in robie. Sara, sau Muntele Sionului, corespunde Ierusalimului ceresc, el este legamantul harului si conduce la libertate.

Deci, cand Evrei 12 afirma: „nu v-ati apropiat de un munte care se putea atinge” (vezi Muntele Sinai), aceasta inseamna pur si simplu ca voi nu sunteti sub legamantul Legii, cu perspectivele sale amenintatoare. Si cand adauga, „v-ati apropiat de Muntele Sion” (timpul perfect) aceasta iarasi inseamna simplu, ca noi suntem sub legamantul harului cu promisiunile si perspectivele sale minunate. Cu alte cuvinte, ceea ce am primit si avem noi acum este un legamant, un mod, un standard de viata si suntem sub prescriptiile sale si motivati de perspectivele sale glorioase.

Dar o exegeza fundamentata pe timpul acelui verb, care afirma ca crestinii au obtinut deja toate acele lucruri minunate ale legamantului harului enumerate in acest pasaj, este sarita de pe fix.

Acel Ierusalim este ceresc si pentru ca el nu exista inca, se afla in antiteza cu Ierusalimul de acum. Acestea sunt orasul si tara aratate in Evrei 11, spre care au privit credinta si speranta patriarhilor. Aceasta a fost o posesiune a lor doar in sensul ca ei au fost facuti mostenitori ai unei mosteniri promise, pastrate in ceruri pentru ei. Avraam si alti mostenitori ai acestei promisiuni, au locuit cu rabdare in corturi „pentru ca asteptau cetatea care are temelii tari, al carei mester si ziditor este Dumnezeu”. Si toti patriarhii „au murit in credinta” fara sa primeasca ce le fusese promis, doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe si „toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit; pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa n-ajunga ei la desavarsire fara noi” – Evrei 11. De asemenea, mai avem si Evrei 12:1, sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte, nu ca am si castigat premiul sau ca am ajuns desavarsiti – compara cu I Corinteni 9:25-27, Filipeni 3:7-14; II Timotei 4:6-8.

Domnul nostru Insusi a facut promisiunea: „Cei cu inima curata vor vedea pe Dumnezeu.” Dar noi inca nu am ajuns in fata lui „Dumnezeu Judecatorul”. Ioan, in revelatia Cetatii Ceresti, cu adunarea sa universala, ne spune vremea castigarii premiului „Si ei vor vedea fata Lui” – Apocalipsa 22:4.

Ilustratia din Evrei capitolul 12 este aceea a unei curse de la jocurile olimpice. Atingerea tintei marca sfarsitul cursei. Acolo statea un judecator care, atunci cand se sfarsea cursa, acorda premiul invingatorului. In alergarea crestina, scopul este invierea, si abia dupa aceea va veni premiul (vezi Filipeni 3:7-14 si II Timotei 4:6-8). Abia atunci venim in fata lui Dumnezeu ca Judecator, care va acorda premiul. Evrei 12:2 citeaza chiar exemplul Domnului nostru, bucuria care-i era pusa inainte era in perspectiva si s-a realizat cand a vazut rodul suferintelor Lui si a fost inviorat.

Ingerii-martori ne viziteaza, nevazuti, acum, in casa noastra pamanteasca, dar atunci vom merge noi in casa cereasca a miliardelor de ingeri.

Acum, pe pamant, sangele lui Cristos curateste constiintele noastre de faptele moarte ca acestea sa-L serveasca pe Dumnezeul cel viu. Dar acolo, noi intram in adevarata Sfanta a Sfintelor si privim locul unde Isus, mediatorul noului legamant, a stropit cu sangele Sau, care vorbeste pentru noi mai bine decat sangele lui Abel, tronul milei, pentru a face ispasire pentru pacat. Ca inainte alergator, Domnul Insusi a trecut dincolo de val. Siguranta acestei treceri este acum doar o nadejde slavita care se afla inaintea noastra, pe care o avem ca o ancora a sufletului, o speranta sigura si neclintita – Evrei 6:17-19.

Noi inca nu ne-am alaturat, in aceste trupuri, „duhurilor celor neprihaniti facuti desavarsiti” si nici nu am intrat in „adunarea in sarbatoare si in biserica intailor nascuti care sunt scrisi in ceruri”. Cand citim Apocalipsa capitolele 21 si 22, cantam cantarea de lauda: „O, cand voi intra in curtile tale, oras al Dumnezeului meu!”

