,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ UNIVERSALĂ”

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” De Thomas M. Strouse PROBLEMA E xpresia „biserică universală, invizibilă” are o utilizare foarte răspândită în lumea creştină contemporană. De exemplu, romano-catolicii recunosc aspectul invizibil al bisericii, dar cu toate acestea, ei insistă asupra faptului că biserica invizibilă nu o precedă pe cea vizibilă. În plus, protestanţii sunt ataşaţi de acest concept de „biserică universală, invizibilă,” deoarece acesta este afirmat într-un mod expresiv în Westminster Confession. Mai mult decât atât, acest concept a pătruns şi în teologia şi practica baptistă. De exemplu, John Broadus, marele predicator şi erudit baptist face referire la acest concept în studiul său despre Matei 16:18 şi versetele următoare. De asemenea, baptiştii au asimilat acest concept în practica lor prin angajarea în ecumenism. Mai mult chiar, unii dintre baptişti susţin idea nescripturală potrivit căreia Duhul Sfânt îi botează pe credincioşi în „trupul invizibil, universal al lui Cristos.” Acest concept de „biserică” subminează nu numai teologia şi practica bisericii nou-testamentale locale pe care o găsim în ecclesiologia baptistă, ci şi moştenirea baptistă la care ei ar trebui să adere. ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ VIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” D eoarece nu există nici o menţiune biblică pentru termenul de “biserică invizibilă, universală,” se ridică evident întrebarea, „de unde a apărut această terminologie?” Pentru a răspunde la întrebare trebuie să recunoaştem că această terminologie este rezultatul evoluţiei ecclesiologiei începând încă din secolul al doilea. La puţin timp după încheierea perioadei ultimilor apostoli, termenul şi conceptul de „biserică catolică (universală)” a pătruns şi în ecclesiologia părinţilor ante-niceeni. Îmbrăţişarea de către Irineu a doctrinei succesiunii apostolice, precum şi evoluţia ierarhică în ecclesiologie, determinată de prea marea atenţie care i se acorda şi de idea nescripturală a episcopatului au dus la apariţia acestui concept eronat. În ceea ce priveşte cea de-a doua cauză, Ciprian a subliniat că episcopii bisericilor locale erau „esse” (existenţa însăşi) a bisericii şi nu doar „bene esse” (bunăstarea) bisericii. Mai mult, el a afirmat că pentru a fi în biserică trebuie să sprijineşti episcopul şi să asculţi numai de el. Aceste idei false au dus astfel la conceptul de „catolic,” sau de „biserică vizibilă universală.” Acest concept a fost exprimat de Ignatius, primul care a folosit termenul de „catolic” alături de „biserică.” De fapt, în scrisoarea pe care a scris-o bisericii din Smirna, el afirma că „oriunde este Isus Cristos, acolo este biserica catolică.” În plus, termenul „catolic” era folosit şi într-o scrisoare din anul 155 a bisericii din Smirna, în care se descria martiriul lui Policarp. Aşadar, răspunsul la întrebarea de mai sus este evident. Unii dintre părinţii timpurii au aplicat la ecclesiologia lor înţelegerile greşite pe care le aveau din Scriptură, facilitând astfel răspândirea erorii. Deci, odată cu evoluţia ierarhiei ecclesiastice a apărut şi nevoia de a re-defini [cuvântul] „biserică.” Ekklesia nu mai însemna doar adunările locale, ci acest cuvânt includea şi conceptul de catolicism, care a continuat să progreseze cu ajutorul anumitor expresii, cum ar fi aceea a lui Ciprian „extra nulla salus ecclesiam” (nu există mântuire în afara bisericii). În gândirea părinţilor bisericii primare, acestea au susţinut stabilirea unei conexiuni între soteriologie şi ecclesiologie. La sfârşitul secolului IV, conceptul de „biserică catolică” era deja ancorat puternic în practica şi scrierile ecclesiastice. Astfel, soteriologic şi ecclesiologic vorbind, botezul cu apă îl integra pe individ în „trupul vizibil, universal al lui Cristos.” ORIGINEA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” Î ncepând cu Augustin, ecclesiologia a deviat şi mai mult de la Scriptură. Augustin [354-430 d. Cr.], „marele teolog al bisericii de apus,” influenţat într-o mare măsură de neo-platonism a avut o controversă cu donatiştii. Aceştia criticau „biserica vizibilă” din cauza lipsei de puritate a membrilor ei, întrebând dacă biserica a fost în realitate divizată în două biserici, şi anume biserica impură din prezent şi biserica pură a viitorului. Percepând critica legitimă a donatiştilor cu privire la „biserica vizibilă” impură, Augustin a fost determinat să cupleze conceptul său de predestinare a celor aleşi cu conceptul ciprianic de „biserică catolică.” Prin urmare, „biserica” era „communion sanctorum,” comparată de Augustin cu o grădină