,, Religia care nu este la fel de veche precum Cristos şi Apostolii Săi, este prea nouă pentru mine.” – Joseph Hooke, apologet baptist englez .

Biserica ta – Cine este întemeietorul ei?

Biserica ta – Cine este întemeietorul ei? D e ce există astăzi o aşa varietate de biserici? Oare toate sunt adevărate? Le-a înfiinţat Domnul Isus pe fiecare? Dacă nu, care este cea adevărată, cea înfiinţată de Mântuitorul? Cristos a întemeiat un singur fel de biserică şi ei i-a promis victorie asupra porţilor iadului şi prezenţa sa continuă în mijlocul lor. De aceea, considerăm importantă cunoaşterea originii bisericii din care faci parte, fiindcă o biserică adevărată, astăzi, trebuie să se identifice cu cea întemeiată de Isus în doctrină, practică şi origine. Dacă vreuna din aceste cerinţe nu este îndeplinită de biserica în care eşti membru, atunci pretenţia ei de a fi biserică a lui Cristos este nejustificată. Prezentăm în continuare, pe scurt, originea principalelor biserici: Bisericile baptiste: din materialul pregătit de Ioan Botezătorul, Isus a organizat şi întemeiat Biserica Sa în timpul lucrării sale personale aici pe pământ. Îl găsim pe Isus proclamat ca Întemeietor în Mat. 16:18, „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru (Greceşte: Petros.), şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Contrar credinţei multora, biserica a fost fondată înaintea Cincizecimii. Apostolii au reprezentat prima biserică. Ei îndeplineau toate cerinţele unei biserici: Aveau Evanghelia Erau credincioşi botezaţi Se întruneau ca şi corp organizat şi aveau chiar şi casier Aveau acelaşi Cap ca şi biserica de astăzi, Isus Cristos Aveau rânduiala botezului şi lor le-a fost instituită Cina Domnului Se adunau împreună ca biserică pentru rugăciune înaintea Cincizecimii Au convocat o adunare generală pentru a-l înlocui pe unul care a căzut din funcţia sa. Bisericile baptiste au existat din timpul lui Cristos până în prezent. De-a lungul istoriei au fost cunoscuţi sub multe nume diferite: montanişti, tertulieni, novaţieni, donatişti, paterinieni, albigenzi, waldenzi, lolarzi, anabaptişti (însemnând rebotezători), iar în final s-a renunţat la ana şi au fost cunoscuţi doar ca baptişti. Aceste nume le-au fost date de duşmanii lor în semn de reproş. Nu intenţionăm să spunem că orice biserică ce îşi zice baptistă este neapărat o biserică adevărată, dar susţinem că bisericile adevărate se află printre cei care se numesc baptişti. Trebuie subliniat că baptiştii nu sunt „protestanţi.” Aceştia din urmă au ieşit din catolicism. Baptiştii nu au fost niciodată catolici. Dacă va privi cineva la mulţimea diferitelor denominaţii, va observa că atunci când Cristopher Columb a ajuns la ţărmurile Americii, în lume nu existau decât două organizaţii care îşi ziceau biserică: baptiştii şi catolicii (atât ramura apuseană cât şi cea răsăriteană). Biserica Catolică (în latină catolic înseamnă universal): În 313 d.Cr. Constantin (împăratul Romei), din motive politice a luat decizia de a deveni creştin. Constantin a chemat bisericile existente să participe la un conciliu care a avut loc în 325 d. Cr. Deşi nu toate bisericile au luat parte la conciliu, acesta a fost începutul clar a ceea ce mai târziu s-a dezvoltat în Biserica Catolică sau „universală.” Deşi aceasta pretinde că apostolul Simon Petru a fost primul „papă,” Grigorie cel Mare este acela care a îndeplinit această slujbă pentru prima dată. El a devenit primul papă în 590 d.Cr. Puţin înaintea ultimului Conciliu Răsăritean, ţinut la Constantinopol în anul 869 d. Cr., papii celor două ramuri ale catolicismului, Nicolae I la Roma şi Pontius Grecul la Constantinopol au ajuns să se excomunice reciproc. Aceasta este data începerii schismei în urma căreia grupul minoritar s-a dezvoltat în Răsărit în ceea ce cunoaştem astăzi sub numele de ortodoxism. Biserica Luterană: Fondată de Martin Luther în 1520 d.Cr. Aceasta a fost prima separare protestantă de Biserica Catolică. Biserica Episcopală: Fondată de Henry al VIII-lea în 1534 d.Cr.. Se mai numeşte şi Biserica Anglicană. A ieşit din Biserica Catolică. Biserica Prezbiteriană: Fondată în 1536 d.Cr. de John Calvin, care era catolic; John Knox a fost unul din promotorii ei timpurii care a reuşit să facă din Biserica Prezbiteriană religia de stat a Scoţiei. Biserica Metodistă: Fondată în 1735 d.Cr. de John şi Charles Wesley care au fost membrii ai Bisericii Anglicane. Ei au intenţionat să formeze din aceasta o societate şi nu o biserică. Amândoi au murit membrii ai Bisericii