Intrebarea dumneavoastra referitoare la Efeseni 5:25-27 este similara. „Versetul 29 declara ca Cristos isi ingrijeste si hraneste biserica, precum sotul isi ingrijeste sotia. Nu reclama aceasta existenta unei biserici universale?”

Iata raspunsul meu:

Hranirea si ingrijirea din versetul 29 se refera la situatia de dupa casatorie, dupa cum arata contextul, iar nunta lui Cristos cu Mireasa Sa este cu mult in viitor (vezi de asemenea Apocalipsa 19:7-9; 21:2, 9, 10). Fie el aplicat, gresit insa, si statutului de dinainte de casatorie, nu conteaza. Forta oricarui argument in aceasta problema sta in timpul verbelor „a hrani si a ingriji”. Sa dam argumentului frau liber si sa vedem ce dovedeste el de fapt. In intreg pasajul, Cristos si Biserica ne sunt infatisati sub simbolurile mirelui si miresei. Biserica este conceputa ca o unitate de persoane si toate verbele alocate si anume „a iubi, a se da pe sine, a curata, a ingriji, a hrani” urmeaza cerintele simbolurilor. Dar atunci cand revenim la fapte concrete, noi vedem ca:

1. Acea dragoste, a Mirelui pentru Mireasa, in eternitate, a precedat existenta oricarei parti a bisericii.

2. Daruirea de Sine a precedat existenta celei mai mari parti din biserica.

3. Curatirea (si ingrijirea si hranirea daca sunt aplicate gresit) se aplica procesului de pregatire al fiecarui madular care urca la randul sau pe scena vietii de-a lungul intregii dispensatii evanghelice12 de la Adam pana la a doua venire a lui Cristos.

4. Prezentarea bisericii perfecte si depline urmeaza celei de-a doua veniri a lui Cristos.

5. Ingrijirea si hranirea (aplicate corect) bisericii perfecte urmeaza dupa prezentarea sa in glorie.

Acum, daca timpul prezent al hranirii si ingrijirii, dovedeste existenta adunarii universale, nu dovedeste oare folosirea timpului trecut in cazul verbului „a iubi” existenta vreunei biserici universale inainte de crearea omului? Atunci de ce timpul unui singur verb are mai multa forta decat altul asemanator, in aceeasi constructie gramaticala? A-l accepta ar fi absurd si exagerat si astfel argumentul bazat pe timpul verbului, in acest caz, nu are nici o greutate.

APENDIX

Scopul acestui apendix este sa permita predicatorului care are o pregatire medie si putine carti, necunoscator de limba greaca, sa-si formeze propria concluzie asupra ecclesiei, pe baza unui studiu inductiv al utilizarii cuvantului. In afara citatelor mentionate in cea de-a doua prelegere, am si cateva citate din clasici, suficiente pentru scopul propus. Acestea va vor ajuta sa faceti distinctia intre ecclesia individuala, sau corpul administrativ chiar si al celui mai mic stat grec si panegyros (intrunirea festiva, generala) in care se adunau toti cetatenii statelor grecesti. Prin aceste unelte, chiar un predicator neinvatat poate intelege cat de potrivita este numirea marii adunari ceresti din glorie si biserica intailor nascuti (panegyros kai ecclesia), in antiteza cu adunarea individuala de pe pamant.

Este oferita intreaga folosire din Noul Testament, deoarece foarte putini predicatori din zona rurala au in posesia lor The Englishmen’s Greek Concordance.

Uzanta Septuagintei este oferita de asemenea in intregime, prin citarea tuturor exemplelor din The Tromminus Concordance (1718). Aceasta folosire este privita a fi extrem de valoroasa din trei motive:

Foarte putini predicatori au acces la o concordanta a Septuagintei.

Intregul mod de intelegere si ideile lor au fost derivate din falsele generalizari ale marilor invatati pedobaptisti, Harnack, Hatch, Hort si Cremer, etc., care, vazand ca ecclesia traduce uneori ebraicul qahal, au fortat sensul ecclesiei impunandu-i toate intelesurile din celelalte contexte. Observati ca nu avem nimic de a face cu termenul qahal, decat acolo unde este tradus cu ecclesia.

Printr-un studiu inductiv al tuturor pasajelor in care apare termenul ecclesia veti vedea voi insiva ca in Septuaginta niciodata nu semnifica „tot Israelul” fie el adunat sau neadunat, ci de fiecare data denota o strangere impreuna, o adunare.