închisă, echivalentul „unui anumit număr predestinat de sfinţi.” Berkhof sumarizează poziţia lui Augustin afirmând că „unitatea reală a sfinţilor şi, prin urmare, a bisericii este o unitate invizibilă.” Ingenuitatea lui teologică avea însă un efect dublu. Nu numai că l-a ajutat pe Augustin să se dea limpede la o parte din faţa criticii donatiştilor, ci de asemenea, ea a fost sursa erorilor ecclesiologice de mai târziu. Deşi Augustin nu a folosit termenul de „invizibil” alături de „biserica catolică,” de la el porneşte originea conceptului de „biserică catolică, invizibilă” şi aceasta din necesitate teologică. Astfel, prin secolul cinci existau cel puţin două concepte diferite ale [cuvântului] „biserică.” Pentru un „catolic,” care susţine regenerarea baptismală şi deci calitatea de membru neregenerat în biserică, adevărata biserică era universală, dar şi invizibilă. Pe de altă parte, pentru donatişti, care cereau şi practicau botezul credinciosului, precum şi calitatea de membru neprihănit în biserică, adevărata biserică era [adunarea] locală care practica disciplina bisericii şi alte concepte ale Noului Testament. UTILIZAREA CONCEPTULUI DE „BISERICĂ INVIZIBILĂ, UNIVERSALĂ” DE CĂTRE REFORMATORI Î n timpul erei creştine care a precedat Reforma, conceptul de „biserică” era cel puţin dublu. Anabaptiştii îşi susţineau conceptul lor de biserică locală, în timp ce catolicii îl susţineau pe al lor, şi anume, conceptul de „biserică universală (catolică).” Mai mult, rădăcinile acestui concept de „biserică catolică, invizibilă” îşi au originea în Augustin; cu toate acestea, nu a fost necesară popularizarea conceptului său până la Reformă. Când Luther s-a desprins de „Biserica Catolică,” el a păstrat totuşi câteva din doctrinele lor. În consecinţă, Luther a negat faptul că „biserica catolică” era externă în esenţă, subliniind însă că ea trebuia să se găsească în sfera universalului. Aşadar, pentru Luther, „biserica catolică invizibilă” era inclusă în biserica externă prin care Dumnezeu Îşi împarte harul Său. Reformatorii s-au mai abătut astfel cu un pas de la ecclesiologia Noului Testament, şi susţineau faptul că „biserica catolică, invizibilă” era dincolo de graniţele „bisericii catolice, vizibile.” „Ecclesia universalis” îi include astfel pe toţi cei care sunt salvaţi, indiferent dacă aparţin sau nu bisericii externe. CONCLUZII C onceptul de „biserică invizibilă, universală” îşi are originea în părinţii bisericii. În plus, de-a lungul secolelor, „biserica de stat” a contribuit la evoluţia acestui concept, abătându-se din ce în ce mai mult de la ecclesiologia Noului Testament. Se poate observa uşor că acest concept de „biserică catolică, vizibilă” a dus la cel de „biserică catolică invizibilă.” Romano-catolicii au avut ecclesiologia lor externă, vizibilă, protestanţii au avut ecclesiologia lor internă, invizibilă, iar anabaptiştii au avut ecclesiologia lor pură, vizibilă. Prin urmare, baptiştii ar trebui să evite integrarea în ecclesiologia bisericii lor locale a doctrinei protestante, care reprezenta o necesitate teologică împotriva dogmei romano-catolice şi care se baza pe filosofia platonică a lui Augustin, care în realitate şi-a folosit ecclesiologia lui pentru a submina învăţătura şi practica bisericii locale a înaintaşilor baptişti! Fie ca baptiştii să înveţe şi să practice ecclesiologia teologică şi istorică a Noului Testament ! NOTĂ Această lucrare a fost editată de Dr. Gary E. LaMore, PhD., D. D., preşedinte al Historic Baptist Bible College and Seminary. DESPRE AUTOR Dr. Thomas Strouse a scris această lucrare pe când era profesor la Maranatha Baptist Graduate School of Theology din Watertown, în statul Wisconsin. Dr. Strouse este licenţiat în inginerie la Universitatea Purdue (1967) şi-a luat masterul (M. Div.) la Maranatha Baptist Graduate School of Theology (1974) şi apoi doctoratul la Universitatea Bob Jones (1978); de asemenea, el şi-a finalizat şi perioada de specializare pentru gradul de Th. D. la Maranatha. Dr. Strouse s-a convertit în anul 1969, iar din 1970 el s-a dedicat lucrării Domnului Isus Cristos. În prezent Dr. Strouse este decan şi profesor de teologie la Tabernacle Baptist Theological Seminary din Virginia Beach, statul Virginia. De asemenea, el coordonează programul de doctorate la Tabernacle. El face parte din Comitetul Executiv al Societăţii Trinitarian Bible şi al Societăţii Dean Burgon. Pe lângă lucrarea de faţă, el a mai scris şi următoarele cărţi: The Lord God Hath Spoken: A Guide to Bibliology (1992), Sound Doctrine: The Theology of I and II Timothy (1993) şi I Will build My Church: The Doctrine and History of Baptists (1995).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s