Anglicane. Biserica Creştină: Fondată în 1827 d.Cr. de Alexander Campbell care a fost un prezbiterian. Cunoscută ca Bisericile lui Cristos sau Ucenicii. Bisericile Sfinţeniei a apărut în 1830 ieşind din Biserica Metodistă şi păstrând învăţăturile lui John Wesley despre sfinţirea instantanee şi abolirea păcatului până la perfecţiune. Bisericile şi grupările din cadrul acestei mişcări poartă diferite nume ca Biserici ale lui Dumnezeu (există peste 200 de grupuri de acest fel), Biserica Nazarinenilor (fondată în 1895 de Phineas Bressee în California), etc. Bisericile Penticostale au apărut la începutul secolului XX în Topeka, Kansas (1901) şi Los Angeles (1906) la Azusa Street Mission, căminul infamei femei predicator Aimie Simple MacPherson. Penticostalismul îşi are rădăcinile în mişcarea Sfinţeniei şi este în mare măsură responsabil pentru apariţia mişcării carismatice şi a altor numeroase grupuri mai mici care urmează, de obicei, un autoproclamat profet ale cărui cuvinte sunt considerate inspirate. Deşi există unele biserici penticostale independente, majoritatea s-au organizat în denominaţii. Culte moderne: Sfinţii zilelor de pe urmă sau Biserica mormonă a fost fondată de Joseph Smith în 1830. Mormonismul nu se bazează pe Biblie, ci pe Cartea lui Mormon şi alte cărţi ridicate la rang de Scriptură. Biserica Adventistă de ziua a şaptea a apărut în 1863 d.Cr. Deşi mişcarea a început în 1844 cu William Miller, aceasta nu a devenit o denominaţie oficială decât în 1863 sub conducerea lui Joseph Bates, James White şi a soţiei sale, Ellen Harmon White, ale cărei scrieri sunt considerate autoritate în interpretarea Bibliei. Ei cred în ţinerea Legii morale şi a unei părţi din cea ceremonială. Nu se întrunesc duminica, în prima zi a săptămânii, ci sâmbăta, după modelul Sabatului evreiesc. Martorii lui Iehova sunt cunoscuţi sub acest nume doar din 1931. Ei au fost numiţi milenişti sau studenţi internaţionali în Biblie. Înainte de aceasta, s-au numit russelliţi, de la fondatorul lor, Charles Taze Russell. Primul grup oficial a fost fondat de Russell în 1872. Bisericile Carismatice au apărut la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60 printre principalele denominaţii non-penticostale, punând accent pe experienţele penticostale ca vorbiri în limbi, vindecări şi variate fenomene fizice (căderi, leşinuri, râs necontrolat şi alte excese). Deşi carismaticii se găsesc printre toate denominaţiile protestante şi chiar printre romano-catolici, în prezent, multe biserici şi denominaţii ce erau penticostale au devenit carimatice în doctrină şi practică. Creştinii după Evanghelie, sau Fraţii, au apărut în Plymouth, Anglia în anul 1831 fiind înfiinţaţi de A.N. Groves şi J.N. Darby . Sunt împărţiţi în multe grupuri, unii cooperând cu alte denominaţii alţii refuzând orice fel de cooperare. Bisericile Menonite au rădăcini baptiste, fiind numiţi după Menno Simmons, un proeminent predicator anabaptist, dar astăzi sunt împărţiţi în multe grupuri. Nu mai sunt identificaţi cu baptiştii, iar unii dintre ei practică stropirea sau turnarea de apă în locul imersiei. Pun accent pe acţiuni sociale, şi militează pentru pace, majoritatea menoniţilor având patru rânduieli: botezul credinciosului, Cina Domnului, spălarea picioarelor şi sărutarea frăţească. Mişcarea ecumenică modernă îşi are originea în Edinburgh Missionary Conference ţinută în anul 1910. Consiliul Mondial al Bisericilor a fost înfiinţat în Amsterdam în 1948 ca rezultat al Conferinţei din Edinburgh. Consiliul include aproape în unanimitate toate denominaţiile majore şi favorizează teologia liberală şi politica de stânga. Mişcarea ecumenică este în prezent foarte populară printre pastorii şi bisericile ce s-au îndepărtat de doctrina biblică în favoarea popularităţii şi audienţelor mari. Chiar şi printre baptişti se găsesc persoane care cooperează cu biserici penticostale, ortodoxe şi romano-catolice, alături de alte organizaţii şi biserici nescripturale. Fără îndoială că această mişcare va avea ca rezultat unirea bisericilor într-o singură biserică mondială, despre care vorbeşte Biblia ca existând în zilele de pe urmă. Informaţiile conţinute în acest articol au fost preluate din următoarele surse: Encyclopedia Britannica, Urma sângelui de J.M. Carroll, The Church that Jesus Built de Roy Mason, Baptist History and Succesion de Chas. B. Stovall, The Handbook of Denominations de Frank S. Mead, A Concise Dictionary of Christian Tradition de Douglas, Elwell, Toon.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s