Aceasta uzanta clasica si in special a Septuagintei are o importanta deosebita pentru dumneavoastra, deoarece dupa cum am afirmat in prima prelegere, scriitorii Noului Testament nici nu au inventat cuvantul si nici nu i-au atribuit un sens neobisnuit. Apostolii si crestinii timpurii au fost mult mai familiari cu Septuaginta decat cu versiunea ebraica. De obicei din aceasta au citat ei. Ei au scris in greaca, unei lumi vorbitoare de limba greaca, si au folosit cuvintele grecesti in asa fel incat vorbitorii de greaca sa-i inteleaga.

Folosirea termenului baptizo intr-un sens nou si sacru este o inventie a pedobaptistilor. La fel stau lucrurile si cu ecclesia, careia i s-a atribuit un sens nou, cu totul special. Scopul ecclesiei lui Cristos si conditiile de membralitate au fost intr-adevar diferite de cele ale ecclesiei clasice sau din Septuaginta. Insa cuvantul isi pastreaza semnificatia obisnuita. In determinarea semnificatiei, vom privi la uzanta literala, comuna. Daca uneori vom gasi ca este folosit intr-un sens general sau figurat, aceste cazuri putine, ar trebui armonizate cu sensul literal comun.

LITERATURA CLASICA GREACA

Ecclesia. Sensul de baza este: o adunare organizata a cetatenilor, convocata cu regularitate, in antiteza cu alte intruniri.

Tucidide 2:22 – „Pericle, vazandu-i furiosi de starea prezenta a lucrurilor… nu i-a chemat la adunare (ecclesia) sau la vreun alt fel de intrunire.”

Demostene 378:24 – „Cand dupa aceasta adunarea (ecclesia) s-a incheiat, ei s-au adunat impreuna si au planuit… Pentru ca viitorul ramanea inca nesigur, intruniri si discursuri de toate felurile au avut loc in piata. Ei s-au temut ca o adunare (ecclesia) ar fi convocata fara veste, etc.” Compara diferentierea de aici, dintre un corp administrativ adunat pe baza legala si o simpla adunare neoficiala de oameni, cu afirmatia functionarului orasenesc, mentionata in Fapte 19:35, 40.

Si acum cateva exemple de folosire a ecclesiei individuale a mai multor state grecesti:

Tucidide 1:87 – „Avand de spus asemenea lucruri, el insusi, intrucat era magistrat, a pus problema la vot in adunarea (ecclesia) spartanilor.”

Tucidide 1:139 – „Si atenienii, facand o casa (sau adunare, ecclesia) in libertate, si-au impartasit sentimentele.”

Aristofan actul 169 – „Dar va interzic sa chemati o adunare (ecclesia) pentru plata tracilor.”

Tucidide 6:8 – „Si atenienii, chemand o adunare (ecclesia)… au votat, etc.”

Tucidide 6:2 – „Si cei din Siracuza si-au ingropat mortii lor, convocand o adunare (ecclesia).”

Mentionarile istorice cu privire la intrunirile administrative ale acestor mici state independente care se guvernau singure, cu sedinte constituite pe baza legislativa, cu discutii libere, cu hotararile luate prin vot, fie ca este ecclesia spartanilor, a tracilor, a locuitorilor Siracuzei, ori a atenienilor, se aseamana destul de mult cu practica bisericilor baptiste individuale si independente de astazi.

Panegyros – reprezinta o adunare festiva, a tuturor cetatenilor, din toate orasele-state grecesti.

Decret. Ap. Demos: 526,16 – „Trimisii la adunarile festive (panegyros) din Grecia.”

Platon, Hip. 363 – „Urcand pe Olimp, adunarile festive (panegyros) ale grecilor.”

Pindar – „Adunarea universala (panegyros) in onoarea lui Zeus (Jupiter).”

Isocrate – 41 A: – „Adesea m-am minunat de toti aceia care au organizat festivalele universale (panegyros).”

Eschil Teb. 220 – „Fie ca binevoitoarea multime (panegyros) a zeilor, sa nu paraseasca cetatea cat voi trai.”

Tucidide 5:50 – „Si frica a luat nastere in adunarea generala (panegyros) pentru ca lacedemonienii13 ar putea veni inarmati.” Privind la aceasta folosire a termenilor, observati cat de sclipitoare si fina era deosebirea in gandirea greaca.

Adunarea generala, a tuturor cetatenilor, nu era pentru razboi, ci pentru pace. Sa nu vina spartanii inarmati la ea. Aceasta nu era pentru afaceri, ci pentru relaxare – era un timp de pace, bucurie si glorie.

In acea ingamfare fericita a grecilor, se presupunea ca toate fiintele ceresti erau prezente. Cat de fericit se adapteaza apostolul inspirat la folosirea greceasca a cuvantului, inaltandu-l prin aplicare la starea cereasca finala. Dumnezeu ca Judecator va fi acolo, iar nu Zeus. Miliardele de ingeri vor fi acolo, iar nu semi-zeii Greciei sau alte zeitati inferioare.

Acolo va fi o mareata adunare universala a multimii votantilor care transcende limitele unei mici natiuni grecesti14 – alcatuita din orice trib, din orice limba si din toate neamurile, evrei, romani, greci, barbari, sciti, sclavi si oameni liberi. Aici orice razboi a incetat, urmeaza pacea vesnica. Aici sunt conferite coroanele, nu laurii trecatori ai timpului, ci coroanele vietii, neprihanirii, bucuriei si gloriei.

SEPTUAGINTA

Citatele apartin concordantei lui Abraham Trommius (1718)15. Capitolele si versetele cartilor canonice sunt oferite conform cu Revised Version; iar pentru cartile apocrife, capitolele si versetele sunt in acord cu Haydock’s Douay Bible. Pentru a verifica textul grecesc, folositi Henry Barclay Sweet – Cambridge, 1891. Cuvantul marcat cu italice indica traducerea termenului Ecclesia.

Levitic 8:3 – „Si aduna toata obstea…” „Aduna toate adunarile.” Aici este folosit de fapt verbul ecclesiazo, pe care Trommius il citeaza ca substantiv.

Deuteronom 18:16 – „…In ziua adunarii…” (cu referire la convocarea de la Sinai).

Deuteronom 23:1, 2, 3, 8 – „Sa nu intre in obstea Domnului.” Folosit aici de patru ori, pentru a interzice in mod absolut admiterea in adunarea Domnului a anumitor categorii de oameni.

Deuteronom 31:30 – „Si a rostit Moise in auzul intregii obsti a Israelitilor cuvintele…”

Iosua 8:35 – „…nici un cuvant pe care Iosua sa nu-l fi citit in auzul obstii fiilor lui Israel…”

Judecatori 20:2 – „…s-au infatisat inaintea Domnului, la adunarea poporului lui Dumnezeu…”

Judecatori 21:5 – „Cine oare nu a venit la adunarea ce s-a tinut inaintea Domnului…”

Judecatori 21:8 – „…din Iabes-Galaad nu venise nimeni inaintea Domnului la adunarea din tabara…”

I Regi (I Samuel) 17:47 – „Si toata adunarea aceasta va cunoaste…”

I Regi 19:20 – „…dar cand au vazut acestia ceata proorocilor proorocind…”

III Regi (I Imparati) 8:14, 22, 55, 65 – „…A binecuvantat toata adunarea…” – „…in fata intregii adunari…” – „…a binecuvantat toata adunarea…” – „…strangandu-se adunare mare…”

I Paralipomena (I Cronici) 13:2, 4 – „si a zis David catre toata adunarea…”, „Atunci toata adunarea a zis…”

I Paralipomena 28:2 – „Si sculandu-se (in mijlocul adunarii) regele David a zis…” Cuvintele din paranteza nu exista in textul ebraic, si astfel, nici in versiunea engleza.

I Paralipomena 28:8 – „Si acum, inaintea ochilor a tot Israelul, a adunarii Domnului…”

I Paralipomena 29:1 – „…a zis regele David catre toata adunarea…”

I Paralipomena 29:10 – „Atunci a slavit regele David pe Domnul inaintea a toata adunarea…”

I Paralipomena 29:20 – „Apoi a zis David catre toata adunarea…”

II Paralipomena (II Cronici) 1:3, 5 – „Apoi s-a dus Solomon si toata adunarea…”, „…Pe acesta il cerceta Solomon cu adunarea.”

II Paralipomena 6:3, 12, 13 – „Apoi si-a intors regele fata sa si a binecuvantat toata adunarea lui Israel caci toata adunarea israelitilor sta inainte.” „…stand… inaintea adunarii israelitilor…” „…si-a plecat genunchii inaintea intregii adunari…”

II Paralipomena 7:8 – „…a facut Solomon sarbatoare de sapte zile, si impreuna cu el a praznuit tot Israelul, adunare foarte mare…”

II Paralipomena 20:5, 14 – „Iar Iosafat a stat in mijlocul adunarii lui Iuda…” „…s-a pogorat Duhul Domnului in mijlocul adunarii…”

II Paralipomena 23:3 – „Aici a facut toata adunarea legamant…”

II Paralipomena 28:14 – „Atunci ostasii au luat robi si prazile inaintea capeteniilor ostirii si a intregii adunari…”

II Paralipomena 29: 23, 32 – „Apoi au adus … inaintea regelui si a adunarii… Numarul vitelor pentru arderile de tot, aduse de cei ce se adunasera…”

II Paralipomena 30:2, 4, 13, 17, 23, 24, 25 – „…regele si capeteniile si toata adunarea din Ierusalim…” „Acest lucru a placut regelui si intregii adunari.” „…adunarea a fost foarte mare.” „Fiindca in adunare erau multi din cei care nu erau curati…” „Si a hotarat toata adunarea…” „…capeteniile dadusera de asemenea celor ce se adunasera…” „Si s-a veselit toata obstea lui Iuda…”

I Ezdra (Ezra) 2:64 – „Deci toata adunarea la un loc se alcatuia din patruzeci si doua de mii trei sute saizeci de oameni.”

I Ezdra 10:1 – „…s-a strans la el o mare multime…”

I Ezdra 10:8 – „Si cel ce nu va veni pana in trei zile… va fi indepartat din obstea celor ce fusesera in robie.”

I Ezdra 10:12 – „Si raspunzand toata adunarea, a zis…”

I Ezdra 10:14 – „Deci sa ramana capeteniile noastre pentru intreaga obste…” (Sinaitica)

Neemia 5:7 – „Si am facut impotriva lor o adunare mare.”

Neemia 5:13 – „,Amin’ – zise toata adunarea.”

Neemia 7:66 – „ Adunarea intreaga a fost de patruzeci si doua de mii trei sute saizeci de suflete.”

Neemia 8:2 – „Si carturarul Ezdra a adus Legea inaintea adunarii…”

Neemia 8:17 – „Toata obstea celor ce se intorsesera din robie…”

Neemia 13:1 – „…Amonitul si Moabitul nu pot fi primiti niciodata in adunarea lui Dumnezeu.”

Iov 39:28 – „Ma ridic in adunare si plang dupa ajutor.”

Psalmul 21:24 (22:22) – „…in mijlocul adunarii te voi lauda…”

Psalmul 21:29 (22:25) – „De la Tine este lauda mea in adunare mare…”

Psalmul 25:5 (26:5) – „Urat-am adunarea celor ce viclenesc…”

Psalmul 25:12 (26:12) – „…intru adunari Te voi binecuvanta, Doamne.”

Psalmul 34:17 (35:18) – „Lauda-Te-voi, Doamne, in adunare mare…”

Psalmul 39:12 (40:9) – „Bine am vestit dreptate in adunare mare…”

Psalmul 67:27 (68:26) – „In adunari binecuvantati pe Dumnezeu.”

Psalmul 88:6 (89:5) – „Lauda-vor cerurile … in adunarea sfintilor.”

Psalmul 106:32 (107:32) – „Inaltati-L pe El in adunarea poporului…”

Psalmul 149:1 – „Cantati lauda Lui … in adunarea celor cuviosi.”

Proverbe 5:14 – „In plina adunare si in mijlocul obstei”

Ieremia 31:8 – „O mare adunare” – in loc de mare multime – varianta de interpretare

Plangeri 1:10 – „Sa nu intre in obstea ta!”

Ezechiel 32:3 – Codexul A reda: „adunarea (ecclesia)” – inteles de fapt grup de oameni, multime.

Ioil 2:16 – „Adunati poporul, vestiti o adunare sfanta…”

Miheia (Mica) 2:5 – „… Sa arunce funia pentru sortii vostri in obstea Domnului…”

SCRIERILE APOCRIFE16

IUDITA

6:21 – „Si Ozias l-a luat din adunare acasa la el…”

7:29 – „Si s-a facut mare plangere in mijlocul adunarii…”

13:29 – „In adunarea poporului.”

14:6 – „…a vazut capul lui Olophernes in mana unui om din adunarea poporului…” (o varianta).

ECLESIASTICUL

15:5 – „…in mijlocul adunarii va deschide gura lui.”

21:19 – „Gura inteleptului se va cauta intru adunare.”

23:32 – „Aceasta la adunare se va duce…”

24:2 – „Intru adunarea Celui Preainalt…”

26:5 – „de para cetatii, de adunarea poporului…”

31:12– „…milosteniile lui le va povesti adunarea.”

33:22 – „…povatuitorii adunarii, bagati in urechi.”

38:43 – „Dar la adunare nu vor trece mai sus…”

39:14 – „…lauda lui o va vesti adunarea.”

44:15 – „…lauda lor o vesteste adunarea.”

50:15 – „…inainte a toata adunarea lui Israel.”

50:22 – „A ridicat mainile sale peste toata adunarea…”

I MACABEI

2:56 – „Caleb, pentru ca a marturisit in adunare…”

3:13 – „…Iuda a strans cu sine adunare…”

4:59 – „…Iuda si fratii lui si toata adunarea lui Israel…”

5:16 – „…s-a adunat multime mare…”

14:19 – „…s-a citit inaintea adunarii in Ierusalim…”

Scurta observatie asupra uzantei din Septuaginta

Marturia invocata aici este univoca. Este solida asemeni unei falange macedonene. Din cele nouazeci si doua de cazuri unii au incercat sa para ca patru dintre ele se refera la ecclesii „neadunate”. Cele patru exceptii sunt: I Regi 8:65; I Cronici 28:8; Ezra 10:8; Ezechiel 32:3. Studiati-le in context si judecati voi insiva. Primele doua sunt clare si nu necesita explicatii.

In Ezra, „adunarea fiilor robiei” semnifica pur si simplu cei 42.360 de evrei reintorsi din captivitatea babiloniana, adunati in mod repetat.

In Ezechiel 32:3 o traducere nedemna de incredere pune ecclesia in locul multimilor de popoare. Dar fie ca se traduce multime de popoare sau adunare ideea se pastreaza. Xerxes, Timor, Napoleon si multi altii si-au alcatuit o mare armata din multimi de popoare. Observati conditiile de membralitate din Deuteronom 23 si Neemia 13.

Noua si monumentala Concordanta a Septuagintei intocmita de Hatch si Redpath, in cinci volume, editata la Oxford in 1893, va ofera informatiile suplimentare (care nu sunt citate de Trommius) dintr-un text sau altul, ca de exemplu:

Cartile canonice

Deuteronom 4:10; 9:10; I Regi 12:3 (din Codexul A); II Cronici 10:3; 29:28, 31; 30:25; toate traduse cu adunare in Revised Version. Ezechiel 32:23 (din Codexul A), tradus cu multime.

Cartile apocrife

Iudita 6:19, 21 – adunare.

I Macabei 14:9 – adunari in loc de piete.

ALTE VERSIUNI ALE VECHIULUI TESTAMENT IN LIMBA GREACA

Levitic 4:14, 21; 16:17; Psalmul 40:9, 10; Proverbe 26:26; Ieremia 26:17; 44:14 – toate traduse cu adunare in Revised Version. Si Ezechiel 23:47; 26:7; 27:27; 32:22, traduse toate cu multime.

Uzanta Vechiului Testament se ridica la 114 cazuri de folosire, aproape egale cu uzanta Noului Testament. Niciunul din cele 114 cazuri nu semnifica o ecclesie neadunata.

NOUL TESTAMENT – VERSIUNEA COMUNA17

Matei 16:18 – „…voi zidi Biserica Mea…”

Matei 18:17 – „…Spune-l Bisericii; daca nu vrea sa asculte nici de Biserica…”

Fapte 2:47 – „Domnul adauga in fiecare zi la adunarea lor…”*

Fapte 5:11 – „O mare frica a cuprins toata adunarea.”

Fapte 7:38 – „El a fost acela care in adunarea…”

Fapte 8:1 – „Bisericii din Ierusalim…”

Fapte 8:3 – „…Facea prapad in Biserica.”

Fapte 9:31 – „Bisericile … aveau pace…”*

Fapte 11:22 – „Bisericii din Ierusalim…”

Fapte 11:26 – „Au luat parte la adunarile Bisericii.”

Fapte 12:1 – „Unii din Biserica…”

Fapte 12:5 – „Biserica nu inceta sa inalte rugaciuni…”

Fapte 13:1 – „Biserica din Antiohia…”

Fapte 14:23 – „…presbiteri in fiecare Biserica.”

Fapte 14:27 – „Au adunat Biserica…”

Fapte 15:3 – „Au fost petrecuti de Biserica…”

Fapte 15:4 – „Au fost primiti de Biserica…”

Fapte 15:22 – „Apostolii si presbiterii cu toata adunarea…”*

Fapte 15:41 – „…Intarind Bisericile.”

Fapte 16:5 – „Bisericile se intareau in credinta.”

Fapte 18:22 – „A urat de bine Bisericii…”

Fapte 19:32 – „Adunarea era in invalmaseala…”

Fapte 19:39 – „…O adunare legala.”*

Fapte 19:41 – „Dupa aceste cuvinte, a dat drumul adunarii…”

Fapte 20:17 – „A chemat pe presbiterii Bisericii…”

Fapte 20:28 – „…sa pastoriti Biserica Domnului…”

Romani 16:1 – „…Este diaconita a Bisericii din Chencrea.”

Romani 16:4 – „…Toate Bisericile neamurilor.”*

Romani 16:5 – „Salutati si Biserica…”*

Romani 16:16 – „Toate Bisericile lui Cristos…”

Romani 16:23 – „…Gazda mea si a intregii Biserici.”

I Corinteni 1:2 – „…Biserica lui Dumnezeu…”

I Corinteni 4:17 – „…invat eu pe oameni … in toate Bisericile.”

I Corinteni 6:4 – „…Pe care Biserica nu-i baga in seama.”

I Corinteni 7:17 – „Randuiala pe care am asezat-o in toate Bisericile…”

I Corinteni 10:32 – „…nici pentru Biserica lui Dumnezeu.”

I Corinteni 11:16 – „…Bisericile lui Dumnezeu.”

I Corinteni 11:18 – „Cand va adunati laolalta ca si Biserica…”*

I Corinteni 11:22 – „Biserica lui Dumnezeu…”

I Corinteni 12:28 – „Dumnezeu a randuit in Biserica…”

I Corinteni 14:4 – „…Zideste sufleteste Biserica.”

I Corinteni 14:5 – „…sa capete Biserica zidire sufleteasca.”

I Corinteni 14:12 – „…In vederea zidirii sufletesti a bisericii.”

I Corinteni 14:19 – „Dar in Biserica…”

I Corinteni 14:23 – „Daca s-ar aduna toata Biserica…”

I Corinteni 14:28 – „…Sa taca in Biserica.”

I Corinteni 14:33 – „…In toate Bisericile sfintilor.”

I Corinteni 14:34 – „…Sa taca in Biserici.”*

I Corinteni 14:35 – „…Pentru o femeie sa vorbeasca in Biserica.”

I Corinteni 15:9 – „…Am prigonit Biserica lui Dumnezeu.”

I Corinteni 16:1 – „…Bisericilor Galatiei.”

I Corinteni 16:19 – „Bisericile din Asia…”

II Corinteni 1:1 – „…Catre Biserica lui Dumnezeu.”

II Corinteni 8:1 – „Bisericile Macedoniei…”

II Corinteni 8:18 – „Prin toate Bisericile…”

II Corinteni 8:19 – „…A fost ales de Biserici.”

II Corinteni 8:23 – „Trimisii Bisericilor…”

II Corinteni 8:24 –„…Inaintea Bisericilor.”

II Corinteni 11:8 –„Am despoiat alte Biserici…”

II Corinteni 11:28 – „…Pentru toate Bisericile.”

II Corinteni 12:13 – „…decat celelalte Biserici.”

Galateni 1:2 – „…catre Bisericile Galatiei.”

Galateni 1:13 – „…prigoneam … Biserica lui Dumnezeu.”

Galateni 1:22 – „…Bisericilor lui Cristos, care sunt in Iudea”

Efeseni 1:22 – „…Capetenie peste toate lucrurile Bisericii.”

Efeseni 3:10 – „…Sa cunoasca azi prin Biserica.”

Efeseni 3:21 – „…A Lui sa fie slava in Biserica…”

Efeseni 5:23 – „Cristos este capul Bisericii…”

Efeseni 5:24 – „…Biserica este supusa lui Cristos.”

Efeseni 5:25 – „…a iubit si Cristos Biserica.”

Efeseni 5:27 – „…Biserica slavita…”

Efeseni 5:29 – „…Ca si Cristos Biserica.”

Efeseni 5:32 – „…Vorbesc despre Cristos si despre Biserica.”

Filipeni 3:6 – „…Prigonitor al Bisericii.”

Filipeni 4:15 –„Nici o Biserica nu a avut legatura cu mine.”

Coloseni 1:18 – „…Capul trupului, al Bisericii.”

Coloseni 1:24 – „…Trupul Lui care este Biserica.”

Coloseni 4:15 – „…Bisericii din casa lui.”

Coloseni 4:16 – „…Biserica laodiceenilor.”

I Tesaloniceni 1:1 – „Biserica tesalonicenilor.”

I Tesaloniceni 2:14 – „…Bisericilor lui Dumnezeu.”

II Tesaloniceni 1:1 – „…Biserica tesalonicenilor.”

II Tesaloniceni 1:4 – „…Bisericile lui Dumnezeu.”

I Timotei 3:5 – „…cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu.”

I Timotei 3:15 – „…Biserica Dumnezeului celui viu.”

I Timotei 5:16 – „…Sa nu fie impovarata cu ele Biserica.”

Filimon 2 – „…Biserica din casa ta.”

Evrei 2:12 – „…In mijlocul adunarii.”

Evrei 12:23 – „…Biserica celor intai nascuti.”

Iacov 5:14 – „…Sa cheme pe presbiterii Bisericii.”

III Ioan 6 – „…dragostea ta inaintea Bisericii.”

III Ioan 9 – „Am scris ceva Bisericii…”

III Ioan 10 – „…si-i da afara din Biserica.”

Apocalipsa 1:4 – „Ioan, catre cele sapte Biserici…”

Apocalipsa 1:11 – „…Celor sapte Biserici.”

Apocalipsa 1:20 – „…ingerii celor sapte Biserici” … „Sapte sfesnice sunt sapte Biserici”

Apocalipsa 2:1 – „Ingerului Bisericii din Efes…”

Apocalipsa 2:7 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:8 – „Ingerului Bisericii din Smirna…”

Apocalipsa 2:11 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:12 – „Ingerului Bisericii din Pergam…”

Apocalipsa 2:17 – „…Sa asculte ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 2:18 – „Ingerului Bisericii din Tiatira…”

Apocalipsa 2:23 – „Si toate Bisericile vor cunoaste…”

Apocalipsa 2:29 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:1 – „Ingerului Bisericii din Sardes…”

Apocalipsa 3:6 – „…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:7 – „Ingerului Bisericii din Filadelfia…”

Apocalipsa 3:13 –„…Ce zice Bisericilor Duhul.”

Apocalipsa 3:14 – „Ingerului Bisericii din Laodicea…”

Apocalipsa 22:16 – „…Sa va marturiseasca aceste lucruri in Biserici.”*

Observatii asupra uzantei din Noul Testament

Doar patru dintre aceste cazuri prezinta o oarecare dificultate, in clasificarea sau in interpretarea lor. Acestea sunt: Fapte 9:31 (R.V.); Efeseni 1:22; Coloseni 1:18,24; iar acestea, impreuna cu „turma” din Ioan 10:16 si „casa” din 1 Petru 2:5, au fost discutate in prelegerea a doua.

1 Greceşte: Petros.

2 Greceşte: petra.

3 Vezi nota 9.

4 Indexul poate fi găsit la sfârşitul acestei lucrări – n. ed.

5 Sau: supraveghetori – n.tr.

6 protestanţi care practică botezul copiilor – n. tr.

7 stropire, turnare sau imersie – n.tr.

8 Textus Receptus redă expresia men oun ekklesiai, tradusă în KJV prin „Then … the Churches…” – Atunci bisericile… – n.tr.

9 În perioada scrierii acestei cărţi, descoperirea manuscriselor Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus (texul folosit de Wescott & Hort) era recentă şi inexactitatea lor încă nu fusese dovedită – n.tr.

10 Revised Version – prima traducere în limba engleză care are la bază manuscrisele Wescott & Hort. – n.tr.

11 Raţionamentul autorului este construit în jurul argumentului potrivit căruia negarea aplicaţiei specifice implică o Biserică Universală, compusă numai din evrei, din care naţiunile sunt excluse – n.ed.

12 Autorul nu înţelege prin aceasta o împărţire arbitrară a planului de mântuire în diferite epoci, ci afirmă că de la Adam şi până la a doua venire a Domnului, nimeni nu a fost mântuit decât în Cristos şi prin har, privind spre jertfa Sa fie prospectiv, fie retrospectiv – n.ed.

13 Sau spartanii – n. tr.

14 Autorul compară membrii ecclesiilor cetăţilor-stat greceşti cu membrii bisericilor individuale – n. ed.

15 În română, citatele sunt preluate din „Biblia Ortodoxă” – Bucureşti, 1994 – n.ed.

16 Citatele scrierilor apocrife sunt preluate din „Biblia Ortodoxă”, Bucureşti, 1994 – n.tr.

17 În limba română, citatele sunt preluate din versiunea Cornilescu, cu excepţia celor marcate cu asterisc, care provin din traducerea Societăţii Trinitarian Bible Society, Londra, 2002 – n.ed.

17 În limba română, citatele sunt preluate din versiunea Cornilescu, cu excepţia celor marcate cu asterisc, care provin din traducerea Societăţii Trinitarian Bible Society, Londra, 2002 – n.ed.

In limba romana de V.S. Avram

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s